Am un coleg la birou care mi-a creat nenumarate frustrari intr-o vreme. Orice film propuneam sa vedem “ca fetele”, dupa orele de program, era fumat pentru el, il vazuse, chiar daca era pe piata de doua zile. Am incercat in fel si chip, dar cum sunt de principiul ca trebuie sa sustinem industria cinematografica si astept DVD-urile originale, n-aveam nici o sansa sa tin pasul cu el.
Asa ca, la un moment dat, am schimbat strategia si am inceput sa-l intreb daca a vazut filme mai vechi (anii ’80, ’90, 2000-2003), stiti voi, vintage. Evident, succes! Nici el si nici multe dintre colegele mele nu vazusera titluri pe care eu le consideram ultrafamiliare, pe care le vazusem cand eram mica, in liceu, in studentie, sau acum 6-7 ani.
Nu e un repros si nici o litanie despre cum e generatia mea fata de generatiile de azi. E un fapt de care trebuie sa tinem cont fiecare dintre noi. Acumulam AZI atata informatie, trebuie sa facem atatea eforturi sa vedem toate filmele care se produc AZI si care stim ca ne-ar cam placea, dupa trailer, incat e tot mai dificil sa trecem si prin istorie.
Ce selecteaza televiziunile comerciale sa ne arate din trecut reflecta un gust popular destul de discutabil, si – la fel ca memoria si atentia noastra – si timpul de antena e limitat, si trebuie sa tina pasul cu AZI, asa incat multe raman in uitare desi n-ar merita.
Partea proasta este ca parerile pe care ni le formam despre AZI, pentru ca traim atat de mult AZI, nu mai tin cont de ceea ce s-a facut alaltaieri, si ajungem intr-un fel de “Groundhog Day” ciudat in care ni se pare ca SF-ul s-a inventat o data cu “Matrix” si ca Florin Calinescu a fost mai intai prezentator de televiziune si numai dupa aceea actor (sorry Madalina, n-am gasit un exemplu mai bun:) ). Si, ca sa corectam aceasta noua “realitate”, avem tot mai putin timp la dispozitie sa o exploram pe cea veche, cea care ne da perspectiva.
Mai mult, pentru ca in conversatie presupunem ca oamenii din fata noastra au aceeasi istorie ca noi, aceleasi referinte (chiar daca sunt vizibil mai tineri), ajungem sa transmitem niste mesaje greu de inteles sau de-a dreptul stranii, iar dialogurile ajung sa ne desparta in loc sa ne apropie, cum ne-am gandi noi.
Pe schema “despre ce vorbeste asta?” “ea chiar crede ca are haz” sau, si mai rau, “de ce imi spune in engleza I want receipts? ce, nu poate sa-mi ceara chitante pe românește” etc etc. Ultimul exemplu l-am remediat prompt, am revazut aseara cu gashca “Munich”, dar intelegeti voi despre ce vorbesc. Sper.
Pe scurt, vechiul nostru bun, frumos si utilizabil este si trebuie sa fie noul altora, care s-au nascut in urma noastra. Ca sa ne intelegem, acum si in continuare, trebuie sa nu uitam sa ne uitam in trecut. Si sa ne mai verificam din cand in cand referintele cu cei din jur. E un exercitiu pentru optimizarea comunicarii, util la orice varsta.
Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication