am fost prea obosita sa adorm azi noapte si m-am uitat pina pe la 4 la televizor, asa ca m-am trezit cu un gind: mi-ar placea ( si cred ca ne-ar face bine) sa (re)vedem filmul acesta
in 2001 am fost la studiourile Universal din LA; in turul pe care-l faci ca turist treci si pe linga peretele mare care apare in finalul filmului. cu o jumatate de an inainte vazusem filmul si, trecind pe linga peretele ala care in realitate e cam cit un bloc cu 10-12 etaje si doua scari, m-am simtit si mai mica decit sunt. si-am avut un acut sentiment ca tot ceea ce am vazut in film va fi realitate curind.
astazi e deja o realitate.
What if you didn´t know, … until now ?
*
We accept the reality of the world with which we are presented.
De obicei noi oameni atribuim însușiri sau calități unor elemente încât le deformăm, ca mai târziu să ne gândim că suntem prea mici și mărunți pentru lucrurile cu adevărat mari.
Stiu filmul!!!Si mie mi-a placut. E o parabola superba.
eu m-am uitat la el dupa ce am vazut postul asta 🙂