Tag : festivalul national de teatru

dosaredespre succes

despre succes

uitati-va la aceasta fotografie.

pare ceva banal. niste dosare pe un birou, ca in orice loc de munca.

ok, mai uitati-va o data la ea gindindu-va ca intre pagini sunt sperantele a 6 orase din spania pentru a fi capitala culturala europeana. cu tot ceea ce implica: turism, bani, influenta culturala.

adaugati la aceste informatii, faptul ca e vorba de anul 2016! si ca dosarele astea se afla pe un birou din romania.

mai exact din sibiu, din teatrul Radu Stanca din sibiu, de la etajul 1, intr-o camera larga cu fotolii de piele maro inchis.
fotolii care au fost martorii unor discutii cu oameni a caror nume intimideaza.

*
dosarele se afla in biroul dl Constantin Chiriac, directorul Teatrului Radu Stanca si directorul Festivalului International de Teatru de la Sibiu.
dinsul trebuie sa decida, impreuna cu alti oameni de cultura din alte tari, care oras va fi capitala culturala europeana in 2016.
orasele din dosarele din foto sunt Cordoba, Zaragoza, Las Palmas (intreaga regiune Gran Canaria), Burgos, San Sebastián, Segovia. pentru acelasi proiect va mai primi dosare din partea oraselor poloneze Vroslav, Gdansk, Katovice, Varsovia si Lublin.
ca sa dea un “verdict” corect va trebui sa le citeasca atent, apoi sa si viziteze toate aceste orase pentru a fi sigur ca au capacitatea de a face fatza unui asemenea proiect.

*
fotografia asta cu dosarele e despre succes.
despre perfectionism, planning, munca grea si perseverenta.

*
uneori ma gindesc ca asta e raspunsul pentru care Festivalul de teatru de la Sibiu bate la scor mare oricare alt festival de profil din Romania.
am sa va arat curind o lista impresionanta de comitete si comitii internationale din care face parte directorul festivalului de teatru de la sibiu, activitate care-i permite nu doar acces la informatiile despre cele mai importante spectacole din lume sau persoanele care le realizeaza, ci si continuitatea de a fi in mijlcoul evenimentelor.
ceea ce, din pacate, nu se mai intimpla cu selectionerul festivalului national de teatru 🙁
dar asta e alta poveste.

cum spuneam: fotografia cu dosarele e despre succes.

2758

oameni si faze- FNT, UTE, part 4

– e distractiv acolo p scena la aplauze?
– pt mine e f emotionant. la primele 2 reprezentatii, la premiera mai ales, m-a busit plansu’. asa greu ma abtineam, imi tremura maxilaru’ ca un pickamer

cu vlad bîrzanu, dupa ce descrisese ce vedea in sala, la aplauze, la a doua reprezentatie cu Caligula in FNT.

*
foto dintr-una dintre cele mai frumoase secvente din piesa. Caligula si Scipio danseaza (fac dragoste), iar in spatele lor sunt sute de fotografii ale mortilor lasati in urma. asezate asa pe perete par ca-ntr-un muzeu si te duci cu gindul la auschwitz, 9/11 si alti morti in masa.
muzica, domnii si dansul lor sunt insa foarte erotice.

*
– n-are sens sa zic ca in frivolitatea mea absoluta, ma uitam la chestia aia cu care erai imbracat si ma gindeam sa-mi fac o rochita asa ca e frumu
– :)) se rupe f usor
– am vzt

2127

oameni si faze, FNT, UTE, part 1

Simbata. Teatrul Odeon.

Olga Tudorache se pregateste sa intre la spectaclul lui Andrei Serban, Unchiul Vania.

Marius Stanescu o vede in fatza teatrului, o intreaba cite locuri vrea, intra rezolva problema si vine sa o conduca. O ia de brat si incep sa urce cele 11 trepte de la Odeon.

Pe la a 8-a doamna Tudorache se opreste sa mai povesteasca un detaliu.

Si sa cistige timp sa se odihneasca.

Te uiti sitz spui: oamenii ca ei nu trebuie sa imbatrineasca!

*

Simbata, Teatrul Odeon.

Doamna Mandache sta de vorba cu cineva. Ma vede vine sa ne salutam, ne pupam, ii spun ca arata foarte bine si spune: “am fost si aseara la piesa asta, azi ar fi trebuit sa merg la alta, dar am mai venit o data pentru ca mi-a placut prea mult.”

Tot la Unchiul Vania.

*

Luni, Teatrul National.

Eugen Jebeleanu, tinarul din piesa mult discutata Omul Perna. “am vzt spectacolul asta simbata, ieri am fost la braila sa jucam omul perna si azi am venit sa o mai vad o data, pentru ca mi-a plct prea mult.

– cum a fost la braila?

– Foarte bine, mult public

– Si-acum dupa scandalul cu cenzura cum a reactionat publicul?

– Cu multe aplauze ( zimbeste)

– Care aveau si alte semnificatii (zimbesc)

– Da da.

La “Sunetul Tacerii”

*

Luni, Teatrul National

Ultima reprezentatie cu Sunetul Tacerii, o piesa fara vorbe, incredibil d frumoasa.

Cu domnul Pintilie, in liftul de la national, intirziati. Plasatoarele spun ca spectacolul tocmai incepe, nu mai putem intra. Il vad pe domnul Pintilie, trecem cu dinsul care primeste un scaun si se aseaza in lateral. Pentru citeva clipe, pina ma obisnuiesc cu intunericul si locul, sprijin o gradena iar o tinara care a vzt ca am venit cu domnul Pintilie spune cu respect “vreti sa stati aici in locul meu?”

Nu, multzumesc, stati linistita si bucurati-va de spectacol.

Era o studenta care statea pe scari, imbracata foarte frumos, cu o palariuta mov si un pulovaras foarte dragutz. respectul ei pentru dl Pintilie il transferase la noi. un om bun.

2454

unchiul (meu) vania

Toata scena e plina de scaune, dintr-un capat in altul, rind dupa rind. Cam 100 d persoane. Fara niciun spatiu in mijloc, dintr-o culisa in alta sunt scaune si bancutze pline de spectatori asezati cu fata catre sala.

In sala citiva actori, cit sa-i numeri pe degetele de la o mina. Se folosesc de scaune ca si cum ar fi spatiul lor de trait, merg pe spatarele lor in viteza, dorm pe minere, se sprijina ca pe un pat pe dungile a trei rinduri consecutive.

E cava ciudat acolo; stii ca ai vnt la teatru, dar s-au inversat rolurile: esti pe scena (unde de obicei e fictiunea- textul- actiunea- piesa), iar actorii sunt in sala (unde ar fi trebuit sa fie realul- oamenii obisnuiti- tu). Ai mai vzt asta, doar ca acum oamenii din sala merg pe muchiile alea subtiri, in echilibru precar, si te gindesti ca nici viata ta nu e prea stabila. Si te emotioneaza, ba chiar te nauceste un pic, inversarea de planuri.

*
Tango. Un dans erotic prin definite. Despre cine si cum conduce intr-o iubire.

Personajele din sala se folosesc de culoarele dintre scaune ca sa danseze un tango. Conduce dansul barbatul cel mai rivnit, doctorul burlac.
Danseaza cu femeia rafinata si miscarile-i sunt ample, languroase, picioarele li se impleticesc, bazinele li se misca in ritm erotic.
Danseaza cu fata uritzica (dar buna la suflet) si ea vrea sa conduca, dar nu stie cum, si miscarile le devin stinghere.
Danseaza cu soacra femeii rafinate, duduie careia i-a murit sotul de ceva vreme si-si doreste un alt barbat in viata, iar dansul lor e abrupt si comic, ea e agresiva, el vrea sa pastreze distanta.
Danseaza cu bona, o taranca simpla si calda care stie ca lui ii place tuica, si tangoul se transforma in hora, pastrindu-se ritmul melodiei.

Iar tu stai pe scena, te uiti cum se strecoara printre scaune si speri sa nu se loveasca. e mult erotism in melodie si-n miscarile lor sitz spui: asa cum dansam, asa si facem dragoste. asa cum suntem, asa si iubim.
(ma rog, iti spui asta daca l-ai citit pe ortega y grasset)

*
Se termina piesa. Timp de trei ore ai fost mutat dintr-o culisa in alta, in mici custi delimitate de perdele, in care actorii si-au spus povestea. Esti eliberat de acolo, cortina se ridica si vine lumina din sala. Actorii coboara printre scaune si fac un tur in aplauzele tale.
Tu si inca alti 100 de oameni, comasati in mijlocul scenei, aplauzi sala goala ( cu o mina de actori care apare si dispare dintre scaune). E ca si cum ai rasplati realitatea din strada cu aplauzele tale, nu conventia teatrala.
Adica ai vnt la teatru ca sa vezi unii de-ai tai si sa-i aplauzi pe cei care traiesc (au viata lor) pe/printre scaune.

Culmea e ca o faci cu placere.

*
Sunt trei secvente din Unchiul Vania in regia lui Andrei Serban (un text superclasic si super vechi, adus surprinzator in zilele noastre printr-o geniala utilizare a spatiului de scena). E o piesa mega premiata si mega cronicata.

Dar fiecare o traieste si o vede cum poate si cum o simte. Asta e partea mea, vazuta simbata seara la teatrul Odeon in cadrul festivalului UTE.

(despre Andrei Serban voi mai scrie luna aceasta, in proiectul Special Film/Teatru, plus ca e in bucuresti si ne vom mai vedea zilele astea)
*
foto de István Biró, mai multe fotografii din piesa aici

1283

tabu – special film/teatru. inimi cicatrizate/ gramofonul

cind am vzt inimi cicatrizate (acum 2 ani, la constanta, piesa regizata de radu afrim) mi-am dorit f f tare sa am un gramofonel ca al unuia dintre personaje.

eva se numeste personajul, e infirmiera intr-un sanatoriu de atit de multa vreme incit toti cei care sunt acolo internati o considera o mobila. pentru ea, gramofonul unuia dintre pacienti e accesul la lumea de afara, muzica lui inseamna pt ea ceva la care n-o sa ajunga niciodata. pentru ca toti fac glume pe seama dorintei ei de a avea gramofonul, si cum nu-si poate cumpara unul, si-a fct mai multe gramofonele din ghips cu care se joaca pe ascuns.

mi-a plct mult secventa asta, cu joaca, bombaneala evei pe ascuns. si mai ales mi-a plct simbolul pe care-l aveau gramofonelele din ghips ( daca nutz dau altii ceea cetz doresti, iti poti face tu lumea ta in care sa te bucuri) .

zilele trecute interpreta evei din piesa (lana moscalciuc, incredibil de frumu in realitate) mi-a adus un gramofonel. facut special pentru mine.

in prima seara am dormit cu el la capul patului, acum sta pe o masuta destul de aproape de mine. e mic, fragil si plin de simboluri, iar eu il iubesc tare tare.

iata foto din joaca evei, iar aici povestile de la vremea vizionarii piesei, care a fo si prima mea intilnire face to face cu (acum prieten cu mine) radu.

piesa, din pacate, nu se mai joaca. foto by radu afrim

*

de miine mergem la teatru. a vnt in bucuresti Andrei Serban (m-a sunat cind eram la londra, voi merge sa vad unchiul vania la bulandra) si incepe Festivalul National de Teatru (la care mergem sa ne distram pentru ca, exceptind citeva piese, restul e o mare….tristete)

2950

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!