bondoc filmbondoc film

#devazut Bondoc – un documentar despre singuratate

Am vazut in acest week end un documentar despre un fost campion de sah, Dan Vladimir Bondoc, realizat de trei jurnalisti de la Adevarul, Mihai Voinea, Mihai Mincan si Cristian Delcea.

Filmul a plecat de la un articol pe care baietii l-au publicat in Adevarul. Ii banuiesc ca le-a fost foarte drag de omul acesta pentru ca-l prezinta cu multa atentie si cu o gingasie ca de la nepot la bunic.

*

In rama a trei zile de concurs de sah, filmul spune tandru o dureroasa poveste despre singuratate. Bondoc participa la concursul care poarta numele unuia dintre prietenii lui, si el fost campion de sah, mort in strainatate si repatriat “cenusa” pentru ca rudele nu au avut bani pentru transport. Bondoc are 78 de ani, e inscris in competitia veteranilor si… nu mai are pe nimeni.

E un om de o singuratate care te inspaiminta si care accepta cu liniste ca toti ceilalti nu-i mai acorda atentie.

In film e o secventa in care Bondoc merge cu covrigi la competitie ca sa le dea pomana pentru parintii lui prietenilor cu care joaca, tine covrigii intr-o punga pe care a ales-o cu grija inainte de a pleca de acasa, dupa modelul frumos de pe ea, doar ca  prietenii il trimit de la unul la celalalt invitindu-l sa-i dea altuia, nu lui.

Si Bondoc, cu mersul lui incet, plimba punga pe la fiecare, cu blindete, fara sa se supere ca, de fapt, prietenii il refuza.

Bondoc e genul de om care vorbeste singur si cind sunt altii in preajma lui, nu pentru ca ar fi nebun, ci pentru ca a stat atit de mult timp singur incit aceasta e forma de dialog pe care o stie cel mai bine.

*

Filmul e documentar si regizorii nu au intervenit asupra realitatii actiunii celor 3 zile de concurs, dar personajul e atit de ofertant incit sunt secvente care par ca au fost puse cu mina in scenariu, par dintr-un film al lui Cristi Puiu sau, dupa caz si umor (involuntar si sec), al lui Corneliu Porumboiu.

Bondoc joaca in prima etapa cu un pusti pe care-l bate dar, pentru ca e surd, nu aude felicitarile copilului spuse repetat si insistent.

Se intilneste cu cel mai batrin dintre competitori care-i spune sa nu dispere, ca atita timp cit are sahul, are o ancora in viata ca sa mearga mai departe, chiar daca e singur si vrea sa moara – “sa se duca la mama”.

Bondoc Trailer from deFilm on Vimeo.

*

Dincolo de film pe care vi-l recomand sa-l vedeti (va fi si in Bucuresti in septembrie, in acest week end e la Alba Iulia la Festivalul Dilema Veche), am doua observatii:

  1. in contextul in care jurnalistii de investigatie, jurnalistii de reportaj nu-si mai gasesc o zona de exprimare in presa scrisa (costuri mari pentru redactii sarace,  timp mult investit pentru redactii cu oameni putini etc), e minunat ca acesti tineri jurnalisti (Mihai Voinea, Mihai Mincan, Cristian Delcea) si-au gasit o supapa prin care si sa se exprime dar si sa se incarce emotional pentru a merge mai departe in meseria lor. Desigur, au facut filmul pe banii lor si, fie si pentru acest efort, merita sa mergeti sa-l vedeti. (filmul e foarte bun, merita)

2. anul trecut, la Oscar a cistigat un documentar (scurt metraj) despre cea mai batrina pianista din lume “The lady in number 6″ – o doamna de 109 ani, Alice Sommer- Herz, careia muzica i-a salvat viata (personajul era si cel mai batrin supravietuitor al Holocaustului). Si acolo e o poveste despre batrinete si singuratate spusa cu multa tandrete.

Diferenta intre cele doua “batrineti” e in cum vad personajele principale viata cind nu mai ai pe nimeni alaturi:

femeia din “filmul lor” e optimista si activa, in ciuda problemelor de sanatate evidente, barbatul din “filmul nostru” e deprimat si plinge mult; desi le spune baietilor- regizori “sa nu plingeti, sa fiti tari!”

P.S. Cum astazi incepe festivalul Anonimul, mai spun si aici (i-am spus si unuia dintre regizori) ca mi-ar fi placut tare sa inscrie filmul in festival, cum mi-ar fi placut sa fiu pe scena si sa le dau un premiu special, cum am inminat in ultimii 5 ani premii pentru tineri care au si povesti despre determinare si dorinta de a face cinema cu orice pret (sacrificii). Am avut mina buna de fiecare data pentru ca acum tinerii respectivi sunt finantati de CNC. Ceea ce le doresc si lor.

 

Leave a Comment


+ 5 = six

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!