la ceva mai bine de o luna dupa ce am inceput sa lucram impreuna (prin martie adica), am aflat ca trupa VUNK merge la Sibiu in iunie. intr-o intilnire cu Cristi Stan si Cornel Ilie, ne confruntam programele pe termen mediu ca sa stim cum planificam proiectele si am anuntat ca intre 9 si 17 sunt la Sibiu, unde urma sa ma ocup de comunicarea online a festivalului international de teatru.

“pe 15 si noi suntem la Sibiu”, a zis Cornel.

“ce faceti acolo?”

“cintam in Piata Mare”.

“in Festival?”

“da.”

am facut ochii mari, m-am bucurat. era inca una din coincidentele simpatice care sunt in jurul colaborarii noastre. ne adunam la Sibiu, intr-un loc in care ne e drag tuturor.

***

cind mai erau citeva saptamini au inceput sa se pregateasca pentru concert. si intr-o zi a aparut filmuletul asta.

a fost ideea lui Cornel, scenariul lui si l-au produs singuri. singura mea participare a fost sa-l transform in stire (de la distanta, pentru ca eram plecata din Bucuresti) si doar pentru ca am fost  incintata de rezultat.

dar, inainte de orice, a fost un semn pentru mine ca e important pentru ei acest eveniment. era important si pentru mine – ego-ul isi spunea cuvintul, trebuie sa recunosc – pentru ca veneau in lumea mea: mai aproape de teatru si film, nu erau in lumea rockerilor, a muzicilor. dar nu le-am zis asta pentru ca nu e parte din job, iar ego-ul meu poate sa se descurce in orice conditii, a trecut prin multe.

***

iar simbata seara a fost concertul. habar nu aveam ce au pregatit si, pentru ca backstage-ul mi se pare o chestiune foarte intima si nu-mi place sa fiu acolo (daca nu e vorba de reporting pentru un articol nu gasesc nicio bucurie in a vedea emotiile oamenilor de dinainte de un spectacol, mi se pare ca pierd o parte din ceea ce inseamna magia de pe scena), mi-am gasit un loc bun in public sa ma bucur ca orice fan.

cind a inceput jocul de lasere din deschiderea concertului, o fetitza de 4 ani din fata mea a ramas cu gura cascata. ii arata tatalui ei cu degetul licuricii care ramineau pe acoperisul cladirilor din Piata Mare; locurile unde razele verzi ale laserelor  intilneau o forma plana.

cind s-a lasat noaptea, turnul din Piata Mare se vedea demential pe un cer suparat putin, iar scena luminata, plina de lasere arata foarte occidental.

mai tirziu, o doamna care isi tinea sotul de mina (undeva pe la 30 de ani si ea si sotul), l-a luat in brate si l-a sarutat. erau versurile “Stiu ca nu mai esti ‘amore mio’/ Dar mai da-mi doar o noapte de-adio”.

la “Pierderea lor” o alta fetita care statea pe umerii tatalui ei a inceput sa le faca cu mina baietilor de pe scena. erau la mare distanta de ea, era si intuneric, nu aveau cum sa o vada, dar in gestul ala cu mina ca si cum ai saluta pe cineva pe care-l stii, era mult din ceea ce eu cred ca inseamna magia spectacolului. si era real pentru ca fetita era prea mica pentru a avea orice alta reactie decit una organica, sincera.

la “Vreau o tara ca afara”, au cintat miile de oameni din piata. Cornel le spusese ca tot ceea ce a vazut legat de festival arata ca afara. si oamenii de linga mine erau fericiti ca le era validat orasul si, implicit, erau validati si valorizati si ei.

la “Pleaca”, desigur, a fost delir. sareau ca mingiile, cu mic , cu mare.

au fost peste 15.000 de oameni. super concert. super energie. super trupa. super public.

a aratat si a sunat super occidental (si am putere de comparatie pentru ca am vazut toate celelalte concerte din piata) si,  intr-un mod straniu, desi ma bucuram f mult pentru ce au facut pe scena, pentru prima data mi-a parut rau ca lucrez pentru ei, pentru ca orice as scrie/spune poate fi considerata reclama. (nu e. scriu rar despre ei si tin la etica, nu amestec lucrurile)

*

altfel, me – super happy & super proud. a fost nu doar unul dintre cele mai bune concerte ale lor la care am fost, dar a fost si unul dintre cele mai bune din Ro pe care le-am vazut. de asta am si scris. ca sa pot pune multe fotografii si sa vedeti ceea ce ati pierdut pentru ca nu ati fost in Sibiu.

P.S. in cele 10 zile de FITS, am masurat distantele in “cite Fiecare“: de unde locuiam pina la Teatru – ascultam piesa de 5 ori, iar pina in Piata Mica, unde mi-am petrecut multe dimineti – de 6 ori. desigur, am intrebat in avans daca e piesa in playlist. a fost.