dress-salvation-army-hed2-2015dress-salvation-army-hed2-2015

Impactul rochiei controversate in Social Media

Text de Raluca Antuca

Zilele acestea, membrii mai mici și mai mari ai familiei numite Social Media s-au împărțit în două tabere. Nu din cauza concursurilor câștigate pe baza numărului de like-uri și nici din cauza replicilor acide dintre bloggeri. Surpinzător sau nu, o rochie (destul de kitschoasă, aș zice eu) a declanșat avalanșa de share-uri și comment-uri gen “Ce culoare are rochia asta pana la urmă?” .

Treaba stă în felul următor. Unii o văd albă cu dungi aurii, iar alții albastră cu dungi negre. Unii o văd în ambele feluri, altii o văd albă și, după două ore, albastră. Recunosc că nu am vazut negru nici prima dată când am văzut-o, nici a zecea oară, dar nu mi-am bătut prea mult capul cu dilema asta. Ce mi se pare mie interesant este felul în care un lucru banal reușește să cucerească “satul global” de care vorbea Marshal McLuhan. Felul în care depășește granițele spațiale și duce la un al nivel comunicarea online, apropiind oamenii pe baza unor opinii comune.

Aceasta idee a fost exploatată de o asociație care luptă împotriva violenței domestice. Este vorba de o imagine care transmite un mesaj cu dublu înțeles, “De ce îți este atât de greu să vezi albastru și negru?” și care face referire la vânătăile pe care le are femeia. Mesajul spune ” Singura iluzie este să crezi că a fost alegerea ei. Una din șase femei este victimă a acestui abuz. Stop violenței împotriva familiei.” Asociația se numește The Salvation Army și metoda prin care vrea să aducă în atenția oamenilor acest subiect delicat, dar crucial pentru fericirea familiei mi se pare genială. Iată că social media poate fi folosită pentru o cauză bună, aceea de educa publicul folosind un subiect cunoscut worldwide.

Făcând o analiză cu privire la impactul fotografiei cu rochia în lumea online, am observat cum diferite brand-uri au adaptat mesajul la propiul produs sau serviciu, într-o manieră amuzantă. Cei de la Ursus s-au mișcat destul de rapid și au venit cu o nouă imagine a cutiei de bere, cu mesajul “Alb cu auriu sau negru cu albastru?”, cu intenția de a stârni o conversație între fanii de pe Facebook.

 

2 Comments Published

5 years ago / Reply

Imi place mult mesajul celor de la Salvation Army. Cred ca adaptarea la trend-uri pentru publicitate este o idee foarte buna si absolut necesara pentru spatiul foarte aglomerat cu care au deaface companiile in ziua de azi.

[…] rochiei controversate in Social […]

Leave a Comment


× 9 = eighteen

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!