Category : teatru

Capture12de ce trebuie sa vedeti Frankenstein la Light Cinema

de ce trebuie sa vedeti Frankenstein la Light Cinema

Am vazut saptamina trecuta la Light Cinema din liberty Center, Frankenstein, montarea vedeta a sezonului acesta pentru London National Theatre.

live, eu in sala din bucuresti, alte citeva sute de oameni in sala din londra, alte mii in toata lumea.

A fost o senzatie exceptionala.

Nu va ginditi sa respingeti ideea de a vedea teatrul pe ecran pentru ca “pierzi contactul cu scena care e esenta teatrului”.

E filmat cu cel putin 8 camere (cite am identificat eu), are niste prim planuri absolut geniale (cred ca operatorii stiau la secunda unde si ce trebuie sa decupeze…intr-o transmisie live!), piesa e foarte foarte buna, iar actorii sunt exceptionali.

Regia e semnata de Danny Boyle domnul care a facut Trainspotting, 127 ore si Slumdog Millionaire, dar povestea lui Frankenstein a fost redramatizata dintr-o perspectiva foarte umana, vazuta din partea Creaturii.

Montarea e minimalista, dar e impecabila prin simbolurile care dau o imagine macro a puterii creatiei / tehnologiei actuale. Eletricitatea e forta suprema, ea e punctul de plecare pentru aparitia Creaturii.

Trebuie sa vedeti neaparat acest spectacol, va mai fi transmis DOAR O DATA, joi 24 martie, ora 21.00, intr-un program cu transmisie live in toata lumea.

Iata citeva motive pentru care nu trebuie sa ratati acest spectacol:

– E mai mult decit cost effective: ai parte de un spectacol live de la londra, fara sa mai platesti billet de avion/ cazare.

– Daca esti din industria teatrului (actor, regizor, scenograf) e o ocazie foarte buna sa vezi o productie care se putea face si la noi; o dovada ca o piesa buna trebuie sa aiba in spate un concept, ca minimalismul nu inseamna “decoruri mai putine, pentru ca nu avem suficienti bani”; o dovada ca tehnica actoriceasca e la un alt nivel dincolo de granitza ( si o motivare, pentru ca se poate, in distributie e si o romanca- Andreea padurariu – n-are un rol f mare, dar e o prezenta cu adevarat de remarcat)

– Daca esti iubitor de teatru, asta va fi pentru tine o bucurie vecina cu extazul.

– Daca esti nefericit cu ceea ce monteaza teatrele din bucuresti, e momentul sa-ti iei doza de teatru din alta parte. e o doza de soc!

Mie mi-a placut spectacolul acesta atit de mult, incit cred ca mai merg si joia asta.

Plus ca regizorul s-a jucat atit de tare cu mintea actorilor principali, incit e demential sa-i urmaresti. amindoi actorii principali joaca alternativ Creatura sau Frankenstein, o data domina, alta data sunt dominati.

Chiar trebuie sa-l vedeti.

La sfirsitul piesei, cu un pic de invidie pentru ei si ceva rautacios pentru neputintele teatrului nostru national m-am gindit ca e mai bine sa te citeze wikipedia cu inovatii (cum se intimpla cu London National Theatre cu aceste transmisii live, primele din lume), decit sa citezi tu wikipedia (cum se intimpla in caietul program de la Macbeth, cea mai recenta dintre productiile Teatrului National din Bucuresti)

1366
Poza-2-Alexandru-China-Birta-micul-print_thumbRepetitiile de la Micul Print

Repetitiile de la Micul Print

Un pusti de 11 ani si jumatate sa stea singur pe scena unui teatru bucurestean de top, timp de o ora si sa joace unul dintre cele mai frumoase personaje din literature universala nu e o intimplare pe care sa o gasesti des. Asa ca n-am vrut sa ratez o perspectiva “din culise”.

In ziua premierei, cind mai erau doar citeva ore pina la intilnirea cu publicul – si presiunea era cu atit mai mare pe echipa – am fost la repetitiile de la Micul Print (cu Alexandru China Birta, in regia lui Carmen Lidia Vidu)

*
Un actor invata in scoala o multime de trucuri tehnice prin care poate, pe scena, sa fie “natural” orice spune sau face, dar cum poate sa invete un copil asta, intr-un timp scurt (aproape 2 luni)? Si cum il inveti fara sa-l stresezi, fara sa-l intimidezi, ca sa-i pastrezi prospetimea?

Asta cred ca a fost marea provocare pentru Carmen Vidu si mi-ar fi placut sa vad mai mult din repetitii ca sa inteleg trucurile pe care le-a folosit. Iata insa citeva dintre secventele pe care le-am vazut in mai putin de o ora cit am stat la repetitii.

*

– Spui asta ca la Cintarea Romaniei, ai o melodie in ce spui, nu e bine.

Carmen il opreste pe Alex care e aproape de marginea scenei, are o stea (un bec) in fata si trebuie sa vorbeasca cu publicul despre cum prietenia ii schimba pe oameni. E dificil ce are de facut pentru ca trebuie sa ajunga in lumina becului pe o anumita replica (pe care o aude de pe banda – toate celelalte personaje sunt in proiectii video), trebuie sa se aseze astfel incit becul sa nu-i optureze privirea, dar sa-I dea o lumina aparte pe chip. Tocmai ce i-a fost schimbat parcursul pina la aceasta stea, trebuie sa-si ia repere noi, sa-si schimbe tonalitatea interpretarii, sa tina minte tot ce e nou (sa “fixeze” cum spun actorii, dar ei sunt antrenati cu zeci de exercitii ca sa se obisnuiasca cu “fixatul”).
Alex are 11 ani jumate si sta cu becul in fata, ride de expresia “cintarea romaniei” – nici nu se nascuse pe atunci, habar nu are ce e.

– Joaca-te cu becul, cauta-ti o miscare care sa-ti fie familiara si in timpul asta spune-ti textul in cap, ii spune Carmen.

Alex ia becul cu podurile palmelor si-ncepe sa-l miste in balans, apoi cu stinga il miingiie ca si cum ar fi o floare. Ii imprima din nou o miscare de balans. E concentrat la bec, pentru ca nu stie inca in ce fel sa-l miste ca sa nu-l incurce pe fatza lumina, dar isi spune incet textul

– Mai spune-l o data. Aici vorbesti despre prietenie, despre cum tocmai ti-ai facut un prieten, pentru ca ai imblinzit vulpea si e unica pentru tine. Gindeste-te la ce spui, ce semnifica cuvintele, continua Carmen.

Si Alex in timp ce zimbeste la bec incepe sa spuna textul; isi ia pauze, coboara vocea, e constient de ce spune… sta o vreme cu privirea in bec, apoi – pentru ca simte ca e altfel, ca a ajuns intr-o zona diferita – isi ridica ochii si se uita catre scaunele goale unde, peste citeva ore, va fi public.

Si-si spune textul de ti se zbirleste pielea si te gindesti la toti prietenii care au insemnat vreodata ceva pentru tine.

*

– E foarte frumos ce faci, ii spun lui Alex in prima pauza pe care o are.
– Multumesc.
– Stii ca s-au vindut toate biletele la spectacolele din saptamina asta.
– Stiu, pentru ca vrea o colega sa vina si nu a mai gasit.
– Dar asta e foarte tare, stii da? Iar spectacolul e foarte bun, eu am plins de citeva ori acum.
– Of. Si mama mi-a zis ca o sa plinga. Stii, eu inteleg ca e important ce fac, ca e ceva mare, ca e teatru, dar pentru mine e tot ca o serbare scolara. Asa pot sa vad eu cu mintea mea de copil, sa nu te superi pe ce am zis.
(…)
– Dar cind te-ai intilnit cu actorii care apar in proiectii cum a fost?
– Wwwwaaau. M-am simtit….mic.

*

– Alex, aseaza-te pe jos si ia-ti mai mult timp ca sa te ridici. Ai 2 minute cit vorbeste banda ca sa te ridici, fa in asa fel incit miscarile tale sa fie lente si sa nici nu te simtim ca te ridici, ii spune Carmen indicindu-i sa se duca sa se aseze catre spatele scenei linga un norisor care coboara din tavan.

Alex se aseaza cuminte pe jos, in salopeta neagra cu care e imbracat tot spectacolul, isi intinde picioarele, apoi pune miinile dupa ceafa. Incepe banda si el, cu miscari atit de lente de par relanti, incepe sa se miste. Pare un practicant de yoga, asa concentrat isi misca fiecare muschi, mai intii piciorul drept, apoi stingul, apoi se ridica in fund, isi pune miinile sub el ca sa se ajute sa se ridice… Cind se termina sunetul de pe banda e in picioare, pregatit sa-si spuna replica.

(e un lucru complicat sa te coordonezi pe timp si sa ai rabdare si calm interior ca sa faci niste miscari atit de lente; si asta e un exercitiu pe care studentii la actorie il exerseaza mult)

*

Mi-a placut tare ca semanau Carmen si Alex – ca atitudine, ca look; ca Alex – desi ii vorbea la per tu- o privea pe Carmen cu mult respect, iar Carmen – desi avea in fata un copil- il trata ca pe un adult.

M-am gindit ca, oricit de serios e el si oricit de respectuos il trateaza ceilalti (m-au impresionat tehnicienii care-i vorbeau cu un deosebit respect – si-am vazut tehnicieni vorbind de sus si cu actori f f mari), el tot copil ramine: “Ma pacaleeesti”, a ris cind Carmen i-a zis ca nu intelege engleza ca sa nu-l incurajeze sa vorbeasca in alta limba si sa se concentreze pe ce are de facut.

Mi-a mai placut ca parintii lui i-au dat independenta pentru acest proiect. A venit singur la repetitii dupa scoala, cu metroul, pe toata durata repetitiilor; in ziua premierei parintii au venit ca spectatori la sala, desi el ajunsese cu doua ore jumatate inainte sa mai repete o data.

(nu cred ca putem descrie ce era in sufletul Adinei si al lui Cristi, parintii lui, dar au tot respectul meu ca s-au luptat cu ei insisi si nu l-au cocolosit, nici nu l-au intimidat cu emotiile pe care ei le aveau. ce zice tatal lui, Cristi China Birta – chinezu – despre aceasta experienta puteti citi aici)

*
Mai zic inca o data: e foarte greu ce face Alex pe scena la virsta pe care o are, stiu ca o parte din lucrurile de acolo le face instinctual (iar parintii lui, in caz ca nu se asteptau la asta, tre sa se prinda ca se va face artist), o alta parte o face pentru ca a deprins-o via Carmen Vidu, dar cea mai mare parte o face pentru ca a descoperit-o singur, exersindu-si textul. Si pentru un copil de 11 ani si jumatate asta e f f tare.

*
– Repetam aplauzele?, ii zice Carmen.
– Sigur, hai sa-ti arat ce vreau sa fac.
Alex se duce prin lateralul scenei, in partea stinga unde e un fel de pod care merge pina la culise.
– Pe aici am iesit, merg pina in spate, astept sa se termine banda si vin de acolo, dansind, spune Alex aratindu-si dansul cu miinile in sus, ca de personaj animat.
Merge pe podul acela din lateralul scenei, ca si cum nu ar vrea sa ia caimacul atentiei.
– Pai nu, trebuie sa vii aici in fata, in centru. Vii de acolo, iti faci un traseu, aici e mijlocul scenei, cind ajungi te uiti in fata si apoi te apleci.
Alex o insoteste pe Carmen pe traseul din spatele scenei pina in fata, se apleaca.

Ride si-i sopteste ceva.

Bate palma cu ea, in salutul acela smekeresc “hai 5!”, si trec unul pe linga altul, in directii opuse. Carmen spre stinga, unde se misca ceva la décor si trebuie sa verifice; Alex spre dreapta catre unul din scaunele din primul rind, unde are bagajele si se uita la mesajele de pe telefonul mobil.

*

Micul Print se joaca la Teatrul Odeon.

1565
2134551cronicarilor de teatru, din nou

cronicarilor de teatru, din nou


toata dimineata am citit cronici pentru piese de teatru pe care le-am vazut sau la care n-am ajuns inca.
unele m-au infuriat cumplit (pentru ca e cel mai usor sa scrii din virful penitei ca e rau), altele m-au amuzat, altele mi s-au parut niste panglicarii teribile.

mi-am adus aminte de un editorial pe care l-am scris pentru JN acum mai bine de 4 ani in care cred si acum pina la ultima litera. nu e vorba de o generalizare, stiu ca sunt si mici exceptii printre criticii cu multa scoala in teatrologie care nu sunt in descrierea de mai jos, dar MAJORITATEA…

*
Merg rar la teatru pentru că m-am fript cu montările româneşti şi suflu-n orice piesă, dar şi pentru că, rareori, găsesc în cronicile de specialitate ceva care să mă convingă să intru în sălile de teatru. E motivul pentru care astăzi, în ziua deschiderii Festivalului Naţional de Teatru, vreau să vă spun dvs., criticilor de profil, oful meu.

Nu sunt din lumea teatrului, nu am studii de specialitate, nu ştiu mai mult de 10 nume de actori şi regizori de acum 50 de ani. Sunt un spectator obişnuit, care merge la teatru de bucurie, ca să simtă o energie specială, ca să se minuneze cum între el şi cei de pe scenă se creează un flux prin care se transmit, în dublu sens, emoţiile.

Dar sunt un spectator care, din cauza “scrierilor” dvs., nu are repere ca să poată alege unde să meargă.

Când citesc cronicile de teatru, mi se pare că am deschis dicţionarul de neologisme şi că am nimeritîntr-un concurs unde vor fi premiate cea mai lungă frază, cele mai multe gerunzii folosite, cele mai multe adjective puse în faţa unui substantiv, cele mai multe cuvinte care să nu exprime nimic.

Dvs. nu scrieţi pentru mine, spectatorul. Scrieţi pentru gloria personală, să vadă ceilalţi critici / regizori cât de culţi şi de rafinaţi sunteţi; scrieţi ca să plătiţi poliţe. Fie că plătiţi o favoare ce v-a fost făcută de regizor, actor, director de teatru, fie că sunteţi supăraţi şi le arătaţi astfel aceloraşi actori, regizori, directori de teatru ce putere aveţi cu pixul în mână. Scrieţi pentru premii sau pentru deplasări la festivaluri. Scrieţi ca să fiţi remarcaţi. Uneori scrieţi pentru o masă bună, după premieră. Şi mă uitaţi pe mine, spectatorul.

V-am văzut la premiere. Vă scoteaţi tacticoşi şi ostentativ hârtiile şi notaţi, notaţi, notaţi. Aţi ratat multe detalii din piese, eraţi cu ochii în hârtii tot timpul. V-am citit, apoi, cronicile; mi-aţi dat un spectacol din capul dvs., cel pe care-l ştiaţi de când aţi intrat în sală, nu cel care era pe scenă. V-amvăzut şi la alte premiere. Vă plictiseaţi şi căscaţi. Băteaţi uşor din picior, a nerăbdare. (În sală, eu – spectatorul – căscam ca şi dvs. şi nu înţelegeam ce e cu porcăria aia.) Şi când v-am citit cronica era… elogioasă. Pentru că regizorul, un “maestru”, vă era prieten şi n-ar fi dat bine să scrieţi că tocmai a dat rateu.

Uite de asta merg din ce în ce mai rar la teatru. Şi-mi pare al dracului de rău că nu vă pasă, că daţi vina pe oricine altcineva (că televizorul prosteşte lumea, că nu mai există interes pentru teatru, pentru cultură, că n-avem bani şi pentru această distracţie) în loc să vă gândiţi că nici dvs. nu mă trimiteţi în sală.

Eu, spectatorul ăsta care are suficienţi bani să poată plăti un bilet la orice spectacol bun, vreau să fiu convins să-mi scot banii din buzunar. Vreau să ştiu că nu-mi pierd timpul. Vreau să mi se recreeze, pe hârtie, emoţia din sală, în câteva rânduri şi cuvinte simple. Ca şi cum mi le-ar spune un amic. Cu sinceritate. Un prieten care să aibă curajul să recunoască atunci când un alt prieten sau protector al lui a dat-o în bară, sau când unul care nu face parte din gaşca lui a realizat ceva frumos. Ce ziceţi, ne împrietenim?

P.S. Am făcut o selecţie de fraze, expresii şi neologisme pe care le-am găsit în cronici, în doar 2 zile de documentare. Ştiu că o să râdeţi când o să le citiţi şi-o să ripostaţi că sunt ale altora. Îmi pare rău că veţi gândi aşa. Dar sper încă să citesc una din cronicile dvs. viitoare care să mă trimită în sala de teatru.
Jurnalul National, noiembrie 2006

*
la link sunt fragmente din cronici, iar aici reactiile pe care le-a generat articolul la vremea respectiva. mai mult, regretata Magdalena Boiangiu a facut un dosar la Dilema pe tema asta. din pacate, desi a trecut atit de mult timp, tot acolo suntem cind e vorba de cronica de teatru.

*

si-acum mai rid de exprimari gasite in cronici, dar doua – din reasearch-ul de atunci – bat orice asteptare

Mărturisesc de la început că am trăit un sentiment de aprehensiune în drum spre întîlnirea “vîlceană” cu personajele lui Cehov.

aprehensiune = Teamă vagă, frică nedesluşită

Lamentările capătă şi ele o melodicitate soporifică.

Soporifică = (Substanţă, medicament) care are proprietatea de a produce somn

1869
Background_TheatreIvanov- vzt de un barbat

Ivanov- vzt de un barbat

pina sa vada aseara Cristi (Chinezu) repetitiile de la Ivanov nu m-am gindit niciodata la textul lui Cehov ca la unul despre branding.

da, mi se parea un text masculin (dincolo de istericalele din iubire ale celor doua femei care vor sa-l salveze pe Ivanov, e drama unui barbat de 30 si ceva care si-a pus prea multe provocari in viata si acum nu le mai poate duce), dar tocmai de aia m-am gindit ca Andrei Serban l-a distribuit pe Vlad Ivanov in rolul principal. (cind am vazut cum spune monologul cheie al piesei m-am gindit la Marlon Brando cu monologul despre copilarie din fata cosciugului sotiei sale, din Ultimul tango la Paris)

dar a venit Cristi la repetitii, s-a uitat barbateste si proaspat (iubesc oamenii care pot sa se uite cu prospetime la teatru, eu deja-s virusata) si-a scris un text in care m-am descoperit pe mine acum citiva ani, la primele mele repetitii de teatru la Pescarusul (tot Cehov, tot Andrei Serban regia).

Nici măcar nu știu dacă ce am văzut e o capodoperă sau nu. Și nici nu mă interesează. Pentru mine e una din piesele care o să însemne toată viața ceva și care o să îmi aducă aminte de faptul că mă pot face vinovat nu neapărat făcând ceva, ci nefăcând ceva. Pentru mine ceea ce am văzut aseară este o capodoperă. Pentru că m-a schimbat. Pentru că m-a făcut să-mi doresc să mă schimb.

Ca să nu credeți că am căzut în găleata cu nostalgism melancolic, dacă îmi permiteți barbarismul (necesar pentru o și mai necesară rupere de ritm și aducere a textului în ceea ce erați obișnuiți aici pe blog), vă pot spune că ”Ivanov” este despre branding. Văzut și înțeles pe 3 niveluri. Brandingul pe care ți-l faci tu în mintea ta, oglinda aia în care te vezi sau crezi că te vezi. Aici Vlad Ivanov este, din nou, magistral. Apoi e vorba despre brandingul pe care ți-l fac ceilalți și care funcționează pe principiul nu ești ceea ce crezi tu că ești, ci ceea ce cred ceilalți despre tine. Aici scena în care ceilalți discută despre Ivanov, așezându-se în fața reflectoarelor și luând niște trăsături demonice este fantastică. Și apoi mai este vorba despre brandingul pe care tu, ca spectator, îl vezi că se întâmplă în ceea ce te privește. Pentru că, așa cum se întâmplă când vezi mari actori pe scenă, pentru o fracțiune de secundă (sau mai multe…) te trezești că tu ești personajul acela, că tu îți joci propria viață. Și respirația ți se oprește, transpiri brusc și te forțezi să ieși din starea aia, care nu îți place, nu, nu îți place, pentru că te-a făcut să te vezi așa cum credeai că nu ești…

intregul text aici

eu cred ca teatrul nu e pentru critici; adica actorii si regizorii nu trebuie sa lucreze pentru ei, ci pentru spectatorii obisnuiti, aia care nu-s culti in ale teatrului, dar sunt smart ca sa inteleaga si sa simta emotia de pe scena. si daca la sfirsitul piesei, macar un spectator pleaca incarcat cu o energie pe care nu si-o explica, cu o stare care-l impinge sa faca lucruri noi in viata, sa faca o schimbare – de atitudine, de emotie, de stare – e cea mai mare victorie pe care o pot avea cei implicati intr-o piesa de teatru.

asa ca multumesc frumos cristi ca ai venit aseara, ai stat 4 ore la repetitii si, apoi, ai avut curajul sa spui pe bune ce ai simtit.

715
repe ivanovIvanov – perfectionism

Ivanov – perfectionism

Alte citeva secvente de la repetitiile piesei Ivanov (dupa A.P. Cehov) in regia Andrei Serban, la Teatrul Bulandra.

Andrei Serban in mijlocul scenei explica grupului de figuranti, aflati linga actorii mari, cum fac o iesire “pentru secventa nuntii”. Vlad Ivanov se desprinde usor din grup, vine la un scaun din fata scenei. Se aseaza pe mijlocul scaunului, isi muta trupul cit mai mult in spate, pe spatar, apoi capul e lasat pe marginea scaunului. Capul coboara usor spre stinga si, ca la dans, Vlad isi calculeaza miscarile miinilor: indoaie mina stinga, rasucind-o la spate, in timp ce corpul aluneca de pe scaun rostogolindu-se. Miscarea e controlata, toti muschii ii sunt incordati si, de la distanta, se vede ca un relanti. Cind ajunge jos pe podea se ridica usor si se duce inapoi la grup.
Cit timp ceilalti actori au fost prinsi cu explicatiile despre iesirea “ca la nunta”, Vlad tocmai ce si-a mai repetat o data miscarile “mortii” personajului sau. In citeva clipe, va insoti miscarea de replici si va fi sincronizat perfect cu partenerul care-i descopera moartea trintindu-l de pe scaun.

*

e o pauza de 10 minute pentru reasezarea decorurilor.
Mirela Oprisor alearga catre o doamna blonda, imbracata in jeans.
“aici sunt, am venit gata!”
Se aseaza pe un scaun in coltul din dreapta a scenei, ia violoncelul intre picioare, arcusul in mina dreapta si o priveste pe femeia blonda.
Femeia ii spune ceva si trupul Mirelei isi schimba pozitia, devine mai ferm, cotul drept ajunge la 90 de grade, arcusul imprima forta.
Doamna e violoncelista si o invata pe Mirela detalii utile pentru o secventa de citeva secunde din spectacol.

*
Actorii, imbracati in costume, stau in fata scenei, ca sa-i vada regizorul; mai putin Ioana Anton, cea mai tinara dintre actritele care joaca rolurile mari. Ioana are o rochie mare cu crinolina, de mireasa, si tocmai ce s-a bagat sub pianul de pe scena…vrea sa vada cum se comporta rochia in spatiul ingust. Dupa ce e familiara cu situatia, o ia la fuga pe scari pina intr-un spatiu si mai ingust deasupra scenei. Cind coboara, vine in fata regizorului cu un zimbet impacat.

– Astazi vin costumele, trebuie sa probez si ghetele, spusese sfioasa cu o ora inainte in fata lui Marius Manole.
– Cind va aud cu “vin costumele, sa incercam ghetele” , mi se pare aiurea. O sa ne descurcam, incercase sa o incurajeze Marius.
– Da, Marius, dar tu ai multe spectacole in spate, te-ai obisnuit… eu sunt la inceput, se aparase ea.

*

E seara tirziu, se repeta deja de mai bine de 6 ore. Unii dintre actori au plecat la spectacolele pe care trebuie sa le joace chiar in aceeasi seara, iar in repetitie sunt inlocuiti de asistenta de regie care interpreteaza multe roluri – simultan☺
Vlad Ivanov sta pe o canapea unde personajul lui trebuie sa se reculeaga dupa un mic lesin. In spate, Andrei Serban da indicatii despre cum sa fie modificata intensitatea luminii.
Vlad se uita fix in fata pret de citeva secunde, apoi se ridica usor de pe canapea. Ia violoncelul de linga care lesinase cu doua clipe mai devreme si-l muta citiva centrimetri mai in fata. Apoi il rasuceste. Se duce pe canapea, pare ca se gindeste la altceva. Peste citeva secunde vine inapoi la violoncel, ia florile de linga el si le aseaza in echilibru pe corzi.
Cind se intoarce pe canapea are deja expresia personajului lui; se recupereaza dupa lesin.

Cind reiau scena, personajul lui Vlad imbratiseaza violoncelul, iar florile ii ies la citiva milimetri din unghiul pe care-l face cotul, lasindu-I fatza in lumina, fara nici cea mai mica umbra.

***

(Sunt la birou, am treaba multa si nu ma pot duce din nou la repetitii, dar sunt ca drogatii in sevraj. Sau ca indragostitii care, ca sa li se para ca sunt mereu cu iubirea lor, povestesc la nesfirsit despre ea, retraind lucruri…

Nu credeam ca imi lipseau atit de mult repetitiile unui spectacol)

2550
decor pe negruScrisoare catre Cehov

Scrisoare catre Cehov

Draga Anton Pavlovici Cehov,

Suntem pe 19 noiembrie 1887 si tu repeti la cea de-a patra piesa pe care ai scris-o, Ivanov. Miine o sa ai prima reprezentatie si stiu ca ai emotii, stiu ca esti suparat pentru ca teatrul ti-a promis 10 repetitii si n-ai avut parte decit de patru.

Miine o sa fii surescitat de reactia publicului care n-a mai intilnit vreodata o pauza in mijlocul actului 4, dar o sa te bucure mult ca, pe scena, piesa are o viata stranie cu o forta pe care textul nu parea ca o aduce. Seara, dupa piesa o sa scrii o scrisoare catre fratele tau Alexander, in care o sa povestesti cum ai vazut spectacolul din culise si cum ti s-au imbatat actorii. Dar o sa fii fericit. O sa-i spui si ca publicul n-a inteles moartea eroului principal- dar asta a fost sugestia actorilor si-ai mers pe mina lor, chiar daca aveai o alta versiune.

Stii, multe lucruri pe care le-ai scris in piesa asta o sa ti se intimple si tie, in realitate; n-o sa ai prea mult noroc la femei, chiar daca o sa te casatoresti (mai tirziu decit te astepti, dar asta e) cu o femeie pe care o iubesti si pe care o s-o tii la distanta.
Dar, daca ai acum indoieli (abia ce ai 27 de ani), sa stii ca toata viata o sa ramii fidel sfatului pe care i l-ai dat fratelui tau mai mic, Nicolai (“Cei care au un talent trebuie sa-l respecte. Sa sacrifice restul – femei, vin, orgoliu… sa fie mindri de talentul lor”). Si-o sa ajungi celebru, textele tale o sa se joace peste tot in lume.

De fapt, de asta iti scriu.
In 2011, in ianuarie, Ivanov o sa se joace si la Bucuresti, cu unii dintre cei mai talentati actori pe care-i are capitala unei tari care se numeste Romania, iar eu o sa fiu in sala si –o sa sufar alaturi de personajele tale. De tine depinde, acum, ca eu sa sufar mai putin.

Stii, in seara asta, de 19 noiembrie 1887, ar trebui sa faci o schimbare in text. Te rog, nu pleca urechea la ce spun actorii si nu mai schimba nimic: nu-l mai omori pe Ivanov. Asa, la o suta si ceva de ani distanta, cind eu am sa ma uit la piesa, o sa plec acasa cu un zimbet mic, abia sesizabil.

Dar o sa plec zimbind.

Multumesc,

Cristina

P.S. Uite, ca sa te induplec iti arat ce frumos va fi decorul de la Bucuresti.

1216
Background_Theatreo zi la repetitiile Ivanov ( teatrul Bulandra)

o zi la repetitiile Ivanov ( teatrul Bulandra)

Astazi am fost la repetitiile piesei Ivanov ( dupa A . P .Cehov) pe care o monteaza Andrei Serban la teatru Bulandra.

Am mai fost si la alte repetitii ale dlui Serban (as putea zice ca sunt un groupie, cum m-a prezentat dl Serban lui Ducu Darie, directorul Teatrului Bulandra), dar la piesa asta mi-am dorit mai mult decit la altele sa fiu “in bucatarie”. Sunt 4 actori incredibili in rolurile principale: Vlad Ivanov, Victor Rebengiuc, Marius Manole si Mirela Oprisor. Iar montarea are si o gaselnita de marketing Vlad Ivanov il joaca pe Ivanov-ul lui Cehov.

Iata citeva secvente de la repetitii:

*
Mirela Oprisor imbracata in pijama barbateasca parcurge desculta scena. Are in ochi toata durerea unei femei inselate, isi tine mina in dreptul abdomenului, se aseaza pe un scaun de care e sprijinit un violoncel.
“De ce a venit ea aici? De ce a trebuit sa vina ea aici?”, zice despre fiica celui mai bun prieten al sotului ei (interpretat de Vlad Ivanov) pe care a vazut-o sarutindu-se cu barbatul pentru care si-a schimbat pina si religia.


a repetat asta de 7 ori si de fiecare data mi s-a zbirlit pielea. La prima rostire mi-au dat lacrimile; poate pentru ca Mirela venea incarcata din culise, poate pentru ca si-a luat mai multe pauze si a avut timp sa se incarce din privirea lui Vlad Ivanov… sau poate ca dupa asta am invatat eu sa ma apar de emotia pe care o transmitea si d’aia n-am mai plins.
Dupa a patra sau a cincea varianta, intr-o secventa in care Andrei Serban i-a cerut sa treaca intr-o clipa de la plins la ris isteric, spunind “ai fost idolul meu”, mi-au mai dat lacrimile o tura.
Mai tirziu, dupa aproape 2 ore in care s-au slefuit miscarile si dialogul, m-a emotionat si altceva: talpile ei – adunasera praful de pe toata scena si aveau rotocoale negre la calciie.

*


– Ii dai o palma, zice Andrei Serban catre Mirela, iar ea zimbeste tragindu-si trupul spre inapoi.
Intra apoi in personaj, isi disputa “spatiul” cu sotul care tocmai a facut-o “jidoavca”, si-l pocneste. Usor.
Dupa 3 repetari, gesturile ei capata incredere, Vlad insista sa-l pocneasca pe Ivanov (personajul lui) mai tare, iar ea adauga forta miscarilor si-l loveste.

(…)
“M-am uitat in oglinda dupa semn”, zice Vlad Ivanov la pauza.
“Vlad, iarta-ma.. Pentru palma asta, dau orice dupa aia”, spune Mirela cu un amestec de gluma si respect.
“Ne bate Mimi pe amindoi”, ride Vlad cu trimitere la sotul Mirelei.

… mi-a placut mult respectul si complicitatea dintre Mirela Oprisor si Vlad Ivanov, super energie intre ei.

*
“Sa iesi acum din casa mea “, zice Vlad Ivanov tinindu-l de guler pe Marius Manole. Il ridica si-l impinge atit de tare ca aluneca aproape doi metri pe scena.

Personajul lui Marius e smecherasul afacerist care-si poate manifesta suprematia asupra prietenului pentru ca i se pare ca stie multe dintre secretele lui. E agresiv si grobian, dar in miinile lui Ivanov e cit un fulg.

“Tu n-ai cum sa vezi cita ura are in privire in clipa aia”, imi explica Marius mai tirziu de unde vine forta impinsului.

*

“Stop! Alex… aici trebuie….”, face o pauza Andrei Serban si se gindeste cum sa-i explice noua directie actorului care-l joaca pe doctor, un domn indragostit de sotia lui Ivanov.
In linistea care se creeaza, dl Rebengiuc intervine dupa citeva secunde: “Asteapta reactia noastra si spune dupa aia”. Andrei Serban zimbeste si completeaza indicatia cu noi amanunte. Brusc totul pare ca o scurgere intre vase comunicante – Andrei Serban – Victor Rebengiuc.

(dimineata, cind Dl Victor Rebengiuc a intrat in sala, pe scena erau Marius Manole si Vlad Ivanov, primul linga un pian in lateralul scenei, cel de-al doilea la o masa de lemn, in fatza.. Nu isi puteau vedea privirile, dar reactiile lor au fost in sincron: un zimbet larg si cald la intrarea in sala a dlui Rebengiuc. Care spunea “buna dimineata” echipei tehnice.)

*
– Andrei stii, in secventa asta in care Ivanov (…), Vlad incepe sa explice si sa-si explice gesturile personajului lui, in timp ce se afla la mai putin de un metru de Andrei Serban.
Dl Serban incepe sa-i explice ceva, Vlad continua cu altceva…

E unul din momentele alea speciale cind se aseaza teritoriile; cind se cauta calea de mijloc intre directia regizorului si feelingului actorului. Poate ca vor mai cauta zile in sir, isi vor mai cere explicatii unul altuia, sau poate ca vor gasi imediat; oricum ar fi, vor incerca fiecare sa-si faca loc in conceptul celuilalt, cu diplomatie si perfectionism.

Si la citeva zile dupa premiera, cind gesturile si gindurile vor fi trecut deja prin actor, vor fi devenit “ale lui”, personajul va fi acolo: pe scena.

*
textul lui Cehov, Ivanov, e povestea unui barbat la 30 si ceva de ani care nu mai gaseste resurse emotionale pentru a merge mai departe. Are o sotie care a sacrificat totul pentru el, dar are si multe datorii. E iubit de o tinara care pare varianta mai tinara a sotiei lui (gata si ea sa sacrifice totul pentru el), dar nu crede nici in iubirea ei, desi e acuzat ca e interesat de zestrea pe care o poate primi. In plus, toate principiile lui de viata – bazate pe adevar si incredere – se zdruncina prin conjuctura faptelor sale.

Ce o sa va placa foarte tare?

Cit de mult poate duce Vlad Ivanov pe dinauntru intr-o piesa in care are text din belsug.

Cite emotii poate transmite intr-o secunda Mirela Oprisor.

Cit de “rau” poate fi “copilul bun si teribil al teatrului” Marius Manole.

Cit de darnic emotional si profesional poate fi domnul Victor Rebengiuc.

Si cit de simplu, minimalist, poate fi teatrul care te emotioneaza cind e lucrat de Andrei Serban.

Fac un pariu acum, aici, ca sa ramina scris: Vlad Ivanov si Mirela Oprisor vor lua premii UNITER cu rolurile astea.
Va bagati?

*
“Ivanov” din 30 ian la Bulandra.

Ma mai duc si mine dupa amiaza la repetitii, dar daca nu mai scriu inseamna ca mi-au rupt picioarele ca am dat din casa ce nu trebuia☺

astazi au repetat 8 ore si 50 de minute (actul 3 si jumatate din actul 4), iar unii dintre actori – dl Rebengiuc, Marius Manole, doamna Dana Dogaru – au plecat dupa 6-7 ore sa se pregateasca pentru spectacolele in care urmau sa joace chiar in aceeasi seara. Probabil ca si-au incheiat programul undeva dupa 10 seara.

avalansa-2_304x215topurile mele 2010 – teatru

topurile mele 2010 – teatru

Am vazut putine spectacole de teatru anul acesta, nu stiu de ce mi-am pierdut bucuria de a merge la teatru. Sau am revenit la starea mea de acum vreo 3-4 ani, cind nu ma urneai la teatru nici cu promisiunea ca-mi oferi luna de pe cer.

Am avut sentimentul ca am vazut piesele deja, ca stiu ce vor face regizorii (pentru ca i-am mai vazut facind asta). Probabil ca am gindit superficial.

Ce mi-a placut foarte mult:

Strigate si Soapte (regia Andrei Serban, Teatrul Maghiar din Cluj). L-am vazut in Festivalul National de Teatru si-am fost lovita pe dinauntru, intim, de subiect. Mi s-a parut ca e cea mai personala dintre piesele pe care le-a montat Andrei Serban, am avut sentimentul ca stiu care sunt personajele din viata reala care seamana cu cele de pe scena (desi textul e inspirat de Ingmar Bergman). M-a chinuit emotional piesa, prin mesajul ei. Am fost atit de mult in poveste, incit am fost furioasa ca am vazut-o dupa piesa pe una dintre actrite, in civilie, vorbind la telefon intr-un colt de strada. “Trebuia sa stea in cabina pina ar fi plecat oricare spectator din zona teatrului”, mi-am zis suparata. Abia mai tirziu mi-am dat seama ca trecuse mai mult de o jumatate de ora de cind se terminase piesa si spectatorii ar fi trebuit sa fi fost departe.

Momentul de magie, irepetabil, de la lectura Marea Iubire a lui Mihail Sebastianl ( cu Marius Manole si Rodica Mandache) de pe terasa La Motoare. La 20 de m distanta era muzica rock, nimeni din public n-a auzit altceva decit replicile celor doi. Si vintul care le incurca paginile si parul.

Scenografia de la Avalansa facuta de Iuliana Vislan (regia Radu Afrim). Minunata in fiecare detaliu. Mi-as fi dorit sa locuiesc in casa aceea, sau sa o rog pe Iuliana sa vina acasa la mine.

Ce nu mi-a placut:

Warlikowski, tot in FNT. Poate ca nu-s suficient de pregatita pentru piese de genul acesta. Trebuie sa recunosc ca am iesit la jumatatea piesei, desi m-am dus cu mega asteptari, l-am si intilnit pe Warlikowski in cadru restrins ca sa-l “simt”. Dupa festival i-am citit cartea autobiografica. Mi-a placut mult.

UNITER a decis ca Festivalul national de teatru sa fie “administrat” cu unic selectioner pentru un an. Nu are importanta pe cine a numit drept selectioner, poate sa fie si Tutankamon, dar si mama Omida in locul selectionerului, daca are de facut treaba pentru un an NU VA CONSTRUI NIMIC. Trupele mari de afara au programele antamate cu cel putin un an inainte, nimeni nu poate face minuni in aceste conditii (fara bani, fara contacte, fara planning).

Daca festivaul de la Sibiu are succes este pentru ca s-a construit in timp; dl Constantin Chiriac a dezvoltat relatii personale cu multi directori de teatre din lume, cu regizori sau directori de companii de teatru importante si poate antama cu mult timp inainte productii importante.

Nu cred ca va fi posibil sa mai avem la Bucuresti piese care sa ne bucure, sa ne inspire, sau care sa ne provoace sa experimentam artistic.

Ce astept in 2011?

Ivanov cu Vlad Ivanov, Victor Rebengiuc, Mirela Oprisor, Marius Manole, in regia lui Andrei Serban. Textul e super  super ofertant, distributia e minunata si-i iubesc pe toti cei mentionati, asa ca va fi o experienta pe care n-o s-o ratez. Premiera undeva in februarie la teatrul Bulandra.

1303
dna-mandache-miinicind vorbesc miinile

cind vorbesc miinile

fotografiile de mai jos sunt facute de Edi Enache la lansarea O carte atipica, despre un actor atipic – Stefan Mihailescu Braila (scrisa de Rodica Mandache) despre care am scris duminica

dna rodica madache

dl florin zamfirescu

dna mandache in tipul speech-ului despre carte

dorina lazar & rodica mandache

dl radu beligan

650
dna-mandache-miinicind actorii devin civili

cind actorii devin civili

Citeva secvente de la lansarea de astazi, O carte atipica despre un actor atipic, Stefan Mihailescu Braila – scrisa de Rodica Mandache.

Florin Zamfirescu avea incredibile emotii. Atit de mari incit tinea microfonul cu ambele miini ca sa nu-l zgiltiie foarte tare.

l-a iubit si admirat pe Stefan Mihailescu Braila mai mult decit au spus-o povestile reamintite astazi. S-a vazut in emotiile sale.

Povestile au fost minunate; preferata mea cea despre “sa ne grabim”

In provincie un spectacol cu un public galagios, total nepregatit pentru teatru. Florin Zamfirescu il indeamna pe Stefan Mihailescu Braila sa “ zica mai repede piesa” ca sa se incheie totul. Dupa acord, intra in scena. La pauza, contrariat Zamfirescu intreaba: “Pai bine, ce faceti? N-am zis ca mergem mai repede?” Stefan Mihailescu Braila raspunde cu regret “Eu nu sunt ca voi astia cu scoala, eu cind intru in scena stiu o singura cale. Aia ca sa fac cel mai bine, nu pot altfel”

*

diametral opus ca povestire, Geo Saizescu, regizorul multor filme cu Stefan Mihailescu Braila. “EU i-am dat acceptul pentru ca sa intre gratis la cinema Studio”/ “a jucat in filmele MELE”

*

Doamna Mandache, in picioare, vorbind la microfonul asezat pe stativ, ca la serbare, recunoscind indirect ca a scris aceasta carte si pentru dinsa, dar si pentru ceilalti actori. Ca sa ne uitam prin “culise” si noi, civilii.

*

Constantin Cojocaru in sala, pe scaunul de linga mine, cu o replica minunata.

“mi-a placut f f mult ce ati facut in Avalansa; cred ca v-a chinuit mult Radu Afrim”, i-am zis cum s-a asezat.

a raspuns dintr-una ” Nuuuuuu. Eu m-am chinuit. Eu singur. Lumea nu recunoaste, dar ca sa faci un rol te chinui, nu e o plimbare pe bulevard.”

si daca n-ati vazut piesa, duceti-va (la TNB), chiar face un rol minunat

*

domnul Beligan, imbracat in pulovar roz somon, aplaudat in picioare de o sala intreaga care s-a intors catre dinsul (se afla in loja in partea diametral opusa scenei)

Dorina Lazar i-a multumit pentru participare si i-a urat la multi ani (peste doua zile e aniversarea domniei sale).

Dupa aplauze prelungi domnul Beligan a luat microfonul:

“Eeee, nu e asa mare scofala. Ma bucur ca am venit astazi aici cind pe scena sunt oameni mari care vorbesc despre un om mare. Pentru ca astazi scena e din ce in ce mai ocupata de altii.”

*

un citat din carte

Stiu ca teatrul trebuie sa faca bine publicului, sa-l cultive, nu sa-l degradeze. OMUL din sala e dornic sa rida, dar eu nu vreau sa provoc risul cu orice pret. Pentru asta nici n-ar trebui sa fiu propriu zis ACTOR.

Stefan Mihailescu Braila.

1007
avalansaAvalansa (afisul)

Avalansa (afisul)

acesta e afisul celei mai noi montari de la TNB, Avalansa – regia Radu Afrim cu Marius Manole, Ana Ciontea, Ilinca Tomoroveanu si Constantin Cojocaru…

tre sa spun ca n-a avut in toata viata lui TNB-ul un afis ca asta…:)
ma rog, nici un text ca asta (doar textul il stiu, piesa n-am vzt-o…avanpremierele sunt saptamina asta)

foto Bogdan Stanga… modele in foto Raluca Aprodu si Marius Manole…

636
Warlikowski_Teleramao existenta in spate

o existenta in spate

Intr-o zi a trebuit s-o inlocuiesc pe Magda Cielecka in Dibuk. Era f greu de acceptat o fata tinara ambitioasa care vroia sa joace pt ca vroia sa existe. Caut oameni care sa aiba deja o existenta in spate. Atunci nimeni nu mai are nimic de dovedit nimanui.

Krzysztof Warlikowski, regizor

L-am intilnit pe Warlikowski la inceputul acestei saptamini si –am plecat de la intilnire cu senzatia ca e ingrozitor de destept, dar ca emotia lui interioara nu trece catre audienta. Cind vorbea despre posibilitatea de a lucra cu alti actori decit cei din trupa lui (cu care nu se simtea confortabil pentru ca nu ar fi putut construi in timp scurt o baza emotionala comuna) desena pereti in jurul ochilor cu mina dreapta, miscind-o de sus in jos cu viteza.
Se apara, se baricada.

Acum, dupa ce am citit o carte despre opera sa scrisa de Piotr Gruszczyriski, imi dau seama ca el e fix ca actorii pe care-i cauta. Are o existenta in spate si nu mai are nimic de dovedit nimanui.

*
Mi-as dori sa intilnesc cit mai multi oameni care sa “nu mai aiba nimik de dovedit nimanui in meseria lor”, care sa aiba deja o existenta in spate.

Uite de exemplu textele scrise despre Adrian Paunescu, in ultimele zile.
Sunt doua absolut minunate, dar care se diferentiaza prin tonul care spune “vreau sa exist” sau “am o existenta in spate”.

De ce Adrian Paunescu nu are nevoie de lacrimile noastre

Testamentul lui Adrian Păunescu

Abia acum la sfirsitul saptaminii in care l-am intilnit pe Warlikowski am inteles un pic din ce zicea si mi-as dori tare sa ajung la performanta de a nu mai vrea sa dovedesc nimanui nimic.
Teoretic, am o existenta in spate… practic, e cam greu:)

799
1291140748Marius Manoleblogul lui Marius Manole

blogul lui Marius Manole

Marius Manole si-a facut blog. Il gasiti aici

Am lucrat impreuna pentru un proiect pe care-l veti gasi in tabu de octombrie, asa ca zilele acestea am petrecut ceva vreme impreuna. De asta scrie el ca mi-a promis mie ca isi face blog. Eu va promit ca va scrie multe acolo, ca are ce scrie.

Plus ca, pentru noi, spectatorii, e frumos sa stim cite un pic din ce e prin mintea si sufletul lor, al actorilor.

Puneti-vi-l in blogroll, aveti incredere in mine.

1056
poker-p-1viata ca un joc de poker

viata ca un joc de poker

Cind joci poker e bine sa fii prevenit asupra cartilor adversarului. Exista 2 modalitati de a o face. Una dintre ele e sa le urmaresti adversariilor idiosincraziile – felul in care isi tin cartile cind blufeaza, in contradictie cu felul in care le tin cind au o mina buna; gesturile inconstiente care te dau de gol; cum se joaca cu jetoanele cind sunt siguri pe ei. Aceasta metoda de a culege informatii se numeste cautare de indicii.

A doua modalitate de a culege informatii este de analiza ce carti are adversarul in momentul in care mizeaza.

Aceste doua etape sunt analoge – in teatru – una cu caracterizarea, alta cu actiunea; sau ca s-o spunem un pic altfel: una cu felul in care un personaj face ceva si, pe de alta parte, lucrul pe care-l face in realitate.

David Mamet despre deconstruirea unui text de teatru

ieri am fost la Livada de visini si nu m-am impresionat foarte tare, dar cind sa ma supar pentru timpul petrecut acolo, am descoperit in caietul program al piesei citatul asta al lui Mamet.

era un motiv pentru care ar fi trebuit sa fiu acolo, pentru ca uite ca astazi am petrecut 5 ore citind despre Mamet si Cehov, despre deconstruirea textelor, despre gesturi si personaje.

si dintre toate gindurile pe care le-a generat lectura asta lunga am ramas cu o idee: viata e ca un joc de poker.

ca unii-s mai destepti si o pun si pe scena, asta e alta discutie:)

714

Ivanov in Ivanov:)

Cea mai frumoasa veste a zilei, confirmata de Dl Andrei Serban, suna asa:

Vlad Ivanov si Andrei Serban vor lucra impreuna pentru Ivanov-ul lui Cehov. La Teatrul Bulandra. Repetitiile in perioada decembrie – ianuarie.

Dincolo de gaselnita de marketing – Ivanov in Ivanov- simt ca va fi o mare intilnire acolo.

*
Am scris despre amindoi de-a lungul anilor, am vazut toate piesele (si filmele) lui Vlad Ivanov, am fost norocoasa sa stau o vreme la repetii la Pescarusul montat de Andrei Serban la Sibiu acum citiva ani (ma rog, dupa aia Razvan Penescu de la liternet a complotat cu Dl Serban si m-au convins sa-mi public insemnarile din perioada aia, le gasiti aici) si i-am vazut multe dintre piesele de atunci incoace montate (si o opera, la viena:) ). Si- as zice ca-i simt, mai degraba decit ii stiu.

Amindoi sunt rigurosi, perfectionisti pina la …nesfirsit.

Andrei Serban modifica piesele pina cu 5 minute inainte de prima repetitie cu public si mult dupa aceea. Si le modifica mereu pentru ca mai vede ceva in plus, mai are nevoie de un retus, de ceva.

Vlad Ivanov e recunoscut pentru imensa sa putere de concentrare (poate sa spuna pagini intregi de text, de oricit de multe ori i-ai cere, fara sa greseasca un cuvint sau o intonatie… cristian mungiu dixit)

Abia astept sa-i vad lucrind impreuna. Stiu ca va fi mult respect acolo si imi imaginez o slefuire frumoasa si intr-o parte si in cealalta, in exercitiile acelea magice.

*
altfel, Dl Andrei Serban e la Budapesta mai are citeva zile pina la premiera cu 3 surori ( tot Cehov) la Teatrul National de acolo.
Fix in aceeasi zi Vlad Ivanov are filmul Principii de viata (in care e rol principal) la Festivalul de la San Sebastian care incepe astazi.

1227

cel mai frumos compliment din viata mea

astazi, intr-o conversatie telefonica, dna Rodica Mandache mi-a fct cel mai frumos compliment din viata mea. Mi-a multumit ca eu am fo prima persoana pe care a vzt-o vineri seara, in culise, dupa spectacolul Marea iubire a lui Sebastian.

“E important pe cine vezi primul in culise pentru ca tu atunci nu mai stii nimic de tine, faci numai prostii. Si ai nevoie de un om ca sa te aduca inapoi la lume.”

despre spectacol scriu diseara.

745

Capete Infierbintate la Ideo Ideis 2010

luni, la festivalul de teatru de la alexandria, elevii de liceu au vazut o piesa care vorbeste despre mineriade, Capete infierbintate.

is foarte curioasa cum se vad evenimentele acestea din perspectiva unor copii “nealterati” de politica.

despre spectacol povesteste Nicoleta Gavrila, parte din echipa organizatoare. foto, Adrian Bulboaca

Spectacolul e un proiect de cercetare si performare a istoriei recente a Romaniei, mai exact a evenimentelor din 13-15 iunie 1990, si are la baza o cercetare care a inceput in decembrie 2009 si continua si in momentul de fata. In baza acestui reaserch initiat de Mihaela Michailov, David Schwartz si Cinty Ionescu, au fost puse bazele a doua proiecte: spectacolul de teatru documentar pe care l-am vazut noi aseara (in care Alexandru Potoceanu joaca exemplar 7 personaje reprezentative pentru evenimentele din 13- 15 iunie 1990, respectiv pe Ion Iliescu, Miron Cozma, Munteanu- liderul studentilor, mineri, studenti arestati s.a.) si o arhiva audio-video informala de interviuri cu oameni care au participat la evenimentele de atunci. Daca arhiva e in curs de realizare, spectacolul e gata si e f tare pt ca iti prezinta infos despre iesirea minerilor atat la nivel discursiv, prin cele 7 testimoniale, cat si vizual (pe fundal sunt proiectate in continuu scanuri din ziarele acelei perioade, citate de-ale actorilor implicati, bucati din rapoarte realizate de catre diferite institutii publice etc.) si audio (auzi impuscaturi, masini de politie, multa zarva). Mie uneia mi-a placut f mult si ti-l recomand cu drag.

Nicoleta Gavrila

427

festivalul de teatru de la alexandria, Ideo Ideis, part 3

sunt in urma cu postarile fotografiilor de la alexandria.

aici citeva cadre din atelierul de coregrafie tinut de florin fieroiu.

am sa scriu curind de ce sunt importante atelierele acestea, dar astazi sunt f f in vrie:(
width=”300″ height=”200″ class=”alignnone size-medium wp-image-6515″ />

705

festivalul de teatru de la alexandria – florin serban – ziua2

elevii de liceu care sunt la festivalul de teatru de la alexandria s-au intilnit in week end cu regizorul florin serban (eu cind vreau sa fluier, fluier) in cadrul evenimentului special “cinemateca tirzie”

a fost atmosfera destinsa, s-au pus intrebari cu garda jos si – ceea ce e cel mai important – copiii astia de liceu au putut simti modestia, bunul simt si profesionalismul lui florin serban.

e o lectie nerostita, dar prin empatie, o sa-i ajute infinit in viata.

cind am vazut fotografiile de la intilnirea lui florin serban cu elevii de liceu, mi-am adus aminte de lucrurile pe care mi le povestea george pistereanu (actorul principal din eu cind vreau sa fluier, fluier) despre cum florin “a lucrat cu mintea lui”. discutiile lungi care l-au facut sa-si vada altfel personajul, dar si meseria.

lucrurile astea sunt nepretuite. si pentru elevii de liceu de la alexandria care – chiar daca nu vor face cu totii teatru mai departe din viata – vor pleca de aici, cu o tusa in plus, slefuita pe sufletzel

[gallery]

in foto Florin Serban si Andreea Bortun
foto de Adrian Bulboaca

in curind fotografii de la piesele prezentate si de la atelierul de actorie.

466
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!