Category : teatru

draa olteanu matei gina patrichio comoara emotionanta

o comoara emotionanta

am descoperit via pagina de facebook a lui Andi Vasluianu o comoara emotionanta

ii apartine doamnei Liliana Jinca : aproape 250 fotografii din istoria teatrului, adunate cu grija.

am vrut sa aleg citeva (max 5) fotografii si sa va trimit la album , dar nu ma mai puteam opri. asa ca n-am ajuns pina la sfirsitul albumului la momentul la care scriu, voi continua dupa ce postez

minunati-va, emotionati-va; sigur o sa vi se faca dor de mers la teatru.

margareta pislaru, stefan iordache

dorina lazar, stefan mihailescu braila

mariana buruiana

draga olteanu matei, gina patrichi

leopoldina balanuta

valeria seciu, stefan sileanu

victor rebengiuc, toma caragiu, florian pittis

lucia sturza bulandra

GASITI INTREGUL ALBUM AICI. MULTUMIM FRUMOS DOAMNA JINCA PENTRU CA FACETI PUBLICA ARHIVA DVS

1814
teatrumai facem o fapta buna?

mai facem o fapta buna?

hai, stiu ca va plac faptele bune cel putin la fel cit mie.

mai facem o fapta buna?

e un gest mic pentru noi, cit doua limonade, dar facem de-o bucurie pentru niste oameni simpatici.

***
povestea e asa: regizoarea Vera Ion si actorul Sorin Poama sunt invitati cu proiectul lor “scrie despre tine” la un festival de teatru la Dublin. mai au nevoie de mai putin de 2000 de euro ca sa poata sa mearga la festival si au demarat o campanie de stringere de fonduri.

va invitam sa contribuiti cu o donatie la evolutia acestui proiect, oferind nu mai mult de 15 lei pentru ca noi (Vera si Sorin) sa putem ajunge si reprezenta acest proiect la Dublin Fringe. Pentru fiecare donatie de 15 lei vom oferi un bilet la la oricare dintre productiile SDT desfasurate in stagiunea 2012-2013.
Asteptam un mail prin care ne puteti anunta ca ati trimis/vreti sa donati banii, insotit de numele vostru complet, la scriedespretine@gmail.com. Suma se poate transfera in contul aflat aici: (http://scriescrie.wordpress.com/doneaza/). Pentru donatii mai mari de 15 lei, va rugam sa ne contactati pe mail. De asemenea, organizam pe 5 septembrie ora 18:30 un eveniment de fundraising la care puteti dona suma dorita daca nu ati reusit pe calea internetului.

***

am fost in iarna in casa superba de la Independent 84 si-am vazut-o pe Vera jucind intr-un spectacol emotionant inspirat de propria-i viata, Ich clown, spectacol care a dat nastere proiectului “scrie despre tine” – cursuri de scenaristica de teatru in care povestile dramatizate sunt ale autorilor.

mi-am propus de citeva ori sa merg la cursurile lor, dar n-am apucat. acum, va rog tare sa donati 15 ron pentru ei. e cit doua limonade si mai putin decit un bilet la cinema.

pentru fiecare dintre noi suma asta e mica, poate nesemnificativa – desi orice ban are o semnificatie si poate fi utilizat cu un scop bun – , dar pentru ei fiecare dintre sumele pe care noi le donam inseamna indeplinirea unui vis.

mi se pare frumos sa donam banii, fara sa vrem biletul la spectacol in schimb. sa-i donam pentru amintirea bucuriei pe care ne-au adus-o noua actorii de-alungul timpului. ar fi o poveste f frumoasa de scris: spectatori anonimi care au ajutat o piesa sa mearga la Dublin Fringe, cel mai mare festival multidisciplinar de arta din Irlanda.

din dragoste pt arta. intr-o tara in care nu se da nici doi bani pe arta.

haideti, facem o fapta buna? detalii despre cum puteti dona gasiti aici

783
teatrucasting la London National Theatre

casting la London National Theatre

mi s-a intimplat de 2 ori in viata sa fiu in comisia de casting pentru o piesa.

la sfirsit imi doream ca tinerii actori sa fi stiut cite ceva despre autor, despre piesa si – in general – despre rolul pentru care dadeau auditia. pentru ca nu prea stiau.

iata ce zice directoarea de casting de la London National Theatre

906
IMG_6684fotojurnal Ideo Ideis, part 3

fotojurnal Ideo Ideis, part 3

acest fotojurnal este tinut de Adi Bulboaca, fotograful oficial al editiei nr 7 a festivalului de teatru Ideo Ideis.

nu adaugam explicatii foto, e mai important sa simtiti atmosfera de acolo, decit sa va ginditi cine sunt oamenii din fotografii.

817
IMG_5811ideo ideis 7, fotojurnal part2

ideo ideis 7, fotojurnal part2

acesta este un foto jurnal semnat de Adi Bulboaca al zilei de ieri de la festivalul de teatru ideo ideis, alexandria, editia 7.

uitindu-ma la fotografiile din spectacole (de ieri a inceput competitia intre licee), m-am gindit ca o parte din magia acestor copii vine din faptul ca ei nu si-au pus inca bariere; n-au construit inca ziduri de aparare in jurul lor, asa ca se duc pina la capat pe scena pentru ca inca nu stiu ce e frica.

multumesc frumos pentru fotografii Adi.


774
ideoideis1 adi bulboacaIdeo Ideis 7, fotojurnal, part 1

Ideo Ideis 7, fotojurnal, part 1

daca rostesti in fata unui actor, care a fost la festivalul Ideo Ideis cuvintul Alexandria, i se lumineaza ochii. daca rostesti unui nativ din capitala de judet a teleormanului acelasi cuvint se incrunta asteptind sa vada ce lucruri rele ai de zis.

chestiuni de perspectiva.

in august an de an cit e festivalul de teatru Ideo Ideis, Alexandria are o energie speciala: vorbeste despre inocenta/ prospetime/ lupta cu sine/ incredere/ perseverenta (inclusiv in actorie, sau – mai ales – in actorie).

iar actorii care merg acolo ca sa-i slefuiasca pe elevii de liceu indragostiti de teatru se reintorc ca printr-o magie la vremurile lor de inceput: recunosc placerea de a juca doar pentru a simti, nu pentru a fi rasplatiti cu aplauze.

de asta, pentru toti cei care au fost in festival si carora le spui “stii dar alexandria nu e asa in restul anului”, vorbele trec razant pe linga ochii lor care sclipesc la amintirile cine stie care-i intimplari magice dintr-un atelier sau un spectacol.

de astazi, veti putea vedea aici un foto jurnal al celei de-a saptea editii a festivalului de teatru Ideo Ideis. fotojurnal tinut de Adi Bulboaca, care e si fotograful oficial al festivalului. pentru prima fila de jurnal am ales eu citeva fotografii din zilele trecute, de acum incolo va alege el fotografiile fiecarei zile.

multumesc mult, Adi.

908
sunshine boysSunshine Boys la Savoy Theatre

Sunshine Boys la Savoy Theatre

text de Sorana Savu

Voiam sa va trimit cu mare caldura la teatru, la Londra, la Savoy, sa vedeti “Sunshine Boys”, dar saptamana asta stagiunea se incheie… Pentru ce va mai fi, gasiti sugestii si bilete aici

Pentru ce a fost… ei bine a fost prima oara dupa 40 de ani cand domnul Danny de Vito a urcat pe scena unui teatru. Motiv suficient sa dau navala pe net si sa-mi cumpar bilete la Savoy. Acum vreo patru luni. Piesa, “Sunshine Boys”, ii apartine lui Neil Simon si a mai avut o versiune “de aur” cu Walter Matthau in rolul principal. DeVito nu are amaraciunea sau sarcasmul intunecat al lui Matthau, dar poate fi morocanos la modul acela simpatic, de hobbit.

Partenerul lui este Richard Griffiths, un englez sadea, fortat de scenariu sa vorbeasca americana. Il stiti din rolul parintelui adoptiv al lui Harry Potter – bietul om are lipici la rolurile negative, si asta de multa vreme. In tandem cu Danny DeVito, arata fix cum imi imaginam eu cand eram copil ca trebuie sa fie Pat si Patachon. Cam aceleasi proportii, dar cu o diferenta uluitoare de inaltime.

In ciuda ei, DeVito e cel care umple scena, invariabil, cu o energie si un dinamism molipsitor, cu un umor care, desi se doreste caustic, sfarseste inevitabil prin a fi adorabil si exasperant. E ca un pisoi care are senzatia ca, daca si-a zbirlit blana pe spinare si a inceput sa te scuipe, are impresia ca n-o sa-l mai iei in brate si o sa te temi de el. Cum ziceam, adorabil.

Am tot avut ocazia in ultima vreme sa vad actori de film revenind pe scena si am descoperit in ei o naturalete si o verva lipsita de stridente si de manierisme declamative care mi-au reconstituit placerea de a merge la teatru, de a descoperi emotia creatiei live. De cele mai multe ori, ai revelatia asta prin comparatie – vezi personaje care iti capteaza atentia si interesul cumva firesc, si altele care nu par sa iasa din paginile scenariului, care isi numara inca pasii pe scena pana la punctul marcat din care trebuie sa rosteasca monologul – sau replica.

Si aici a fost la fel – si ma mira asta foarte tare, pentru ca, in mod normal, regizorul sau producatorul ar trebui sa fie atenti tocmai la asta – la compatibilitatea celor de pe scena, la modul in care isi comunica, la modul in care inteleg ca trebuie sa defineasca pentru noi, cei din sala, spatiul dramatic. In speta, Adam Levy, care are unul dintre rolurile importante ale piesei, Ben Silverman, e cel care a facut praf magia pentru mine. Si e destul de complicat sa apreciezi jocul a doi actori minunati, incercand permanent sa faci abstractie de al treilea personaj care canta fals.

Stagiunea s-a terminat – din pacate. Dar intalnirea live cu DeVito, neasteptata pentru toata lumea dupa o asa pauza de patru decenii, a fost din nou unul dintre acele evenimente pe care le pui in clasorul tau virtual si pe care le vizitezi cand ti-e dor sau ti-e rau sau ti-e lehamite.

***

Sorana Savu este specialist in Comunicare, senior partner Premium Communication.

857
teatrul_globe_la_bucuresti_f2c226012  iulie – Piata George Enescu 19.30

12 iulie – Piata George Enescu 19.30

miine la ora 19,30 poate mergeti in piata George Enescu ( in fata ateneului).

teatrul Globe – ala in care au fost montate acum multe sute de ani pt prima data piesele lui Shakespeare – are o a doua reprezentatie in strada cu “Cum va place”

daca n-ati vazut niciodata teatru britanic live, trebuie sa mergeti. au o tehnica actoriceasca foarte diferita de a noastra.

va fi o experienta f interesanta. intrarea e libera.

798
irina movilazimbeste, oamenii vor avea mai multa incredere in tine

zimbeste, oamenii vor avea mai multa incredere in tine

acum doua saptamini am primit o invitatie la piesa O noapte furtunoasa, de la TNB si ca sa fiu convinsa sa merg mi s-a spus ca-l vad pe Dan Puric.

am fost, Puric a fost cel mai bun lucru din toata montarea (ca stare, energie si cum si-a dus rolul, Rica Venturiano, constant toata piesa – chiar daca a “tras” putin cam mult la public lungind niste momente mai mult decit mi-ar fi placut mie sa fie), dar altceva m-a impresionat la piesa aceea.

nu o mai vazusem de multa vreme pe Irina Movila (o Veta buna si energica, amuzanta, care-i domina pe toti cu prezenta sa, ceea ce era perfect pt rol) si m-a impresionat efortul ei de a tine ritmul unei partituri uneori prea plina de gesturi.

pe durata piesei, am vazut-o de citeva ori transpirind siroaie, poate si pentru ca are mult text pe linga tumbele pe care trebuia sa le faca pe scena ( e o montare care se vrea bulevardiera, dar nu e dusa pina la capat in directia asta), dar cel mai tare m-a impresionat la aplauze.

era evident obosita, fata ei spunea prin orice muschi “nu mai pot”, dar cind a ajuns la aplauze in fata, la rampa, si-a afisat cel mai proaspat zimbet. dintr-o data, ca si cum si-ar fi pus o masca.

desigur, parte din antrenamentul de actrita, dar tot m-a impresionat detaliul asta.

***

invitatia am primit-o ca parte dintr-o campanie pentru un tratament de albire a dintilor, Pearl Drops, dar sunt absolut sigura ca organizatorii nu asta au vrut sa vad. ci sa ma bucur de o comedie romaneasca

in invitatia pe care mi-o trimisesera scrie “96% dintre adulti cred ca zimbetul face o persoana sa fie mai atragatoare. cind zimbim, ne simtim mai fericiti.”

eu ma gindeam in timp ce vedeam zimbetul care masca efortul Irinei Movila “zimbeste, oamenii vor avea mai multa incredere in tine”.

***
P.S. cu tot respectul, piesa nu este “reper pentru montarile lui Caragiale” cum au spus criticii citati pe site-ul TNB. e o parere de spectator care a vazut si (mult) mai bine. mi-ar fi placut sa vad piesa fara Mircea Rusu in rolul unui Jupin Dumitrache care iubeste mult prea mult aplauzele si cu Medeea Marinescu in rolul Zitei (am vazut-o pe Ileana Olteanu).

1280
teatruStiti o trupa de teatru in liceu?

Stiti o trupa de teatru in liceu?

Acest mesaj este dedicat exclusiv celor care stiu o trupa de teatru de liceeni.

E vorba de cel mai special festival de teatru pentru licee, IDEO Ideis de la Alexandria, care incepe inscrierile pentru editia 2012.

Daca stiti o trupa anuntati-o sa se inscrie, va fi o mare bucurie pentru cei selectati si o experienta incredibila: ii vor avea alaturi pe multi actori MARI romani, iar jurati pe Catalin Stefanescu, Andi Vasluianu si Marius Manole.

e genul ala de experienta care te schimba in viata si spun asta pentru ca nu stiu actor, regizor sau alta persoana conectata cumva la lumea teatrului care sa fi mers la Alexandria la festival si sa nu se fi intors super indragostit de energia de acolo, fascinat de intimplarile actoricesti si cu dor de prospetimea actorilor liceeni.

iata regulile de inscriere


Pentru a participa la ediţia de anul acesta a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis de la Alexandria, trupele de tineri actori trebuie să completeze formularul și dosarul de înscriere disponibile pe www.ideoideis.ro.

Taxa de participare este de 200 RON/ persoană, sumă care acoperă cazarea, masa pe durata festivalului (3 mese/zi, 10 nopţi cazare) şi accesul gratuit la toate atelierele, seminariile, conferinţele şi evenimentele speciale din cadrul festivalului.

Numărul maxim de membri ai unei trupe este de 14 persoane ( 13 participanţi si un coordonator).

Criteriile de departajare și regulamentul sunt disponbile pe site-ul www.ideoideis.ro, la secțiunea Competiție.

Dosarele vor fi analizate, iar cele mai bune nouă spectacole vor fi jucate între 13 şi 22 august, la Alexandria, în faţa publicului iubitor de teatru şi a juriului.


Va rog tare sa sharuiti informatia ca sa afle cit mai multi liceeni, stiu sigur ca va fi pentru cei selectati o experienta despre care vor povesti o viata.

Multumesc.

831
floriManiere la teatru: florile

Maniere la teatru: florile

o prietena s-a dus ieri la un teatru din centrul capitalei. pentru ca voia sa-si arate simpatia pentru o actrita i-a dus un buchet de flori pe care, la intrare, l-a dat unei plasatoare si a rugat-o sa -l trimita la cabina. plasatoarea s-a uitat lung si n-a vrut decit dupa f f multe insistente.

ei bine, aceasta este cea mai politicoasa forma de a da flori la teatru.

***
la teatru florile se trimit la cabina, inaintea spectacolului, in semn de respect si incredere in performanta actorului pe care-l apreciezi.

florile pe/la scena sunt doar la premiera, dar doar daca ai trimis inainte o alta atentie (un cos cu fructe sau o cutie cu bomboane) la cabine…

***
si eu obisnuiesc sa trimit flori la cabina, asta tocmai pentru ca doamna Mariana Mihut mi-a explicat aceasta regula de politete, dar spre norocul meu nu m-au refuzat niciodata plasatoarele.

regula aceasta de politete a plecat de la britanici (am regasit-o si in cartea autobiografica a lui Judi Dench); de asta avem noi imaginea cabinelor actritelor mari pline cu flori, sampanie si alte delicatese.

in plus e o regula care arata discretie si bun simt: englezii spuneau ca nu dai flori la sfirsitul spectacolului pe scena ca sa te vezi tu, spectatorul; trebuie sa le oferi ca sa onorezi actorul.

as aprecia daca ati sharui aceasta informatie pentru a invata sa fim politicosi la teatru. (da, stiu, unii vorbesc la telefon in timpul spectacolului, dar noi suntem educati)

1837
trimful3Ce am mai vazut: Triumful dragostei

Ce am mai vazut: Triumful dragostei

Triumful Dragostei (Teatrul Bulandra) este o poveste despre minciuna fara limite. si fara granite de sex, cind e vorba fix despre “sex”.

o tinara (Rodica Lazar) este indragostita de un domn si ca sa ajunga la inima lui, n-are nici cea mai mica ezitare sa se prefaca indragostita de tutorele domnului (Marian Rilea), de sora tutorelui si oricine i-ar mai fi iesit in cale.

piesa, o comedie, are parti mai putin bune (prea mult zgomot, in general… plus niste secvente cintate care te bulverseaza daca esti spectator cuminte), dar are si parti frumoase.

daca as fi student la actorie m-as duce sa vad piesa aceasta ca sa simt cit de mare e diferenta – in cadrul aceleiasi piese, cu acelasi regizor – intre scenele in doi intre diversi actori. preferata mea e cea in care personajul Rodicai il seduce pe personajul interpretat de Marian Rilea. secventa aceea, in spectacolul pe care l-am vazut eu, a fost cu 3 nivele peste orice din piesa: si ca energie catre sala, si ca dinamica intre actori, si ca puterea credibilitatii personajelor.

la piesa asta e foarte foarte frumoasa scenografia (realizata de Octavian Neculai, iar costumele de Maria Miu), as locui in casa in care are loc povestea – in culori pale de la alb la crem, intr-un contrast teribil cu minciunile rostite in valuri.

***

cum Rodica Lazar m-a invitat la aceasta piesa (si-i mai multumesc o data si aici), as vrea sa va povestesc cind am vazut-o pentru prima data, de foarte aproape. (nici ea nu cred ca stie aceasta intimplare:) )

acum 3 ani cind se filma Principii de viata, am fost pe platouri pentru ca scriam un profil al lui Vlad Ivanov. in ziua in care am mers se filma o secventa in care aparea si Rodica (era sotia lui Vlad in film).

ea tocmai se intorsese dintr-un turneu din Asia cu Bulandra (tocmai, adica in seara precedenta) si era foarte obosita. isi salva fiecare picatura de energie in pauzele dintre filmari, stind intr-un pat din ceea ce ar fi trebuit sa fie camera copilului cel mare. dar chiar si acolo isi repeta textul, iar cind un copil de 1 an si putin, care era fiul ei in film, a fost adus la filmare, in ciuda oboselii a decis de la sine putere sa stea cu el intr-o camera separata, ca sa se obisnuiasca micutul cu “mama de imprumut”. mai tirziu, dupa multe duble, cind copilul a adormit le-a atras atentia operatorului si regizorului ca ar trebui sa incheie cumva ca sa-l protejeze.

era evident ca e mama. :)

mi-a placut atunci pentru ca pe set nu se vedea nimic din mega oboseala din culise, ci doar ambitia ei de a fi perfect ceea ce lucra. la vremea aceea am scris, fara sa-i dau numele pentru ca nu aveam inca voie sa povestesc despre film, despre dorinta ei de a trage o dubla noua, dupa ce fusesera trase 17 duble, doar pentru ca i se parea ca in varianta agreata se aude un usor accent moldovenesc.

1321
John_MalkovichJohn Malkovich de ziua teatrului

John Malkovich de ziua teatrului

astazi este ziua internationala a teatrului, iar la sediul UNESCO din Paris a fost ceremonia anuala in care un actor transmite mesajul breslei lui catre comunitate.

Anul acesta purtatorul de mesaj a fost John Malkovich, fiind primul actor american invitat sa conduca aceasta ceremonie.

acum 50 de ani, primul mesaj a fost rostit de Jean Cocteau, iar de atunci printre vorbitori s-au mai aflat Judi Dench, Vaclav Havel, Peter Brook, Ellen Stew­art, Richard Bur­ton, Luchino Vis­conti, Pablo Neruda, Laurence Olivier, Arthur Miller, dar si Eugen Ionesco.

iata speech-ul lui Malkovich:

I’m honored to have been asked by the Inter­na­tional Theatre Insti­tute ITI at UNESCO to give this greet­ing com­mem­or­at­ing the 50th anniversary of World Theatre Day. I will address my brief remarks to my fel­low theatre work­ers, peers and comrades.

“May your work be com­pel­ling and ori­ginal. May it be pro­found, touch­ing, con­tem­plat­ive, and unique. May it help us to reflect on the ques­tion of what it means to be human, and may that reflec­tion be blessed with heart, sin­cer­ity, candor, and grace. May you over­come adversity, cen­sor­ship, poverty and nihil­ism, as many of you will most cer­tainly be obliged to do.

“May you be blessed with the tal­ent and rigor to teach us about the beat­ing of the human heart in all its com­plex­ity, and the humil­ity and curi­os­ity to make it your life’s work. And may the best of you — for it will only be the best of you, and even then only in the rarest and briefest moments — suc­ceed in fram­ing that most basic of ques­tions, ‘how do we live?’ Godspeed.”

1342
she-stoops-eventTeatru britanic la noi acasa

Teatru britanic la noi acasa

am mai scris despre transmisiile LIVE de la London National Theatre, dar de data asta vreau sa scriu in mod special pentru ca este ultima transmisie din aceasta stagiune si nu se stie daca se reia proiectul in stagiunea urmatoare.

Pe scurt lucrurile sunt asa: Piesele de la London National Theatre sunt montate si gindite si pentru transmisii live in toata lumea (sunt filmate cu multe camere, din multe unghiuri, e un program in pauza de Backstage si vezi cum s-au pregatit actorii, ce fac etc etc), pentru ca apoi sa fie vazute simultan in zeci de orase din lume.

Daca va ginditi ca teatrul in cinematograf pierde in interpretare, va spun ca nu e adevarat pentru ca operatorii stiu foarte bine care sunt reactiile personajelor din piesa si le pun foarte bine in evidenta prin prim planuri.

Iar un spectacol de teatru londonez o sa va arate oricind cit de departe e teatrul lor de al nostru si ce tehnica incredibila au actorii lor.

***

joi 29 martie la The Light Cinema puteti vedea Noaptea incurcaturilor, o comedie britanica despre familie si casatorii aranjate.

Iata aici citeva secvente de la repetitii

detalii despre bilete aici www.lightcinemas.ro .

1128
teatruasta-i tineretea noastra

asta-i tineretea noastra

azi am fost la repetitii la “Asta-i tineretea noastra”, o piesa care se va juca din 25 Martie la Godot, cu Ioana Blaj, Paul Ipate si Conrad Mericoffer, in regia lui Radu Iacoban, cu Ana Ularu intr-o ipostaza noua pentru public (mai putin noua pentru cei care-i stiu preocuparile si educatia): scenografa.

e a doua oara cind merg la repetitii si mor de dragul lor.

mai intii pentru ca e o atmosfera f relaxanta, dar in acelasi timp extrem de determinata (uneori nu e nevoie sa le zica Radu ca trebuie sa reia, zic Paul si Conrad singuri “mai facem o data”)

mai apoi ca nu sunt orgolii; Radu ii regizeaza cu generozitate, chiar si cind face observatii o face ca si cum ar fi partenerul lor, nicidecum superiorul intr-o ierarhie a job-urilor din teatru.

pentru ca Radu Iacoban e inainte de toate actor, solutiile sale regizorale vin nu doar cu logica textului, ci si cu nevoia actorului. (ieri – o repetitie la care n-am ajuns – au facut snur de miscare: au repetat “traseele” personajelor fara sa rosteasca niciun cuvint, ca sa se coordoneze si sa se familiarizeze cu spatiile necesare fiecaruia)

***
mai merg si zilele viitoare la repetitii si, ca sa nu se simta inconfortabil pentru ca-i urmaresc indeaproape, va povestesc mai incolo despre cum se descurca in rolurile lor Conrad, Paul si Ioana :)

iata insa 3 vorbe despre text:

Spectacolul porneste de la textul “This is our Youth” scris de Kenneth Lonergan. Piesa a stat la baza multor productii de teatru realizate in mai multe tari, incluzand aici mega productiile finantate pe West End si Broadway, avandu-i in distributie pe Matt Damon si Jake Gylenhall.

“Asta-i tineretea noastra” e povestea unor tineri care se maturizeaza intr-o noapte.

***
ne vedem pe 25 martie la premiera la Godot, da?

1104
tania popace am mai vazut…

ce am mai vazut…

saptamina trecuta am fost la repetitia finala a unui nou spectacol de la TNB: Fata din Curcubeu.

***
piesa asta n-are nimik din lucrurile cu care sunteti obisnuiti la TNB (ma bucur tare ca sefii TNB au acceptat sa se joace in sala 99 a “marii scene bla bla”). piesa asta e moderna. si fara decoruri complicate. ar putea foarte bine sa se joace la Godot.

desi e mai bine ca nu se joaca la Godot, pentru ca v-ati fi baut vinul in sughituri de plins.

***
am vazut piesa cu 10 spectatori in sala, majoritatea oameni de teatru – adica actori – si, desi in teorie sunt antrenati sa se apere de ce vad de pe scena, toti spectatorii, dar absolut toti, au plins din greu.
si-au ris zgomotos.

eu ma chinuiam sa nu sughit cind pling, macar sa pling in tacere ca sa nu deranjez – pentru ca sala e mica si se aude orice rasuflare.

***

Fata din curcubeu e o piesa scrisa si regizata de Lia Bugnar, cu Tania Popa in rolul principal (si singurul din piesa). e povestea unei femei spusa din scurte momente separate de cintecele emotionante (tot Tania cinta sustinuta la pian de Marian Hincu); fiecare moment incepe cu risete si sfirseste cu lacrimi (alte tale, spectatorule).

Fata – eroina – se dezbraca pas cu pas, si la propriu, dar si din povesti si descoperi de ce e astazi homeless si ce inseamna pentru ea iubirea si dorul. si e atita inocenta in ea, desi e curva in cinematograful Curcubeu, incit iti vine sa o iei acasa. sau macar sa o imbratisezi.

***

cel mai tare am plins la o secventa in care Fata nu rostea nimic. isi aseza mincarea – un cartof fiert – intr-o farfurie, isi pregatea tacimurile si-si punea un servet de pinza drept babetzica. ea, o fata homeless.

si-am mai plins mult la sfirsit, dupa aplauzele finale; fusese un moment lung in care lumina era oprita, cind s-a aprins din nou, Tania era pe scena cu miinile la ochi si plingea in hohote. nu se putea opri, desi piesa se terminase de citeva minute.

***

va rog tare sa va duceti sa vedeti Fata din Curcubeu la TNB. o sa vedeti ce inseamna teatru cind o actrita – singura, singura pe scena (fara trape care sa se ridice, fara rochii sclipitoare si coafuri sofisticate, fara “cioace” actoricesti) – tine publicul cu atentia la maximum aprinsa; si-l face sa rida si sa plinga.

minunat spectacol.

P.S. sa aveti bacnote de un leu cu voi. va rog.

2222
teatruNominalizarile UNITER 2012

Nominalizarile UNITER 2012

astazi au fost anuntate nominalizarile pentru premiile UNITER 2012, motiv sa zimbesc la unele nominalizari si sa ma incrunt ca lipsa altora.

mi-ar fi placut sa fie nominalizati si Mirela Oprisor , Marius Manole si Vlad Ivanov pentru rolurile din Ivanov (da, stiu, sunt deja multe nominalizari pt Ivanov la actori, dar asta e… sunt buni in rolurile alea)

cum mi-ar fi placut sa fie nominalizat si Marcel Iures pentru rolul din Absolut.

Ma bucur tare pentru nominalizarile Dlui Rebengiuc, a doamnei Mihut si a dlui Rilea, i-am iubit tare (si) pentru rolurile pentru care sunt remarcati acum de Senatul UNITER. si pt domnul Purcarete.

si mi se pare ca si anul acesta am ratat multe piese. pe to do e Caligula cu Sorin Leoveanu, vreau sa-l vad pentru ca stiu ca e un actor f bun.

nominalizarile mai jos, daca nu le-ati aflat deja.

premiile se vor inmina pe 23 aprilie.

Debut
Attila Balogh pentru regia spectacolului Trahinienele de la Teatrul „Tamási Áron”, Sfântu Gheorghe
Raluca Vermeşan pentru rolul Helen din spectacolul XXL la Teatrul ACT, Bucureşti
Cătălin Vieru pentru rolul Hlestakov din spectacolul Revizorul la Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic
Argentina de Ilinca Stihi, regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii de Ion-Costin Manoliu, regia artistică Nicolae Mărgineanu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Shylock de Gareth Armstrong, regia artistică Răzvan Popa, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Cea mai bună scenografie
Vioara Bara pentru scenografia spectacolului Scripcarul pe acoperiş la Teatrul „Regina Maria”, Oradea
Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Ultima zi a tinereţii la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Nikola Toromanov pentru scenografia spectacolului Vizita bătrânei doamne la Teatrul Naţional Bucureşti

Cel mai bun actor în rol secundar
Balázs Bodolai pentru rolul Helmuth von Sachs din spectacolul Aniversarea la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca
Victor Rebengiuc pentru rolul Matvei Semionovici Şabelski din spectacolul Ivanov la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti
Cornel Scripcaru pentru rolul Pavel Kirillici Lebedev din spectacolul Ivanov la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol secundar
Ioana Dragoş Gajdo pentru rolul Golde din spectacolul Scripcarul pe acoperiş la Teatrul „Regina Maria”, Oradea
Emőke Kató pentru rolul Else din spectacolul Aniversarea la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca
Ana Ioana Macaria pentru rolul Nastenka din spectacolul Însemnările unui necunoscut la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti

Cel mai bun actor în rol principal
Sorin Leoveanu pentru rolul titular din spectacolul Caligula la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova
Marian Râlea pentru rolul Saşa Saveliev din spectacolul Îngropaţi-mă pe după plintă la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti
Marius Turdeanu pentru rolul Emil Cioran din spectacolul Ispita Cioran la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Cea mai bună actriţă în rol principal
Claudia Ieremia pentru rolul Zoe din spectacolul O scrisoare pierdută la Teatrul Naţional Timişoara
Mariana Mihuţ pentru rolul Bunica din spectacolul Îngropaţi-mă pe după plintă la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti
Oana Pellea pentru spectacolul Vocea umană la Teatrul Metropolis, Bucureşti

Cea mai bună regie
László Bocsárdi pentru regia spectacolului Caligula la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”Craiova
Radu Alexandru Nica pentru regia spectacolului Mountainbikers la Teatrul German de Stat Timişoara
Silviu Purcărete pentru regia spectacolului D’ale carnavalului la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Cel mai bun spectacol
Ivanov de Anton Pavlovici Cehov la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti
Ultima zi a tinereţii după Tadeusz Konwicki la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt la Teatrul Naţional Bucureşti

1230
cucuienfrunteoftat – cucuienfrunte

oftat – cucuienfrunte

aseara am fost la Godot la Cucuienfrunte, o piesa cu Radu Iacoban si Tudor Aaron Istodor , dupa monoloagele lui Eric Bogosian. (stiu ca se joaca de aproape un an si are mare succes, dar nu ajunsesem la ea. )

stiti cum e la Cafe Godot, stai la mese, bei un vin sau un wiskey (eu am baut cafe latte fara cofeina ), te uiti la cei de pe scena mica si simti rasuflarea spectatorilor, la propriu, in ceafa. sau in ureche. pt ca sunt foarte aproape de tine, si ei la mesele lor.

***

aseara in spatele meu era un domn la 40 si ceva de ani, cu gulerul de la camasa rasfrint regulametar peste pulovar, cu alte 3 femei alaturi; poate sotia si fiicele, poate niste prietene.

domnul acesta a ris in hohote toata seara. imi venea sa rid de risul lui, oricum acoperea o parte mare din hohotele salii.

ridea cind baietii  de pe scena faceau glume despre oamenii cu notorietate din politica sau showbiz ( e in deschidere o secventa cu un cosmar al unuia dintre personaje in care Petre Roman se intilneste cu Raluca de la bambi, Elena Udrea cu Madonna ), ridea in hohote la glumele despre batrinete si despre inutilitatea vietii, ridea la trimiterile despre consumerism (“iti cumperi o plasma mai mare cu telecomanda ca sa ai si tu putin control”)… ca toti cei din sala, s-a distrat foarte bine domnul din spatele meu. avea si o sticla de vin pe masa, din care degustau cu voiosie si el, si doamnele. vin roshu.

intr-o secventa in care Tudor Istodor povestea ironic despre relaxarea orgasmica pe care ti-o da banul, pentru ca poti plati orice, in supermaket care – sigur – e magazinul lui Superman, a fost un moment de tacere.

apoi Tudor a zis “ia cardul meu”, sau asa ceva, catre ipotetica vinzatoarea de la casa de marcat din supermarketul lui superman.

si in tacerea aia, care a durat nu mai mult de o secunda, domnul din spatele meu a oftat atit de adinc incit m-am intors sa-l vad cum arata. si sa-i zimbesc.

***

despre oftaturile astea dintre uriasele hohote de ris am sa-mi aduc aminte cind am sa ma gindesc la “cucuienfrunte”. sa va duceti sa vedeti piesa; e un umor dulce amar.

(daca baietii ar fi inregistrat o secventa sa o puna pe youtube, v-as fi si aratat putin din ea:) )

pentru mine a fost o surpriza sa-l vad pe Tudor Istodor atit de relaxat intr-un rol, dar in acelasi timp f intens (stiam numai rolurile lui  din piese clasice ) si sa constat nu doar versatilitatea lui Radu Iacoban, ci si generozitatea: el a tradus textul, a ales monologurile, a avut ideea show-ului, dar partile cele mai mari de text le are Istodor.

P.S. afisul lor e facut cu mult inainte de afisul filmului The Ideas Of March pentru ca l-am gasit inclusiv pt un spectacol din iunie 2011:) adica am verificat sa vad cine a fost primul:))))

996
radu-beligan-misterul sebastianDl Beligan

Dl Beligan

“Cum am insistat sa aflu cine e autorul acestei piese minunate si stiau ca n-o sa scape de intrebarile mele, mi-au spus ca e un profesor de la Braila, timid, care nu-si doreste sa fie in atentia publicului. Victor Mincu. Evident, m-am suit in tren si m-am dus la Braila, am parcurs toate scolile, cautindu-l pe acest profesor misterios. Pentru ca nu l-am gasit, m-am intors si mai curios la teatru.”

l-am auzit pe Dl Beligan povestind aseara despre curiozitatea sa legata de cine ar fi putut fi autorul piesei Steaua fara nume. (Mihail Sebastian, fiind evreu, era interzis in 1942 cind a scris aceasta piesa, asa ca a folosit un pseudonim pentru a putea fi acceptata de Teatrul Alhambra – actualul Teatru de Opereta)

citeva clipe mai tirziu, Dl Beligan, povestind despre repetitiile spectacolului Steaua fara nume, s-a “incurcat” la pronuntia unui cuvint. se intimpla oricui, inclusiv actorilor, dar domnia sa poticnindu-se in “repre”…”reprez” s-a incruntat, fata i s-a congestionat, si-a dus usor miinile catre piept – a lupta.

ca spectator, nu stiai daca e lupta mintii sale tinere cu trupul/vocea care urmeaza anii din buletin (pentru ca vorbeste mai lent decit in anii trecuti) sau era doar o bilbiiala banala.

a facut apoi o pauza de o secunda si-a spus impecabil: “reprezentatii”.

si-n pauza aceea, in secunda aceea, am putut simti o parte din ambitia uriasa a Dl Beligan.

***

curiozitatea care l-a facut sa se duca multi kilometri cu trenul in cautarea profesorului care scrisese o piesa pe care urma sa o joace si ambitia cu care s-a adunat pentru a rosti cuvintul “reprezentatii”, mi-au parut a fi cheile longevitatii Dlui Beligan.

sa poti sa ramii mereu alert si viu, curios, dar si sa ai ambitia sa-ti impingi limitele (trupului) sunt lucruri pe care le citim in cartile motivationale, dar – credeti-ma – sunt extrem de impresionante cind le vezi la doi pasi de tine, la un domn de 93 de ani.

aceste doua momente din piesa de aseara au facut cit un interviu lung cu domnul Beligan, la care rivneam de multa vreme.

la sfirsit, la aplauze, la a treia tura de intoarcere din culise, cind a ajuns la mijlocul scenei, Dl Beligan si-a dus mina dreapta la buze ca sa trimita un sarut publicului. si gestul acela – cu degetele contorsionate de batrinete si mina tremurinda care urca incet catre buze – mi-a adus lacrimi in ochi.

***
il puteti vedeti pe dl Radu Beligan povestind despre prietenia cu Mihail Sebastian in Misterul Sebastian, la teatrul Odeon alaturi de Marius Manole, Rodica Mandache si Raluca Aprodu.

988
pisica lui alexechilibru

echilibru

echilibrul poate sa fie ceva inselator.

ca in aceasta fotografie surprinsa intr-o secunda. clipa care te face sa-ti tii respiratia.

foto Balance by Howard Schatz

*
aseara am fost la Pescarusul, in versiunea masteranzilor la actorie, UNATC ’12, si – uitindu-ma la prestatia lor de pe scena – m-am gindit ca pentru ei de abia de acum incolo incepe greul.

nu pentru ca vor trebui sa mearga la castinguri si sa obtina roluri; nici pentru ca meseria lor e una care implica sacrificii mari; nici pentru ca nu avem o industrie mare pentru ei (film, teatru).

le va fi greu pentru ca vor trebui sa gaseasca un echilibru intre “a-si da drumul pe scena” (a trai cu intensitate maxima, a se darui cu totul pentru satisfactia publicului) si a nu “trage la public” – a avea umilinta de a nu se bucura de senzatiile pe care le provoaca in audienta decit la aplauze.

cu balanta asta, care trebuie sa ramina in echilibru, se vor lupta toata viata. iar asta implica multa vointa. si rabdare.

asa mi-am adus aminte de fotografia lui Alex Axon cu pisica lui. e reala fotografia, nu e photoshop -ata:)

1315
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!