in dimineata aceasta , pentru a nu stiu cita oara, am trait momentul acela cind munca mea de mai bine de 2 saptamini s-a incheiat.

nu stiu daca stiti senzatia.

stai ore in sir printre cuvintele unui personaj, le asculti la nesfirsit incercind sa faci distanta intre cuvinte ca sa poti sa-ti bagi capul sau sufletul. sa stii ce e dincolo.

scrii si rescrii incercind ca prin vorbele care dau informatia de baza sa spui lucruri pe care oamenii sa le simta si abia apoi sa le inteleaga. cuvinte simple in ton minimalist.

te culci si te trezesti cu aceleasi ginduri: cum rezolv problema aia? – care problema e cel mai adesea despre unde gasesti loc pentru o informatie in plus, unde pui o secventa cinematografica ca sa cresti tensiunea sau… ce mai tai, pentru ca intotdeauna trebuie sa renunti.

astazi de dimineata a fost momentul la care am zis gata. asta a fost.

textul a plecat la editor care-l va citi cu mintea clara si rece si care va face observatii uneori dureroase (renunta la asta, nu se intelege aici, despre ce e asta? etc etc) si, peste citeva zile dupa ce vor fi facute ajustarile, va fi public.

il veti citi sau nu. il veti parcurge in viteza sau va veti opri la detalii.
in oricare situatie, eu nu voi mai avea nimic de spus.

eu sunt pe cale sa ma despart de un personaj cu care am trait in ultimele doua saptamini ca sa ma uit in jur sa-mi caut altul.

e ceva infidelitate in meseria asta:)