Text de Raluca Antuca
Recunosc că acest proiect m-a emoționat puțin și a avut (cred) impactul pe care și l-a propus fotograful Eric Pickersgill atunci când a editat imaginile. El vrea să ne arate cât de preocupați suntem de tehnologie și cum avem un smartphone în mână chiar și atunci când ar trebui să uităm de el.
Proiectul a luat naștere la o cafea într-o cafenea, unde fotograful a ridicat ochii din telefon și a urmărit reacțiile oamenilor din jur. Iată ce a observat!
Family sitting next to me at Ilium café in Troy, NY is so disconnected from one another. Not much talking. Father and two daughters have their own phones out. Mom doesn’t have one or chooses to leave it put away. She stares out the window, sad and alone in the company of her closest family. Dad looks up every so often to announce some obscure piece of info he found online. Twice he goes on about a large fish that was caught. No one replies. I am saddened by the use of technology for interaction in exchange for not interacting. This has never happened before and I doubt we have scratched the surface of the social impact of this new experience. Mom has her phone out now.
Poate că am uitat să mai stam de vorbă cu o prietenă, poate că relația de dragoste nu suferă din cauza rutinei, ci din cauza lipsei de comunicare și poate că, în loc să ne aducă mai aproape prin similarități, ne îndepărtează și ne face să trăim într-un propriu univers în care fiecare încearcă să impresioneze și să pară mai important decât este.
Nu insinuez că tehnologia nu este bună, dar trebuie folosită atunci când trebuie. Sunt sigură că trebuie să ne dezvoltăm un simț prin care să ne dăm seama când e momentul să dăm un click pe Turn off Wi-fi și telefonul să ne fie pe silențios.
Iar ideea pe care Eric ne-o transmite este să ne bucurăm de unele momente, ca să nu avem regrete atunci când nu putem da timpul înapoi.
