Tag : dragos bucurenci

heineken topMost Dateable Men

Most Dateable Men

inspirati de spotul heineken foarte simpatic care vorbeste despre barbatul super erou la prima intilnire (care gateste, face magie, danseaza si face si alte lucruri complicate, plus arata impecabil), comunitatea simpatica online stabileste cine este the most dateable blogger

avem o aplicatie pe Facebook, unde sunt toti cei care au adunat multe voturi de la o votare preliminara intre doamne si de aici trebuie sa alegem, Heineken il premiaza pe cel care aduna cele mai multe voturi.

ca o doamna care ma respect, anunt ca votul meu e pretios si ca, il licitez aici:) pe un bax de bere, pe care il fac cadou (dar va spun zilele viitoare cui)

sa vedem cum trebuie sa arate domnul cu care eu as iesi la o cina (apropo, de ce nu a obtinut si Adi Hadean suficiente voturi sa fie in short list? ca eu il votasem cu punctaje maxime la toate categoriile:) )

sa se priceapa la restaurante ca sa aleaga un loc rafinat, nu neaparat scump, dar mai ales un loc in care eu n-am mai fost… aici cred ca ar fi punctat Hadean, dar el nu e pe lista:(((

sa stie sa aleaga un vin bun… sau berea potrivita:) – aici bifeaza Chinezu, stiu sigur.

sa stie sa vorbeasca si sa ma amuze, sa faca glume de bun simt… votez oricind cu Cosmin Tudoran la asta.

conversatia sa fie ca o mare – linistita si adinca/ profunda – dar placuta si relaxanta, plus sa am ceva de invatat din ea -, stiu sunt pretentioasa, dar Andi Moisescu, Vlad Petreanu si Manafu sunt cistigatori la asta. (been there, done that… stiu ca e adevarat)

am deci 5 preferati in topul Most Dateable Bloggers by Heineken, cum sa fac? pe cine sa votez? dati-va astazi cu parerea ca trebuie sa votez cel mai tirziu miine.

daca vreti sa vedeti topul celor mai cei barbati cind e vorba de un “date” intrati pe aplicatia Heineken, most dateable bloggers

***

citeva zeci de jurnaliste, bloggerite si alte personalitati feminine au votat si topul celor mai cei barbati din romania cu care ai iesi cu drag la un date.

CEI MAI DORITI BARBATI, intr-un top realizat de Heineken sunt:

1. Horia Brenciu

2. Florin Piersic Jr.

3. Marius Moga

4. Alexandru Tomescu

5. Radu Vâlcan

6. Adrian Despot

7. Dragoş Bucurenci

8. Mihai Petre

9. Răzvan Fodor

10. Dan Cruceru

***

ma declar norocoasa, trei din top sunt prieteni cu mine, i-am votat si acum pot sa ma laud cu ei. dar cel mai tare si mai tare ma bucur ca Alexandru Tomescu e in topul acesta, pentru ca Alex e violonist si a intrat in clasament mai sus de multe nume din showbiz, iar asta vorbeste mult despre notorietatea lui, greu de obtinut cind cinti muzica clasica.
Bravooo Alexandru!

***
acum ajutati-ma sa votez la categoria blogger:)

P.S. daca platiti bine ( cu ciocolata mai ales), va spun birfe despre majoritatea din top, ca sa va “ajut” la vot. lasati intr-un comentariu numele si l-am rezolvat:))

red_carpetAugmented Memories by Monica Preis

Augmented Memories by Monica Preis

Ieri am participat in calitate de reporter S!MPA al blogului Cristinei Bazavan la expozitia foto a lui Stefan Cosma intitulata Augmented Memories.

Am fost uimita de invitatia video conceputa pentru acest eveniment si mi-am dat seama ca era digitala a acaparat si arta intr-un mod foarte placut. O a doua uimire a reprezentat-o locul ales pentru vernisaj, The Place Concept Store un rai al hainelor de lux, cum l-a descris Cristina pe blog si m-am gandit ca nu a fost o alegere deloc intamplatoare.

Asa ca, ce poate fi mai placut ca o expozitie foto intr-un paradis feminim al hainelor si accesoriilor, ceea ce m-a facut sa cred ca evenimentul a fost targetat pentru publicul feminin. De altfel, un indiciu pentru acest lucru a fost colajul fotografic care trona la intrare avand in prim plan un poster pentru Chanel incadrat de niste fructe exotice. L-am perceput ca pe statementul artistului pentru fashion si femei in general, caci ce sunt augmented memories daca nu amintirile cele mai placute pe care le asociezi cu hainele si decorurile preferate.

Am schimbat cateva cuvinte cu artistul care ne-a spus ca majoritatea fotografiilor sunt realizare in Rio de Janeiro, un spatiu exotic si incantator, un loc ideal de petrecut vacantele din care sa revii cu augmented memories of course.

Am admirat creatiile artistului al carui ochi a fost format la o universitate din Germania si la celebra Fabrica a lui Toscani, fotograful oficial al Benneton si am fost incantata de colajalele digitale surprinzand fotografii urbane peste care erau aplicate siluete feminine sau buline pastelate.
Mi-a ramas in minte un colaj extrem de reusit cu un peisaj brazilian decupat in forma de papuci de plaja si celebra sticla Coca-Cola de 0.25l. Pentru mine acest tablou a reprezentat clar declaratia unor augmented memories pentru ca intotdeauna imi aduc aminte cu placere o zi de vara torida pe plaja, racorita cu o cola :)

Mi-a placut atmosfera si locul evenimentului cu oameni foarte colorati si accesorizati integrandu-se perfect in spatiul conceptual the Place, ne-au incantat cocktailurile servite si vederile vechi oferite cadou. A fost o seara extrem de placuta in compania unor oameni interesanti printre care Dragos Bucurenci sau Amalia Enache, admiratori ai artistului si mi-ar placea sa mai vad si cu alte ocazii expozitii Stefan Cosma.

*
Monica Preis a participat la acest concurs simpa si o puteti citi zilnic pe blogul ei monicapreis.wordpress.com

in curind pun in joc o alta invitatie speciala de VIP la un eveniment monden/cultural.

1111
luminari22 decembrie, ora 19.00 Universitate

22 decembrie, ora 19.00 Universitate

stiu ca multi se bat cu pumnul in piept si se folosesc de zilele astea de sfirsit de decembrie ca sa ia capital electoral/social/emotional.

desi ma invita multa lume la tot felul de manifestari, refuz sa merg. ani de-a rind am aprins o luminare la crucea care se afla linga Sala Dalles, asa in drum spre tirgul de Craciun. ca sa nu uit.

n-am stiu ca Dragos Bucurenci face asta in mod organizat de si mai multi ani, dar miine la ora 19.00 merg la fintina de la Universitate sa aprind o luminare, alaturi de el.

Eu merg de ani buni de zile pe 22 decembrie seara la Piaţa Universităţii să aprind o lumânare. O vreme am mers doar cu sora mea. De la un timp, am început să-i chem şi pe alţii. E un sentiment bun atunci când ne adunăm în jurul fântânii şi vedem că oamenii nu uită aşa uşor cum se spune. Şi ne gândim că eroii mai trăiesc în felul acesta o clipă împreună cu noi şi apucă să bucure şi ei de toate lucrurile pentru care ei au murit şi cu care noi acum ne-am obişnuit de mult.

Dragos Bucurenci – luminari impotriva uitarii

cred ca nu trebuie sa uitam ce-a fost in decembrie 1989. si sa nu-I uitam. poate ne vedem miine la universitate, la ora 19.00. cum zice Dragos “Nu e nici flashmob, nici marş, nici protest. E doar o comemorare. Ne adunăm pe 22 decembrie la 7 seara la Fântâna de la Universitate şi aprindem candele pe ghizdul fântânii. Stăm 5 minute şi mergem acasă.”

978

Dragos Bucurenci cauta om in echipa

il stiu bine pe Dragos Bucurenci, e unul dintre cei mai ambitiosi, disciplinati si “muncitori-cu-sine” oameni pe care-i stiu.

are acele calitati pe care le-am vazut la multi dintre oamenii MARI pe care i-am intervievat, calitati pe care si le-a slefuit singur, cu o vointa de fier.

acum deschide usile laboratorului sau personal: cauta un om in echipa – un/o asistent(a) personal(a).

daca as avea 20 si un pic de ani as muri pentru job-ul asta. inseamna un know how incredibil – despre un stil de viata, despre contacte cu “lumea mare”, despre cum sa faci fapte bune si sa fii rentabil.

nu mai am virsta asta si regret, dar sunt gata sa scriu recomandari pentru prietenii mei mai tineri care vor sa aplice pentru job-ul propus de Dragos.

detalii aici
deadline-ul este 11 octombrie, hurry up.

902

de ce am vrut sa scriu despre Dragos Bucurenci:)

N-am avut timp sa scriu un making of legat de articolul din luna iunie despre Dragos Bucurenci, Efectele Dansez pentru tine. Astazi am postat on line integral povestea din revista si ma folosesc de prilejul acesta ca sa scriu ce n-am scris/spus in text:

– am vrut sa scriu genul asta de poveste despre Dragos Bucurenci pentru ca, desi nu promite din titlu, e un portret pe bune al lui. cu garda jos. citindu-l, intelegeti de ce face ceea ce face, cit efort e in spatele reusitei lui si, mai ales, cita disciplina.

*

N-o sa mai recunosc asta alta data, dar am vrut sa scriu despre aceasta latura a personalitatii lui Dragos Bucurenci – teama de a nu fi perfect – pentru ca o cunosc bine. Si eu ma lupt cu ea.

Stiu foarte bine prin ce a trecut Dragos ca sa se expuna intr-o forma care dupa standardele sale putea parea ridicola. Si mai stiu cit a luptat cu el ca sa-si depaseasca limitele.

Dupa prima editie de Dansez pt tine, mi-am adus aminte de o conversatie in care-mi spunea cum vrea sa-si depaseasca fobiile si fricile. Cum se lupta cu limitele lui. Ascultindu-l, mi-am amintit de o secventa din copilaria mea:

Aveam 6 ani si ma dusesem cu mama la piata. Am tinut neaparat sa car si eu o plasa. Era grea si simteam ca o sa-mi rupa mina. Tata m-a rugat sa-i dau lui plasa, si-atunci i-am spus: “Nu, lasa-ma sa vad cum e. Mina n-are cum sa cada, vreau sa vad pina unde pot s-o car”.

De atunci, de fiecare data cind a existat o bariera, am vrut sa vad daca pot s-o duc mai departe. Stiu ca asa face si Dragos. De asta am vrut sa scriu despre el, din aceasta perspectiva.

Ii mai multumesc o data, pentru ca mi-a povestit despre lupta cu sine.

fragmentul meu preferat:

Cred că limitările pe care ţi le impui te împiedică să-ţi trăieşti viaţa. Ele vin dintr-o perioadă din copilărie când au fost utile. Cu timpul nu mai sunt aşa…”, îşi susţine Dragoş teoria pentru care face lucruri care par uneori nebuneşti.
Ca atunci când s-a suit pe o platformă eoliană de 100 de metri, deşi ştia că are o teamă îngrozitoare de înălţime.
A urcat un nivel, l-a apucat tremuratul, angoasa s-a instalat, dar nu vroia să dea înapoi. Erau la baza eolienei câţiva oameni pe care, după reperele lui, nu i-ar mai fi putut privi în ochi dacă ar fi abandonat. Când strângea din dinţi şi tremura mai tare a auzit vocea inginerului care-l însoţea: „Staţi liniştit, nu vă grăbeşte nimeni”. Şi-a dat seama că pentru o vreme nu trebuie să decidă dacă să o ia în sus sau în jos. Poate să stea acolo. Mai târziu, la 100 de metri deasupra pământului, cu senzaţia de „înălţime de-aproape”, înălţime neprotejată, a trăit o imensă bucurie. A recunoscut acolo voluptatea victoriei cu sine. A coborât şi, la prima provocare, a luat-o de la capăt. Cu Dansez pentru tine.

1335
efectele_dansez_pentru_tine_dc88c08Efectele Dansez pentru tine

Efectele Dansez pentru tine

Când te expui publicului apare efectul de domino. O lecţie pe care Dragoş Bucurenci a exersat-o şi la Dansez pentru tine.

„Dragoş şi Elena, sunteţi o pereche frumoasă. Şi-atât. Dansul a fost ratat. Nu aţi format o echipă în adevăratul sens al cuvântului au fost foarte multe emoţii şi îmi pare rău pentru voi”, spune Mihai Petre în timp ce Dragoş Bucurenci pleacă uşor capul a acceptare. „6”, arată Mihai nota, iar Dragoş strânge puternic ochii ca şi cum ar dori să închidă singura poartă cu exteriorul rămasă deschisă ca să nu se vadă nimic din tensiunea care-i face inima să vibreze. Se gândeşte: „E un show de televiziune. Ai greşit. Primeşte-ţi notele zâmbind”
6 e prima lui notă la emisiunea „Dansez pentru tine”.
Cu câteva clipe înainte de a termina dansul, pe când executa mişcările de Quickstep, un val uriaş de emoţie îi ştersese din minte amintirea oricărui gest învăţat înlocuind totul cu un frison teribil şi cu bătăi de inimă care, simţea, acopereau cu mult sunetele orchestrei.
Ştia însă încă dinainte de concurs că, atunci când va intra să danseze în direct, în mintea şi corpul lui va fi taifun.

În urmă cu un an şi jumătate, mai dansase o dată în public şi efectele fuseseră terifiante. Tensiunea îi crescuse, corpul i se zguduise de emoţii şi unul dintre muşchii feţei i se contractase într-un zvâcnet pe care nu-l putea vedea decât partenera de dans, Amalia Enache. Era la gala MaiMultVerde – ONG-ul pe care l-a creat în 2008. Amalia s-a speriat îngrozitor. Îl vedea cum execută coregrafia învăţată, deşi părea în pragul unei crize de epilepsie.

Din seara aceea a rămas cu o idee: „ceea ce generează această reacţie trebuie exorcizat”. Apoi – cu antrenamentul omului care a făcut terapie şi a studiat psihologie comportamentală – şi-a localizat factorul de panică: „În copilărie mi s-a spus tot timpul: nu ai talent la lucrurile artistice”. Asta l-a făcut să aibă curaj să accepte invitaţia pentru „Dansez pentru tine”. Ştia că dacă promite că întră în show, nu mai poate da înapoi, trebuia să se confrunte cu spaima lui.
În faţa juriului de la „Dansez…” s-a străduit să zâmbească. Acum, pe culoarul întortocheat din culise, o are pe Elena în faţa lui şi o aude spunând că juriul a fost prea aspru cu ei. Ştie că e mult mai dărâmată decât el şi simte în protestul ei un mic reproş: au greşit dansul din cauza lui. Începe să o liniştească şi să o motiveze.
În câteva ore, în aceeaşi seară, vor mai intra o dată în ring.
*
Pentru mulţi dintre spectatorii emisiunii „Dansez pentru tine”, Dragoş Bucurenci era un tânăr frumuşel şi elegant care – după cum l-a prezentat Ştefan Bănică Jr– are un ONG de mediu. Unora le era cunoscut numele lui din emisiuni tv, alţii i-au citit articolele din reviste, însă puţini sunt cei care ştiu că, până la 28 de ani, a condus două organizaţii mari, a strâns şi gestionat fonduri de milioane de euro, a creat campanii care au pus în mişcare mii de oameni. Dar şi mai puţini sunt cei care ştiu că expunerea în această emisiune a fost pentru el ca şi cum s-ar fi aruncat într-o groapă cu lei.
Doar prietenii apropiaţi îi cunosc perfecţionismul şi controlul imaginii pe care şi le impune – nu pentru că are ceva de ascuns, ci pentru a nu dezamăgi.
„Decât să mă prezint imperfect, mai bine nu mă prezint. Odată ce am greşit n-am o problemă să recunosc, dar mi-e foarte greu să intru într-un proiect, să ştiu că o să fie urât pentru mine şi să-mi zic ‘Trebuie să o faci. O să treacă’ “, îşi susţine Dragoş felul de a fi.
De când e în faţa publicului, adică mai bine de 6 ani, a arătat tuturor doar succesul: rezultatele spectaculoase obţinute în fundraising, discursurile concise şi motivaţionale sau ideile inovatoare. Bucătăria din spate, efortul, disciplina, voinţa şi concentrarea pentru obţinerea lor au rămas doar ale lui. Pentru el, au făcut parte din normalitate: n-ai cum să ai succes, dacă nu perseverezi, eşti concentrat pe ceva şi nu îţi împingi limitele.

Doar că succesul oglindeşte în cei din jur felicitări în acelaşi ritm, pe când susţinerea în faţa dificultăţilor aduce mai multă emoţie, iar empatia prietenilor când ţi-e greu poate construi trambulina pe care curajul şi mintea ta pot să facă acrobaţii incredibile.
După dansul de Quickstep, Dragoş a primit zeci de sms-uri de susţinere de la prieteni. Puterea căldurii lor, realitatea că oamenii simt lucruri atât de frumoase despre el au fost ca o revelaţie.
În seara aceea a mai primit un telefon. Când show-ul s-a terminat, bunica alături de care şi-a petrecut o mare parte din copilărie l-a sunat să-l felicite.

I-a spus că are o mare admiraţie pentru curajul lui şi că ştie cât de greu i-a fost să se expună într-un domeniu la care nu se pricepe.

Aşa că prima lui notă din concurs, 6, i-a adus, de fapt, o victorie. Incredibilă.

*

Ce se întâmplă în mintea unui dansator în timpul dansului? Neurologul american James Ashe a demonstrat că, deşi centrul învăţării e în altă parte, când dansezi, îţi foloseşti, de fapt, cerebelul. Descoperirea a condus imediat către alte revelaţii: cerebelul nu este multi task, prin urmare pentru a putea realiza un dans bun, performerul trebuie să nu se gândească la nimic altceva. De aici şi explicaţia pentru vorba: „greşeşti dansul atunci când te gândeşti la ce ai de făcut.”

Pentru un începător, efortul de a învăţa un dans este imens. Dincolo de funcţiile creierului care trebuie antrenate, limbajul dansului nu este unul tocmai accesibil. Primul coregraf din lume care a pus problema transpunerii unei mişcări coregrafice în coordonate matematice tridimensionale a fost românul Gigi Căciuleanu. În dans, nu spune nimeni „stai cu mâna la 30 la grade, imprimă corpului o viteză egală cu 30 de m/ s şi aruncă piciorul”. Dansatorului i se arată o mişcare pe care trebuie să o imite până când ajunge să se sincronizeze cu coregraful, iar acest sistem de învăţare – mimetic, nu cu repere exacte – este năucitor pentru persoanele cu o structură exactă şi un sistem de referinţă matematic.

Aceasta a fost una dintre experienţele de care s-a lovit în plin şi Dragoş Bucurenci.
Mintea lui funcţionează hiperanalitic, iar zona de control este extrem de mare. Cele două au redus posibilitatea ca Dragoş să înveţe în 5 zile – cum cerea regulamentul emisiunii – un dans care, de fapt, îi crea disconfort.
După prima ediţie a emisiunii, Lilian Cărăuş, coregraful care i-a antrenat pe Dragos şi pe Elena, a avut intuiţia genială de a-i încadra noile mişcări de dans într-un context teatral care să-i dea alte repere, fără a mai fi nevoit să se gândească la tehnica mişcării.

„Dragoş de la început a fost îngrozit de ideea că va avea de a face cu dansul gen Michael, dar acum pot să zic că, în dansul acela, el s-a transformat din persoana care trebuia ascunsă în coregrafie în cel care trebuia să fie văzut, dansator de prim plan. Am reuşit să-l personalizez prin frazele pe care le-am înregistrat tot noi peste melodie. Aşa am ajuns să învăţăm şi trucuri pe care, sincer, nu mulţi au şansa să le înveţe. Iar după primele vizionări înainte de emisiunea în direct, puteai auzi prin platou „Dragoş?! Nu, Michael!!!”. Aşa îl salutau toţi şi însemna că dansul a fost memorat, iar ăsta era un lucru foarte important pentru mine”, îşi aminteşte Lílian.

Cu trucurile şi umorul lui Lilian, cu suportul partenerei lui, Dragoş s-a îndreptat pas cu pas către validarea unei teorii pe care o cunoaşte atât de bine încât o redă oricând fără să facă vreo pauză de respiraţie. „În spatele fiecărei anxietăţi se ascunde o voluptate. Nu ne este frică de moartea pe care ne-ar provoca-o stimulul fobic, ci de plăcerea pe care am resimţi-o în momentul în care ne-am lăsa în voia lui.”
E teoria care ascunde o parte din succesul lui.

*

La 24 de ani, Dragoş Bucurenci a observat că oamenii pe care îi admira foarte mult nu fumau. Şi-a dat seama că e o legătură între controlul pe care îl au pentru că nu fumează şi ceea ce au realizat în viaţă.
Pe vremea aceea, prefera să aibă incertitudinea că nu se poate lăsa de fumat, decât să trăiască având confirmarea că a ratat lupta cu sine, că n-a avut suficientă voinţă.
S-a dus la terapie ca să se lase, a renunţat si la fumat şi la drogurile care făcuseră parte din post adolescenţa sa tumultuoasă, s-a apucat de facultate.

„Am eliminat lucrurile care bruiau”, analizează astăzi cu concentrarea cu care se implică în orice proiect.

În următorii ani a observat că pentru a obţine rezultate spectaculoase e nevoie să fii foarte focalizat. Aşa că a reparat ceea ce greşea la 25 de ani, când se implică în multe acţiuni paralele.

Astăzi, la 28 de ani, paradoxal, deşi a renunţat la alte job-uri concentrându-se pe ONG-ul său MaiMultVerde, face mai multe activităţi colaterale. Doar că le face pentru sine: teatru, pilates, kick box, dans. Şi continuă într-un ritm susţinut să se confrunte cu lucrurile care îi pun voinţa la încercare.

Aşa a ajuns la cursurile de teatru de la Erudio, unde Oana Pellea l-a ajutat să înveţe că poate să aibă succes în public făcând lumea să râdă, ironizându-se şi acceptând un rol de fante nătâng. Oana Pellea l-a convins să-l joace pe Rica Venturiano în spectacolul „Pas des deux”, un rol pentru care a trebuit să ştie să controleze reacţiile mulţimii, să-şi susţină pauzele cu energia prin care să transmită ceva spectatorilor şi, mai presus de toate, să se confrunte cu publicul în timp ce se dezbracă.

A obţinut urale în sală, dar marele succes a fost că a învăţat să se relaxeze şi să se bucure de o asemenea întâmplare, chiar dacă ştie că la o eventuală altă performanţă actoricească va avea emoţii la fel de mari.
„Cred că limitările pe care ţi le impui te împiedică să-ţi trăieşti viaţa. Ele vin dintr-o perioadă din copilărie când au fost utile. Cu timpul nu mai sunt aşa…”, îşi susţine Dragoş teoria pentru care face lucruri care par uneori nebuneşti.
Ca atunci când s-a suit pe o platformă eoliană de 100 de metri, deşi ştia că are o teamă îngrozitoare de înălţime.

A urcat un nivel, l-a apucat tremuratul, angoasa s-a instalat, dar nu voia să dea înapoi. Erau la baza eolienei câţiva oameni pe care, după reperele lui, nu i-ar mai fi putut privi în ochi dacă ar fi abandonat. Când strângea din dinţi şi tremura mai tare a auzit vocea inginerului care-l însoţea: „Staţi liniştit, nu vă grăbeşte nimeni”. Şi-a dat seama că pentru o vreme nu trebuie să decidă dacă să o ia în sus sau în jos. Poate să stea acolo. Mai târziu, la 100 de metri deasupra pământului, cu senzaţia de „înălţime de-aproape”, înălţime neprotejată, a trăit o imensă bucurie. A recunoscut acolo voluptatea victoriei cu sine. A coborât şi, la prima provocare, a luat-o de la capăt. Cu Dansez pentru tine.

*

„Sigur că mi-am făcut calcule de imagine când am acceptat participarea la emisiune. Decizia am luat-o uşor cu mine; era genul de provocare pe care o caut: mă voi confrunta cu o frică de-a mea într-o situaţie din care nu mai pot să dau înapoi. Dar mai contau şi efectele.

Există mai multe categorii de public.
Unul al meu care a ridicat puţin dintr-o sprânceană, dar care a înţeles ce fac, m-a urmărit şi a rămas cu mine.
Mai e publicul care n-a fost niciodată al meu, detractorii, şi care au adaugat asta la ‹‹şirul lucrurilor urâte pe care le face Bucurenci››. Oricum asta e cea mai mare nebunie pe care am făcut-o, după ei. Ştiu că s-a discutat în cercuri intelectuale, la mese selecte, despre participarea mea la emisiune, dar eu pe oamenii ăia i-am pierdut demult. Nici nu ştiu dacă i-am avut de partea mea. Însă cei mai mulţi dintre cei care mă ştiau au rămas indiferenţi la acest nou proiect.
În schimb, am câştigat un public foarte important care sigur că nu ştie ce fac eu la MaiMultVerde, dar care încet-încet va şti.

Din punctul ăsta de vedere e un câştig net, pe o zonă de mare popularitate.” Când povesteşte, Dragoş e pe canapeaua din redacţia noastră, tocmai s-a întors de la o prezentare în faţa parlamentarior şi, pentru că n-a mâncat nimic toată ziua, ia masa. Se simte ca acasă. Ne-a fost coleg o vreme, a apărut în pictorialele noastre şi ne ajută în fiecare an la ediţiile eco.

– Care e următoarea provocare?, îl întreb râzând.
Face o pauză, mi-e clar că se gândeşte dacă să-mi spună sau nu cât încă mai înregistrăm pentru interviu, apoi se hotăraşte.

„Mai devreme sau mai târziu aş vrea să am curajul să renunţ la tot ce am realizat până acum. Să fie ca şi cum aş investi nişte bani în ceva: pentru moment nu i-aş mai avea, dar ei s-ar valoriza mai mult în timp. Vreau să o iau de la un altfel de zero… Un alt fel de zero decât eram eu acum 10 ani: 18 ani, un băiat de Ferentari dintr-o familie de intelectuali, care citise câteva cărţi mai multe decât alţii.

M-aş duce în altă parte unde n-ar mai ştii nimeni cine sunt. O confirmare dură că tot ce am e în mine, nu într-un context. Şi că pot reuşi şi pe alte meleaguri. Eu ştiu asta, dar o să văd dacă o să am curajul să mă supun la penitenţă.“
Dragoş crede în ceea ce numeşte stretching emoţional. Ce face şi ce spune nu e un act de bravură: e felul lui de trăi. Ştie că tendinţa naturală a oamenilor e ca, prin îmbătrânire să se anchilozeze şi la articulaţii, şi în spirit. Pentru trup există sportul, pentru spirit e provocarea de a-ţi învinge limitele.

Aşa că intră cât poate de des în astfel de provocări.

1656

Fotografie pentru orbi la Salonul National de Fotografie

cum arata o fotografie pentru orbi? cum pot ei SA VADA ce surprinde un fotograf?

provocindu-mi aceasta dilema Dragos Bucurenci m-a convins sa merg la lansarea Salonului National de Fotografie ( The ark, expo e deschisa pina miine – duminica 13 iunie, ora 18.00)

*
pentru ochii mei e “goala”, pentru ei e plina.
pentru mine e doar un contur, pentru ei e o forma care capata multe intelesuri.
pentru mine e alb negru, pentru ei… nu conteaza asta.

tehnica prin care se realizeaza transpunerea fotografiei obisnuite intr-un “limbaj” pentru persoanele cu deficiente de vedere se bazeaza pe o presa care are efect invers: umfla/ridica bucata de hirtie in locul in care a fost imprimata cu cerneala. mi-a explicat asta directorul Salonului National de fotografie, Serban Mestecaneanu.

mergeti la salonul de foto sa vedeti si sa simtiti aceste fotografii. e o experienta foarte interesanta


*
la expo – unde am vazut lucrarile unor tinere sperante (n-are legatura virsta cu asta), am descoperit un fotograf despre care cred ca se va mai auzi multe: bogdan bousca. (sa ma ierte daca e celebru, eu am aflat de el abia ieri)

si mi-a placut ca un fotograf atit de cunoscut precum Cornel Lazia a fost prezent in expozitie. E un gest frumos de sustinere a breslei, dar si un gest de mare gentiletze (fara orgolii, fara pretentii). A fost singurul fotograf cunoscut care si-a expus lucrarile (linga ale incepatorilor, in sir indian, fara a fi demarcat de restul grupului).
Bravos Cornel.

1221

Family feelings la Sibiu

Family feelings in week end-ul asta la Sibiu.

– o intilnire super super tare cu Nebuloasa.
In 2 ore de la momentul in care ne-am cunoscut, deja ne povesteam lucruri f personale. Ca si cum ne-am fi stiut de-o viata.
F f tare.
Raul, imi pare rau pt tine, dar ai incurcat-o: eu si Titza o sa mai stam ore in sir de vorba, spre suferinta ta.

• multzam pentru capsunile adunate din gradina. Au fost foarte foarte dulci.

*

– doua ore de conversatie cu Adrian Ciubotaru.

Foarte misto, foarte personal si pe aceeasi lungime de unda (dragi fane ale lui Adi, discutia a fost semiprofesionala, respirati linistit :) )
Pe Adi il stiu de mai multa vreme si simteam un pic din el si dincolo de interfata publica, dar dupa discutia de astazi dupa amiaza i-am zis de doua ori “o sa stii sa-ti cresti foarte frumos copiii”

Si m-am gindit ca seamana cu un alt prieten care e la Sibiu zilele astea, Dragos Bucurenci.
(despre Dragos am scris un text in Tabu de iunie pe care mi-ar placea tare sa-l cititi)

*

– o revedere cu Adina, sotia lui Cristi China Birta, pe care cei mai multi il stiu drept Chinezu.
Am vazut poze cu Alex si Mara, copiii lor. Incredibil cit de mult au crescut.
Iar Alex se pricepe la muzica: a votat la Eurovision cu Germania:)

691

Domnul Radu Cosasu

Sighisoara

Sighisoara are un cer inventat de Mozart,
Case cu flaute, intr-o zi am auzit un clavecin dintr-o
casa, sus, linga un cimitir, pe o rina, intins pe iarba,
am citit intr-o dimineata Moby Dick si un copil mulgea
o vaca, laptele si nu mortii imi dadeau pacea lumii, apoi
am coborit la o cofetarie si am cerut cafea cu lapte, sa
bei cu iubita cafea cu lapte la Sighisoara, cine-i iubita ta?
m-a intrebat mama, la 46 de ani ai mei, am sarit pe ringul
de dans
si-am valsat pina-n zori cu un paharel gol pe nas, pe cap,
pina mama mi-a spus ca va muri cu aceasta imagine a
mea,
in fata ochilor: niciodata nu te-am vazut mai vesel, asa
sa ramii – si asa voi ramine, pentru a-i asigura ultima imagine.

Radu Cosasu, Opere I

*
Saptamina trecuta Dragos Bucurenci scria pe blogul lui despre Domnul Cosasu. Citindu-i punctul de vedere despre “arta compromisului” mi s-a facut dor de dl Cosasu.

Vineri, Ana Onisei mi-a dat un interviu minunat facut de Ovidiu Ioanitoaia cu dl Cosasu si iar mi s- a facut dor.

– Colegi de-ai dumitale pretind că eşti ipohondru, că fugi de televizor spre a nu fi recunoscut pe stradă şi, eventual, atacat!
– Sînt un pic ipohondru, parcă Fănuş Neagu nu e? Toţi sîntem mai mult sau mai puţin. Dar nu de asta evit micul ecran.

– De ce?
– Pentru că televiziunea a modificat totul şi rareori în bine, şi pentru că sînt timid. Camerele TV parcă mă înstrăinează de mine însumi. Dacă nu mă plac eu, cum să mă placă alţii?! În plus, nici n-am conştiinţa autorităţii. Îmi recunosc limitele, mă bazez pe creionul meu şi numai pe el.

– Ce creion?!
– Am scris totdeauna numai de mînă şi cu creionul. Fără pix, fără stilou. Cu cît creionul se toceşte, cu atît mă ataşez mai tare de el. Cînd îl înlocuiesc, mi se rupe ceva în suflet.

Ovidiu Ioanitoaia in dialog cu Radu Cosasu*
*

Asa ca astazi, in ziua mea libera m-am intors un pic la domnul Cosasu. La cartile domniei sale. Mai sus e o scriere pe care, parca, am trait-o eu:)
Intr-un fel straniu, cind scrie Dl Cosasu parca scrie despre mine. Culmea e ca la fel simt probabil alte citeva sute de oameni care nu se stiu intre ei.
Dar asta e darul oamenilor alesi, sa scrie despre sine si sa se recunoasca altii in textele lor.

809

De ce-l votez pe Dragos Bucurenci la Dansez pentru tine

later edit: Ha! ce ma bucur ca a trecut mai departe. si ca au votat si prietenii mei. la cit de strins a fost rezultatul, orice vot a contat.

*
Ok, il votez pe Dragos Bucurenci la Dansez pentru tine, desi n-am votat niciodata pe nimeni si m-am uitat din 2 in 3 la emisiune pina la aceasta editie.

Iata de ce il votez pe Dragos Bucurenci.

1. Nu are legatura cu intilnirea magica de anul trecut de la ziua mea pe care i-o datorez 100%.
2. N-are legatura nici cu faptul ca de 4 ani incoace cind vine editia eco, tabu de aprilie, ne auzim (cel putin) la telefon ca sa imi mai dea vreo idée
3. N-are legatura nici cu faptul ca – e ciudata viata, stiu – am descoperit acum vreo 5 ani ca suntem un fel de rude prin alianta (unchiul meu e nashul lui)

Il votez pentru ceva mult mai delicat si mai nuantat.

Il stiu pe Dragos de 5 ani, l-am vazut in multe contexte ca sa stiu ca este mega perfectionist, freak control, cu o teama teribila de a nu fi ridicol.

Stiu ca are un stilist care se ocupa de hainele lui tocmai pt a fi mereu intr-un brief atent stabilit, intr-o imagine pe care sa stie ca o controleaza.

Stiu ca-si pregateste cu atentie orice aparitie publica.

Stiu ca a facut cursuri de dezoltare personala (are si licenta pentru a preda niste cursuri din astea sofisticate) pentru a sti cum sa comunice mai bine cu ceilalti. Dar si asta e o forma de control.

Mai stiu ca are si o dorinta foarte mare de expunere si ca o controleaza si pe asta foarte atent (mai bine acum, mai cu scapari acum citiva ani, dar si asta e un semn al perfectionismului lui)

Asa ca, participarea lui la emisiunea Dansez pentru tine mi se pare o bariera aproape imposibila pe care si-a impus sa o treaca: sa se lase in voia sortii si sa riste sa greseasca in ochii a milioane de oameni.
Pentru unul ca el, e un adevarat cosmar numai gindul ca ar putea gresi. Singur, fara spectatori.
Va dati seama ce presiune e in capul lui cind stie ca are milioane de ochi care-l privesc?!

Il votez pentru ca stiu ca daca trece de duelul asta, o sa depaseasca un pic de bariera aceasta a autocotrolului obsedant. O sa invete sa se relaxeze pe ringul de dans si o sa inceapa sa se distreze cu ceea ce face.

Si e o victorie mare. Pe care, uneori, o doresc si pentru mine.

Daca va recunoasteti cumva in povestea asta, ati putea trimite si voi un sms cu textul “Dragos” la 1276.

P.S. Nu, Dragos nu stie ca am scris asta. Descopera si el, ca toata lumea, direct pe blog textul. Mi-l si imaginez un pic panicat “vaaaai, scrie cineva despre cum sunt eu de fapt?!”
Haidi bafta!

1345

oameni din aluatul bun

la a3, ioana raduca are un reportaj f f tare despre voluntarii din romania. (bravo Ioana)
e si dragos bucurenci acolo pentru ca stie bine cum e sa convingi tinerii sa faca voluntariat.

in contextul acesta, imi doresc foarte tare sa existe si in romania, oameni ca in articolul din time, Out of Faith and Compassion: Diary of a Haiti Volunteer

As the devastating magnitude of Jan. 12 earthquake became apparent, countless ordinary folk were compelled by faith or compassion to rush to the aid of the people of Haiti. Lonnie Vargas is a production manager for Time Inc. Almost instinctively, he and a group of 11 people, including a restaurant manager, a school principal, an accountant, a flight attendant and a truck driver figured out how to get down to the island nation. All were members of the Old Bridge, New Jersey branch of Calvary Chapel, a non-denominational church that is spread around the world.

ma gindesc ca la vara sa ma duc sa fac voluntariat in haiti, sigur au de construit lucruri, de ingrijit oameni. se mai baga cineva?

998

e o vreme… in care avem nevoie de curaj

unii oameni sunt alieni. traiesc suspendati de timp sau spatiu. gindesc si simt in toate limbile deodata. pentru acum, pentru ieri si pentru 100 de ani de acum inainte.

uite un exemplu.

E o vreme, iubito, cind curajul iti vine dintr-un om
care repara o chiuveta. Dintr-un barbat care duce
vesel o trotineta la subtioara, ca pe o piine. Dintr-un
ciine care ti se aseaza la picioare cerind din ochi
sa-l mingii, iubito. Dintr-un stadion de 80.000 de
oameni, arhiplin, iubito, duminica. Dintr-o femeie care se
trezeste la cinci dimineata, sa faca o tocana si
dupa aceea sa schimbe trei autobuze pina la
santier. Foarte rar, in viata, daca te uiti bine, iubito,
curajul vine din asemenea fleacuri. E o vreme cind
curajul vine din acceptarea ideii ca nu exista pe
lume fleacuri. O trotineta, iubito, valoreaza cit o piine.
O chiuveta, iubito, e la fel de importanta ca o tocana.
Trebuie sa ai curajul de a recunoaste calm ase-
menea enormitati ca realitati exacte pe care se
bazeaza echilibrul nostru, iubito. Begoniile nu au
inghetat in noaptea aceea, ele dau in floare, iubito,
la sfirsitul lunii, lasind lumii suprema incertitudine,
aceea dintre agonie si nastere. Omul e admirabil-
zice fratele meu, Albert – fiindca poate trai si in
incertitudini. Imi trebuie mult curaj ca sa te pot
auzi cum urli iubito, vino, vino, vino, si eu sa nu
vin pentru ca sa-mi ac meseria de begonie, sa-mi
infrunt egoismul, socotindu-l incert, sa pun
mai presus aceasta hirtie alba si acest creion
cu care te culc linga mine, aici, sa nu te mingii,
ci sa te scriu si apoi sa lipesc atent plicul. E
o vreme cind – iubito, iubito – tot curajul
se tine intr-un virf de creion.

Radu Cosasu, Opere I, editura Polirom

*
l-am revazut miercuri seara pe dl Cosasu la MTR si mi-a fost f f drag de dinsul, din nou. si m-am gindit, cind ascultam raspunsurile la intrebarile publicului, m-am gindit intr-un mod egosit si orgolios, ca uite eu am avut norocul de o doza mare de Cosasu intr-o seara pe o terasa. si stiu si tacerile, si gesturile, si pipa, si glumele, si “dar-ul vs insa-ul”. si l-am mai iubit o tura pe Bucurenci pentru ca, impreuna cu Ana, intr-o seara de luni m-a lovit tare in stomac cu aceasta intilnire.

627

o intilnire magica… sau cum m-a facut Bucurenci sa pling:)

Acum citeva zile, sub influenta unui minunat articol scris de dl Radu Cosasu pt Gazeta Sporturilor, spuneam ca mi-as dori foarte tare sa-l cunosc.
Ma alintam si scriam “oare imi supralicitez norocul daca trec pe wish listul de ziua mea (care va sa vina f f curind) sa ma intilnesc cindva, oricind cu dl Radu Cosasu?!”

Aseara m-am aflat fata in fata cu dl Cosasu si mi-au dat lacrimile instant.
Mi s-a parut ireal ca a venit sa ma cunoasca, drept dar de ziua mea. Pret de citeva minute bune nu ma puteam concetra la nimik, tot ceea ce aveam in minte era: “Cum si ce i s-a povestit? Cum de a vrut sa vina sa ma cunoasca?”

Ii datorez bucuria aceasta imensa (si-acum cind scriu imi dau lacrimile) lui Dragos Bucurenci care a complotat cu Ana Onisei pentru ceva ce nu stiu inca sa pun in cuvinte.

*

Intilnirea a fost magica. Am multe amintiri din cele aproape 3 ore petrecute impreuna, multe cu povesti de demult, dar si imagini cu gesturi si taceri.

Cum era privirea aceea blinda care parea ca spune, in linistea care se aseza din cind in cind, “nu va povestesc asta. nu trebuie sa suferiti si voi”.

Cind voi putea privi mai de la distanta intimplarea (la sfirsit, m-am plimbat o jumatate de ora aiurea pe strazi ca sa imi revin un pic), am sa incerc sa o descriu mai mult.

Acum multumiri multe lui Dragos Bucurenci, Anei Onisei si, mai ales, Dlui Cosasu. Pentru intinire, pentru CD-ul cu Brel, pentru emotionantele rinduri dedicate pe coperta de garda a cartii si pentru ceea ce nu stiu daca o sa pot sa pun in cuvinte.

webstock 09: +/ – si ce-as vrea sa vad data viitoare

e pentru prima data cind ma duc la o conferinta/intilnire a oamenilor strins legati de industria web-ului din romania, asa ca iata-ma cu un bilant personal.

Ce mi-a placut:

– organizarea. Arata ca la orice conferinta mare la care am fost pe afara. Brici.

– Cristian Manafu. Care – surprinzator pentru mine (habar n-am cum reusesti) – are timp de o vorba buna cu toata lumea, de o mica discutie, o mica atentie. Gazda perfecta. Si mai e un mister pt mine cum reuseste sa adune atit de multa lume la evenimentele sale, care- teoretic- sunt nishate.

– faptul ca erau si multe femei in sala, nu doar barbati.

– prezentarea lui Bob Rapp. Se simtea relaxarea unui om care stie sa vorbeasca in public, pentru asemenea conferinte. A avut substanta si finete in informatii.

– prezentarea lui Stefan Tanase. Calda. Concisa. Si fara nicio fitza. (era despre pericolele virusilor si, desi nu credeam ca ma va interesa subiectul si nici ca-l voi intelege, l-am urmarit cap coada cu maxima atentie)

Ce nu mi-a placut:

– ca n-au venit colegii mei de la alte publicatii. Vorba lui Dragos Bucurenci, tovarasul meu de suferinta, alaturi de Cristi Lupsa, la webstock09: “e bine sa stii si ce fac dusmanii”, iar despre net ne vaitam deja ca ne e dusman:)

– ca n-au fost in sala top management de companii ca sa vada cum e si ce face noua generatie de… ce o fi ea, generatia asta.

– ca oamenii de net n-au cohones. M-a socat tupeul lor on line (pe un perete erau afisate mesajele pe twitter pe care le trimiteau cei din sala) si lasitatea la prezenta fata in fata. Pe perete erau remarci de genul “sa-i spuna cineva lu nenea ala ca…” si urma ceva cu mult tupeu. De ce nu s-a ridicat semnatarul mesajului sa-i spuna direct? “Nenea” fiind vorbitor la conferinta si avind sesiune de intrebari, comentarii si raspunsuri

– prezentarea Bogdanei Butnar. Ar fi trebuit sa fie despre spatiul privat in spatiul public digital aka retelele sociale. A fost un bullshit cu mesaje amestecate cind pentru utilizatori de retele, cind pentru posibilii beneficiari (desi nu prea erau in sala), cu asumari de fapte si idei. Fapte din experienta personala generalizate la rang de comportament de consumator; idei ale altora, cu sursa “uitata”. E prima data cind am vazut-o pe Bogdana, dar prezentarea ei mi-a spus f f multe despre caracterul si personalitatea ei. Ii trimit cadou un set de pahare de vin. Rosu. O sa o ajute, sunt sigura.

Ce mi-ar placea sa vad data viitoare, daca ma mai invita domn Manafu (multzumesc inca o data de invitatie):

– o prezentare despre contentul on line/ informatiile care sunt livrate on line.
Sper sa-i ajute pe bloggeri sa depaseasca incestul media pe care-l practica acum (comenteaza informatia aflata de la altul, care a aflat-o de la altul, care a aflat-o….. fara a incerca sa duca stirea mai departe cu un telefon la o noua sursa/ un nou unghi de abordare etc. Rezultatul se vede in mutantii de pe bloguri, ca la telefonul fara fir din copilarie)

*
Ca sa intelegeti ideea de incest media, daca sunteti bloggeri, ginditi-va si raspundeti la urmatoarele intrebari:

– Cind ati dat ultima data un telefon ca sa aflati niste informatii in plus pentru o stire pe care ati preluat-o de undeva?

– Cind ati fost preluati ca sursa de stire ultima data?

Toate blogurile mari din Romania sunt (si) surse de noi stiri. Cind scrieti, ginditi-va si la asta.

*
webstock este un eveniment anual, ajuns al editia a II-a, cu conferinte si workshop-uri dedicate blogging-ului si fenomenului web. detalii pe site-ul webstock

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!