Tag : street delivery

catalin 2Sa mai blocam o strada!

Sa mai blocam o strada!

Text de Catalin Anchidin

*

Am început cu Arthur Verona, am continuat cu Mătăsari și mă gândesc că dacă ne mai zbatem un pic se mai pot bloca și alte străzi.

E al doilea weekend în care mi-a plăcut, al naibii de mult, să mă pierd în mulțime. Prima oară a fost la Street Delivery, un eveniment intrat deja în agenda “consumatorului” de evenimente „urbane” din București.
Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Street Delivery a arătat anul acesta ca un produs matur, mult mai bine închegat cu proiecte mult mai coerente și mult mai bine implementate.

Street Delivery a scos din casă mii de bucureșteni, chiar dacă nu toți cei prezenți păreau să înțeleagă “care e faza”.
Oricum, dacă treceai prin centru aveai senzația că Vama Veche s-a mutat pe Arthur Verona. Concerte mișto, oameni frumoși, atmosferă de vacanță- ce puteai să îți dorești mai mult într-un București canicular, prăfuit și agitat, decât să ieși “în stradă” să te bucuri alături de “ai tăi”, să protestezi alături de ei față de situația ICR sau față de proiectul Roșia Montană sau să susții cauze unele mai motivate decât altele.

Weekend-ul ăsta am ajuns pe Mătăsari. A fost cea de-a doua ediție a festivalului “Femei pe Mătăsari”, care mi-a adus aminte de primele ediții Street Delivery. Pe Mătăsari în schimb este fascinant să vezi cum tinerii se amestecă cu locuitorii din cartier, cum vecinii se uită de peste gard la ce se întâmplă pe strada lor, cum o stradă care deși este cunoscută pentru alte “calități” prinde dintr-o dată și o altfel de viață decât cea de noapte.

După două weekend-uri de evenimente stradale urbane mă întreb pe ce stradă ieșim săptămâna viitoare?

***

Catalin Anchidin este  Special Events Coordonator Parada Film, Corporate Relations Manager NexT FILM FESTIVAL

1573
HillaBenAri-DawnwebUn weekend foarte ocupat

Un weekend foarte ocupat

text de Noemi Revnic

Cat de mult imi place cand se aduna emailurile ce anunta noi evenimente!
Weekendul bucurestean debuteaza cu “Street Delivery”, unul dintre happeningurile pe care le astept in fiecare an, cu aceeasi placere. Incepand de maine si pana in 17 iunie, prietenii de la Carturesti vor fi tare ocupati cu organizarea. Ca sa vedeti intregul program, intrati inainte pe site-ul oficial,  www.streetdelivery.ro. Editia de anul acesta este dedicata arhitecturii, artelor vizuale, activitatilor pentru copii si societatii civile si bineinteles, filmului. Si daca tot am mentionat filmul, pentru cei care nu au ajuns la editia de anul acesta TIFF (incheiata duminica trecuta), din 15 si pana in 21 iunie, la Grand Cinema Digiplex din Baneasa Shopping City avem o retrospectiva cinefila de filme care s-au bucurat de aprecierea publicului si a criticilor: “Competitie”, “Umbre”, “Fara limita” sau “Ce se intampla, Documentarule?” Mai multe detalii veti gasi pe www.tiff.ro si pe www.grandcinemadigiplex.ro.

La MNAC avem o expozitie vernisata chiar ieri (si care poate fi vizitata pana in 4 septembrie), DAILY REPORTS/ Contemporary Israeli Video Art, al carei curator este  Carmen Ioviţu. Abia astept sa revad instalatiile si fotografiile artistelor  Yael Bartana, Orit Ishay, Hilla Ben Ari, Keren Yeala Golan si Efrat Shvily, foarte apreciate in Israel (lucrarile catorva dintre ele le-am vazut la Muzeul de Arta din Tel Aviv, destul de recent).

“Luna painii” initiata de Mihaela Bilic continua la Carrefour. Lansata in urma cu cateva saptamani, este o initiativa rustico-chic de educare sanatoasa. Da, painea este sanatoasa, evident, consumata in cantitati corecte. De ceva vreme ma fascineaza emisiunile culinare care aduc in prim plan arta si obiceiurile popoarelor si m-am intalnit cu episodul “Paine” deja de foarte multe ori. Painea este buna, mai ales cea calda, cu unt si cu miere de albine.


Si pentru ca este luna copiilor, la MTR avem “Muzeul copilariei”, de astazi si pana in data de 15 iulie. Tema principala: “Lucruri mici pentru nevoi mari”, care se desfasoara in Sala Irina Nicolau.


Iar buna mea prietena Alina Rizea isi extinde in aceasta perioada atelierul de pictura in spatiul atat de iubit de copii de la Muzeul Antipa. Este un fel de Scoala de Vara in care pustii pot fi adusi la 9:00 si luati seara la 18:00, cu masa de pranz inclusa. Mai multe detalii gasiti aici: http://www.antipa.ro/categories/25/pages/102

Un weekend minunat si pe curand!

***

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1709

oameni care fac fapte bune

Sunt fascinata de oamenii care fac fapte bune.
Unii o fac pentru expunere, altii pentru networking, altii din instinct si altii ca sa dea ceva la schimb (pentru ca s-au lovit in viata de greu si stiu cit de important a fost sa fie ajutati).

De acum 4 ani de cind am vnt la tabu, in fiecare decembrie, facem un dosar cu oamenii care fac fapte bune. colectia de oameni speciali; editia mea preferata din an.

Azi am descoperit un tinar tocmai bun pentru dosarul asta.

Il cheama Iulian Vacarean si cu proiectul “Pasi pentru viata” vrea sa stringa bani pentru inca o camera echipata cu aparatura speciala pentru copiii din Marie Curie.

Stringe bani in pasi marunti si perseverenti; vinde limonada cu prietenii la evenimente unde-s oameni multi; a fost implicat in proiectul Soup nights la Street Delivery.
A strins peste 100 de milioane, impreuna cu prietenii lui, pe care banuiesc ca i-a adus aproape cu sufletul lui mare si spiritul aparte.

Cauza lui va fi cea pentru care se va stringe bani intr-un proiect umanitar special, Twestival. Despre (tw)festival, unde ati putea dona niste banuti pt o fapta buna si niste oameni frumosi, scriu zilele viit.

*
cind mi-am dat seama in care dintre categoriile de oameni care fac fapte bune se incadreaza el, mi-a fost si mai drag ca m-am bagat in proiectul asta.

2339

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!