fatada promenadaLa Promenada printre “beautiful minds”

La Promenada printre “beautiful minds”

Aseara am mers la deschiderea centrului comercial Promenada, un VIP party in avanpremiera deschiderii oficiale care se intampla astazi.

A fost una din rarele ocazii in care am stiut cu mult inainte cu ce ma imbrac si cam ce voi face acolo (cum nu-mi place sa merg la ceremonii VIP, aman de fiecare data orice decizie in privinta evenimentului si ma pregatesc in ziua lui, cel mai adesea cu doar 2-3 ore inainte, daca n-am reusit sa gasesc o scuza decenta de ce nu merg)

Ei bine, de data asta a fost foarte simplu. Campania de promovare spunea ca Promenada e pentru femeile care pun mai mult pret pe stil si nu pe moda, si ca e pentru cele care stiu sa poarte o haina, nu haina sa le poarte pe ele.

Am si eu aceasta deviza in viata, asa ca mi-a fost foarte usor sa pastrez minimalismul meu din haine si sa-l asortez cu ceva care sa dea putina culoare (un sirag de perle, in cazul de fata)

***

Pe drum catre casa, m-am gandit ca oamenii din spatele Promenada (ii cunosc, unii dintre ei sunt prieteni cu mine) au o doza mare de nebunie frumoasa pentru ca vor sa faca din locul ala nu un mall, ci un spatiu in care sa te simti bine in pielea si mintea ta, sa fii confortabil cu tine si sa nu epatezi cu nimic. Nu e genul de mall in care sa iesi pe tocuri, accesoriu al unui domn in maieu si bascheti.

Dar cum sa faci asta cand vorbesti despre un mall care – pana la capat – e un loc in care gasesti mai multe magazine?

Au construit o cladire altfel, o cladire inteligenta, cu materiale care – atentie – nu capteaza microbii si care reflecta lumina. Au fost atenti la detalii care sunt foarte simpatice: exista toalete speciale pentru copiii care trebuie insotiti de mama, respectiv tata.

In plus fiecare dintre cei care au magazine in Promenada au fost rugati sa aiba un concept special si sa inoveze in interiorul muncii lor: asa a aparut acolo H&M HOME (si sunt foarte putine asemenea magazine in lume) sau au aparut magazinele concept pentru electrocasnice.

In zilele urmatoare, in lunile urmatoare va recomand sa va uitati la ce se intampla la Promenada. O sa fie foarte dragut sa remarcati cum, cu multa discretie si bun simt, isi triaza publicul. Cum comunica pentru cei pentru care confortul e mai important decat luxul, croiala mai importanta decat eticheta. Cei pentru care experienta cumparaturilor nu inseamna show off.

Ma uitam aseara pe Facebook si vedeam comentarii suparate din partea unora care nu fusesera invitati. Si felul in care comentau m-a facut sa ma gandesc “nu sunteti in target pentru Promenada, de asta n-ati fost invitati”

Am mai spus-o, cred ca Promenada poate sa devina o oaza de bine in Bucuresti si e cel mai bun exemplu ca oamenii sfintesc locul. Cu perseverenta si bun simt.

E un loc – cum il descriu ei frumos – for beautiful minds 🙂

Aseara dansau Monica Petrica si Razvan Mazilu, divin ca de obicei. Astazi cind am fost la H&M Home (n-am rezistat tentatiei, asta e), la etajul 1 si la etajul 2 doua cvartete reinterpretau melodii celebre.

2117
microfondespre relatii, compromisuri si frici – duminica la Smart FM

despre relatii, compromisuri si frici – duminica la Smart FM

putin mai devreme, in studioul Smart FM – la o inregistrare pentru duminica asta – Cristina Stanciulescu (care face interviurile SMART, cind nu e publisher Ringier si mama a unui baiat minunat pe nume Teo)  m-a intrebat cum vad evolutia cuplurilor – in contextul faptului ca intilnesc multi oameni, am acces la povestile vietilor multora, faimosi sau mai putin faimosi.

cind am auzit intrebarea primul gind (inca nu terminase de rostit toata argumentatia) a fost “in spatiul public e multa falsitate, dar nu e treaba mea sa o comentez”

am vorbit despre cum faptul ca ne-a crescut respectul de sine, iar increderea in propriile persoane (indiferent ca e vorba de femei sau barbati) ne influenteaza modul in care ne raportam intr-o relatie si cum nu mai luptam pentru relatiile noastre asa cum o faceau parintii sau bunicii nostri.

si ne e mai usor sa facem asta pentru ca nu mai exista presiunea externa “ce zice gura lumii” daca divortam, traim in concubinaj, traim singuri.

credem ca ni se cuvin lucruri de la celalalt; sa fim ascultati, sa fim rasfatati, sa fim ocrotiti. dar noi nu ascultam, rasfatam, ocrotim. suntem mai centrati pe sine si vrem sa obtinem lucruri pentru noi de la celalalt, dar nu oglindim decit in mica masura si asteptam oricum rapid rezultatele – validarea – pentru efortul pe care l-am facut.

iar cind lucrurile se strica, nu mai luptam sa le reparam. e ca si cum nu mai plantam nimic, dar vrem sa culegem recolta mereu. si cind pamintul nu mai e roditor, mergem sa luam din alta parte.

ne-a invatat societatea de consum ca e foarte usor sa obtinem altele rapid in loc. cu ceva costuri, dar le putem obtine. mai ales ca avem incredere in noi ca putem face asta.

numai ca e un lant trofic si la capatul lui cineva trebuie sa si planteze ca sa existe o recolta, cineva trebuie sa si taca daca toti vorbesc, cineva trebuie sa si ocroteasca, rasfete.

*

nu am verbalizat niciodata atit de clar niste lucruri importante din mintea mea si-i multumesc Cristinei ca a pus intrebarile corecte.

m-a mai intrebat despre compromisuri – si-am si povestit citeva dintre cele pe care le-am facut. despre frica pe care o simti cind mergi pe un drum pe care altii nu vor sa mearga, despre riscurile de a fi diferit de multime.

am conversat cit pentru doua ore de emisiune – cu muzici frumoase printre vorbele noastre. o sa puteti asculta dialogul, duminica, la Smart FM , de la 9 dimineata. la cafeaua de dimineata.

 

 

1832
outside the boxArhi, Radu F, Otrava si citeva observatii

Arhi, Radu F, Otrava si citeva observatii

m-am distrat foarte mult ieri citind reactiile pe care le-a generat Arhi cu  “scrie ca Radu F Otrava Day“. sunt citeva zeci articole si foarte multi bloggeri au intrat in jocul de a “copia” genul de scriere pe care-l practica Radu F Constantinescu si Cristian Simonca (cel care are “Blogul lui Otrava”)

ce arata asta?

sunt foarte multi care s-au prins ca tinerii domni pe nume Cristian Simonca si Radu F Constantinescu folosesc o reteta si ca parte din notorietatea pe care au cistigat-o acum in online tine de o falsitate si de niste roluri in spatiu public.

mai exista si ego-ul la mijloc: “si eu pot scrie ca aia care au succes pentru ca sunt multe sabloane”. (partial adevarat; la scris, nu la sabloane)

dar exercitiile distractive de zilele trecute mai arata citeva lucruri: bloggerii care au intrat in joc nu stiu sa deconstruiasca un text, nu au backgroundul necesar sa inteleaga din ce si cum copiaza/se inspira domnii in cauza si n-au inteles, de fapt, in ce sta aparentul succes al domnilor respectivi (sau le-a fost teama sa mearga pina la capat si-au cotit-o printr-o gluma in textele lor)

asta pentru ca niciunul dintre textele parodie nu e motivational. nu se termina cu o iesire in macro din care cititoarea – nefericita, neinteleasa etc – sa creada ca poate merge mindra mai departe, aspirind la fericire.

ce arata asta in partea cealalta a jocului?

baietii astia doi chiar stiu ce fac. am mai spus-o, sunt inteligenti, au identificat o nisa si o exploateaza foarte smart profitind de faptul ca sunt foarte foarte multi oameni care au nevoie sa fie maguliti (online – pentru ca nu primesc nicio alta atentie/validare in spatiul offline), sa li se dea o iluzie de mai bine.

sunt cabotini? desigur, dar nu cred ca dimineata cind se trezesc si se uita in oglinda din baie isi spun “sunt cel mai sincer din lume”, cel mult gindesc “sunt suficient de smeker”.

copiaza? desigur. din carti motivationale, din literatura . de fapt, adapteaza, nu copiaza mot a mot. si-au o scuza frumoasa: nu se inventeaza apa calda.

scriu panglici invalurite, fara o structura si fara alt scop decit ego-ul cititoarei? da. desi Cristian Simonca ar putea scrie si foarte structurat caci stie cu ce se maninca treaba asta, dar nu are nevoie. pentru publicul pe care-l tinteste e suficienta aceasta dantela din perdea.

ca sa fim corecti pina la capat sunt insa extrem de putini oameni din online care scriu urmarind o structura, care stiu de fapt ce inseamna structurile narative, si toti- dar absolut toti – din momentul in care scriem in spatiul public, deci pentru atentie, avem in vedere si ego-ul cititorilor.

(aici despre necesitatea de a invata despre structuri narative cind vrei sa scrii in spatiul public si sa performezi cu asa ceva)

eu ii admir pe baietii astia ca au gasit publicul caruia sa ii vinda gogosile cu funda. si e dreptul lor sa faca afacerea asta.

stiu ca diferenta se va face in momentul in care ei vor putea sa si monetizeze audienta pe care o cresc acum pe o nisa foarte specifica.

pentru ca diferenta dintre ei si Arhi, de exemplu, este – in acest moment – in influenta si credibilitate pentru audienta/comunitatea pe care si-au crescut-o.

ma indoiesc ca oricare dintre cei doi ar fi putut genera, acum, astazi, cu un articol de 30 de rinduri atit de multe reactii in online; nu la nivel de like ori share. ci la nivelul de a intra in joc, de a face ceva ce te-a invitat cineva sa faci, pe timpul tau, in spatiul tau.

iar influenta, credibilitatea si reputatia sunt cele mai grele lucruri de obtinut/ crescut. si in online, si in viata.

*

daca n-ati urmarit reactiile la propunerea lui Arhi, va puteti distra in selectia lui de pe blog, sau pe larg pe blogurile celor care au parodiat OviEftimieAuraşErevanJoeMariciu,Români GândiţiHoinaruZoso,The FuaMarius SescuQuestioareRăzvan Baciu,MoldovenescDaniel UrdaMimanuDragoş MoneToma , spi-oanaLigia AdamIonuț TecuceanuLucia ScureiFără SupărareZicuLucia Scurei,RobintelPandutzu, Ionut Bunescu

foto via shutterstock

later edit (pentru cei care ajung pentru prima data pe acest blog): nu aprob decit comentariile care sunt respectuoase si pertinente. indiferent de care parte a taberei va aflati. desi acum inteleg ca am suparat ambele tabere.

BenFosterBen Foster si Stephen Frears fac un film despre Lance Armstrong

Ben Foster si Stephen Frears fac un film despre Lance Armstrong

de cind i-am citit biografia lui Armstrong si-am vazut apoi evolutia scandalului legat de dopajul lui, astept cu nerabdare sa vad cine si cum se incumeta sa faca un film despre el.

sunt sigura ca vor fi multe filme despre Armstrong si ca magia care e in jurul ambitiei si vointei lui il va ajuta sa faca multi bani in continuare.

astazi, Andrei Paleu (simpaticul de la stirile de dimineata de la europa fm) mi-a dat vestea ca Stephen Frears pregateste un film despre viata lui Armstrong. prima mea intrebare a fost cine e in rolul principal.

a zis Ben Foster si m-am declarat multumita. e frumusel:)

pentru cei care nu stiu, dl Frears este cel care a facut The Queen si tocmai a avut in grija un alt film inspirat dupa viata unui sportiv, produs de HBO, Muhammad Ali’s Greatest Fight.

2418
Only Lovers Left AliveOnly Lovers Left Alive – puterea unui titlu

Only Lovers Left Alive – puterea unui titlu

Nu-mi plac filmele cu vampiri. Asta e. Nu m-a prins febra niciuneia dintre seriile cu iubiri intre vampiri.

Dar pentru prima data, vreau sa vad un film cu vampiri. Only Lovers Left Alive – noul film al lui Jim Jarmusch care va fi prezentat in premiera la Les Films de Cannes à Bucarest (25 – 31 octombrie, CinemaPRO, Studio, Elvira Popescu).

Am citeva motive: imi place Jarmusch (desi ma intreb de ce naiba a simtit el nevoia sa intre in trendul asta cu vampiri?!), imi place Tilda Swinton – care e eroina principala a filmului lui si… imi place titlul filmului – Olnly Lovers Left Alive.

Mi se pare f f f smart gasit. prinde la femei – si ele sunt cele mai mari consumatoare de filme -, iti vinde faptul ca e un romance si e foarte aspirational.

Mi se pare cel mai bun titlu de film din anul asta.

si, oricit de straniu ar suna, fix pentru acest titlu vreau sa vad filmul. sa vad de unde l-a extras, sau cum l-a declinat din film.

2232
0primul concert Iyeoka in Romania

primul concert Iyeoka in Romania

imi place mult mult Iyeoka si sigur stiti minunatia de cintec Simply Falling care era viraj acum ceva vreme pe facebook.

fata vine in romania , pe 5 noiembrie la Silver Church. ma bucur foarte tare

ce nu inteleg este de ce o artista ca ea nu are in bucuresti un concert intr-o sala de spectacol, un teatru de exemplu.
si-mi pare foarte rau pentru ca nu mi se pare ca i se acorda respectul pe care-l merita. (da, o sa-mi spuneti ca poate nu vinde bilete pentru Sala Palatului, dar stiu sali de teatru – la Odeon de ex – care au capacitati mai mici si arata impecabil)

2240
love in your minddragoste vs paranoia

dragoste vs paranoia

am prietene care , cind sunt indragostite, scaneaza viata iubitilor lor prin toate mijloacele: nu rateaza nicio fotografie din google search, nici o postare de pe facebook, niciun articol (unde e cazul) despre distinsul domn.

eu nu caut nimic, nu ma intereseaza; pot sa evaluez in intilnirile face to face orice am nevoie.

faza imediat urmatoare a prietenelor mele e cea a neincrederii, sora cu paranoia: incep sa despice firul in patru, sa analizeze daca a zis cutare lucru poate ca inseamna de fapt alt lucru, daca fac pasul cutare, el o sa zica si o sa faca pasul cutare.

mie mi se pare o mare aiureala si nu gasesc sensul pentru care sa fac asemenea jocuri. stiu de ce iubesc si stiu ca iubirea e, cind e onesta, un drum in sens unic. devine cuplu cind e autostrada. in mintea mea e total gresit cind un om imi creeaza nesigurante, ma face – direct sau nu – sa ma simt inferioara. si prin urmare, daca nu gasesc confort, nici macar nu intru pe drumul respectiv.

in plus, prefer alte jocuri… de seductie.

***

am gasit insa un articol genial care vorbeste despre frica de a iubi si despre asemanarile comportamentale intre iubire si paranoia.

da, seamana. asta e.

Paranoia, semne si manifestari

consum excesiv de alcool si de alte medicamente/ droguri
indepartarea de prieteni si de familie
pierderea interesului pentru activitatile zilnice
incapacitate de concentrare
stare de absenta
rezultate mai slabe in joburi academice sau sportive
imbracare nepotrivita cu conditiile meteorologice.

 

Dragostea, semne si manifestari
consum excesiv de alcool si de alte medicamente/ droguri
indepartarea de prieteni si de familie
pierderea interesului pentru activitatile zilnice
incapacitate de concentrare
stare de absenta
rezultate mai slabe in joburi academice sau sportive
imbracare nepotrivita cu conditiile meteorologice.

Paranoia, perceptii:
sensibilitate neobisnuita sau extrema la lumina, culori sau zgomot
credinta ca gindurile sunt controlate de altii
frica de a fi atins de altii
schimbarea perceptiei despre sine (credinta ca unele parti ale corpuli sunt bolnave)

Dragostea, perceptii:
sensibilitate neobisnuita sau extrema la lumina, culori sau zgomot
credinta ca gindurile sunt controlate de altii
frica de a fi atins de altii
schimbarea perceptiei despre sine (credinta ca unele parti ale corpuli sunt bolnave)

 ***
oricit de straniu pare, comportamentul majoritatii oamenilor indragostiti este echivalent cu cel al paranoicilor.

asta spune mult despre fricile pe care le activeaza dorinta de a placea altuia, despre nesigurante, spaime si despre teritoriul dificil pe care ajungem odata cu indragosteala.

cind va indragostiti, ginditi-va ca si celalalt din cuplu trece prin cele de mai sus. sigur, sigur ajuta.

articolul integral publicat in 2001 in revista Salon Do you love me, or am I just paranoid?

foto via shutterstock

( orice utilizare a fotografiilor shutterstock se face cu acordul agentiei)

1878
cats as fashion models 1oameni si pisici

oameni si pisici

stiu ca pisicile fac super trafic pe facebook. stiau asta si niste studenti care s-au distrat cautind asemanari intre fotografii celebre si comportamentul pisicilor.

rid de citeva minute in fata acestor fotografii. si sunt sigura ca vor mai fi si altii care vor zimbi macar

 

 

2769
300x250-mica-roxconcurs: va invit acasa la mine, la film

concurs: va invit acasa la mine, la film

pentru un cinefil e foarte importanta experienta pe care o ai cind vezi un film: de la ce poveste e pe ecran pina la cum e imaginea, sunetul si cum te duce pe tine intreaga experienta in poveste. astazi tehnica a avansat atit de mult incit poti sa ai un cinematograf acasa, dar asta nu se refera doar la dimensiunile ecranului pe care vezi filmul.

pentru cunoscatori experienta asta poate sa insemne si Ambilight. e ca si cum filmul ti-ar iesi din perete in casa, dar… pentru moment nu vreau sa va spun mai multe.

cum mie imi plac filmele si stiu si cum puteti experimenta o senzatie cu totul si cu totul speciala m-am gindit sa va fac o invitatie speciala.

“acasa” la mine la film, marti 22 oct, de la ora 19.30.

nu e chiar acasa pentru ca nu ati incapea toti cei pe care vreau sa-i invit, dar e aproape acasa la mine. si este cu tehnologia despre care vorbesc si cu un film care-mi place foarte tare, proaspat lansat in cinematografe si pe care as vrea sa-l vedeti: Roxanne.

ca sa fiti printre cei 25 de simpatici care veniti cu mine la film, va rog sa-mi spuneti doi actori din distributia acestui film. eu va promit ca veti avea o seara memorabila si… atentie… veti afla ce inseamna Ambilight. pina la sfirsitul serii vom descoperi impreuna ca, la fel ca si in viata, in experienta de a vedea un film lumina face diferenta.

aveti timp de raspuns pina vineri la ora 12.00, cistigatorii vor fi anuntati via email care este adresa unde ne vom intilni.

 

Patrice_Chéreau_66ème_Festival_de_Venise_(Mostra)a plecat si Patrice Chereau

a plecat si Patrice Chereau

acum o saptamina a murit Patrice Chereau, un regizor francez de opera, teatru si film foarte foarte talentat. din cind in cind si producator, dar si actor.

este autorul unuia dintre cele mai frumoase filme franceze – Regina Margot – cu Adjani in rolul principal, dar si a unei alte bijuterii cinematografice: Intimacy.

*

l-am intilnit pe Patrice Chereau acum ceva ani cind a fost in romania. am si facut un interviu cu el atunci si speram sa-l gasesc pe vreun hard disk ca sa vi-l arat. nu-l gasesc. imi pare rau.

ce-mi amintesc din intilnirea aia e ca eu am fost ultima care am facut interviul dintre jurnalisti. ca era obosit si plictisit si ca mi-am dat seama ca n-am prea multe sanse sa aflu multe lucruri de la el in doar 15 min cit aveam agreat pentru intilnire.

asa ca am inceput prin a -i spune “la multi ani” fusese ziua lui cu o zi sau doua inainte. imi aduc aminte ca s-a uitat lung la mine si mi-a zis: nimeni nu mi-a spus la multi ani aici.

dar acasa?, am intrebat eu.

putini. cei care conteaza.

s-a intimplat acum 4-5 ani cred si-mi pare rau ca nu pastrez revista in care a aparut interviul, a vorbit acolo despre singuratati si tot felul de tristeti, dar si despre cum te poti incarca din ele ca sa spui lumii mesajul tau de artist,

1432
kelliconnell02double life – imaginarul din mintea noastra

double life – imaginarul din mintea noastra

ne petrecem timp imaginindu-ne lucruri. despre oamenii pe care-i iubim, despre cei pe care nu-i (mai) iubim, sau despre noi insine.

uneori ne ajuta sa progresam – pentru ca imaginile create sunt motivationale si ne dau aripi sa mergem mai departe, alteori ne autodistrugem putin cite putin – deconstruim prea mult ceea ce ar trebui lasat asa cum vine si sansele trec pe linga noi.

traim doua vieti: una in mintea noastra si alta in afara ei.

iata un proiect fotografic foarte emotionant care vorbeste despre aceste doua lumi: Double Life. fotografiile de mai jos par ca surprind secvente obisnuite de viata. la o privire mai atenta, pentru ca personajele seamana, pare ca e o relatie (oarecum incestuasa) intre gemeni.

dar ele sunt imaginar. e acelasi personaj fotografiat si asezat sa fie in relatie cu el in mai multe cadre. ii apartine  fotografei Kelli Connel

1898
Cthulhu naildesene pe unghii

desene pe unghii

eu sunt dintre cele care isi poarta unghiile  de la miini scurt si intr-o culoare nud. rareori, cel mai adesea asortat cu o rochie de seara, unghiile mele capata culoarea rosie. in schimb in fiecare saptamina cind imi fac pedichiura, optez pentru rosu la unghiile de la picioare. mi se pare sexy si, imi plac lucrurile care-s sexy dar nu sunt la vedere, nu sunt pentru toata lumea.

ei bine, comportamentul meu in materie de manichiura si pedichiura arata o persoana conservatoare, asa ca imaginati-va ca nu sunt chiar un fan al trendului cu multe desene si acrobatii pe unghii.

acum ceva vreme, cind o duduie care isi desenase Alba Ca zapada pe unghii mi-a spus ca a stat 4 ore la manichiura tot ce aveam in cap era “de ce sa pierzi patru ore din viata pentru horosenia asta?!”

*

cum sunt multi oamneni care nu au aceeasi parere ca si mine despre cum “sa ne purtam unghiile”, iata o tinara domnisoara care are mult timp liber si ceva talent la desen pentru ca si-a transformat unghiile in mici opere de arta prin desene in miniatura.

tinara se numeste Kayleigh O’Connor, are 23 de ani.

2778
TheSunUnderwearAds14 barbati obisnuiti in reclame la lenjerie

4 barbati obisnuiti in reclame la lenjerie

pe principiul nu mai visati la ce nu aveti acasa, ci mai bine amuzati-va, iata un proiect fotografic foarte amuzant care ne arata ca domnii nostri nu vor arata niciodata in lenjerie ca baietii aia din reclamele care ne inspira pe noi sa le facem cumparaturile.

(ma rog, nici noi nu aratam ca fetele alea din revistele la care se bucura ei, deci suntem pe picior de egalitate)

amuzati-va cu acest proiect fotografic in care 4 dinstinsi domni au replicat 4 reclame faimoase la lenjerie.

 

rectificare: domnul de acasa arata ca acela din reclama de la lenjerie cind te cheama Victoria Beckham.

din photo mag

3151

“We walked every morning. We did not always walk together because we liked different routes but we would keep other’s route in mind and intersect before we left the park. ” Joan Didion

1860
cover fila 331013 asasishow VUNK

31013 asasishow VUNK

daca ma enerveaza ceva cu adevarat la colaborarea mea cu baietii de la VUNK sunt doua lucruri: faptul ca nu mai pot sa scriu despre ei ( nu e etic *) si ca nu mai pot fi spectator.

au trecut 10 zile de la 31013 #asasishow, un concert despre care multi oameni din industria muzicala au spus ca a fost cea mai buna productie a unei trupe romanesti realizata in ultimii 20 de ani. cuvintele astea asezate exact in aceasta ordine nu o sa-mi mai spuna nimic peste 3 ani, 10 ani. sunt insa niste secvente pe care as vrea sa le tin minte. si le scriu aici.

*

mina domnului Beligan

inregistrarea mesajului domnului Beligan din deschiderea show-ului s-a facut la Teatrul Metropolis (e descrisa ziua aceea in fila de jurnal a trupei aici). ce nu scrie acolo are legatura cu drumul pe care domnul Beligan l-a facut de la scaunul din mijlocul scenei, unde a asteptat sa fie pregatit cadrul si si-a repetat textul, pina la canapeaua de piele rosie pe care a fost facuta filmarea.

la cei aproape 95 de ani, dupa un accident cerebral, Dl Beligan se deplaseaza folosindu-se de baston si sprijinindu-se de cineva. Mona, asistenta domniei sale, este cea care ii este sprijin de obicei, dar, de data asta, sprijin pentru drumul catre canapeaua pentru filmare i-a fost Cornel Ilie.

cind au ajuns la canapea, Cornel a schimbat priza cu care tinea mina domnului Beligan, transformind-o intr-o punte orizontala ca sa aiba suport si mai mare pina urma sa se aseze. o priza foarte masculina, ca la skandenberg, doar ca palma nu era vertical, ci orizontal spre in sus.

ambele brate s-au incordat si au inceput sa vibreze.

Cornel – care face mult sport si se vede pe corpul lui – sustinea toata greutatea trupului dlui Beligan in palma, iar dinsul – pe muschii caruia anii au inceput sa vorbeasca – se sprijinea cu toata increderea.

in tensiunea aceea care era in ambele brate se afla o emotie enorma. am imaginea asta in minte, precum si momentul in care dl Beligan s-a asezat complet pe canapea: in sincron s-au auzit respiratii de usurare. una lina, inteleapta, asumata cu anii, alta ca de dupa o mare ingrijorare si emotie.

*

fericirea

cind concertul s-a terminat in culise era o altfel de tensiune decit cea care incarcase spatiul in timpul zilei. nu mai era febra pregatirilor, era ceva cald si electrizant si oricare dintre membrii echipei avea nevoie de doar citeva vorbe bune ca sa aiba lacrimi in ochi de fericire.

povesteste foarte frumos despre asta Cristi Stan, managerul trupei, in ultima fila de jurnal pe care a scris-o in filele in care e povestita aventura concertului aici.

acolo, imediat dupa ce Polivalenta se golise de spectatori, am vazut aceasi inclestare a miinilor, aceeasi priza, de data asta putin mai catre vertical, aproape ca la skandenberg, intre Cornel Ilie si Gabi Maga. altfel de sprijin – intru validare, confirmare a muncii si succesului pe care l-au construit impreuna.

putin mai tirziu l-am vazut pe Cornel controlindu-si greu emotiile (cind profesoara de muzica din scoala generala, cea care l-a incurajat sa faca muzica si l-a pus linga Nicu Sarghea, bateristul, intr-o trupa de scoala care acum e VUNK, ii povestea detaliile inceputului), iar  -si mai tirziu – l-am auzit rostind: “sunt fericit”.

*

oglinda spectatorilor

daca am invatat ceva din experienta asta, dincolo de lucrurile profesionale pe care sper ca le voi slefui pentru o data viitoare, am invatat ceva tot din perspectiva spectatorului: cind se termina un concert/ spectacol care va place, spuneti-le asta protagonistilor pe orice cale.

de a doua zi, epuizati fizic si emotional, se incarca si prind aripi din vorbele publicului. asta e de fapt unica unitate de masura care conteaza pentru ei.

altfel, in 2014, la 15 ani de VUNK, stiu sigur ca vor dori sa se spuna ca s-au depasit pe ei – adica “cel mai mare show facut de o trupa romaneasca” – si-o sa dea iarasi pina la ultima picatura de energie pentru asta.

*ca sa rezolv problemele de etica si sa pot scrie pe blog despre concert, am asteptat suficiente (sper) zile ca sa nu para ca folosesc informatiile la care am avut acces pentru cistigarea unei audiente noi. si am cerut voie managerului sa scriu rindurile de mai sus. imi place insa data de astazi 13.10.13 si mi se pare frumos sa pun un punct personal la proiectul 31013, astfel.

foto Petru Ivu si  Mircius Aecrim

3967
Revizorul.-Afis-TNBIn aceasta stagiune, Revizorul la TNB

In aceasta stagiune, Revizorul la TNB

pe 23 septembrie 1972 Teatrul Bulandra isi incepea stagiunea cu Revizorul (dupa textul lui Nikolai Gogol), in regia lui Lucian Pintile, cu Toma Caragiu in rolul unui primar corupt care atunci cind aude ca vine de la centru un revizor incepe sa ascunda dupa pres problemele de la spital, scoala, strazile distruse sau de la biserica pentru care s-au cheltuit banii de constructie si e inca in paragina.

Alaturi de Caragiu erau Octavian Cotescu, Tamara Buciuceanu Botez, Mircea Diaconu, Mariana Mihut, Virgil Ogasanu, Victor Rebengiuc. la repetitii – unele dintre ele deschise, cu public, Lucian Pintilie dadea indicatii care sunau cam asa “intimpinati-l cu piine si sare” si publicul ridea pentru ca un text vechi, foarte politic, era adus in actualitate prin detalii, iar vorbele capatau si mai multa putere.

Piesa a fost interzisa de cenzura comunista (la una dintre reprezentatii, Toma Caragiu – care se spala intr-un lighean pe scena – a stropit-o intentionat pe nevasta lui Mauer, un reprezentant de seama al comunistilor) si-a fost motivul pentru care Lucian Pintilie a plecat din tara. (inainte ii interzisesera si filmul Reconstituirea)

Textul acesta – Revizorul – are deci o importanta aparte in istoria teatrului romanesc contemporan, iar faptul ca Teatrul National a decis sa-l reia intr-o noua montare a fost o miza foarte mare pentru fiecare dintre actorii din distributie.

***

Vineri, la premiera 2013 a Revizorului de la National, l-am vazut pe Mihai Constantin in rolul primarului corupt preluind stafeta de la Toma Caragiu. Nu-l mai vazusem de multa vreme pe Mihai si m-am bucurat de citeva momente in care isi arata tehnica impecabila si harul. M-am gindit ca tatal lui ar fi fost foarte foarte mindru sa-l vada in rolul asta pe scena Nationalului.

Cum m-am bucurat ca Marius Manole e Revizorul. E frumos pentru cariera lui ca are rolul asta pe scena Teatrului National, o partitura care inseamna foarte mult in istoria teatrului nostru.

Textul e la fel de puternic si la 40 de ani distanta de la montarea celebra in Romania si-a fost trist  pentru mine sa constat ca publicul ride la replici  ca “e greu sa lucrezi acum in invatamint” sau “sa imprejmuim locul ca si cum ar fi in constructie ca sa se justifice de ce e in paragina” pentru ca proiecteaza totul pe o realitate foarte apropiata.

Cum a fost trist sa remarc cind de mult s-a schimbat comportamentul spectatorului influentat de televiziune: la fiecare sfirsit de scena, cind simtea ca se pune punct intr-o situatie, publicul aplauda. Si erau false aplauzele, cam ca acelea care se aud “din Off” la sitcom-uri.

Textul care e unul profund politic a fost mutat catre vodevil prin interpretare, dar publicul se va distra mai mult asa, chiar daca nu va sti ce a pierdut din profunzime.

Mi-ar placea sa va duceti sa vedeti Revizorul la TNB si dupa aceea, cind stiti textul, sa cautati sa cititi despre impactul pe care montarea lui Pintilie a avut-o in urma cu 40 de ani.

Aici transcrierea Securitatii asupra unor conversatii dintre Lucian Pintilie si Clody Bertola, sotia sa si o mare actrita de la Teatru Bulandra, despre reactiile post interzicerii montarii Revizorului. 

Sper insa ca  Dl Pintilie sa nu vada aceasta montare pentru ca-i lipseste regia si cred ca domnia sa ar suferi sa vada ce (nu) fac pe scena actorii, chiar daca ar avea diplomatia sa nu o spuna.

***

Sa mergeti sa vedeti Revizorul de la TNB e o lectie pe care o da un text care vorbeste de valori universale: te intristeaza ca lumea nu se schimba cind e vorba de coruptie si delasare. La orice nivel.

3382
shutterstock_148439795masca hidratanta cu miere pentru corp

masca hidratanta cu miere pentru corp

acesta este un post intru fantezia domnilor, dar spre – sper, cindva – folosul doamnelor.

***

vin dupa o saptamina de febra, mare, ca urmare a unui virus care s-a lasat si cu dureri de cap, nas infundat, dureri de git.

dupa o saptamina in care am fost fierbinte la propriu, cu citeva grade peste temperatura normala, organismul meu a suportat ceva consecinte.

cea mai importanta: deshidratarea.

pentru o persoana ca mine care nu bea foarte multa apa nici cind gitul nu-i este in flacari, aceasta deshidratare a fost destul de puternica.  pe dinauntru s-a rezolvat medical, cu ceva glucoza intravenoasa. pe dinafara, pielea adica, nu parea sa aiba vreo solutie cu toate lotiunile, uleiurile pe care le aplicam pe corp.

pina ieri cind mi-am adus aminte ca mi-am salvat cositele de la taiere cu o masca din ulei de cocos , galbenus de ou si miere (magica masca, literalmente mi-a umplut firul de par cu sanatate si i-a dat volum si stralucire).

iata-ma asadar prestind aceeasi masca pentru tot corpul:

ulei de cocos – presat la rece, adus direct de la sursa, din Caraibe (dar se gaseste in oricare magazin cu produse bio),

2 galbenusuri de ou

4 linguri de miere.

se face un gomaj usor inainte de aplicarea mastii. eu am preferat sa am pielea perfect uscata dupa gomaj ca sa se absoarba cit mai mult din masca.

la momentul acesta – ca sa tai din fantezia domnilor care-si imagineaza trupuri uleioase de femei, imbalsamate in miere – trebuie sa precizez ca oul nu miroase chiar cel mai simpatic in aceasta combinatie. vestea buna e ca pielea nu pastreaza mirosul oului la final:)

eu am stat cu aceasta masca aproape o ora (mi-am luat calculatorul in baie si am vazut un film) si la final, dupa ce am indepartat totul cu apa calda, pielea a fost catifelata si perfect hidratata.

tot ceea ce nu reusisera sa faca sofisticareniile de creme pe care le detin a rezolvat un maglavaiz foarte popular si foarte usor de pregatit acasa.

asa ca , doamnelor si domnisoarelor, chiar daca nu aveti probleme de deshidratare, incercati cind aveti timp aceasta masca pentru corp, o sa va placa dvs, dar… si domnilor vostri dupa aceea.

*

foto via Shutterstock 

(prin contract, fotografiile creditate  Shutterstock nu pot fi preluate fara o licenta a agentiei. va rog deci nu le copiati, ele se supun regulilor de copyright ale agentiei. acest cadru l-am gasit cautind dupa urmatoarele cuvinte cheie “beauty” “miere” )

4484
curiozitateenergia dintre cuvinte

energia dintre cuvinte

am primit mesaje lungi pline de cuvinte frumoase care nu-mi spun nimic. am primit  mesaje in 2-3 rinduri in cuvinte foarte simple care transmit o tensiune si o emotie imense, dincolo de orice ar spune…

*

e o energie (pr)intre cuvinte pe care nu  poti sa o asezi cu mina, sau cu pixul pe hirtie, sau apasind pe taste.

e o energie care vine din energia mintii tale cind scrii/ spui ce ai de transmis.

ce lipseste celor mai multe scrieri pe care le citesc zilele astea prin prejur e tocmai energia asta. e un semn ca textele, dincolo de vorbele pompoase sau bine asezate ca sa maguleasca orgolii, sunt goale. sunt nesincere.

e ca in iubire – cind te faci ca iubesti si esti linistit orice s-ar intimpla pentru ca trofeul e cu tine… sau ai camioane pe piept si nu mai poti sa respiri pentru ca pentru citeva ore nu e linga tine.

tot o forma de energie.

2158
shutterstock_157580108un gind despre comunicare

un gind despre comunicare

toata lumea spune ca unul dintre cele mai importante lucruri in relatiile interumane, daca nu cel mai important, e comunicarea.

si ne gindim repede ca este despre a vorbi. sa ai curajul sa spui ce crezi si ce simti.

dar nu este despre asta. nu in primul rind.

este despre a intelege ce vorbesc ceilalti, in toate nuantele exprimarii lor, ca sa stii ce sa raspunzi. ca sa comunici si tu corect cu ei.

comunicarea e mai intii despre a asculta si a intelege, abia apoi despre a vorbi.

***

e doar un gind generat de comentariile de la un post de pe facebook, unde o singura persoana a prins nuantele exprimarii si-a raspuns in cunostinta de cauza. restul au comentat cu ce le-a placut lor sa se stie.

dar gindul asta m-a facut sa ma intreb cit de des suntem atenti la toate nuantele din exprimarile celorlalti inainte sa ne napustim sa comunicam.

***

foto via Shutterstock

(prin contract, fotografiile creditate  Shutterstock nu pot fi preluate fara o licenta a agentiei. va rog deci nu le copiati, ele se supun regulilor de copyright ale agentiei. acest cadru l-am gasit cautind dupa urmatoarele cuvinte cheie “comunicare” “oameni” “desen”)

1729
Edouard_Manet_022O poveste despre Degas, Manet si despre respect

O poveste despre Degas, Manet si despre respect

credeati ca doar noi dam foc tablourilor celebre?

iata o poveste cu Degas si familia pictorului Edouard Manet, intimplata la putin timp dupa moartea lui. pictura despre care se vorbeste e cea care e in fotografia de mai sus.

 

O pictura celebra a lui Manet infatisa Executia lui Maximilian, replica la fel de importanta ca si cea cu care se mindreste muzeul din Mannheim. Fratele doamnei Manet considerase aceasta pinza inferioara, fiindca era mai putin “migalita”. Ocupind prea mult loc pe perete, aceasta replica la Maximilian a fost scoasa din rama, facuta sul si azvirlita intr-o debara, sub o mobila.

Intr-o buna zi, fratele doamnei Manet si-a zis ca poate “scoate” ceva si pe aceasta pinza socotita nevandabila. De exemplu sergentul care isi incarca pusca, prezentat singur ar putea trece drept un subiect de gen. Sergentul a fost deci decupat si vindut.

Dupa aceasta mutilare, ceea ce mai ramasese parea cu atit de greu de plasat cu cit pinza era crapata in dreptul soldatilor cu arma la ochi. Pinza a fost din nou azvirlita sub mobila, de unde fratele a scos-o inca o data ca sa mi-o propuna mie. Imi amintesc aerul de tristete al doamnei Manet cind a vazut ramasita aia intinsa pe jos:

– Ce pacat ca Edouard s-a canonit atita cu pinza asta. Cite lucruri frumoase ar fi putut sa picteze in timpul asta.

(…)

Cind i-am aratat lui Degas aceasta pinza pe care a recunoscut-o numaidecit ca fiind cea din care fusese scos sergentul proaspat achizitionat de el, a ramas uimit:

– Familia si iar familia. Sa te fereasca Dumnezeu de familie.

Apoi stapinindu-se, s- a asezat intre mine si tablou si, cu mina peste el ca o lucrare in posesie, mi-a spus:

– Asta ai sa mi-l vinzi mie. Si-ai sa te-ntorci la doamna Manet ca sa-i spui ca vreau sa-mi dea si picioarele sergentului care lipsesc din bucata mea si ceea ce lipseste dintr-a dumitale: grupul format de Maximilian si de generali. Spune-i ca am sa-i dau ceva….

M-am dus la doamna Manet. Fratele ei m-a ascultat. A dat din umeri.

– Mi s-a parut – a spus el – ca sergentul cistiga foarte mult fara picioarele acelea care-i atirnau ca o cirpa; ca si soldatii cu arma la ochi, care erau mult mai bine fara grupul generalilor si fara ceea ce mai raminea din capul lui Maximilian. Daca m-as fi gindit ca niste bucati de pinza mincata de igrasie au valoare, n-as fi aprins focul cu ele.

***

din memoriile unuia dintre cei mai mari negustori de tablouri, Ambroise Vollard – o poveste care spune, peste timp, despre respectul pe care ar trebui sa-l avem pentru creatia artistica de orice fel. si despre smerenia pe care ar trebui sa o cunoastem cind ne apuca gindul modificarii unei creatii.

am citit azi noapte “amintirile unui negustor de tablouri” – ambroise vollard si ma gindesc sa mai scriu  zilele astea citeva povesti din viata pictorilor din alte vremuri.

2228

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!