Tag : alexander balanescu

cinema florin piersicTIFF 2014- sau diferenta dintre ce iti propui si ce iese

TIFF 2014- sau diferenta dintre ce iti propui si ce iese

Cum la aceasta editie (cu nr 13) a TIFF sunt invitat special Raiffeisen in Zilele Filmului Romanesc, iar colegul meu de experienta este Cristi Manafu care e prima data in festival, mi-am facut inca de acasa planurile cum sa-i aranjez o super experienta.

Mi-am zis ca imi va fi usor sa =i prezint actori pe care ii vede pe ecrane, sa-i fac cunostinta cu regizori si producatori, ba chiar si cu tinara generatie de regizori/producatori -cei care abia acum ies de pe bancile scolii si care o sa ajunga in festivaluri peste citiva ani.

desigur, mi-era si imi este usor sa fac asta pentru ca, prin natura meseriei, ii stiu pe multi dintre ei.

aseara, in debutul ZFR , in seara scurt metrajelor romanesti, ma pregateam de ofensiva. il inconjurasem pe Manafu cu Razvan Penescu (liternet.ro, cel care e selectioner in programul 10 pentru film din cadrul TIFF si pe care lumea il stie – asemeni unui domn de la Oscar – ca fiind singurul care stie in avans cistigatorii de la Gopo pentru ca el supravegheaza softul de numaratoare), erau cu noi si Ileana Raducanu ( red sef Elle Decoration, scenarista) si Kira Hagi (pe care o sa o vedeti intr-o minune de film, Bucuresti, te iubesc si despre care eu cred ca va fi una dintre marile actrite ale Romaniei) si Edi Enache – redactorul sef al site-ului de cultura urbana Urban.ro.

la intrarea in sala cinematografului Florin Piersic cine era la doi pasi sa dea autografe???

Cristi Manafu!

si nu, nu -l recunoscuse nimeni in ipostaza lui de influencer online, organizator de evenimente. el era solicitat sa dea autografe in calitate de artist.

spectatorii credeau ca e dl Alexander Balanescu si vecinele noastre de scaun ii zimbeau lui Razvan (pe care-l credea membru in staff-ul lui) poate poate obtin un autograf.

evident, toata strategia mea de a-i prezenta actori si regizori s-a dus pe apa somesului.

am avut insa timp sa i-l prezint pe Daniel Sandu al carui film Cai putere a fost in deschiderea Zilelor Fimului Romanesc, un film foarte simpatic despre prietenie, barbatie si consecintele faptelor nefacute (sau nefacute la timpul lor)

film care e filmat de un prieten drag mie, Alex Traila care se intoarce la meseria lui de baza tot mai rar pentru ca acum e producator si lucreaza pentru mari festivaluri de film din Europa. da, Alex e domnul care s-a fotografiat cu Angelina Jolie, pentru ca diva si-a dorit asta 🙂

*
si ca sa trec la ce stiu mai bine, pentru ca vad ca tot nu imi iese partea asta de ghid TIFF, dintre scurt metrajele pe care le-am vazut aseara va recomand cu incredere Cai putere si “Trece si prin perete”, al lui Radu Jude (care e un experiment foarte frumos pentru ca tot filmul e dintr-un cadru).

restul filmelor intra la categoria din titlul ” e o diferenta intre ce iti propui si ce iese”… cu cit esti mai la inceput diferenta asta e foarte foarte foarte mare.

*
o mentiune foarte speciala despre un moment foarte emotionant de aseara: intr-unul dintre scurt metraje ( Ela, panda si madam) joaca Tatiana Iekel , o actrita minunata, acum pensionara. Doamna Iekel este mama lui Florin Piersic jr si a fost casatorita cu Florin Piersic. sa o vezi cum primeste aplauzele super pline si calde ale publicului intr-o sala care poarta numele fostului sau sot, a fost un moment cu adevarat memorabil.

1982
yves-saint-laurent-afisYves Saint Laurent – filmul

Yves Saint Laurent – filmul

aseara, la TIFF 2014, am vazut filmul care romanteaza viata celui care a fost Yves Saint Laurent.

sper ca filmul sa ajunga si in cinematografe in afara festivalului pentru ca ar putea fi o lectie frumoasa, neconventionala, intru rafinarea culturii vizuale a celor care se ocupa cu moda la noi.

habar n-am cit din film e real si cit nu, dar ca imagine arata impecabil si, dincolo de rochite-bluzite-fustite, filmul vinde o poveste emotionanta despre cum geniile au nevoie de niste muritori de rind pe umerii carora sa plinga (sau sa-i sarute), dar care sa fie temelia pe care sa-si construiasca imperiile.

e o poveste despre presiunea din industria modei (sau a industriilor creative), despre cum dupa ce ai vrut sa te dezvolti global incepi sa-ti dai seama ca pietrele pe care ti le-ai asezat pe umeri incep sa te striveasca.

si o poveste despre cei care sunt alaturi, sau in spatele, mecanismului care inseamna un designer de top.

*
recunosc ca nu m-a impresionat povestea de dragoste din film, desi are doza ei frumoasa de erotism; mi s-a parut ca e un film scris din perspectiva iubitului care a acumulat ceva frustrari ca a stat prea mult timp in umbra creativului, creatorului.

*
cautati filmul, e frumos sa vezi ca hainele croite bine, cu un concept rafinat si cu o volumetrie bine gindita, stau “in picioare” si la 40 de ani distanta de la prima aparitie pe un podium.

am mai scris despre acest film la inceputul anului cind aratam nemultumirea francezilor pentru cum a fost prezentat designerul in acest film, acum as vrea sa mai adaug ceva.

anul asta avem citeva filme biografie mass market – Yves Saint Laurent e unul, altul e cel despre printesa Grace de Monaco, poate va veni in curind vremea sa facem si noi un film despre viata uneia dintre vedetele noastre nemuritoare.
despre Maria Tanase, de exemplu (pentru ca tot am vazut aseara, inainte de acest film, un minunat spectacol al lui Alexander Balanescu cu piese inspirate de hiturile Mariei Tanase)

1600
alexander balanescuAlexander Balanescu, cindva cind m-a facut sa pling. si continua sa ma impresioneze.

Alexander Balanescu, cindva cind m-a facut sa pling. si continua sa ma impresioneze.

aseara, la TIFF 2014, l-am vazut pe dl Alexander Balanescu in spectacolul Maria T, reinterpretari dupa Maria Tanase, un show cu muzica pop, jazz, rock, simfonic, popular. toate astea si niciuna dintre ele. un sunet special care parea ca venea din viitor.

aici un mic exemplu, dupa Bun e vinul ghiurghiuliu.

spectacolul e foarte emotionant si e genul acela de intimplare care te face sa constientizezi inca o data ca in cultura noastra sunt valori care, daca ar fi transmise corect peste hotare, ne-ar ajuta sa fim vazuti mai frumos in lume.

si te face sa le multumesti oamenilor care au studiat afara, s-au afirmat afara si-au gasit resurse sa se intoarca in tara si la radacinile lor, ca sa le promoveze mai departe. adica sa le multumesti oamenilor ca Alexander Balanescu.

pentru mine, domnul Balanescu, pe care am avut onoarea si placerea sa-l intervievez de citeva ori, e cel pe care l-am descris intr-o fila de jurnal acum citiva ani, pentru Jurnalul National. asa il vad si asa va ramine mereu in mintea mea.

*

fila de jurnal am scris-o dupa prima noastra intilnire. imi amintesc ca nu se simtea confortabil cu ce il intrebam, ca-mi raspundea standard si se uita la mine gen “cine e si fata asta care intreaba lucrurile astea despre mine?!”

dupa ce am publicat textul a rugat-o pe Ada Milea (pe care am cunoscut-o tot atunci) sa-mi spuna ca e una dintre cele mai frumoase descrieri si mai apropiate de personalitatea lui pe care i le-a facut vreun jurnalist vreodata. si ca l-a emotionat foarte tare. ce nu stiau niciunul dintre ei la vremea respectiva e ca  filmul cu care faceam asocierea era filmul meu preferat din toate timpurile. (e de altfel si singurul meu text scris dintr-una fara nici cel mai mic edit, din toata activitatea mea jurnalistica;  imi amintesc ca m-am asezat in parc, pe iarba linga un copac si l-am scris dintr-una, cursiv ca si cum mi l-ar fi dictat cineva)

la vremea cind am primit complimentele pentru text mi s-a parut pentru o clipa ca am platit putin, foarte foarte putin din bucuria si emotia pe care mi-o provocase spectacolul despre care scriam atunci, spectacol la care am plins de la primul acord de vioara. fara nicio explicatie. pur si simplu, muzica imi ajungea pe dinauntru direct in suflet.

cam asa a fost si aseara, cu Maria T, muzica era mingiiere.

de la textul de mai jos si pina acum stiu insa ca n-am platit nici cit o miime de secunda din bucuria aia, dar mai lucrez la asta.

***

(textul din Jurnalul National)

JURNAL DE CINEFIL

El e elegant, rafinat si cu o structura clasica. Ea e nonconformista, brutal de sincera si timida.
El studiaza muzica de la 6 ani, cate 3-4 ore pe zi, ea se descurca cu cateva acorduri la chitara, invatate de la o colega de scoala cu care rezolva probleme la matematica.
El si-a dorit dintotdeauna sa poata sa se exprime ca actor, ea a terminat actorie.
El a cantat cu Michael Nyman (domnul care, printre altele, a scris coloana sonora de la “The Piano”), cu Pet Shop Boys si Kate Bush, dar si cu muzicieni recunoscuti in linia clasica.
Ea a revolutionat Romania cu o muzica atat de atipica incat pare abrupta/ in colturi, o muzica in care versurile si interpretarea vocala sunt esentiale. A ajuns cu ea pana la Cirque du soleil, dar s-a intors acasa pentru ca aici se simtea mai bine.

Pe el nu-l stiu tinerii din Romania, desi e genial si canta un amestec de stiluri care iti taie respiratia. Cei mai multi se gandesc ca daca langa numele lui e trecut si cuvantul Quartet, asta inseamna muzica clasica, destul de greu de digerat. O prejudecata idioata, de care ma fac si eu vinovata.

Pe ea o stie generatia care merge la piesele de teatru din cluburi, generatia pentru care emotiile de pe scena nu trebuie sa fie rostite doar prin cuvintele lui Cehov sau ale lui Shakespeare.
El uraste singuratatea si crede ca e cel mai groaznic lucru care se poate intampla in viata cuiva, dar care “este inevitabila intr-un fel”.

Ea crede ca ne nastem singuri si ca murim singuri, iar nesinguratatea e o iluzie in absenta iubirii. “Singurul lucru care ar face posibila anularea singuratatii e iubirea, dar iubirea nu in sensul impreunarii, ci IUBIREA de care spunea Gellu Naum ca e asa de rara. Si tot el spunea ca sunt unii oameni despre care nici nu stim ca exista, dar ei mentin dragostea pe lume.”

Daca te uiti de la distanta, spui ca-i despart multe lucruri: de la niste ani cat o generatie noua pana la culturi si valori diferite. Daca te apropii de ei, iti dai seama ca ii uneste inteligenta iesita din comun, bunul simt, geniul artistic si singuratatea.

A lor si a lui Gellu Naum. Iar daca ai fost spectator la “Insula”, si singuratatea ta.

Spectacolul “Insula” de Ada Milea si Alexander Balanescu e de departe cel mai emotionant lucru pe care l-am vazut, trait, simtit in ultimii ani. Si cand spun ani, ma gandesc la o perioada lunga de timp. E poate echivalentul singuratatii si iluziei independentei pe care incerca in urma cu ceva vreme sa o transpuna pe ecran Krzysztof Kieslovski cu “Bleu”, filmul cu Juliette Binoche in rolul unei femei care, pentru ca isi pierde familia intr-un accident de masina, crede ca e mai bine sa abandoneze lumea, ca sa traiasca fara sa se lege de oameni si de lucruri.

Cu “Insula” simti la fel. Gellu Naum iti spune prin Milea si Balanescu ca in jurul tau e “multa lume, dar putini oameni” si te face sa te uiti la “multimea de singuri”.

Si la fel ca in filmul cu Binoche, la sfarsit stii sigur ca singuratatea – naufragiul pe o insula, fie ea si imaginara – nu e o solutie. Pentru ca emotiile sunt mai puternice si mai frumoase daca sunt impartite, cu iubire, cu cei din jur.

 

2435
casa d vacantavacanta mea

vacanta mea

ma pregatesc pentru vacanta in casa asta:)
sigur o sa ajung eu in ea, cindva.

incep cu lectii de inot. de astazi de la ora 20.00:)

1907

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!