206 obiecte in sales caritabil tabu. vedete, prieteni si colegi cu donatii emotionante.
Aici poti gasi lista tuturor obiectelor care sunt scoase la licitatie, fiecare obiect te conduce printr-un link catre pagina lui de descriere.
Licitatia se desfasoara in perioada 27 oct , ora 12.00 – 3 nov, ora 15.00
Regulamentul licitatiei il poti citi aici!
Pentru cei care doresc sa doneze direct in cont, gasiti mai jos datele:
RO 05 INGB 0000 9999 0017 8331 , ING Bucuresti
Ecaterina Bordei
Zilele acestea mai mult ca oricind ne-am dat seama cit de mult tin oamenii la noi.
Mai intii au fost zecile de mesaje si telefoane de incurajare.
De ieri e o avalansa de gesturi emotionante pentru care vom avea nevoie de mult timp ca sa multumim celor care ne sunt alaturi.
Vedete cu care am lucrat de-a lungul timpului ni s-au alaturat cu donatii emotionante pentru un sales caritabil pe care-l veti putea vedea aici pe blog, marti. Banii pe care-i vom obtine sunt pentru colega noastra, Nusha, al carei tata are nevoie de operatie complicata.
*… colegii dintr-o agentie de publicitate si-au donat obiectele la care tineau cel mai mult si vor sa si le rascumpere…
…premiul cistigat in cea mai prestigioasa competitie intre regizori… premiul pentru cel mai bun actor… bijuteria oferita de sora la un moment important din viata… sandale prada… papuci gucci… ochelari ralph laurent … bluza issey miyaki … fotografii ale celor mai faimosi dintre fotografii romani…
…tablouri de arta… bijuterii de designer…stilouri scumpe…cosuri cu cosmetice… boxe audio…. dvd playere… ceasuri de designer…
*
E o desfasurare de forte de aproape 100 de nume mari cu donatii incredibil de emotionante.
De-a lungul timpului, revista Tabu s-a implicat in multe activitati caritabile. ni s- aparut normal pentru ca e parte din filosofia noastra de viata. Dar acum, cind am vazut cit de multi oameni ne sar in ajutor, am constientizat inca o data cit de important e sa fii onest si gata sa-i ajuti pe cei din jurul tau cind au nevoie.
Mi-ar placea sa puteti simti ce este in redactie; freamatul, telefoanele, confirmarile pentru o noua donatie, fotografierea de obiecte, emotia cind cineva care a aflat de la altcineva ne suna si ne spune “ma alatur si eu evenimentului”, lungile schimburi de mailuri in care se updateaza liste.
*
N-as vrea sa fiu in locul Nushei. Nici pentru ca are acest hop de trecut (pe care sunt sigura ca-l va depasi) si nici pentru ca trebuie sa se confrunte cu o asemenea avalansa de bunatate. Stiu pe pielea mea ca e mult mai usor sa faci fapte bune, decit sa faci fatza intimplarii in care fapta buna iti e dedicata tie.
In numele ei, va multumim tuturor si va asteptam marti la SALES CARITABIL TABU pe bazavan.tabu.ro sa va cumparati lucruri spectaculoase, cu valori emotionale foarte mari, si sa faceti o fapta buna.
Stiti momentele in care ati dat RT la un mesaj pe twitter cu un anunt umanitar? Sau clipele in care ati dat accept pe facebook pentru cine stie ce cauza si v-ati simtit mai bine ca ati solidarizat cu cei necajiti?
Ok, acest post e in directia aceea. E unul umanitar, dar e mai mult decit un accept sau un RT.
Daca-l cititi pina la capat si dati click pe oricare dintre link-urile de mai jos, faceti o fapta buna. Pentru ca e un articol platit, iar banii obtinuti se duc catre colega mea al carei tata are nevoie de o interventie chirurgicala complicata.
Trebuie sa scriu despre calculatoare si oricine ma cunoaste stie ca sunt absolut atehnica.
As putea retine intr-o intilnire fata in fata (adica vie, cu oameni) conversatii intinse pe multe minute fara sa iau nicio notita, as putea reda gesturi, nuante ale privirilor sau expresii ale muschilor fetei de la intilniri care au avut loc in urma cu o saptamina sau o luna.
Si – pentru oricare om pe care l-am intilnit in viata – pot sa spun cum are miinile si cum “a aratat” stringerea noastra de mina, de la momentul in care am facut cunostinta.
Dar cind e vorba de calculatoare, telefoane, televizoare, camere foto sau camere video nu stiu sa scot (sa retin) niciun cuvint destept.
*
Sunt posesoarea a trei laptopuri. (si da, stiu, ar trebui sa-mi mai iau unul: un Mac. imi spune Bumbutz asta de cite ori isi aduce aminte)
1. un Asus despre care pot spune ca e cit o carte si ca l-am ales pentru culoarea lui (bleu, ca numele filmului meu preferat). E calculatorul de calatorie; il folosesc ca sa imi citesc mailurile si sa ma conversez pe msg sau pe twitter cu prietenii.
2. un HP despre care, desigur, habar n-am ce caracteristici are. Asta este calculatorul de acasa; sta cel mai adesea pe un scaunel din lemn lacuit in aceeasi culoare ca si parchetul, iar eu scriu stind jos pe parchet cu picioarele incrucisate. Cind muncesc (adica scriu texte pentru revista) ajunge pe o masa.
3. un Dell – laptopul de la birou, primit recent de la companie. Cred ca e destul de destept.
Legatura intre cele doua laptopuri o face o cutie mica neagra, cit un carnetel Moleschine, care mi s-a sus ca e un hard disk si are capacitate f f mare. Eu am platit pt el, dar nu stiu ce am cumparat. A cumparat pentru mine, Cristi Petrescu, colegul meu, iar eu am avut incredere.
Desi am vazut la viata mea, in cele mai tari expo & tirguri de electronice (ala de la Berlin m-a cam socat anul trecut), LCD-uri si televizoare care mai de care mai spectaculoase si aici sunt varza. Am renuntat la televizorul meu (l-am donat unei batrine care nu mai avea televizor) si ma uit, via computer, pe la stiri, cind e cazul. Filmele au alt regim si, de multe ori, au legatura cu cinematograful:)
La divizia camere foto & camere video sunt si mai varza. Mai intii ca n-am avut niciodata camera video si nici nu cred ca o sa-mi iau. Cu camera foto m-am mai imprietenit de-a lungul timpului si nu le mai stric fotografiile de vacanta ale prietenilor or ale turistilor de aiurea. Cele mai bune lectii in directia asta le-am primit in vara aceasta in timp ce-l ascultam pe Bumbutz cum le explica detinutelor de la Tirgsor reguli despre incadrari. Dar folosesc camera de la telefonul meu Samsung S8300. Intr-o vreme ma jucam cu camera de la un Sony Ericsson C 902, cel cu cele mai cele fotografii din lume, fotografii cu care a facut si Mike Figgis un film. Acum nu-l mai am, l-am facut cadou unui prieten caruia i s-a furat.
*
Ok, acestea sunt relatiile mele cu tehnica moderna; mai degraba de utilizare cu indiferenta, decit de iubire.
N-are sens sa povestesc de cite ori mi-am uitat parola de la blog:) sau cum nici acum nu stiu sa scriu pe platforma de la Voxpublica.
Noroc ca in viata mea exista si barbati:)
*
Sper ca ati ajuns pina la sfirsitul acestei marturisiri, ca ati dat macar un click unul dintre link-uri. Si sper ca veti mai da si altora link-ul acestui post. Va multumesc frumos.
unii oameni sunt alieni. traiesc suspendati de timp sau spatiu. gindesc si simt in toate limbile deodata. pentru acum, pentru ieri si pentru 100 de ani de acum inainte.
uite un exemplu.
E o vreme, iubito, cind curajul iti vine dintr-un om
care repara o chiuveta. Dintr-un barbat care duce
vesel o trotineta la subtioara, ca pe o piine. Dintr-un
ciine care ti se aseaza la picioare cerind din ochi
sa-l mingii, iubito. Dintr-un stadion de 80.000 de
oameni, arhiplin, iubito, duminica. Dintr-o femeie care se
trezeste la cinci dimineata, sa faca o tocana si
dupa aceea sa schimbe trei autobuze pina la
santier. Foarte rar, in viata, daca te uiti bine, iubito,
curajul vine din asemenea fleacuri. E o vreme cind
curajul vine din acceptarea ideii ca nu exista pe
lume fleacuri. O trotineta, iubito, valoreaza cit o piine.
O chiuveta, iubito, e la fel de importanta ca o tocana.
Trebuie sa ai curajul de a recunoaste calm ase-
menea enormitati ca realitati exacte pe care se
bazeaza echilibrul nostru, iubito. Begoniile nu au
inghetat in noaptea aceea, ele dau in floare, iubito,
la sfirsitul lunii, lasind lumii suprema incertitudine,
aceea dintre agonie si nastere. Omul e admirabil-
zice fratele meu, Albert – fiindca poate trai si in
incertitudini. Imi trebuie mult curaj ca sa te pot
auzi cum urli iubito, vino, vino, vino, si eu sa nu
vin pentru ca sa-mi ac meseria de begonie, sa-mi
infrunt egoismul, socotindu-l incert, sa pun
mai presus aceasta hirtie alba si acest creion
cu care te culc linga mine, aici, sa nu te mingii,
ci sa te scriu si apoi sa lipesc atent plicul. E
o vreme cind – iubito, iubito – tot curajul
se tine intr-un virf de creion.
Radu Cosasu, Opere I, editura Polirom
*
l-am revazut miercuri seara pe dl Cosasu la MTR si mi-a fost f f drag de dinsul, din nou. si m-am gindit, cind ascultam raspunsurile la intrebarile publicului, m-am gindit intr-un mod egosit si orgolios, ca uite eu am avut norocul de o doza mare de Cosasu intr-o seara pe o terasa. si stiu si tacerile, si gesturile, si pipa, si glumele, si “dar-ul vs insa-ul”. si l-am mai iubit o tura pe Bucurenci pentru ca, impreuna cu Ana, intr-o seara de luni m-a lovit tare in stomac cu aceasta intilnire.
pe baiatul asta, pt ca domn nu pot sa-l numesc, il cheama robert razvan
si vrea sa fim prieteni pe facebook
ca sa fie mai convingator s-a pozat in baie. simt ca o sa-mi cada mina daca am sa-i dau accept.
de ce au invatat cocalarii cum e cu computerul?!
pentru mine orasele au sex si viata. sunt femei sau barbati.
aici milano, londra, paris si venetia, acum altele
lausanne, montreux, vevey – mama, fiica si bunica. de vitza nobila, cu gesturi de pension si pulovere grej pe git. toate cu acelasi chip, aceleasi trasaturi, aceleasi haine, indiferent de anii din dotare, inaltime si greutate. o frumusete perfecta si freaky.
new york – o tinara smart, inalta si f f slaba. cind se simte rau poarta palarii cu boruri mari, de n-o mai vede soarele. isi cumpara stiletto in culori turbate, dar se incalta mult in bascheti.
los angeles o cucoana grasa si plictisita. lata si plata. locuieste in hollywood si barbate-su cara cabluri pe la studiouri. e invidioasa pe alea slabe, de plastic, fetele Barbi si pe iubitii lor, Ken-i si se gindeste s-o creasca pe fica-sa ca pe ele.
roma – femeie cu riduri frumoase si stralucitoare. cu degete subtiri si lungi, cu miini fine. ar putea avea 40 de ani, sau 50 sau mai mult. arata perfect pentru ca e linistita si impacata cu ea. stie ca oricit de multi ani ar trece, ea o sa fie acolo, in mintea celor care o iubesc.
*
gindeste-te la orasele pe care le-ai vizitat si imagineaza-ti ce-ar fi: femeie sau barbat? si daca ar avea chip uman, cum ar arata?
pentru mine orasele au viata si sex. sunt femei sau sunt barbati.
de fiecare data cind ajung intr-un loc nou ma gindesc: orasul asta e femeie sau barbat? si cum arata persoana care le-ar infatisa.
milano (proaspat vizitat in aceasta saptamina) e un domn care are 90 si ceva de ani, ii place sa stea intr- un fotoliu de piele, pe o terasa cu vedere la un castel si sa fumeze pipa.
poarta camasi cu butoni, vesta si esarfe.
venetia (ca sa ramin in aceeasi zona) e pentru mine o matroana batrina de aproape 100 de ani, grasa si cu pieile lasate. miroase greu, a parfumuri pudrate si, dintre straturile mari de farduri, i se mai zareste frumusetea de alta data. mai fascineaza inca barbatii si stii dintr-o privire ca a fost o seducatoare desavirsita.
londra e gay. cool, smart, rece la prima vedere, dar clocotind pe dinauntru. un tip inalt si subtire, brunet, cu ochelari de vedere cu rama alba si creionat cu negru, fin, in jurul ochilor. undeva la 30 de ani.
ca sa ramin in aceeasi zona sexuala:), parisul e tot gay. mai cald si mai delicat, mai saten si mai rafinat. genul care ar fi oricind prietenul cel mai bun al unei fete. intre 25 si 30 de ani. frumusel foc.
lista mea e lunga, dar o mai completez dupa ce adaugati si voi comentarii.
*
ce sex au orasele pe care le-ati vizitat?
asta e chioscul lui mimi. de fapt al Adelei Tarchetti. e in mijlocul strazii, pe un scuar intre cele doua sensuri de mers. habar n-am cum a obtinut aprobare sa-si faca chiosc acolo unde nu e nici trotuar si cumparatorii fac echilibristica printre masini. e unul dintre cele mai faimoase locuri din milano de unde poti sa cumperi trufe si ciuperci de toate felurile.
*
cel mai spectaculos loc din milano, n-a fost strada cu magazinele prada si louis vuitton, ci il cimitero monumentale. un cimitir incarcat de arta si de istorie, intretinut impecabil, cu flori proaspete la morminte, cu 50 de oameni care lucreaza in ture si taie pomisorii sau curata mormintele.
(multumiri speciale lui Marius Comper care, via twitter, m-a trimis sa vad acest cimitir)
*
femeia cu lampa
*
ingerul batrin
ieri seara, pe la ora 11 si ceva ma aflam in aeroportul din milano, in asteptarea avionului care sa ma duca la budapesta. asteptam de mai bine de 2 ore si imi luasem orice speranta de a mai prinde avionul de la escala pt bucuresti (mai erau cam 20 de minute pina la decolarea de la budapesta).
imi luasem de mincare de la duty free, imi luasem si reviste, asa ca citeam linistita, asteptind orice ar fi fost sa vina.
mi-am dat insa seama ca promisesem colegilor ca merg cu ei astazi la impaduriri si ca e foarte posibil sa nu pot ajunge, asa ca l-am sunat pe cristi, directorul de productie, care ma convocase.
– nu cred ca mai ajung pentru ca sunt inca in aeroport. probabil -daca am noroc- ajung pe la 8 dimineata acasa si o sa fiu varza.
– nu se poate,trebuie sa mergem cu totii. nusa (brand managerul) a zis ca trebuie neaparat sa mergi. daca vin sa te iau la 11 juma e bine?
– dar ne cheama realitatea sa plantam copaci sau ce? ca o sa fiu obosita tare. nu putem sa salvam planeta in alta zi?
– nu. e o actiune cu niste prieteni, mergem cu toata redactia, trebuie sa mergi.
*
asa ca n-am avut incotro, am oftat si m-am gindit ca uite cum salvam noi planeta cind eu mor de oboseala. dar mi se parea f ciudat ca si nusha si cristi insista sa merg, desi ei sunt primii care m-ar proteja cind as fi obosita si m-ar salva de la chestii de munca.
am ajuns la bucuresti cu un mare noroc la ora 4 dimineata, la ora 10 Cristi a sunat sa ma trezeasca, la 11 era la mine in fata blocului impreuna cu sotia lui, Cristina.
am povestit ce-am povestit (aveam de spus lucruri de la milano, ei aveau de spus povesti), asa ca nici macar n-am fost atenta unde mergem… pina am vzt un panou “aerodromul aurel vlaicu” si m-am prins: salvatul planetei era saritul meu cu parasuta
cadou din partea redactiei (cu participarea exceptionala a lui Razvan, tatal minunatului de minune Mike) de ziua mea, sa-mi indeplinesc o nebunie: sa sar cu parasuta.
*
ce nebunie trebuie sa fi fost pe ei aseara cind eu am zis ca nu mai merg la plantat de copaci, cit or mai fi injurat ei liniile aeriene pentru intirziere, cum m-au tinut cristi si cristina de vorba tot drumul ca sa nu intreb unde mergem, cum stia razvan care e prognoza meteo direct de la otopeni (adica mega mare deranj si intrebari si documentari ca sa sar io cu parasuta), cum isi facuse planul nusha ca vine la usa si ma trezeste si tot merg, cum a venit sinziana ca o zina sa-mi faca poze, cum au incercat sa-l convinga pe bumbutz sa -mi spuna ca tre mai mergem o tura la tirgsor ca sa ma scoata din casa, cum se interesa discret ana daca am ajuns in tara si sunt bine…
am niste colegi minunati si ii iubesc tare.
*
n-am sarit din cauza de vreme, dar miine sau saptamina viitoare executam saltul.
*
inchei insa o saptamina absolut magica, despre care o sa am de povestit nepotilor in multe ierni la gura sobei.
Acum citeva zile, sub influenta unui minunat articol scris de dl Radu Cosasu pt Gazeta Sporturilor, spuneam ca mi-as dori foarte tare sa-l cunosc.
Ma alintam si scriam “oare imi supralicitez norocul daca trec pe wish listul de ziua mea (care va sa vina f f curind) sa ma intilnesc cindva, oricind cu dl Radu Cosasu?!”
Aseara m-am aflat fata in fata cu dl Cosasu si mi-au dat lacrimile instant.
Mi s-a parut ireal ca a venit sa ma cunoasca, drept dar de ziua mea. Pret de citeva minute bune nu ma puteam concetra la nimik, tot ceea ce aveam in minte era: “Cum si ce i s-a povestit? Cum de a vrut sa vina sa ma cunoasca?”
Ii datorez bucuria aceasta imensa (si-acum cind scriu imi dau lacrimile) lui Dragos Bucurenci care a complotat cu Ana Onisei pentru ceva ce nu stiu inca sa pun in cuvinte.
*
Intilnirea a fost magica. Am multe amintiri din cele aproape 3 ore petrecute impreuna, multe cu povesti de demult, dar si imagini cu gesturi si taceri.
Cum era privirea aceea blinda care parea ca spune, in linistea care se aseza din cind in cind, “nu va povestesc asta. nu trebuie sa suferiti si voi”.
Cind voi putea privi mai de la distanta intimplarea (la sfirsit, m-am plimbat o jumatate de ora aiurea pe strazi ca sa imi revin un pic), am sa incerc sa o descriu mai mult.
Acum multumiri multe lui Dragos Bucurenci, Anei Onisei si, mai ales, Dlui Cosasu. Pentru intinire, pentru CD-ul cu Brel, pentru emotionantele rinduri dedicate pe coperta de garda a cartii si pentru ceea ce nu stiu daca o sa pot sa pun in cuvinte.
Bleu e filmul MEU.
Probabil ca n-ati auzit de el. Face parte din trilogia lui Kieslowski, Trei culori, si a fost facut in 1993.
E filmul pe care-l iubesc cel mai tare.
ieri, de ziua mea, am primit mesajul asta:
*
Cristina,
Azi FB-ul mi-a spus ca e ziua ta. Am vazut ca iti place Blue si am decis sa ma uit la el. Multumesc multumesc ca mi-ai facut un cadou de ziua ta.:-) La Multi Ani.
Vlad
*
si-a fost unul dintre cele mai emotionante cadouri pe care le-am primit.
*
n-am mai vazut filmul asta niciodata de la prima lui vizionare, acum 12 ani. m-a chinuit mult prea tare atunci ca sa-l mai pot vedea a doua oara. cumpar insa dvd-urile de cite ori intilnesc filmul pe undeva si le daruiesc oamenilor care cred eu ca l-ar putea intelege.
azi noapte m-am uitat la montajul de mai sus:)
in seara asta a trebuit sa merg la premiera Tartuffe la TNB, un spectacol regizat de Andrei Belgrader cu Horatiu Malaele in rolul principal.
imi doream sa vad piesa asta pt ca vroiam sa-l simt pe dl Belgrader la lucru, dar era asa frig si asa urit afara incit cu greu m-am hotarit sa ies din casa.
M-au salvat cizmele ECCO (despre care cind le-am dus la birou am aflat de la colege o multime de alte lucruri noi, de unde se vede treaba ca sunt populare).
de ce zic ca m-au salvat? la cit de frig era afara, pe atit de cald era in Sala Amfiteatru.
noroc ca aceste cizme, vorba ioanei – colega mea, respira – asa ca, iata-ma senina cu o sticla de apa plata zimbind si distrindu-ma la piesa, in timp ce vecinii mei de scaun transpirau din greu.
despre piesa un pic mai incolo, acum spun doar: “simpa”:)
P.S. si pentru ca Florin de la coafor mi-a dat o mega solutie pentru par si noua mea coafura a stat brici. sau, piatra:)
7 femei in colanti/ pantaloni de trening si tricouri, plus Cristina coregrafa.
Primul exercitiu, imediat de dupa buna seara si bine ati venit: asezate in cerc fiecare trebuie sa-si spuna numele, o caracteristica a propriei persoane (printr-un adjectiv care incepe cu aceeasi litera ca numele) si sa faca o miscare care sa-l defineasca.
Aparent simplu. Doar ca urmatoarea cursanta trebuie sa spuna numele celor de dinainte, adjectivele care le definesc, sa faca miscarile lor si apoi sa-si spuna numele, adjectivul si sa faca miscarea sa.
Cu cit se inainteaza in cerc, cu atit sunt mai multe nume si miscari de memorat.
Cine a inchis cercul???
Eu, desigur! Cine putea sa aiba norocul sa trebuiasca sa invete tot rapid?!:)
*
Exercitiul acesta a fost insa esenta a ceea ce ar trebui sa facem tot timpul: concentrare/memorare pe gesturi, nume si succesiunea de miscari.
Pe asta s-a bazat intreaga noastra lectie si, desi in teorie am inteles din prima, la fapte… e mai greu.
*
Momentul cel mai drag al primei lectii:
Aveam de facut o miscare de retragere a corpului aplecat, trebuia sa ajungem de jos in sus, extrem lent, cu capul ultima rotita ridicata in mecanism. Nu ne iesea atit de lent si de cursiv, pina cind Cristina, coregrafa, ne-a spus:
“Imaginati-va ca spatele vostru e ca solzii unui peste urias. Si ca voi deschideti unul cite unul fiecare bucatica din corpul lui, doar apasindu-l pe coloana vertebrala. Acum ginditi-va ca e coloana voastra si lucrati cu fiecare vertrebra, inchideti-o linga trup.”
Mi s-a parut wwwwaaaauuu. Pt ca avind aceasta imagine in minte, trupurile noastre s-au ridicat intr-un sincron perfect, lent, lin, cursiv, iar capetele noastre, plecate, au privit in fata in acelasi timp.
De la momentul acesta am ramas cu un gind: oare ce-si imagineaza dansatorii in timp ce fac miscari complicate? Ma gindesc sa fac un filmuletz cu un dansator care sa povesteasca filmele/povestile din capul lui in timp ce –si obliga corpul sa sfideze gravitatia.
*
Un alt exercitiu demential a avut la baza tot concentrarea si imaginatia.
“imaginati-va ca mina dreapta misca tot corpul si faceti miscarea”
“imaginati-va ca piciorul drept misca tot corpul si faceti miscarea”
“Imaginati-va ca degetul mic de la piciorul sting misca tot corpul…”
“Imaginati-va ca buricul…”
Si e incredibil cum, daca te concetrezi, poti sa intuiesti care e miscarea naturala pe care trebuie sa o faci.
Detalii despre cum puteti sa va inscrieti la acest Curs de dans contemporan puteti gasi aici.
“nu vrei sa te tunzi cum vreau eu?”
“sigur”
*
catalin enache, stilistul revistei & my special friend, s-a gindit sa-mi faca un cadou special de ziua mea. asa ca ne-am trezit azi in miez de noapte (ca sa ajungem apoi in timp util la shootingul de dosar), ne-am adunat de prin taxiuri si ne-am oprit la salonul Manifest, la Florin.
Baietii au vorbit intre ei, eu am baut ceai si am beneficiat de un masaj minunat in timp ce ma spalau pe cap, dupa care m-am asezat cuminte pe scaunul lui Florin.
“iti dai seama ca job-ul tau e in miinile mele”, i-a zis Florin lui Catalin, rizind.
*
in redactie Catalin a luat bravo cu felicitari, iar eu am aflat ca m-am tuns ca duduia La Roux. am cautat-o in foto si da, m-am tuns ca ea.
pina la o foto cu mine ( facem shooting in citeva zile sa schimb si foto de la editorialul din revista) iat-o pe colega mea de coafura.
*
multumesc Florin.
multu Catalin, love youuuuuuu so much.
Am fost la un atelier de salate si, multi dintre cei care au auzit ca ma duc sa invat sa fac salate, au ris.
Eu sunt o foarte mare consumatoare de salate. Ma enerveaza carnea si-atunci maninc mai mult ierburi, fara sa fiu vegetariana. Si-mi place sa inovez cind ma asez sa fac o salata. Sa ma joc.
Am uleiuri de multe feluri si arome in casa, am ierburi peste ierburi, inclusiv saruri aromate. Pe care le folosesc la salate, nu pentru eventualele lesinuri.
*
Marti, la Violeta’s Vintage Kitchen, am invatat sa fac altfel de salate decit stiu.
Violeta mi-a spus ce e absolut interzis in amestecurile din salate, m-a invatat trucuri despre cum sa prepar sosuri de salate si, mai ales, mi-a explicat cum sa toc legumele corect ca sa am viteza aia a bucatarilor faimosi.
Inca mai lucrez la asta.
Dar am invatat sa fac saruri parfumate fara sa le mai cumpar, am invatat despre brinzeturi si combinatii de senzatie in salate, si-am descoperit plante pe care le stiam doar in varianta pulbere, la plic. (si stiu si locurile de unde sa le cumpar). Nu le scriu pentru ca este fair sa mergeti la cursul Violetei si sa aflati direct de la ea lucrurile minunate. Dar chiar minunate.
*
Daca vreti sa petreceti doua ore absolut incintatoare si sa invatati rafinamente culinare (acolo unde prea putin se gindesc ca pot exista: intr-o salata) scrieti-i Violetei pe site-ul ei si inscrieti-va la atelierul de salate.
*
altfel, ieri m-am vzt cu viorel copolovici, cel care are proiectul prinzul din caserola, iar miine ma intilnesc cu amarjit, cel care are restaurantul Musafir. s-ar zice ca sunt f interesata de gastronomie.
ar fi frumos sa fie asa, dar sunt…varzaaaaa
sunt unii oameni pe care atunci cind ii intilnesti – in persoana sau prin munca lor – iti dau o stare de bine, te bucura si ti-e cald si frumos prin sufletzel.
nu poti sa-ti explici asta oricit ai incerca, dar oamenii astia au ei ceva magic in ceea ce fac or sunt, care trece prin orice si ajunge direct la tine.
pentru mine unul dintre acesti oameni magici e dl Radu Cosasu. nu l-am intilnit niciodata, cred ca as muri de rusine-incintare-teama daca l-as intilni vreodata, dar il iubesc de mor.
mi se pare incredibil, ireal.
uitasem de asta, dar am descoperit pe liternet textul care se numeste Excelenta SA Andrei Pavel care face mai mult decit milioane de cintece holograf or loredana la o ceremonie de retragere.
La naiba! Dacă nu a fost fenomenal, extraterestru, dacă nu a fost invincibil (cine e?), Andrei Pavel este şi ne rămîne ca un jucător excelent şi îl voi numi continuu, cu drag şi respect, Excelenţa Sa Andrei Pavel.
“Şi vrei să-ţi mai spun ceva?” – vorba unui prieten afon în sport, de care nu mă pot despărţi nici cînd scriu la Gazetă. Ieri, după ce am citit ce-a spus la conferinţa lui de presă, am fost cît se poate de mulţumit. După 18 ani de tenis, Pavel nu numai că e mîndru de cariera lui, dar se poate aşeza, liniştit, la casa lui, cu familia lui. Vi se pare puţin? Prea idilic? Prea happy-end? Un scriitor brazilian a spus-o vesel şi bine: happy-end-urile sînt neplăcute în cărţi şi la cinema, dar în viaţă sînt minunate.
textul integral aici, intr-o rubrica minunata Oameni pe care-i admir, oameni pe care-i iubesc
*
oare imi supralicitez norocul daca trec pe wish listul de ziua mea (care va sa vina f f curind) sa ma intilnesc cindva, oricind cu dl Radu Cosasu?!
in seara asta, in timp ce-mi miscam cu greu picioarele pe scara blocului (am febra de la cursul de dans de ieri), carind plasa cu salata creata acum citeva ore la atelierul de salate la violeta’s vintage, mi s-a parut ca ma aflu intr-un fel de fight club. feminin desigur, dar…
ieri un curs unde am intilnit oameni noi, azi alt curs unde am intilnit alti oameni noi, miine o alta experienta la tema.
seman un pic ca stil de viata cu baiatul ala (si stres, si fitze, si independenta)… what’s next?
e doar un gind de care Palahniuck ar fi mindru:)
Urmatorul post este pentru doamne, daaaaaaaaaaaar…
Domnilor inainte de a parasi aceasta pagina care nu va intereseaza pentru ca e despre incaltaminte de gagici, uitati-va la foto de mai jos si dati un click catre site-ul Ecco.
In doua secunde veti afla care sunt cizmele in trend si o sa va uimiti iubitele cu cunostintele voastre, trust me.
Inca o smekerie cu care sa le dati gata: talpa de la produsele Ecco e facuta dupa un system cu injectie directa (atit stiu sa spun) dar e cu mega smekerie, e cea mai usoara dintre talpi si e foarte confortabila, iar pielea e tratata astfel incit piciorul nu transpira.
Si gata, ca dupa aia daca stiti prea multe o sa creada ca aveti amanta:)
*
De vineri a intrat in viata mea o pereche de cizme maro Ecco inalte ca de calarie, o bucurie.
Stiam ca le primesc inca inainte de a pleca la Londra asa ca m-am uitat o tura intr-un magazin Ecco de prin Soho sa vad ce au ei. Avem si noi ca ei:)
Cizmele astea inalte sunt vedetele acestui sezon.
*
Cizmele mi-au bulversat total garderoba pentru ca vineri seara am facut multe teste cam cum le-as pune in valoare. Iar asta a insemnat o ravasire de haine, mai ceva ca ravasitul oilor la care s-a dus doamna Udrea.
Varianta calarie (colanti + bluza/camasa + sacou) a fost prima care mi-a venit in minte. Aveam colanti negri tocmai buni pt o camasa alba, dar pentru o bluza grej era nevoie de colanti gri. Asa ca vineri seara am executat achizitionare de colanti gri, cu tot tam tamul de rigoare: taxi, magazin, probe, taxi, acasa probe din nou. E grea viata cind ai o pereche noua de cizme:)
Simbata dimine am prestat echipament de calarie la vizionarea Amintiri din epoca de aur, iar dupa aceea am executat tenis pina spre seara. M-am uitat desigur, etalindu-mi cizmele in loja Tabu de la Open Romania.
Ba am luat si niste “saru mina” respectuoase la VIP restaurant.
Mai am variante cool de exploatat, dar joi bifez o lansare british a unui nou produs Rimmel asa ca le scot iar la plimbare.
*
acum am insa o curiozitate, pentru ce produs nou achizitionat v-ati facut vraiste garderoba ca sa gasiti variante cu ce sa-l imbracati?
De luni 28 sept ma duc la un curs de dans contemporan pt adulti (& elevi). Voi tine un jurnal, despre ce simt, cum ma simt si cum imi simt corpul.
*
Cursul este tinut de Cristina Lilienfeld, licentiata a sectiei de Coregrafie din cadrul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica-I.L.Caragiale-Bucuresti.
A semnat coregrafia urmatoarelor spectacole: 1+1=1, UNATC-Bucuresti 2008, Caligula de Albert Camus, regia Alina Csurok-spectacol independent-Bucuresti 2007, Apa de Havel de Matei Visniec-Gala HOP, Mangalia 2008.
A dansat in spectacole precum: Showbiz, regia Dorin Eugen Ionescu, Teatrul Nottara, Bucuresti 2009, Pietonul Aerului, coregrafia Georgiana Bobocel, UNATC 2008, Still Lifes, concept Isabelle Schad, Bruno Pocheron, Frederic Gies, Manuel Pelmus-CND Bucuresti 2006.
A aprticipat la numeroase workshop-uri atat nationale cat si internationale: Axis Syllabus(tehnica de dans contemporan)-Kira Kirsch-Berlin 2009, Contact Improvisation- profesori: Jess Curtis(S.U.A), Ray Chung(S.U.A.), Scott Wells(S.U.A), Hilde Rustad(Norvegia), Alicia Grayson(S.U.A.), Charley Morissey(UK) Malcom Manning(UK/Finlanda)-TransContact-Cluj 2006, 2007, 2008, 2009.
*
se mai fac inscrieri (taxa de participare e 100 ron/luna). Perioada de inscriere 16.09-1.10.2009. Contact: 0724 357 237(dans), 0721185765(actorie)…info aici cursuri de dans & actorie
poate ne vedem acolo:)
asta e noul cintec & videoclip Vunk. l-am vzt de dimine si am zimbit printre lacrimi.
se intimpla sa o cunosc pe Andreea (Bortun), sper sa-l cunosc curind si pe Andrei.
vedetele videoclipului
imi place tare ca un cintec, prin videoclip, capata si alte semnificatii. si-mi place mai ales pentru ca stiu ca nu este pentru reclama, ca sa obtina o noua stire de PR. Cornel Ilie de la Vunk (Vank) s-a mai implicat discret si in alte cauze umanitare, a scris muzica pentru CD-uri care au adunat bani pentru cauze frumoase.
si-mi mai place ca ideea- clipul – Cornel au pus la un loc oameni super misto.
incep sa dezvolt o teorie cum ca agentia Millenium Communications (ei au ajutat la realizarea clipului, ei ii ajuta pe cei de la Ideo Ideis) are ceva magic in jurul ei pentru ca se implica, discret si din suflet, in multe proiecte ale oamenilor din aluatul bun
*
altfel am o sensibilitate pentru cauza pentru care trag ei alarma:autismul.
se intimpla sa fi cunoscut copii diagnosticati cu autism (am si scris despre ei) si ma bintuie de ceva ani o secventa.
eram intr-un parc din bucuresti cu Monica, mama lui Adham, care avea 7 ani si de la 3 ani fusese diagnosticat cu autism. vorbisem citeva ore cu Monica, ma socase cind imi spusese ca s-a impacat cu ideea ca fiul ei nu o sa o iubeasca niciodata pentru ca nu poate avea genul asta de sentimente. Adham isi pusese rolele si, la intrarea in parc, ma prinsese de mina, ca sa fie in siguranta. de mina cealalta il tinea mama lui care l-a intrebat:
“cum te simti?”
el a zimbit intre doua poticneli cu rolelele si s-a uitat la mine mindru. mama a inceput sa-l ajute cu raspunsul
“fe- ri-..”
iar Adham a zimbit si mai larg si a zis “ffe – riiii- cit”