Tag : ACTORI

Ceasornicarii

Ceasurile – cu cit sunt mai vechi, cu atit sunt mai valoroase.
Actorii – cu cit sunt mai in virsta, cu atit sunt mai experimentati, deci mai valorosi.

Din ce le purtam, ceasurile duc cu ele amintirile noastre: aniversari, despartiri, plins sau ris.
Din ce-i vedem in mai multe piese/filme avem mai multe amintiri: ris -plins-despartire-aniversare. Le-au jucat pe toate. Pentru noi. Sau in locul nostru.

Dar, ca si la ceasuri, actorii ascund un mecanism magic – rotitze care pun in miscare alte rotitze. Rareori ne uitam la el si aproape niciodata nu intelegem cum functioneaza.
Ne intereseaza sa functioneze perfect. Sa ne livreze la secunda mesajul emotional de care avem nevoie. Si daca se strica, daca apare o eroare, ne suparam.

Cine sunt ceasornicarii actorilor?

*
despre asta e vorba in Tabu de octombrie, numar special film

1873

UNATC, viitorii actori

simbata seara, UNATC – examene de an, spectacole mai mici sau mai mari cu actori in devenire.

pe holuri, in asteptarea spectacolelor prieteni & colegi, atmosfera studenteasca.

*
baieti care vorbesc intre ei incercind sa capteze atentia fetelor, fete care rid tare miscindu-si pletele ca sa arate ca au receptat intentiile baietilor. au majoritatea pina in 25 de ani si, de la distanta, gesturile lor – si de o parte, si de alta – par grosiere, barbare

*
au corpurile si fetzele in cea mai buna forma (proaspete, fara riduri, cu mobilitate maxima) dar n-au inca siguranta, relaxarea si rafinamentul pe care il da experienta.
in urmatorii 10 ani vor adauga experienta si tensiune voluptoasa gesturilor lor, pastrindu-si chipul si trupul la aceleasi standarde. apoi, gesturile vor fi tot mai rafinate, mintea tot mai calculata, energia pe care o vor transmite din ce in ce mai puternica. dar fatza si trupul nu va mai spune acelasi lucru. ei se vor simti tot mai puternici si mai siguri pe dinauntru si, pentru ca se privesc zilnic in oglinda, nu-si vor da seama cind si cum s-au schimbat “pe dinafara”.

unii dintre ei vor fi actori & actrite.

*
ma gindeam cit asteptam sa inceapa spectacolul in care juca Ioana Blaj, pentru care ma aflam acolo, ca mi-ar placea ca tinerii astia sa fie constienti ca in meseriile lor vor reusi doar cei care vor sfida legile firii: vor fi rafinati transmitind siguranta inca de la inceput si vor ramine “forever young” pina la sfirsit.

1707

Draga Jennifer Aniston

draga jennifer aniston,

te rog frumos opreste-te odata la un barbat, altfel o sa iti faci muuulti dusmani.
acum eu nu te mai plac; cum sa te dai pe fatza la gerard butler la ceremonia globurilor, punindu-ti obrazul pe umarul lui?!
doresc sa te anunt ca lui gerard ii sta muuult mai bine singur.

in caz ca nu intelegi, pot sa-ti scriu si in engleza.

2481

O intilnire cu Vlad Ivanov

Desi lucrez de vreo 15 ani ca jurnalist, nu m-am obisnuit sa iau de bun/uzual intilnirea cu oamenii MARI pe care-i admir. Stiu ca face parte din job, dar mi-e mai usor sa vorbesc cu ei cind fac interviu decit intr-o conversatie normala, pentru ca intilnirea imi provoaca intotdeauna un amestec de bucurie-rusine- spaima- incintare.

Oricum e greu de descris reactia care apare intr-o asemenea situatie, adrenalina pe care o simti prin vene. Cred ca e una dintre cele mai frumoase laturi ale meseriei asteia.

*
Si pentru ca stiu cit ma bucur de asemenea intilniri, imi place sa le dau ocazia oamenilor care admira pe cineva foarte tare, sa-l vada pe acel cineva de aproape.

Asa s-a intimplat cu Cristi China – chinezul pentru bloggeri – pe blogul caruia am citit ca, dupa vizionarea de la Politist adjectiv, l-a clasat printre actorii lui forever favoriti pe Vlad Ivanov.

Eu sunt o foarte mare fana a lui Vlad Ivanov si, pentru ca am avut norocul sa-l intilnesc, stiu ca e un super om in real life. Asa ca l-am invitat pe Cristi China la vizionarea de la Amintiri din Epoca de Aur, in speranta ca Vlad va veni si le voi face cunostinta.

S-a intimplat asta si sper ca domn Cristi s-a bucurat la fel de tare ca mine de intilnire.

(acum citeva luni, cind am primit un sms in care eram anuntata ca, in citeva minute, o sa ma intilnesc cu Vlad Ivanov, am avut nevoie de 10 minute de plimbare prin Mall ca sa –mi gasesc rasuflarea si sa –mi construiesc un raspuns decent la intrebarile “WTF? Ce ma fac acum? Ce vorbesc cu omul asta?”)

*
Am pus in editorialul meu din JN, o secventa din intilnirea de dupa proiectia de Aminitiri …part2.

Pe holul cinematografului, Vlad Ivanov comenta familiar filmul împreună cu doi dintre tinerii faimoşi în online-ul românesc (Cristian China-Chinezu şi Adrian Ciubotaru) cu care tocmai îi făcusem cunoştinţă. Se râsese mult în sală la o replică în care şoferul încearcă să capteze atenţia unei hangiţe care frământă un cozonac, iar Vlad – provocat de băieţi – a comentat: “Şi cum zice: «E bună drojdia?». Ar fi putut să întrebe orice, dar el întrebă asta”. Băietii au râs din nou, recunoscând perfect intonaţia din film, iar eu am conştientizat că şi Vlad Ivanov, oricât de mare actor ar fi, se uită la un film ca oricare alt spectator, bucurându-se de poveste.

Vlad Ivanov in 30 de secunde, JN, 24 oct

*
aici puteti citi, cum s-a vzt dinspre partea lui cristi aceasta intilnire

2343

pe platouri de filmare:)

“Suntem gata? Nu mai tragem inca una? Sunteti siguri?”

Regizorul si-a consultat echipa (asistenta de regie, directorul de imagine), in timp ce si-a strins parul catre spate cu ambele miini. Chipul lui aduce cu al lui Haneke si intrebarile astea, dupa a 17-a dubla, mi-au adus aminte de perfectionismul domnului care a facut, printre altele – one of my fav –, Pianista.

Erau la mai bine de 8 ore de la inceputul filmarii, trasesera aceeasi secventa (de 9 minute) una dupa alta, cautind una mai buna. Si mai buna. Si mai buna. Iar regizorul era gata sa mai traga inca o dubla daca cineva din echipa i-ar fi dat cel mai mic semn ca n-a fost bine.

“Ok, gata avem”

Actorii s-au relaxat, au iesit de la cadru si actrita din secventa filmata s-a asezat linga regizor sa urmareasca ultima dubla.
S-a incruntat la doua dintre replicile ei, regizorul a simtit-o si a linistit-o
“Se pot corecta”.
Ea a ramas cu privirea in monitor si a inceput sa-si roada o unghie fara sa zica nimik.

“Hai spune-mi ca mai vrei sa tragem o dubla. Spune-mi mie la ureche, numai mie”, a luat-o regizorul dupa umeri.
Ea a tacut, desi privirea spunea ca isi doreste sa se intoarca din nou la secventa.

“Te macina propozitia aia, nu-i asa?”
“Mi se pare ca am avut un accent moldovenesc”
“Pai poate esti moldoveanca”
“Pai eu sunt moldoveanca, dar nu stiu daca si personajul e…”

*
O secventa despre obsesia perfectionismului. Am vazut-o astazi in multe alte detalii si forme pe platourile de filmare de la o pelicula pe care o veti vedea in toamna anului viitor.
Mi-a placut obsesia echipei de a obtine o dubla si mai buna decit dubla trasa si m-a incintat dilema regizorului: “cind ma opresc?”

***

Dintr-o alta perspectiva, stiu obsesia asta: apare cind scrii despre un subiect la care vrei sa dai totul. Aduni informatii si aduni informatii, cauti si cauti, si nu-ti mai vine sa te opresti: “daca merg cu cautarea un pic mai departe, e posibil sa obtin si altceva mai bun/ mai intim/mai aproape de adevar?”

*
M-am dus la filmari ca sa vad la lucru un domn pe care-l iubesc tare. Va fi subiectul unui articol mare pt revista intr-una din lunile urmatoare. In momentul asta ma aflu cam ca in secventa descrisa mai sus: caut si caut, si mai caut. Si ma intreb “Daca mai sap un pic nu pot gasi si altceva la fel de frumos? Sau si mai frumos?”

2062

atelier de miscare corporala

atelier de mişcare corporală-Performing The Body, coordonat de coregraful Florin Fieroiu.
7 – 10 oct la Teatrul Ion Creanga

Atelierul este structurat pe 3 etape :

1) exerciţii de stimulare a creativităţii limbajului corporal
2) exerciţii de subordonare a acţiunilor unor reguli care nu sunt cunoscute dinainte
3) exerciţii de disociere a actului teatral în 3 roluri şi spaţii distincte: Generatorul, Dramaturgul şi Performerul:

Atelierul se adreasă tuturor actorilor interesaţi de a-şi redescoperi expresivitatea şi de a învăţa noi tehnici de comunicare non-verbală

Înscrierile se fac Secretariatul teatrului, Bd. Gheorghe Magheru nr 27, etaj 1,sector 1, Bucureşti , între orele 10 şi 15, pe baza unei cereri, până la data de 30 septembrie sau prin email : [email protected]

1421

mail de zimbit: hollywood-ul de la sofia

lumea e mica pe aici. de ben cross ti-am povestit. acum citeva saptamini, am iesit sa ma vad cu niste amici. la masa din spatele meu, michael ironside. foarte normal, glumind cu chelnerii. acum m-am intors dintr-un periplu de citeva zile, intr-un format foarte restrins, impreuna cu un alt domn de hollywood, care filmeaza pe aici. juri ca-i fratele lui john malkovich. altminteri, omul foarte prietenos si normal. desi a jucat prin Gladiator, Defiance, LA Confidential. Dar e jumatate european si actor de teatru la baza. de aici, probabil, si normalitatea.

* via mail de la dodi care presteaza pt pro prin bulgaria activitati informationalo-culturale:)

1188

am plins la…

Lena, la teatru, urmărind nemişcată spectacolul, atunci cînd îi plăcea, şi dregîndu-şi discret glasul în cîte un moment emoţionant sau apucînd repede batista, ca să-şi tamponeze, chipurile, fruntea; Lena, ascultînd muzică clasică, ceasuri întregi; Lena, întorcînd repede capul, la istorisirile atroce despre animale chinuite, ea, care… “pe mine să mă lăsaţi în pace cu cîinii şi pisicile voastre că nu mă interesează!”; Lena, ducîndu-se în zori să se plimbe singură pe malul mării, ea, care… “ce-i prostia asta cu natura sălbatică? mie îmi trebuie trotuare asfaltate!”. Ba, chiar, Lena, vorbind despre lucruri ultrarezonabile şi lăsînd să-i scape că, pe cînd “zapa”, în toiul insomniei, canalele televizorului, s-a oprit la… “e o telenovelă braziliană ceva mai decentă decît aiurelile alelalte”…

Pentru că, fireşte, atunci cînd eşti o femeie superinteligentă, nu ai voie să fii, nici măcar pentru prietenii apropiaţi, în primul rînd femeie. Iar cînd eşti un cronicar exigent, tăios şi – ce să mai vorbim? – al dracului, nu trebuie să-i laşi, nici măcar pe artiştii cu care stai din cînd în cînd la un pahar de vodcă şi foarte des la stacane de vorbă, nu trebuie să-i laşi, zic, să vadă că iubeşti teatrul cu pasiune, cu un fel de disperare alimentată deopotrivă de puţinele capodopere şi de nenumăratele prostii la care ei, artiştii, te cheamă tot timpul, fiindcă, deşi eşti un cronicar al dracului, ei, artiştii, simt cumva, nedefinit şi inexprimabil, cît de tare iubeşti teatrul şi cît de mult ţii la ei, chiar şi după ce te fac albie de porci în “scrisori deschise” şi în conclavuri închise. Şi pentru că, fireşte, o femeie superinteligentă nu are voie să arate că se îndoieşte, uneori, de sine şi de judecata ei şi că suferă dacă, într-un fel sau altul, a nedreptăţit pe cineva. O femeie superinteligentă trebuie să fie bărbată.

alice georgescu in dilema despre magdalena boiangiu. textul integral

1785

munca …

Munca se face cu efort, munca se face cu angoasa, munca se face in suferinta si, evident, exista uneori momente de tensiune.
Ma gindesc adesea sa ma las de regie ca sa nu mai indur toate astea, e insuportabil. E ca o boala foarte penibila, oarba, dureroasa si stiu foarte bine, pentru toate persoanele care participa la spectacol e acelasi lucru, si ca in realitate nu stim exact ce facem. E ca atunci cind facem un copil, nu stim ce facem. Si, deci, cum sa fii responsabil la sfirsit si sa fii judecat pentru ceva care te depaseste complet?

Daniel Jeanneteau, intervievat de George Banu in “Repetitiile si teatrul reinnoit – secolul regiei” (Ed Nemira)

1761

echipa de la Lucia patineaza

mi-a zis ca am voie sa postez doua poze, dar cum deja postasem una, trisez un pic si pun 2 dintre cele primite acum 🙂
echipa de la noua piesa pe care o face radu, la sfintul gheorghe

foto by radu afrim, editare ana pavel

1433

tot teatru – domn afrim, de data asta

foto de azi de la radu afrim care-i la sfintul gheorghe unde munceste la o noua si frumoasa piesa, lucia patineaza.

*
s-ar zice, dupa ce am blogat azi, ca numai de teatru m-am ocupat… ce frumos ar fi fost:)

1878

great performers – NY Times

Kate Winslet in camera de hotel pregatindu-se pentru Globurile de aur;
Mickey Rourke cu catelul mic de-l tine in palma;
Robert Downey Jr imbracindu-se in rulota noului film, Sherlock Holmes;
Sean Penn acasa, pregatind un sandwich;
Frank Langella imbracindu-se pt Globuri in camera de hotel;
Kat Dennings, acasa vbd cu mama la telefon
Penelope Cruz antrenindu-se cu un coregraf pentru noul ei film, Nine
Brad Pitt pe strazi in Los Angeles, cu motocicleta
*
un documentar multimedia fct de The New York Times pentru care, dupa ce m-am bucurat, am inceput sa oftez “cam cum naiba i-au convins sa- lase asa de mult in intimitatea lor?”

aici Great Performers by NY TIMES
foto de paolo pellegrin

1838

Reactii articol Andrei Serban / Lear

*
“MA INTREBI CE FAC? IATA O POZA FACUTA IN TIMP CE ITI SCRIU DE LA CABANA DIN MUNTI, CU POZELE BAIETIOR MEI SI CEASUL DIN PERETE…DACA SE VEDE IN UMBRA timpul care trece”
*

acum citeva minute, Andrei Serban intr-un mail care incheie un lung sir de intrebari/ raspunsuri/ comentarii pe tema articolului Regii mor in picioare, despre zilele de premiera ale piesei Lear de la Bulandra.

un motiv ca sa lansez o intrebare pe care o aveam in minte de multicel: cum v-a fost intilnirea cu textul acesta in Tabu?

(ce spune regizorul, dupa ce veti fi comentat voi)

3516

Vlad Ivanov pe locul 3 in Time best performances 2008

You need to get an illegal abortion in Communist Romania, 1987, you go to a hotel room and wait for the guy who calls himself, with leaden irony, Mr. Bebe (pronounced bay-bay, as in the French word for baby). In the year’s best foreign-language film, Bebe is a monster, no question, but not a screamer. His voice is icily controlled; he could issue a death sentence without inflection. Solidly built and sporting a leather jacket, Ivanov suggests the Brando of The Wild One — just extract the humanity and leave in the sociopathic brutality. I know nothing about the actor except that he’s made movies in four languages (Romanian, Russian, French and English) and that his name suggests a Russian heritage. In fact, he has some of Vladimir Putin’s glacial charisma and sexual threat. I wouldn’t care to be in a hotel room with either of them; but I look forward to more Ivanov movies, to see if he’s got the same sick radiance, like a walking Chernobyl.

richard corliss a scris cele de mai sus si l-a plasat in topul celor mai tari performante actoricesti ale lui 2008, pe locul 3.
*
prietenii mei stiu ca am o pasiune speciala pt vlad ivanov (e pe lista scurta a domnilor pe care i-as lua acasa la mine:) ).
l-am vzt in teatru cu mult inainte ca 4,3,2 sa-i aduca celebritatea. odata, la green, in “frimiturile” liei bugnar m-a impresionat asa de tare, incit m-am dus si a doua zi; am stat in fatza si m-am uitat doar la el. eram curioasa daca o sa poata sa fie la fel de bun ca in seara precendenta. a fost perfect.

*
sunt f f bucuroasa ca primeste in sfirsit recunoasterea pe care o merita. e un actor minunat si, asemeni tuturor oamenilor MARI, e extrem de modest.

*
alte clasamente, printre care best covers, best non fiction books, best photos, aici

1368

oameni si faze- FNT, UTE, part 4

– e distractiv acolo p scena la aplauze?
– pt mine e f emotionant. la primele 2 reprezentatii, la premiera mai ales, m-a busit plansu’. asa greu ma abtineam, imi tremura maxilaru’ ca un pickamer

cu vlad bîrzanu, dupa ce descrisese ce vedea in sala, la aplauze, la a doua reprezentatie cu Caligula in FNT.

*
foto dintr-una dintre cele mai frumoase secvente din piesa. Caligula si Scipio danseaza (fac dragoste), iar in spatele lor sunt sute de fotografii ale mortilor lasati in urma. asezate asa pe perete par ca-ntr-un muzeu si te duci cu gindul la auschwitz, 9/11 si alti morti in masa.
muzica, domnii si dansul lor sunt insa foarte erotice.

*
– n-are sens sa zic ca in frivolitatea mea absoluta, ma uitam la chestia aia cu care erai imbracat si ma gindeam sa-mi fac o rochita asa ca e frumu
– :)) se rupe f usor
– am vzt

2517

oameni si faze – FNT, UTE part 2

Teatrul de opereta. Caligula.

il asteptam pe vladutz (unul din actorii principali, f bun si are doar 18 ani!!!). vladutz vine, il felicitam imbratisindu-l si e rapit de doua tinere. si sta de vorba. si tot sta de vorba.

par doua fane ( el e tinar si frumu, e normal sa aiba fane), noi vrem sa-l salvam si-i zicem: haidi mergem, stii ca pe tine te asteptam.

el politicos: gata, vin.

5 min mai tirziu, dupa ce ne mai oprim sa discutam lucruri, eu ii zic: vroiam sa te salvam de acolo, iar el raspunde: ee, era verisoara mea.

*

National. Sunetul tacerii (again)

Aplauze de final. In ropote. Urale din spate. Actorii se intorc pe scena pentru a 6-7 oara. Sunt stingheri de atitea aplauze.

e ultima reprezentatie din spectacolul in care nu se rosteste nicio vorba, doar cintecele simon & garfunkel insotesc povestile din gesturi; s-a dus vorba ca spectacolul e senzational (am primit nenumarate sms-uri cu “trebuie neaparat sa vezi asta”, stiu oameni care au mers la doua reprezentatii de dragul piesei), in sala sunt multi actori (tineri si mai putini tineri), multi regizori si jurnalisti.

Actorii de pe scena habar nu au ca cel care a strigat in gura mare Bravooo e Marius Manole, o vedeta locala. Si nici ca Radu Afrim (multi premiat UNITER) e a doua oara la spectacol. Sau ca legenda noastra, Lucian Pintilie, ii priveste dintr-un colt. Sau ca domnul Dabija e super incintat si aplauda frenetic. Dar cumva, din emotia care se transmite din sala catre scena si invers, toata lumea stie ca bucuria si placerea de la sfirsit e reciproca. Sau simte asta.

( aceeasi emotie, dar de data asta mai constienta, am simtit-o la actorii maghiari de la cluj. jucau Unchiul Vania in fata unor nume ca olga tudorache, coca bloos, rodica mandache, ioana pavelescu – si-acum numesc doar doamnele care-mi plac mie 🙂 )

2384

oameni si faze, FNT, UTE, part 1

Simbata. Teatrul Odeon.

Olga Tudorache se pregateste sa intre la spectaclul lui Andrei Serban, Unchiul Vania.

Marius Stanescu o vede in fatza teatrului, o intreaba cite locuri vrea, intra rezolva problema si vine sa o conduca. O ia de brat si incep sa urce cele 11 trepte de la Odeon.

Pe la a 8-a doamna Tudorache se opreste sa mai povesteasca un detaliu.

Si sa cistige timp sa se odihneasca.

Te uiti sitz spui: oamenii ca ei nu trebuie sa imbatrineasca!

*

Simbata, Teatrul Odeon.

Doamna Mandache sta de vorba cu cineva. Ma vede vine sa ne salutam, ne pupam, ii spun ca arata foarte bine si spune: “am fost si aseara la piesa asta, azi ar fi trebuit sa merg la alta, dar am mai venit o data pentru ca mi-a placut prea mult.”

Tot la Unchiul Vania.

*

Luni, Teatrul National.

Eugen Jebeleanu, tinarul din piesa mult discutata Omul Perna. “am vzt spectacolul asta simbata, ieri am fost la braila sa jucam omul perna si azi am venit sa o mai vad o data, pentru ca mi-a plct prea mult.

– cum a fost la braila?

– Foarte bine, mult public

– Si-acum dupa scandalul cu cenzura cum a reactionat publicul?

– Cu multe aplauze ( zimbeste)

– Care aveau si alte semnificatii (zimbesc)

– Da da.

La “Sunetul Tacerii”

*

Luni, Teatrul National

Ultima reprezentatie cu Sunetul Tacerii, o piesa fara vorbe, incredibil d frumoasa.

Cu domnul Pintilie, in liftul de la national, intirziati. Plasatoarele spun ca spectacolul tocmai incepe, nu mai putem intra. Il vad pe domnul Pintilie, trecem cu dinsul care primeste un scaun si se aseaza in lateral. Pentru citeva clipe, pina ma obisnuiesc cu intunericul si locul, sprijin o gradena iar o tinara care a vzt ca am venit cu domnul Pintilie spune cu respect “vreti sa stati aici in locul meu?”

Nu, multzumesc, stati linistita si bucurati-va de spectacol.

Era o studenta care statea pe scari, imbracata foarte frumos, cu o palariuta mov si un pulovaras foarte dragutz. respectul ei pentru dl Pintilie il transferase la noi. un om bun.

2872

tabu – special film/teatru. inimi cicatrizate/ gramofonul

cind am vzt inimi cicatrizate (acum 2 ani, la constanta, piesa regizata de radu afrim) mi-am dorit f f tare sa am un gramofonel ca al unuia dintre personaje.

eva se numeste personajul, e infirmiera intr-un sanatoriu de atit de multa vreme incit toti cei care sunt acolo internati o considera o mobila. pentru ea, gramofonul unuia dintre pacienti e accesul la lumea de afara, muzica lui inseamna pt ea ceva la care n-o sa ajunga niciodata. pentru ca toti fac glume pe seama dorintei ei de a avea gramofonul, si cum nu-si poate cumpara unul, si-a fct mai multe gramofonele din ghips cu care se joaca pe ascuns.

mi-a plct mult secventa asta, cu joaca, bombaneala evei pe ascuns. si mai ales mi-a plct simbolul pe care-l aveau gramofonelele din ghips ( daca nutz dau altii ceea cetz doresti, iti poti face tu lumea ta in care sa te bucuri) .

zilele trecute interpreta evei din piesa (lana moscalciuc, incredibil de frumu in realitate) mi-a adus un gramofonel. facut special pentru mine.

in prima seara am dormit cu el la capul patului, acum sta pe o masuta destul de aproape de mine. e mic, fragil si plin de simboluri, iar eu il iubesc tare tare.

iata foto din joaca evei, iar aici povestile de la vremea vizionarii piesei, care a fo si prima mea intilnire face to face cu (acum prieten cu mine) radu.

piesa, din pacate, nu se mai joaca. foto by radu afrim

*

de miine mergem la teatru. a vnt in bucuresti Andrei Serban (m-a sunat cind eram la londra, voi merge sa vad unchiul vania la bulandra) si incepe Festivalul National de Teatru (la care mergem sa ne distram pentru ca, exceptind citeva piese, restul e o mare….tristete)

3410

james bond – quantum of solace

noul film cu james bond e ca un joc pe computer care are drept sodati, in loc de animatie, oameni adevarati.

multe lupte, multa adrenalina si multe urmariri ( pe sosea, pe apa, in aer si oriunde v-ati mai gindi). in primele 15 min nici nu poti sa respiri de viteza urmaririlor de pe ecran.

*

filmul james bond livreaza si de aceasta data atuurile sale: spirit macho, femei frumoase, accesorii spectaculoase (masini, ceasuri, telefoane si o multime de alte device-uri cu touch screen) si locatii de peste tot din lume (ca sa ne mai convingem inca o data ca james bond e universal)

cred ca daca exista un echivalent in cinema ( in termeni de product placement) pentru filmul james bond, acela e sex & the city. unul place domnilor si are accesoriile sale spectaculoase (dar femeile il privesc pentru barbatii frumosi), celalalt place doamnelor, e si el plin de accesorii -genti, pantofi, rochii etc -, iar domnii se uita pt duduile frumoase de pe ecran.

*

dilema: daca am telefonul lui james bond ( un sony ericsson sofisticat si smeker), geanta lui james bond ( apare si in film o geanta ca asta din poza care e trei posturi mai jos ) si am baut si coke zero si martini (bauturile din film), pot sa zic ca sunt o bond girl?

noua bond girl – olga kurylenko – e o mega bunaciune:)

2279

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!