roxana cioriiaroxana cioriia

vivre sa vie

text de Roxana Cioriia

Zilele trecute m-a intrebat un prieten daca am vazut “Vivre sa vie”. M-am lansat in vreo zece minute de monolog quasi-indescifrabil, 90% onomatopeic, cu lungiri de vocaaale, dat ochii peste caaap si batut din picioaaare. Dupa ce m-am calmat, mi-am dat seama ca tot ce reusisem sa-i comunic omului a fost ca 1) Anna Karina e minunata, 2) Godard e minunat si 3) Filmul este minunat.

E o mixtura de estetici in spate. Pe de-o parte cinéma vérite-ul atat de intim godardian, si pe de alta parte imbracarea subtila a firului narativ in haine de documentar, foarte la moda la vremea respectiva. Ceea de diferentiaza “Vivre sa vie” de restul filmelor French New Wave este faptul ca s-a recurs la camera Mitchell clasica, grea. Vizual vorbind, este unul din cele mai fragile dar in acelasi timp intense filme pe care le-am vazut. A stiut Raoul Coutard ce-a stiut.

La fel de inspirata a fost si impartirea povestii in 12 acte. Simplificarea, dezmembrarea, dezgolirea povestii te trage astfel de guler si te apropie de personaj pana in punctul in care ii simti fiecare respiratie, lacrima sau oftat. Nana (Anna Karina) este prostituata pe care iti place sa o iubesti. Stiu, sunt n filme care pornesc de la premisa asta, dar Godard se invarte in jurul subiectului cu delicatete, umor si miscari de camera ingenioase, daca nu ciudatele. Nu putine sunt scenele (inclusiv cele cu mult dialog) in care personajele sunt filmate astfel incat nu le vedem decat ceafa si umerii. Plus ca lipsesc complet scenele grafice cu Nana si clientii ei, Godard livrandu-ne doar episoade fugitive care ne sugereaza disconfortul emotional ce survine after the deed is done: maini care fac schimb de bani, priviri jenate, lacrimi. Imi aduce aminte de “Pandora’s Box”, si de ce a reusit sa scoata Pabst din Louise Brooks.

In “The Dictionary of Obscure Sorrows” am dat peste o bijuterie de cuvant. Moledro. “A feeling of resonant connection with an author or artist you’ll never meet, who may have lived centuries ago and thousands of miles away but can still get inside your head and leave behind morsels of their experience, like the little piles of stones left by hikers that mark a hidden path through unfamiliar territory.”

Asta mi se intampla cu Godard. Si de-aia nu pot sa fac o critica pertinenta. Ci doar sa incerc sa transcriu niste emotii. Si sa-ti promit ca o sa te indragostesti de dialog. Si de tot. Dar mai ales de Anna Karina.

*

Roxana Cioriia este jurnalist, a scris pentru Cosmopolitan, iar acum este PR la DRAFTFCB.

One Comment Published

9 years ago / Reply

Cu siguranta trebuie sa vad acest film.

Leave a Comment


seven + = 15

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!