bendeac1bendeac1

El, Mihai Bendeac, cum e?

iunie 2012.

La 16 ani, Mihai Bendeac isi imagina cum va avea telefon mobil, o masina decapotabila si se va opri intr-o statie de autobuz ca sa-si ia tigari. Acolo va fi EA – fata care nu-i raspunsese la iubirea marturisita cu o jucarie de plus, in clasa IX-a – si-l va privi lung, oftind. El urma sa-i zimbeasca mindru, sa se urce in masina si sa demareze in tromba. „Strict pentru acest moment voiam sa devin avocat si citeam carti de procedura penala. Nu simteam niciun fel de chemare pentru aceasta meserie. Deci atit de nebun eram.”

M-am intilnit cu Bendeac la sfirsitul lunii mai intr-un restaurant din centrul capitalei; el venise cu masina decapotabila (un Opel GT galben) si, in mina in care tinea tigarile, avea un Iphone. Era imbracat cu un tricou rosu si o pereche de jeans si n-avea nimic in atitudine prin care sa atraga atentia. M-a rugat sa mergem la o masa care era mai indepartata de geam, ferita de privirile trecatorilor. Astazi, chiar daca nu-l mai intereseaza fata din liceu, si-a atins tinta parcurgind un alt drum. Ghidat de Toma Caragiu.

In zilele adolescentei plina de ginduri catre profesii diverse (antrenor de fotbal, jurnalist sportiv), tata i-a dat sa citeasca „O carte despre Toma Caragiu” si in citeva ore i s-a deschis accesul la o noua lume. „De atunci am inceput sa colind librariile si anticariatele, tirgurile de carte. Vinam cronici ale unor spectacole din anii 60-70, o luam strict ca eveniment istoric: s-a montat piesa cutare si cutare. Si-acum pot sa-ti mai spun montari. Mai aveam un coleg in clasa cu care ma luptam in ani si piese. Ne zicea cineva ‘Napasta!’ si incepeam sa spunem. Pierdea cine se oprea primul. Ajunsesem la dementa cu treaba asta.”

In noaptea in care a citit cartea despre Toma Caragiu a luat decizia ca se va face actor – „Faceam pipi cind am avut revelatia“. Ca sa-i gaseasca un profesor cu care sa se pregateasca, mama, Emilia, a vorbit cu singura persoana pe care o stiau din lumea teatrului: vinzatoarea de la casa de bilete de la Comedie. Asa a ajuns la George Ivascu caruia, desi avea emotii mari, i l-a imitat de la prima intilnire pe Toma Caragiu.

O vreme, in camera lui, unde isi petrecea ore in sir studiind, a semnat pe un caiet ca si cum ar fi dat autografe, pagini intregi de exercitii ale unei semnaturi care isi pastreaza linia si astazi. „Nu numai ca scriam, dar – in imaginatia mea – si socializam: ma ridicam in picioare, faceam cu mina unor oameni care erau adunati, imi construiam tot momentul respectiv.”

In seara afisarii rezultatelor la UNATC s-a dus insotit de parinti. In drum spre casa, in Opelul Astra alb al familiei, Mihai statea in spate. Cind au ajuns in fata blocului, doar el si mama au coborit. Tatal si-a lasat capul pe volan.

– Ce are? Ce-a patit?, a intrebat-o pe mama.

Dan Bendeac plingea. Se opusese cel mai mult ca Mihai sa se faca actor – „nu e o meserie din care sa poti trai”, spunea -, chiar il amenintase ca-l va lega cu lantul de calorifer ca sa nu dea examen. Insa el ii daruise cartea care ii schimbase viata. Si nu se astepta ca fiul lui sa fie printre primii.

***

Cind Mihai Bendeac a intrat in restaurant, chelnerii au inceput sa susoteasca. La masa din spate doi domni, imbracati la costum cu laptopurile deschise si prinzul alaturi, si-au intrerupt lucrul ca sa-l scaneze cu privirea. „Eu vreau succesul in actorie, nu caut notorietatea in meserie cu orice pret”, a spus citeva minute mai tirziu, in timpul interviului; nu remarcase rumoarea pe care o provocase.

In 6 ani a trecut de la studentul cu o promitatoare cariera in teatru dramatic (cu un rol principal in Richard III-lea) la tinarul care pleca frustrat de la castingurile Media Pro fiind convins ca e mai bun decit toti desi era refuzat constant, pentru ca mai apoi sa devina cel care da autografe asa cum exersase in adolescenta. Chiar daca a jucat in film inca din primul an ca student (Milionari de week end) si-a facut roluri grele in Teatrul de Comedie (alaturi de George Ivascu – „Doi tineri din Verona” sau de Stefan Banica Jr – „A douasprezecea noapte” ), Bendeac n-a avut o viata usoara.

Obsedat de o cariera pe care nu si-o putea satisface si la care muncea sustinut (la 18 ani a creat un program tv pe care l-a trimis la OTV, fara sa primeasca vreodata raspuns), cind i s-a oferit sansa „Mondenii” si-a pus toata energia in succesul proiectului: a creat personaje noi, a scris textele, le-a interpretat. Dar a plecat si-a luat-o de la zero, pe cont propriu, cind a fost dezamagit de directia in care show-ul ajunsese: avea scenaristi noi si i se reprosau lui nereusitele.

De fapt, cind a plecat de la „Mondenii”, a luat-o de la minus 100. S-a dus la Antena 1, incercind sa se joace cu publicul Divertis, in decorul lor, cu un program similar, fiind prea ocupat sa tina emisiunea in viata ca sa se mai gindeasca ca oamenii voiau sa-l vada pe el, nu un inlocuitor. „A fost cel mai prost an profesional din viata mea. Imi vine sa-mi dau cu pumnii in cap. Din punctul meu de vedere, faptul ca nu mi s-a intrerupt acolo cariera in tv a fost un miracol.”

In cifre, sezoanele lui de „Mondenii”, plus cele cu „In Puii mei”, dincolo de audientele uriase, arata asa: 1200 de scenarii, mii de ore de lucru pentru crearea si filmarea lor, plus un deadline infernal in fiecare saptamina. Si un singur gind: „nu ai voie sa nu-ti vina ideea”. In tot acest timp a continuat sa studieze nopti intregi care sunt nisele comediei, cum se diferentiaza comicii mari ai lumii – texte, tehnici, gesturi -, sa joace in spectacole de teatru in Bucuresti la Comedie, Metropolis sau la Palatul Copiilor, dar si in teatrele din tara, in turnee. Sa joace in Supravietuitorul si Poker, filmele lui Sergiu Nicolaescu, si sa vada alte citeva sute de filme.

„Niciodata nu vei putea sa fii in televiziune asa cum esti pe scena. E o diferenta uriasa intre cel de pe scena si cel de pe tv,” i-au spus prietenii, asa ca acum renunta la tot ce a creat in televiziune, se arunca in gol, fara plasa de siguranta, ca sa faca ceea ce crede ca e cel mai potrivit pentru el in acest moment: teatru. In stil mare, live la tv, in prime time simbata seara. Vrea sa aduca pe ecran teatrul de comedie de alta data in ritmul si limbajul tinerilor de astazi.

„Artistii mari sunt artistii imitabili. Asta e altul dintre motivele pentru care am decis sa renunt la show-urile gen ‘In puii mei’ si iau serios meseria mea de actor de teatru, de film, de seriale. Nimeni nu stie care este stilul meu ca artist; in afara de cei care au fost la teatru, poate. El, Mihai Bendeac, cum e?”

***

– Nu mai mincati? Gata?, i-a zis chelnerul uitindu-se la farfuria pe care ramasese mai mult de jumatate din friptura pe care Mihai si-o comandase cum ajunsese in restaurant. Era 3 si jumatate dupa amiaza si, intre intrebari si multe tigari, incerca sa pacalesca si prinzul.

– Nu stiam ca imi puneti doua, nu mai pot, i-a zimbit celui pe a carui fata se vedea curiozitatea de a privi de aproape pe cineva de la tv.

Dupa ce masa a fost debarasata in comentariile alintate ale chelnerului care sustinea ca ar fi trebuit sa manince mai mult, Bendeac mi-a spus complice:

– Nu era buna.

– Si de ce nu i-ai spus asta ca sa-i transmita bucatarului?

– Ei, lasa. Am mincat odata la Dan Chisu o friptura de vita atit de bine preparata incit o taiai cu furculita. Dar era carnea bine aleasa.

Mihai Bendeac e politicos.

In afara ecranului si a iesirilor marcate in revistele de scandal, Mihai Bendeac e un singuratic, iar cind nu e cu cineva de care sa se agate in gesturi si priviri, e timid. „De asta m-am apucat de fumat: imi da un gest. Cind sunt foarte multe priviri asupra ta intr-un spatiu si esti singur, e ciudat… In primul rind trebuie sa te controlezi la fiecare gest pe care-l faci, apoi te simti tu penibil ca nu esti relaxat. Mi-e foarte greu sa fiu singur in situatiile astea. Stii ca daca esti in mall si iti intra chilotii in cur, pina iesi nu-i mai scoti. Asta e…”

Mihai Bendeac e un tinar caruia nu-i place sa fie accesibil. Poate e urma lasata de timiditate in viata lui de celebritate sau poate e dorinta de control. De asta foloseste Facebook pentru a transmite mesaje publicului sau (peste 85.000 de fani), dar comenteaza foarte rar la reactiile lor. Nu merge la mondenitati pentru ca nu vrea sa fie asociat cu cei in care nu crede, dar nu se mai supara daca revistele de scandal il fotografiaza iesind beat dintr-un club sau alaturi de vreo tinara. „E mai bine sa apar singur – ‘s-a dus el la mare si a plecat cu 100 de femei’; dar nu am fost eu si cu Ogica.”

Mihai Bendeac e obsedat de curatenie. Locuieste cu chirie, undeva pe linga Unirii, intr-un apartament cu scara interioara, a carui baie e cit garsoniera in care a stat inainte. Baia e un element important pentru ca petrece 30 – 45 de minute pentru un dus. De fiecare data se spala in aceeasi ordine: mai intii piciorul sting, apoi cel drept, mina stinga, mina dreapta. Urmeaza abdomenul, spatele, zona intima. Dupa care o ia de la capat, in aceeasi ordine. Apoi dintii, urechile. In timp ce face dus, cinta. Si se gindeste la textele pe care le are de scris sau, mai nou, la proiectul pe care vrea sa-l inceapa.

Mihai Bendeac e un nebun (in cel mai bun sens al cuvintului) care se chinuie ingrozitor pe sine pentru a se depasi in fiecare zi. De aici insomnii, depresii si… pastile. E un workaholic care nu stie sa opreasca ritmul si, chiar si cind e in vacanta, mintea sa lucreaza pentru a-si atinge obiectivul in cariera. E ceva adesea intilnit la oamenii care au, dupa reperele sociale, succes: „Depresia apare in momente de liniste, cind n-am treaba. Am umblat de multe ori cu o foaie de hirtie. Hai sa spun aici lucrurile bune din viata mea – umpleam doua foi! Acum lucrurile rele – aveam unul sau doua. Am incercat sa o iau rational, dar tot nu ieseam din depresie.”

Mihai Bendeac e printre personalitatile publice care au fost asociate cu ideea de homosexualitate, poate pentru ca a dus pe ecran primul personaj gay din divertismentul romanesc, si ar putea fi oricind un luptator activ pentru drepturile omului. „De ce n-am negat niciodata vehement ca sunt gay? Am prieteni care sunt gay; cum as aparea eu in fata lor daca as iesi inainte public sa spun: ‘cum sa fiu eu gay?!’ Ca si cum treaba asta ar fi ceva rau. Eu stiu ca Dumnezeu inseamna iubire. Cu ce pacatuiesc doi barbati care iubesc in comparatie cu un preot la care te duci cu un copil mort la nastere si-ti spune ‘imi pare rau nu pot sa-l ingrop, e pagin’? Copilul ori e un dar de la Dumnezeu, ori e pagin. Adica ce vine de la Dumnezeu inca nu e sfint, dar din momentul in care trece prin cadelnita e ok?!”

Mihai Bendeac e fratele mare care-l pune pe mezin in situatii grele ca sa-l ajute sa se maturizeze. Ca atunci cind Andrei, fratele cu 17 ani mai mic, n-a mai vrut sa mearga la meditatiile la matematica spunind ca poate sa obtina singur media 8. Au avut o discutie ca-ntre barbati.

– Te uiti in ochii mei si decizi daca renunti la meditatii. Nu numai ca renunti, dar in timpul ala poti sa faci ce vrei tu: te duci afara la baschet, te joci fotbal pe calculator. Nu te intreaba nimeni nimic; de fapt, nu te mai intreaba nimeni nimic pina la sfirsitul semestrului. Nici de teme, nici nimic.

Pustiul a fost ferm si orgolios pe pozitii:

– Nu voi avea sub media 8.

Andrei a incheiat anul cu media 9, fara meditatii, dar, atunci, imediat dupa discutie, si-a rugat mama sa nu-l anunte pe profesor, ca sa vada mai intii daca se descurca singur. Avea de respectat o promisiune.

***

Mihai Bendeac e cel care a renuntat la tot pentru a-si indeplini visul: sa devina unul dintre cei mai mari actori ai Romaniei. Ca atunci cind a iesit dintr-o relatie de un an si jumatate dupa o discutie de 30 de secunde. Era prima lui relatie serioasa (cea mai lunga din tot ce a trait) si o iubea foarte mult pe Maria, pe atunci studenta la Comunicare. Incepuse facultatea, avea repetitii multe, juca si la Teatru de Comedie si, intr-o dimineata, la cafea, Maria i-a spus:

– Nu ti se pare ca avem mai putin timp liber pentru noi doi?

– Adica?

– Nu ti se pare ca teatrul si repetitiile iti ocupa cam mult timp?

S-a ridicat de la masa, si-a sunat mama sa vina sa-i ia bagajele, si-a pus hainele in doua trolere si in 15 minute era plecat. Acea intrebare a fost semnalul ca nu poate da totul – 100% – in doua locuri: acasa si la munca. In acele 30 de secunde a ales pentru totdeauna. Si-n timp ce suferea dupa despartire isi spunea: „Eu merit ce-i mai bun in aceasta meserie, pentru ca am demonstrat acum ca nimic – nici ceea ce iubesc cel mai mult – nimic nu ma poate face sa ma dau deoparte din drumul pe care eu mi l-am ales.”

Acesta e cel mai bun exemplu care arata ca Bendeac isi va duce visul mai departe pentru ca are incapatinarea de a face doar ceea ce e mai bun pentru el. Si nu-i va pasa de cum il judeca ceilalti colegi de breasla: va merge pe drumul pe care si l-a stabilit, incercind sa fie tot mai bun.

In vara asta si-a investit toate economiile intr-un cabinet de stomatologie – No Pain Center – pe care-l va administra mama sa, asa ca daca nu-i iese proiectul cu teatru tv live se va intoarce ca actor angajat cu salariu minim pe economie. A mai luat-o de la zero, nu-i e teama de asta si nu o sa faca compromisuri pentru ca isi construieste cariera cu un respect imens pentru ceea ce inseamna showbiz, dar si cu o intelegere profunda a generatiei care a crescut cu MTV.

Doar ca diferenta intre Bendeac de azi si cel de acum 10 ani nu e doar in ceea ce a acumulat ca actor sau notorietate, ci si in prietenii pe care si i-a facut pe drum. Ca Dan Mihaescu.

Era la „Mondenii”, cauta un scenarist cind l-a intilnit prima data, dar stia totul despre el si-l iubea de multa vreme: ii citise povestile in cartea cu Toma Caragiu. Mihaescu a scris celebrele cuplete cu „Sopirla” sau „Asa-i in tenis” si l-a legat de Caragiu o prietenie construita in zeci de ani de colaborari, o prietenie petceluita de un mesaj scris pe staniolul unui pachet de Dunhill: „Daca posteritatea se va întreba cine a fost cel mai iubit dintre prietenii mei, te rog sa fii amabil, sa arati hirtia aceasta. T.Caragiu”.

La prima intilnire, acasa la Mihaescu, au purtat o conversatie rece despre o posibila colaborare. Asta pina cind Bendeac a cerut, politicos, sa vada mesajul scris de Toma Caragiu si, desi era incredibil de emotionat, a avut nevoie de doar citeva secunde ca sa ridice glasul.

– Dar cum de tineti lucrul asta asa, intr-o carte oarecare?! E o chestie istorica. Se poate rataci oricind cartea! Puneti-o intr-o rama. Sau dati-o la un muzeu!

O saptamina mai tirziu cind Bendeac s-a intors ca sa inceapa colaborarea, autograful lui Toma Caragiu era intr-o rama, pe un perete.

E un schimb minunat intre ei pentru ca fiecare ii da celuilalt acces la o lume noua. Mihaescu ii spune povesti despre tineretile tumultuoase ale celor mai importanti autori de cuplete si ale actorilor anilor 60-70-80. Bendeac i-a facut lui Dan Mihaescu o rubrica pe blogul lui pentru ca generatia MTV sa-l cunoasca si, dincolo de colaborarea cu el, il ajuta oricind are ocazia. „In momentul asta, nenea Dan este exact pe acelasi palier emotional cu bunicii mei. Am o grija fata de el… Poate si prin prisma ca acea carte m-a determinat sa fac ceea ce fac, am simtit ca este de datoria mea ca eu sa-l ajut pe acest om.”

Coincidenta face ca acum, cind isi ia din nou cu totul viata in miini si porneste de la capat, sa se intoarca – la fel ca in adolescenta – la vremurile de demult ale teatrului si divertismentului romanesc: a primit de la Dan Mihaescu textele tuturor productiilor de televiziune la care acesta a lucrat, originalul cupletelor spuse de Toma Caragiu, Dem Radulescu. O comoara cu o valoare emotionala imensa pe care Mihai Bendeac o cerceteaza fila cu fila – dintr-un maldar imens – zi si noapte.

Se va incarca de acolo cu parte din energia pe care lumea i-o considera nebunie: intrasingenta fata de ceea ce inseamna a fi performer indiferent de virsta si va spune si mai patimas „showbiz-ul nu e azil de caritate. Nu ma intereseaza ce maninca oamenii din industrie daca nu-si fac treaba bine. Cel care plateste bilet ca sa ne vada e important.”

***

S-a oferit sa ma duca acasa cu masina dupa ce-am terminat interviul. Am intrat in panica: nu era bine nici sa accept, dar nici nu se cuvenea sa-l refuz.
– Mi-e frica sa nu apar in revistele de scandal.

Am ezitat stiind ca in masina lui eram expusa tuturor privirilor. A-nceput sa rida, in timp ce-si cauta cheile.
– De asta nu pot sa fiu sigur.

Pe drum am insistat asupra obsesiei pentru perfectiune, sugerindu-i ca pune prea multa presiune pe el si ca isi face cumva rau.

– Dar tu crezi ca se poate altfel? Eu nu cred ca poti sa reusesti altfel. N-as suporta sa-i dezamagesc, mi-a replicat calm, tehnic ca si cum n-ar fi vorbit despre el.

– Dar si daca gresesti o data e uman; cei care te plac, o sa te placa oricum.

– Uita-te la Bute: era un erou si acum, dupa 14 minute de meci, il uraste toata lumea.

– Si n-ai putea sa traiesti stiind ca nu te iubesc oamenii? Nu e mai important ce stii tu sa faci? Si cum stii ca esti?

A oftat. Eram la stop si un domn, din dreapta, se uita la masina lui spectaculoasa.

– Asa cum ma stiu, un esec mare ma poate duce catre sinucidere. Dar nu ma gindesc la asta pentru ca e datoria mea sa nu dezamagesc. Daca ala la circ se leaga la ochi in fiecare seara si da cu cutitele la doi milimetri de nevasta-sa si nu greseste, inseamna ca se poate. Daca Esca e perfecta in fiecare seara, inseamna ca se poate. E de datoria mea sa descopar acel sistem prin care sa nu mai fac greseli.”

Apoi, si-a coborit vocea, care-a devenit calda, ca si cum ar fi vorbit doar pentru el, fara vreun jurnalist prin preajma.

„Aveam cam 8 ani cind am fost la Teatrul de Comedie – mama si tata m-au luat la spectacole de pe la 3 ani – si s-a intimplat sa avem bilete in primul rind. A fost un moment in care actorii se certau pentru o punga cu bani pe care au aruncat-o in sus. O moneda a cazut printre scinduri si-a inceput sa o ia la vale catre sala. Niciun spectator nu se mai uita la moneda aia, doar eu o vedeam cum vine – ca intr-un relanti. Imi tineam respiratia: se rostogolea o data si inca o data, apropiindu-se tot mai mult de marginea scenei. A cazut la picioarele mele. N-am ridicat-o, am asteptat pauza. Si cind am luat-o in mina… tin minte si acum senzatia… era ca si cum atingeam ceva magic. Era ceva ce coborise de pe scena.”

A zis „magic” in soapta, iar „scena” ca si cum era cel mai important lucru din lume. Si-a schimbat brusc discutia; „Unde la Universitate stai?”

Am coborit din masina gindindu-ma la cine e, de fapt, Mihai Bendeac. Poate ca se regaseste cel mai bine in cuvintele lui Ion Baiesu din „O carte despre Toma Caragiu”:

„Era in el ceva diabolic, o intelegere chinuitor de lucida a tragicomediei umane. Cuceritor in societate, nu avea genul zglobiu al simpaticilor de profesie. Spiritual, nu glumet, malitios, nu zeflemist, depista cu un instinct exceptional ridicolul, derizoriul si nu era confortabil sa intre cineva in raza laser a umorului sau. In viata, ca si pe scena, nu i se potriveau termeni ca nostim, amuzant, agreabil. (…) facea teatru cu aceeasi inversunare generoasa pe care o punea, cred, si-n iubire. Fiindca era, de fapt, un mare sentimental.”

Doar ca Bendeac e (la) prezent.

P.S. Filmul lui preferat, din toate timpurile, e La vita e bella.

fotografii Antena 1 si din arhiva personala Mihai Bendeac

49 Comments Published

[…] tot articolul aici Iti place acest articol? […]

4 years ago / Reply

Frumos, felicitari! Sunt fericita ca mai exista oameni de calitate. Abia acum am descoperit articolul, pentru mine a venit ca o lumina intr-o mare de intuneric. Va multumesc pentru ca sunteti OAMENI!

2 years ago / Reply

Un articol superb, sincer si cu suflet .Iti multumesc frumos ca mi-ai facut seara mai frumoasa!!

5 years ago / Reply

E interesant resortul cate te impinge sa faci o meserie: fie ca-ti place fie ca vrei sa fii celebru. Abordate la modul serios ambele conduc in acelasi loc :)

5 years ago / Reply

Foarte frumos articolul. E plin de caldura si de emotie! Doamne, cat de mult il inteleg pe Mihai… Dar noi suntem atat de norocosi! Se intampla atat de rar ca pasiunea sa coincida cu cariera.

5 years ago / Reply

Nice! Avem nevoie de acest tip de interviuri, de acest tip de jurnalism, de acest tip de deschidere. Si daca nu il putem gasi la tv sau in presa scrisa, macar pe bloguri.

5 years ago / Reply

multumesc frumos
gasesti acest gen de articole in presa scrisa, dar poate nu citesti ce trebuie:) incearca DECIT O REVISTA.

5 years ago / Reply

Sau TATAIA 😉

5 years ago / Reply

Foarte reusit reportajul..l-am citit cu muuulta placere 😀

5 years ago / Reply

Nu ma asteptam sa citesc atatea intr-un singur articol,m-am gandit ca va fi plictisitor,ca un articol din ziua de astazi,dar cu toate astea am decis sa il citesc.Am ramas cu un gust placut si admiratie fata de o persoana care a muncit atat de mult,care a pus suflet in ceea ce face.Fie ca era la Mondenii sau In puii mei,sau la alta televiziune,lumea vine dupa ,,Bendeac,,( cum ii spunem noi),pentru ca e ,,sufletul petrecerii,, ,cat am fi de obositi sau suparati,dar serialul cu Benceac nu il ratam:D,accesam si youtube pentru reluari si reluari de episoade.Mult succes :)

5 years ago / Reply

Un interviu impresionant despre un om special. Felicitari mamei care l-a sustinut, si lui pentru ambitia avuta pentru a-si indeplini visul. Iar tie, Cristina Bazavan, iti multumim ca acorzi timp persoanelor care merita!!!

5 years ago / Reply

Nu as fi citit un articol atat de lung(in ideea ca e lung si plictisitor si sigur e scandal acolo) daca nu ar fi fost cu si despre Mihai Bendeac.Nu m-a surprins,pur si simplu mi-a placut,genial!!!

5 years ago / Reply

Nu-mi vine sa cred ce antipatic imi era omul si ce nedereapta am fost cand am zis ca nu trebuia sa joace rolul militianului in “Portretul luptatorului la tinerete” pentru ca ma scotea din poveste.
Imi pare rau pentru ca abia acum vad cat este de perfectionist si cat este de dur cu sine. Il vad altfel acum si de-abia astept sa-l vad la teatru.

Textul este o bucurie :) Reiau lectura ca sa ma uit la constructie, prima data m-a dus povestea.

5 years ago / Reply

Chiar daca esueaza, gura lumii il va condamna, dar gura lumii nu e lumea care conteaza:). Cei care conteaza sunt cei care inteleg ceva mai mult(iar pentru aceia am inteles ca munceste), insa aceia nu se vor grabi sa improste cu noroi.. Vom empatiza si vom astepta un nou proiect.

5 years ago / Reply

Excelent articol despre un mare OM!

5 years ago / Reply

Nu cred ca aveam vreo parere despre Mihai Bendeac,pentru ca nu i-am urmarit emisiunile sau poate aveam o parere,bazata pe cateva franturi de emisiune surprinse trecand pe langa televizor.Cati oameni ca Mihai Bendeac exista in jurul nostru,despre care nu stim mare lucru si pe care ii incadram intr-o categorie sau alta pe baza aparentelor,a parerii altora?Ce ma bucura este ca exista oameni care isi asuma rolul de a ne face un pic mai atenti la ce se intampla in jurul nostru .Ma bucur ca am descoperit prin intermediul Cristinei Bazavan un altfel de Bendeac,un om fascinant!Multumesc pentru tot ce aflu prin intermedilu tau,Cristina! :)

5 years ago / Reply

…Magic!

5 years ago / Reply

impresionant…felicitari pentru acest articol..numai asa puteam sa ma conving de ce fel de om e Mihai Bendeac.Intotdeauna cand intr-un grup de prieteni se aduce vorba despre el ,eu nu gasesc decat cuvinte de bine. Fiecare avem defecte iar asta nu ne face mai putin oameni,trebuie sa intelegem ca suntem diferiti unul de celelelt si ca nu merita sa judecam pe nimeni dupa felul cum arata sau dupa ce job are.Am vazut atatea articole cu el..si emisiuni..si in fiecare este diferit dar in acelasi timp acelasi..daruieste tot ,din suflet pentru noi cei care il privim si face ceea ce a visat. A luptat si a castigat.. si va castiga mereu atata timp cat va ramane acelasi om Mihai Bendeac, Felicitari pt articol inca o data ..superb..poate urmeaza o carte numita Viata lui Bendeac…??

5 years ago / Reply

felicitari!

5 years ago / Reply

stiu ca te-a chinuit ideea si articolul. :) dar a meritat. frumos.

5 years ago / Reply

Mie imi place foarte mult omul…Cum se zice “zaca mult mai mult dincolo de suprafata” si am incercat mereu sa il apar in fata unor cunostinte ce-i vedeau golan, superfiucial, afemeiat…daca ai talent si crezi cu tarie in ceva multe ti se iarta, Frumoasa poveste.

5 years ago / Reply

Articolul tau mi-a schimbat parerea despre MB, la care aproape ca nici nu ma puteam uita – mi se parea grotesc. Ai dreptate, oamenii nu sunt ceea ce cred altii ca sunt, oamenii sunt un spectacol in sine si merita descoperiti. Frumos articol.

5 years ago / Reply

Sunt plecata demult din tara, sa-mi fie rusine, nu auzisem de Mihai Bendeac, articolul atat de bine scris m-a facut sa vreau sa stiu mai mult, sa aflu cine este Mihai Bendeac…
deci pana una alta un zece plus pentru Cristina! Profesionalism… destul de rar astazi…

5 years ago / Reply

Impresionant articol… Foarte frumoasa tehnica de redare a interviului propriu-zis… O descriere simpla, calda si emotionanta a unui artist adevarat.

Mult succes Cristina, esti foarte talentata si succesul dorit personajului din acest articol!

5 years ago / Reply

suberb articolul.este frumos sa vezi ca in Romania inca exista OAMENI ca Mihai si Cristina < in aceasta tara in care dezgustul monden . politic etc atinge cote dezastruoase fatal pentru generatiile care vin. Avem nevoie de Cultura ca sa salvam viitorul,,,

5 years ago / Reply

Toata aprecierea pentru ambitia lui Mihai Bendeac. Nu l-am vazut jucand intr-o piesa de teatru…probabil o face bine. Ceea ce am vazut, insa, sunt emisiunile de la TV. Imi pare rau ca trebuie sa o spun…dar sunt de o calitate cel putin mediocra. Inteleg…probabil sunt deadline-uri, probabil e stres, probabil e presiune…dar nu il obliga nimeni sa se inhame la astea in afara de dorinta de a castiga cat mai multi bani din toate partile.
Nu cred ca un om cu liceul terminat poate rade la scenetele din emisiunile lui Bendeac. N-ai cum. N-ai la ce.

5 years ago / Reply

ai sa fii surprins: era lider de audienta duminica seara. sute de mii de oameni se uitau la show, unii cu multa carte.

5 years ago / Reply

Si OTV este lider de audienta si nu numai duminica seara. Probabil ca si acolo se uita oameni cu multa carte daca e sa credem aceleasi sondaje. Din pacate asta nu inseamna ca emisiunile sunt de calitate ci ca publicul este de proasta calitate.
Repet ce spune si Andrew: n-ai cum sa razi; si daca razi e trist.

5 years ago / Reply

Am citit cu multa placere articolul scris atat de frumos.Felicitari ! Mihai Bendeac chiar il merita.Este un om deosebit, pe care il admir sincer.Omul care ne face pe noi sa zambim chiar daca el este trist uneori ,merita o recompensa ,admiratia noastra !

5 years ago / Reply

Încă de când era la “Mondenii” îi admiram personajele, mai apoi a dispărut din cadru, revenind însă, cu forțe proaspete la “În puii mei” ceea ce nu a făcut decât să mă bucure și să mă uimească totodată. Și da, Mihai Bendeac nu mi-a înșelat niciodată așteptările. În presă, s-au scris fel și fel de lucruri despre dânsul, însă e la latitudinea fiecăruia a le crede sau nu … totuși, interviul acesta l-a prezentat pe Bendeac în lumina propriului reflectoar, cu bune și cu rele. Mult succes pe mai departe, amândurora! :)

5 years ago / Reply

Am citit acest articol cu multa placere si nu stiu daca asta a fost scopul dar mi-a starnit o serie de emotii si sentimente de admiratie pentru omul Mihai Bendeac.Felicitari Cristina Bazavan un articol superb!

5 years ago / Reply

felicitări pentru reportaj! foarte frumos scris

[…] El, Mihai Bendeac, cum e? […]

5 years ago / Reply

Cristina, m-ai uimit inca o data si m-ai facut sa descopar un om pentru care nu aveam o doza foarte mare de respect. Iti multumesc pentru asta.

[…] sa se arate lumii asa cum nu-l stie, fara glume, fara risete, concentrat pe tehnica meseriei lui. (un interviu de care sunt mindra), am iesit in strada pentru ICR, am vazut-o la doi pasi de mine pe Geraldine Chaplin la TIFF, am […]

[…] trecut am facut un profil al lui Bendeac si, pentru da Dan Mihaescu insemna mult in viata lui Mihai, am dedicat un spatiu amplu prieteniei […]

4 years ago / Reply

Frumos. Mi-a facut placere sa citesc acest articol.

[…] (puteti citi aici profilul pe care l-am scris anul trecut: El, Mihai Bendeac, cum e?) […]

4 years ago / Reply

Foarte frumos ai scris. Aflasem despre acest articol acum o luna cand eram intr-un tren si aveam cu mine cartea “Little blog book” daruita la Webstock. Fiindca aveam mult timp la dispozitie am stat si am subliniat toata carticica. Acum am reusit sa il citesc, imi place la nebunie si sigur si tu esti o perfectionista in felul tau.

Cred ca pentru a ne putea da seama de asta am avea nevoie de o copie a ta care sa iti ia interviul.

Mult succes, Cristina!

PS: pentru ceilalti, cartea poate fi gasita aici http://issuu.com/evensys/docs/blogbook

4 years ago / Reply

extraordinar articolul !!

4 years ago / Reply

Nu am mai citit cap-coada un articol romanesc de presa de 5 ani. Bravo ! Bun jurnalist, extraordinar actor. Ma inclin.

3 years ago / Reply

Excelent articol!!!

3 years ago / Reply

Am citit tot articolul! De obicei ma plictisesc articolele lungi, dar acesta a fost foarte interesant. Ma bucur ca mai sunt oameni cu valoare calitativa si nu cantitativa inestimabila.

2 years ago / Reply

E pentru prima data cand am răbdare sa citesc un întreg articol despre o vedeta…un actor….pur si simplu numai cand auzi “Bendeac” iti captează orice privire…felicitări pentru ceea ce este si pentru efortul depus in cariera sa…!

2 years ago / Reply

Nici macar nu am dat in jos sa vad cat mai e din articol… Nu ma asteptam sa am rabdare sa-l citesc pe tot dar a meritat. Congratz !!!!

2 years ago / Reply

cred ca a reusit sa si intreaca propriile sale asteptari si deja este si va continua sa fie nr 1 in comedie in Romania! avem nevoie de el ! foarte bine realizat articolul Cristina,felicitari si succes!

2 years ago / Reply

ce imi place sa vad oameni ilustri cititi, prezenti in comentarii; unde, de ce sa nu gaseasca ei ceva sa para inteligenti, sa critice emisiunile tv cu Bendeac la care se uitau ‘retardatii’ si ce trist e ca cineva poata sa rida la asa ceva. Daca vreun mizerabil cu3 dinti in gura dintr un capat de sat, s a simtit bine si a zambit la glumele facute de emisiunile lui MB, a inteles defapt mai mult decat alti ‘mizerabili’ foarte cititi. in fine, am dorit sa vad o intrebare din partea autoarei pana la sfarsit, doar o curiozitate personala, aceea daca se gandeste MB la o cariera poate mai tarziu in film, poate macar de comedie, in productii de America, ca doar nu o fi asa de interzis pentru o persoana ca el. Bafta!

2 years ago / Reply

Bendeac a jucat in filme, inca din studentie. scrie in text:)
pe linga filmele lui sergiu nicolaescu, a mai jucat in Portretul luptatorului la tinerete , in regia lui Constantin Popescu.

2 years ago / Reply

Foarte fain articolul. Cu o singură menţiune : vasul în care sunt botezaţi copiii se numeşte “cristelniţă” , şi nu “cădelniţă” . Cădelniţa este cea în care se arde tămâia , cu care trece preotul printre credincioşi în biserică în timpul slujbei….În rest , frumos şi emoţionant articolul. Am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre Bendeac.

Leave a Comment


1 + = four

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!