Category : diverse

audiente reviste up market SNA

Din decembrie anul trecut, cind la iesirea din trustul Realitatea Catavencu am auzit comentarii aiurea despre rezultatele Tabu, mi-am promis ca voi face publice SNA-urile la fiecare val.

iata cele mai recente rezultate, pentru publicatiile de femei in categoria Up market, in mii de cititori.
aprilie09 – aprilie10

Tabu 135
Elle 104
The One 82
Tango 53
Beau Monde 48
In Style 37
Marie Claire 23

2247

ajuta-ma sa fac o mega surpriza:)

Stiti cum e cind bucuriile pe care vrei sa le faci altora ti se intimpla tie?!

*
Luni, Ioana Ulmeanu, colega mea, m-a rugat sobra sa iesim pe hol ca vrea sa-mi spuna ceva.
Pe drumul de la biroul meu pina la usa, m-am gindit la tot felul de lucruri “e certata cu cineva din redactie; vrea marire de leafa; vrea sa plece in alta parte”. In mai putin de 10 metri de mers, ajunsesem la scenarii ingrozitoare.
Ioana a deschis usa si mi-a facut loc sa ies. Am gindit instantaneu “Atit de nashpa e vestea, de ma lasa pe mine sa trec prima?”

Si-am intrat in living: wwwwwwwwwaaaaaaaaaaaaaaau.

Fetele de la The Practice, adusesera mascota mea preferata pufuletele Gusto – Mircea Cristat pe care-l stiti de la Optimism 2010 (acum si cu un frate), iar pe masa din living erau platouri mari cu ciocolata si fructe.

Pufulete imi spunea ca ei s-au gindit sa-mi faca o surpriza, ca stiau ca sunt obo si stresata si am nevoie de ginduri bune (cu o zi inainte postasem chiar pe FB ca vreau sa aud vesti bune, nu doar ca vine sfirsitul pamintului).

Imi dadusera lacrimile de bucurie; nu doar pentru ca venisera ei acolo, ci pentru ca am inteles in citeva secunde ca toti colegii mei complotasera la asta. Toti stiau.

Nu l-am auzit f bine pe Pufulete ce a zis, pt ca era avalansa de ginduri in capul meu, dar intr-un moment de luciditate am zis “ciocolataaaaa”. In spatele pufuletelui Gusto era o fintinta de ciocolata. Care se revarsa in riuri, riuri de cioco calda si buna.

Ca sa-mi trag un pic sufletul, am trisat si-am plecat de la fata locului. Chipurile “sa-mi iau telefonul”. Apoi a fost rasfat maxim cu ciocolata si o imbratisare cu pufuletele gusto, dar si cu fetele de la the practice.

*

Aveam de multa vreme dorinta asta, dar era pt altii, nu pentru mine: propusesem chiar unei agentii de publicitate (alta decit the practice) acum vreo 2 luni sa facem surprize oamenilor stresati si necajiti de la birouri; sa le creem o clipa de rasfat aparuta ca de niciunde.
Nu ma gindisem nicio clipa ca mi se poate intimpla mie.

Dar, pentru ca mi s-a intimplat si –a fost foarte emotionat si placut, vreau sa o duc mai departe. Cum fusese si gindul meu initial.

Dincolo de ceea ce am primit – fructe & cioco – e ceva nepretuit: stiau ce-mi place (ciocolata), stiau cum sa ma bucure (cu un gind bun) si si-au luat toti din timp (si fetele e de la the practice si colegii mei) ca sa-mi faca aceasta surpriza.

*
Gesturile frumoase si gindurile mici care se trasforma in megasurprize trebuie intotdeauna date mai departe.

Asadar, vreau sa incep saptamina urmatoare facind o surpriza cuiva care e stresat si necajit la birou; cuiva care munceste mult si care se va bucura stiind ca sunt oameni care s-au gindit la el/ea.

Scrie-mi si descrie-mi un coleg/o colega care crezi ca ar putea fi beneficiarul surprizei. Da-mi citeva detalii despre el/ea si saptamina viitoare sunt la biroul lui/ei.

Comenteaza aici pina duminica la ora 12, descriindu-mi – fara nume, pliz- cui ar trebui sa-i fac surpriza. Si lasa o adresa de mail corecta, ca sa te pot contacta pentru detalii.

Multumesc.

The other side of “VIP” Internet – Bobby Voicu

Pentru ca Tabu are numar special Facebook, incepind de astazi, timp de o luna, povestesc intimplari mai putin stiute despre persoane pe care le-am cunoscut via Facebook or Twitter.
Un fel de The other side of “VIP” Internet.

Primul pe lista: Bobby Voicu.

L-am cunoscut pe Bobby prin noiembrie anul trecut cind l–am anuntat ca vreau sa scriu despre proiectul lui de reasezare in circuitul turistic a cetatilor din Romania.

Citeva luni mai tirziu ne-am dus amindoi pina la Ibida, linga Tulcea, locul unde se afla prima cetate pe care vrea s-o “cosmetizeze”. A fost o excursie in care am povestit incredibil de multe… si de personale:).

Inainte de excursia asta Bobby era pt mine, banuiesc ca si pentru multi dintre cei de pe net, persoana care – printre glume – isi arata ferm autoritatea.

Pe deal la Ibida.

Cind am fost la Ibida, in februarie, era un frig de crapau pietrele.
Eu eram imbracata – nu rideti – intr-un pulovaras gri si o vesta lunga de blana. Bobby avea hanorac, geaca, un fes si era blindat cu toate cele.

La prima oprire, Bobby s-a uitat lung la mine si-a intrebat: Nu ti-e frig?
Am evitat elegant raspunsul.
La cetate batea vintul atit de tare, incit nu auzeam ce povestea arheoloaga care ne insotea. La un moment dat, Bobby, cu ochii lui albastri deja fulgerind, mi-a zis: “Nu vrei fesul meu?”.
Mi-era un frig de nu mai stiam de mine, dar imi purtam pletele-n vint– fusesem cu o zi inainte la coafor – si nu stiam cum sa-i explic ce gindeam:
“Cum sa-mi pun un fes fara oglinda?!”
L-am refuzat politicos. Din nou. Si l-am vzt cum se incrunta f tare.
Cind ma ajuta sa cobor de pe dealul plin de zapada (alunecam, desigur, pentru ca eram in cizmele mele ECCO cu talpa moale si fina) mi-a spus printre dinti, fara sa ne auda doamna arheolog :“Fi-ti-ar fitele de Dorobanti sa-ti fie!”.

A fost primul semn ca Bobby chiar spune ce gindeste. Si, de atunci incolo, mereu a fost asa.

Pina la sfirsitul acelei zile ii dadusem o porecla – “Short cut”. In timp ce povesteam lucruri, lui ii fugea mintea extrem de repede catre o solutie, o rezolvare instant sau vreo oportunitate de extindere.

Tot in ziua aia dupa povesti in care am dat fiecare din casa – de la copilarie si pina dincolo de adolescenta – am obtinut o promisiune: “eu ii scriu biografia, cind va fi el milionar celebru”. ( fetelor, daca dati bani grei, va spun povesti suuuper misto:) )

Dupa care el a descoperit ca ma pricep la radio (a fost singurul meu moment de glorie in 12 ore de drum; singurul moment in care i-am captat pe bune atentia- erau interesante smekeriile de programare/ format radio), iar eu am prins curaj sa-l “exploatez”.

Consilierea

In ultimele luni am profitat copios de cunostintele lui despre internet, iar o parte din modificarile site-ului Tabu i se datoreaza. Cind m-a invatat cum e cu google analytics cred ca i-am scos peri albi dar, cu autoritatea pe care i-o stiam dinainte, m-a certat tare cind a parut ca nu i-am explicat si Sinzianei – content managerul tabu.ro – ce ma invatase (pe cuvint ca-i explicasem!).

Acum conversatiile noastre pe teme de consiliere sunt o continua negociere. Sau un meci de ping pong.

“Te rog frumos, te uiti putin pe proiectul X in care vreau sa ma implic?”, il intreb eu cel mai adesea.
El cere la schimb cine stie ce traznaie (promovare pt proiecte lui, adesea), eu cer la schimb inca ceva, el mai adauga ceva la cerere… si tot asa.

Cu el am vorbit pentru prima data de numarul special Facebook, el m-a explicat cum s-a schimbat gindirea tinerilor care au trait numai in epoca internetului, tot el mi-a dat sa citesc lucruri complicate de SEO (n-am terminat nici acum cartea aia, ups!) si tot el m-a trimis catre jocuri online girlish ca sa inteleg pe unde ar trebui sa duc tabu.ro, daca vreau sa fie pentru un public tinar.

Si, dincolo de toate astea, a venit la Optimism 2010 cind aveam de povestit lucruri grele si personale. A fost in sala; unul dintre cei citiva prieteni in care mi-am sprijinit privirea cind gindeam “Hopa! Nu mai stiu ce tre sa zic mai departe”.

Asa ca acum stiu ca dincolo de autoritatea aia bossy e si altceva, foarte friendly si, contrar tuturor aparentelor, e o doza de timiditate.

Ok, ma opresc aici; daca descriu mai mult o sa se incrunte.

Bobby e unul dintre prietenii pe care mi i-a adus internetul si pe care-l necajesc des. Ca in aceste zile cind sunt suparata pe el pentru ca nu poate sa vina la petrecerea Facebook Tabu.

*
Miine descriu un alt VIP Internet.

3479

Fotografie pentru orbi la Salonul National de Fotografie

cum arata o fotografie pentru orbi? cum pot ei SA VADA ce surprinde un fotograf?

provocindu-mi aceasta dilema Dragos Bucurenci m-a convins sa merg la lansarea Salonului National de Fotografie ( The ark, expo e deschisa pina miine – duminica 13 iunie, ora 18.00)

*
pentru ochii mei e “goala”, pentru ei e plina.
pentru mine e doar un contur, pentru ei e o forma care capata multe intelesuri.
pentru mine e alb negru, pentru ei… nu conteaza asta.

tehnica prin care se realizeaza transpunerea fotografiei obisnuite intr-un “limbaj” pentru persoanele cu deficiente de vedere se bazeaza pe o presa care are efect invers: umfla/ridica bucata de hirtie in locul in care a fost imprimata cu cerneala. mi-a explicat asta directorul Salonului National de fotografie, Serban Mestecaneanu.

mergeti la salonul de foto sa vedeti si sa simtiti aceste fotografii. e o experienta foarte interesanta


*
la expo – unde am vazut lucrarile unor tinere sperante (n-are legatura virsta cu asta), am descoperit un fotograf despre care cred ca se va mai auzi multe: bogdan bousca. (sa ma ierte daca e celebru, eu am aflat de el abia ieri)

si mi-a placut ca un fotograf atit de cunoscut precum Cornel Lazia a fost prezent in expozitie. E un gest frumos de sustinere a breslei, dar si un gest de mare gentiletze (fara orgolii, fara pretentii). A fost singurul fotograf cunoscut care si-a expus lucrarile (linga ale incepatorilor, in sir indian, fara a fi demarcat de restul grupului).
Bravos Cornel.

1218

vizionare tabu – Felicia, inainte de toate

miine vedem intr-un cadru special unul dintre filmele mele preferate de la TIFF: Felicia, inainte de toate.

5 dintre voi primesc aici pe blog cite o invitatie dubla la vizionarea la care participa si regizorii si actrita din rolul principal.

regula e: primul venit, primul servit. inscrieri numai pe blog, la comments

detalii despre vizionare

Parada Film si revista Tabu va invita miercuri, 9 iunie, ora 20:00, la Cinemateca Union din Bucuresti, la o proiectie speciala a filmului de lungmetraj “Felicia, inainte de toate”, in regia lui Razvan Radulescu si a Melissei de Raaf.

Dupa proiectie va invitam si la o discutie cu regizorii filmului, cu actrita din rolul principal, Ozana Oancea si producatorul filmului, Ada Solomon.

Dupa publicarea recenziilor voastre, Razvan Radulescu si Melissa de Raaf vor alege 5 bloggeri carora le vor acorda un interviu in exclusivitate.

***
„Felicia, inainte de toate“, un film despre relatii familiale si despre felul in care timpul influenteaza comportamentul oamenilor, reprezinta debutul in lungmetraj al celor doi regizori. In rolurile principale ii regasim pe Ozana Oancea (Felicia Mateescu), Ileana Cernat si Vasile Menzel (parintii Feliciei). De asemenea, in roluri secundare apar, printre altii, Victoria Cocias, Gelu Nitu, Clara Voda si Serban Georgevici.

***

Pentru mai multe informatii, vizitati site-ul: www.feliciafilmul.ro. Pe site veti gasi si pagina de “Download” (http://www.feliciafilmul.ro/Ro_First_of_All_Felicia/Download.html), de unde puteti folosi orice material pentru blog-urile voastre.

de ce n-am mers la Marsul Gay

De 5 ani de cind lucrez pentru Tabu, marsul (parada) gay e aproape un fel de datorie de serviciu. Revista promoveaza egalitatea de sanse si diversitatea, iar reprezentantii ei cred in ceea ce promoveaza.

In acesti 5 ani, am lipsit de la marsul gay o singura data cind n-am fost in bucuresti.
Anul acesta am ales sa stau acasa si nici macar nu am deschis televizorul sa aflu daca e vreo problema acolo.

Revista si-a pastrat convingerile, eu am in continuare prieteni gay si as face orice ca sa aiba o viata sociala mai buna, dar …

*
Anul trecut la parada gay m-am simtit ca si cum organizatorii ar fi bifat ceva si si-ar fi luat banii pentru asta. 200 de manifestanti, 400 de politisti, tab-uri in stinga si-n dreapta, drumul inchis pe strazile pe care ajungea marsul.

Adica niciun efect asupra oamenilor din jur pentru care, de fapt, se face marsul. Nu era nimeni din afara comunitatii sau a prietenilor ei, care sa se uite si sa remarce ca nu poti sa deosebesti din sirul ala de oameni care-s gay si care nu. Pentru mine asta e sensul marsului “Normalitatea, asemanarea celor din coloana. Nu scrie pe nimeni gay”

Mai eficient, in termeni de bani & timp, ar fi fost o parada intr-un studio, in fata tuturor televiziunilor care sa ia repede citeva cadre cu travestitii care deschid coloana.

Dar marsul nu e despre asta.

*
La primele editii ale marsului gay prietenii mei din comunitate participau cu mindria unui coming out national. “sunt aici in multimea gay si iti arat ca sunt la fel ca tine”.
Am amintirea unui coleg gay pentru care drumul de 700 de metri a fost o tortura psihica. simtea toate privirile de pe strada avind tone in greutate.
Era o tortura care s-a supus singur, ca o confirmare a ceea ce e el si a faptului ca vrea sa fie acceptat asa.

Oamenii ca el si-au facut datoria in acest 7 ani si fata de sine, si fata de comunitate. Dar acum marsul nu le mai aduce nimik, pentru ca organizatorii n-au stiut sa puna nicio valoare emotionala in plus pentru eveniment. Ba mai mult, au restrins puterea lui.

E ca o bifa intr-un tabel. Ma rog, intr-o coloana de tab-uri ca sa nu se vada nimik in jur.

*
N-am fost anul asta la marsul gay pentru ca simt ca nu se merge intr-o directie buna. E grav ca dupa 7 ani de mars nu avem in Romania mai multe voci recunoscute ale comunitatii. E o problema de management a imaginii, a resurselor si, la capat de drum, a sentimentelor oamenilor alora din comunitate.
Care -acum – nu se mai regasesc nici in interiorului grupului minoritar din care fac parte.

*
dragi prieteni, nu va suparati pe mine ca n-am fost la marsul gay anul acesta. pentru voi si pentru multi altii pe care nu-i cunosc o sa scriu in continuare in Tabu despre comunitatea gay. stiu cat e de important pentru voi – dar si pentru noi – sa incepem sa intelegem nuantele care ne arata in culori putin diferite.

ca sa compensez, aseara, m-am uitat la A single Man:)

*

Unul dintre cei mai cultivati & rafinati membrii ai comunitatii gay din romania e Octavian. ma bucur ca-l stiu si ca scrie pentru Tabu. aici puteti citi cum se vede lumea lui in ziua internationala de lupta impotriva homofobiei

1494

Elena Mihaila – internship Tabu – ultimul Jurnal

Saptamina trecuta Elena Mihaila a incheiat internshipul la Tabu.
“lucrarea ei de diploma” se gaseste in editia de iunie a revistei tabu, dar chiar daca internshipul s-a terminat, asta nu inseamna ca eu nu o mai “chinui”

de saptamina viitoare, va avea aici pe blogul meu, o rubricuta permanenta.
scopul: formarea reflexului de a da articole a deadline si o editare punctuala pe mai multe genuri de scriere. finalitatea: mai invatam lucruri – si ea, si eu:)

in ultima zi de intern, Elena ne-a adus un tort de cioco mi-nu-nat.

mai jos, ultima fila de jurnal in calitate de intern.

Din septembrie o noua tura de internship la Tabu. asa ca daca va intereseaza, urmariti-mi blogul in august:)

Jurnalistul învăţăcel vs. “Demonii” unui text – Part II

Am primit aseară mail-ul încurajator al Cristinei cu edit-ul draft-ului al doilea şi cu un îndemn ca următorul draft, al treilea, să fie şi ultimul (a mai urmat unul). Am învăţat zilele astea mai multe despre cum se scrie un story decât în 2 ani de facultate. Ştiu ce am de făcut acum, dar singură nu aş fi fost în stare să ajung aici.
Mulţumesc pentru îndrumare, ştiu cât de time consuming este, dar şi pentru *a glimpse* de 3 luni în lumea:
• *agitaţie, oameni vorbind, telefoane, computere, colaboratori, vicii, mouse, jucării, 5 minute de linişte când doar sunetul tastelor şi ploaia de afară se mai auzeau, nume nereţinute, planuri, printuri, corectări şi „vreau acasă” – uri.*
Chiar dacă este ultimul jurnal de intern pe care îl scriu, o fac cu zâmbetul pe buze. Mă repet, dar nu-mi pasă, Jurnalismul este frumos dacă sunt oameni care să te facă să-l vezi aşa. Asta mi-a adus aminte de unul dintre motivele scrisorii “de ce vreau sa fiu jurnalist” cu care am aplicat:
• *“Pentru că oamenii au părerea greşită că viaţa este grea; de ce să nu existe mai multe persoane care să le deschidă ochii către o lume uimitoare, o lume mai simplă, dar frumoasă şi la fel de justă?”*
Acum trec printr-o perioadă “reminiscentistă”. Au fost multe momente drăguţe pe care nu le voi uita prea curând şi care inevitabil m-au motivat să învăţ mereu mai mult, să cer mai mult de la mine şi să nu mă dau bătută uşor.
Dragi copii, astăzi este ultima lecţie – recapitulare – ce am învăţat noi în ultimele 3 luni:
• Cum se ţine o şedinţă de brainstorming de idei pentru numerele viitoare, cum se corectează textele, cum se editează pozele şi cum se paginează articolele. Despre stresul ultimei săptămâni înainte de trimis revista la print, dar să nu uităm de research.
• Inserturi, interviuri, flat, sumar, front of the book/core/back of the book, draft, shooting-uri, transcrieri de interviu, book of the brand si feedback.
• Pitch, reportofonul în rolul unui *loyal sidekick* şi semnificaţia somnului dulce după o zi productivă.
• Reporting, “ciopârţirea” unui text, agitaţia constantă din redacţie (cu soundtrack – “În pădurea cu alune, aveau casă doi pitici…”), ce înseamnă stresul de dinaintea unui eveniment mare, dar mai ales “cum să ne ţinem cumpătul în situaţii extreme”.
• De la writer’s block, până la “Şi gataaaaaaaaa. Primul tău narativ la revistă mai are un pic şi-şi ia zboruuuul.”
Termin cu un singur gând, unul care mă caracterizează ca învăţăcel. Este destul de greu să recunosc sentimentul acesta, dar ucenicul îşi ia zborul cu: La la la la la. Şi nu, nu este un semn că de la cap. I – Intern, trec la cap. II – Internată!

Internul Elena (care nu s-a trezit la timp) over and out.

P.S. A nu se uita – „urcaţi, la dreapta şi mergeţi drept înainte”.

Elena Mihaila, fost intern la Tabu in perioada 15 feb – 15mai 2010

jurnalul de intern al elenei poate fi citit aici

1440

stadionul bernabeu la ateneu

de ieri, in parcarea de linga ateneu e replica stadionului Bernabeu facuta din doze de bere.

ideea mi s-a parut foarte simpatica si m-am dus la fata locului sa vad intreaga constructie. am crezut initial ca e un proiect international (o idee a creativilor smekeri care fac noile campanii ale brandului respectiv de bere) si ca a venit schema logica dupa care ar fi trebuit construit stadionul.
ca la lego – un sir orizontal de 50 de doze de bere, suprapus cu alte 7 siruri similare =o tribuna.

ei bine, e creatie locala. apartine unei doamne – mariana popescu greaca – arhitecta de meserie, mi-a explicat o domnisoara pe care am luat-o la intrebari la fata locului.

din cite stiu eu, contul de creatie e la Mc Enn si tare as vrea sa aflu cine e autorul ideii.
*

am cercetat putin si am aflat ca stadionul a fost construit in 3 saptamini cu 40.000 doze de bere si montat in piata revolutiei in 2 zile.
ce frumoasa ar fi fost o poveste despre constructia acestui stadion. pacat ca nu au anuntat dinainte un jurnalist care sa fi stat cu ei, om la om pe tot terenul.

iat-o pe arhitecta care a gasit solutia tehnica pentru a reda din doze de bere stadionul bernabeu: doamna mariana popescu greaca

compania dinsei, fargo, a creat decoruri pentru musicaluri mari din europa. v-as fi aratat ceva frumos de la Micul Print dar nu pot copia de pe site-ul fargo :)

eu nu sunt in targetul acestui brand, nici nu m-au invitat la acest eveniment, nici comunicat de presa nu mi-au trimis, dar afla si ei acum ca imi plac teribil reclamele lor
iata una care nu s-a difuzat la noi , Men with talent :)

*
mi se pare ca aceasta criza face bine publicitatii romanesti, ne intoarcem la idei simple si frumoase.

1574

elena mihaila – jurnal de intern tabu – AMR 1 sapt

de citeva zile, interna mea draga, elena mihaila, se confrunta cu ceea ce va deveni ritual in viata ei de acum incolo.
scrie un story. s-a lovit de blank-ul scriitorului, de panica de inceput a unui text, de panica “am asa de multe info ce fac cu ele?”, de teama si nerabdarea “cum va fi judecat textul meu?” si mai are un pic si e…gata.

nu e asa de simplu cum am descris eu acum. saptamina viitoare e ultima in calitate de intern, o sa tragem concluzii, o sa dam recomandari si – mai ales – o sa terminam textul la care lucram acum. eu tocmai l-am editat, acum mingea e in inbox-ul ei:)

iata saptamina din perspectiva ei:

Jurnalistul învăţăcel vs. “Demonii” unui text – Part I

7:28 – În paralel scriu penultimul meu jurnal de internship şi draft-ul al doilea al textului “codename: Duş”. Nu pot să exprim prin câte stări am trecut săptămâna aceasta. Pentru un jurnalist cu experienţă, probabil că aceste sentimente s-au mai diminuat odată cu trecerea timpului, însă pentru mine totul este la superlativ.

• Recunosc, am lăsat totul pe ultima sută de metri. De la primul draft m-am agitat ca un şoricel într-o cuşcă şi nu pot să-mi explic de ce. Mi-a fost greu să mă apuc de scris. Aveam pagina goală în faţă, multe ciorne pe lângă cu detaliile zilelor de dinaintea concursului, dar nu puteam tasta.
• La primele două paragrafe m-am simţit ca un cobai, însă restul paginilor au curs de la sine. Nu ştiu de ce mi-a fost frică, probabil că fluxul de informaţii mă speria. Nu ştiam de unde să încep, care este structura unei naraţiuni, citisem mult despre asta, dar nu practicasem eu (nu am învăţat la facultate) şi aşteptam cu emotie mail-ul Cristinei cu corectările de rigoare.
• Mail-ul a venit la scurt timp după; obişnuită cu raspunsuri demoralizatoare, de data asta am avut o surpriză plăcută. Am înţeles ce trebuie să fac pentru început şi am făcut-o zâmbind. Un jurnalist adevărat trebuie să înveţe mereu despre definiţia cuvântului “disciplină”. Aceasta cred că este adevărata lecţie a săptămânii.

7:44 – Acum încerc să termin al doilea draft şi starea de nelinişte începe să se mai piardă pe măsură ce scriu…despre draft 3, 4…text final…to be continued.

Elena Mihaila, 9 mai 2010

restul jurnalului elenei il puteti citi aici

742

blogul lui dan boerescu – bucatarescu.ro :)

si-a facut dan boerescu blog. cu papa bun si rafinat.

m-am uitat pe repede inainte, pentru ca e dimineata si am de scris, nu vreau sa mi se faca pofta de cine stie ce delicatesa care e pe acolo.

se intimpla sa-l stiu pe dan si dincolo de scrierile lui din playboy si tocmai de aia ii pun link-ul blogului aici.pentru ca, pentru el, mincarea chiar e o pasiune.

si, din cauza lui (stie el de ce), nu mai cumpar vin din supermarket decit pentru gatit. si cum nu prea gatesc…

1204

America lui Gheorghe Preda

domn regizor Gheorghe Preda (Ingerul Necesar), ale carui filme de studentie au fericit generatia mea, a fost in america.

n-am apucat sa povestim cum de s-a hotarit sa se duca in america. avea o retinere mare fata de tara minunilor si ceva trebuie sa-i fi schimbat gindurile.

mi-a trimis insa link la blogul pe care l-a facut pentru fotografiile din aceasta excursie.
*
america lui nu seamana cu america pe care am vazut-o eu:)

america lui gica preda e in registrul lui visual: septica, geometrica, minimalista, cu umor… si, cind nu e loc de astea, bizara – ca la david lynch.

america domestica by gheorghe preda


foto by gheorghe preda

841

Elena Mihaila – jurnal de intern Tabu – AMR 2 sapt

elena mihaila mai are 2 saptamini de internship la Tabu si, cum ii sta bine invatacelului, are cea mai grea tema de pina acum: un fel de lucrare de diploma.

dar ca orice invatacel, elena si-a facut singura viata mai complicata in aceasta saptamina.

lectia pe care a invatat-o in aceasta saptamina a fost “cum sa ne tinem cumpatul in situatii extreme”. la inaltime de-asupra bucurestiului sau acasa in pat, cind n-am auzit ceasul si-am ratat evenimentul:)

iata saptamina vazuta din perspectiva ei

Pentru tema de săptămâna aceasta am avut multe articole de citit. De la naraţiuni cu o structură la care rămâneam “wow, eu când o ajung să scriu aşa?”, până la creative writing tricks.

 

·        “Writers like to whine and moan about the struggle, the pain, the suffering of writing, but they came to writing because it was easier for them than math, more exciting than chemistry, more fun than the playground.” – Donald Murrat.

 

Miercuri a fost o zi frumoasă, cum am intrat pe poarta redacţiei am început să zâmbesc. Am nimerit în mijlocul agitaţiei – cele trei finaliste ale concursului Dove se pregăteau pentru o şedinţă foto. Pe canapea se puneau la cale proiecte de viitor, iar eu am fugit ghiduşă să văd numărul de mai. Love at first sight! Acum se explică zâmbetul meu.

 

Pe fundal feon-ul mă lăsă pierdută în gândurile mele, meditând la maratonul zilelor ce vor urma, go go fantezie în locul şablonului. Nu pot să nu povestesc că, ieşind din redacţie, pe străduţă, doi baieti se jucau cu mingea: primul ţipa “Ronaldoo la balon, loveşte şi goool”, la care cel de-al doilea “pasee, pasee şi mie”. Mai au de învăţat despre munca în echipă, că doar veşnică pe lumea asta este schimbarea.

 

Joi, 7 am, Radio Zu – 11 persoane aşteptau afară, feţe de zombie nedormite, emoţii, finalistelor li se dau “accesoriile”, se intra în direct, extrage fiecare plicul cu aroganţa”, râsete, încurajări şi fiecare pleacă să îndeplinească la timp ce a ales. Foarte amabilă familia Zu, chiar mult prea amabilă pentru ora matinală. Şi acum aşteptăm, aşteptăm…

 

“Dacă vineri dimineaţa nu sunt la Universitate, înseamnă că proba cabinei de duş (de vineri la 1 am), ridicată la 4 m înălţime, nu a mers bine”. Asta se trece la experienţe nocturne *once in a lifetime* în Bucureşti. Compoziţie decorativă: transformers boom!

 

Pot spune că a fost o săptămână hardcore ca la carte. Vineri nu am mai ajuns la timp la Universitate, dar nu pentru că s-a întâmplat ceva cu cabina, ci pentru că ceasul meu nu a mai sunat. Nu ştiu dacă să ţip, la cât de frustrant a fost momentul, sau să râd că niciodata un lucru nu merge bine până la capăt. O experienţă din care am multe de învăţat şi de…recuperat. Cred că mă duc să fac o baie să mă relaxez, dar nu, nu în mijlocul Bucureştiului.

 

P.S. acum o să mă prezint: Elena, internul care nu s-a trezit la timp.

Elena Mihaila, 1 mai 2010

intreaga experienta a Elenei in redactia Tabu o puteti citi aici

803

cel mai curajos concurs al verii – cu Dove si Tabu – culise

Miine la ora 9, la Universitate, Romina Agapi va face dus intr-o cabina suspendata la 4 m inaltime. E la un pas de a cistiga o excursie la un spa de lux la Barcelona, oferita de Dove, si un pictorial in Tabu, in cel mai curajos concurs al anului “cite priviri ai vrea sa atraga pielea ta?”

Azi 3 concurente au fost in finala mica la radio Zu si au trecut prin incercari ale curajului.

La 7 dimine erau 11 oameni (cu tot cu concurentele) in fata la Radio Zu, gata sa ia startul in finala mica. Fiecare fata a fost insotita de un fotograf; din echipa au mai facut parte un operator, nusha, eu si cristi – comitetul de organizare al concursului (din partea tabu), plus Elena (interna simpa) care are de scris o poveste despre acest concurs.

Aici filmul evenimentelor de astazi. (proba alexandrei, proba marei, proba rominei)

La noapte la ora 1 testam cabina de dus, Elena si-a dorit sa se urce in cabina la inaltimea la care va fi si cistigatoarea pentru a sti care sunt senzatiile pe care le traiesti la acea inaltime. O vor ajuta in text emotiile pe care le va trai de la 4 metri inaltime (am iubit-o pentru initiativa ei si am avut confirmarea ca va fi un jurnalist bun, daca gindeste asa).

Miine de la ora 8 echipa tabu e la locul faptei, piata universitatii, linga fintina de la Arhitectura.

De la ora 9 incepe show-ul. In piata si in direct la radio zu.
Va asteptam cu drag (si cu cadouri) in piata universitatii.

1073

o viata in 14 zile

Acum 8 zile abia aparea. Mai traieste inca 6, apoi… gata.

E una dintre cele mai rare flori din lume, iar zilele astea e inflorita. O gasiti la 10 km de Bistrita, in padurea din Orheniul Bistritei, aproape de regiunea Bilbor de care scriam ieri.

E laleaua pestrita – i se mai spune si floarea de sah –, are petalele violacee cu pete albe si anul acesta a inflorit pe 20 aprilie.

In padurea in care apar sunt doar citeva zeci de lalele, iar locul e protejat de lege.

E o demonstratie a naturii cum ca lucrurile frumoase au un inceput si un sfirsit. Si trebuie pretuite cind traiesc/exista, oricit de scurt ar fi timpul respectiv.

753

Bilbor – o sugestie pentru vacanta de 1 mai

Stiu ca traditia spune ca de 1 mai sa dam fuga la mare, la un concert sau la o bere pe plaja.
Dar pentru anul asta, ma gindesc ca daca scriu aici despre o destinatie aparte, va conving sa incercati sa vedeti/traiti/simtiti si altceva.

Un loc linistit, ca din povesti, departe de lumea dezlantuita, de poluare si de gindurile noastre rele. Un loc unde oamenii pun aripi la crucile din cimitire, pentru ca sunt mai aproape de ingeri.

Daca am construi un triunghi din Bistrita, Piatra Neamt si Suceava, la intersectia bisectoarelor lui (hai sa va vad daca mai stiti mate) s-ar gasi locul asta minunat: Bilbor.

O parte din speciile pe care le disparitie, despre care scriam in Tabu de aprilie, traiesc aici in mediul lor natural. Si, de dragul nostru si al copiilor nostri, sa speram ca vor mai trai multi ani de acum incolo.

Locul e magic – iti auzi gindurile prin paduri – si e insemnat de o serie de izvoare cu apa minerala in Mlastina Dobreanu, careia localnicii ii zic “Mlastina cu borviz”.

E un loc din alta lume: pentru localnici poluarea e un cuvint auzit la televizor, cum mincarea bio e ceea ce au ei pe masa dintotdeauna si n-ar putea exista altceva.

Ati putea merge acolo in vacanta asta scurta, ca o reintoarcere la lucrurile pure, in cel mai direct sens al cuvintului. Sau v-ati putea inscrie impreuna cu mine in comunitatea Bilbor ca un semn ca stiti de locul asta si ca vreti sa ramina asa: nepoluat, cu valori simple si curate.

E motivul pentru care gasiti in lateralul paginii un widget care va trimite la comunitatea Bilbor, a oamenilor care vor o viata sanatoasa.

1852
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!