Category : teatru

Background_TheatreIvanov- vzt de un barbat

Ivanov- vzt de un barbat

pina sa vada aseara Cristi (Chinezu) repetitiile de la Ivanov nu m-am gindit niciodata la textul lui Cehov ca la unul despre branding.

da, mi se parea un text masculin (dincolo de istericalele din iubire ale celor doua femei care vor sa-l salveze pe Ivanov, e drama unui barbat de 30 si ceva care si-a pus prea multe provocari in viata si acum nu le mai poate duce), dar tocmai de aia m-am gindit ca Andrei Serban l-a distribuit pe Vlad Ivanov in rolul principal. (cind am vazut cum spune monologul cheie al piesei m-am gindit la Marlon Brando cu monologul despre copilarie din fata cosciugului sotiei sale, din Ultimul tango la Paris)

dar a venit Cristi la repetitii, s-a uitat barbateste si proaspat (iubesc oamenii care pot sa se uite cu prospetime la teatru, eu deja-s virusata) si-a scris un text in care m-am descoperit pe mine acum citiva ani, la primele mele repetitii de teatru la Pescarusul (tot Cehov, tot Andrei Serban regia).

Nici măcar nu știu dacă ce am văzut e o capodoperă sau nu. Și nici nu mă interesează. Pentru mine e una din piesele care o să însemne toată viața ceva și care o să îmi aducă aminte de faptul că mă pot face vinovat nu neapărat făcând ceva, ci nefăcând ceva. Pentru mine ceea ce am văzut aseară este o capodoperă. Pentru că m-a schimbat. Pentru că m-a făcut să-mi doresc să mă schimb.

Ca să nu credeți că am căzut în găleata cu nostalgism melancolic, dacă îmi permiteți barbarismul (necesar pentru o și mai necesară rupere de ritm și aducere a textului în ceea ce erați obișnuiți aici pe blog), vă pot spune că ”Ivanov” este despre branding. Văzut și înțeles pe 3 niveluri. Brandingul pe care ți-l faci tu în mintea ta, oglinda aia în care te vezi sau crezi că te vezi. Aici Vlad Ivanov este, din nou, magistral. Apoi e vorba despre brandingul pe care ți-l fac ceilalți și care funcționează pe principiul nu ești ceea ce crezi tu că ești, ci ceea ce cred ceilalți despre tine. Aici scena în care ceilalți discută despre Ivanov, așezându-se în fața reflectoarelor și luând niște trăsături demonice este fantastică. Și apoi mai este vorba despre brandingul pe care tu, ca spectator, îl vezi că se întâmplă în ceea ce te privește. Pentru că, așa cum se întâmplă când vezi mari actori pe scenă, pentru o fracțiune de secundă (sau mai multe…) te trezești că tu ești personajul acela, că tu îți joci propria viață. Și respirația ți se oprește, transpiri brusc și te forțezi să ieși din starea aia, care nu îți place, nu, nu îți place, pentru că te-a făcut să te vezi așa cum credeai că nu ești…

intregul text aici

eu cred ca teatrul nu e pentru critici; adica actorii si regizorii nu trebuie sa lucreze pentru ei, ci pentru spectatorii obisnuiti, aia care nu-s culti in ale teatrului, dar sunt smart ca sa inteleaga si sa simta emotia de pe scena. si daca la sfirsitul piesei, macar un spectator pleaca incarcat cu o energie pe care nu si-o explica, cu o stare care-l impinge sa faca lucruri noi in viata, sa faca o schimbare – de atitudine, de emotie, de stare – e cea mai mare victorie pe care o pot avea cei implicati intr-o piesa de teatru.

asa ca multumesc frumos cristi ca ai venit aseara, ai stat 4 ore la repetitii si, apoi, ai avut curajul sa spui pe bune ce ai simtit.

527
repe ivanovIvanov – perfectionism

Ivanov – perfectionism

Alte citeva secvente de la repetitiile piesei Ivanov (dupa A.P. Cehov) in regia Andrei Serban, la Teatrul Bulandra.

Andrei Serban in mijlocul scenei explica grupului de figuranti, aflati linga actorii mari, cum fac o iesire “pentru secventa nuntii”. Vlad Ivanov se desprinde usor din grup, vine la un scaun din fata scenei. Se aseaza pe mijlocul scaunului, isi muta trupul cit mai mult in spate, pe spatar, apoi capul e lasat pe marginea scaunului. Capul coboara usor spre stinga si, ca la dans, Vlad isi calculeaza miscarile miinilor: indoaie mina stinga, rasucind-o la spate, in timp ce corpul aluneca de pe scaun rostogolindu-se. Miscarea e controlata, toti muschii ii sunt incordati si, de la distanta, se vede ca un relanti. Cind ajunge jos pe podea se ridica usor si se duce inapoi la grup.
Cit timp ceilalti actori au fost prinsi cu explicatiile despre iesirea “ca la nunta”, Vlad tocmai ce si-a mai repetat o data miscarile “mortii” personajului sau. In citeva clipe, va insoti miscarea de replici si va fi sincronizat perfect cu partenerul care-i descopera moartea trintindu-l de pe scaun.

*

e o pauza de 10 minute pentru reasezarea decorurilor.
Mirela Oprisor alearga catre o doamna blonda, imbracata in jeans.
“aici sunt, am venit gata!”
Se aseaza pe un scaun in coltul din dreapta a scenei, ia violoncelul intre picioare, arcusul in mina dreapta si o priveste pe femeia blonda.
Femeia ii spune ceva si trupul Mirelei isi schimba pozitia, devine mai ferm, cotul drept ajunge la 90 de grade, arcusul imprima forta.
Doamna e violoncelista si o invata pe Mirela detalii utile pentru o secventa de citeva secunde din spectacol.

*
Actorii, imbracati in costume, stau in fata scenei, ca sa-i vada regizorul; mai putin Ioana Anton, cea mai tinara dintre actritele care joaca rolurile mari. Ioana are o rochie mare cu crinolina, de mireasa, si tocmai ce s-a bagat sub pianul de pe scena…vrea sa vada cum se comporta rochia in spatiul ingust. Dupa ce e familiara cu situatia, o ia la fuga pe scari pina intr-un spatiu si mai ingust deasupra scenei. Cind coboara, vine in fata regizorului cu un zimbet impacat.

– Astazi vin costumele, trebuie sa probez si ghetele, spusese sfioasa cu o ora inainte in fata lui Marius Manole.
– Cind va aud cu “vin costumele, sa incercam ghetele” , mi se pare aiurea. O sa ne descurcam, incercase sa o incurajeze Marius.
– Da, Marius, dar tu ai multe spectacole in spate, te-ai obisnuit… eu sunt la inceput, se aparase ea.

*

E seara tirziu, se repeta deja de mai bine de 6 ore. Unii dintre actori au plecat la spectacolele pe care trebuie sa le joace chiar in aceeasi seara, iar in repetitie sunt inlocuiti de asistenta de regie care interpreteaza multe roluri – simultan☺
Vlad Ivanov sta pe o canapea unde personajul lui trebuie sa se reculeaga dupa un mic lesin. In spate, Andrei Serban da indicatii despre cum sa fie modificata intensitatea luminii.
Vlad se uita fix in fata pret de citeva secunde, apoi se ridica usor de pe canapea. Ia violoncelul de linga care lesinase cu doua clipe mai devreme si-l muta citiva centrimetri mai in fata. Apoi il rasuceste. Se duce pe canapea, pare ca se gindeste la altceva. Peste citeva secunde vine inapoi la violoncel, ia florile de linga el si le aseaza in echilibru pe corzi.
Cind se intoarce pe canapea are deja expresia personajului lui; se recupereaza dupa lesin.

Cind reiau scena, personajul lui Vlad imbratiseaza violoncelul, iar florile ii ies la citiva milimetri din unghiul pe care-l face cotul, lasindu-I fatza in lumina, fara nici cea mai mica umbra.

***

(Sunt la birou, am treaba multa si nu ma pot duce din nou la repetitii, dar sunt ca drogatii in sevraj. Sau ca indragostitii care, ca sa li se para ca sunt mereu cu iubirea lor, povestesc la nesfirsit despre ea, retraind lucruri…

Nu credeam ca imi lipseau atit de mult repetitiile unui spectacol)

1821
decor pe negruScrisoare catre Cehov

Scrisoare catre Cehov

Draga Anton Pavlovici Cehov,

Suntem pe 19 noiembrie 1887 si tu repeti la cea de-a patra piesa pe care ai scris-o, Ivanov. Miine o sa ai prima reprezentatie si stiu ca ai emotii, stiu ca esti suparat pentru ca teatrul ti-a promis 10 repetitii si n-ai avut parte decit de patru.

Miine o sa fii surescitat de reactia publicului care n-a mai intilnit vreodata o pauza in mijlocul actului 4, dar o sa te bucure mult ca, pe scena, piesa are o viata stranie cu o forta pe care textul nu parea ca o aduce. Seara, dupa piesa o sa scrii o scrisoare catre fratele tau Alexander, in care o sa povestesti cum ai vazut spectacolul din culise si cum ti s-au imbatat actorii. Dar o sa fii fericit. O sa-i spui si ca publicul n-a inteles moartea eroului principal- dar asta a fost sugestia actorilor si-ai mers pe mina lor, chiar daca aveai o alta versiune.

Stii, multe lucruri pe care le-ai scris in piesa asta o sa ti se intimple si tie, in realitate; n-o sa ai prea mult noroc la femei, chiar daca o sa te casatoresti (mai tirziu decit te astepti, dar asta e) cu o femeie pe care o iubesti si pe care o s-o tii la distanta.
Dar, daca ai acum indoieli (abia ce ai 27 de ani), sa stii ca toata viata o sa ramii fidel sfatului pe care i l-ai dat fratelui tau mai mic, Nicolai (“Cei care au un talent trebuie sa-l respecte. Sa sacrifice restul – femei, vin, orgoliu… sa fie mindri de talentul lor”). Si-o sa ajungi celebru, textele tale o sa se joace peste tot in lume.

De fapt, de asta iti scriu.
In 2011, in ianuarie, Ivanov o sa se joace si la Bucuresti, cu unii dintre cei mai talentati actori pe care-i are capitala unei tari care se numeste Romania, iar eu o sa fiu in sala si –o sa sufar alaturi de personajele tale. De tine depinde, acum, ca eu sa sufar mai putin.

Stii, in seara asta, de 19 noiembrie 1887, ar trebui sa faci o schimbare in text. Te rog, nu pleca urechea la ce spun actorii si nu mai schimba nimic: nu-l mai omori pe Ivanov. Asa, la o suta si ceva de ani distanta, cind eu am sa ma uit la piesa, o sa plec acasa cu un zimbet mic, abia sesizabil.

Dar o sa plec zimbind.

Multumesc,

Cristina

P.S. Uite, ca sa te induplec iti arat ce frumos va fi decorul de la Bucuresti.

854
Background_Theatreo zi la repetitiile Ivanov ( teatrul Bulandra)

o zi la repetitiile Ivanov ( teatrul Bulandra)

Astazi am fost la repetitiile piesei Ivanov ( dupa A . P .Cehov) pe care o monteaza Andrei Serban la teatru Bulandra.

Am mai fost si la alte repetitii ale dlui Serban (as putea zice ca sunt un groupie, cum m-a prezentat dl Serban lui Ducu Darie, directorul Teatrului Bulandra), dar la piesa asta mi-am dorit mai mult decit la altele sa fiu “in bucatarie”. Sunt 4 actori incredibili in rolurile principale: Vlad Ivanov, Victor Rebengiuc, Marius Manole si Mirela Oprisor. Iar montarea are si o gaselnita de marketing Vlad Ivanov il joaca pe Ivanov-ul lui Cehov.

Iata citeva secvente de la repetitii:

*
Mirela Oprisor imbracata in pijama barbateasca parcurge desculta scena. Are in ochi toata durerea unei femei inselate, isi tine mina in dreptul abdomenului, se aseaza pe un scaun de care e sprijinit un violoncel.
“De ce a venit ea aici? De ce a trebuit sa vina ea aici?”, zice despre fiica celui mai bun prieten al sotului ei (interpretat de Vlad Ivanov) pe care a vazut-o sarutindu-se cu barbatul pentru care si-a schimbat pina si religia.


a repetat asta de 7 ori si de fiecare data mi s-a zbirlit pielea. La prima rostire mi-au dat lacrimile; poate pentru ca Mirela venea incarcata din culise, poate pentru ca si-a luat mai multe pauze si a avut timp sa se incarce din privirea lui Vlad Ivanov… sau poate ca dupa asta am invatat eu sa ma apar de emotia pe care o transmitea si d’aia n-am mai plins.
Dupa a patra sau a cincea varianta, intr-o secventa in care Andrei Serban i-a cerut sa treaca intr-o clipa de la plins la ris isteric, spunind “ai fost idolul meu”, mi-au mai dat lacrimile o tura.
Mai tirziu, dupa aproape 2 ore in care s-au slefuit miscarile si dialogul, m-a emotionat si altceva: talpile ei – adunasera praful de pe toata scena si aveau rotocoale negre la calciie.

*


– Ii dai o palma, zice Andrei Serban catre Mirela, iar ea zimbeste tragindu-si trupul spre inapoi.
Intra apoi in personaj, isi disputa “spatiul” cu sotul care tocmai a facut-o “jidoavca”, si-l pocneste. Usor.
Dupa 3 repetari, gesturile ei capata incredere, Vlad insista sa-l pocneasca pe Ivanov (personajul lui) mai tare, iar ea adauga forta miscarilor si-l loveste.

(…)
“M-am uitat in oglinda dupa semn”, zice Vlad Ivanov la pauza.
“Vlad, iarta-ma.. Pentru palma asta, dau orice dupa aia”, spune Mirela cu un amestec de gluma si respect.
“Ne bate Mimi pe amindoi”, ride Vlad cu trimitere la sotul Mirelei.

… mi-a placut mult respectul si complicitatea dintre Mirela Oprisor si Vlad Ivanov, super energie intre ei.

*
“Sa iesi acum din casa mea “, zice Vlad Ivanov tinindu-l de guler pe Marius Manole. Il ridica si-l impinge atit de tare ca aluneca aproape doi metri pe scena.

Personajul lui Marius e smecherasul afacerist care-si poate manifesta suprematia asupra prietenului pentru ca i se pare ca stie multe dintre secretele lui. E agresiv si grobian, dar in miinile lui Ivanov e cit un fulg.

“Tu n-ai cum sa vezi cita ura are in privire in clipa aia”, imi explica Marius mai tirziu de unde vine forta impinsului.

*

“Stop! Alex… aici trebuie….”, face o pauza Andrei Serban si se gindeste cum sa-i explice noua directie actorului care-l joaca pe doctor, un domn indragostit de sotia lui Ivanov.
In linistea care se creeaza, dl Rebengiuc intervine dupa citeva secunde: “Asteapta reactia noastra si spune dupa aia”. Andrei Serban zimbeste si completeaza indicatia cu noi amanunte. Brusc totul pare ca o scurgere intre vase comunicante – Andrei Serban – Victor Rebengiuc.

(dimineata, cind Dl Victor Rebengiuc a intrat in sala, pe scena erau Marius Manole si Vlad Ivanov, primul linga un pian in lateralul scenei, cel de-al doilea la o masa de lemn, in fatza.. Nu isi puteau vedea privirile, dar reactiile lor au fost in sincron: un zimbet larg si cald la intrarea in sala a dlui Rebengiuc. Care spunea “buna dimineata” echipei tehnice.)

*
– Andrei stii, in secventa asta in care Ivanov (…), Vlad incepe sa explice si sa-si explice gesturile personajului lui, in timp ce se afla la mai putin de un metru de Andrei Serban.
Dl Serban incepe sa-i explice ceva, Vlad continua cu altceva…

E unul din momentele alea speciale cind se aseaza teritoriile; cind se cauta calea de mijloc intre directia regizorului si feelingului actorului. Poate ca vor mai cauta zile in sir, isi vor mai cere explicatii unul altuia, sau poate ca vor gasi imediat; oricum ar fi, vor incerca fiecare sa-si faca loc in conceptul celuilalt, cu diplomatie si perfectionism.

Si la citeva zile dupa premiera, cind gesturile si gindurile vor fi trecut deja prin actor, vor fi devenit “ale lui”, personajul va fi acolo: pe scena.

*
textul lui Cehov, Ivanov, e povestea unui barbat la 30 si ceva de ani care nu mai gaseste resurse emotionale pentru a merge mai departe. Are o sotie care a sacrificat totul pentru el, dar are si multe datorii. E iubit de o tinara care pare varianta mai tinara a sotiei lui (gata si ea sa sacrifice totul pentru el), dar nu crede nici in iubirea ei, desi e acuzat ca e interesat de zestrea pe care o poate primi. In plus, toate principiile lui de viata – bazate pe adevar si incredere – se zdruncina prin conjuctura faptelor sale.

Ce o sa va placa foarte tare?

Cit de mult poate duce Vlad Ivanov pe dinauntru intr-o piesa in care are text din belsug.

Cite emotii poate transmite intr-o secunda Mirela Oprisor.

Cit de “rau” poate fi “copilul bun si teribil al teatrului” Marius Manole.

Cit de darnic emotional si profesional poate fi domnul Victor Rebengiuc.

Si cit de simplu, minimalist, poate fi teatrul care te emotioneaza cind e lucrat de Andrei Serban.

Fac un pariu acum, aici, ca sa ramina scris: Vlad Ivanov si Mirela Oprisor vor lua premii UNITER cu rolurile astea.
Va bagati?

*
“Ivanov” din 30 ian la Bulandra.

Ma mai duc si mine dupa amiaza la repetitii, dar daca nu mai scriu inseamna ca mi-au rupt picioarele ca am dat din casa ce nu trebuia☺

astazi au repetat 8 ore si 50 de minute (actul 3 si jumatate din actul 4), iar unii dintre actori – dl Rebengiuc, Marius Manole, doamna Dana Dogaru – au plecat dupa 6-7 ore sa se pregateasca pentru spectacolele in care urmau sa joace chiar in aceeasi seara. Probabil ca si-au incheiat programul undeva dupa 10 seara.

avalansa-2_304x215topurile mele 2010 – teatru

topurile mele 2010 – teatru

Am vazut putine spectacole de teatru anul acesta, nu stiu de ce mi-am pierdut bucuria de a merge la teatru. Sau am revenit la starea mea de acum vreo 3-4 ani, cind nu ma urneai la teatru nici cu promisiunea ca-mi oferi luna de pe cer.

Am avut sentimentul ca am vazut piesele deja, ca stiu ce vor face regizorii (pentru ca i-am mai vazut facind asta). Probabil ca am gindit superficial.

Ce mi-a placut foarte mult:

Strigate si Soapte (regia Andrei Serban, Teatrul Maghiar din Cluj). L-am vazut in Festivalul National de Teatru si-am fost lovita pe dinauntru, intim, de subiect. Mi s-a parut ca e cea mai personala dintre piesele pe care le-a montat Andrei Serban, am avut sentimentul ca stiu care sunt personajele din viata reala care seamana cu cele de pe scena (desi textul e inspirat de Ingmar Bergman). M-a chinuit emotional piesa, prin mesajul ei. Am fost atit de mult in poveste, incit am fost furioasa ca am vazut-o dupa piesa pe una dintre actrite, in civilie, vorbind la telefon intr-un colt de strada. “Trebuia sa stea in cabina pina ar fi plecat oricare spectator din zona teatrului”, mi-am zis suparata. Abia mai tirziu mi-am dat seama ca trecuse mai mult de o jumatate de ora de cind se terminase piesa si spectatorii ar fi trebuit sa fi fost departe.

Momentul de magie, irepetabil, de la lectura Marea Iubire a lui Mihail Sebastianl ( cu Marius Manole si Rodica Mandache) de pe terasa La Motoare. La 20 de m distanta era muzica rock, nimeni din public n-a auzit altceva decit replicile celor doi. Si vintul care le incurca paginile si parul.

Scenografia de la Avalansa facuta de Iuliana Vislan (regia Radu Afrim). Minunata in fiecare detaliu. Mi-as fi dorit sa locuiesc in casa aceea, sau sa o rog pe Iuliana sa vina acasa la mine.

Ce nu mi-a placut:

Warlikowski, tot in FNT. Poate ca nu-s suficient de pregatita pentru piese de genul acesta. Trebuie sa recunosc ca am iesit la jumatatea piesei, desi m-am dus cu mega asteptari, l-am si intilnit pe Warlikowski in cadru restrins ca sa-l “simt”. Dupa festival i-am citit cartea autobiografica. Mi-a placut mult.

UNITER a decis ca Festivalul national de teatru sa fie “administrat” cu unic selectioner pentru un an. Nu are importanta pe cine a numit drept selectioner, poate sa fie si Tutankamon, dar si mama Omida in locul selectionerului, daca are de facut treaba pentru un an NU VA CONSTRUI NIMIC. Trupele mari de afara au programele antamate cu cel putin un an inainte, nimeni nu poate face minuni in aceste conditii (fara bani, fara contacte, fara planning).

Daca festivaul de la Sibiu are succes este pentru ca s-a construit in timp; dl Constantin Chiriac a dezvoltat relatii personale cu multi directori de teatre din lume, cu regizori sau directori de companii de teatru importante si poate antama cu mult timp inainte productii importante.

Nu cred ca va fi posibil sa mai avem la Bucuresti piese care sa ne bucure, sa ne inspire, sau care sa ne provoace sa experimentam artistic.

Ce astept in 2011?

Ivanov cu Vlad Ivanov, Victor Rebengiuc, Mirela Oprisor, Marius Manole, in regia lui Andrei Serban. Textul e super  super ofertant, distributia e minunata si-i iubesc pe toti cei mentionati, asa ca va fi o experienta pe care n-o s-o ratez. Premiera undeva in februarie la teatrul Bulandra.

947
dna-mandache-miinicind vorbesc miinile

cind vorbesc miinile

fotografiile de mai jos sunt facute de Edi Enache la lansarea O carte atipica, despre un actor atipic – Stefan Mihailescu Braila (scrisa de Rodica Mandache) despre care am scris duminica

dna rodica madache

dl florin zamfirescu

dna mandache in tipul speech-ului despre carte

dorina lazar & rodica mandache

dl radu beligan

494
dna-mandache-miinicind actorii devin civili

cind actorii devin civili

Citeva secvente de la lansarea de astazi, O carte atipica despre un actor atipic, Stefan Mihailescu Braila – scrisa de Rodica Mandache.

Florin Zamfirescu avea incredibile emotii. Atit de mari incit tinea microfonul cu ambele miini ca sa nu-l zgiltiie foarte tare.

l-a iubit si admirat pe Stefan Mihailescu Braila mai mult decit au spus-o povestile reamintite astazi. S-a vazut in emotiile sale.

Povestile au fost minunate; preferata mea cea despre “sa ne grabim”

In provincie un spectacol cu un public galagios, total nepregatit pentru teatru. Florin Zamfirescu il indeamna pe Stefan Mihailescu Braila sa “ zica mai repede piesa” ca sa se incheie totul. Dupa acord, intra in scena. La pauza, contrariat Zamfirescu intreaba: “Pai bine, ce faceti? N-am zis ca mergem mai repede?” Stefan Mihailescu Braila raspunde cu regret “Eu nu sunt ca voi astia cu scoala, eu cind intru in scena stiu o singura cale. Aia ca sa fac cel mai bine, nu pot altfel”

*

diametral opus ca povestire, Geo Saizescu, regizorul multor filme cu Stefan Mihailescu Braila. “EU i-am dat acceptul pentru ca sa intre gratis la cinema Studio”/ “a jucat in filmele MELE”

*

Doamna Mandache, in picioare, vorbind la microfonul asezat pe stativ, ca la serbare, recunoscind indirect ca a scris aceasta carte si pentru dinsa, dar si pentru ceilalti actori. Ca sa ne uitam prin “culise” si noi, civilii.

*

Constantin Cojocaru in sala, pe scaunul de linga mine, cu o replica minunata.

“mi-a placut f f mult ce ati facut in Avalansa; cred ca v-a chinuit mult Radu Afrim”, i-am zis cum s-a asezat.

a raspuns dintr-una ” Nuuuuuu. Eu m-am chinuit. Eu singur. Lumea nu recunoaste, dar ca sa faci un rol te chinui, nu e o plimbare pe bulevard.”

si daca n-ati vazut piesa, duceti-va (la TNB), chiar face un rol minunat

*

domnul Beligan, imbracat in pulovar roz somon, aplaudat in picioare de o sala intreaga care s-a intors catre dinsul (se afla in loja in partea diametral opusa scenei)

Dorina Lazar i-a multumit pentru participare si i-a urat la multi ani (peste doua zile e aniversarea domniei sale).

Dupa aplauze prelungi domnul Beligan a luat microfonul:

“Eeee, nu e asa mare scofala. Ma bucur ca am venit astazi aici cind pe scena sunt oameni mari care vorbesc despre un om mare. Pentru ca astazi scena e din ce in ce mai ocupata de altii.”

*

un citat din carte

Stiu ca teatrul trebuie sa faca bine publicului, sa-l cultive, nu sa-l degradeze. OMUL din sala e dornic sa rida, dar eu nu vreau sa provoc risul cu orice pret. Pentru asta nici n-ar trebui sa fiu propriu zis ACTOR.

Stefan Mihailescu Braila.

792
avalansaAvalansa (afisul)

Avalansa (afisul)

acesta e afisul celei mai noi montari de la TNB, Avalansa – regia Radu Afrim cu Marius Manole, Ana Ciontea, Ilinca Tomoroveanu si Constantin Cojocaru…

tre sa spun ca n-a avut in toata viata lui TNB-ul un afis ca asta…:)
ma rog, nici un text ca asta (doar textul il stiu, piesa n-am vzt-o…avanpremierele sunt saptamina asta)

foto Bogdan Stanga… modele in foto Raluca Aprodu si Marius Manole…

506
Warlikowski_Teleramao existenta in spate

o existenta in spate

Intr-o zi a trebuit s-o inlocuiesc pe Magda Cielecka in Dibuk. Era f greu de acceptat o fata tinara ambitioasa care vroia sa joace pt ca vroia sa existe. Caut oameni care sa aiba deja o existenta in spate. Atunci nimeni nu mai are nimic de dovedit nimanui.

Krzysztof Warlikowski, regizor

L-am intilnit pe Warlikowski la inceputul acestei saptamini si –am plecat de la intilnire cu senzatia ca e ingrozitor de destept, dar ca emotia lui interioara nu trece catre audienta. Cind vorbea despre posibilitatea de a lucra cu alti actori decit cei din trupa lui (cu care nu se simtea confortabil pentru ca nu ar fi putut construi in timp scurt o baza emotionala comuna) desena pereti in jurul ochilor cu mina dreapta, miscind-o de sus in jos cu viteza.
Se apara, se baricada.

Acum, dupa ce am citit o carte despre opera sa scrisa de Piotr Gruszczyriski, imi dau seama ca el e fix ca actorii pe care-i cauta. Are o existenta in spate si nu mai are nimic de dovedit nimanui.

*
Mi-as dori sa intilnesc cit mai multi oameni care sa “nu mai aiba nimik de dovedit nimanui in meseria lor”, care sa aiba deja o existenta in spate.

Uite de exemplu textele scrise despre Adrian Paunescu, in ultimele zile.
Sunt doua absolut minunate, dar care se diferentiaza prin tonul care spune “vreau sa exist” sau “am o existenta in spate”.

De ce Adrian Paunescu nu are nevoie de lacrimile noastre

Testamentul lui Adrian Păunescu

Abia acum la sfirsitul saptaminii in care l-am intilnit pe Warlikowski am inteles un pic din ce zicea si mi-as dori tare sa ajung la performanta de a nu mai vrea sa dovedesc nimanui nimic.
Teoretic, am o existenta in spate… practic, e cam greu:)

593
1291140748Marius Manoleblogul lui Marius Manole

blogul lui Marius Manole

Marius Manole si-a facut blog. Il gasiti aici

Am lucrat impreuna pentru un proiect pe care-l veti gasi in tabu de octombrie, asa ca zilele acestea am petrecut ceva vreme impreuna. De asta scrie el ca mi-a promis mie ca isi face blog. Eu va promit ca va scrie multe acolo, ca are ce scrie.

Plus ca, pentru noi, spectatorii, e frumos sa stim cite un pic din ce e prin mintea si sufletul lor, al actorilor.

Puneti-vi-l in blogroll, aveti incredere in mine.

844
poker-p-1viata ca un joc de poker

viata ca un joc de poker

Cind joci poker e bine sa fii prevenit asupra cartilor adversarului. Exista 2 modalitati de a o face. Una dintre ele e sa le urmaresti adversariilor idiosincraziile – felul in care isi tin cartile cind blufeaza, in contradictie cu felul in care le tin cind au o mina buna; gesturile inconstiente care te dau de gol; cum se joaca cu jetoanele cind sunt siguri pe ei. Aceasta metoda de a culege informatii se numeste cautare de indicii.

A doua modalitate de a culege informatii este de analiza ce carti are adversarul in momentul in care mizeaza.

Aceste doua etape sunt analoge – in teatru – una cu caracterizarea, alta cu actiunea; sau ca s-o spunem un pic altfel: una cu felul in care un personaj face ceva si, pe de alta parte, lucrul pe care-l face in realitate.

David Mamet despre deconstruirea unui text de teatru

ieri am fost la Livada de visini si nu m-am impresionat foarte tare, dar cind sa ma supar pentru timpul petrecut acolo, am descoperit in caietul program al piesei citatul asta al lui Mamet.

era un motiv pentru care ar fi trebuit sa fiu acolo, pentru ca uite ca astazi am petrecut 5 ore citind despre Mamet si Cehov, despre deconstruirea textelor, despre gesturi si personaje.

si dintre toate gindurile pe care le-a generat lectura asta lunga am ramas cu o idee: viata e ca un joc de poker.

ca unii-s mai destepti si o pun si pe scena, asta e alta discutie:)

594

Ivanov in Ivanov:)

Cea mai frumoasa veste a zilei, confirmata de Dl Andrei Serban, suna asa:

Vlad Ivanov si Andrei Serban vor lucra impreuna pentru Ivanov-ul lui Cehov. La Teatrul Bulandra. Repetitiile in perioada decembrie – ianuarie.

Dincolo de gaselnita de marketing – Ivanov in Ivanov- simt ca va fi o mare intilnire acolo.

*
Am scris despre amindoi de-a lungul anilor, am vazut toate piesele (si filmele) lui Vlad Ivanov, am fost norocoasa sa stau o vreme la repetii la Pescarusul montat de Andrei Serban la Sibiu acum citiva ani (ma rog, dupa aia Razvan Penescu de la liternet a complotat cu Dl Serban si m-au convins sa-mi public insemnarile din perioada aia, le gasiti aici) si i-am vazut multe dintre piesele de atunci incoace montate (si o opera, la viena:) ). Si- as zice ca-i simt, mai degraba decit ii stiu.

Amindoi sunt rigurosi, perfectionisti pina la …nesfirsit.

Andrei Serban modifica piesele pina cu 5 minute inainte de prima repetitie cu public si mult dupa aceea. Si le modifica mereu pentru ca mai vede ceva in plus, mai are nevoie de un retus, de ceva.

Vlad Ivanov e recunoscut pentru imensa sa putere de concentrare (poate sa spuna pagini intregi de text, de oricit de multe ori i-ai cere, fara sa greseasca un cuvint sau o intonatie… cristian mungiu dixit)

Abia astept sa-i vad lucrind impreuna. Stiu ca va fi mult respect acolo si imi imaginez o slefuire frumoasa si intr-o parte si in cealalta, in exercitiile acelea magice.

*
altfel, Dl Andrei Serban e la Budapesta mai are citeva zile pina la premiera cu 3 surori ( tot Cehov) la Teatrul National de acolo.
Fix in aceeasi zi Vlad Ivanov are filmul Principii de viata (in care e rol principal) la Festivalul de la San Sebastian care incepe astazi.

751

cel mai frumos compliment din viata mea

astazi, intr-o conversatie telefonica, dna Rodica Mandache mi-a fct cel mai frumos compliment din viata mea. Mi-a multumit ca eu am fo prima persoana pe care a vzt-o vineri seara, in culise, dupa spectacolul Marea iubire a lui Sebastian.

“E important pe cine vezi primul in culise pentru ca tu atunci nu mai stii nimic de tine, faci numai prostii. Si ai nevoie de un om ca sa te aduca inapoi la lume.”

despre spectacol scriu diseara.

545

Capete Infierbintate la Ideo Ideis 2010

luni, la festivalul de teatru de la alexandria, elevii de liceu au vazut o piesa care vorbeste despre mineriade, Capete infierbintate.

is foarte curioasa cum se vad evenimentele acestea din perspectiva unor copii “nealterati” de politica.

despre spectacol povesteste Nicoleta Gavrila, parte din echipa organizatoare. foto, Adrian Bulboaca

Spectacolul e un proiect de cercetare si performare a istoriei recente a Romaniei, mai exact a evenimentelor din 13-15 iunie 1990, si are la baza o cercetare care a inceput in decembrie 2009 si continua si in momentul de fata. In baza acestui reaserch initiat de Mihaela Michailov, David Schwartz si Cinty Ionescu, au fost puse bazele a doua proiecte: spectacolul de teatru documentar pe care l-am vazut noi aseara (in care Alexandru Potoceanu joaca exemplar 7 personaje reprezentative pentru evenimentele din 13- 15 iunie 1990, respectiv pe Ion Iliescu, Miron Cozma, Munteanu- liderul studentilor, mineri, studenti arestati s.a.) si o arhiva audio-video informala de interviuri cu oameni care au participat la evenimentele de atunci. Daca arhiva e in curs de realizare, spectacolul e gata si e f tare pt ca iti prezinta infos despre iesirea minerilor atat la nivel discursiv, prin cele 7 testimoniale, cat si vizual (pe fundal sunt proiectate in continuu scanuri din ziarele acelei perioade, citate de-ale actorilor implicati, bucati din rapoarte realizate de catre diferite institutii publice etc.) si audio (auzi impuscaturi, masini de politie, multa zarva). Mie uneia mi-a placut f mult si ti-l recomand cu drag.

Nicoleta Gavrila

307

festivalul de teatru de la alexandria, Ideo Ideis, part 3

sunt in urma cu postarile fotografiilor de la alexandria.

aici citeva cadre din atelierul de coregrafie tinut de florin fieroiu.

am sa scriu curind de ce sunt importante atelierele acestea, dar astazi sunt f f in vrie:(
width=”300″ height=”200″ class=”alignnone size-medium wp-image-6515″ />

574

festivalul de teatru de la alexandria – florin serban – ziua2

elevii de liceu care sunt la festivalul de teatru de la alexandria s-au intilnit in week end cu regizorul florin serban (eu cind vreau sa fluier, fluier) in cadrul evenimentului special “cinemateca tirzie”

a fost atmosfera destinsa, s-au pus intrebari cu garda jos si – ceea ce e cel mai important – copiii astia de liceu au putut simti modestia, bunul simt si profesionalismul lui florin serban.

e o lectie nerostita, dar prin empatie, o sa-i ajute infinit in viata.

cind am vazut fotografiile de la intilnirea lui florin serban cu elevii de liceu, mi-am adus aminte de lucrurile pe care mi le povestea george pistereanu (actorul principal din eu cind vreau sa fluier, fluier) despre cum florin “a lucrat cu mintea lui”. discutiile lungi care l-au facut sa-si vada altfel personajul, dar si meseria.

lucrurile astea sunt nepretuite. si pentru elevii de liceu de la alexandria care – chiar daca nu vor face cu totii teatru mai departe din viata – vor pleca de aici, cu o tusa in plus, slefuita pe sufletzel

[gallery]

in foto Florin Serban si Andreea Bortun
foto de Adrian Bulboaca

in curind fotografii de la piesele prezentate si de la atelierul de actorie.

344

festivalul de teatru de la alexandria – fotojurnal- ziua 1

ii iubesc pe copiii (sa ma ierte ca-i numesc copii, desi sunt Oameni In Toata Firea Si Puterea Cuvintului) care organizeaza festivalul de teatru Ideo Ideis de la Alexandria.
andreea bortun, alexandru ion si oana nedelea sunt initiatorii, echipa acum e mai mare.
*

stiu orasul acela strada cu strada, casa cu casa, m-am nascut in alexandria si stiu cit de greu le e tinerilor de acolo care n-au cinematograf, nici sala de spectacole, niciun loc decent de exprimare artistica, nicio incurajare intr-o directie artistica.

mai stiu ca nu exista actor, regizor, jurnalist care sa nu fi fost extrem de impresionat de energia si spiritul locului in timpul acestui festival; toti pleaca de acolo “purificati”, energizati, cu dor de teatru ca la inceputurile muncii lor. toti vor sa se intoarca in speranta “reincarcarii” emotionale.
*
ce fac tinerii astia pentru 10 zile, in alexandria, in fiecare vara, e magie curata.
iata in foto jurnalul primei zile a editiei 2010.

*
intrarea in Casa de Cultura a Sindicatelor

parte din trainerii acestei editii care se vor ocupa de sufletele & mintile elevilor de liceu din toata tara pasionati de teatru, adunati la alexandria

cum arata de obicei locul in care de 5 ani se organizeaza Ideo Ideis (cea mai mare discoteca din oras)

anul acesta, organizatorii au facut un set up special pentru lansare:)

Cand au inceput sa intre participantii in sala, atmosfera era una obisnuita pentru loc: muzica disco, luminite colorate, stanga noastra cu decorul era coborata a.i. puteai vedea cu usurinta set-up-ul de discoteca din spate, iar MC-ul nostru vorbea fix ca un MC de club. Imediat dupa ce toata lumea a intrat in sala, am ridicat stanga, oprit muzica si luminitele si am dat drumul celei de-a cincea editii a Ideo Ideis. :)

Nicoleta Gavrila, parte din echipa de organizatori

trainerii acestei editii. cu Vlad Logigan printre ei, de acum cu traditie la participare la festival:)
fotografia asta e foarte reprezentativa, nu doar pentru personaje, ci si pentru culori. asta e ce fac ei zilele asta in alexandria: aduc culoare in viata unor pusti de liceu.

gongul editiei 2010 Ideo Ideis

& sufletele festivalului, Andreea & Alex; la 15, respectiv 18 ani, au inceput festivalul, astazi sunt amindoi studenti UNATC.

Foto by Adrian Bulboaca.
miine o noua serie de fotografii de la festivalul Ideo Ideis de la Alexandria

490
6981_iadul-este-amintirea-70femeia care as vrea sa fiu

femeia care as vrea sa fiu


Cind eram pustoaica si imi cautam repere in femeile de-care-“soi”-as-fi-vrut-sa-fiu, mi-am ales-o pe ea drept model.

Am vazut-o intr-un film si mi s-a parut cea mai frumoasa persoana din lume, cea mai rasata, cea mai eleganta. O femeie oximoron: fragila dar ferma, fina dar cu asperitati ascunse, cu inima pe tava fara sa o dea insa oricui.

Nu stiam sa verbalizez trasaturile astea atunci, dar ma fascina cu ochii ei albastri, cu chipul ei ireal si cu focul pe care – habar n-am cum – i-l simteam cum tremura pe dinauntru. A fost actrita revelatie de la sfirsitul anilor 80.

Am revazut-o aseara intr-o piesa de teatru, la 20 de ani distanta de la premiera filmului a carui secventa cu ea imbracata in alb stind in barca pe lac ma urmareste de atunci.

Aseara, la finalul piesei, pentru prima data de cind merg la teatru, am plins pe aplauze.
De la cap la coada.
O simteam cum tremura si plinge, cum se bucura ca joaca; era la doi pasi de mine si energia pe care o transmitea apasa pe ceva din interiorul meu, asa ca tisneau lacrimile.

La finalul piesei cind spectatorii ii dadeau flori, ii lua in brate cu totul, parca agatindu-se de ei, iar mie gestul mi s-a parut o frumoasa metafora.

Acum are aproape 50 de ani si daca e sa-mi iau un model despre cum vreau sa fiu cind o sa fiu mai mare, tot ca ea as vrea sa fiu.

Fina, filiforma, vibrinda pe dinauntru si cu o energie interioara cu care ar muta si muntii dintr-o privire. Si cu toate astea, incredibil de delicata, de calda. impacata cu sine si bucuroasa ca (RE)traieste cu pasiune bucuria de a juca un rol care sa-i impinga limitele emotionale dincolo de ce-si doreste orice om obisnuit.

Si cu aceeasi ochi albastri magici care poarta acum cu ei amintirea lucrurilor traite.

*
“Nu va suparati, cum o cheama pe actrita care a jucat-o pe Agnes?” m-a intrebat o doamna pe strada.

Eram la intersectia Batistei cu Calderon, iar teatrul Odeon unde se jucase piesa era la destul de mare distanta, asa ca intrebarea mi s-a parut stranie. (Poate a auzit dialogul nostru, m-am linistit in gind)

“Diana Gheorghian. Si noi am mers la piesa asta pentru ea”, am spus eu atingind femeia pe urmar, ca si cum mi-as fi confirmat ca exista.

“Incredibil a jucat. N-am mai vazut-o pina acum.”

“Da, e minunata. N-a fost in tara”, am adaugat sigura pe mine. Citeva minute mai tirziu, cautind pe internet, am descoperit ca a fost foarte in tara, dar ca n-au mai distribuit-o regizorii in roluri mari.

*

Ne despart 15 ani. Fix. Am descoperit aseara ca avem aceeasi zi de nastere.
Oare cind o sa fiu (mai) mare o sa pot sa fiu macar un pic ca ea?

*
Diana Gheorghian joaca la Teatrul Odeon in piesa Iadul este amintirea (fara puterea de a mai schimba ceva), un rol principal, greu si minunat, dupa foarte multi ani.

4 femei, nevoia de dragoste si mutatiile care apar in lipsa ei.
O piesa in regia Marianei Camarasan ( Cui ii e frica de Virginia Woolf, de la Act).

Cind se reia stagiunea in toamna, am sa va bat la cap sa mergeti sa o vedeti.

939

daca sunteti in sibiu, astazi…. (FITS 2010)

…mergeti la Club Zebrano de la ora 23.00. la Fir’mituri, piesa la care am realizat in urma cu ceva ani ca Vlad Ivanov e un super mare actor. anul trecut, am scris despre Vlad in Tabu si m-am intors , desigur, si la piesa asta.

Un bărbat întrerupe cearta a trei femei cu o furie ascunsă în ochi: le spune că, în copilărie, tata l-a pierdut la cărţi, iar mama l-a recuperat după un an şi jumătate. Are vocea tremurândă şi a început să-i curgă nasul. Femeile bănuiesc că plânge. Se uită la una dintre ele, trupul îi e înclinat umil, doar ochii vibrează. Ridică vocea: „Să-mi bat joc şi de bucata de viaţă care mi-a rămas? Uite că sunt eu ciudăţenia dracului şi vreau să fiu fericit!“ Ultimele cuvinte sunt amestecate cu câţiva stropi de salivă.
(…)
Zilele astea, în Green Hours, se joacă din nou „Fir’mituri“, un spectacol mic care n-a fost niciodată în vizorul selecţionerilor UNITER sau al criticilor cu fiţe. O piesă mai puţin mediatizată decât cele în care joacă la Teatrul Naţional sau multipremiata „Elisaveta Bam“ de la Bulandra. Cu toate acestea, Vlad Ivanov continuă să-l joace pe Mihu cu aceeaşi bucurie ca la premieră. E un rol cald şi tandru, foarte diferit de tot ce a făcut între timp în filme şi îşi spune replicile cu aceeaşi disciplină, matematic-emoţionantă, cu ochii vibrând. Iar stropii de salivă apar la secundă în fraza „uite că sunt eu ciudăţenia dracului şi vreau să fiu fericit!“

ce nu stie Vlad Ivanov

m-am gindit ziele astea daca sa merg sau nu sa o revad. si mi-am dat seama ca ar fi o chestiune foarte egoista din partea mea; sa ocup un loc intr-un spatiu limitat in defavoarea celor care nu au avut niciodata ocazia sa o vada.

so, enjoy diseara si astept comentarii pe aici despre ea:)

713

FITS 2010 – exclusiv – povesti cu Constantin Chiriac

Cind aveam 3 ani, comunistii i-au luat toata averea bunicului meu. De la bona si caleasca, am ajuns la opinci. Primii pantofi mi i-am cumparat mult mai tirziu, din banii pe care i-am strins recitind Crezul la Biserica sau in fata prietenilor parintilor.
*
Astazi stiu poezii incit pot sa recit 3 saptamini non stop.
*
In anii de inceput ai festivalului visam ca dau interviuri in engleza si ca nu stiu sa raspund la intrebarile jurnalistilor. Astazi cind ajung undeva in lume si mi se spune ca trebuie sa dau un interviu intreb “Cite minute? O ora, o jumatate de ora?” apoi incep sa vorbesc.
*
Aseara am plecat de la teatru si, pentru ca il trimisesem pe sofer cu treaba, am luat un taxi. N-aveam badge, era intuneric, n-am vorbit nimic in taxi. Inainte sa ma dau jos in fata casei, am scos bani sa platesc cursa si taximetristul mi-a zis:
“Domnul Chiriac, dar se poate? Cum sa va iau dvs bani, noua acum in festival ne e cel mai bine si facem bani mai multi decit oricind.”
Eu credeam ca nici nu stie cine sunt si nici n-a vrut sa-mi ia bani. Asta e cea mai frumoasa recunoastere.

Constantin Chiriac, 1 iunie, 2010

*
in seara asta, am vorbit 2 ore cu Constantin Chiriac, directorul Festivalul International de Teatru de la Sibiu. Super povesti, super nume mentionate si intimplari de genul “am creat bursa de spectacole de la Moscova”/ “am selectat trupele pentru expozitia mondiala de la Shanghai”/ “am fost consilier pentru programele culturale ale aniversarii de 300 de ani de la crearea Sankt Petersburgului”

cea mai frumoasa si mai emotionanta dintre povesti este cea a discursului rostit in fata Congresului SUA, in cadrul unui proiect la care au fost invitati manageri de proiecte culturale din toata lumea. O veti gasi insa in tabu☺

***
o intimplare la care Constantin Chiriac a fost martor in tinerete. Protagonisti un preot maramuresean si Nichita Stanescu.

La vizita poetului in Maramures, la o biserica veche, preotul i-a spus
– Marele nostru poet Mihai Eminescu a spus “De la Nistru pin’ la Tisa/ Tot romanul plinsu-mi-s-a”. Dvs ce aveti de spus?
Nichita s-a uitat la preot si intr-o secunda a raspuns:
– De la Tisa pina la Nistru/ Am trait un veac sinistru.

622
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!