Tag : james thierree raoul

39135Uneori te simti MARE

Uneori te simti MARE

Te simti MARE, crezi ca lumea e la picioarele tale sau… la capatul celalalt al ecranului.

Iti face bine sa stii ca oamenii au incredere in parerea ta. Ca nu te considera nebun(a) cind perseverezi prin a promova ceva in care crezi.

Sigur, cheia e sinceritatea: daca nu e ceva in care crezi, nu poti sa misti lumea…

*
In week end-ul asta m-am simtit MARE. Stiam ca pot “vinde” bilete la spectacole, ca pot convinge lumea sa cumpere carti sau sa vada filme care mie mi-au placut. Am mai facut asta de multe ori.

Dar orgoliul meu (ma scuzati, oameni suntem si suntem plini de orgolii) a tresaltat de bucurie cind am vazut cit de multi ati mers la spectacolul lui James Thierree si mi-ati sunat dupa aceea (sau mi-ati dat mesaje) despre cit de mult v-a placut. undeva dupa mesajul 30 am incetat sa mai numar:)

Mai am in minte 2 spectacole pe anul acesta (unul la sibiu in festivalul de teatru, altul la bucuresti) pentru care voi face un lobby similar. Sper sa-mi urmati recomandarea si la acestea.

E nepretuita bucuria pe care o am cind vad ca sunt oameni care se emotioneaza la spectacolele/ oamenii care imi plac si mie.

Multumesc.

*

uneori te simti MARE, dupa care iti dai seama care-i dimensiunea ta reala, ca esti una cu carnea din care esti facut, pe jumatate animal. si te asezi in banca ta cuminte.

1811
jamesthierree2Singuratate(a …lui Raoul)

Singuratate(a …lui Raoul)

Singuratatea nu o explici, o traiesti. Nu o descrii, o simti.
Iti place sau te chinuie, o alegi sau esti obligat de soarta; daca o intilnesti, trebuie sa te confrunti cu ea.

Nu ai alta sansa; trebuie sa te uiti in oglinda si sa te lupti cu tine. Iti faci fatza? Rezisti la puterea mintii tale? Face trupul pact cu mintea sau i se opune naravas?
Iti cauti prieteni in orice sau te temi de ce-I in jur, pentru ca te temi de tine?

Perfectiunea e ca singuratatea. O alegi sau esti obligat de soarta, dar – daca o intilnesti – trebuie sa te confrunti cu ea. Nu o descrii, incerci sa-i faci fata. Incerci sa-ti supui mintea pentru ca trupul sa depaseasca limitele imaginate.

Orice artist obsedat de perfectiunea muncii lui e singur. Nu are importanta cit de multi prieteni are in jur. E singur cu mintea lui. Si trebuie sa-I faca fatza.

*

la repetitiile de la Raoul (un spectacol de James Thierree, adus la bucuresti de Institutul francez, cu sprijinul orange si Samsung) m-am gindit ca spectacolul asta despre singuratate e despre toti artistii mari pe care-i cunosc. E un omagiu pentru magiile pe care ei stiu sa le faca pentru ca noi sa iesim din lumea si din mintea noastra si sa ne uimim.

in timpul spectacolului pe care l-am vazut aseara la TNB, m-am gindit ca spectacolul asta e foarte mult si despre autorul lui, James Thierree. Despre perfectionismul lui de la repetitii (l-am vazut mingiind cu palma marginea scenei pe multi metri ca sa fie sigur ca acolo nu e nimik care sa-I strice magia, cum l-am mai vazut facind acrobatii incredibile in timp ce cu o voce calma explica detalii tehnice – coarda e prea rigida, lumina face o umbra dubioasa, aici e o intirziere de trei secunde.) dar si despre racordul pe care trebuie sa-l ai cu cei din jur, chiar si cind esti genial.si singur.

*
am doua imagini in minte din zilele astea care ma fac sa-mi fie bine pe dinauntru.

Prima e replica sinzianei (colega mea). Aseara, in holul teatrului, la sfirsitul spectacolului avea un zimbet urias pe fatza: “N-am mai vazut in viata mea asa ceva”.

Cea de-a doua e o imagine fara cuvinte de la repetitii. James, asezat la marginea scenei , cu piciorul sting sub el cu celalalt in V, in lateral, cu cotul miinii stingi infipt in podea ca sa fie sprijin pentru palma care tinea barbia. Isi citea mailurile de pe un Mac de ultima generatie.

Cum cadea lumina pe el, cum era imbracat (in tricou gri, pantaloni bej, largi – descultz) si in pozitia aceea care arata o incredibila mobilitate semana cu Charlie Chaplin.
Dar era prea modern pentru Chaplin.

m-am gindit atunci ca oricit ar incerca sa se fereasca de asocierea cu familia lui celebra (e nepotul lui Chaplin) A. D. N-ul o sa aiba ceva de spus. Dar pentru cei care ii vor vedea show-urile va fi o revelatie.

Pentru ca show-ul lui e ca singuratatea – nu poti sa-l descrii, trebuie sa-l traiesti. si sa-i faci fatza.

Raoul se mai joaca la TNB simbata si duminica de la ora 20.00. si da, mai sunt bilete;

4135
raoul-james-thierreeRaoul by James Thierree – culise

Raoul by James Thierree – culise

In teatru, ca si in viata, cind te muti intr-un loc nou, mai intii asezi mobilierul si apoi vin si emotiile/ amintirile.
De ieri, echipa show-ul Raoul s-a mutat la TNB. Au inceput cu “mobilierul” – decorul e cuminte pe scena.
Au continuat cu “instalatiile” – nu poti sa traiesti confortabil, daca nu –ti functioneaza toate utilitatile in casa.
Vor continua cu emotiile. Mai ales cind vin spectatorii.
Iata citeva secvente de la repetitiile de ieri.

*

O cutie de coca cola, un mar roshu, o sticla de apa plata. Un MAC, un IPhone si o pinza mare, parte dintr-un décor. Toate la marginea scenei mare de la National – hrana pentru James Thierree la repetitiile tehnice pentru show-ul Raoul.

Pentru un show care imbina teatrul cu magia si cu efectele speciale aduse din lumea circului ( mai aproape de Circ du Soleil decit de bilciurile noastre), repetitiile tehnice sunt extrem de importante.

De o jumatate de ora se monteaza parte dintr-o coliba, décor in piesa… fiecare stilp (care imita copacii) din care e construita casutza poarta un numar. Fiecare e asezat dupa un anume cod, intr-o anume ordine. 5 muncitori, 4 romani, unul francez.
Primul cauta jos numarul scris pe stilp si ridica alesul, cel de-al doilea il muta 2 metri la dreapta, unde e preluat de al treilea. Al patrulea sta la baza usii care se construieste din stilpi si fixeaza capatul batului la punct fix. Cel de-al cincilea, agatzat de o scara fixeaza batul in parte de sus a usii. Par scosi intr-un film mut de demult, cu miscarile lor repetitive, in spatii mici.

*

patru cortine de pinza dispuse in forma de valuri prinse intre ele printr-un sistem straniu, iti lasa impresia ca scena e transformata intr-o corabie.
S-au instalat in mai mult de o ora, iar James a verificat marginea scenei cu mina sa nu fie ceva care sa agate pinza care formeaza valurile. Se nu incurce magia.
In multele modificari ale cortinelor sau stangilor suspendate, muncitorii romani protestasera “e prea excentric decorul asta”, “cit mai dureaza?”.

– toata lumea iese de pe scena, facem prima manevra, striga James in franceza, dupa ce putin mai devreme le vorbise muncitorilor in engleza sau italiana.

Un tehnician roman e invatat manevra pe care o va face dintr-una din culisele laterale.

– spunem 3, 2 …1. Si la 1 tragi cu forta, ii explica James tehnicianului.

In jurul angajatului de la TNB sunt 8 oameni, traducatori, tehnicieni francezi si romani, artistul vedeta in spectacol – si tehnicianul simte ca toata presiunea: munca lor de citeva ore e in manevra pe care EL trebuie sa o faca la semnal.

– hai toata lumea afara de pe scena, nu vrem sa se accidenteze cineva de la prima manevra, spune rizind james in timp ce se duce in spatele salii.

3, 2…1…
tehnicianul si-a facut treaba si pe scena porneste un joc de cortine. citeva secunde de magie. Din sala se aud aplauze. Muncitorii romani sunt fermecati de effect.

– ok, pentru o prima incercare a fost bine. Sa reasezam pinzele si betele. Intr-o ora continuam, spune James.

Probabil ca va mai reface efectul asta de citeva ori, pina va fi convins ca totul este perfect, dar muncitorii romani nu mai protesteaza.

*
Repetitiile de ieri m-au facut sa ma gindesc ca mutarea unui spectacol intr-o alta scena decit cea in care a fost facuta e ca o traducere a unui roman: trebuie sa pastrezi emotiile dar sa le adaptezi locului, ca sa obtii efectul maxim.

*

Raoul, un spectacol despre singuratate si despre cum sa te impaci cu mintea ta, poate fi vazut vineri simbata si duminica la TNB.

Mai merg si astazi la repetitii pentru ca voi scrie la sfirsit , povestea din spatele acestui show, de la primul décor pe scena pina la ultimele aplauze de la TNB.

Va rog insa sa aveti incredere in mine, sa va cumparati bilete la acest spectacol, care nu e nici teatru, nici dans, nici circ, nici pantomima.

E magia care se creeaza cu toate astea la un loc, impreuna perfectiunea dusa la extrem si cu pasiunea de a te exprima diferit de ceilalti care se joaca pe scena.

*
diseara alte povesti de la repetitii.

2811
Sacred_Monsters_Sylvie_Guillem_Akram_Khancadouri/urari de Paste

cadouri/urari de Paste

cind eram mica, de Paste primeam haine noi sau singura pereche de pantofi pe care o purtam in anul ala… plus ceva dulciuri.

cind m-am facut mai mare, a aparut replica: „dar nu stiu ce sa-ti iau, pentru ca iti iei singura orice iti doresti”

au mai trecut niste ani  si-am inceput sa primesc altfel de haine/hrana.

*
de Pastele asta am primit

dvd cu documentarul On the edge – Sylvie Guillem (pe care l-am si vazut repede, cu o cafea fierbinde si o pasca plina de stafide alaturi)

 
*

inregistrarea spectacolului La veillee des abysses a lui James Thierree (pe care-l vedeti cu Raoul, saptamina viitoare la TNB)

 

*

 6 episoade din Crematorio, un serial care face ravagii in spania, serial in care joaca si Vlad Ivanov.

*
sa aveti un Paste fericit, cu daruri care sa va faca bine. pe timp lung. pe dinauntru.

1415
sailsilhouettemerg la repetitiile lui James Thierree. ura!

merg la repetitiile lui James Thierree. ura!

saptamina viitoare, pe 29, 30 aprilie si 1 mai la teatrul national putem vedea un spectacol unic un amestec de teatru, pantomima, circ, balet… sustinut de James Thierree

simbata dimineata am fost si am cumparat bilete pentru mine, prietenii si colegii mei. am luat 2 in plus pentru ca vreau sa le fac cadou unei doamne care m-a impresionat saptamina trecuta si stiu ca s-ar bucura.

astazi, pentru ca e un echilibru in toate, am aflat ca am voie sa merg la repetitiile lui James Thierree, sa-l vad cum lucreaza cu echipa, sa mi se confirme ceea ce simt deja – ca e mega perfectionist.

asa ca ii multumesc frumos lui Karin Budrugeac si colegilor ei de la Istitutul Francez, care-l aduc pe James Thierree la bucuresti si va rog sa va uitati la filmuletul de mai jos, ca sa simtiti si voi un pic din omul James Thierree (intotdeauna la aplauze, cind artistul se bucura, dupa cum se bucura, simti ce fel de persoana e)

James Thierree fi in Bucuresti cu show-ul Raoul la TNB pe 29, 30 aprilie si 1 mai, pretul biletelor este 33, 55, 88 sau 110 ron.

1361
jamesthierree2Raoul – un spectacol unic care nu trebuie ratat

Raoul – un spectacol unic care nu trebuie ratat

Are 36 de ani se numeste James Thierree si a lucrat cu unii dintre cei mai mari regizori ai lumii (Peter Greenaway, Robert Wilson) in spectacole foarte puternice vizual.

Este creatorul unui gen de spectacol care amesteca dansul, pantomima si teatrul intr-o forma unica de exprimare; e regizor dar si acrobat, actor de cinema dar si balerin… genul acela de artist care are atit de multa energie pozitiva si e atit de talentat incit poate gasi cai care sa uneasca domenii artistice a caror asociere pare bizara, dar care devin – sub interpretarea lui – o noua arta.

In urma cu doua ani a avut un spectacol inspirat de muzica lui Michael Nyman ( domnul care a scris, printre altele The Piano), acum are un spectacol – one man show – in care te uimeste cu abilitatea lui de a fi acrobat, dar si un actor dramatic foarte puternic. Raoul se numeste spectacolul, iata o secventa aici…

n-ati mai vazut niciodata asa ceva pe o scena din Romania!

Vestea cea mai tare este ca vine la bucuresti la invitatia institutului francez, intr-un eveniment sustinut de orange si e o experienta pe care, credeti-ma, nu trebuie sa o ratati. La sfirsit o sa va ginditi: „cum poate un om sa se miste asa, sa imi transmita atitea emotii si sa stea SINGUR pe scena intr-un spectacol care imi tine mintea captiva?”

E o mare bucurie ca putem sa-l vedem la bucuresti si mi-ar placea sa fie in sala Dan Puric si echipa lui, mai veche sau mai noua, dar si toti cei care s-au bucurat vreodata de spectacolele care spun atit de multe prin gesturi, fara sa fie nevoie de cuvinte.

Desi stiu ca artistului pe nume James Thierree nu-i place sa i se asocieze creatiile cu cele ale rudelor sale de singe, am sa va spun ca este nepotul lui Chaplin, stranepotul lui Eugene O Neill si-a trait multa vreme intr-un circ pentru ca tatal sau era clown.

Raoul-ul lui James Thierree e un spectacol pe care trebuie sa-l vedeti si mai ales sa-l simtiti.

Va fi in Bucuresti la TNB pe 29, 30 aprilie si 1 mai, pretul biletelor este 33, 55, 88 sau 110 ron.

(eu fac lobby sa ma duc la o repetitie si promit sa va povestesc detalii din culise)

Va mai bat la cap cu spectacolul asta pentru ca TREBUIE sa-l vedeti/ simtiti.

1700

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!