foto de azi de la radu afrim care-i la sfintul gheorghe unde munceste la o noua si frumoasa piesa, lucia patineaza.
*
s-ar zice, dupa ce am blogat azi, ca numai de teatru m-am ocupat… ce frumos ar fi fost:)
andrei serban nu face piesa de teatru cu fetele Indigo
am verificat direct la sursa, dupa ce aflasem din ziare ce mindre-s fetele cum ca vor juca teatru, la NY, la Andrei Serban.
mi se pare foarte funny ca fetele stiu de La MaMa, locul unde se presupunea ca s-ar fi afirmat.
*
domn regizor e la Praga, monteaza Oneghin, cu decoruri de Adriana Grant. nici gind de vreo piesa cu gemenele turbate.
Harabor mama lui Cristi Popa!
Manuela Harabor e mama lui Cristi Popa in serialul nou de la Antena 1, fetele Marinarului. Pentru mine si prietenii mei, e un mare motiv de amuzament. S-au auzit chiar si glume de genul “daca as fi in locul Manuelei, as avea probleme emotionale ca sunt mama lui Cristi intr-un film”
Acum banuiesc ca e mama naturala in film, nu adoptiva or smth. Ea are un pic peste 40 de ani, el are aproape 30. Deci Manuela nu sta bine.
*
Cristi Popa e un actor foarte frumu. Foarte foarte frumu. Si joaca in piesele lui Radu Afrim, asa ca l-am vzt de aproape.
Cu fetele din gasca fac mereu lobby la domn Afrim cind il distribuie, sa ne primeasca la repetitii. Recunosc, eu am iesit cistigatoare si am fo si la repe si la cafele:)
*
Aici o foto cu Cristi si Nico din Bjork of cors, facuta de Radu Afrim.
fete, flori… – radu afrim
radu e de citeva zile la sfantul gheorghe unde monteaza o noua piesa.
desi monteaza peste tot in tara, si-s si alte orase de care cred ca se simte mai apropiat emotional, tehnic – pt el – sfintul gheorghe e acasa.
acolo a pus Alge. (si De mina, pe care eu n-am vzt-o).acolo e Fatima – o actrita coregrafa care mie imi place foarte foarte tare. acolo s-a mutat acum elena popa ( bunica din plastilina)
fotografia asta este de astazi. fetele din piesa lui radu. printre flori.
foto by radu afrim
pe blogul lui radu afrim si o foto cu fatima. zilele viit, daca ma mai lasa, mai pun o foto si cu un baiat frumu:)
REGIZOR, COLECTIONEZ POVESTI CU VISE (VISATE SAU NEVISATE)…
…de oameni care traiesc (sau nu) in acelasi timp cu mine… despre ce ati visat sau doriti sa visati…de la visatori care vor sa-si vada visul realitate…pe o scena.
OFER POSIBILITATEA TRAIRII LOR INTR-UN SPECTACOL DE TEATRU APARTE.
PS. CINE CREDE CA VISUL SAU POATE FI IMPARTIT?
CINE ARE CURAJUL SA-SI TRANSFORME POVESTEA INTR-O REALITATE IMEDIATA…SA-MI TRIMITA VISUL.
Data limita a trimiterii textelor: 31.01.2009
PREMIERA PROIECT: 1.03.2009
LOCUL: Teatrul Dramatic Fani Tardini – GALATI
*
un prieten m-a rugat sa-i anunt proiectul. daca aveti vise de impartasit, va rog, trimiteti-le la [email protected]
Reactii articol Andrei Serban / Lear
*
“MA INTREBI CE FAC? IATA O POZA FACUTA IN TIMP CE ITI SCRIU DE LA CABANA DIN MUNTI, CU POZELE BAIETIOR MEI SI CEASUL DIN PERETE…DACA SE VEDE IN UMBRA timpul care trece”
*
acum citeva minute, Andrei Serban intr-un mail care incheie un lung sir de intrebari/ raspunsuri/ comentarii pe tema articolului Regii mor in picioare, despre zilele de premiera ale piesei Lear de la Bulandra.
un motiv ca sa lansez o intrebare pe care o aveam in minte de multicel: cum v-a fost intilnirea cu textul acesta in Tabu?
(ce spune regizorul, dupa ce veti fi comentat voi)
ada milea- quijote- germania – part 2
un quijote pe un scaun urias; 6 sancho (fete), ada intr-un colt la chitara si un domn despre care nu stiu nimik la keyboards.
*
ada: ‘neatzaaa
cristina: heeeeeeeeei
cristina: ce faci cum esti
cristina: cum a fo la premiera?
ada: SUPEEEEEEERB!!!
cristina: bravooooo >:D<
ada: >:D<
cristina: nu pot sa ajung la tine ca plec la hong kong
ada: e cel mai mishcat concert pe care l-am facut
cristina: mishcat?
ada: vrei sa vezi poze?
cristina: dadadadadadada
cristina: ce tareeeeee
cristina: vaaaaaaaaaaaaai cum arataaa
cristina: si ce lumini
ada: is din repetitzii
cristina: foarte tareee
cristina: zici ca e alt show
ada: pai, e complet altu
cristina: pai mi-a zis ca ai 6 sancho
cristina: da' tu glasuiesti germana?
ada: am facut in engl
ada: cu mici fragm in germ
cristina: citi sunt in echipa?
ada: 6 fete si-un baiat
ada: anu' 2
ada: noroc ca baiatu-i f bun.
cristina: e ca un examen pt ei?
cristina: le dai note la sf?
ada: da
ada: de fapt, calificative
ada: gut, sehr gut
*
foto din repetitii, by athanor academie
pentru cei care inteleg germana iata si detalii chiar de la ada, despre proiect si cum e sa fie profa:), intr-un interviu aici
oameni si faze- FNT, UTE, part 4
– e distractiv acolo p scena la aplauze?
– pt mine e f emotionant. la primele 2 reprezentatii, la premiera mai ales, m-a busit plansu’. asa greu ma abtineam, imi tremura maxilaru’ ca un pickamer
cu vlad bîrzanu, dupa ce descrisese ce vedea in sala, la aplauze, la a doua reprezentatie cu Caligula in FNT.
*
foto dintr-una dintre cele mai frumoase secvente din piesa. Caligula si Scipio danseaza (fac dragoste), iar in spatele lor sunt sute de fotografii ale mortilor lasati in urma. asezate asa pe perete par ca-ntr-un muzeu si te duci cu gindul la auschwitz, 9/11 si alti morti in masa.
muzica, domnii si dansul lor sunt insa foarte erotice.
*
– n-are sens sa zic ca in frivolitatea mea absoluta, ma uitam la chestia aia cu care erai imbracat si ma gindeam sa-mi fac o rochita asa ca e frumu
– :)) se rupe f usor
– am vzt
oameni si faze, FNT, UTE part 3
Un poem ridicol, Teatrul Noua Generatie din Moscova. TNB
două ore pînă la catharsis.
revoltă interiorizată, gînduri şi piele tresărindă. la final, după o muzică celestă egală în senzaţie poate doar cu cea bisericească, actorii s-au adunat pentru aplauze. se striga bravo, vocile se încălecau, se alergau unele pe altele, dar era linişte. o linişte obsedantă.
cînd a venit şi igor yasulovich, în toată încremeneala asta, actriţa (mult mai tînără) care îl apucase de mînă şi-a încruntat sprîncenele. atunci am ştiut că ea plînge. chiar dacă într-un fel ce poate părea neobişnuit publicului.
sunetul stricat al vocii lăudăroase a unui fost director de teatru, pe hol, la ieşire. şi desprinderea interminabilă dată de un decor care parcă nu mai încăpea în propria-i înălţime.
by anaceadesteapta
oameni si faze – FNT, UTE part 2
Teatrul de opereta. Caligula.
il asteptam pe vladutz (unul din actorii principali, f bun si are doar 18 ani!!!). vladutz vine, il felicitam imbratisindu-l si e rapit de doua tinere. si sta de vorba. si tot sta de vorba.
par doua fane ( el e tinar si frumu, e normal sa aiba fane), noi vrem sa-l salvam si-i zicem: haidi mergem, stii ca pe tine te asteptam.
el politicos: gata, vin.
5 min mai tirziu, dupa ce ne mai oprim sa discutam lucruri, eu ii zic: vroiam sa te salvam de acolo, iar el raspunde: ee, era verisoara mea.
*
National. Sunetul tacerii (again)
Aplauze de final. In ropote. Urale din spate. Actorii se intorc pe scena pentru a 6-7 oara. Sunt stingheri de atitea aplauze.
e ultima reprezentatie din spectacolul in care nu se rosteste nicio vorba, doar cintecele simon & garfunkel insotesc povestile din gesturi; s-a dus vorba ca spectacolul e senzational (am primit nenumarate sms-uri cu “trebuie neaparat sa vezi asta”, stiu oameni care au mers la doua reprezentatii de dragul piesei), in sala sunt multi actori (tineri si mai putini tineri), multi regizori si jurnalisti.
Actorii de pe scena habar nu au ca cel care a strigat in gura mare Bravooo e Marius Manole, o vedeta locala. Si nici ca Radu Afrim (multi premiat UNITER) e a doua oara la spectacol. Sau ca legenda noastra, Lucian Pintilie, ii priveste dintr-un colt. Sau ca domnul Dabija e super incintat si aplauda frenetic. Dar cumva, din emotia care se transmite din sala catre scena si invers, toata lumea stie ca bucuria si placerea de la sfirsit e reciproca. Sau simte asta.
( aceeasi emotie, dar de data asta mai constienta, am simtit-o la actorii maghiari de la cluj. jucau Unchiul Vania in fata unor nume ca olga tudorache, coca bloos, rodica mandache, ioana pavelescu – si-acum numesc doar doamnele care-mi plac mie 🙂 )
oameni si faze, FNT, UTE, part 1
Simbata. Teatrul Odeon.
Olga Tudorache se pregateste sa intre la spectaclul lui Andrei Serban, Unchiul Vania.
Marius Stanescu o vede in fatza teatrului, o intreaba cite locuri vrea, intra rezolva problema si vine sa o conduca. O ia de brat si incep sa urce cele 11 trepte de la Odeon.
Pe la a 8-a doamna Tudorache se opreste sa mai povesteasca un detaliu.
Si sa cistige timp sa se odihneasca.
Te uiti sitz spui: oamenii ca ei nu trebuie sa imbatrineasca!
*
Simbata, Teatrul Odeon.
Doamna Mandache sta de vorba cu cineva. Ma vede vine sa ne salutam, ne pupam, ii spun ca arata foarte bine si spune: “am fost si aseara la piesa asta, azi ar fi trebuit sa merg la alta, dar am mai venit o data pentru ca mi-a placut prea mult.”
Tot la Unchiul Vania.
*
Luni, Teatrul National.
Eugen Jebeleanu, tinarul din piesa mult discutata Omul Perna. “am vzt spectacolul asta simbata, ieri am fost la braila sa jucam omul perna si azi am venit sa o mai vad o data, pentru ca mi-a plct prea mult.
– cum a fost la braila?
– Foarte bine, mult public
– Si-acum dupa scandalul cu cenzura cum a reactionat publicul?
– Cu multe aplauze ( zimbeste)
– Care aveau si alte semnificatii (zimbesc)
– Da da.
La “Sunetul Tacerii”
*
Luni, Teatrul National
Ultima reprezentatie cu Sunetul Tacerii, o piesa fara vorbe, incredibil d frumoasa.
Cu domnul Pintilie, in liftul de la national, intirziati. Plasatoarele spun ca spectacolul tocmai incepe, nu mai putem intra. Il vad pe domnul Pintilie, trecem cu dinsul care primeste un scaun si se aseaza in lateral. Pentru citeva clipe, pina ma obisnuiesc cu intunericul si locul, sprijin o gradena iar o tinara care a vzt ca am venit cu domnul Pintilie spune cu respect “vreti sa stati aici in locul meu?”
Nu, multzumesc, stati linistita si bucurati-va de spectacol.
Era o studenta care statea pe scari, imbracata foarte frumos, cu o palariuta mov si un pulovaras foarte dragutz. respectul ei pentru dl Pintilie il transferase la noi. un om bun.
unchiul (meu) vania
Toata scena e plina de scaune, dintr-un capat in altul, rind dupa rind. Cam 100 d persoane. Fara niciun spatiu in mijloc, dintr-o culisa in alta sunt scaune si bancutze pline de spectatori asezati cu fata catre sala.
In sala citiva actori, cit sa-i numeri pe degetele de la o mina. Se folosesc de scaune ca si cum ar fi spatiul lor de trait, merg pe spatarele lor in viteza, dorm pe minere, se sprijina ca pe un pat pe dungile a trei rinduri consecutive.
E cava ciudat acolo; stii ca ai vnt la teatru, dar s-au inversat rolurile: esti pe scena (unde de obicei e fictiunea- textul- actiunea- piesa), iar actorii sunt in sala (unde ar fi trebuit sa fie realul- oamenii obisnuiti- tu). Ai mai vzt asta, doar ca acum oamenii din sala merg pe muchiile alea subtiri, in echilibru precar, si te gindesti ca nici viata ta nu e prea stabila. Si te emotioneaza, ba chiar te nauceste un pic, inversarea de planuri.
*
Tango. Un dans erotic prin definite. Despre cine si cum conduce intr-o iubire.
Personajele din sala se folosesc de culoarele dintre scaune ca sa danseze un tango. Conduce dansul barbatul cel mai rivnit, doctorul burlac.
Danseaza cu femeia rafinata si miscarile-i sunt ample, languroase, picioarele li se impleticesc, bazinele li se misca in ritm erotic.
Danseaza cu fata uritzica (dar buna la suflet) si ea vrea sa conduca, dar nu stie cum, si miscarile le devin stinghere.
Danseaza cu soacra femeii rafinate, duduie careia i-a murit sotul de ceva vreme si-si doreste un alt barbat in viata, iar dansul lor e abrupt si comic, ea e agresiva, el vrea sa pastreze distanta.
Danseaza cu bona, o taranca simpla si calda care stie ca lui ii place tuica, si tangoul se transforma in hora, pastrindu-se ritmul melodiei.
Iar tu stai pe scena, te uiti cum se strecoara printre scaune si speri sa nu se loveasca. e mult erotism in melodie si-n miscarile lor sitz spui: asa cum dansam, asa si facem dragoste. asa cum suntem, asa si iubim.
(ma rog, iti spui asta daca l-ai citit pe ortega y grasset)
*
Se termina piesa. Timp de trei ore ai fost mutat dintr-o culisa in alta, in mici custi delimitate de perdele, in care actorii si-au spus povestea. Esti eliberat de acolo, cortina se ridica si vine lumina din sala. Actorii coboara printre scaune si fac un tur in aplauzele tale.
Tu si inca alti 100 de oameni, comasati in mijlocul scenei, aplauzi sala goala ( cu o mina de actori care apare si dispare dintre scaune). E ca si cum ai rasplati realitatea din strada cu aplauzele tale, nu conventia teatrala.
Adica ai vnt la teatru ca sa vezi unii de-ai tai si sa-i aplauzi pe cei care traiesc (au viata lor) pe/printre scaune.
Culmea e ca o faci cu placere.
*
Sunt trei secvente din Unchiul Vania in regia lui Andrei Serban (un text superclasic si super vechi, adus surprinzator in zilele noastre printr-o geniala utilizare a spatiului de scena). E o piesa mega premiata si mega cronicata.
Dar fiecare o traieste si o vede cum poate si cum o simte. Asta e partea mea, vazuta simbata seara la teatrul Odeon in cadrul festivalului UTE.
(despre Andrei Serban voi mai scrie luna aceasta, in proiectul Special Film/Teatru, plus ca e in bucuresti si ne vom mai vedea zilele astea)
*
foto de István Biró, mai multe fotografii din piesa aici
tabu – special film/teatru. inimi cicatrizate/ gramofonul
cind am vzt inimi cicatrizate (acum 2 ani, la constanta, piesa regizata de radu afrim) mi-am dorit f f tare sa am un gramofonel ca al unuia dintre personaje.
eva se numeste personajul, e infirmiera intr-un sanatoriu de atit de multa vreme incit toti cei care sunt acolo internati o considera o mobila. pentru ea, gramofonul unuia dintre pacienti e accesul la lumea de afara, muzica lui inseamna pt ea ceva la care n-o sa ajunga niciodata. pentru ca toti fac glume pe seama dorintei ei de a avea gramofonul, si cum nu-si poate cumpara unul, si-a fct mai multe gramofonele din ghips cu care se joaca pe ascuns.
mi-a plct mult secventa asta, cu joaca, bombaneala evei pe ascuns. si mai ales mi-a plct simbolul pe care-l aveau gramofonelele din ghips ( daca nutz dau altii ceea cetz doresti, iti poti face tu lumea ta in care sa te bucuri) .
zilele trecute interpreta evei din piesa (lana moscalciuc, incredibil de frumu in realitate) mi-a adus un gramofonel. facut special pentru mine.
in prima seara am dormit cu el la capul patului, acum sta pe o masuta destul de aproape de mine. e mic, fragil si plin de simboluri, iar eu il iubesc tare tare.
iata foto din joaca evei, iar aici povestile de la vremea vizionarii piesei, care a fo si prima mea intilnire face to face cu (acum prieten cu mine) radu.
piesa, din pacate, nu se mai joaca. foto by radu afrim
*
de miine mergem la teatru. a vnt in bucuresti Andrei Serban (m-a sunat cind eram la londra, voi merge sa vad unchiul vania la bulandra) si incepe Festivalul National de Teatru (la care mergem sa ne distram pentru ca, exceptind citeva piese, restul e o mare….tristete)
london – the half
30 de minute.
minutele acelea magice in care actorii se concentreaza inaintea oricarei piese de teatru, pina incepe show-ul.
25 de ani de fotografii intime, instantanee ale celor 30 de min.
simon annand e fotograful.
jeremy irons in halat, uitindu-se in gol cu tigara in mina; jane birkin in maieu gesticulind cu miscari ample, cate blanchett fumind concentrata, jude law analizind decorul… zeci de foografii. printre ele si asta cu doamna judi dench care ride dintre notele de felicitari primite.
asta si cea cu kevin spacey, tot in fata oglinzii, cu notitele personale pe ea, sunt preferatele mele.
*
am cumparat cartea cu toate fotografiile lui annand, azi ajung si la expo sa le vad mai de aproape.
(la bucuresti am sa postez si citeva fotografii din The half-ul local, cu actorii nostri, facute de regizorii nostri)
binoche danseaza
la londra. pina in 5 oct. cu mulatrul pe nume Akram Khan, care a lucrat cu peter brook.
*
When she was filming Minghella’s Breaking And Entering in London in 2006, her shiatsu masseuse, a friend of Khan’s, asked her if she wanted to learn to dance. Binoche did and loved what she’d seen of Khan’s work. Her masseuse introduced them and they spent three days working in his studio.
Was it chance, I suggest. “Intuition,” she prefers. “I see life as being a movement in you that has a certain certainty but you can’t hang on. It’s like a healthy earth – you’ve got to put air in it, you’ve got to ask questions and move it in order not to become stuck in your thinking.”
*
“In film, we have to get intimate very quickly. You’re showing your soul – you have to get naked, sometimes physically but mostly emotionally. Dancers don’t really get involved emotionally that much because it would be too much – they’re so close physically all the time, the body becomes like a tool.”
She and Khan, she says, are aiming for both kinds of closeness. “To put emotion and body together – it’s a weird experience because it’s a very intimate relationship.”
*
interviul cu binoche aici – desigur, minunat scris, la mare distanta d ce s-ar scrie la romania
pillowman – o noua piesa by radu afrim
mai intii de toate, daca nu mi-ati citit niciodata blogul personal, e bine si corect sa stiti, ca radu mi-e prieten. asta nu inseamna ca nu spun ce nu-mi place (cind nu-mi place) ceva la piesele lui, dar am o doza mare d subiectivism, pe care-l declar asumat.
*
simbata am fo a vad piesa lui cea mai noua; Pillowman…la Braila!!!
*
despre cenzura, copii molestati, parinti care planifica prea mult viata copiilor lor, copii care se zbat “sa evadeze din gindurile parintilor lor; sa nu devina sablonul inventat de ei”, cum ar spune Thomese (Copilul-Umbra a fo lectura mea pe drumul dus-intors Bucuresti Braila), scriitori care se descarca prin povesti; scriitori care se incarca din povesti; inocenti care accepta cu greu ca sunt diferiti si asa vor ramine.
*
cu o foto din show, facuta de radu