Category : muzici simpa

blue1muzica filmelor mele

muzica filmelor mele

mi-a dat leapsa Carmen Gheorghitza (cu tz ca esti rock star, da?) cu muzica din filmele preferate. am scris despre asta acum citiva ani si, pt ca am mult de scris pt revista astazi, trisez si pun aici textul de atunci. ca sa si muncesc putin insotesc textul cu cintecelele de pe youtube.

DO

O copilă se află în curtea unei şcoli şi plantează o floare. E un copil care a plătit un asasin ca să-l caute pe cel care i-a omorît familia. S-a împrietenit cu asasinul şi el i-a lăsat amintire lucrul la care el ţinea cel mai mult: o plantă într-un ghiveci. “Sunt ca planta asta”, i-a spus asasinul fetiţei care-l învăţase să joace mima, ea imitînd-o pe Marilyn Monroe şi el pe John Wayne. “Nu voi prinde niciodată rădăcini, mă mut dintr-o casă în alta, dintr-un loc în altul. Sunt ca planta asta” i-a spus asasinul care se numeşte LEON. În curtea şcolii, fata sădeşte planta ei dragă ca să prindă rădăcini, căci prietenul ei a murit… şi muzica pe care o auzi e Shape of My Heart a lui Sting (tema a fost reluată recent într-un duet cu Graig Davis sub numele de Rise & Fall)

I know that the spades are the swords of a soldier / I know that the clubs are weapons of war / I know that diamonds mean money for this art / But that’s not the shape of my heart

RE

O femeie frumoasă, cu coapse aţîţătoare şi glezne ca ale unui cal de rasă – într-o rochie a cărei simplitate scoate in evidenţă tot ce e mai frumos şi mai elegant -, coboară o scară semiluminată. Şoldurile i se leagănă senzual, umbra ei dansează pe perete. Se duce să-şi ia mîncare de la un restaurant pentru că soţul e plecat cîteva zile. Urcă apoi scara cu aceeaşi graţie (cred că doar asiaticele pot merge atît de graţios) şi întîlneşte un domn care coboară către acelaşi restaurant. Nu ştie că el va fi cel care îi va trezi sentimente de mult uitate, cum nu ştie că soţul o înşeală cu nevasta lui. Nu ştie că va trăi curînd O IUBIRE IMPOSIBILĂ (In the mood for love), dar va continua să urce şi să coboare scara aceea, unduindu-se, zi de zi, către restaurant pe muzica extraordinară a lui Umebayashi Shigeru (cîntecul se numeşte Yumeji’s Theme). Undeva, către final, când nu mai e nimic de spus între ei doi, curge genericul şi e Nat King Cole cu Quizas, Quizas, Quizas.

Quizas, Quizas, Quizas / Y asi pasan los dias / y yo desesperado,y Tu,Tu contestando / Quizas,Quizas,Quizas

MI

Doi copii dansează. Ea e blondă, are o rochiţă verde şi ştie să se mişte cu graţie, el e înalt, brunet şi, acolo de unde vine, nu a învăţat să danseze. E plătit însă să amuze o bătrînă miliardară care-şi doreşte să-l vadă dansînd cu nepoata ei, aşa că se conformează şi se mişcă stîngaci alături de copila blondă. Dansează după un cîntec trist de dragoste: Besame Mucho, şoptit de o doamnă cu o voce guturală, Cesaria Evora. Vor trece anii, hainele lor vor deveni din vernil, verde închis şi cei doi copii vor continua să danseze. El va alerga prin ploaie şi o va scoate din restaurantul acela snob unde ea va lua masa cu viitorul soţ. O va duce afară şi vor dansa printre stropii mari de ploaie, vor alerga şi vor cînta după muzica inimilor lor. Se vor despărţi, se vor regăsi şi vor trăi fericiţi pînă la adînci bătrîneţi. Marile speranţe (Great Expectation, regia Alfonson Cuaron) are pe genericul de final un cîntec extraordinar, interpretat de o trupă care se numeşte Mono: Life in mono.

The stranger sang a theme / From someone else’s dream / The leaves began to fall / And no one spoke at all / But I can’t seem to recall / When you came along / Ingenue

FA

O pungă se mişcă în bataia vîntului pe un trotuar. E albă, transparentă, pare un rest aruncat de cineva pe stradă. Dar vîntul o mişcă în stînga şi-n dreapta, înainte şi-napoi şi o transformă într-o pasăre mică sau într-o balerină. E multă graţie acolo şi multă frumuseţe. “Uneori e atît de multă frumuseţe în lume încît nu o pot privi pe toată, sufletul meu nu poate primi atîta frumuseţe” spune un tînăr care-i arată iubitei lui înregistrarea video cu punga aceasta care se mişcă liberă pe stradă. El e fiul unui militar homosexual şi al unei femei dezechilibrată mintal, ea e fiica unei familii “perfecte” în care soţii nu se mai iubesc şi nici nu-şi mai vorbesc. Frumuseţea aceasta e ilustrată de muzica lui Thomas Newman şi e ceva şi liniştitor, dar şi obsedant ca temă. American Beauty are la început şi un cîntec al celor de la Beatles, cîntec care se numeşte Because.

Love is all, love is new / Love is all, love is you / Because the sky is blue, it makes me cry / Because the sky is blue

SOL

Doi tineri într-o maşină plină de copii. Merg pe o autostradă americană prin deşert. Copiii sunt gălăgioşi, se ceartă între ei pe bancheta din spate; mama, care stă în faţă, se întoarce şi încearcă să-i împace. E o secvenţă tipică a unei familii obişnuite. Doar că mama şi tata nu sunt părinţi obişnuiţi sunt unii dintre cei mai celebri criminali americani. Sunt Mickey şi Mallory Knox prezentaţi de televiziuni drept “cei mai temuţi criminali de la Manson încoace” şi transformaţi în staruri. Sunt NĂSCUŢI ASASINI (Natural born killers), iar coloana sonoră a filmului în care le sunt prezentate crimele dar şi isteria televiziunii care vrea să ştie tot despre ei, îi include pe Peter Gabriel, Bob Dylan şi Giacomo Puccini. În secvenţa aceea de final, în care foştii criminali au acum o familie în toată regula, cîntă Leonard Cohen – Waiting for a miracle.

When you’ve fallen on the highway / and you’re lying in the rain, / and they ask you how you’re doing / of course you’ll say you can’t complain — If you’re squeezed for information, / that’s when you’ve got to play it dumb: / You just say you’re out there waiting / for the miracle, for the miracle to come.

LA

Secolul 18. O noapte ploioasă. Un tînăr îndrăgostit merge cu trăsura prin pădure grăbit să ajungă la un han unde o va întîlni pe o frumoasă contesa maghiară (Isabella Rossellini). O iubeşte şi vrea să-i mărturisească dragostea lui. I-a trimis un bilet şi a rugat-o să-l aştepte. Dar natura îi joacă feste, furtuna îl opreşte (d)in drum, iar roata trăsurii se împotmoleşte în noroi. Tînărul e Beethoven (Gary Oldman) şi cu disperarea îndrăgostitului care nu-şi poate vedea iubita, compune o muzică divină. O ştiţi sub numele Sonata lunii (Piano Sonata No. 14 (quasi una fantasia) in C-sharp minor, Op. 27, No. 2), dar după ce veţi fi văzut filmul IMMORTAL BELOVED, acordurile ei vor căpăta în mintea voastră o cu totul altă semnificaţie, plină de dramatism.

SI

Perechi de dansatori intră pe scenă. Mai întîi piciorul drept un pas în lateral, apoi o mişcare unduitoare din şolduri şi apoi piciorul stîng lîngă cel drept. Din nou dreptul un pas lateral, mişcarea din şolduri, stîngul lîngă cel drept. Perechi-perechi dansatorii intră din stînga către mijocul scenei. E un fragment dintr-un spectacol care are în public doi tineri ale căror destine sunt unite într-un mod aparte. Ea crede că-l ştie de undeva , dar nu-şi aminteşte şi nici n-are cum, pentru că a fost în comă multă vreme. El o ştie bine, dar nu poate să-i spună că a fost alături de ea în spital, pentru că i-ar dezvălui un secret sfîşietor. Sunt în aceeaşi sală de spectacol, pe rînduri diferite, şi îi desparte un scaun. Care e gol, dar într-un fel e ocupat … de spectatorii filmului HABLE CON ELLA. Melodia pe care perechile de balerini intră în scenă, către finalul filmului, se numeşte Raquel şi e cîntată de Bau.

Do – o tînără descoperă că poate să-şi umple viaţa aducînd mici bucurii unor oameni care nu o cunosc – Amelie

Re – un orb dansează tango cu o femeie care l-a atras cu parfumul ei – Parfum de femeie

Mi – două femei îşi încrucişează picioarele intr-un tango fierbinte după ce una dintre ele a cîştigat-o pe cealaltă la un concurs de “cine bea cel mai mult” – Frida

Fa – o divă ciudată ca o caracatiţă cîntă o oda a bucuriei şi a dragostei sincronizîndu-se cu o tînără care se luptă pentru viitorul planetei – Al cincilea element

Sol – un bolnav e scos pe targă afară în ploaie pentru un dans al bucuriei vieţii – Pacientul englez

La -“Love me, love me” cîntă Cardigans în timp ce o tînără îşi descoperă iubirea, privind printre peşti, un puşti ce se află dincolo de un acvariu uriaş – Romeo+Juliet

Si – “Choose life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Chose a fucking big television”… sau alege orice altceva te face sa te simţi bine şi să ai Just a perfect day – Trainspotting

(asta e nou, nu era in textul initial)
Do – dovada ca oricit te-ai stradui sa traiesti singur, n-ai cum sa nu depinzi emotional de ceilalti, n-ai cum sa nu “te atirni de lucruri si de intimplari” (cum zicea Noica despre libertate). e o iluzie sa crezi ca esti liber, cum e un alint sa-ti imaginezi ca esti singur. Bleu – theme finale by Zbigniew Preisner

leapsa merge mai departe…. (sa ma gindesc cine ma va injura acum:) ) la… alex negrea. mi-ajunge o injuratura. gata.:)

1105
1298484509_gaga-lgborn this way

born this way

noul clip Lady Gaga, born this way

da, seamana cu Madonna, dar generatia de 15-20 de ani n-a vazut-o pe Madonna asa.

plus ca, odata inventata roata pentru caruta, oamenii au inceput sa creeze cauciucuri: de iarna, de vara, all seasons.

825
39116i like to see you naked

i like to see you naked

m-am trezit fredonind sub dus “I like to see you naked”, am continuat cu versurile astea – asezate pe muzica – si cind preparam micul dejun.

dupa vreo 15 minute deja ma enervasem: de unde naiba sunt? si ce vrea subconstientul meu sa zica?:)

am vorbit putin la telefon si apoi am continuat sa cint ” there ain’t no cure for love” si brusc am realizat ca e cintecul asta al lui cohen

acum mai am doar o dilema: daca eu am adormit cu realitatea fm vorbind in computer si era nush ce emisiune de stiri de la rtv, iar cind m-am trezit tot stiri erau, cum naiba a ajuns cohen in capul meu? si cam pe la ce ora l-au difuzat de l-a inregistrat creierasul meu si-a ramas acolo?

1043
8992-boy-n-baby-elephantmassive attack mood

massive attack mood

pe repeat, toata ziua, live with me, din cauza lui mihai dinu pt ca a pus-o in play list de dimine la guerrilla.

692
JohnCage2muzici si taceri

muzici si taceri

nu ma pricep deloc la muzici, desi mi s-a dat sansa sa invat in copilarie, dar eu – nu si nu.

doamne doamne ma pedepseste din cind in cind – sau ma pune la incercare – si trebuie sa scriu despre cite un domn/doamna care face muzica. mi s-a intimplat la inceputul anului cu Angela Gheorghiu, acum am de scris despre un domn dintr-o alta zona a muzicii.

am citit in vacanta asta (ba chiar si in noaptea asta) despre arta spectacolului, psihologia muzicii, despre swing despre… tot ce m-am gindit ca ar putea avea o mica legatura cu subiectul meu.
“acumulez”, ar zice personajul despre care scriu.

de dimineata am vrut sa scriu despre dl Marin Constantin, ca un omagiu fie si pentru o clipa de zimbet sau de amintire. dl Constantin, dirijorul si fondatorul Madrigalului, a murit ieri la 85 de ani.

dupa aceea, in flashback mi-am adus aminte de toate lecturile/auditiile la tema din zilele astea.
iata ceva minunat.
John Cage despre tacere…

zice undeva “astazi tacerea inseamna trafic, asta e ce auzim cind tacem” si-l citeaza pe kant “sunt doua lucruri pentru care nu trebuie sa existe vreo semnificatie: unul e muzica, celalalt risul.” nu trebuie sa aiba vreo semnificatie pentru ca ne aduc o placere profunda.

703
corul_madrigalo poveste cu Marin Constantin (dirijorul Madrigalului)

o poveste cu Marin Constantin (dirijorul Madrigalului)

L-am intilnit in casa unchiului meu, compozitor. Se stiau de multi ani, ba chiar ii dirijase citeva dintre creatiile lui, asa ca aveau un gen de prietenie din aia care aduna si ceva ironie/ autoironie/ orgolii de artisti.

I se dusese vestea ca e aspru. Ca gaseste intr-o secunda cele mai potrivite cuvinte ca sa te tintuiasca in greseala ta si sa te simti ingrozitor pentru ca n-ai fost perfect. Iar cuvintele acelea sa fie potrivite doar pentru tine.

I se mai dusese vorba ca stia sa puna in cuvinte, ca nimeni altul,  traseul pe care ar fi trebuit sa-l aiba sunetul prin trupul tau, astfel incit sa poata obtine emisia perfecta cea generatoare de emotie pura.

Sa scoata din tine ne-scosul.

Cind l-am intilnit eram o pustoaica pe care n-o interesa foarte tare muzica si singurul lucru care m-a impresionat au fost ochii lui de sub sprincenele stufoase si privirea cu care m-a dominat din prima clipa.

Era si forta si curiozitate si amuzament in privirea aia, care m-a speriat si am facut repede calea intoarsa din sufrageria unchiului in dormitorul rezervat mie.

Dar imi aduc foarte bine aminte ca vorbeau ceva despre Madrigal si un cintec de-al unchiului meu.

“Lasa-I si tu mai moale, mai usor, nu-i mai chinui”, zicea unchiul

“O sa uite biciuiala si-o sa ramina cu fiorii”, a raspuns Marin Constantin.

*

Ieri Marin Constantin a murit. Avea 85 de ani. Si daca -i intrebam pe toti fostii membrii ai corului Madrigal ce amintiri au, or sa rida de “biciuielile” de demult, dar o sa-ti vorbeasca ore in sir despre ce psiholog incredibil era si cum lucra cu mintea, trupul si vocea lor pentru sunetele emotiilor pure.

*

“sunetul trebuie emis si sustinut ca si cum ar fi o mingiiere” – e doar una dintre explicatiile spuse pe un ton aspru catre unul din membrii corului Madrigal.

908
cranberriestopurile mele 2010 – muzici

topurile mele 2010 – muzici

Si la capitolul muzici am stat relativ mediocru anul asta. N-am avut stare, rabdare, sa mai merg la foarte multe concerte. Am inceput sa le asociez tot mai des cu fum de tigara, zgomot si inghesuiala. Si sa prefer sa nu merg.

Mi-au placut mult in 2010

Concertul Mika. Mika e un pusti cu mult bun simt care chiar se bucura de muzica pe care o face si o cinta. Foarte frumoasa atmosfera de la concertul lui de la Mamaia. (primul sau concert pe plaja din toata cariera…motiv pentru care si-a adus si ceva prieteni ca sa celebreze).

Concertul Cranberries – foarte tare Dolores. Incredibila. Si momentul dur in care am realizat ca pe vremea cind lansau ei Zombie eu prestam ca DJ la radio… si-s cam batrinaJ

Mi-a placut mult Inna, ca persoana. Am cunoscut-o in august cind lucram la coperta de septembrie. Foarte disciplinata, cu foarte mult bun simt si cu multa ambitie.

Catre sfirsitul anului, m-a facut praf Horia Brenciu. Am fost la un concert de al lui, unde a ridicat fiecare spectator in picioare, a dansat, a facut tumbe – numai in cap n-a stat pina pe la 2 juma noaptea, iar el avea o coasta rupta si, inainte de concert, abia daca putea sa se aplece ca sa intre in masina.

Peste niste zile am stat citeva ore de vorba despre lumea din spatele show-urilor lui si-am plecat …pe nori. Il stiu de mai bine de 10 ani pe Horia si cu atit mai socanta a fost descoperirea mea ( si constatarea ca am fost ignoranta) despre cit de perfectionist, tumultuos intrebator cu sine, fragil-cald-bun este.

O secventa similara, pe care n-am spus-o la vremea ei, a fost cu Tudor Chirila la Sibiu. Inaintea concertului din Piata Sfatului, in timpul Festivalului de Teatru, purta un corset la git pentru ca avea mari dureri cervicale. In scena a dansat de n-a mai stiut de el, a cintat si a creat atmosfera super faina. M-am si amuzat ca, iata si dupa atitia ani, ii mai face pe pusti sa se sarute in public: erau doi liceeni in fata mea, care-i stiau toate versurile si se iubeau tare:)

Si tot catre sfirsit de an, m-am bucurat ca Dana Nalbaru s-a reintors la Hi Q. uite-asa, de dragul vremurilor bune. Sper sa ajung sa-i vad in 2011, cum mai sper ca in repertoriul lor de concert sa fie inclus si Zbor-ul Danei.

Nu am lucruri care sa nu-mi fi placut in muzica lui 2010. N-am avut asteptari de la niciun muzician sa lanseze cine stie ce, dar …

Imi pare rau ca n-am vazut Misia. Nu stiu de ce nici macar nu mi-am pus problema sa o vad in concert. Abia cind am simtit bucuria prietenilor care au fost la spectacol, am regretat.

Ce astept de la 2011?

Un Robbie Williams? Un U2? La Bucuresti desigur, ca sa se bucure toata lumea de ei.

1548
Music-music-1123011_1024_768ce face muzica…

ce face muzica…

de dimineata, in Hard Rock Cafe se montau instrumentele si aparatura pentru un concert de diseara.

multi instrumentisti, chitaristi, suflatori, ba chiar si o vioara…

sunetistii strigau intre ei detalii tehnice. muzicienii aveau altceva de impartit. doar tobosarul era zen, fluiera Bolero-ul lui Ravel in legea lui, din spatele scenei.

agitatie mare si pe scena si prin sala unde barmanii incepusera sa prinda viata dupa cite o cafea mare…

pina cind a inceput sa cinte Cristi… this masquerade… mai intii cu chitara, apoi cu vocea, dupa aceea baietii ceilalti din trupa i-au tinut ritmul.

si s-a facut liniste in cafenea.

pina si bucataresele au iesit din spate, imbracate in halate albe si cu bonete pe cap:), s-au asezat la o masa, si-au aprins cite o tigara si-au intrat in atmosfera.

abia acum am aflat ca era Cristian Cretu , responsabilul pentru Septembrie, luni

857
Music-music-1123011_1024_768your song

your song

iubesc cintecul asta… in special pt versuri. iar interpretarea asta atit de minimalista mi se pare minunata.

(via mimo)

628

Cistigatori concurs Jazz in The city

Am rugat cititorii blogului sa motiveze de ce ar vrea sa mearga diseara la Sala Palatului la concertul lui Damian Draghici cu prietenii sai, Jazz in the city.

Am ales, subiectiv desigur, acesti trei cistigatori a cite 2 locuri.

Nev- pentru ca stiu la ce concert te referi si pentru ca am fost acolo si-am plecat pe la jumatate, trebuie sa-ti spun ca ai facut o meeega gafa. Asa ca hai sa o reparam☺

nev:

As vrea sa repar – daca se mai poate – o gafa cumplita, fata de un prieten, mare cunoscator si colectionar de jazz (John Surman, Garbarek, Molvaer etc.), caruia, insuficient initiata si neindraznind sa-i ofer tot jazz, i-am daruit, de 8 Noiembrie, un compozitor pe care-l credeam de muzica contemporana, dar care, in realitate, compune muzica de film. Ma simt ca si cum i-as fi daruit unui Dan Dediu putin Richard Clayderman… (Vreau doar sa subliniez diferenta enorma intre genuri, nu altceva.)
Damian Draghici si naiul lui electric ar fi un dar superb pentru prietenul meu si, poate, o probabilitate mai mica de a gresi in viitor – pentru mine, o treapta de initiere, daca vreti.
Multumesc mult de tot (stiu, e o gafa de neiertat)

Gabriela, fiul tau e minunat. ai 2 locuri la concertul care sper sa va bucure in seara asta
Gabriela:

Le-as fi vrut, ca sa-i fac o bucurie fiului meu.
Si argumentele le am in articolul acesta:

http://www.gabrielaneagu.info/2010/11/04/cum-am-ajuns-sa-iubesc-jazzul


Ella & Louis, daca a fost pusa la bataie Motzi pentru aceste bilete, e clar ca vi le doriti. Iar eu vreau sa ma joc cu Motzi.

ella & louis: 


de drag. de clipe fara stresuri inutile.
ca pun la inaintare o joaca cu Motzi

pentru restul, faceti cunostinta cu Motzi:)


Foto by Vlad Eftenie (am furat-o de pe FB)

va rog sa-mi scrieti un mail la cristina.bazavan la tabu.ro ca sa va explic cum intrati in posesia biletelor. multzumesc

1900

concurs: jazz in the city – 3 invitatii duble

am trei invitatii duble, 6 locuri, la concertul de miine seara Jazz in the city.

as vrea sa le dau celor care s-ar bucura cu adevarat de ele, care isi doresc foarte mult sa mearga la concert nu pentru ca e trendy, ci pentru MUZICA.

le vreti? de ce?

*
Damian Draghici se reintoarce la jazz ( cu tot cu naiul sau fermecat) intr-un concert la care participa unii dintre cei mai mari cintareti de jazz din lume. miine seara, la sala palatului.

jazz in the city – 12 nov

nu va faceti program pentru 12 nov, trebuie sa mergeti la Sala Palatului la Jazz in the city.

printre invitati aceasta doamna cu o voce incredibila, diane schuur

daca stati pe aproape si dovediti ca sunteti iubitori de jazz, am ceva bilete de facut cadou:)

1108
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!