E o vreme in care avem tot mai putin respect pentru meseria de profesor, iar astazi incepe din nou scoala, asa ca – pentru un echilibru – va propun sa ne amintim de profesorii care ne-au schimbat, transformindu-ne din copii in oameni MARI.
*
Se prinsese ca am un spirit combativ, ca-mi plac intrecerile. Se prinsese si ca ma duce mintea asa ca ma provoca de cite ori i se dadea ocazia.
Intr-o dupa amiaza de octombrie faceam pregatire pentru olimpiada. Mi-era foame si nu mai aveam chef sa ma uit la ce era scris pe tabla si, ca un copil rasfatat, tinjeam dupa o pauza.
– Mi-e foame! m-am auzit spunind din a treia banca de la geam.
– Pina nu rezolvati tot ce e pe tabla, nu luati pauza, mi-a replicat profu’
– Dar mi-e foame si la 6 se inchide la magazin. Mai am una, o rezolv dupa ce ma duc sa iau de mincare pt toata lumea.
– Pe care o mai ai?
– Pe a treia.
Profu’ a zimbit si mi-a spus calm:
– Poti sa te duci doar daca atunci cind te intorci imi prezinti o solutie mai scurta si mai rafinata decit a mea.
M-am uitat la prof, apoi la subiectele de pe tabla:
– De acord. Pot sa ma duc?
S-a creat putina rumoare in clasa dar nu pentru pariul pe care tocmai il pusesem. Toata lumea imi arunca biletzele si bani ca sa le cumpar biscuiti, pufuleti sau cornuri.
Am plecat cu o colega, pentru ca mi-am facut calculul ca nu pot cara eu tot ce trebuie sa cumpar. Eram mindra tare – mai scosesem pe cineva din clasa. Aveam ceva putere.
Pe drum m-a apucat panica “si daca nu o sa gasesc o solutie mai simpla decit a lui?”; aveam figura in minte- un triunghi si o constructie dubioasa in interiorul lui. Trebuia sa arat ca doua segmente sunt congruente si trebuia sa o fac intr-o demonstratie cit mai scurta. Ma rog, cind mergeam catre magazin, n-aveam idée nici pentru o demonstratie lunga.
Am cumparat toate cele, am platit cu tot maruntul din lume si-am plecat catre clasa. La iesirea de la Crinul – asa se chema magazinul – a strigat dupa mine vinzatoarea:
“Hei, ai plecat cu cosul. Adu-l inapoi.”
Mi s- a facut rusine, m-am intors cuminte. Eram insa pe pilot automat, construiam in cap prelungiri peste triunghi in cautarea unei solutii la problema de pe tabla.
Am incercat sa fac cit mai lung drumul de la magazin pina la scoala, poate poate vine solutia salvatoare.
Cind am intrat in clasa, domn profesor m-a pus sa las pungile pe catedra si m-a invitat la tabla. M-am uitat inca o data la triunghiul ala, am prelungit o latura din constructia din interiorul lui pina cind s-a intilnit cu una din laturi.
“Aplicam Menelaos.”
Am pus trei rapoarte cu semnul x intre ele, apoi = si 1
“Astea doua se reduc ca sunt egale, la fel si astea doua, rezulta ca astea doua care ne-au mai ramas sunt egale”, am spus cu voce clara si seaca.
Profu’ s-a uitat la mine:
-Bravo. E mai scurta decit demonstratia mea
– A mea e de un rind, cum ar fi putut fi a dvs mai scurta?!, a iesit la suprafata rasfatul din mine
A inceput sa rida si m-a trimis in banca unde mi-am mincat victorioasa pufuletii. Nu stia nimeni ca ideea imi venise pe loc, de panica si de rusine ca am sa-i insel increderea.
*
Gratie lui am facut Matematica. Gratie lui am invatat ca, daca iti doresti cu ardoare, gasesti intotdeauna o solutie la probleme. Gratie lui am invatat ca intotdeauna se poate si mai bine, ca rareori solutia unei probleme e unica; pe undeva trebuie sa fie ceva mai scurt, mai rafinat. Trebuie doar sa cauti.
E omul care mi-a slefuit ambitia fara sa-mi puna vreodata limite. Si culmea, niciodata in fata lui, nu mi-am pus problema ca o sa ratez. Ca in pariul de mai sus.
In 4 ani de scoala, doar de 2 ori am cistigat asemenea dispute, dar habar nu am cum, niciodata, nu m-a facut sa ma simt prost ca n-am cistigat.
Ba din contra.
E proful meu de matematica de la scoala generala. Il cheama Pantelimon Negreanu
*
Ce professor ti-a schimbat viata? Care e povestea pe care o pastrezi cu tine peste ani?
