Tag : cursuri

600x600_cristina_bazavan#StoryTellingPesteAsteptari – culisele unui curs in noul sezon #ScoalaFlanco

#StoryTellingPesteAsteptari – culisele unui curs in noul sezon #ScoalaFlanco

Trebuie sa le captezi atentia tuturor.

Stii ca ai trei ore, ca sunt 40 de oameni, ca sunt diferiti si ca varsta si ca educatie.
Unii au mai scris pentru site-uri, bloguri, reviste, altii vor sa invete sa scrie.

Si trebuie sa le captezi atentia tuturor. Ca sa inteleaga ca scrisul nu e despre a te aseza la masa si sa pui orice pe hartie, e despre a invata sa controlezi cuvintele ca sa transmiti anumite stari.
Nu e despre frustrarile tale, ci despre a da ceva relevant celui care te citeste.

Asta a fost miza mea vinerea trecuta la cursul care a deschis noul sezon al Scolii Flanco.
*
Ce am invatat din genul acesta de cursuri?

Trebuie sa fie interactiv, sa participe cat mai multa lume la exercitii, temele sa ajute la o proiectie pe chestiuni de viata, sa existe recompensa pentru efortul oamenilor.

Si-am mai descoperit , de-a lungul anilor, ca tinerii care urmeaza mai multe cursuri (aici m-am intalnit cu o simpatica pe care am mai intalnit-o si acum 2 ani la un curs de scriere la Drept, iar ieri la PRForum era o alta cursanta de la Scoala Flanco), tinerii acestia vor ajunge sa-si urmeze visul.

Trei dintre fetele care lucreaza cu mine in mod constant pe proiecte de PR sau pentru blog s-au remarcat la asemenea cursuri.

Pentru mine a fost o intalnire foarte placuta si am avut foarte mult de invatat despre unii oameni pe care-i stiam. Ca de exemplu despre Pandutzu (Alin Pandaru pe care-l cititi pe Urban.ro) care a coordonat echipa care a castigat exercitiul cel mare al zilei: o povestire pe un gen prestabilit de mine (comedie, drama, thriller, romance) cu o structura de scriere stabilita de la inceput de grupul care scria povestea. Super ambitios e Pandutzu. Si cu o putere foarte mare de concentrare.

*
Cred foarte tare ca oamenilor trebuie sa li se multumeasca pentru ca au vrut sa invete mai mult si pentru efortul lor.

De asta le mai multumesc o data celor de la Flanco care au premiat pe loc echipa cu cea mai buna povestire.

Cum le multumesc si celor de la AMD care au fost partenerul pentru acest seminar (ne-a pus la dispozitie laptopurile pentru exercitii, dar si un laptop pe care-l dam premiu pentru tema de acasa: o povestire in maximum 3000 de caractere cu prima propozitie prestabilita, dar si cu o fotografie ale carei detalii trebuiau incadrate in desfasurarea evenimentelor).
Castigatoarea laptopului pentru povestirea scrisa este Sabina Manolache. Super super simpatica povestirea ei si cu o actiune neasteptata.
Pentru participanti mai am de anuntat un premiu: cine castiga cartea Story a lui Robert McKee, premiul pentru cel mai creativ status de la fata locului. Ei bine, el merge la Mirela Secan, care a folosit o fotografie din curs ca sa–si provoace comunitatea.

Ne revedem in cateva saptamani la un nou curs Flanco, de fapt la un #masterclass cu Tudor Chirila, Tiberiu Albu si Carina Sava – despre vedete si administrarea imaginii lor in Social Media, dar inscrierile vor fi anuntate (tot aici pe blog) putin mai incolo.

Doresc insa sa va spun ca m-a prins atat de tare proiectul asta incat m-am inscris la cursul de Facebook al lui Alex Negrea. Ma rog, i-am rugat pe organizatori sa ma lase sa vin fara sa ocup unul din cele 40 de locuri ale cursantilor, vin eu cu scaunel de acasa, pentru ca e important sa participe la curs cat mai multi oameni (fara mine care am pile ).

Vin la cursul lui Alex pentru ca mereu e ceva nou de invatat despre Facebook, stiu ca va fi foarte tare prezentarea lui si stiu ca va fi o investitie buna in timpul meu. Asa ca ne vedem si acolo.

Detalii despre toate celelalte cursuri din acest sezon al Scolii Flanco puteti citi aici.

vizual calendar

3164
600x600_cristina_bazavan#ScoalaFlanco: Vrei sa vii la un curs despre storytelling, care e, de fapt, un curs despre viata? –

#ScoalaFlanco: Vrei sa vii la un curs despre storytelling, care e, de fapt, un curs despre viata? –

Sunt bucuroasa ca anul acesta fac parte din echipa de indrumatori de la #ScoalaFlanco, academia de cursuri gratuite pentru tinerii care isi doresc sa invete cat mai multe despre subiectele care le plac cu adevarat.

Sunt bucuroasa pentru ca stiu cat de frumoase sunt intalnirile acestea la care oamenii vin cu inima deschisa, pregatiti sa afle lucruri noi. E un schimb de energie minunat si promit sa ma pregatesc serios pentru intalnirea informala din dreptul meu. Si am vazut cat de frumoasa a fost experienta celor care au participat anul trecut la prima editie.

“Departamentul” ales pentru mine anul acesta este despre storytelling si mi-am propus sa fac exercitii care sa creeze o experienta astfel incat sa ne apara mai des in minte ca “fiecare om are o poveste, trebuie doar sa stii sa o asculti ca sa o poti spune”.
*
As mai vrea sa fac exercitii despre… toleranta.
Stiti ca daca ne uitam toti la un singur lucru, acelasi lucru, scriem povesti foarte diferite despre ceea ce vedem?

O sa vorbim si despre structuri narative care pot sa te ajute sa-ti spui povestea mai bine, dar si despre mici trucuri care te ajuta sa creezi o atmosfera potrivita ca subiectul din fata ta sa-si spuna povestea.

Mi-ar placea mult ca dupa intalnirea noastra, cei care vin la curs sa priveasca la ce e in jurul lor cu o curiozitate activa si sa stie sa puna in balanta aspectele negative, dar si cele pozitive ale povestii ca sa o relateze echilibrat.

Pare un curs despre scris, dar cred – cu participarea onesta a celor din sala – ca va fi un curs despre viata.

*
Intalnirea cu mine la “storytellingpesteasteptari” are loc pe 18 martie si tine 3 ore. Facem exercitii, spunem povesti, invatam despre structuri narative si ne deschidem mintile si inimile ca sa stim sa-i ascultam pe ceilalti sa le putem spune povestile.
Daca vreti sa participati, trimiteti un mail de inscriere la cristina.bazavan@gmail.com pana luni, 14 martie, si spuneti de ce ati vrea sa invatati despre “storytelling”.

Avem 40 de locuri , participarea e gratuita, singurul lucru pe care trebuie sa-l faceti e sa ma convingeti pe mine ca sunteti interesati in mod real de acest subiect . Asa ca scrieti-mi de ce vreti sa stiti despre storytelling.
Cursurile se desfasoara in cea mai tehnologizata “sala de curs”, intr-un cadru informal si prietenos, showroom-ul Flanco din Baneasa Shopping City, incepand cu ora 10:30.
*
#ScoalaFlanco include in total 5 cursuri si un masterclass, pe diferite teme, la care inscrierile sunt gratuite. Daca va uitati cu atentie la programul de mai jos, veti vedea ca ne vom mai intalni la un masterclass cu oameni pentru care eu am un respect foarte mare: Carina Sava si Tudor Chirila, plus Tiberiu Albu, castigatorul de la Vocea Romaniei din 2014. Detalii insa la inceputul lui aprilie.

vizual calendar

6572
first draft 250x250cum e sa inveti sa scrii un scenariu?

cum e sa inveti sa scrii un scenariu?

v-am mai spus ca am fost la cursuri de scenaristica anul trecut ca sa invati structuri (si smekerii, cum spun eu) noi.

v-am mai spus cit de important e genul acesta de cursuri pentru cei care vor sa scrie – de la texte de revista pina la scenarii de film – pentru ca iti organizeaza mintea si te disciplineaza.

iata insa alti dinstinsi domni si doamne care au fost la cursul First Draft anul trecut si care povestesc despre experienta lor. partea mea preferata din acest filmulet foarte simpatic e cind spun fiecare ce subiect si-au ales pentru scurt metrajul final.

indirect, subiectul spune multe despre ei:)

First Draft – Curs de Scenaristica pentru Incepatori from Control N on Vimeo.

va puteti inscrie la cursul First Draft aici, noua sesiune incepe pe 27 fabruarie

1991

inscriere la cursul de jurnalism narativ. hurry up!

in maxim doi ani, jurnalismul narativ va fi f cautat de catre revistele care vor fi ramas pe piata. pentru ca are clasa, pozitioneaza up market, adauga credibilitate.

acum e momentul in care se poate exersa pe tema asta. si, mai ales, se poate invata.
Cristi Lupsa incepe o noua serie de cursuri de jurnalism narativ (detalii mai jos).

daca as fi in locul vostru as face tot ce e posibil sa ajung acolo. m-as gindi ca, inainte de toate, trebuie sa inteleg cum functioneaza ca sa stiu cum sa-l folosesc in viitor.

*
Centrul pentru Jurnalism Independent organizeaza o noua sesiune a cursului Jurnalism narativ incepand cu data de 29 ianuarie 2009. Cursul se adreseaza jurnalistilor, studentilor la jurnalism sau la facultati cu specific apropiat si este condus de Cristian Lupsa.

Cursul se va desfasura la sediul CJI in zilele de joi, de la 17.00 la 20.00, pe parcursul a 11 sedinte saptamanale. Taxa de participare este de 300 RON si se se poate achita in maxim 6 rate, incepand cu prima sedinta a cursului.

Pentru inscriere trimiteti la email carmen@cji.ro sau fax 021 311 13 78 urmatoarele: CV, o scrisoare de intentie si doua articole pe care le considerati model de scriitura, motivandu-va alegerea.
Va rugam consultati descrierea cursului la http://www.cji.ro/articol.php?article=552

Aplicatiile se primesc pana la data de 18 decembrie 2008.

1104

cursul pt initiati in jurnalism narativ

am fo ieri la cursul lui Cristi Lupsa pentru initiatii in jurnalismul narativ.

in sala de curs erau 12 tineri. cu mintea curata. care nu judeca/eticheteaza inca, ci descopera.

si Cristi care construia o plasa emotionala in care ei ca sa se poata arunca in cap cu toate emotiile si problemele pe care le aduce o scriitura atit de personala si de consuming.

*
ei se concentrau pe cum, el ii indrepta usor catre de ce
ei erau mai interesati de destinatia finala, el le aprindea citeva lumini pe alee
ei si-ar fi dorit sa se teleporteze la punctul terminus, el ii tragea de mineca sa se uite la ce e pe drum

ei se temeau sa nu-si rateze subiectele, el le spunea ca daca nu le-ar mai fi teama ar trebui sa stea acasa si sa nu mai faca meseria asta.

*
la capatul drumului unii dintre ei vor face cariera in genul asta de scriitura, altii vor stii sti sa citeasca si sa aprecieze corect munca acelora care scriu jurnalism narativ.
mi-ar placea sa stiu ca fiecare dintre ei sunt constienti cit de important este faptul ca sunt printre primii in Romania care invata asta. si ca de ei depinde ca genul asta de scriere sa fie inteles si apreciat corect, prin urmare si munca lor sa le fie rasplatita pe masura. de modul in care vor stii sti sa se prezinte altora, sa se vinda, dar mai ales sa se ajute intre ei.

in ziua in care in grupul asta restrins de tineri (care scriu aparent doar cu sufletul, dar cu multa minte si munca atasata) cineva se va duce cu un subiect catre altcineva si-i va spune: “tu il poti scrie mai bine decit mine, nu vrei sa incerci sa-l faci?”, ei vor deveni o forta.
pentru ca din momentul acela pentru ei va fi mai importanta povestea care trebuie sa ajunga la public in forma cea mai de impact, in rama cea mai potrivita, cu lumina cea mai frumoasa pe ea.

sunt convinsa insa ca pina atunci vor invata sa faca bungee jumping cu subiectele lor aruncindu-se in gol stiind ca, la o adica, jos de tot e plasa aia emotionala. care va deveni tot mai sigura pentru ca va aduna multe din gindurile lor despre confuzie, neputinta, teama, ratare. ca-ntr-o familie.

(editarea de gramatica post scriere dupa commenturi cu tras de urechi:) sorry. la revista ma salveaza corectura de asemenea greseli. imi pare rau ca le mai fac din cind in cind )

1904

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!