x factor grupx factor grup

inca o secventa din casa X Factor :)

am fost si simbata asta (24 nov) in casa X Factor (cum a fost simbata trecuta, in 17 nov la repetitii si in casa X Factor puteti citi aici)

 
– La ce te uiti?, a intrebat Ioan Man asezindu-se pe canapeaua din livingul casei X Factor unde Tudor Todut urmarea de citeva minute reluarea de la Next TopModel.
– E o fata care pozeaza in apa cu un barbat…
– Sunt dezbracati de tot?
– Are sinii goi, dar ceva perle si desene in dreptul sfircurilor; el e gol, ea il tine in brate.
Todut il imbratiseaza cu dreapta pe Man care sta in stinga lui: “uite asa”…
– Suna cam porno, ride Man.
– Pai tu de ce crezi ca ma uit eu la Next Top Model?!

Simbata a fost o zi atipica pentru concurentii de la X Factor: au plecat mai tirziu la repetitii (ora 10 in loc de 9), dar pentru ca s-au obisnuit sa se trezeasca devreme, citiva dintre ei au coborit in living cu mult inainte de plecare.

Pe canapea linga Todut e Elena de la Red care are pe obraji urmele lacrimilor generate de o stire care a fost putin mai devreme despre un pusti caruia ii place scoala, dar e atit de sarac incit nu se stie daca va putea ajunge la iarna la cursuri.

Acum se uita cu totii la aventurile in Grecia ale fetelor lui Bote, in timp ce rind pe rind vin si ceilalti concurenti.  Prima e Ioana Anuta, apoi Dragos Udila.

Cum coboara din dormitor, Udila evalueaza rapid situatia, ride infundat de discutiile colegilor, apoi il ia de brat pe Man.

– Hai sa maninci.

Udila si Todut sunt atenti mereu sa-l ajute pe Man, iar gesturile lor camaradesti – si pe scena, la repetitii , dar si in casa – au generat o complicitate barbateasca care trece dincolo de dificientele de vedere ale lui Man: baietii l-au integrat in lumea lor, eliminind-o discret pe Ioana, sora lui Man, cea care-l ajuta sa se orienteze.

La televizor, una dintre fetele din Next Top Model gafeaza  – in loc de curtezana, spune “curteziana” – , iar Ioana Anunta izbucneste in ris.
Cind o intreb daca s-a gindit vreodata ca in timpul show-ului in care ea cinta, un spectator poate reactiona acasa la fel, Ioana riposteaza:

– Dar asta e un show mai de divertisment decit al nostru.

– Da, dar exista spectatori care vor tine mai degraba minte ce rochie porti decit ce ai cintat, oricit de bine ti-ai facut treaba. Te-ai gindit la asta? Simtiti ca si pe voi va judeca lumea cind se uita la televizor?

E un subiect delicat mai ales pentru Elena pentru ca fetele de la Red au primit critici pentru look-ul lor, asa ca reactioneaza imediat.

– Despre noi au comentat ca suntem grase. Nimeni n-a remarcat ca facem eforturi sa aratam mai bine. Eu am slabit in aceste saptamini, dar putini au rabdare sa vada evolutia noastra, sa astepte transformarea noastra.

Stie in kilograme si centrimetri cit a slabit si e un gen de furie in tonul ei care vine din neputinta de a schimba rapid perceptia publicului, intr-o vreme in care aprecierea se face mai intii dupa forma/ ambalaj si abia apoi, dar doar de catre putini, dupa fond/ continut.

*
La ora la care scriu aceste rinduri, stiu rezultatele galei 3 si ma bucur ca fetele de la Red au fost salvate de Cheloo. Cum ma bucur ca Tudor Todut n-a mai ajuns la duel.

Stiu ca publicul judeca dupa criteriile sale (habar n-am de ce a ajuns Todut la duel saptamina trecuta, cum nu inteleg de ce naiba nu a fost votat Raduly saptamina asta), dar dincolo de toate criteriile, vreau sa va spun ca Todut e un copil foarte bun. Are un grad mare de empatie si un bun simt teribil.

Simbata la repetitii, cind l-a vazut pe celalalt Tudor (Turcu) ca sta singur in gradena, departe de colegii lui, si nu reactioneaza la niciuna dintre glumele care se rosteau – trecea printr-o faza mai delicata, pentru ca presiunea si oboseala incep sa-si spuna cuvintul – s-a dus si s-a asezat linga el si-a inceput sa-i povesteasca de-ale baietilor ca sa-i distraga atentia de la problemele la care se gindea.

Cum ma bucur, oricit de ciudat ar suna, ca a plins Iulia Manolache – inseamna ca producatorii au gasit o cale prin care sa o faca sa coboare garda.

Iulia este o fata foarte ambitioasa, cu un mental foarte foarte puternic, are o putere de concentrare teribila si o vointa la fel ( in gala 2 a cintat cu talpa piciorului bandajata – se taiase in geamul scenei dupa primul cintec), iar parte din evolutia ei a fost si exercitiul acesta de a se confrunta in public cu propriile emotii. I-ati vazut ambitia si hotarirea si de data aceasta, dar i-ati mai vazut si sinceritatea de dincolo de performance-ul din concurs.

*

Imi pare rau ca a iesit Raduly – are o voce foarte buna si, asa cum l-am vazut in cele doua zile in care am fost linga ei,  e un om foarte onest; primeste direct in plex orice vorba si o ia foarte in serios.

Din pacate astea sunt regulile jocului si pina la final vor iesi toti, mai mult sau mai putin tristi, cu exceptia cistigatorului.

.


One Comment Published

[…] inca o secventa din casa X Factor 🙂 […]

Leave a Comment


8 + four =


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!