v-am mai spus ca de simbata viitoare , in fiecare week end, de la ora 22.00, putem vedea la TLC Private Practice, un serial in care este dezvoltata viata unor personaje din Grey’s Anatomy. tot cu medici, tot cu povesti despre viata si despre moarte, tot cu actori minunati.
eu caut pretexte ca sa va reamintesc cit mai mult data de incepere a serialului Private Practice si m-am gindit ca ar fi frumos ca in duminica aceasta sa ne jucam cu…muzicile din Grey’s Anatomy
serialele astea cu medici sunt insotite de muzici f f dragutze. uite si un exemplu mai jos din Private Practice.
ca sa cistigati un IPod trebuie sa puneti la comentarii link-uri de la cit mai multe muzici care au aparut – oficial! – in Grey’s Anatomy, cu numele piesei, desigur.
concursul se inchide la ora 21.00 diseara si toate comentariile vor fi facute publice dupa acea ora. voi scrieti, eu le vad, dar nu le vede si restul lumii ca sa nu se inspire de la voi.
cine are cele mai multe muzici primeste Ipod=ul.
second best – primeste manusi de piele, fina fina fina.
bafta! cum ziceam zilele trecute, sa va vad ce fani Grey’s Anatomy sunteti.
din 2 septembrie, spaniolii (dar si englezii) beneficiaza de noul film al lui Petro Almodovar: The skin I live in, cu Antonio Banderas
ca un omagiu pentru Almodovar, V Magazine – editia spaniola – a pregatit pentru septembrie un numar special almodovar si o coperta cu trimitere la “tie me up, tie me down”, cu Naomi Champbell
“I did have a fall the other day. I was running for the river bus and it was a bit slippy. I went down, just the day before we started rehearsing. Does that mean I’m going to be in a sling? Have I broken a bone? Things like that. I have got prostate cancer and I have to keep monitoring that. It’s no problem, it’s under control and I’m very cool about it but other people are dying from it. And the memory – will the time come when I can’t remember the lines? So yes, I’m always talking about age.”
*
I wonder how he copes with the adoration. “Adored?” he says, sounding just surprised enough to make me think he means it. “Am I?” He’s a national treasure! He laughs and looks pleased. “It’s lovely when someone comes up and says: ‘My husband and I saw you in a play, in fact it was our first date,’ and I’ve been a part of their lives without knowing it and they’ve got a sentimental attachment [to me], as we all do to actors. But I’m only an actor. I’m not a writer. I’m not going to leave any legacy.” He pauses. “All I’ve ever done is learn the lines and say them.”
Ian McKellen intr-un minunat interviu in The Guardian
v-as putea pacali ca e un film despre jurnalism si poate ca n-as fi foarte foarte departe de adevar…
de fapt e un film care are o combinatie f f periculoasa: Hunter S Thompson si Johnny Depp – The Rum Diary
Hunter S Thompson a fost jurnalist american ( a murit in 2005, s-a sinucis). a scris printre altele romanul Fear and Loathing in Las Vegas ( ecranizat, ba chiar filmul a fost premiat cu Oscar, e tradus in Romania la Polirom). n-a fost chiar usa de biserica (a fost prieten cu alcoolul, cu drogurile grele), dar a scris minunat. am o carte care reuneste cele mai importante scrieri ale lui; dupa ce vedeti filmul, daca vreti sa-l cunoasteti pe bune, va imprumut cartea…
Ma fascineaza filmele cu medici. Dr House, ER, Grey’s Anatomy… am dezvoltat chiar o teorie despre de ce au succes la public filmele astea. Pe scurt, teoria suna asa: avem o relatie de iubire si ura cu medicii (ne vad in cele mai vulnerabile situatii), dar nu ne gindim ca si ei sunt suflet; ca daca ei pling la munca, uneori e pt ca le-a murit un pacient; daca plingem noi pare un moft in comparatie cu asta. Iar filmele astea ni-i arata cu suflet. Si cu iubire.
Sunt fan Grey’s Anatomy. Nu stiu episode la care sa nu fi plins, de ma si gindesc ca sunt masochista: altfel de ce m-as uita cu o asemenea placere la un serial care ma face sa pling?
Ei bine, pentru fanii foarte foarte speciali ai serialului Grey’s Anatomy din 3 septembrie, la TLC, exista un serial care… continua actiunea medicilor simpa.
In limbaj tehnic se numeste spin off, dar pe limba noastra e asa: actiunea dintr-un episod e dezvoltata – personajele care apar noi in acel episod capata substanta si o viata mai lunga. Si se transforma intr-un serial de sine statator.
Filmul se numeste Private Practice, va fi simbata si duminica de la ora 22.00 la TLC si va promit ca, legat de el, dar si de Grey’s Anatomy, am niste povesti minunate si niste concursuri cu premii si mai si ( girlish stuff – aka manusi de piele si agende super super sic, si Ipod-uri).
Sa va vad cit de fani Grey’s Anatomy sunteti si cum deveniti fani Private Practice!
Sarah Jessica Parker, Angelina Jolie, Jennifer Aniston – pe repede inainte ( cu un scop anume, desigur) cite ceva despre cele mai cele dintre actritele americane, care au depasit elegant grantia de 40 de ani (sau mai au putin pina la ea)
Sarah Jessica Parker are un nou film – o comedioara romantica facuta pentru doamnele care au crescut cu Sex and The City si acum au copii, familie, job complicat si trebuie sa faca fatza situatiei… aglomerate.
Angelina Jolie isi face PR de mare clasa pentru filmul ei facut in Bosnia Hertzegovina. s-a intilnit cu presedintele bosniac, s-a pozat cu toata echipa filmului pentru Vanity Fair
Jennifer Aniston are si ea un film in toamna asta, alta comedioara romantica Wanderlust, despre un cuplu care-si doreste o viata mai culturala.
*
cind am vazut astazi ce proiecte au fiecare dintre ele, m-am gindit ca tot “nebuna” de Jolie iese mai bine pe termen lung… sigur ca si ea a facut comedioare ( aia cu Johnny Depp a fo o maaaaaaaaaaaaaare porcarie), dar stie ea sa se aseze bine in teren si sa faca si lucruri serioase… si-mi place ca , din distributia de no name-uri a filmului ei, se simte ca avea nevoie de intilnirea cu actoria pur singe… actori de teatru sau de film independent, care nu s-au manierizat in reteta hollywoodiana.
nu zic ca e rea reteta aceea, ci doar ca nu poti sa maninci doar prajituri la fiecare masa, mai ai nevoie si de fripturi. (sau viceversa)
btw, cele 3 sunt cele mai bine platite actrite din lume.
cind m-am uitat prima data la fotografiile din proiectul “For My Father” al lui Nuri Bilge Ceylan, regizorul invitat special la editia Anonimul din acest an, mi s-a parut ca sunt un intrus. ma uitam (cu placere, vinovatie, curiozitate) la viata unui om pe care nu-l stiam, dar a carui tristete si singuratate o simteam.
in primul moment m-am gindit ca m-au lovit atit de tare pentru ca sunt femeie si femeile poarta cu ele sechelele relatiilor cu tatii lor.
dar mai m-am uitat o data si inca o data (la Anonimul le-am aratat fotografiile tuturor prietenilor mei prezenti in festival) si mi-am dat seama ca, de fapt, ele vorbesc mai mult despre autorul lor decit despre protagonist.
cadrele mele preferate sunt cele facute “de afara”, in care fotograful e observator pentru ca subiectul nu pozeaza si nici nu-i pasa ca e pozat.
daca va uitati cu sufletul la ele o sa simititi acolo dragoste si nedumerire… si-un gen de neputinta tragica…
*
cind m-am dus la MasterClass-ul lui Nuri Bilge Ceylan de la Anonimul, n-aveam in minte sa pun nicio intrebare… habar n-am cum mi-a venit ideea – pe la jumatatea conferintei – sa intreb despre proiectul asta “For My Father”, despre care citisem ca are si un corespondent feminin ( si sora lui Nuri Bilge a facut un proiect similar)
dupa ce am intrebat s-a pornit avalansa…
uitati-va la inregistrarea de mai jos, de fapt ascultati-o pentru ca nu se vede mare lucru, dar vorbele fac totul…
in primele secunde Nuri Bilge Ceylan incearca sa cistige timp “e buna intrebarea, ce jurnalist pregatit etc” , dupa care incepe sa povesteasca despre relatia cu tatal sau. o ia pe ocolite, cum a crescut intr-un sat si cum a plecat la Istanbul la scoala iar tatal n-a vrut sa-i insoteasca…
pe parcurs ce raspunde isi da seama ca vorbele lui, fata in fata cu emotia fotografiilor, nu sunt suficient de puternice si incepe sa povesteasca mai mult.
despre singuratatea tatalui, despre un interviu pe care l-a luat si mamei si tatalui legat de moartea parintilor lor si cum mama plingea in timp ce povestea, iar tatal ridea – punind paradoxal o si mai mare emotie tragica pe povestire.
Si se adinceste in raspuns atit de mult incit, pina la finalul celor 5 minute de raspuns, Nuri Bilge Ceyan da cheia filmelor lui. Si a felului lui de a vedea lumea. Si de a trai.
cit a povestit toate acestea, ma uitam la el politicoasa sa primesc informatiile pe care le solicitasem si, desi era o distanta foarte mare intre noi, eram in spatele salii, simteam energia care se transmitea ca pleaca din stomac si se opreste in obrajii care iau foc. emotia aceasta e una dintre amintirile cele mai frumoase de la Anonimul 2011.
*
N-as fi descoperit fotografiile lui Nuri Bilge Ceylan daca Miruna Berescu, directoarea festivalului Anonimul, nu mi-ar fi spus ca a vrut sa faca o expozitie la Bucuresti cu ele.
in septembrie, intra pe ecranele noastre, filmul Pina in regia lui Wim Wenders, povestea uneia dintre cele mai faimoase coregrafe si dansatoare din lume, Pina Bausch.
filmul asta nu poate fi incadrat la nicio categorie; daca spui ca e documentar gresesti (desi e documentar), daca spui ca e un film artistic gresesti din nou (desi are multa arta), daca spui ca e un film psihologic o sa se incrunte lumea la tine (desi fiecare dintre personaje parca trece printr-o sedinta de terapie)
e un film despre arta, despre relatia spectatorului cu arta (nu doar cu dansul) si, desi pleaca de la viata unei dansatoare, vorbeste despre ce au mai pur si mai valoros artistii de oriunde…
*
filmul asta e atit de special, incit e un mare pariu sa mearga lumea in sala. APROPO E 3D! (si vezi dansatorii trecindu-ti pe linga fatza, ca o mingiiere:) )
pentru promovarea acestui film, unii dintre cei mai mari artisti ai romaniei va transmit mesaje ca sa va convinga sa mergeti in sala de cinema. e o miscare fara precedent in promovarea unui film in romania.
iata unul dintre mesaje. (de-alungul acestei luni, pina la premiera filmului, voi posta fiecare mesaj de sustinere
ati putea participa si voi la promovarea acestui film incredibil de frumos.
de fiecare data cind mai apare un filmuletz de promovare, puneti-l va rog pe blogul vostru sau pe pagina voastra de facebook. nici nu stiti cit de mare o sa fie bucuria cind cineva va va scrie si va zice “am vazut Pina pentru ca ai recomandat-o tu. mi-a placut foarte mult.”
din experientele trecute, cind pentru ca ne-am unit, am dus informatii culturale in jurnalele de stiri, stiu sigur ca daca si acum ne unim fortele, facem niste oameni fericiti: merg sa vada un film care o sa-i emotioneze profund si pe care altfel nu l-ar vedea, pentru ca nu e in raza lor de interes.
Ieri in linistea din Delta ( sunt la festivalul de film Anonimul ), mi-am facut calculele sa vad ce si cum mai am de cheltuit
si de-abia acum am constientizat puterea cumparaturilor online… culmea e ca nu are legatura cu bugetul (citi bani mi-am stabilit ca am sa cheltui), ci cu ceva… la care nu ma asteptam…
eram exact in locul din fotografia de mai sus. in mijlocul deltei, intr-o liniste minunata in care si adierea usoara a vintului se auzea ca si cum ar fi fost un suier… paream ca sunt in rai, la capatul lumii si eram conectata prin internet la outlet-ul unuia dintre cele mai mari branduri din lume…
asta mi se pare cu adevarat minunat si diferit de orice alta experienta, pentru ca – in linistea apartamentului meu – cumparatea unor lucruri via internet parea oarecum obisnuita. dar aici – unde nici masini nu sunt, pentru ca nu ai ce sa faci cu ele – sa cumperi ceva dintr-un magazin luxos al lumii e un pic SF:)
marea dilema a zilei a fost “mai am 15 euro.. ii cheltuiesc cu riscul de a depasi un pic bugetul ( pentru ca implica costuri de transport). raspunsul il aflati in 2 zile cind va arat cum mi-am administrat bugetul:)
*
altfel, daca sunteti la Sfintu Gheorghe si veniti sa ma trageti de mineca (eventual sa-mi povestiti daca v-ati cumparat vreodata ceva de pe internet ), va dau un tricou simpa pe care scrie “Everything on me is bought on the internet”. Astazi port si eu unul la fel…
ce bine e sa ai o perspectiva din interior la un festival de film.
astazi m-am gindit ca oricit de bun reporter as fi, tot n-as afla ce stie Irina Margareta Nistor despre Anonimul pentru ca dinsa – ca selectioner pentru scurt metraje – e parte din organizare si e om la om pe tot terenul cu “greii”…
asemeni domnului regizor turc, Nuri Blinge Ceylan ( marele premiu la Cannes anul acesta) pe care eu aseara il priveam de la 3 metri distanta (minca la masa de linga mine… unde era si doamna Irina Nistor)…
asa ca astazi am tras cu ochiul sa vad ce povesteste dinsa despre intilnire in aplicatia de pe facebook a festivalului.
Ieri a ajuns si Nuri Bilge Ceylan, (am aflat si cum se pronunta corect Bilghe Geilan), cu producatorul său, fermecatori si dornici sa faca un proiect cinematografic cu Romania, sa vada din «recolta» autohtona, si mai ales sa-l admire in conversatie, neconditionat, pe Cristi Puiu, cu «Moartea Domnului Lazarescu», dar si cu scurtmetrajul care a luat «Ursul de Aur» la Berlin, si al carui protagonist e cu noi, si a jucat si in «Padurea spanzuratilor» (daca tot m-a intrebat care cred ca e cel mai bun film romanesc…). Maine mi-as dori ca acesti mari creatori sa se intalneasca, mai ales ca Maestrul Victor Rebengiuc tocmai vazuse «Trei maimute» si ramasese profund impresionat. Azi se pleaca pe canale, cu lotca, spre locurile care ii amintesc turcului de o regiune de pe la ei, unde sunt niste imense broaste testoase. La noi cu pasarile paradisiace!
pe drumul catre Anonimul i-am avut colegi de calatorie pe cei trei membrii ai trupei ND Tango care in aceasta seara vor cinta pe plaja din Sf Gheorghe.
am avut 5 ore de conversatii minunate pe care le -am povestit intr-o cronicutza pe aplicatia Vodafonebuzz
Cel mai frumos moment al drumului nostru catre Sfintul Gheorghe a fost cind am vorbit despre mass media. Winfi (partea germana a trioului care mai contine un argentinian si un italian) mi-a spus ca a citit undeva ca noua mass media e ca un masaj: daca nu te atinge, nu conteaza. Doar ca e o actiune in sens dublu: daca eu, jurnalist, te ating pe tine cititor cu informatia pe care ti-o transmit, inseamna – ca la masaj- ca si tu esti in contact direct cu mine si poti sa ma atingi/lovesti/jignesti.
*
Tot aseara m-am reintilnit cu Gabi Cotabita care e unul dintre cei mai rafinati cinefili pe care-i stiu. Cum el a vazut deja citeva filme, abia astept sa schimbam astazi opinii.
Spotted: Marcel Iures, Mihai Bendec, Ana Ularu, operatorul preferat al lui Radu Muntean – Tudor Lucaciu (cu fiul lui minunat).
am facut si o descoperire gingasa: sora lui Tudor, Ana Maria Lucaciu este balerina la NY. despre astea insa…. putin mai tirziu.
*
cum diseara la Anonimul e un concert de tango va provoc la un concurs:
cine scrie cit mai multe secvente cu tango din filme, cistiga un kit de supravietuire in delta din partea Vodafone (de la Autan contra tintarilor pina la creme de protectie solara, Eucerin + o cartela Pre Paid Vodafone cu 500 de minute incluse.
atentie!!!
concursul e valabil pina la ora 24.00. lasati comentariile voastre aici. pentru a nu va inspira din raspunsurile precedente, nu voi aproba niciun comentariu pina la inchiderea concursului… baftaaaa!
drumul pina la festivalul de film Anonimul e intotdeauna ca o calatorie initiatica.
intr-o ora de mers, Dunarea mi-a predat deja trei lectii…
lectia nr 1
Cind mergi cu salupa pe vreun canal al Dunarii inveti ca trebuie sa-i respecti pe cei care trec pe linga tine, pentru a fi respectat. Valurile pe care le faci, daca mergi in viteza, pot rasturna barcile din jur, asa ca – o lege nescrisa a Dunarii spune ca trebuie incetinesti.
Daca am face asta si in viata, si n-am trece in viteza pe linga cei din jur, fara sa ne pese de efectele valurilor noastre, poate ca am fi ceva mai linistiti. Si nici nu ne-am mai “rasturna” asa usor.
restul lectiilor le gasiti pe Vodafone Buzz acolo unde este o aplicatie speciala care va conecteaza la cronicile de festival semnate de Irina Margareta Nistor, Adrian Ciubotaru si subsemnata. aplicatie care este detinatoarea unor premii speciale – kit-uri de supravietuire in Delta – cu o multime de bunatati printre care si cartele Vodafone Pre Paid cu 500 de minute incluse.
Prietenii mei zic ca e una dintre cele mai bune editii si, cei care nu ajung la festival, ma invidiaza. De diseara sunt in Delta, la Sfintul Gheorghe in complexul ca un colt de rai, Green Village.
Ce asteptari am de la aceasta editie de festival?
Sunt nerabdatoare sa-l simt pe Nuri Blige Ceylan. Nu sa-l ascult, nici sa vorbesc neaparat cu el. Vreau sa-l vad cind nu stie ca e privit, ca sa –l simt cind nu se “apara”. am sentimentul ca vorbeste putin si observa mult. E vedeta acestei editii a festivalului, tocmai ce a cistigat Marele Premiu la Cannes anul acesta si o sa-I vedem filmele, in aer liber, briza de mare si-o atmosfera plina de energii tinere. Ajunge in seara asta in delta, cu elicopterul, deci o sa vada romania de sus. frumoasa:)
O sa fie o editie cu oameni noi la Anonimul, vor veni – din cite stiu – Marius Manole, Dl Rebengiuc, Dna Mihut, sa vedeti ce de povesti o sa avem din green village de la ei! ca acum citiva ani cu doamna Coca Bloos
O sa fie o editie cu citeva scurt metraje romanesti foarte bune, iar realizatorii filmelor sunt si ei la Sf Gheorghe, deci…. o sa-i intrebam cite ceva:)
Apoi vreau sa vad daca mai exista catelul cu care m-am jucat acum 2 ani… sa maninc o ciorba de peste buna buna, in sat la cite o bucatareasa care gateste-n oala mare mare si vinde papa bun celor care vin la festival… si vreau sa vad marea dimineata de tot, intr-un loc anume, unde se intilneste cu dunarea.
Promit insa ca despre toate acestea… cu foto si filmulete, am sa va spun si voua.
Mi-am facut bagajele, plec in 2 ore catre Sfintul Gheorghe, intr-o masina in care vor fi … protagonistii unuia dintre concertele serilor viitoare. Asa ca pina diseara, va spun ceva povesti si despre ei:)
*
anul asta sunt reporter special din partea Vodafone (care e partener oficial al festivalului) si, daca sunteti prieteni cu VodafoneBuzz (pe facebook), o sa veti parte acolo, doar acolo, de ceva exclusivitati.
am un documentar despre viata lui Marcello Mastroianni povestita chiar de el… absolut genial. vezi cadoarea si bunul simt al unui om care era unul dintre cei mai mari actori ai lumii si care nu s-a vazut asa niciodata.
iata citeva fragmente din ce povesteste…
am inceput sa lucrez la 11 ani. primul meu fim a fost la 11 ani. prietenii de familie ai parintilor mei aveau unul dintre cele trei restaurante din Cinecitta si imi dadeau vouchere ca sa pot intra in studio. altfel nu aveai cum sa intri pentru ca era un paznic urias. la primul film am fost figurant intr-un bilci. am luat-o si pe mama, a jucat si ea. 11 lire am cistigat si trebuei sa recunosc ca munceam nu doar pentru ca voiam sa fac eu cinema, ci si pentru ca aveam nevoie de bani.
* dolomitii – pastrez muntilor astora o amintire profunda. prima data cind am plecat din cartier (pentru ca noi nici in centrul orasului nu mergeam, stateam in cartierul nostru ca un satuc), am fost intr-o excursie in dolomiti. am furat mere, am mincat afine, am facut excursii, ne-am catarat, iar mie muntii mi s-au parut uriasi si surprinzatori: mai apareau si copaci si poienite. e una dintre cele mai impresionante amintiri ale mele.
*
mama lucra la Banca Italiei ca dactilografa, iar colega ei era Maria sora regizorului Vitorio de Sica. Eu imi doream mai mult ca orice sa fiu actor si m-am rugat de mama sa mergem in vizita la Maria si s-o rugam sa scrie un bilet de recomandare catre fratele ei…
mi-a scris, m-am dus (aveam 14-15 ani), am apucat sa zic “am o recomandare de la sora dvs” si m-a trimis acasa sa invat. am venit si vara urmatoare… si timp de 5 ani m-a tot trimis acasa… chiar si cind am ajuns sa lucram impreuna tot mai ridea de mine. era minunat si foarte frumos, l-am iubit mult.
* cind a inceput sa joace in filme si parintii vedeau si de 3-4 ori un film cu el
mama era surda (surzise de multi ani, de batrinete), tata era orb (avea diabet, orbise din cauza asta), erau in sala de cinematograf ca Stan si Bran, ii enervau pe toti. Mama intreba: “ce zice?” si tata ii raspundea “aia si aia”… apoi tata intreba “ce face?”
* despre televiziune
fellini mi-a zis : “obisnuiam sa ne uitam la marilyn pe ecran urias, la cinema, si sa ne ni se para colosala; acum o privim la televizor, mica, intre ramele unui ecran”.
televiziunea e o inventie colosala: am vazut primul om care a mers pe luna! dar modul in care folosim noi televiziunea…. mamaaaaa. (…) game show-urile stupide, tinerele care se plimba pe podiumuri si se vorbeste despre ele ca si cum ar fi Greta Garbo e cu o sau Marie Curie…. e cu adevarat cretina ceea ce numim televiziune; eu nu ma mai uit decit la documentare.
***
nu gasesc pe yotube fragmentele cele mai frumoase si emotionante, dar puteti simti un pic (9 min) din poveste… aici despre La dolce vita, chiar daca e in italiana. pentru cine vrea documentarul cu subtitrare (are o ora jumatate si muuulte povesti), lasati un comentariu si va dau DVD-ul.
v-ati saturat de prostiile de la tv? de toate show-urile cu ciudati ( din oricare zona ar fi ei – politic, social, artistic)?
luati-va 2 ore de pauza, un computer, filmul Ginger & Fred si uitati-va la televiziune prin ochii lui Fellini.
o sa zimbiti, o sa va emotionati si o sa va ginditi: omul asta a anticipat unde merge televiziunea inca de acum 25 de ani.
cine vrea filmul trebuie doar sa spuna, il am pe dvd original si cu interviuri ale actorilor.
( Ginger e Fred este povestea a doi dansatori batrini care sunt invitati – dupa 30 de ani de la ultima lor aparitie intr-un show in care ii imitau pe Ginger Rogers si Fred Astaire – la o emisiune de Craciun cu travestiti, sosii ale personalitatilor, oameni care vorbesc cu spiritele etc etc etc.)
*
l-am revazut in aceasta dimineata si mi-am amintit cit de minunati erau Giulietta Massina si Marcelo Mastroiani.
uneori ma gindesc ca, pur si simplu, oameni ca ei nu se mai nasc.
I’ll be an anonymous girl for Vodafone, next week in Anonimul Film Festival…
altfel spus, voi fi la Festivalul de film Anonimul trimis special Vodafone. pe pagina de Facebook Vodafone veti gasi concursuri super simpatice legate de filmele din festival si relatari de la patru reporteri speciali (unu, eu dintre ei:) )
eu mi-am propus sa fiu anonima… sa nici nu ma simtiti pe linga voi prin festival (voi actori, regizori, spectatori) dar sa fiti uimiti ce am vazut legat de voi pe durata festivalului.
am de gind sa povestesc despre oamenii din festival, despre oamenii de pe linga festival si despre cum se schimba viata unui satuc cind vine cinema-ul peste el:)
bine mi-am mai propus cite ceva, nu stiu daca e bine sa stiti si asta: are legatura cu plaja de la sf gheorghe, cu piscina din complex si proaspetele mele cunostinte despre flotabilitate…:)
mai sunt in aceasta aventura Irina Margareta Nistor (care este si selectioner al sectiunii scurt metraj din festival, deci veti avea informatii in linie dreapta, direct de la sursa), Adrian Ciubotaru si… poate tu? (adica, tu cel sau cea care citesti acum si care poti sa participi la concursul de a fi blogger oficial al festivalului alaturindu-ne noua…
daca vrei sa faci parte din cei 4 muschetari cinefili. inscrie-te aici (concursul e pina luni la ora 12.00)
hai inscrie-te ca o sa fie simpa…
pentru restul am trei propuneri:
1. cautati cazare in Sf Gheorghe si hai la Festivalul Anonimul
2. daca nu puteti si nu puteti sa plecati de la serviciu, bookuiti-va pagina asta de facebook unde vor fi o multime de lucruri simpatice, intr-o aplicatie creata special de Vodafone pentru Festivalul de film Anonimul.
3. treceti din cind in cind si pe aici pe blog, sigur mai am cite un pont simpa.
anul acesta Vodafone este partener al Festivalului de Film Anonimul
Astazi toti cei pasionati de cinema au zimbit larg la auzul vestii ca Nuri Bilge Ceylan, cistigatorul marelui premiu la Cannes de anul acesta, vine in Romania, in doar citeva zile, la festivalul de film Anonimul.
Sigur ca e minunat pentru festival si pentru Romania; Nuri Bilge Ceylan, tocmai ce a fost primit cu onoruri la festivalul de film de la Sarajevo si-acum va fi la noi, dar sosirea lui aici e, de fapt, o poveste despre perseverenta.
Care incepe asa:
Ea e Miruna Berescu (cu doamna Irina Margareta Nistor). o sa se incrunte ca se vede in poza aici:)
Miruna lucra in 2003 la festivalul de film Dakino (ultima editie la care ea a colaborat, apoi a devenit directorul festivalului Anonimul). In anul acela, Nuri Bilge Ceylan a fost la festival, in Bucuresti.
Desigur doar pasionatii pasionatilor mai stiu asta (eu una nu-mi aminteam), dar Mirunei i-a placut filmul lui, Uzik, care a avut super succes la Cannes (Marele premiu al juriului in 2003) si… a continuat sa-i vineze filmele.
A vrut sa-i mai aduca un film in festival anii trecuti, a vrut sa faca o expozitie la Bucuresti cu fotografiile lui minunate, dar n-a fost un timing potrivit.
iata doua dintre fotografiile care se numesc: “Pentru tata”
Anul asta a spus da, marti vine in Romania, joi are la Sfintu Gheorghe un masterclass la care va raspunde intrebarilor presei si publicului.
“Stii, eu haituiesc filmele, nu oamenii; i-am adus mai intii filmele, apoi pe el”, mi-a spus Miruna Berescu mai devreme la telefon, in timp ce rideam ca ani la rind l-a tot sunat sa-l invite si-a cautat orice cale prin care sa-l convinga.
Uite ca perseverenta se rasplateste cu intilniri in timing perfect; Nuri Bilge Ceylan vine dupa premiul de la Cannes, la Anonimul, dar numai Miruna stie cit a tremurat si cit a perseverat pentru ca noi sa zimbim in aceasta dimineata cind am aflat cine e invitatul special al festivalului.
Festivalul de film Anonimul se desfasoara la Sf Gheorghe, in Delta, in perioada 8 -14 august, iar trei dintre filmele lui Nuri Bilge Ceylan ruleaza intr-un program dedicat lui: Uzak/ Departe, Three Monkeys/ Cele trei maimute si Once upon a time in Anatolia (filmul premiat la Cannes anul acesta)
THE JOURNALS OF MUSAN/ JURNALUL LUI MUSAN, regia Jung-bum Park, Coreea de Sud, 2010
Tiger Award, Festivalul International de Film de la Rotterdam, 2011
MAJORITY/ MAJORITATE, regia Seren Yüce, Turcia, 2010
Trofeul Luigi de Laurentiis, Venetia 2010
OUTBOUND/ PERIFERIC, regia Bogdan George Apetri, Romania, 2010
Premiul Boccalino d’Oro pentru Cea mai buna interpretare- Ana Ularu, Festivalul International de Film de la Locarno, 2010
SHELTER/ ADAPOSTUL, regia Dragomir Sholev, Bulgaria, 2010
Marele Premiu, Festivalul International de Film de la Sofia, 2011
WASTED YOUTH/ TINERETE IROSITA, regia Argyris Papadimitropoulos, Jan Vogel, Grecia, 2011
Competitia Oficiala, Festivalul International de Film de la Rotterdam, 2011
partea cea mai simpa la festivalul asta e ca premiul e dat suta la suta de public. testul suprem: un regizor pleaca acasa cu 3000 de euro doar daca a impresionat cel mai mult publicul. si au fost ani in care n-a cistigat filmul romanesc din competitie:)
in nebunia asta cu finalul lui Harry Potter ( n-am vazut decit primul episod, nu sunt in target deloc), m-am gindit sa va arat o alta fatza a lui Daniel Radcliffe
editia din acest an a festivalului de film Anonimul se deschide cu filmul lui Terrence Malick – Tree of live, Palme D’or de anul acesta.
filmul nu va fi distribuit in cinematografele din romania, asa ca asta e cam singura sansa sa-l puteti vedea pe ecran mare.
Anonimul 2011 se desfasoara anul asta intre 8 si 14 august ca de obicei la Sfintul Gheorghe si ar fi bine sa dati niste telefoane, sa faceti niste rezervari ( in campus sau in sat) pentru ca se anunta cu o editie cu filme tari si niste invitati foarte foarte simpa.
