Category : personal

Oameni care te schimba

Sunt oameni care apar in viata ta tangential, spun lucruri care aprind beculetze pe cararea ta si te schimba, fara sa stie ca fac asta. Si, mai ales, fara sa-si fi propus sa te influenteze in vreun fel.

Ii iubesc pe oamenii astia.

*

Saptamina asta un domn de 57 de ani mi-a bulversat o parte mare din ceea ce credeam despre oamenii care reusesc sa miste muntii, care deschid noi usi si revolutioneaza lumea.

Mi-am imaginat intotdeauna ca pentru a descoperi si a inova e nevoie sa fii acolo unde se petrec lucrurile, in mijlocul urbanului, sa fii printre ce e nou, sa simti tendintele si sa incerci sa le depasesti.

(asa mi-am explicat adesea de ce, in dorinta noastra de a progresa, suntem atrasi – precum fluturii catre o lampa aprinsa – sa ne mutam in orase tot mai mari si mai cosmopolite )

Marti, in Danemarca, intr-un orasel de 5000 de locuitori, Tonder, am intilnit un domn care a revolutionat modul in care se fac pantofii. Se numeste Ejnar Truelsen
Traieste in oraselul acela de foarte multi ani, in locul ala linistit, in the middle of nowhere.

Asta nu l-a impiedicat sa creeze ceva ce oricare marketing manager intreg la cap i-ar fi spus ca nu mai poate fi creat intr-o lume dominata de Nike, Puma, Reebok: “un nou pantof pentru alergat”.
El a creat Biom – impreuna cu un cercetator in biomecanica (acesta a studiat felul in care calca peste 2500 de oameni cind alearga) si un alt prieten designer de pantofi – o pereche de incaltaminte care urmareste confortul si echilibrul piciorului in timpul alergarii, bazindu-se pe miscarile pe care le fac toate oasele si oscioarele pe care le avem in constructia labei piciorului.

Pantoful se vinde la ECCO si pentru ca a avut un succes f mare, desi initial era destinat alergatorilor de performanta, are acum si game pentru nonprofesionisti: alergatorul ambitios, alergatorul de ocazie si cei care fac fitness.
(colectiile 2011 pe care tocmai le-am vazut in Danemarca sunt treeees simpa:) )

*
Ejnar vorbea cu pasiune despre inventiile lui, fara sa fie insa ostentativ in vreun fel. Si printre insiruirile de cuvinte lansa mega maxime de viata, ca si cum ar fi fost lucruri la fel de importante cu a bea un pahar de apa.

“Daca vrei sa faci ceva care e diferit, care sa revolutioneze, lucreaza singur sau cu cit mai putini oameni. Cu cit sunt mai multi implicati in proiect, cu atit devine mai comun.”

De unde se inspira, pentru ca traieste intr-un orasel asa de mic? (desigur obsesia mea despre creatorii urbani si agitati)
“Din oamenii pe care-i vad pe strada. Din nimic special: muzica, filme. Sunt atent la ce e in jurul meu. Cind calatoresc stau cu ochii deschisi.”

La inceputul anilor 2008 a inventat un pantof gheata pe nume shark care a fost copiat de nenumarate alte firme (chiar si eu am o varianta copy a acestui pantof), iar ideea a venit dintr-un lucru f simplu.

Vroia ca pantoful sa poata fi facut de ECCO in interiorul Danemarcei ( mult din productia pantofilor ECCO se face in Portugalia) si cauta sa foloseasca doar lucrurile pentru care existau tehnologie in tara lui. Ca sa ramina toti banii pentru productie printre compatrioti.

Nu-i ceruse nimeni asta, era gindul lui. Romantic si idealist.

*

Ejnar Truelsen m-a invatat in mai putin de o jumatate de ora de discutii, fara sa stie ca ma invata asta, ca poti schimba lumea si de la capatul pamintului: daca ai pasiune si crezi in ceea ce faci.

Desigur si daca ai talent si ai ceva de spus pe lumea asta.:)

(dupa cum se simte, chiar mi-a placut de omul acesta; mi-a placut bunul lui simt, bucuria neostentativa cu care vorbea despre descoperirile lui si, mai ales, intelepciunea si linistea interioara la care a ajuns traind departe de lumea dezlantuita. intr-un mod uimitor pt mine, de la distanta asta, a schimbat lumea.)

2669

copenhaga primele ore

sunt de mai putin de 5 ore in copenhaga si deja m-am socat tare.

m-am socat din primele 20 de min. cind am vzt pe fereastra unei camere din hiltonul de linga aeroporrt o minunatie.

*
in aeroportul nostru mi-am facut o prietena, andreea popescu care locuieste in feroe si care facea in seara asta escala la copenhaga. la sosirea in copenhaga, am decis sa se cazeze mai intii ea – pentru ca locuia linga aeroport – ca apoi sa vina cu mine in oras, sa ma cazez si eu si sa-mi arate frumusetile daneze.

cind am intrat in camera ei, avea un geam de sticla cit tot peretele si in fata era cel mai frumos lucru pe care l-am vzt in viata mea.

un pod care iesea din mare si plutea pe mare – facea legatura intre danemarca si suedia peste marea baltica.
incredibil arata. in-cre-di-bil.

*
bunul simt m-a fct sa ma gindesc “cum naiba l-au construit peste mare?”
am inteles repede ca e un tunel prin care masinile merg pe sub apa o bucata de vreme ca sa iasa pe pod in mijlocul marii, dar…

e incredibil cum arata podul si cum rasar pilonii din mare, unul cite unul.
pare ca soseaua pluteste pe mare. ti se taie respiratia la propriu.

pe limba lor podul se numeste The Øresund Bridge. iata citeva fotografii luate de pe net, pentru ca nu am un aparat cu teleobiectiv ca sa-l surprind in toata frumusetea lui.


*
cind eram mica, foarte mica, si mergeam la mare cu parintii, cea mai mare bucurie a mea era sa ajung la “poduletze”. mi se parea o mare minune cum stau suspendate bucatile de ciment care formau soseaua.
au trecut multi ani, am invatat matematica si fizica, am inteles sistemul pe care se bazeaza constructia unui pod, dar in seara asta – cind am vazut podul asta – m-am simtit mai ceva ca-n copilarie.

nu pot sa-mi imaginez cum a fost construit. care sunt legile fizice sau matematice ca fac posibil ca o sosea sa pluteasca peste mare.

si m-am gindit ca noi nu putem sa facem o sosea pe cimpie:(

*
acum somn de voie, miine particip la Walkathon. pentru fiecare kilometru pe care-l parcurg, ECCO va dona un euro pentru o cauza nobila, asa ca trebuie sa fiu odihnita sa produc ceva banuti:)

2433

ajutor: vreti sa faceti parte dintr-un proiect special?

vreau sa fac un proiect despre Bucuresti. e o premiera in Romania si se desfasoara in etape.
va implica multi oameni, faimosi sau in curs de a deveni faimosi:)

ma ajutati?

etapa 1 inseamna sa -mi trimiteti pe cristina.bazavan la tabu.ro o fotografie cu bucurestiul.

trebuie sa fie facuta de voi (nu sa o luati de pe un site!!)
poate sa aiba sau nu personaje in cadru.
trebuie sa fie la rezolutie de 300 dpi, in format jpeg.

trebuie sa o trimiteti pina la 1 septembrie.

ma ajutati?
multumesc

cel mai frumos compliment din viata mea

astazi, intr-o conversatie telefonica, dna Rodica Mandache mi-a fct cel mai frumos compliment din viata mea. Mi-a multumit ca eu am fo prima persoana pe care a vzt-o vineri seara, in culise, dupa spectacolul Marea iubire a lui Sebastian.

“E important pe cine vezi primul in culise pentru ca tu atunci nu mai stii nimic de tine, faci numai prostii. Si ai nevoie de un om ca sa te aduca inapoi la lume.”

despre spectacol scriu diseara.

1611

cel mai emotionat…

cel mai emotionant lucru pe care l-am citit in week end-ul acesta mi-a fost trimis de Dragos Bucurenci.
multumesc mult mult Dragos.

e vorba despre un proiect multimedia facut de un fotograf american despre tatal lui: Phillip Toledano – Days with My Father

am plins mult citind povestea si am zimbit vazind ca toti cei care au urmarit conversatia mea cu Dragos via twitter au fost impresionati de ea.

de fapt, noi pornisem de la Franzen. Ii recomandasem lui Dragos (care tocmai ce citise Time-ul cu Franzen pe coperta si stia “Corectiile” lui) sa citeasca un eseu care se numeste My Father’s Brain, scris de Franzen dupa moartea tatalui lui.

Iar Dragos, impresionat de text, mi-a trimis eseul multimedia semnat de Toledano.

*
simbata, dupa ce-am citit povestea lui Toledano, m-am intors la Patrimony, cartea lui Philip Roth.
Multzam Dragos pentru un week end emotionant, ravasitor si (pe alocuri) chinuitor. intr-un sens frumos:)

*
P.S. azi e ziua tatalui meu. nu citeste bloguri, dar “la multi ani!”:)

2159

aventuri bazavaniene in Tara Taximetristilor

Taximetristii sunt o specie aparte. Oameni altfel; au nevoie de un buna ziua si un asezat pe scaun ca sa se prinda ce fel de om au linga ei. Au povesti cite luna si-n stele si stiu smekereli la care nici n-ai fi visat.

Taximetristii sunt prietenii mei. Urasc sa merg in aglomeratia transportului in comun, in amestecul de duhori, asa ca in loc sa-mi iau o rochie ma plimb cu taxiul.
(nu conduc, sunt lebada – aka o gisca mai eleganta – la condus masini si, chiar daca am carnet, stau cuminte in banca mea, in dreapta spate).

*
“Sa va spun ce mi s-a intimplat ieri seara”, mi-a zis de dimineata taximetristul pe care-l luasem din parcarea de la Inter.

N-am dat niciun semn ca as aproba sa-mi spuna. Pe cuvint. Ma uitam pe fereastra si zimbeam de la ce vedeam. Dar el nu s-a lasat

“S-au suit doi in taxi. Si-au inceput sa se bulaneasca. Mi-au zis: mergeti inainte, oriunde”

“Pai si? Ati avut o cursa lunga si-ati facut mai multi bani. Nu?”, am cautat sa mut directia conversatiei.

“Da domnisoara, dar ii daduse chilotii jos si o pipaia. Intelegeti? La mine in masina!”

Acu’ io ce sa fi zis la asta? In orice directie m-as fi dus era nashpa☺. am tacut. El a oftat suparat ca nu -l inteleg si-a pufait pina a ajuns la destinatie.

*

M-am gindit mult: de ce naiba mi-a povestit mie asta? Ca nu zisesem decit buna ziua si adresa redactiei ca sa stie unde sa ma duca.
Abia acum seara m-am prins ca a inceput sa povesteasca cind eu rideam de ce vedeam in vitrina sex shopului de linga Dalles: vinzatoarea stergea de praf picioarele manechinului, bagindu-si mina pe sub fusta scurta roshie de musama cu care era imbracat.

1900

cartierul din telefon

mi-am facut curat in telefon, la pozele din telefon.

iata cum s-a vzt cartierul meu nou, in prima luna de stat aici.
ma rog, din cele 6 saptamini conforme cu mutatia Batistei, nu-mi ies 20 de zile locuite acasa, dar asta e alta distractie.

*
am descoperit in fata blocului meu o alee care duce catre piata Italiana, unde e un bloc pana.
ca faimosul bloc de la new york, desi asta e micutz, dar gingash.

in piata Italiana la ora 8 dimineata se bea votca la masute de plastic cu un picior. dupa amiaza “golanii” pe scutere se ascund la umbra si joaca ceva cu pietre. iar femeile, desigur, isi pun rufele la uscat in siruri lungi deasupra balcoanelor.

blocul pana, al lor si al nostru:)

cind locuiesti in centrul istoric e ca si cum ai fi mereu in vacanta; ai tot timpul ceva de descoperit, nu mergi mereu printre alei de blocuri-cutii de chibrit. (asta e motivul pentru care n-am vrut niciodata sa locuiesc in cartiere)

linga mine e Casa Universitarilor. super cladire veche, cu sala de spectacole, cu saloane unde-s aniverseaza onomasticile fostii presedinti. plus o terasa cu iedera, o minunatie. mincarea nu e f buna, dar e la pret subventionat:)

*
de citeva zile am dezvoltat o teorie legata de blocul vechi in care locuiesc. sigur are legatura cu Harry Potter, altfel cum s-ar explica faptul ca de afara se vad 5 etaje, iar liftul are butoane pina la etajul 7, plus 2 catre adincuri?! :)

asta e fotografia pe care am facut-o de pe balcon, in prima zi in care am dormit in casa noua.

1762
julia-300x193libertatea citeste Tabu… cu intirziere

libertatea citeste Tabu… cu intirziere

astazi libertatea are pe coperta o stire exclusiva pe care noi, Tabu, am dat-o de 2 luni.
romanca Julia Verdes este vedeta la bollywood.

am scris amplu despre ea in numarul din iunie al revistei, ba chiar am intermediat o intilnire intre Julia si Tudor Giurgiu care s-a sfirsit cu o invitatie la TIFF 2010, unde Julia a fost prezentata drept “senzatia de la Bollywood”

dincolo de “exclusivul” Libertatea, nu foarte exclusiv si nou, sunt foarte happy ca se scrie din nou despre Julia. e o femeie minunata si merita toata atentia din lume. am mai scris despre asta si aici

1588

cover story-ul de sept- gargantua

nu, gargantua nu e personajul de pe coperta de sept. e locul unde tocmai m-am asezat ca sa scriu povestea care va insoti fotografiile pictorialului principal.

in parcul Gradina Icoanei, cu o inghetata cu fistic, mure si lamiie, un fresh mixt cu multe fructe. locul meu preferat din ultima saptamina:)

*

acum inspiratie sa avem. am inceput cu bine & rapid.
aveam deja structura cind m-am asezat la masa.

1334

Cind ne imbolnavim…

… avem o relatie de iubire si ura cu medicii care ne trateaza. Ne sprijinim in ochii lor cautind raspunsul la intrebarea “o sa fiu bine?”, dar suntem nemultumiti ca am ajuns la mina lor si ne varsam supararea pe ei “Cum sa ne vada atit de slabi si sa profite de asta?”
Ii cautam de aliati si, daca ne incurajeaza si ne fac sa ne simtim confortabil, ii simtim ca pe cei mai buni prieteni ai nostri, desi ii cunoastem de citeva ore.

…profitam delicat de prietenii nostri “pentru ca ne sunt prieteni si nu ne-ar refuza”. Le luam din timp si energie, le cerem favoruri. Sigur ca o sa le intoarcem gestul – pentru asta e prietenia – dar acum e momentul nostru “de glorie” si-l exploatam feroce.

…ne intoarcem la religie cu un farseism pe care-l ascundem in “doamne ajuta”, pe care-l spunem egoist, pentru nevoile noastre primare. Oare cind am rostit “doamne ajuta” pentru cineva pe care nu-l stiam sau pentru lume in general?!

… rivnim dupa cuvintul “sanatate” – ca urare in loc de buna ziua sau la revedere; ca parte din vreo expresie intr-un text pe care-l citim. Nici aici nu e o exceptie de la regula: rivnim intotdeauna dupa ceva ce nu mai avem.

… ne luptam cu noi, cu trupul sau creierul, crezind ca-l motivam sa treaca bariera, sa sara hopul. Si iar ne intoarcem la relatia de iubire si ura “Cum ma tradezi acum? Nu se poate!”, “Hai stiu ca poti sa rezisti, hai ca se poate, am mai trecut noi prin asta”

Iar cind ne facem (mai) bine, uitam toate astea.

Nu ne mai pasa de medici, ne dorim sa nu-i mai vedem niciodata in viata, religia e… ceva despre care nu discutam, nu spunem nimanui in loc de “la revedere” SANATATE si stim ca organismul nostru e puternic; tocmai ce am invins boala.

Si o luam de la capat. Crezind ca suntem invincibili.

*
Din cauza unei probleme medicale, ultima saptamina mi-am petrecut-o facind un tratament zilnic la spitalul Euroclinic. Cum am ajuns in fiecrae zi la alta ora acolo, am avut ocazia sa studiez multi dintre pacienti. Cum mi-am petrecut mult timp acolo, am avut ragazul sa ma analizez.

3827

de ce am vrut sa scriu despre Dragos Bucurenci:)

N-am avut timp sa scriu un making of legat de articolul din luna iunie despre Dragos Bucurenci, Efectele Dansez pentru tine. Astazi am postat on line integral povestea din revista si ma folosesc de prilejul acesta ca sa scriu ce n-am scris/spus in text:

– am vrut sa scriu genul asta de poveste despre Dragos Bucurenci pentru ca, desi nu promite din titlu, e un portret pe bune al lui. cu garda jos. citindu-l, intelegeti de ce face ceea ce face, cit efort e in spatele reusitei lui si, mai ales, cita disciplina.

*

N-o sa mai recunosc asta alta data, dar am vrut sa scriu despre aceasta latura a personalitatii lui Dragos Bucurenci – teama de a nu fi perfect – pentru ca o cunosc bine. Si eu ma lupt cu ea.

Stiu foarte bine prin ce a trecut Dragos ca sa se expuna intr-o forma care dupa standardele sale putea parea ridicola. Si mai stiu cit a luptat cu el ca sa-si depaseasca limitele.

Dupa prima editie de Dansez pt tine, mi-am adus aminte de o conversatie in care-mi spunea cum vrea sa-si depaseasca fobiile si fricile. Cum se lupta cu limitele lui. Ascultindu-l, mi-am amintit de o secventa din copilaria mea:

Aveam 6 ani si ma dusesem cu mama la piata. Am tinut neaparat sa car si eu o plasa. Era grea si simteam ca o sa-mi rupa mina. Tata m-a rugat sa-i dau lui plasa, si-atunci i-am spus: “Nu, lasa-ma sa vad cum e. Mina n-are cum sa cada, vreau sa vad pina unde pot s-o car”.

De atunci, de fiecare data cind a existat o bariera, am vrut sa vad daca pot s-o duc mai departe. Stiu ca asa face si Dragos. De asta am vrut sa scriu despre el, din aceasta perspectiva.

Ii mai multumesc o data, pentru ca mi-a povestit despre lupta cu sine.

fragmentul meu preferat:

Cred că limitările pe care ţi le impui te împiedică să-ţi trăieşti viaţa. Ele vin dintr-o perioadă din copilărie când au fost utile. Cu timpul nu mai sunt aşa…”, îşi susţine Dragoş teoria pentru care face lucruri care par uneori nebuneşti.
Ca atunci când s-a suit pe o platformă eoliană de 100 de metri, deşi ştia că are o teamă îngrozitoare de înălţime.
A urcat un nivel, l-a apucat tremuratul, angoasa s-a instalat, dar nu vroia să dea înapoi. Erau la baza eolienei câţiva oameni pe care, după reperele lui, nu i-ar mai fi putut privi în ochi dacă ar fi abandonat. Când strângea din dinţi şi tremura mai tare a auzit vocea inginerului care-l însoţea: „Staţi liniştit, nu vă grăbeşte nimeni”. Şi-a dat seama că pentru o vreme nu trebuie să decidă dacă să o ia în sus sau în jos. Poate să stea acolo. Mai târziu, la 100 de metri deasupra pământului, cu senzaţia de „înălţime de-aproape”, înălţime neprotejată, a trăit o imensă bucurie. A recunoscut acolo voluptatea victoriei cu sine. A coborât şi, la prima provocare, a luat-o de la capăt. Cu Dansez pentru tine.

1760
connect-r1we love Connect-R

we love Connect-R

pina astazi, habar nu aveam ca pe Connect-R il cheama Stefan Mihalache. era baiatul care cinta si danseaza misto.
tabu.ro a facut un interviu cu el si – brusc – ne-am dat seama ca e un om cu mega bun simt, cu o structura foarte misto.

astazi toata redactia l-a iubit pe Connect-R.
si vrem sa-l invitam la noi, curind:)

Care sunt cele trei locuri în care vrei să ajungi?

C.: La Disneyland în State. Am fost în Franţa şi mi-a plăcut mult de tot. Aş vrea în Egipt la piramide. Şi, nu în ultimul rând, aş vrea ca, măcar o dată, să fiu în acelaşi loc unde este Dan Puric. Îl iubesc pe Dan Puric. Mă fascinează. Am auzit foarte târziu de dumnealui, acum vreo doi ani, dar am citit şi “Omul frumos” şi “Cine suntem”. Nu am fost la nicio piesă, dar am văzut tot ce se poate vedea cu dumnealui pe internet. Nu există nimic cu Dan Puric, care să fie nevăzut de mine pe internet. Acum chiar lucrez la o “şpârlă” (dacă pot folosi un limbaj mai de cartier) care îl include şi pe Dan Puric. Dumnealui face şi step şi mimă şi aş vrea să reuşesc să îl aduc să ţină o prelegere la o şcoală de street dance. Parcă îl şi văd vorbind despre dans şi Dumnezeu. Eu sunt mereu înconjurat de cifre. Semnez contracte, sunt mereu interesat să ştiu cât e ceasul, concert pe data de la ora de, cânţi atâtea minute. Şi cifrele mă fac să îmi pierd culoarea, iar când citesc sau îl ascult pe Dan Puric simt că mă colorează din nou. Îmi dă o stare de bine. Dacă ar fi să le recomand tinerilor un drog, ar fi Dan Puric. Eu mă droghez cu Puric.

in ce film se vede Connect-R actor si alte raspunsuri surprinzator de sincere si de misto

1350

ajutor, contra cronometru, pt un prieten

Pentru cine nu-l cunoaşte pe frate-meu, probabil că începutul e altul. Vedeţi voi, frate-meu nu face parte din categoria asta a jigodiilor mai mari sau mai mici. El nu e ca mine, un nenorocit cu mustrări de conştiinţă. Nu. El e chiar un om de-ăla bun, care nu ar face rău nimănui, care parcă nici nu are nevoie măcar să creadă în Dumnezeu ca să ajungă în Rai.

E parte din descrierea de pe blogul lui Mihai Gavrila despre fratele lui care are nevoie mare de ajutor. trebuie sa faca o operatie complicata pe creier.

Pe fratele lui il cheama Florin. e cel din poza de mai jos, la botezul fiicei lui, Teresa, alaturi de sotia Iulia.

Si Florin, si Mihai sunt prieteni buni cu colega mea Ioana. Adica stim direct de la sursa ca e nevoie mare, mare de ajutor.
Nu stiu daca va ajuta informatia asta, dar stiu ca il putem ajuta si noi sa stringa cei 40.000 de euro necesari operatiei. Si de data asta e contracronometru. Ar putea ramine paralizat la 27 de ani.

Nu e o suma imensa, dar pentru ei si pentru timpul pe care-l au la dispozitie e uriasa
Nu e timp de campanie prin sms-uri, nu e timp nici pentru completat formulare la stat.
Singura lui sansa tine de cit de omenosi, cit de darnici, cit de atenti cu ce e in jur, suntem noi.

Faceti o donatie, oricit de mica, va rog?
Si va mai rog sa puneti pe blogurile voastre, ca sa afle cit mai multa lume..
Multumesc frumos.

iata numerele de cont:
GAVRILA MIHAIL
RO91 BRDE 170S V306 0290 1700 , deschis la BRD CRAIOVA

GAVRILA IULIA MARIA
RO28 BUCU 6642 1341 2511 RO01
Alpha Bank Craiova

GAVRILA FLORIN
RO58 BRDE 410S V893 6378 4100

2211

Momente horror la Mamaia

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cind ajung la mare imi doresc sa vad, sa simt si sa aud marea. Asa ca am grija sa primesc camera cu vedere la mare.

Una dintre marile mele bucurii e sa adorm auzind marea si sa ma trezesc intr-o liniste deranjata doar de valuri. Cum in general ma trezesc pe la 5-6 (dimineata, da?!), nu-i o problema sa aud marea performind solo, luminata de rasaritul de soare.

Cu o singura exceptie: DACA LOCUIESTI IN MAMAIA.

N-am mai fost de mai bine de 5 ani in Mamaia, dar o zi jumatate in acest week end – cind m-am dus cu treaba (job) – a compensat cit pentru inca 5 ani.

*

Mamaia e statiunea noastra de lux, asa ca – traind intr-o democratie in care este promovata egalitatea de sanse – trebuie sa le facem loc aici tuturor doritorilor de glamour din Romania.

Cum putem realiza asta cit mai eficient? Construind hoteluri cit mai multe.
Unul linga altul, unul lipit de altul, unul peste altul. Desigur asta pentru ca nu mai avem cum sa mutam placutele pe care scrie intrare/ iesire ca sa obtinem distanta intre hoteluri. Plus ca-s bariere si e clar ca acolo se termina statiunea de lux.

Rezultatul? Nu doar ca vezi chilotii vecinului din camera alaturata, dar ii vezi/simti si mirosi si pe cei ai vecinului de vis a vis, daca iei luxul la prêt mai mic; adica la 2-3 stele.

La 4 stele, faci cunostinta doar cu lenjeria vecinilor din stinga si din dreapta si, daca ai noroc, ai si vedere la mare, dar e acelasi lucru ca si cum ai sta linga bilci.

Poate sa fie si tsunami-ul din Haiti, tot n-ai cum sa auzi marea, pentru ca de sub geam iti cinta o muzica, de pe plaja rasuna alta, iar cei care nu sunt fericiti cu playlist-ul local au melodii inregistrate pe telefon si le asculta drept ringtone.

In aceasta dimineata am beneficiat de un playlist extrem de variat:

la ora 5 am – muzica de chillout de la o baraca de pe plaja, asortata cu sforaiturile vecinului din camera din dreapta care dormea cu usa deschisa,

la 6 – pentru inviorare- putin ambiental “tocatorul de vinete” dat la maximum tot de la baraca de pe plaja, aflata cam la 200 de metri de hotel, dar cu investitie responsabila in sonorizare pentru ca rezultatul e surround: se auzea si din baie. (baia mea, desigur)

la 7 – pentru refresh – ceva pian clasic, de la piscina de sub balcon,

la 8 – reintoarcea la beat-ul aprig al tocatorului, pentru ca baietii de la baraca aveau nevoie de stimulente ca sa aseze sezlongurile.

la 9 – s-a trezit copilul vecinilor si a urlat de foame pe toate tonalitatile o jumatate de ora, pina i-a pregatit laptele mama din dotare.

Asa ca acum am o foarte mare dilema legata de statiunea Mamaia: oare e liniste in vreun moment al zilei?
(la 3 cind m-am culcat urla muzica de mi se zguduiau termopanele de 4 stele, la 5 cind m-am trezit era aceeasi veselie. pentru restul zilei, descrierea “vacarm” e un eufemism.)

*
Cum spuneam, Mamaia e o statiune de lux, asa ca si vizitatorii trebuie sa se incadreze in peisaj: venim de acasa cu rochia de nasha si pantofii ai mai inalti, sa vada lumea ca si noi am investit in “stilettos”.

Am vazut stilettos cit n-are doamna Udrea de dat intr-o viata intreaga: de la galben auriu pina la albastru electric. Doar ca erau pe plaja, printre ierburi, la concertul Mika.
(am si foto, le postez miine, cind le recuperez de la fotograful de serviciu)

*

Ma repet, Mamaia e o statiune de lux.
Are o mica, mica problema in “stagiunea” asta; e invadata de furnici. In camera mea era o armata intreaga, incolonata pe mai multe siruri. Atacau o cazemata de linga frigider. N-am avut fixativ sa le ofer ceva provocator, dar le-am ametit un pic cu parfum. De lux, of cors.

*
Ok, poate ca e virsta ( a mea, desigur, care simt ca devine inaintata dupa o asemenea experienta), poate ca e faptul ca nu pot sta la soare si nu ma poate fotografia nimeni pe plaja sa ma vad la gazete, cert e ca nu-s foarte prietenoasa cu ideea de “statiunea Mamaia”. Dar stiu sigur ca sunt nepretuite momentele linistite in Mangalia la Cazarma lui Nicu (o pescarie domoala, cu mese de lemn, unde manici supa de midii sau frigarui de rapane mai ceva ca la Paris, la prêtul unui bacsis de chelner de Mamaia), la Herghelia de la marginea orasului sau la Farul singuratic de pe faleza.

Si daca e sa aleg glamour pe litoralul nostru, sa ma iertati pentru lipsa mea de fantezie, ramin fidela ideii mele de traditie: sfirsit de septembrie, eforie nord, plaja pustie, soarele domol, singurul hotel din Romania care are toate camerele cu vedere la mare.

*
Altfel, am fost la Mamaia pentru concertul Mika. Artistul si concertul lui au fost mi-nu-na-te. Mi-a placut concertul f f mult. Multumiri Orange pentru invitatie.

cea mai tare senzatie a verii: Magnumize your senses

Cind esti orb (din intimplare sau nu/ cu voie sau nu), ochii simt mirosurile.
Spatiul si timpul se dilata, iar degetele incearca sa guste.
Te-ai baga sa experimentezi asa ceva?

*

Aseara am fost la un blind dinner cu inghetata Magnum, iar senzatiile au fost incredibile.
Am fost prima persoana dintre cei invitati care a facut experimentul, iar lucrurile s-au desfasurat asa:

Mai intii mi-am ales un experiment in functie de trei povesti pe care le-am citit pe meniu si l-am comunicat organizatorilor, ei au zimbit complice pe genul “ei, o sa vezi tu ce te asteapta” si m-au condus catre locul experimentului.

Apoi am cunoscut-o pe Loredana, nevazatoare, care m-a introdus in lumea ei
“Pune miniile pe spatele meu si mergi dupa mine ai incredere in mine”

Am trecut de o perdea grea neagra si-am intrat in …hau: pasii imi erau nesiguri si apropiati, o simteam pe Loredana fragila, dar sigura pe ea intr-o lume neagra cu totul.

“Am sa te asez la masa. Aici e scaunul…. aici masa”

Parea ingust spatiul de manevra, dar in haul negru n-am avut curaj sa misc scaunul, asa ca m-am strecurat printre masa si scaun. Si-am inceput sa ating masa ca sa vad cit e de mare si pe unde sunt lucrurile. Nu stiu cit de mare era camera in care faceam degustarea, dar…. parea fara limite. Pe masa nu era nimic.

“Iti aduc imediat servetel si lingurita”, s-a auzit din lateral stinga Loredana. A venit si dupa ce le-a pus pe masa mi-a cautat mina ca “sa mi le arate”

“Si-acum vine inghetata ta”, a spus loredana si, desi n-am vazut-o, stiu sigur ca zimbea.

Cind a adus inghetata mi-a luat din nou mina, cu mina ei mica si fragila, si mi-a pus-o pe vasul pe care l-a pus pe masa.

Nici acum nu stiu ce forma avea vasul ala, stiu insa… gusturile pe care le ascundea.
Ceva vanilie, crusta crocanta a inghetatei Magnum, menta – care nu e din inghetata, e un accesoriul sofisticat avangarde cuisine semnat de Henrik Sebok. Ceva fructe exotice, ca forma si gust, tot accesorii avangarde cuisine.

Acestea au fost primele gusturi pe care le-am recunoscut.
Am abandonat lingurita si-am inceput sa gust cu degetele si cu nasul. Era miros de aluna, un gust acrisor mixat cu crema onctuoasa a inghetatei Magnum – o combinatie incredibila la care nu m-as fi gindit in veci.

Asta a fost momentul care mi-a placut cel mai tare la blind dinner-ul cu Inghetata Magnum: zeci de gusturi se desfaceau in gura mea, arome care – la propriu – ma invaluiau. Si cum combinatia de inghetata cu fructe acrisoare si ceva plante aromate era incredibila, senzatiile erau in cascada.

Cind maninci pe intuneric si nu stii nimic din ce te asteapta, esti cu atentia incordata la maximum, iar simturile tale devin ca ale animalelor de prada, si-ti dai seama de puterea lor. Si daca testezi asta pe ceva avangarde cuisine – cu o inghetata minunata – senzatiile sunt “magnumize”.

Din 21 iulie si pina pe 15 august Magnumize your senses, degustarea de inghetata pe intuneric este deschisa publicului la Grand café Van Gogh de pe Lipscani si credeti-ma e una din mega senzatiile acestei veri. O puteti incerca in fiecare zi de joi pina duminica.

Cautati promoterii care impart flayere de acces la degustarea Magnumize your senses si veti trai o experienta f f tare, un mega rasfat regal. Gasiti mai multe detalii pe pagina de facebook a evenimentului.

Si ramineti pe aici pe blog, pentru ca voi face curind un concurs si voi merge cu 7 cistigatori, la DEGUSTAREA MEA MAGNUMIZE YOUR SENSES.

*
acum am un gind, sa-l caut pe Executive Chef Henrik Sebok sa aflu ce a accesorizat avangarde cuisine la inghetata Magnum.

Si stiti ce e f f f tare? La mai bine de 15 min dupa ce plecasem de la degustare, mai aveam in gura gustul de vanilie, migdale si – banuiesc- mura, dar nu sunt sigura.
Si pe cind intram la concertul Cranberries mi-am dat seama ca povestile alea 3 pe care le-am citit ca sa-mi aleg experiementul sunt facute foarte smart. Pentru ca am ales ceva ce m-a inspirat si sunt sigura ca inghetata pe care am degustat-o era Magnum Almond, culmea! my favorite:) .

2623

AVENTURILE UNEI MUTARI IN BATISTEI -poveste fara de sfirsit

Dorobantiul e departe, toate bagajele mele sunt in Batistei si, la momentul la care scriu, din cele 18 cutii si 3 saci cu bagaje, mai am 4 cutii nedesfacute (haine groase si pantofi).

S-ar zice ca stau bine, dar… aventurile mutarii curg in valuri.

Curatenia

Dintr-un motiv pe care nu-l cunosc, m-a apucat excesul de zel si am refuzat ajutorul oricarei doamne specializate in curatenie. “pot si eu, n-am cum sa nu pot”, mi-am zis amintindu-mi de momentele cind, acasa la mama, executam curatenie generala.

Uitasem insa cum injuram cind ma punea mama sa spal geamuri, dar recolta de vorbe de duh a fost mai bogata acum, desigur.

Cind am tras linie, curatenia m-a costat mult mai mult decit daca as fi pus o doamna sa lucreze pt mine:

am cumparat cele mai scumpe mascari de curatat, uneori si cite 2 pentru o categorie – chiuveta, geamuri etc;

am executat totul cu o incetineala de melc – cu pauze generoase de spalat si de cremuit miinile;

am tinut-o dintr-o eroare in alta.

Mai intii am aruncat peria veche de WC (am aruncat totul din casa de fapt). Dupa care m-am prins ca in magazinele de fitze din cartier nu vinde nimeni perii de WC, de parca oamenii de pe aici nu merg la toaleta. Ce cosmaruri am avut imaginindu-mi cum voi spala toaleta fara perie. Am gasit la mare distanta de casa, in timp util.

Mai apoi n-am descoperit unde se arunca gunoiul. Acolo unde teoretic s-ar arunca gunoiul e o usa de fier incuiata. Asa ca iata-ma coborind seara de seara, discret, cu sacul cu gunoi in fata blocului, unde stiu ca pe la 11 trec gunoierii.

Cind casa a fost curata, am trecut la decorat. Pentru asta a fost nevoie de o excursie la Ikea.

*

Vizita la Ikea

Pe acelasi principiu “pot eu singura” am refuzat categoric sa merg cu un posesor de masina. “Am de luat o masa si un scaun, plus nimicuri, ce poate sa fie greu? Oricum ce e greu, ii rog pe cei de la Ikea sa le transporte”, am sustinut sus si tare.

Foarte corect, doar ca nu mi-am pus problema ca scaunul si masa, frumos si compact ambalate, vor fi in raft cit mai sus puse, asa ca de la inaltimea mea de 1,56m nici o sansa sa ma descurc.

Pina la urma, am dat din gene pe la toti angajatii care mi-au carat cele 4 colete, pe care mi le-au si adus acasa. Eu, ca o doamna respectabila, am carat cu taxiul 2 pungi cu decoratiuni si nimicuri.
Doar ca atunci cind am ajuns acasa (mai corect, la 4 ore dupa ce am ajuns acasa), am descoperit ca unui dintre lucrurile pentru care ma dusesem la ikea – niste tevi suport pentru uscatorul de vase – nu se mai afla in bagajele mele.

Banuiesc ca le-am uitat in taxi, dar nu sunt sigura :)

*

Acum sunt la faza decoratiuni. Trebuie sa cumpar un paravan si nu stiu de unde :)

Si sunt aproape gataaaaaaaaaa.

Asa ca pot sa ma gindesc la prezentarea mea de la Connect|FB

2837

Prieteni care aduna ajutoare pt sinistratii inundatiilor

Stiu ca toata lumea e stresata de majorarile de taxe si impozite, dar – oricit de amar ar suna – sunt unii care o duc mai rau decit noi. Si pe care am putea sa-i ajutam.

Stiu la fel de bine ca exista o saturatie fata de campaniile umanitare de toate felurile, ca va simtiti agresati din toate partile, dar acum e foarte nashpa si chiar trebuie sa facem ceva.

noii mei prieteni de la Mini Euro Storage ( unde mi-am depozitat o parte din amintiri odata cu mutarea) au in acesata saptamina campania “Să dăm o mână de ajutor!”

Vino pe 10 şi 11 iulie intre orele 11:00 – 18:00 la cladirea Euro Mini Storage din Bd. Theodor Pallady nr.42 J si da o mina de ajutor sinistratilor din Moldova.
Ii poti ajuta cu haine, bunuri casnice sau, pur si simplu, cu alimente.

In cazul asta, citeva conserve pot insemna hrana pentru citeva zile a unor oameni care nu mai au nimic, dar -ceva nepretuit – si confirmarea ca nu sunt singuri pe lume, ca sunt oameni despre care ei nu stiu nimic, care-i ajuta pentru ca stiu ca le e greu.

Facem de-o fapta buna?

(eu nu am sa fiu in bucuresti in acest week end, dar pentru ca vreau sa particip la asta, cumpar astazi conserve si le dau prietenilor sa le duca la Euro Mini Storage simbata. te rog mult, ajuta si tu)

2364

aventurile unei mutari din Dorobanti in Batistei- ultima parte

Stau pe balcon pentru ca e singurul loc in care nu sunt bagaje, aud niste baieti prea veseli pentru joi seara si vad Intercontinentalul la 500 m distanta. E prima mea seara in casa noua si-o celebrez cu un pahar de vin roshu si o felie de tort cu ciocolata.

Dupa 10 ani de stat intr-o casa, prima seara in alta parte – fara sa fie excursie, concediu etc – e ca o iubire noua. Cauti puncte pozitive la ce ai, dar mai gasesti si dezavantaje fata de ce ai avut. (da domnilor, ca si voi, si noi facem comparatii)

*
Mutarea asta a fost un exercitiu de vointa. Am decis ca ma mut in 20 de cutii si ce nu incape in astea, e dat cadou, reciclat sau aruncat. Mi-a fost greu sa respect intelegerea cu mine, dar la final am iesit in 18 cutii mari, 3 cutii mici si 3 saci. Plus cutiile de pantofi. Astea nu intrau la socoteala:).

*
Mutarea asta m-a facut sa intilnesc oameni foarte misto, dar si sa invat lucruri
Despre Sorin domnul care mi-a paluxat parchetul – am povestit. Acum e rindul altor personaje speciale.

Cristi – baiatul care arata ca un halterofil si lucra la firma care mi-a carat bagajele. A fost rugbist, acum lucreaza la circ, cind nu cara bagaje/ mobile etc. M-am speriat cind a ridicat dintr-o miscare rapida doua cutii mari pline cu carti si albume de arta. A zis ca pentru el e simplu. La circ e parte din piramida umana, pe rindul de jos sau maxim pe rindul 2 si tine multa greutate pe umeri. Cu circul a vazut toata lumea, iar luna asta pleaca in Turcia cu un contract pentru 6 luni.

George & Raluca – jumatate din echipa de la Euro Mini Storage. Super calzi, super atenti. Aveau grija de cutiile mele de parca ar fi fost cel mai pretios lucru pentru ei.
Iar depozitul Euro Mini Storage e un fel de Gattaca fucsia. ( sper ca stiti filmul cu Ethan Hawke, dintr-o lume perfecta din viitor). Super tehnologie, foarte foarte curat si, in acelasi timp, foarte vesel & friendly; un loc in care poti sa si dormi linistit, nu doar sa-ti lasi lucrurile. Nu are nimik de-a face cu ceea ce iti imaginezi despre un depozit (aka praf, tristete, soareci etc). Aveau inclusiv hainute pentru bagaje ( de la folie din aia cu bumbi pina la cutii de toate dimensiunile. plus – la cerere- rafturi ca sa-ti stea bine amintirile)
Niciunul dintre prietenii mei nu stia ca exista in Romania depozit pentru bunurile personale pe termen lung. Pentru cind vrei sa-ti faci loc in casa si sa depozitezi undeva lucrurile pe care le folosesti sezonier, sau sa pui la loc sigur lucrurile cu valoare emotionala, dar fara utilitate imediata ( eu am pus acolo colectia time, colectia newsweek, toate articolele scrise despre/ de mine vreodata, CD-uri, DVDuri, tablouri). Euro mini storage e exact un astfel de loc, cu cele mai inalte standarde de calitate ( lucreaza doar 4 oameni acolo pentru ca totul este MEEEGA computerizat). Cel mai tare m-au distrat usile care se inchideau automat la 45 de secunde dupa ce treceai. Super tare, am si foto, le postez curind. (multzam Bobby Voicu; la el am citit de depozit si mi-am pus amintirile la loc frumu).
Aaa, si-am si vecini celebri de boxe, dar va pove in week end pt ca e f f funny:))

Dna Adriana – doamna cu florile. M-a oprit pe strada uitindu-se la orhideea pe care o caram catre taxi-ul care m-a deplasat pt ultima oara din Dorobanti.
“Stii sa ai grija de ea?”
Cum singurul raspuns pe care l-a primit a fost un zimbet a continuat.
“Se uda o data la doua saptamini, iei un vas si…” au urmat povesti despre orhidee, despre nepoata ei care a murit acum 2 luni si careia ii placeau orhideele, despre florile pe care ar trebui sa mi le pun pe balcon in casa noua si-a incheiat:
“Trebuie sa-ti dau o floare, neaparat. Nepoatei mele ii placeau florile, am de la ea xxx(nume de planta pe care nu l-am retinut), am sa-ti dau una. E o floare rara si scumpa.”
“Stiti eu nu prea am grija de flori”, am spus eu timid.
A zimbit si a spus rar “Ai- sa- ai.”

Am numarul ei, o sun simbata sa iau floarea.

Aseara in casa mea veche a fost pelerinaj de vecine. Erau necajite ca plec. Eu ma gindeam ca le pare rau ca nu le mai ajut cind au nevoie de diverse lucruri, dar ele regretau ca nu mai are cine sa impodobeasca noaptea pe nestiute, bradul din curte, de Craciun.

*
De astazi, incepe o noua viata intr-o noua casa.
De pe Batistei 35 beau un vin rosu si va urez noroc.

2637

ajuta-ma sa fac o mega surpriza:)

Stiti cum e cind bucuriile pe care vrei sa le faci altora ti se intimpla tie?!

*
Luni, Ioana Ulmeanu, colega mea, m-a rugat sobra sa iesim pe hol ca vrea sa-mi spuna ceva.
Pe drumul de la biroul meu pina la usa, m-am gindit la tot felul de lucruri “e certata cu cineva din redactie; vrea marire de leafa; vrea sa plece in alta parte”. In mai putin de 10 metri de mers, ajunsesem la scenarii ingrozitoare.
Ioana a deschis usa si mi-a facut loc sa ies. Am gindit instantaneu “Atit de nashpa e vestea, de ma lasa pe mine sa trec prima?”

Si-am intrat in living: wwwwwwwwwaaaaaaaaaaaaaaau.

Fetele de la The Practice, adusesera mascota mea preferata pufuletele Gusto – Mircea Cristat pe care-l stiti de la Optimism 2010 (acum si cu un frate), iar pe masa din living erau platouri mari cu ciocolata si fructe.

Pufulete imi spunea ca ei s-au gindit sa-mi faca o surpriza, ca stiau ca sunt obo si stresata si am nevoie de ginduri bune (cu o zi inainte postasem chiar pe FB ca vreau sa aud vesti bune, nu doar ca vine sfirsitul pamintului).

Imi dadusera lacrimile de bucurie; nu doar pentru ca venisera ei acolo, ci pentru ca am inteles in citeva secunde ca toti colegii mei complotasera la asta. Toti stiau.

Nu l-am auzit f bine pe Pufulete ce a zis, pt ca era avalansa de ginduri in capul meu, dar intr-un moment de luciditate am zis “ciocolataaaaa”. In spatele pufuletelui Gusto era o fintinta de ciocolata. Care se revarsa in riuri, riuri de cioco calda si buna.

Ca sa-mi trag un pic sufletul, am trisat si-am plecat de la fata locului. Chipurile “sa-mi iau telefonul”. Apoi a fost rasfat maxim cu ciocolata si o imbratisare cu pufuletele gusto, dar si cu fetele de la the practice.

*

Aveam de multa vreme dorinta asta, dar era pt altii, nu pentru mine: propusesem chiar unei agentii de publicitate (alta decit the practice) acum vreo 2 luni sa facem surprize oamenilor stresati si necajiti de la birouri; sa le creem o clipa de rasfat aparuta ca de niciunde.
Nu ma gindisem nicio clipa ca mi se poate intimpla mie.

Dar, pentru ca mi s-a intimplat si –a fost foarte emotionat si placut, vreau sa o duc mai departe. Cum fusese si gindul meu initial.

Dincolo de ceea ce am primit – fructe & cioco – e ceva nepretuit: stiau ce-mi place (ciocolata), stiau cum sa ma bucure (cu un gind bun) si si-au luat toti din timp (si fetele e de la the practice si colegii mei) ca sa-mi faca aceasta surpriza.

*
Gesturile frumoase si gindurile mici care se trasforma in megasurprize trebuie intotdeauna date mai departe.

Asadar, vreau sa incep saptamina urmatoare facind o surpriza cuiva care e stresat si necajit la birou; cuiva care munceste mult si care se va bucura stiind ca sunt oameni care s-au gindit la el/ea.

Scrie-mi si descrie-mi un coleg/o colega care crezi ca ar putea fi beneficiarul surprizei. Da-mi citeva detalii despre el/ea si saptamina viitoare sunt la biroul lui/ei.

Comenteaza aici pina duminica la ora 12, descriindu-mi – fara nume, pliz- cui ar trebui sa-i fac surpriza. Si lasa o adresa de mail corecta, ca sa te pot contacta pentru detalii.

Multumesc.

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!