Daca stiti tineri din persoane defavorizate, din zone defavorizate ajutati-i sa -si faca o calificare cu care vor putea sa-si gasesca un loc de munca si sa iasa din saracie.
E vorba de permisul de conducere care pentru multi tineri e greu de obtinut pentru ca sunt scumpe cursurile de la scoala de soferi.
Dar exista un program care se numeste Permis pentru viitor, dedicat tinerilor din aceste zone defavorizate, cu inscrieri pâna in 24 ianuarie pentru acoperirea costurilor scolii de soferi.
Prin intermediul acestui program sunt acoperite costurile necesare pentru obtinerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o conditie sau poate fi un avantaj in obtinerea unui loc de munca sau in mentinerea si extinderea atributiilor de serviciu existente.
Odata cu reducerea la 18 ani a vârstei minime de obtinere a permisului de conducere pentru categoriile C, CE si la 21 ani pentru categoriile D, DE a crescut rolul programului Permis pentru viitor in integrarea tinerilor din mediile defavorizate pe piata muncii.
Programul, ajuns la cea de-a opta editie, este organizat de Fundatia Pentru Comunitate din fondurile puse la dispozitie de compania MOL România.
Persoanele eligibile pentru finantare sunt tinerii din medii defavorizate, cu vârstaintre 18 si 25 de ani care doresc sa obtina permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze si tramvaie.
Solicitarile de finantare pot fi transmise online sau prin posta pâna la data de 24 ianuarie 2023.
Pe lânga formularul de inscriere completat sunt necesare cinci documente:
– scrisoare de motivare personala
– ancheta sociala
– declaratie de sustinere si mentorat pe perioada instruirii
In decursul celor sapte editii anterioare ale acestui program, 143 tineri au finalizat cu succes cursurile si examenul, iar alti 41 de beneficiari continua studiile sau sunt programati pentru examen.
Daca vreti sa faceti o fapta buna aratati-i unui tanar dintr-o zona unde se traieste greu si ajutati-l sa completeze toate documentele. Chiar ii puteti schimba viata.
Personal cunosc activitatea fundatiei Mol Romania din bursele pe care le acorda celor care vor sa faca sport sau activitati artistice si au inceput sa aiba rezultate si stiu ca de-a lungul anilor au ajutat multi tineri.
Saptamana viitoare, pe 10 ianuarie, va fi lansata biografia Printului Harry, Rezerva, inclusiv in romaneste – la noi cartea apare la editura Nemira
Despre povestile de acolo se va scrie foarte mult pentru ca printul si sotia lui genereaza multe controverse si, prin urmare, fac audiente peste tot deci vor fi preluati peste tot.
N-am citit inca aceasta carte, o voi citi saptamana viitoare, acum vreau sa fac cateva remarci despre scriitorul care se afla in spatele ei, pentru ca este scrisa de J.R. Moehringer, domnul care a scris una dintre cele mai bune biografii ale ultimilor 50 de ani ( Open – Andrei Agassi) si care are un premiu Pulitzer, dar si o autobiografie transformata in film – Tender Bar ( filmul e regizat de George Clooney cu Ben Afleck in rolul principal)
Cand Penguin Random House a prezentat coperta pentru viitoarea autobiografie a printului Harry, multa lume a spus ca imaginea de pe coperta aminteste mai degraba de memoriile lui Andre Agassi – un cadru care seamana cu portretele in stil National Geographic. E simpatic si ca amandoua cartile au titluri de un sigur cuvant, versiunile in engleza sunt la Harry – “Spare”, la Agassi “Open”.
Cartea lui Harry face parte dintr-un contract de 40 de milioane de dolari pentru trei carti asa ca ne vom mai delecta cu discutii complicate despre moralitate si ce si cat spui in spatiu public despre o familie cu reprezentare la nivelul politicii si vietii unei tari.
La momentul anuntului contractului printul spunea in comunicatul de presa “Scriu aceste randuri nu ca printul care m-am nascut, ci ca omul care am devenit”, iar Moehringer nu a fost mentionat in mod expres atunci si nici de atunci nu a mai fost mentionat, desi implicarea sa este deja notorie pentru cei apropiati de cercurile editoriale.
Sigur ca e normal ca aceasta biografie sa aiba in spate pe cineva de specialitate, care stie sa creeze imagini prin cuvinte, care are o tehnica de a scrie pentru a transmite mesaje pe mai multe layere … si asa mai departe.
E o practica foarte uzitata, nu doar la Hollywood. Pastrand proportiile, chiar si eu am fost ghost writer pentru doua biografii din Romania (la una dintre ele mi s-a solicitat chiar sa-mi pun numele pe coperta, dar n-am vrut pentru ca as vrea ca prima mea carte sa fie A MEA, nu despre povestile altora; in plus nu cred ca as fi ajutat in mod special la vanzarea cartii cu numele meu pe ea)
Ca sa ma intorc la Liga Mare, in America avem nume foarte mari de jurnalisti care au lucrat pentru biografii celebre Ariel Levy – care a colaborat la memoriile lui Demi Moore din 2019, Inside Out, Buzz Bissinger – care a colaborat la memoriile lui Caitlin Jenner din 2017, The Secrets of My Life. In aceste cazuri, colaboratorii nu au fost mentionati nicaieri pe cartile in sine, desi munca lor a fost documentata intr-o serie de reportaje ulterioare publicarii. Chiar si Michelle Obama a fost ajutata cu bestsellerul ei din 2018, “Becoming”, desi asistenta ei, Sara Corbett, se numeste pe sine “consultant pentru carte” nu ghost writer.
Ozzy Osbourne, de exemplu, a povestit despre autobiografia sa, “I Am Ozzy” procesul scrierii in felul urmator: “Credeti-ma, nu am stat jos si nu am pus stiloul pe nenorocita de hartie. Inca as fi scris prima pagina. Am angajat un ghostwriter, Chris Ayres, si a fost relativ usor sa lucrez cu el. Am o mie si una de povesti, asa ca a mers destul de repede. De fapt, aveam destule pentru doua carti.”
Keith Richards a fost, de asemenea, mai mult decat sincer cu privire la scriitorul sau fantoma, James Fox, atunci cand a fost vorba de memoriile sale best seller din 2010, “Life”.
Sa fii ghost writer pentru o biografie este o munca extrem de specializata care necesita un amestec de abilitati… cei mai buni sunt in egala masura editor, reporter, scriitor si psiholog. Conform publicatiilor de specialiate din zona de publishing carti, cum e Publishing Weekly, sunt pana la 50 de asemenea jurnalisti scriitori in America in categoria celor care fac un job spectaculos si au un CV impresionant, iar fee-urile sunt intre 100.000 si 300.000 de dolari pe an pentru cei mai buni dintre ei.
Revenind la Moehringer, cel care scrie biografia lui Harry, vreau sa fac cateva precizari… personale 😊.
In urma cu 11 ani, dupa ce am citit biografia lui Agassi i-am scris un mesaj spunandu-i ca mi-a placut foarte mult cartea, ca am plans foarte mult in unele fragmente si ca sunt fascinata de structura capitolului prim. Ca ii doresc ce-i mai bine pe lume si ca mesajul meu din celalalt capat de lume nu-si doreste decat sa-i aduca o bucurie, oricat de mica, pentru ca pe mine m-a bucurat mult cartea pe care a scris-o el.
Nu ma asteptam sa-mi raspunda, eu am vrut doar sa vada ca e citita cartea lui si a impresionat oameni si la multa distanta de viata lui.
Mi-a raspuns dupa 10 zile si mi-a spus printre altele ca fusese bolnav, in spital, si ca in ziua respectiva iesise din spital, cand era si ziua lui de nastere, asa ca mesajul meu a fost un cadou foarte frumos.
Mi s-a parut magica intamplarea si m-am bucurat ca, macar pt o clipa, i-am adus un zambet ca rasplata pentru bucuria imensa pe care mi-a adus-o mie acea carte.
Open a fost de altfel o carte pe care in 2011 am cumparat-o in foarte multe exemplare si am daruit-o multor prieteni ca sa o citeasca.
*
Ca si in cartea pe care a scris-o pentru printul Harry, Moehringer a mai relatat povesti complicate de familie, relatii tumultuoase intre fiu si tata (o face si in Open, si a facut-o si in Tender Bar, biografia lui).
John Joseph Moehringer are 58 ani, e din New York, dar a lucrat mult in Los Angeles.
Cum spuneam a castigat un premiu Pulitzer, aicie textul din 1999 cu care a luat cel mai mare premiu in jurnalismul american.
A crescut cu o mama singura, tatal lui – povesteste in Tender Bar – era DJ la radio si a avut o viata tumultuoasa care a inclus consum excesiv de droguri si alcool.
El are in Romania tradusa inca o carte Sutton, o poveste politista despre un jurnalist care insoteste timp de 24 de ore un criminal proaspat eliberat din inchisoare pentru a-i face un profil.
In perioada de inceput a anului, de foarte multi ani, sunt in zona curatenie – in calculator, in minte, citesc trenduri, stau cu mine si cu vocile din capul meu ca sa ma reincarc pentru nebunia care vine.
Mi-e din ce in ce mai greu sa reincarc bateriile, uzura e din ce in ce mai mare de la un an la altul si dorinta mea de a munci – orice ar insemna munca – e din ce in ce mai mica.
Stiu ca, din afara, se vede ca muncesc mult… daca masuram in zecile de interviuri dintr-un an (care necesita multa pregatire in avans si multe ore de edit dupa aceea), la care mai punem niste workshopuri, conferinte, participari la cursuri pentru studenti, prezentari pentru clienti, rezulta ca muncesc multe ore. Dar post pandemie mi se pare ca ritmul meu nu mai e acelasi.
De ce scriu asta?
Zilele astea am citit ca unul dintre joburile anului acesta va fi terapeutul de la munca; cel/cea care va cauta sa-ti creeze mai mult confort, sa stea de vorba cu tine cand simte ca presiunea obiectivelor de atins dezvolta angoase.
Va fi evident in departamentul HR si cu cat compania e mai mare, cu atat vor fi angajati mai multi terapeuti pentru job.
Pe de o parte e corecta abordarea si nevoia unui asemenea job intr-o colectivitate, pentru ca munca a devenit tot mai presanta, pentru ca oamenii au inceput tot mai mult sa vorbeasca si sa inteleaga conceptul de work life balance si sa fie preocupati sa faca si alte lucruri in viata lor decat sa stea la munca pentru a face bani, pentru a plati taxe si o vacanta draguta o data pe an. Pe de alta parte, cati vor avea incredere sa vorbesca cu un HR ca muncesc prea mult?
Eu am avut norocul sa stiu sa ma retrag din malaxor cu mult timp inainte de a ma macina total munca, dar odata ce am inceput sa am “in grija” alti oameni la job – sa fiu preocupata de cum le asigur lefurile – m-am reintors la o cantitate mare de stress.
Studiile pe care le-am citit arata ca oamenii ca mine au o alta angoasa, nu ma recunosc in ea deocamdata, dar cine stie 😊 Cei care au o viata liberala se tem ca vor sfarsi fara bani si vor trai pe strazi, intr-un sant. Exagerez putin, dar asta e ideea, securitatea vietii genereaza angoase pentru cei din categoria mea.
Eu cred ca daca ne asumam ambitiile si ceea ce vrem sa facem si apoi daca punem pe o hartie care sunt lucrurile pe care le facem din punctul A in cel final B al obiectivului nostru se intampla mai multe lucruri in mintea noastra,
Ne recunoastem obiectivele si nevoile
Ne structuram drumul pe care-l avem de facut
Si ne pregatim mai eficient pentru ce vom face
Si ne dam mai mult timp pentru noi si viata de dincolo de munca. Si mai cred ca nu trebuie sa facem totul singuri, si e foarte eficient sa ai un mentor, un coach (dar nu un sarlatan care s-a declarat coach la el in baie), prieteni pe care sa te sprijini in deciziile pentru “munca”.
E putin mai greu cand esti in varful piramidei pe scala ierarhica pentru ca nu mai e nimeni mai sus pe care sa te sprijini, iar celor “de mai jos” nu le poti spune problemele tale pentru ca nu ii poti incarca cu ele, nu e eficient pentru job-ul lor.
Dar e intotdeauna cineva in lateral, un work therapist, care te-ar putea ajuta.
*
De luni, 2 ianuarie, tot spun “nu vreau inca sa muncesc, nu vreau inca sa muncesc” , dar continui sa ma trezesc la 6 (macar dorm o ora in plus, desi anul trecut am avut zile in care ma trezeam la 4 ca sa termin lucrurile in timp). Si de la 6 la cat e sa fie… adica cel putin doua ore … ma gandesc la ce e bine pentru mine, ce vreau sa fac pe mai departe.
*
Am scris asta pentru ca poate va inspira. Sa cititi alte lucruri care sa va ajute sa va echilibrati viata, sa intelegeti ca si altii trec prin “nu vreau sa ma intorc inca la munca”, prin “nu mai pot” si incearca sa-si rezolve pe drumul lor chestiunile acestea.
Agenda mea pentru 2023 este aceasta. Zambesc de fiecare data cand o deschid ca sa notez ce am de facut in ziua respectiva. Si e doar 3 ianuarie, adica nici n-a inceput bine anul.
La sfarsitul lui 2022 a murit Barbara Walters o jurnalista americana care avea 93 de ani. Vestea a facut ocolul lumii pentru ca femeia chiar a fost o legenda in meseria sa. Inclusiv la noi s-a scris despre ea, traducandu-se stirea care a venit pe marile agentii de presa.
Pentru ca viata acestei femei a fost o inspiratie si pentru ca acum ceva vreme am citit cartea ei, Audition: A Memoir, las aici cateva informatii care ar putea sa-i inspire pe cei care vor sa faca jurnalism.
Dna Walters a avut radacini est europene, cu bunicii tatalui nascuti in Polonia si cei ai mamei in Lituania. Tatal e fost un antreprenor in zona horeca (cu mare influenta in perioada prohibitiei) si a creat mai multe concepte de cluburi in America, fiind chiar printre primii care au adus conceptul French Can Can Girls in America; se intampla in anii 50 dupa razboi. A mai avut o sora, care avea unele probleme cognitive, peste ani Barbara spunea ca e posibil sa fi avut autism, dar la vremea aceea nu se diagnosticase aceasta disfunctie.
A ajuns in televiziune in anii 60 cand femeile erau literalmente décor in studio si a reusit sa fie acceptata ca reporter la televiziunea NBC pentru ca era foarte abila si putea sa se conecteze imediat cu multe surse, in plus muncea foarte mult. La inceput a facut reportaje pentru emisiunea de dimineata, cel mai adesea despre chestiuni legate de femei. Dar a crescut repede si a ajuns la propriul ei segment in emisiunea de dimineata.
La sfarsitul anilor 60 cand a plecat prezentatorul matinalului tv de la NBC si cand s-a pus problema cine il inlocuie, n-a luat-o nimeni in seama desi avea cele mai mari audiente cu segmentul ei.
Au spus ca e femeie , nu e nici frumoasa si n-ar cum sa conduca ea un show.
A ajuns co host si prezentatorul principal, enervat ca punea prea multe intrebari destepte invitatilor, s-a dus la seful mare de la NBC sa-i ceara sa o dea afara si, ca sa-si arate puterea, a invitat-o si pe ea la discutie in biroul sefului mare.
Iata cum descrie intamplarea.
(…) Frank decided to take action himself and went right to the top, to the president of NBC, Julian Goodman. He asked me to attend the meeting also so that there could be no confusion about the decision. To my face he complained to Goodman that my participation in these interviews reduced their importance. He felt that my role on the show should be restricted to, as he called them, the “girlie” interviews. I could continue to sit at the desk, he said, but I was not to join in on the important and newsmaking interviews. Even as I write this, it is hard to believe that such an opinion would be expressed. But Julian Goodman did not seem to be shocked or disturbed. He listened to McGee present his case, and as if I were not in the room, he agreed. I couldn’t believe this was happening, and even though, over the years, I had been grateful to accept any role I was offered, this was too much. I was nervous in front of these two formidable men, but somehow I summoned up my courage and found my voice. I told Goodman that I hadn’t been on the program all those years and contributed all the interviews I’d done to go back to the era of the tea-pouring girl. I just couldn’t accept his decision. And by the way, although I may have wanted to break down and cry, I didn’t shed a tear.
Audition – a memoir
Ca urmare a acestei intalniri s-a agreat ca Frank McGee prezentatorul barbat va pune primele 3 intrebari si, daca mai e timp, ea are voie sa rosteasca a patra intrebare.
Dna Walters care era super super ambitioasa a inceput o documentare acerba pentru fiecare invitat pentru a avea in continuare o intrebare relevanta cand e cazul.
Si cel mai destept lucru pe care l-a facut a fost sa caute sa faca interviuri in afara studioului. A inceput sa le scrie unora dintre cei mai important oameni ai momentului spunandu-le nu de ce vrea ea sa faca interviu cu ei, ci de ce e util pentru ei – ce avantaje in profesie au – daca ii dau un interviu.
Asa a ajuns sa faca intr-un an interviuri care au devenit istorice – de la presedintele Nixon si purtatorul sau de cuvant (pe care l-a intrebat daca Nixon se enerveaza cu adevarat vreodata si raspunsul lui despre cum primea criticile Nixon a facut ocolul lumii) pana la nevestele presedintilor dar si mari staruri ale momentului.
Astazi noi vorbim de o legenda a televiziunii, dar Barbara Walters a ajuns asa fix prin ambitia si munca sustinuta care rezulta si din intamplarea aceasta cand n-au mai lasat-o sa faca interviuri in studio si ea a gasit solutia sa faca interviuri inregistrate in afara studioului pentru a le pune in diverse segmente din matinal.
Gene Shalit, Walters, Frank McGee The Today Show, 1973
A fost in Romania la sfarsitul anilor 60 pentru o serie de reportaje in mai multe dintre tarile esti europene si peste ani, in 1995, a facut o emisiune istorica despre adoptii difuzand si un reportaj despre situatia groaznica din orfelinatele romanesti in care copiii erau legati de paturi si stateau pe saltele pline de urina.
Emisiunea a avut un impact urias in America acelor ani, in timpul show-ului fiind prezentati si doi americani care adoptasera copii din Romania, dar avand si un segment cu propria fiica, si ea adoptata (nu din Romania).
In portofoliul sau de interviuri au fost interviuri cu toti presedintii americani de la Nixon la Obama, inclusiv sotiile lor; a avut un show care s-a numit Barbara Walters’ 10 Most Fascinating People.
Din 1997 a prezentat emisiunea de dupa amiaza The View in care analiza toate subiectele zilei, o emisiune al carei format il inventase si pe care o co-producea pentru ABC.
S-a retras in 2014, dar a mai revenit din cand in cand cu cate un special sau un interviu
In 1990 cand Trump si-a publicat prima carte a facut un interviu cu el in care il toaca marunt pe argumente si super documentare aratand unde minte 😊
https://youtu.be/5TwVCuPJrMw
in 2015 a mai facut un interviu cu Trump, unde iar l-a tocat pe omul de afaceri; a fost una dintre putinele persoane care i-au tinut piept gregarului si vulgarului Trump
https://youtu.be/vm5vTmR7zrU
Iata si unul dintre interviurile cu familia Obama
https://youtu.be/wpxKGeIkJ4Y
Cartea Barbarei Walters Audition – a memoir nu e tradusa la noi, dar poate fi cumparata via amazon si cred ca e foarte utila cui vrea sa inteleaga o parte din istoria jurnalismului, dar si cat de mult a muncit aceasta femeie.
Povesteste in carte cum, dincolo de ecran si meserie, nu era cea mai sociabila si mai volubila persoana din lume si n-ar fi pus niciodata asemenea intrebari daca nu ar fi avut contextul meseriei de jurnalism. Si mai spune ca a durut-o mereu ca i s-a spus in fata ca nu e o frumusete pentru televiziune, ca argument pentru a lasa spatiu barbatilor pe ecran in emisiunile de stiri.
De fapt, era mai desteapta decat majoritatea colegilor barbati si avea rezultate profesionale mai rasunatoare pentru audienta.
Sigur ca astazi jurnalismul are alte repere – si de etica si de munca, dar si alte mijloace, dar cred ca ambitia si spiritul dnei Walters vor fi mereu o inspiratie.
Aici eomentul cand au celebrat-o la ABC pentru intreaga cariera si au venit in platou 30 dintre cele mai mari jurnaliste ale Americii, indiferent de ce televiziune reprezentau. Cu Oprah in funte
2022 a fost un an greu; dupa pandemie am avut apropierea unui razboi cu toate consecintele emotionale si materiale care au venit de aici cu angoasele fiecaruia crescute si cu reasezarea lucrurilor administrative in fiecare casa pentru ca bugetele fiecaruia s-au schimbat.
Ne-au speriat stirile de peste tot, e posibil sa ne fi facut mai invidiosi si mai agresivi pentru ca toti ceilalti isi prezinta varsiunea cea mai buna, cea mai: pe lux si bogatie” desi vietile lor nu sunt deloc asa, dar sa dea bine in poze.
Toate astea au dus la o uzura emotionala si la o oboseala mentala cu care cred ca nicio generatie nu s-a confruntat pana acum.
Dar spun mereu ca de noi depinde sa ne autoanalizam si sa rupem lantul, sa nu ne consumam timpul in uzura informationala, sa nu ne intereseze capra vecinului ( desi am fost crescuti cu argumentul suprem cand faceam vreo nefacuta „dar ce o sa zica lumea?” ceea ce ne-a asezat in cap ca avem dreptul sa zicem si noi lucruri despre alegerile si judecatile „lumii”, iar protagonistii sa se si supuna)
Partea buna e ca – si e doar chestiune de timp – vom incepe sa facem „curat” si vom incepe sa filtram mizeriile informationale, sa le indepartam ca sa ne salvam sanatatea. Cam cum s-a intamplat cu mancarea: cand am inceput sa dezvoltam alergii si reactii autoimune, ne-am intors la alimentele de baza, cat mai curate si mai simple, uitand imediat de bucuria alimentelor semipreparate pe care doar le puneam la cuptor.
Si cand vom ajunge la curatenie vom elimina emisiunile tv idioate in care ne uitam la niste barfe despre vietile unora, vom elimina site-urile cu parelologi sau nu ne vom mai consuma timpul uitandu-ne la ce expun altii in social media.
Dar trebuie sa consumam asta pana la capat, fiecare in felul nostru, pana ne dam cu capul de zid si ne doare, ca sa facem o schimbare. La scara istoriei avem deja iesiri de pe scena principala a emisiunilor cu toate scursurile si scandalurile matrimoniale ale unor neica nimeni, eventual cu partea feminina cat mai dezbracata asezata pe o canapea luminata.
Plus ca nu e obligatoriu sa facem toti schimbarea… avem vieti si gusturi diferite.
Sigur evoluam, copiii de 5-7 ani sunt mai rapizi in gandire decat noi. Cred ca si in reactii, raportat la copii de acum 50 de ani sa spunem.
E normal… castigam in unele parti, pierdem in altele. Unde cred ca pierdem este ca aceasta viteza a rezultatului pe care o cautam constant ne obliga la scurtaturi in decizii (si-i copiem pe altii sauluam falsi guru ca sa ne invete in X pasi orice) sau in profesie (de unde si fake it till it make it) si avem generatii intregi de impostori care se anunta ceva ce nu sunt, in speranta ca vor deveni acei experti la care isi proiecteaza obiectivele.
Dar, din nou, noi nu ne putem opune alegerii lor, ne putem insa opune sa ne insotim in viata de ei… pentru ca noi sa gasim un echilibru intre tehnologie, valul de informatie scurtaturile si gandirea cu propria minte pe munca sustinuta pe termen lung.
E usor sa sustin asta atunci cand scriu, dar e foarte greu in viata sa mergi pe drumul acesta: uneori pierzi bani, alteori lumea te considera nebun sau carcotas, sau retrograd, sau iti fura pur si simplu munca in cautarea scurtaturii. E o alegere, care aduce cu ea si bine si rau.
Ne lipsesc foarte multe si traim departe in trecut in raport cu felul in care oamenii se apropie astazi de carti, filme, muzica, expozitii, cum inteleg si sintetizeaza curente culturale… Dar nu ajuta pe nimeni daca doar ne vaitam. E ca si cum la scoala e un elev care nu performeza bine si noi ii spunem constant ca e prost. Asta n-o sa-l faca mai bun. Daca insa gasim acele atribute in care e bun si i le incurajam, s-ar putea sa avem rezultate minunate in evolutia lui.
Daca facem un pas in spate si ne uitam la traseul nostru in viata, el – daca e parcurs frumos, cu etica si responsabilitate – ar trebui sa aiba trei etape:
Mastering – perioada in care invatam lucruri, si incercam sa cunoastem cat mai bine domeniul nostru profesional si viata, in sine.
Mentoring –de la un moment dat incolo, ar trebui sa avem deschiderea si generozitatea sa impartim cu altii ceea ce am invatat si sa mentoram.
Iar partea finala a drumului nostru ar trebui sa fie „make a difference”, sa facem ceva in viata care sa lase o urma, fie si de un milimetru, in bine in lumea din jurul nostru.
La sfarsit de an se fac topuri, eu imi ordonez lucrurile prin jurul meu (prin casa) si prin mintea mea, dar mi-e frica sa mai fac bilanturi.
M-am gandit anul asta ca ideea/ notiunea de succes e foarte relativa, si ca e destul de greu sa stai pe drumul tau si pe ceea ce iti doresti tu in conditiile in care societatea are alta idee despre ce ar fi succes si te-ar putea valida.
Am de cateva luni abonament la Voxa, o platforma romaneasca de audiobooks, si m-am distrat mult cu ea, mai ales in orele de program administrative sau cand eram in trafic, pentru ca pot asculta – in romaneste carti si informatii faine in timp ce fac si alte lucruri.
Am facut un top de sfarsit de an si din ce am descoperit/ascultat in Voxa , top care va poate inspira in propriile alegeri. Dar primul lucru pe care vreau sa vi-l spun e ca de doar cateva zile pe Voxa e Theodoros, noua carte a lui Mircea Cartarescu in format ebook. 😊
Nu o citisem desi stiam multe referinte la aceasta carte mai ales din cursurile de marketing politic de acum cativa ani. E o carte care te invata stategia propriilor miscari prin viata, e despre aliati si “dusmani”, despre cum nu toate victoriile fac bine, cum nu toate infrangerile sunt rele.
Am scris de multe ori ca am o mare simpatie pentru aceasta calugarita buddhista si ca i-am daruit cartile in multe exemplare prietenilor mei. E o carte la care ma intorc cu mult drag de fiecare data cand simt nevoia sa fac curat in mintea mea, sa ma reasez pe un drum bun al gandirii pentru ca, oricat nu as vrea, tot ma fura viata si ma provoaca sa ma uit la ce fac altii, sa ma compar cu altii, sa ma dau cu parerea despre altii. Incerc sa traiesc echilibrat si sa nu ma amestesc in vietile altora, iar cartea asta ma ajuta mereu sa fiu mai buna. Unul dintre cele mai destepte lucruri pe care le-am invatat de la PemaChodron este ca o emotie nu dureaza in forma ei de reactive chimica prin organism maim ult de 90 de secunde. Orice e in plus e antrenat de mintea si orgoliul nostrum. Si acest gand ma ajuta mult sa nu ma enervez fara rost si sa merg mai departe cautand solutii nu vinovati. Cartea e epuizata in tiraj de multa vreme si singura sansa sa o mai cititi e via voxa.ro
N-am incredere in guru facuti peste noapte, dar am incredere in oamenii care au trait intens, fara restrictii impuse de societate si au relaxarea sa spuna in spatiul public emotiile pe care le-au trait. De asta imi place Brene Brown si am citit tot ce a scris.
E o carte mare cu multe mesaje politice, o anticipare a Frantei electorale din 2027 dar si o analiza a societatii actuale cu multe ironii la adresa mediocritatii culturale si spirituale contemporane , cu multa amaraciune pentru lumea pe care o vede Houllebecq dezvoltandu-se in jurul lui.
E una dintre cartile importante ale acestui an; stiu ca oamenii sunt mai tentati astazi sa citeasca lucrurile care-I ajuta direct, sau cred ca ii ajuta, de aici si self education books in mare crestere la vanzari. Chiar si eu am inceput cu aceste carti in topul meu, care nu e un clasament, ci o insiruire de nominalizari. Houellebecq spune “citim ca sa ne pregatim pentru tragediile din vietile noastre” si are si el o lista de carti care ar trebui parcursa neaparat, a publicat-o anul asta o gasiti aici.
Am citit Solenoid acum doi ani dar m-am reintors anul acesta la carte in asteptarea lui Theodoros, cel mai recent roman al domnului Cartarescu, dar si sub influenta faptului ca a fost tradus in America, a avut super cronici in marile publicatii internationale americane si colegii mei au scris despre acest roman la urban.ro.
Sa stiti ca pe voxa.ro gasiti si Levantul dlui Cartarescu 😊
Asta e o carte pe care o recomand din inima pentru analiza fina, pentru umor si pentru ceva ce dl Neagu Djuvara mi-a spus intr-o dimineata la Sinaia la un ceai “ un gentleman poate spune lucruri grele despre o persoana in foarte multe cuvinte, fara sa foloseasca niciun element jignitor”.
O altfel de carte despre fake news, creduli, naivi si discernamant.
Marc Levy scrie povestioare de viata, cu nota de romantism si povesti de dragoste fatala, dar are undeva intre straturile povestii intelesuri si indemnuri pentru valorile esentiale in viata.
Acum ceva ani am facut un interviu cu domnul Marc Levy ocazie cu care l-am descoperit un om cald, asezat, simpatic… asa sunt si cartile domniei sale, iar Si daca as mai trai o data e cea mai recenta aparitie a lui.
Am un mare respect pentru efortul doamnei Tatiana Niculescu ( fosta jurnalista BBC) de a recupera prin povesti si romane cu biografii fictionalizate viata unor mari personalitati din Romania. E una dintre marile sanse ca o generatie noua sa-si cunoasca istoria.
Mihail Sebastian e iubit de foarte multi romani, scrierile sale au fascinat multi tineri, iar cartea asta e pentru cei care nu au citit Jurnalul lui. E foarte emotionanta si, pentru mine, Trista.
In search-ul meu in aplicatie, am mai gasit pe voxa si mi-am marcat in biblioteca virtuala de citit zilele astea:
Lumea in Si Bemol – Dia Radu, Dan Grigore; Cazul Victor Ponta – Emilia Sercan; O istorie literara a vinului – Razvan Voicu; Cele 7 pacate capitale ale Hollywood-ului Oriana Fallaci ; Retete vegetariene din toata lumea – Giuliana lomazzi; Cartile care ne-au facut oameni – Dan C Mihailescu
Poate va inspira vreuna dintre aceste carti pentru lecturile din aceste zile sau poate puneti la rezolutiile pentru 2023 vreun titlul de aici.
Daca vreti sa va faceti abonament la voxa.ro il puteti achizitiona cu 25% reducere pentru primele 6 luni pe Voxa cu codul BAZAVAN aplicat neaparat pe web, www.voxa.ro. Codul este valabil pana pe 31 decembrie 2022 si inseamna acces la peste 45.000 de titluri de carti, in limba romana.
Am scris de multe ori ca folosesc o parte din vacanta de sfarsit de an pentru a “ma curata” si a ma incarca emotional.
Oricat de mult as incerca peste an sa fiu zen, sa nu ma incarc negativ cu intamplari rele din jurul meu, tot ajung sa fiu stresata, suparata de multe lucruri marunte care la o scala mare si inteleapta a lucrurilor n-ar trebui sa conteze. Dar care pe mine ma afecteaza in luarea unor decizii pentru ca vin cu un bagaj gresit.
Fiecare dintre noi avem bagajul asta si nu stiu daca aveti timp sau va luati timp sa faceti o asemenea curatenie.
Pentru mine n-a inceput inca vacanta, dar sunt literalmente epuizata (m-am intalnit si cu gripa pe drum) si, in timp ce mai rezolv lucruri, imi zic “nu mai pot”, “nu mai pot”…
Asa ca ieri mi-am luat cateva ore ca sa ascult ceva care sa ma incarce. Pe voxa.ro e de ieri “Ganduri catre sine insusi” – Marcus Aurelius, un jurnal intelept de auto curatare a ego-ului si a lucrurilor neesentiale cu care ne ocupam timpul si mintea.
Stiu cartea, am citit-o acum cativa ani (a aparut la Humanitas), dar audio book-ul care e acum pe voxa.ro e in lectura lui Marcel Iures care are amploarea interpretarii si gandirii, dar si o voce exceptionala, ca sa nu interpreteze textul, ci sa-l spuna curat, autentic. Pe Voxa.ro, pentru cei care au abonament, e si un interviu exclusiv cu Marcel Iures despre aceasta carte si experienta de narator al acestui text, il gasiti aici
Nu am background-ul de istorie ca sa pot face conexiuni intre numele la care face referire textul, dar esenta vorbelor si intelepciunea de a trai curat, minimalist, fara emfaza si fara a amplifica in mintea noastra lucrurile, asta pot intelege si rezonez foarte puternic cu tot ce spune Marcus Aurelius.
Mi se pare incredibil cum de mii de ani aceste vorbe si ganduri raman valabile, chiar daca societatea a evoluat uimitor.
Iata cateva exemple pe care le-am transcris, special ca sa va conving sa ascultati cartea de pe voxa pentru ca stiu ca o sa va faca mult bine. O gasiti aici
***
Despre propria educatie.
Am deprins faptul de a nu tine nici cu verzii, nici cu albastri, nici cu cei cu scuturi mici, nici cu cei cu scuturi mari. Faptul de a suporta greutatile, de a ma multumi cu putin, de a face totul cu mainile mele, de a nu ma ocupa de treburile altora, de a nu da ascultare calomniilor, faptul de a nu ma ocupa de lucruri fara rost, de a nu da crezare celor spuse de magicieni si sarlatani, despre descantece, despre izgonirea demonilor si despre alte astfel de lucruri.
Faptul de a-mi compune scrisorile intr un stil cat mai simplu, asa cum facuse el (n.mea tatal sau) pe vremea cand ii scrisese mamei mele.
Faptul de a ma arata prietenos fata de cei care sunt suparati si gata sa ii iert pe cei care m-au ofensat de indata ce ei ii vor dori sa se caiasca.
Faptul de a studia textele cu grija, de a nu ma multumi cu o cunoastere generala a lor…
Spiritul independent si luarea de decizii bine chibzuite. Faptul de a nu tine seama catusi de putin de nimic altceva decat de ratiune, de a ramane mereu la fel si in timpul durerilor puternice si cu prilejul pierderii unui copil si in timpul bolilor de lunga durata.
De a vedea clar, printr-un exemplu viu, ca acelasi individ poate fi foarte violent si ingaduitor in acelasi timp, de a nu ma lasa stapanit de manie. de a vedea un om care socoteste in mod clar drept cele mai neinsemnate calitati ale sale, de a invata cum trebuie primite asa zisele favoruri din partea prietenilor, nelasandu-ma coplesit de ele, nici tratandu-le cu indiferenta.
Sfaturi pentru ceilalti
Dupa cum medicii au intodeauna la indemana instrumentele si ustensilele din fier necesare pentru a oferi ajutor in cazuri neprevazute, tot asa sa ai si tu pregatite principiile …..
Micul mestesug pe care l-ai invatat iubeste-l si bazeazat-te pe el. Petrece-ti restul vietii ca un om care a incredintat, cu tot sufletul, zeilor toate bunurile sale si care nu se face nici tiranul, nici sclavul altui om.
…care este lucrul spre care trebuie sa ne indreptam efortul? Unul sigur: o gandire conform dreptatii, actiuni potrivite cu interesele comunitatii, un logos care sa nu ne insele niciodata si o predispozitie sufleteasca in stare sa primesca orice intamplare ca necesara, ca familiara, ca provenita din acelasi principiu si din aceeasi sursa.
Totul este efemer, si cel care-si aminteste, si cel care este amintit.
In primul rand, fereste-te sa actionezi la intamplare si fara un scop precis; in al doilea rand, nu raporta actiunile tale la altceva decat la scopul util binelui comun.
**
Nu transcriu mai mult; cartea merita ascultata sau citita. Poate fi un exercitiu bun de autoevaluare la sfarsit de an, un sistem de repere pentru ce avem bun in noi si ce am mai putea slefui ca sa fim mai buni cu noi si cu cei din jur.
Si o puteti asculta in zilele acestea cand stati mult in trafic, cand faceti lucruri casnice. E, daca vreti, o hrana pentru suflet care se potriveste acum in postul Craciunului, fie ca sunteti crestini practicanti, fie ca nu.
Si daca vreti sa va faceti un cadou de sarbatori, sau sa faceti un cadou cuiva de sarbatori va recomand un abonament la voxa.ro. Il puteti achizitiona cu 25% reducere pentru primele 6 luni pe Voxa cu codul BAZAVAN aplicat neaparat pe web, www.voxa.ro. Codul este valabil pana pe 31 decembrie 2022 si inseamna acces la peste 45.000 de titluri de carti, in limba romana.
Viata noastra – indiferent de religie, societate, loc de munca, gura lumii – e mai frumoasa daca suntem preocupati constant sa o facem mai frumoasa.
E targul Gaudeamus si o sa fie un week end plin pentru cumparaturi de carti; cum e si Craciunul deci vreme de cadouri, va trebui sa fim atenti la buget.
N-as fi foarte sigura ca doar o carte functioneaza drept cadou emotionant de Craciun pentru ca sunt putini oameni care au o pasiune asa de mare pentru carti.
Eu, de exemplu, care=mi cumpar carti in engleza cum apar (versiunea Kindle) si care mais I primesc de la editurile din Romania noile aparitoo ( va multumesc mult inca o data) nu sunt dintre cei caruia sa-I daruiesti o carte de Sarbatori. E foarte posibil sa o fi citit/ ascultat via audiobooks sau sa o am deja acasa. In plus, am mai spus asta, cum exceptia anumitor editori de la editurile din Romania si a Cristinei Balan (pe care nu o cunosc personal, dar o citesc via facebook si are un gust minunat, dar si o cultura vasta intr-un mix de poezie si exactitate matematica) sunt foarte putini oameni in ale caror recomandari de carti am incredere.
Ma rog, fiecare cu reperele lui.
m-am gandit insa sa va spun ce carti am eu pe lista de cumparaturi pentru acest week end la Gaudeamus… am adaugat si alte cateva carti pe care eu le-am citit deja si care cred ca ar fi o bucurie pentru o lectura de vacanta.
Ce vreau sa-mi cumpar:
Mircea Cartarescu Theodoros – Editura Humanitas. Noua carte a domnului Cartarescu despre care am citit numai lucruri frumoase si despre care domnia sa a povestit cu emotie cat de mult “l-a chinuit” in procesul de scriere
Haruki Murakami Persoana intai singular, editura Humanitas – Fragmente autobiografice. Am citit mai multe dintre cartile dlui MIrakami, iar asta imi pare din ce am citit despre ea in linia analizelor interioare din Autoportretului scriitorului ca alergator de cursa lunga
Genki Kawamura Daca pisicile ar disparea din lume, editura Humanitas. Dl Kawamura e regizor si producator de film, am citit o proza scurta a domniei sale si cateva interviuri facute de el si cred ca aceasta carte are potential de “incalzitor pentru suflet, iarna, langa un ceai aromat, cozonac si o patura pufoasa”
Radu Paraschivescu – Podul Diavolului, Humanitas. E cea mai noua aparitie a dl Paraschivescu si imi place foarte mult cum scrie domnia sa. Are eleganta si umorul cu care poate sa-ti spuna cele mai grele lucruri despre tine si sa nu te superi, ba chiar sa-I multumesti pentru ca si-a indreptat atentia asupra ta. Si face asta la nivel de popor, de nastiune.
Colm Toibin Magicianul – un roman biografic in care detaliile cele mai mici capata valoare de metafora. Am citit despre el, n-am vrut sa citesc varianta in engleza (domnul scriitor e irlandez) pentru ca mi se pare ca are poezia pe care o traducere buna o sa ma faca sa o simt altfel in limba mea nativa.
T S Eliot Taramul pustit si alte poeme 1909 -1962. Cred ca imi va da o stare buna in vremuri aspre. Asa descriu cartea asta despre care nu stiu multe dar pe care vreau sa o cumpar.
Pandora M
Pranzul dezgolit – William S Burroughs – n-am citit-o desi stiu ca David Cronenberg a facut-o film prin anii 90, e despre cultura americana intre sexualitate si divertisment.
Exasperare creatoare – corespondenta – Geo Bogza Sasa Pana. Nu stiu nimic despre aceasta carte dar imi imaginez ca trebuie sa fie intima, emotionanta, dar si o radiografie a unei epoci din Romania culturala. Sasa Pana se numea de fapt Alexandru Binder si era medic militar, redactor sef al unei reviste culturale pe la 1930. Trebuie sa fie interesanta corespondenta lui cu Geo Bogza.
Nemira
Matthew Perry Friends, iubiri si marele lucru teribil – am citit foarte multe despre cartea asta, am crescut cu Friends e un must la lecturile din vacanta care vine.
Pe lista de recomandari pentru cumparat pentru voi, pentru ca eu le-am citit deja, mai am.
De la Editura Publica
Dave Grohl Istorisiri din viata si muzica, Povestitorul – despre cum sa castigi 15 premii Grammy si sa-ti pastrezi umorul si pofta de munca. Ma rog, domnul de la Foo Fighters e genial dansul in viata lui, cu totul, si o arata si cartea asta de memorii.
Bourdain: biografia orala definitive- Laurie Woolever asistenta lui Bourdain a facut interviuri multe interviuri despre un om cu un suflet si o minte speciale. O confirmare ca oamenii altfel schimba lumea, chiar si prin mancare.
Stanley Tucci Gust, Autobiografia mea culinara.
Domnul Tucci a mai scris carti cu tema gastronomica, iar Gust e o bucurie despre viata, mancarea buna, cinema, iubire… cred ca e un om f f fain domnul Staley Tucci nu doar un actor minunat.
De la Nemira
U de la Uliu – Helen Macdonald
O carte despre doliu si pierderi importante in viata. Pentru cei care au iubit Anul gandirii magice al preaminunatei doamne Didion, e o alegere foarte frumoasa si foarte emotionanta, e o carte catharsis.
Pandora M – Pasiune simpla. Confesiunea Adolescentei, Annie Ernaux (pentru cei care au Voxa, e acolo si in ebook si in audiobook)
Si o mentiune speciala, la standul Help Autism, pavilion B, stand 181, gasiti cartea lui Daniel Tammet – Nascut intr-o zi albastra, dar si alte cateva carti scrise de copii cu autism. Cumparati-le cartile, va vor da acces la o lume cu o alta perspectiva si veti face si o fapta buna.
Cu Daniel Tammet, savant autist, considerat unul dintre cei mai inteligenti oameni din lume, am facut un interviu pe care-l gasiti aici.
Pastrez in minte foarte multe lucruri destepte spuse de el, dar ce ma emotioneaza cel mai tare e cum explica faptul ca orice copil, oricat ar parea ca nu intelege ce e in jurul lui, percepe iubirea in cel mai direct mod cu putinta.
E perioada in care ne preocupam mult sa gasim cadouri simpatici pentru cei dragi. Ca sa fim un ajutor pentru Mos Craciun si sa facem amintiri frumoase.
Sper ca pentru cei mai multi dintre noi a darui este mai mult decat un simplu schimb fizic de lucruri, ci este un mod de a comunica si de a trimite un mesaj destinatarului cadoului.
Asta pana intram in panica pentru ca nu mai avem timp, e aglomeratie ingrozitoare in mall-uri si vrem doar sa ne facem datoria si sa scapam de nebunie.
Dar atunci cand te gandesti si alegi ceva semnificativ, cadoul devine o expresie a ceea ce simti si o dorinta de fericire pentru cei care il primesc.
Cateodata poate sa fie si reversul si, pentru ca nu am fost atenti, e posibil sa jignim pe cineva cu cadoul pe care il facem…
Eu sunt dintre cei care daruiesc pe tot timpul anului si ma enerveaza presiunea cadoului “la punct fix” pentru ca nu vreau sa dezamagesc pe nimeni.
Imi place sa dau mai departe dintre darurile pe care le primesc de la tot felul de branduri in calitatea mea de persoana cu ceva mai multa expunere in online, pentru ca tot timpul ma gandesc ca, daca pun fotografii in social media cu ce am primit, exista vreun prieten care poate isi doreste ceva anume.
Dupa ce am depasit stress-ul ca se gandesc ca le dau lucruri care mie nu-mi trebuie, unii dintre prietenii mei au invatat sa intrebe daca le dau lor x lucru si asta ma bucura foarte tare pentru ca e ceva care fie le trebuie, fie le place.
Pentru restul cadourilor am o strategie in trei pasi descoperita in cartile despre manière si politete pe care le-am citit si la care ma intorc din cand in cand. (las la final si niste titluri de carti)
Pasii de urmat sunt asa.
Observatia pe parcursul anului, nu atunci cand ti-a ajuns cutitul la os.
Trucul este sa fii atent la ceea ce spun oamenii si care sunt interesele lor. Ce le place si ce nu le place. Genul de lucruri pe care le folosesc si pe care le impartasesc.
Personalitatea celui care primeste darul da indicatii si despre nevoile lui de rasfat.
Cred ca deviza unui cadou e “ceva ce-si doreste omul dar nu ar da banii pe acel item pentru ca are alte prioritati financiare”. Hobby-urile omului arata si nevoile pe care le poti acoperi pentru a-i face o bucurie.
Daca picteaza, ii poti lua instrumente de pictura; daca ii place sportul, ii poti lua echipament pentru sportul preferat.
Bine, poti face si glume sub forma de invitatie pentru a-l indruma catre un nou hobby.
Creativitatea targetata pe personalizarea darului poate emotiona si poate crea o amintire frumoasa.
Am vazut zilele trecute o idee de cadou de la o creatoare de bijuterii care poate face brose minimaliste cu profilul chipului destinatarului. Atelierul de bijuterii care face aceste minunatii e aici https://www.oval.store/
Iar aceasta este o brosa postata de fosta mea colega Sanziana Pop cu chipul fiicei ei.
Genul asta de cadou se tine minte o viata intreaga… si indifferent de valoarea lui e nepretuit.
Calea pentru un cadou frumos e sa renunti la rutina si cu putina atentie puteti sa spuneti adio acelorasi lucruri vechi si plictisitoare cumparate la vrac.
iata si cartile despre care spuneam, pe toate le am in format kindle:
De trei ani, in majoritatea interviurilor mele exista o intrebare – “pentru ce iti esti recunoscator tie”, cu varianta “pentru ce ti-ai multumi tie personal pentru drumul pe care l-ai parcurs pana acum in viata”?
Indiferent ca e un interviu pentru urban.ro sau unul intr-un proiect privat, indiferent ca e international sau local, intotdeauna dupa ce rostesc aceasta intrebare e liniste.
Pana la acest moment, oamenii sunt atenti sa spuna din activitatea lor, sa promoveze ce au de promovat (film, carte, cantec, sau valorile companiei) si creez mereu contextul sa se ia foarte in serios, sa nu fie prea mult loc de glume.
Daca tot ne conversam, haideti sa spunem lucruri frumoase celor care ne vor citi/asculta, lucruri in care sa inteleaga mecanismele din spatele muncii dvs, le spun adesea. Cateodata – chiar daca am 20 de min – fac la inceput chiar o trecere in revista a directiilor pe care le vom aborda. Ca sa setez un cadru de seriozitate si sa dau confort, chiar daca pierd 30-40 de secunde, care intr-un interviu international conteaza.
Si mereu in aceasta introducere spun – la sfarsit am sa am o intrebare mai personala, despre identitatea dvs, dar daca nu vreti sa raspundeti e ok, vedem atunci…
Si mereu cand rostesc intrebarea la sfarsit, e liniste…
Imi imaginez ca, in cazul unor persoane foarte bine antrenate media, e o lupta – “vand ceva comercial, care sa ajute proiectul” sau “spun exact ce simt pentru ca e ceea ce ma defineste”.
Cei mai curajosi dintre intervievati imi spun pe bune despre ei, trecand peste partea “eu de fapt vreau sa multumesc celor care m-au ajutat de-a lungul vietii” sau ii mentioneaza si pe acestia catre sfarsit.
Tim Burton, una dintre cele mai luminate minti artistice, un regizor care a schimbat cinematografia cu filme ca Edward Scissorhands, Alice in Tara minunilor sau Big Eyes, mi-a spus ca isi multumeste pentru ca nu a acceptat ca in proiectele sale sa arate o alta lume decat cea din mintea lui si ca a mers mai departe si cand i se spunea NU.
Daniel Tammet (un domn considerat una dintre cele mai stralucite minti ale lumii, un savant autist care poate spune peste 22k de cifre din numarul Pi) mi-a spus ca-si multumeste pentru drive-ul interior care i-a dat curaj sa iasa din rand cand toti il puneau in diferite vitrine cu etichete de specialitate.
G., un domn specializat in negocierile si recuperarea persoanelor din zone de conflict, mi-a spus ca isi e recunoscator pentru ca s-a autoeducat sa analizeze repede care sunt lucrurile pe care le poate controla si care nu, pentru a-si concentra atentia unde poate face o schimbare in bine. Domnul acesta era atent la ce era relevant pentru el, lucruri care puteau fi neimportante pentru altii.
*
De fapt intrebarea e despre cat de constient esti de atuu-rile tale, despre cat de bland esti cu tine, despre cum te ajuti pe tine ca sa-ti fie mai bine, despre cat de echilibrat interior esti…
Daca stii care e trasatura ta de caracter care te-a dus spre bine in viata, stii sa o cultivi si sa o dezvolti ca sa-ti fie mai bine. Mari minti ale lumii spun mereu – concentreaza-te pe punctele tale forte pentru a merge mai departe spre bine.
Daca inveti sa-ti fii recunoscator inveti sa te respecti si sa te apreciezi, inveti sa cureti o parte din frustrari. E o carte foarte frumoasa scrisa de calugarul vietnamez, Thich Nhat Hann, How To Love, despre igiena iubirii, unde vorbeste despre recunostinta in multe dintre nuantele ei.
E un echilibru fin intre ego-ul scos in fata si aprecierea de sine, recunostinta pe care o avem pentru o anumita aptitudine a noastra care ne ajuta sa mergem mai departe. Si cand invatam sa ne fim recunoscatoari constient, activ, constant, pentru eforturile pe care le facem, nu doar ca dezvoltam o igiena a vietii noastre emotionale, ci stim sa fim mai recunoscatori si fata de ceilalti.
*
Imi place mult linistea pana vine raspunsul la intrebarea asta despre recunostinta, indiferent de cine e protagonistul.
E demonstrat stiintific ca, odata cu sfarsitul anului, incepem sa facem un bilant al lucrurilor pe care le-am facut in anul care trece si cu extensie, la nivelul intregii vieti.
Sa aveti in bilantul vostru si raspunsul la intrebarea “pentru ce imi sunt recunoscator mie pentru momentul in care ma aflu in viata mea acum”, e un cadou frumos pe care vi-l faceti voua.
Astazi vorbim foarte mult despre work – life balance, dar de fapt e life – life balance pentru ca viata nu se opreste cand muncim.
Sunt o persoana care stie pe ore ce face in ziua urmatoare, pentru ca altfel nu as avea timp pentru mine si micile mele placeri, pentru lucrurile pe care vreau sa le fac pentru comunitate sau pentru cei apropiati mie, dar sunt trei situatii in care imi modific programul
Chestiuni de familie
Cand ma suna un prieten si “pierdem timpul” in discutii vesele sau mai putin, dar care ma incarca si ma bucura
Cand colegii mei (care sunt si prietenii mei) au liber de la munca, pentru ca cineva trebuie sa posteze ceva util pe urban.ro ca sa se bucure lumea, mai ales daca sunt zile de sarbatoare.
Sunt dintre norocosii care poate face doar ceea ce-i place – si profesional, si personal – am mai spus ca e un stil de viata pe care mi l-am asumat de foarte multi ani, chiar daca a adus cu el si niste sacrificii sau lucruri mai incomode cu presiune emotionala in alte directii.
Nu ma intereseaza ce zice gura lumii despre ce cred, ce fac, ce spun, am prieteni si oameni in a caror opinie ma incred in rest… multa virtute. Nu-mi omor timpul pentru aprecieri de niciun fel in societate, nu caut validarea publica. Vreau sa fiu bine cu mine, sa-mi indeplinesc bucuriile, dorintele si visurile mele.
Nu imi pierd timpul sa spun minciunele care sa ma scoata in evidenta sau care sa-mi faca drumul mai usor prin viata; sunt sincera si spun daca cred ca cineva greseste, intr-o forma politicoasa, chiar daca unii oameni imi raspund incredibil de urat. E problema lor, nu a mea 🙂
Nu ma insotesc in viata cu oameni care mi-ar distruge bucuria si mi-ar “ucide” timpul si e amuzant ca nu vreau sa tin minte ce mizerii a facut cutare om cu care nu vreau sa ma insotesc (pt ca nu vreau sa-mi incarc memoria cu prostii) si am un “sertar” in creieras unde sunt umele oamenilor care au caracter urat,dovedit in relatia directa cu mine, de care stiu ca nu vreau sa fiu alaturi si pastrez doar numele si atat. Fara alte judecati, fara alte emotii suplimentare care sa ma incarce nepotrivit.
E demonstrat ca omul nu-si schimba caracterul, doar nevoile si in functie de ele isi va schimba comportamentul fata de persoanele din jurul lui.
Nu pierd timpul cu emisiuni/ activitati din care nu am nimic de invatat. Mereu ma gandesc: imi e util asta cu ceva? invat ceva? imi aduce un beneficiu – fie si de relaxare (sau daca e vorba despre relaxare, pot sa ma relaxez mai calitativ, mai profund altfel?)
E un film simpatic, In Time, o poveste SF de acum 10 ani, in care moneda de comert si de supravietuire e minutul si oamenii isi dau timp printr-o bratara unul altuia ca sa traiasca mai mult, totul la schimb pentru unele servicii.
Daca privim din aceasta perspectiva – orice facem cand prestam servicii pentru noi sau pentru angajatorii nostri ne ia de fapt timp din viata – invatam sa pretuim altfel ceea ce traim.
Poate ca nu ne vom putea castiga foarte mult timp pentru noi, dar minutele alea pe care le avem doar ale noastre ar putea fi valorizate mai bine, mai profund, maia util.
Timpul e mai valoros decat aurul.
Timpul e cea mai importanta comoara a noastra.
Si-atunci de ce alegem sa facem activitati pe care le rezumam la “am pierdut timpul” cand descriem un nimic pe care l-am facut?!
Pentru ca e ziua nationala a Romaniei, m-am gandit care ar fi 10 carti scrise de autori romani care sa nu lipseasca din bibliotecile noastre, parte din educatia noastra, dar care sa fie citite si peste 30 de ani si sa aiba aceeasi valoare.
Sigur ca e o selectie subiectiva si mai sunt multe alte titluri care ar trebui mentionate dar aceasta e selectia mea, care urmareste si istoria, si partea literara “de manual”, dar si literatura contemporana.
Carti care arata mai multe laturi ale personalitatii noastre si care pot fi traduse oricand intr-o limba universala ca sa transmita un pic din spiritul romanesc, cu bune si (g)rele.
As incepe cu cartile “ de scoala”
Jurnalul lui MIhail Sebastian – ca sa intelegem o parte din istoria tarii, dar si istoria personala a unui scriitor exceptional nascut in vremuri grele.
Patul lui Procust , Camil Petrescu – nu doar ca e utila la examene, ci pentru ca e o carte care face o radiografie a societatii romanesti de dupa razboi si are o scriitura foarte foarte fina
Ca sa raman la istorie, am ales cartea lui Neagu Djuvara – O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri. (mi-ar fi placut sa am un profesor ca dl Djuvara, nu doar pentru felul in care spunea istoria ci si pentru eleganta si rafinamentul domniei sale care ar trebui sa inspire cat mai multa lume)
Stau in perioada interbelica si pastrez in colectia de recomandari Panza de paianjen – Cella Serghi (o carte pe care as da-o spre lectura oricarei adolescente care vrea sa simta vremurile lumii de alta data si n-a fost prietena prea mult cu lecturile; o sa descopere bucuria de a citi)
Vin mai aproape de zilele noastre cu Viata pe un peron – Octavian Paler, o carte ca un balsam pentru suflet… plus ca vedeti si d eunde sunt furate multe dintre citatele de Instagram si poate ii convingeti pe cei tineri sa-l citeasca pe dl Paler.
In istoria lecturilor personale contemporane, am sa pastrez oricand pe primele locuri Degete Mici – Filip Florian, Despre destin- Gabriel Licceanu – Andrei Plesu, Solenoid – Mircea Cartarescu si Florin Lazarescu – Noaptea plec, noaptea ma-ntorc.
Si pentru oricand pe lumea asta, ca o radiografie eleganta si cu mult umor a ultimilor doi ani in Romania, anii cu pandemia si post pandemie. Noi suntem Romani (nimeni nu-i perfect) – Radu Paraschivescu.
Mai ales ca traim vremuri in care imediat atacam cand cineva nu e de acord cu noi, dar militam pentru egalitatea de sanse si dreptul la libera exprimare (cam ca in fabule “vrem egalitate, dar nu pentru catei”); ne prinde bine sa vedem ca se pot spune lucruri impotante si grave in cuvinte foarte elegante.
Oricare dintre aceste carti poate fi un cadou frumos de sarbatori sau o lectura buna de vacanta. Uneori e frumos sa ne intoarcem la cartile pe care le-am citit cu multi ani in urma, ne dau o masura evolutiei noastre emotionale.
Zilele astea cand sunt intr-o decompresie emotionala dupa foarte multa munca (interviuri internationale care m-au consumat emotional si fizic foarte mult pt ca m-am documentat multe ore pentru ele) am ascultat pe Voxa.ro o carte care mi-a facut putin ordine in ganduri.
De ce nu mi-a spus nimeni asta pana acum – Dr Julie Smith e un audiobook despre cum am putea s ane gestionam emotiile si care sunt comportamentele noastre care ne duc pe diferite drumuri emotionale in care suferim sau ne relaxam.
Audiobook-ul e in lectura Cristinei Stanciulescu si suna foarte bine, linistitor, lady like… asculti de la un prieten partener. E poate cea mai buna voce feminine pe care am auzit-o pe cartile romanesti. Nu are pretentia de a interpreta pe voci (cum au facut doamne care nici macar nu sunt actrite), citeste cu creierul si iti transmite coerent si cu o logica a frazei.
De obicei ascult cartile (si in ro si in engleza) cu viteza 1.2 sau 1.5, pentru ca asa e potrivit cu ritmul meu. Si ma enerveaza tare cand pe viteza vocea devine ca si cum ar fi personaj de animatie. Nu e cazul aici, chiar mi-a placut si mi-a dat confort la o carte care oricum e putin mai greu de dus – iti face curat in ganduri si iti spune pe unde gresesti in rutina ta zilnica – lucruri care afecateza starea emotionala si, pe termen lung, sanatatea.
De ce nu mi-a spus nimeni asta pana acum – Dr Julie Smith nu e chiar o sedinta de terapie la psiholog. Sunt multe lucruri pe care eu le stiam, si dintre cele pe care le fac bine, dar si dintre cele pe care le fac rau, dar ele sunt asezate intr-o structura care te face sa te intrebi – de ce nu modific astea, pentru ca mi-ar fi mult mai simplu.
Si nu sunt explicatii de vraci, cu numerologie, zodii si alte bazaconii, totul e stiintific, cu explicatii de psiholog.
Sa o cautati si sa o ascultati, nu intamplator e in topul celor mai ascultate carti all time la voxa.ro – e pe locul 5.
In perioada aceasta de sfarsit de an cand facem curatenie de mai multe feluri – in casa, in minte si in suflet – e o auditie perfecta. Si o puteti mixa de programul casnic din aceste zile.
Si daca vreti sa va faceti un cadou de sarbatori, sau sa faceti un cadou cuiva de sarbatori va recomand un abonament la voxa.ro. Il puteti achizitiona cu 25% reducere pentru 6 luni din abonamentul anual pana la final de decembrie (cu codul BAZAVAN) si inseamna acces la peste 45.000 de titluri de carti, in limba romana.
Bonus, aveti acces si la cateva reviste romanesti in pdf 😊
E un cadou frumos de sarbatori si pentru dvs, si pentru cineva la care tineti; o sa descopere ca isi valorizeaza mult mai bine timp in traffic sau in activitatile casnice si – intr-un an – e mai bogat emotional si intelectual.
In lunga mea documentare legata de familia Addams inceputa prin martie cand am stiut ca a fost aprobat interviul cu Tim Burton (care filma aici serialul Wednesday, am ajuns si la desenele originale din The New Yorker ale lui Charles Addams.
Dl Charles Addams avea o perspectiva foarte speciala si amuzanta asupra vietii; in copilarie s-a mutat pentru o vreme intr-un cimitir – suparandu-si parintii – pentru ca voia sa inteleaga perspectiva mortilor. Mai tarziu a si pus asta in desenele lui dark, dar pline de sarcasm.
Ceva mai tarziu a vazut o casa stranie, un conac foarte mare si foarte vechi, si a intrat ilegal in ea pentru ca i se parea foarte diferita. L-a prins politia, a fost ceva scandal, dar casa aceea e inspiratia pentru locuinta Familiei Addams din desene, nu familia lui Charlie.
Pana la sfarsitul vietii in 1988 a publicat peste 1300 de desene in presa americana.
A fost prieten cu regizorul Alfred Hitchcock, care avea si cateva dintre desenele lui in colectia personala.
Asa ca atunci cand doamna Colleen Atwood ( creatoarea costumelor pentru toate filmele lui Tim Burton, dar si pentru multe alte filme de Oscar de la Tacerea Mieilorla recentul Bombshell ) mi-a spus via zoom ca a vrut sa-I aduca un omagiu lui Charles Addams cu anumite culori puse pe personajul directoarei scolii (interpretata de Gwendoline Christie) , a carei atitudie e inspirata de un film al lui Hitchcock – The Birds, prin personajul lui Tippi Hedren – ceea ce spunea dansa a avut o profunzime mai mare…
Am glumit putin si a adaugat ca pe vremea aceea, desenele lui Charles Addams erau un fel de jurnalism, pentru ca nu erau camere digitale ca sa se faca fotografii in fiecare secunda.
Va las aici cateva dintre desenele lui Charles Addams de la inceputul povestilor cu familia Addams pentru cultura voastra generala.
Dar si o comparatie intre Gwendoline Christie si Tippi Hedren, ca sa aveti putin o alta perspectiva asupra muncii din spatele a ceea ce vedem pe ecrane in cate un film, in cazul de fata Wednesday, serialul Netflix filmat in Romania.
Interviul cu doamna Colleen Atwood e aici, iar interviul cu Tim Burton e aici (detalii din spatele acestui interviu va mai spun zilele viitoare pentru ca documentarea a fost ampla – si e pacat sa nu va mai arat ce lucruri am descoperit, acum mai fac inca o data o plecaciune in fata celor care au avut incredere si au facut posibila o conversatie unica cu dl Burton, unul dintre cei mai mari regizori ai lumii)
Sunt o persoana care are incredere in sine. Asa m-a construit viata, a trebuit sa ma descurc la nivel profesional singura de mica si, dupa ce m-am dat cu capul de pereti in diverse situatii, am invatat ca un NU e doar un NU si nu am mai luat personal niciun refuz profesional.
Cand eram mica, la scoala, pentru ca eram in clasa unde erau copiii influencerilor de partid care erau si mai avuti si mai avantajati, am inteles rapid ca marele meu atu era faptul ca ma ducea capul si eram buna la matematica. Luasem note atat de mari la admiterea la liceu incat m-au pus in clasa celor mai importanti desi familia mea, ca influenta si bogatie, era vai de ea…
Mi s-a setat deci de foarte mica certitudinea ca marele meu atu e ca ma duce capul si asta trebuie sa folosesc intotdeauna, dublat cu foarte foarte multa munca.
In continuare muncesc la propria educatie (cu una sau doua carti citite pe saptamana, in ciuda unui program draconic in alte directii – interviuri, traininguri, conferinte etc).
In continuare, desi am invatat de-a lungul anilor sa ma rasfat si rasplatesc mai mult, tot am momente in care “ma cert” ca nu muncesc suficient de mult si procrastinez.
Cum ziceam, am incredere in mine…Sau aveam pana la pandemie.
Doi ani de stat in casa sau pe langa casa, fara multe activitati sociale in afara prietenilor apropiati, m-au afectat emotional foarte tare.
Si, desi am muncit international (care pentru mine in acest moment e singura validare profesionala care ma intereseaza, pentru ca – cu toata modestia – in Ro nu am ce sa mai dovedesc), tot mi s-a parut ca am slabit ritmul, mi-am pierdut din skills-uri si nu-mi mai gasesc directia si motivatia de a face lucruri frumoase.
M-am luptat mult cu mine in lunile trecute, am plans de multe ori (la propriu, nu la figurat) pentru ca aveam atacuri de panica, mi se parea ca mintea nu merge cu viteza la care eram obisnuita si ritmul meu nu mai e la fel de sustinut.
Sigur ca am facut eforturi sa-mi “fac treaba” cat am putut eu de bine (ca sa nu incurc oamenii care depind de mine), dar am stat multe ore de vorba cu psihologul la telefon, explicandu-i reactii, cautand o descarcare a fricilor mele si o explicatie pentru ele.
Nu-mi aduceam aminte ca in ultimii 15 ani sa fi avut o asemenea criza de incredere… o asemenea durere interioara si frica, pas cu depresia.
Mi-am dat timp sa ma duc pana la fundul sacului, sa-mi analizez temerile si mecanismele de gandire, sa sufar cat am nevoie sa sufar (desi logica imi spunea ca nu e nimic de suferit, dar sufletul si mintea aveau altele pe “lista prioritatilor”)
Le-am mai povestit prietenilor cateodata ca simt ca nu mai am incredere in mine si in ceea ce fac, nu cautam incurajari ci – ca la psiholog – voiam sa ma descarc pentru ca simteam ca s-a umplut paharul cu frici si … nu mai pot.
Nu scriu astazi aceste lucruri cautand alinare din exterior, sunt absolut ok si mi-am revenit (va spun imediat si cum), n-as fi pus oricum ceva privat in spatiu public pentru a cauta solutii; scriu pentru ca sa aveti intelegere fata de voi cand vi se intampla… pentru ca se intampla tuturor (chiar daca nu spun toti) sa li se scurga increderea de sine si in viata…
Nu sunt de specialitate, nu vreau sa va dau niciun sfat (nu mi-as permite), vreau doar sa va rog sa va dati timp sa consumati si sa rezolvati cele mai importante din fricile din mintea voastra, fara a va acuza, doar cu intelegere…
Pe mine m-a ridicat instinctul de supravietuire si constiinciozitatea de a nu ma face de ras la nivel profesional.
Cum ziceam, pentru mine e important in aceasta perioada a vietii sa am proiecte internationale… Unele sunt la urban.ro prin multele interviuri pe care le fac alaturi de colegii mei Oana si Edi.
In ultimele 4 saptamani, am fost de serviciu la interviurile internationale si, dupa un Tim Burton facut in martie, dar editat si scris acum cand a fost ridicat embargoul (il cititi aici, am avut pe lista unul dupa altul pentru ca asa s-a intamplat sa fie actorul Jeff Bridges (actor cu doua Oscaruri, interviul il gasiti aici), designerul de costume Coleen Atwood (4 Oscaruri si 12 nominalizari, interviul e aici), Daniel Tammet (savant autist, unul dintre cei mai inteligenti oameni din lume), unul dintre cei mai mari animatori de la Disney care a lucrat cu Walt Disney si l-a desenat pe Mickey Mouse, echipa de la His Dark Material (James McAvoy, Ruth Wilson, …).
Ca sa mai laud o data munca colegilor, precizez ca nu sunt toate interviurile – nationale si internationale – publicate in saptamanile astea pe urban.ro, pentru ca au mai fost si alte interviurile si articole complicate, si au muncit si ei f f mult.
Revenind la socul care m-a adus pe linia de plutire.
Eu sunt o persoana panicos tocilara… am mai povestit ca ma pregatesc mult pentru fiecare interviu – chiar daca am doar o intrebare la un roundtable. Tot timpul am in minte ca nu ma mai intalnesc cu omul acela alta data si, literalmente, trebuie sa-i ofer platforma sa spuna cele mai frumoase lucruri posibile, care sa motiveze si inspire oamenii., iar daca ma documentez si pregatesc suficient de mult sigur simt ceva in interviu si pot face conexiuni care sa duca la intrebari si raspunsuri care sa conteze.
Si, intre pregatiri dupa pregatiri pentru sirul asta de interviuri, cu seriale si filme vazute in avans ca sa stiu ce s-a intamplat pe acolo, sa pot sa relationez corect cu ce raspunde omul la interviu, dupa 2 carti citite la genialul Tammet, mi s-a intamplat intamplarea…
Mai intai a fost panica intalnirii pe zoom pt o ora cu unul dintre cei mai inteligenti oameni din lume (Daniel e un om cu mare mare bun simt si intalnirea a fost minunata), apoi dupa ce am fost atat de incordata ca am facut febra musculara😊, au venit interviurile Disney unde am aflat in timp ce eram intr-un roundtable ca urmeaza sa ma intalnesc cu Floyd Norman, animatorul care a lucrat pentru Mickey Mouse (pentru care nu ma pregatisem deloc).
Timp de 2 minute panica mea a fost fara limita, timpul se oprise in loc, pulsul meu batea cu viteza lui Usain Bolt, fotoliul se invartea cu mine, nu mai aveam aer… in timp ce creierul meu inventaria ce stia pe tema…
Si mi-am dat seama ca am citit doua biografii ale lui Walt Disney pentru ca sunt fascinata de geniul lui, ca am vorbit cu un super imagineer de la Disneyland Paris (aici reportajul) si ca de fapt, n-are cum sa nu stiu sa vorbesc ceva decent. In alea doua minute de panica am reusit magia, de la fundul sacului de unde eram cu increderea mea, am prins aripi si m-am ridicat.
Am facut fata si celui mai destept om din lume, Daniel Tammet (interviul cu el e aici) si magicului om care a desenat povesti cu Mickey Mouse. (interviul cu el e aici)
N-am o pilda pentru ce am scris, n-am nici concluzii. Ascultati-i doar pe oameni cand spun ca nu mai pot si dati-le spatiu daca ei asta cer, sau intindeti-le o mana de ajutor daca simtiti ca au nevoie.
Mintea omului e o chestiune foarte sofisticata si, pentru razboaiele din interiorul ei, fiecare trebuie sa gasim armele de lupta.
Cand e vorba de carti si de audiobook-uri in special, sarbatoarea cumparaturilor pe nume BlackFriday tine o saptamana si inseamna o reducere substantiala la un abonament care va da acces la peste 45.000 de titluri. Practic aveti in telefon sau in tableta acces la carti cat pentru jumatate din celebra biblioteca din Alexandria doar ca vorbim de carti actuale, desi sunt si unele istorice sau scrieri de acum sute de ani cu valoare perpetua.
Stiu ca sunteti obositi de ofertele de BlackFriday care ascund in unele cazuri smecherii ca sa influenteze vanzarea, insa eu vreau sa va prezint o oferta – valabila inca o saptamana (pana pe 20 noiembrie) care e PE BUNE: 30% la abonamentul annual VOXA, adica access la peste 45000 de carti.
Cum stiti sunt un foarte mare consummator de audiobook-uri pentru ca imi salveaza foarte mult timp si structura mea nativa este – de ce sa-mi irosesc timpul?Am ceva de invatat din ceea ce urmaresc, vad (la tv)? Daca raspunsul e nu, aleg tot timpul o carte sau un audiobook pentru ca mi se pare mult mai important cu ce imi hranesc mintea si sufletul atunci cand am timp pentru asta.
Desigur, am si momente in care totul e in relache si caut linistea mintii si a ritmului meu interior, in natura sau in intalnirile cu prietenii.
Revenind la Black Friday si oferta speciala la carti, avem la VOXA o reducere de 177 ron la abonamentul anual, promotie valabia pana pe 20 noiembrie.
Practic, cu 399 ron pentru un an de zile aveti una dintre cele mai mari biblioteci din tara, la purtator.
De cateva zile aveti si optiunea sa descarcati in aplicatie audiobook -urile care va plac pentru a le putea asculta cand nu aveti acces la internet.
Cum spuneam, pe voxa aveti audiobook-uri dar si carti in format ebook.
Si aici remarc Anihilare, cea mai recenta carte a lui Michel Houellebecq, lansata in librarii in Romania in urma cu cateva zile, cum remarc si cartea castigatoarei premiului Nobel din acest an, Annie Ernaux – Pasiune Simpla.Confesiunea adolescentei, pe care o gasiti atat ca audiobook cat si ca ebook.
Evident gasiti si carti de dezvoltare personala, si carti politiste ( e integrala Agata Christie in aplicatie) si carti de dragoste, dar si biografii celebre, unele aparitii f f recente de anul trecut sau anul acesta.
Daca va ganditi sa faceti o investitie pentru mintea si rasfatul dvs emotional, luati-va de BlackFriday anul asta un abonament care va da ace la peste 45.000 de titluri de carti, pana la sfarsitul anului vor fi adaugate oricum multe altele dintre cele mai noi.
Si e nepretuita investitia pentru ca asta cum spun batranii “ceea ce purtam in mintea noastra nu ne poate lua nimeni”
In week end discutam cu un prieten artist despre managementul carierei care ar trebui sa fie ceva la care sa se gandeasca, dar care sa fie impletit cu planul sau de viata, cu ce-si doreste de la viata.
In teorie i se parea logic si de bun simt, dar a inceput sa se incrunte cand i-am zis ca ar trebui sa-si puna pe o coala de hartie si ce planuri are pentru cariera, dar si ce-si doreste de la viata lui, pentru ca apoi sa destructureze tehnic lucrurile si sa vada cam ce pasi ar trebui sa urmeze.
Mie mi se pare de bun simt sa am scris undeva, intr-o agenda sau un jurnal personal, ce imi doresc sa fac in viata asta si sa incerc sa imi urmez visele si dorintele.
Sigur ca adaptez de la an la an pentru ca ceea ce imi doream la 25 de ani nu seamana cu ceea ce imi doresc acum (in parte si pentru ca multe dintre dorintele de atunci, cum ar fi sa vizitez si eu ceva din Asia, s-a indeplinit cu Hong Kong si Thailanda)
Cred ca viata, cu agitatia si lucrurile pe care le avem de facut in fiecare zi, ne “fura” si cand facem un bilat – la un sfarsit de an de exemplu – constatam ca au trecut 12 luni si noi am facut putin din ce ne doream pentru noi.
Eu am un plan schematic cu ce imi doresc sa fac in zona profesionala si un altul cu ceea ce imi doresc personal. Si ma intorc la insemnari din cand in cand ca sa nu ma las purtata de viata si obligatii si sa uit sa-mi indeplinesc si dorintele.
*
Nu cred in trainerii guru care sa te invete cum sa traiesti… life coach mi se pare sarlatania suprema, imi pare rau. Cred in a citi multe lucruri din multe zone stiintifice ca sa-ti deschizi mintea si sa incepi sa simti ce ai vrea sa experimentezi. Mai cred in terapia pe care o faci cu un psiholog cu scoala care sa te ajute sa te “cureti” de micile sau marile discutii din mintea ta
Si mai cred intr-o etica a vietii personale, intr-un gand strategic despre ce as vrea sa fac, ce as vrea sa las in urma ca rezultat al excursiei mele prin viata asta si cum as vrea sa ma dezvolt intelectual, emotional si spiritual, dincolo de ce intalniri imi ofera viata pe care eu nu le pot controla sau provoca.
*
Un “life plan” ar trebui sa aiba capitole care sa acopere urmatoarele:
Sanatatea fizica
Familie si relatii
Managementul carierei profesionale
Sanatatea spirituala si emotionala
Puterea mentala
O lista cu lucruri de facut neaparat de-a lungul intregii vieti
Ar mai trebui, dupa mintea mea, sa contina obiective de atins in fiecare capitol pentru un an, pentru 3-5 ani si insemnari din cand in cand cu lucrurile pe care nu le-ai facut si ce probleme ai intampinat.
Nu cred ca e despre bani in acest plan, desi fara ei nu poti indeplini multe, e despre ce iti doresti sa faci, cum te ingrijesti, ce nevoi are corpul, mintea ta.
Si, desigur, despre ce vrei sa lasi in urma pentru ai tai, pentru comunitate.
Daca nu aveti un plan cat de cat structurat si asezat pentru ceea ce vreti sa faceti in viata asta, puneti pe hartie, cu sinceritate ce va doriti. S-ar putea sa va ajute sa fiti mai fericiti.
Una dintre cele mai spectaculoase lansari publicistice ale acestui moment are ca data de aparitie chiar astazi 25 octombrie si e un audiobook cu toate interviurile pe care Bob Woodward le-a facut cu Donald Trump. The Trump Tapes -Bob Woodward’s Twenty Interviews with President Donald Trump
Nu exista si o varianta in print, ci doar audio a acestei carti… sunt interviurile necenzurate intre fostul presedinte american si unul dintre cei mai mari jurnalisti ai lumii, cel care a fost in spatele anchetei Watergate si care a mai publicat si carti despre alti presedinti – toti presedintii in functie de cand face el jurnalism (despre Trump are o carte care se numeste FRICA, tradusa si la noi la Editura Litera, o gasiti aici ) – iar viata lui, care se impleteste cu cariera lui Carl Bernstein, e povestita putin in cartea lui Carl, Chasing History – A kid in the newsroom.
Dincolo de valoarea istorica a inregistrarilor mi se pare foarte important de remarcat ca a ales doar varianta audio, fara sa faca transcrieri ale interviurilor.
Sigur ca in felul asta evita protestele lui Trump cum ca ar fi fake news pentru ca e vocea lui acolo, sigur ca ajuta redactiile de stiri din toata lumea sa preia informatia “cu sunet” ceea ce o face mai atractiva si-l ajuta si pe el la promovarea cartii.
Dar e interesant ca nu a optat pentru transcriere. E un semn, poate, ca mintea posibilului consumator al acestor informatii nu mai citeste in print /kindle si prefera sa asculte.
(Later edit. Intre timp am ascultat o ora din carte si Woodward explica diferenta dintre un interviu pe care l-ar fi publicat si a face public inregistrarile: pentru un interviu publicat ar fi ales doar ce putea verifica legal, cu avocatii, ca sunt informatii adevarate; ca sa faca public inregistrarile nu mai e nevoie de aprobare legala, de dubla verificare pentru ca – zice el- ii simti vocea, ai contextul, auzi cand rade, cand are un ton rautacios etc.
Exista si comentariile jurnalistului inaintea fiecarui interviu, dar asta nu rezolva problema informatiilor false pe care le lanseaza in discutii Trump. Interviurile au fost facute pentru cartea Furia. Interviurile, dialogurile mai degraba – pentru ca uneori par niste discutii amicale, nu oficiale – intra in ceea ce am numi podcast. Am sa ma intorc la carte sa vad ce a pastrat in ea, dupa filtrul avocatilor, dar contextul pe care-l spune Woodward despre neverificarea informatiilor – care nu mai e necesara cand e o inregistrare audio – deschide o usa catre un drum periculos: fiecare poate zice orice vrea intr-un dialog audio, iar jurnalistul nu marcheaza neadevarul ducand mai departe o minciuna… )
Oricum ar fi sper ca jurnalistii de politic de la noi, si nu numai (poate si politicienii sau comentatorii politici), sa asculte cartea, ca sa urmareasca tehnica interviurilor lui Woodward.
O precomandasem de cand am auzit ca o va lansa si astazi a sosit in telefonul meu… deci, zilele viitoare am sa o ascult si eu. Sper sa o parcurga toti cei care au – sau vor sa aiba – o mica legatura cu jurnalismul, producerea de continut, interviurile si – vai de mine si de mine (pt ca stiu ca nu prea citesc nimic, dar poate asculta daca inteleg engleza) – politicienii romani.
Iau ca pe o ofensa personala pe cei care o vorbesc de rau, in aceste zile – dar si in general, pe Simona Halep.
Cred ca in momentul asta al vietii ei trece printr-o mare incercare de putere morala. N-am nici cea mai mica indoiala referitoare la integritatea ei morala, la caracterul ei frumos. Si e bizar sa spui asta, sau nu e logic, nici cand vine vorba despre cineva din familia ta: pentru ca nu stii niciodata in conditii de viata si de moarte cum reactioneaza un om, daca ramane etic sau nu.
Dar Simona Halep e un om corect. In viata asta am avut privilegiul sa ma intalnesc de cateva ori cu ea, sa-i simt educatia si bunul simt, amestecul de fermitate si timiditate, hotararea in a face lucruri drepte, muncite de ea cu efort imens. Bine, nici aceste intalniri nu sunt criteriul definitoriu intre alb sau negru intr-o logica rece, matematica. Insa parcursul ei profesional este.
Ieri Asociatia Antidoping a anuntat ca a fost testata pozitiv si ca in sange, la US Open, a avut o substanta care se gaseste in medicamentele anti anemie, substanta care ajuta la o mai buna oxigenare a sangelui – prin urmare e considerata dopaj pentru ca ajuta la recuperarea mai rapida dupa efort.
Nici macar nu imi pot imagina socul si durerea pe care le-a simtit cand a fost informata de rezultatul testului. Cum ziceam, n-am nici cea mai mica indoiala ca a facut ceva cu intentia de a insela in sport. Nici nu cred ca mintea ei poate gandi in directia asta.
Nimic din parcursul si din sacrificiile ei, imense la nivel personal, nu arata ca ar fi cautat vreodata o scurtatura.
Imi doresc mult sa gaseasca puterea sufleteasca si morala sa poata sa se lupte ca sa afle adevarul, nu ca sa arate lumii ca a fost corecta – sportivii, oamenii din apropierea ei stiu ca e foarte foarte corecta cu tot ce tine de viata ei – ci ca sa stie sa se apere data viitoare si sa o poata lua de la capat cu o lectie invatata prin cea mai dura metoda de invatare.
Cred ca ceea ce defineste un mare caracter de sportiv e capacitatea de a lupta atunci cand ii e greu/ am citit carti despre puterea mentala a campionilor de a se recupera nu doar dupa infrangeri, ci si dupa accidentari, in speranta ca asta m-ar putea ajuta pe mine cand ajung la fundul sacului mental. (va recomand sa cititi The Champions Comeback – How Great Athletes Recover, Reflect, and Re-Ignite e o motivatie majora pentru momentele din viata voastra cand trebuie sa va ridicati si sa o luati de la capat, uneori scrasnind din dinti)
Ii doresc Simonei Halep sa aiba puterea sa lupte pentru adevarul ei.
Ca dupa prima finala pierduta la Roland Garros. Pentru ca adevarul e in ea, si stie ca e corecta si a facut lucrurile bine, la fel cum stia si in 5 iunie 2014 dupa meciul cu Sarapova. Pe termen lung, victoriile au venit pentru ca a stiut sa lupte mai departe.
In cateva zile, noi ceilalti vom uita de chestiunea dopinghalep; avem alte chestiuni in viata de facut, avem de platit facturi, deci de munca; avem vietile noastre de trait, de iubit. Ea va ramane in tensiunea deciziilor din jurul acestei probleme si sper din tot sufletul sa aiba puterea morala pentru tot ce va urma.
Ce cred ca putem face noi e sa-i spunem ca o respectam si avem incredere in munca, talentul si caracterul ei. Ar putea fi un punct mic mic in care sa se sprijine putin.
Am primit ieri un cadou frumos de la Lavazza care are acum si capsule din aluminiu neutre din punctul de vedere al emisiilor de CO2, gama care e compatibila cu Nespresso Original si mi-am amintit cat de multe experiente frumoase datorez eu familiei Lavazza si celor care de-a lungul anilor au fost brand manageri pentru Romania ai acestui brand minunat de cafea.
Stiti ca sunt o mare iubitoare de cafea, ca imi place sa testez cat mai multe sortimente si in general imi place sa experiemntez cat mai multe lucruri.
Cafeaua Lavazza are in spate familia Lavazza din Torino, un busines din 1895, transmis din tata in fiu, pana la a patra generatie.
I-am intalnit pe toti cei care in acesti ani au in grija business-ul Lavazza ( un business urias la nivel global, dar care si-a pastrat nota de familie; in urma cu cativa ani au semnat si un parteneriat cu organizatorii turneului de la Wimblendon, pentru ca si in interiorul complexului, la rafinatul club de tenis, dar si pe perioada competitiei sa se bea cafea premium Lavazza).
Se intampla sa fi intalnit familia Lavazza inca din 2007, sa-i fi cunoscut (la nivelul unei conversatii jurnalist – manager) pe toti cei 4 descendenti ( 3 domni si o doamna) care duc acum mai departe mostenirea lui Luigi Lavazza (unul dintre nepotii manager se numeste chiar Luigi).
Preferata mea din familie este Francesca Lavazza, doamna care are in grija comunicarea, partea de CSR si implicarea in activitatile culturale, Lavazza fiind unul dintre marii mecena ai artei contemporane italiene, un sustinator al multor expozitii super spectaculoase, membru in Fundatia Guggenheim.
Ei ii datorez intalnirea cu Feran Aria – unul dintre cei mai mari chefi ai lumii (restaurantul lui, El Buli, a facut istorie in gastronomia moleculara), tot doamnei Lavazza ii datorez intalnirea cu fotografa Annie Leibovitz (am fost uimita sa vad cat de fragila si timida e in afara setului unde fotografiaza) si tot ei ii datorez intalnirea cu un mare musician: Ezio Bosso – fost dirijor al filarmonicii din Londra care la 30 de ani a fost diagnosticat cu o boala degenerativa si s-a retras pas cu pas din activitate.
A murit in mai 2020, dar pana in ultimele lui zile de viata a fost sustinut discret de familia Lavazza care – atunci cand mai putea canta – l-a invitat special in concertele companiei. Am pastrat legatura cu el pana la sfarsit si stiu ce suflet minunat era si ce muzician exceptional.
Muzica lui Ezio Bosso e absolut exceptionala, va las mai jos una din piesele mele preferate pe care o ascult de fiecare data cand ajung in Sinaia sis tau pe terasa de la Cazino la o cafea. Mi se pare ca parcul regal din fata cazinoului, cu statuile lui superbe, cu fantana din mijloc, se potriveste perfect cu muzica lui.
De fiecare data cand vad brandul Lavazza undeva, imi amintesc instant de aceasta doamna spectaculoasa, care nu are nimic ostentativ (desi familia ei are afaceri de milioane), care e foarte blanda si care, discret, face sa fie bine in jurul ei. In ultimul an in care am fost in Italia la lansarea Calendarului Lavazza, la barul evenimentului pregatea cafele un tanar cu Sindrom Down. Nu au atras atentia asupra lui cu nimic, nu au comunicat nimic despre el, tanarul isi facea treaba ca oricare alt angajat al barului Lavazza de la lansarea mondiala a calendarului.
Anyway, daca aveti aparate Nespresso Original sa stiti ca acum puteti avea dimineata si aroma italiana autentica Lavazza in capsulele proaspat lansate, sustenabile si cu atentie pentru mediu.
