Tag : film

movie-soccer-balldaca semifinalistele CM de fotbal s-ar fi intilnit intr-un campionat de… film

daca semifinalistele CM de fotbal s-ar fi intilnit intr-un campionat de… film

daca semifinalistele campionatului mondial de fotbal 2014 s-ar fi intilnit intr-un campionat de filme, lucrurile ar fi fost foarte simpatice.

intre Argentina si Olanda lucrurile nu sunt deloc usor de transat.

desi o tara saraca si cu o cinematografie care nu pare, la prima vedere, ca iese des dintre granitele tarii, Argentina are doua Oscaruri pentru film strain si mai multe nominalizari.
Oscarurile sunt pentru El secreto de sus ojos – 2009 (regia Juan Jose Campanella) si La historia oficial – 1985 (regia Luis Puenzo). in cultura urbana, primul gind cinematografic despre argentina e interpretarea Madonnei din filmul Evita cu, desigur, Don’t cry for me Argentina, ceea ce inseamna o notorietate greu de batut, chiar daca (sau datorita faptului ca) filmul nu a fost regizat sau produs de catre argentinieni. Evita a aparut in 1996, a fost regizat de Alan Parker si scris in colaborare cu unul dintre cei mai mari regizori si producatori americani, Oliver Stone.

Olandezii ii au in istoria cinematografiei mondiale pe regizorul Paul Verhoeven (domnul cu Robocop, Total recall, Basic Instinct si 9 nominalizari la Oscar), Theo Van Gogh (un regizor care a fost omorit in urma cu citiva ani), dar si pe mai putin cunoscutul Mike van Diem care in 1998 a cistigat Oscarul pentru cel mai bun film strain cu filmul Character.

***
in semifinala 2, Brazilia – Germania incepem sa respiram adinc si sa ne dam seama ca lumea e mult mai frumoasa in afara terenului de fotbal( sper sa citeasca si microbistii asta:) )

Brazilienii au citeva filme care te lasa cu respiratia taiata. Cidade de Deus al lui Fernando Meirelles e poate cel mai impresionant si, daca nu l-ati vazut, va rog tare tare tare sa-l vedeti.

pe lista filmelor braziliene care au depasit granitele tarii se mai afla O Quatrilho, O Que E Isso Companheiro? (Four Days in September) si Central Station, ambele cu nominalizari la Oscar.

Nemtii fac mult bine cinematografiei mondiale cu Festivalul de film de la Berlin unde isi gasesc locul productiile independente care altfel ar ajunge cu greu in ochii distribuitorilor mari. Dar dincolo de asta, cinematografia germana are si ea citeva perle ale coroanei.
Primul care-mi vine in minte e Metropolis-ul lui Fritz Lang – unul dintre cele mai spectaculoase filme mute (a fost facut in 1927), mai aproape de noi si mai cunoscute sunt insa “The life of others”, “Run Lola Run”, “Good Bye, Lenin”, Downfall etc.

*

daca va spun ca argentinienii il au pe Jorge Luis Borges, va dati seama cam cit de grea ar fi competitia in literatura? (ne distram cu ea miine)

puteti citi aici cum ar fi fost competitia cu aceleasi semifinaliste in cadrul campionatului mondial de… dans

1199
OLIVER STONEnecajit ca nu isi gaseste distribuitor, oliver stone isi promoveaza varianta piratata a filmelor lui

necajit ca nu isi gaseste distribuitor, oliver stone isi promoveaza varianta piratata a filmelor lui

ce amai simpatica veste de astazi am gasit-o pe FB la domnul regizor Oliver Stone care anunta unde poate fi vazut, gratis si piratat filmul lui despre Fidel Castro.

printre rinduri poti citi necajeala ( disperarea ?) lui ca nu a putut gasi un distribuitor si forma amuzant legala prin care incearca sa se razboiasca cu producatorii spanioli.

da, se intimpla si la case foarte mari; oliver stone are in palmares citeva filme geniale people vs larry flint, platoon, natural born killers, jfk si a fost un preferat al Oscarurilor in urma cu citiva ani.

iata integral mesajul lui de pe Facebook. dupa ce zimbiti sa va duceti sa vedeti documentarul, oliver stone e un MARE REGIZOR.

 

 

Unfortunately, there’s never been an official release in the US of COMANDANTE, my first documentary with Fidel Castro. We’ve been trying to get a DVD released for many years now, but the rights are tied up with the Spanish production company. In lieu of an official release, a (anonymous) fan has uploaded a good quality version on Vimeo and you can watch it for free here:

https://vimeo.com/98585351

It seems to be pulled from the UK/Region 2 DVD which I’ve been told is going out of print this year. If you want the film on DVD and have a region-free player, I suggest getting it soon. This fan has also uploaded a version with my audio commentary:

https://vimeo.com/98603941

My second film with Castro, LOOKING FOR FIDEL, is available on DVD, and my third film with him, CASTRO IN WINTER, will be released digitally this summer.

1239

Boyhood, o poveste filmata in 12 ani, un film cum n-a mai fost niciodata

intr-o epoca in care filmele se fac dupa retetar cu multi bani, in care timpul de la filmare pina la sala de cinematograf s-a redus la citeva luni, domnul care a facut seria Before SunriseBefore SunsetBefore Midnight – Richard Linklater a realizat un film in 12 ani!

i-a convins cumva pe Ethan Hawke si pe Patricia Arquette sa filmeze an de an citeva saptamini in fiecare vara, la fel si pe un baietel care avea 6 ani la inceputul filmarilor, iar acum este adolescent.

filmul urmareste cresterea pustiului, trecerea lui de la baietel la baiat cu primii pasi catre barbat. si desi e fictiune, e absolut minunat sa vezi transformarile reale ale actorilor peste ani, la fel si cresterea pustiului care e in rolul principal,Ellar Coltrane.

e o miscare foarte foarte desteapta pentru ca dorinta cea mai mare a spectatorului e sa creada in personajele pe care le vede pe ecran, iar Linklater a dus filmul lui la limita dintre documentar si fictiune.

chiar e un film cum n-a mai fost facut niciodata.

filmul intra in cinematografele din toata lumea in Iulie.

 

1327
war_photographerA Thousand Times Goodnight – despre pasiunea din job care mistuie alte lucruri

A Thousand Times Goodnight – despre pasiunea din job care mistuie alte lucruri

sunt unii oameni care au privilegiul sa-si transforme munca in pasiune, sau pasiunea in munca.

sa -si desfasoare activitatea pentru care cistiga bani in zona din care capata bucurie si satisfactie, iar munca lor sa fie stilul lor de viata.

nu neaparat viata lor, in sensul ca nu mai exista nimic altceva decit munca in orele lor de viata, ci faptul ca viata lor se imbina cu activitatea prin care -si cistiga banii ca la vasele comunicante, fluid, trecind dintr-unul in altul la cea mai mica inclinare.

oamenii astia pot fi profesori, medici, artisti, mecanici de locomotiva… pot fi orice.

unii au meserii foarte periculoase, altii traiesc intr-un spatiu confortabil. pentru toti insa e o forma de adrenalina in meseriile lor si un impuls instinctual care conduc spre “a face ceva” oricind, tot timpul , ambele cu efecte atit de puternice incit nu se pot opri.

de afara, meseriile, succesul, viata lor sunt apreciate si de invidiat. dinauntru, din interiorul familiilor lor nu se mai vede la fel.

***

am vazut in seara aceasta filmul A Thousand Times Goodnight, povestea unei fotografe din zonele de conflict care documenteaza o grupare terorista care foloseste femei drept purtatoare de bombe. o femeie care e cotata in primii 5 fotografi din lume pentru zonele de conflict si care are acasa, in viata civila, 2 fete si un sot care la fiecare sunet al telefonului se gindesc ca mama lor a murit.

filmul e o drama de o finete incredibila (poate si pentru ca regizorul care e si scenarist, un norvegian pe nume Erik Poppe, a fost fotograf in zonele de conflict).

mi-ar placea tare sa-l vedeti. de dragul celor care in jurul vostru isi urmeaza pasiunile, dar mai ales de dragul celor care le sunt alaturi si “ramin acasa”.

e o secventa in film cind fotografa se afla la masa cu sotul (cercetator in biologie marina) si colegii lui celebrind o victorie de la job-ul acestuia. unul dintre colegi o complimenteaza pentru fotografii, ea ii spune ca tocmai s-a lasat, nu va mai face fotografii si , dupa uimirea colegului, spune:

” e greu sa stai acasa. adica vreau sa spun ca uneori , treaba cea mai grea o face cel care ramine acasa.”

nu se va putea lasa, dar de ce si cum realizeaza asta o sa descoperiti in film.

fotografa e interpretata de Juliette Binoche si filmul e mult mult mult mai mult decit am descris aici.

dar nu e un film de povesti, ci de trait. cu pasiune. si ceva lacrimi :)

 

sunt citeva secvente in film, cu binoche in masina dupa ce s-a aflat fata in fata cu moartea, care seamana unu la unu cu filmul pe care-l iubesc eu cel mai mult: Bleu (in regia lui K. Kieslowski) tot cu Binoche in rolul principal. si dupa aproape 15 de ani de la prima vizionare ma gindesc sa revad filmul asta. n-am mai avut niciodata curajul sa ma uit la el. (am mai scris despre asta aici: Bleu de ziua mea)

1621
bucuresti te iubescBucuresti, te iubesc – sau cum poti descoperi dragostea

Bucuresti, te iubesc – sau cum poti descoperi dragostea

ea e o pustoaica intr-o situatie delicata: dupa ce tatal s-a mutat la paris pentru ca are o noua iubita, mama a anuntat-o ca are si ea un iubit care vine la pachet cu 2 copii in casa in care se vor muta impreuna.

el e un tinar caruia ii place sa se plimbe cu bicicleta.

se intilnesc si pe parcursul unei simbete isi arata unul altuia locurile preferate.

in mai putin de 24 de ore se naste si-o iubire.

Bucuresti, te iubesc e un mediu metraj (30 de min) tocmai potrivit pentru o dupa amiaza de duminica. E un fel de Midnight in Paris cu adolescenti si actiune in Micul Paris, adica Bucuresti.

si e cu doi tineri foarte simpatici Kira Hagi (despre care cred ca va fi o mare actrita, am mai scris despre asta aici) si Rares Andrici, un frumusel dupa care vor ofta toate adolescentele si care cred ca va avea si el o frumoasa cariera ca actor.

un film cu care o sa vi se faca dor de Bucurestiul cel frumos (intr-un week end cu soare poate faceti si voi jocul asta cu aratatul locurilor preferate, in doi), un film cu un scenariu tres tres simpa si niste replici foarte dragalase, scenariu scris de Ileana Raducanu (pe care cei mai multi o stiu drept red sef Elle Deco, dar ea e absolventa de scenaristica UNATC.) pliz pliz pliz sa mai scrii scenarii Ileana.

un film cit un episod dintr-un posibil serial. poate ia cineva in calcul sa faca un serial din genul asta de povesti

 

 

2296
nicole kidman 11in the mood for Nicole Kidman

in the mood for Nicole Kidman

Nicole Kidman e una dintre cele mai vulnerabile si mai timide actrite. e un cosmar la orice interviu live pentru ca e foarte speriata, e un cosmar la orice aparitie publica – de emotie ii apar pete pe piele si palmele i se inrosesc foarte tare ca si cum ar avea cine stie ce boala.

Nicole Kidman e in filme si in foto versatila, frumoasa, plina de incredere si de povesti nespuse in cuvinte.

Iata o colectie de fotografii cu Nicole Kidman

1486
sundance londonconcurs: tu poti sa mergi la London Sundance Film Festival

concurs: tu poti sa mergi la London Sundance Film Festival

de doua saptamini citesc cronicile de film pe care le scriu oameni mai mult sau mai putin familiarizati cu lumea filmului intr-o aplicatie Romtelecom. in fiecare saptamina (mai avem una), eu singurica fara niciun alt ajutor aleg 3 dintre cele mai bune cronici pentru finala la care, prin tragere la sorti – din 9 fericiti cinefili, e desemnat un cistigator.

domnul sau doamna in cauza pleaca la Londra la Sundance Film & Music Festival pentru un week end in aprilie. cu insotitorul pe care si-l(o) doreste.

printre filmele supuse criticilor citeva bijuterii: Reservoir Dogs , Usual Suspects

*

e foarte interesant sa vezi ce scriu oamenii despre un film cind nu au structura si pregatirea de a scrie o cronica de film.

e o categorie a celor care povestesc actiunea, e o alta categorie a celor care judeca ce e bine si ce e rau despre personaje si actiune si mai e o a treia categorie a celor care pot esentializa povestea si pot formula cu cuvintele lor, necopiate din alte parti, o opinie care are si inteles dincolo de film.

in cronicile acelea de citeva rinduri vezi tot impactul pe care-l are invatamintul romanesc asupra mintii noastre.

va invit sa va uitati si sa trageti singuri concluziile.

si va mai invit sa scrieti si voi o cronica de film, despre unul dintre filmele din competitie. festivalul London Sundance Film&Music Festival aduce in europa filmele independente americane, genul de productie pentru care actorii mari de box office ar face orice ca sa joace in ea. ati putea fi printre aceste staruri. de voi depinde. si de talentul vostru la scris, in putine semne, despre un film.

eu sunt un jurat obiectiv, dar m-as bucura f f f tare ca dintre cititorii de aici sa mearga la Londra. pentru ca stiu ca voi sunteti mai destepti, mai cu umor, mai cinefili, mai simpa decit oricare altii.

puteti sa scrieti in aplicatia pe care o gasiti aici

*

Premiile sunt oferite de către Sundance Channel HD. Sundance Channel HD oferă o gamă largă de filme independente, documentare şi programe originale. Acest canal este disponibil în grila de televiziune de la Romtelecom, în pachetul suplimentar HD .

1194
dakino 23Dakino 23 – ce sa nu ratati

Dakino 23 – ce sa nu ratati

astazi incepe festivalul Dakino, editia cu nr 23, si sunt in ea citeva filme pentru care as cumpara bilete la jumatate din Bucuresti ca sa fiu sigura ca merge sa le vada.

tot ce pot sa spun e: mergeti pe mina mea si de data asta, filmele despre care scriu mai jos sunt mi-nu-na-te.

in seara asta, adica miercuri 12 martie de la ora 20, la cinema Pro The Grand Budapest Hotel, filmul lui Wes Anderson cu Ralph Fiennes, Tony Revolori, F. Murray Abraham, Mathieu Amalric, Adrien Brody, Tilda Swinton

miine seara Le Passe, de la ora 21, la Hollywood Multiplex Bucureşti Mall. e filmul despre care scriam la inceputul anului ca nu cred ca voi vedea altul mai bun in 2014. suntem la jumatatea lui martie, e valabil ce am scris/spus atunci.

vineri de la ora 21.30 tot la Hollywood Multiplex, Al doilea joc – filmul lui Corneliu Porumboiu cu care a fost acum la Berlin, in care el si tatal lui comenteaza un meci de fotbal, iar comentariul devine o proiectie despre viata si despre romania.

simbata de la ora 20.00 la Cinema Pro, Snowpiercer, filmul cu Chris Evans, Song Kang-ho, Tilda Swinton, Jamie Bell, Octavia Spencer si Vlad Ivanov, despre care am scris in ultimii doi ani de nenumatare ori si care nu cred ca va ajunge altfel pe marile ecrane.

 

ne vom vedea in salile de cinema, o sa va placa filmele astea sigur sigur.

 

1222
SnowpiercerVlad Ivanov si Tilda Swinton inchid Festivalul Dakino 2014

Vlad Ivanov si Tilda Swinton inchid Festivalul Dakino 2014

Am scris de foarte multe ori de filmul care-l pune fata in fata pe Vlad Ivanov cu Tilda Swinton, si care ii mai are in distributie pe Ed Haris, John Hurt, Chris Evans si Octavia Spencer.

la momentul respectiv sufeream ca nu vom putea vedea pe ecrane acest film. ei, bine editia nr 23 a festivalului de film Dakino se inchide cu Snowpiercer. (o intimplare frumoasa care are in spate un lant al prieteniilor: Miruna Berescu, cea care are in grija si festivalul Dakino de citiva ani incoace (are in grija si festivalul Anonimul), l-a convins pe distribuitorul roman , Media Pro, sa arate fimul pe marile ecrane. Miruna e buna prietena cu Vlad Ivanov.
(eu sunt happy si norocoasa ca-i cunosc pe amindoi)

pe 15 martie la Cinema Pro in seara care inchide editia e bine sa mergeti sa vedeti filmul. pentru ca nu se stie daca va mai fi o alta proiectie a acestui film in romania

un film despre care s-a scris de foarte foarte bine dupa fiecare vizonare in strainatate.

pentru cei care nu au auzit niciodata de Snowpiercer, este un SF apocaliptic a carui actiune se petrece intr-un tren.

Vlad Ivanov e unul dintre personajele negative, ajutorul lui Tilda Swinton care nu e foarte simpatica (rolul, nu ea) in acest film.

Ne vedem pe 15 martie la Cinema Pro

1131
borisun film de vazut in an electoral si cu Olimpiada la rusi

un film de vazut in an electoral si cu Olimpiada la rusi

anul asta o sa fie greu pentru orice cetatean spectator al activitatii politice.

o sa simtim manipulari, o sa vedem lovituri sub centura, o sa auzim din nou injuraturi ca forma de dialog intre persoane care s-ar descrie educat- elevate.

multe dintre smecheriile in comunicarea din campania electorala pentru prezindentiale se vor face cu participarea experitilor americani; am avut in fiecare an electoral experti american care au lucrat pentru diversi camdidati.

cum zilele astea suntem cu ochii pe rusia si facem misto de Putin si de megalomania lui, va recomand cu drag un film care are legatura cu anul electoral si este despre trei baieti foarte foarte destepti care l-au scos pe Boris Yeltzin presedinte cind nimeni nu-i mai dadea nicio sansa.

filmul e inspirat din realitate, cei trei baieti destepti au fost subiectul unui cover story in iunie 1996 in revista TIME. cind va uitati la film ginditi-va ca noi, ca natie, avem o educatie si un comportament rusesc. amintiti-va asta pese citeva luni in campania electorala pentru prezindentiale.

1264
parvu1STORY: Emanuel Parvu – actorul  profesor-scenarist-regizor

STORY: Emanuel Parvu – actorul profesor-scenarist-regizor

 

cind am aflat prima data (la Festivalul Anonimul, in august 2013) povestea de mai jos, am fost foarte surprinsa. sase luni mai tirziu, povestea devine publica; si e despre lucrurile pe care nu le stim despre oamenii de pe linga noi, si despre sa mergi pe drumul tau cu perseverenta, ca sa-ti indeplinesti visul.

 

 Sa produci saptaminal 65 de minute de comedie de la zero (roluri scrise, invatate, filmate, montate) – echivalentul a cite unui film de lung metraj – si sa reusesti sa atingi un public cam cit suma spectatorilor primelor 20 de filme romanesti din box office realizate dupa 1989 e o performanta cu care s-ar lauda orice regizor. In termeni tehnici la asta se rezuma emisiunea “In puii mei” de la Antena 1 al carei continut a fost iubit de unii, criticat teribil de altii, dar care va ramine in topurile audientelor tv pentru multa vreme.

O emisiune al carei succes s-a bazat nu doar pe continut, ci si pe o mecanica – matematica a programarii fiecarei secvente.

“Aveam emisiunea structurata pe cupluri – gen Mocea Flocea, Momiie Gogiie – sau personaje singulare: Naomi, Vanghelie, Becali. Daca Pro TV incepea cu Transformers ii atingea pe cei de 14-15 ani care sunt fascinati de roboti. Noi daca incepeam cu un cuplu cu betivi eram perdanți din start. Mucea – Flocea care erau personaje caricaturale – jucau “gros”, strident – erau pe intelesul copiilor. Cu ei incepeam. Daca Pro avea un film “commando”, care era pentru public de 16-17 ani, trebuia sa captam atentia adolescentilor si ne duceam pe ce-i interesa pe ei: transexuali, personaje dezbracate.”

Emanuel Parvu stie cel mai bine cum aratau zecile de permutari si combinatii ale scenetelor de citeva minute dupa reguli la care spectatorul nu se gindea, dar care ii dadeau confort si il tineau captiv in fata ecranului: niciodata consecutive doua scenete cu personaje din aceeasi categorie (singular/cuplu), niciodata consecutive doua scenete cu acelasi plan secundar (exterior/interior).

Parvu are 35 de ani, a terminat actoria in 2006 la UNATC, este asistent doctor la aceeasi facultate, are o nominalizare la premiile UNITER (premiile nationale pentru teatru), 4 scurtmetraje regizate (unul premiat la festivalul international de film independent Anonimul), 5 piese de teatru scrise si regizate.

Telespectatorii il cunosc din personajele pe care le –a interpretat in emisiune (cel mai adesea oameni obisnuiti in ipostaze si relatari neobisnuite, caricaturizari ale unor persoane devenite celebre via youtube), dar foarte putini stiu ca el a fost si regizorul a sapte sezoane “In puii mei”.

***

Cu un tata fotograf faimos, Emanuel Parvu senior – unul dintre primii fotografi romani care au semnat un contract cu o agentie internationala dupa 1989 (Reuters) si cu lucrari prezente in cel mai mare si mai important muzeu al fotografiei, Muzeul Elysee din Laussane – juniorul a crescut printre imagini.

A stat de la 6 ani in camera obscura in timp ce tatal lui developa fotografiile, dar abia peste multi ani a inteles ca, din dorinta de a avea fotografii cit mai bune, tatal lui a fost un precursor al photoshopului: facea corectii in timp real asupra unei fotografii intervenind cu degetele pentru citeva fractiuni de secunda asupra luminii care venea de la lampa care impresiona hirtia si repeta operatiunea pe 30-40 de hirtii ca sa obtina efectul dorit.

Asa a invatat juniorul ca imaginea trebuie sa spuna ceva intr-o secunda si decizia de a urma sectia imagine la UNATC a venit natural. Avea un background de mii de imagini in memorie. Doar ca pe parcursul scolii si-a dat seama ca nu e ceea ce isi doreste, ca lui ii place mai mult in fata camerei, ca actor si – in anul trei – a renuntat.

“Mult timp m-am intrebat de ce mi-am pierdut trei ani din viata, dar pe la 30 de ani cind m-am apucat sa fac regie de film mi-am dat seama ca n-as fi putut fara anii aia de scoala. Dumnezeu iti explica lucrurile mult mai tirziu. A trecut o decada si am inteles ca n-as fi putut sa-i cer unui operator lucruri exacte la film daca n-as fi facut scoala aceea”, povesteste Parvu rizind, amintindu-si de perioada din prima studentie, cind locuia cu parintii.

“Era cosmarul vietii mele sa stau cu parintii. Mi-am promis ca fac orice ca sa am casa mea. Orice. Pe vremea aia oamenii nu aveau obiceiul de a sta in chirie, iar eu stiam ca trebuie sa-ti cumperi casa, asa ca am decis ca ma duc muncesc si-mi iau casa. Si apoi ma fac actor.”

Destinatia? Londra.

***

In iunie 1999 tinarul Emanuel Parvu ajungea in Statia Victoria din Londra dupa 2 zile de mers cu autocarul. Era 5 dimineata si Parvu – care avea 20 de ani, 40 de dolari si 19 marci in portofel – era in bermude si tricou, avea o palarie pe cap si un aparat de fotografiat atirnat de git.

Cind s-a facut 8 a inceput sa ia la rind circiumile din cartierul Soho. “Buna ziua, aveti nevoie de cineva care sa spele pahare?”. Citeva ore mai tirziu avea job intr-un bar unde coleg de tura era un bulgar care l-a invatat cum sa se descurce: si-a distrus pasaportul si si-a facut un ID la o sala de sport cu care se putea legitima oriunde in Londra.

A dat apoi concurs la Titanic, un restaurant mastodont in care puteau minca simultan 1000 de persoane, unde obisnuitii casei erau sotii Beckham, Robbie Williams sau George Michael. La angajare a trebuit sa dea proba de ospatar. Primul client? O tinara care-si celebra petrecerea burlacitelor. Prima comanda?

“M-am impiedicat. Tot de pe tava, 7 pahare, am varsat in capul sarbatoritei. Am dus-o la vestiar, s-a spalat, s-a parfumat. Am facut glume ca m-am emotionat, ca sunt prea frumoase – erau cit o tona, cum sunt englezoaicele -, dar n -am mai facut nicio greseala in seara aia. Clienta l-a chemat pe manager si i-a spus ca revine peste 2 zile; ‘Daca baiatul nu e aici, va fac plingere.’ ”, ride Emanuel de intimplarea care a fost urmatorul pas intru integrarea lui londoneza pentru ca, odata cu noul job, a primit cont si card la Wesminster National Bank.

A muncit mult, sustinut si-a avansat pina la ajutor de manager. Dar n-avea sa mai ramina mult la Londra pentru ca o durere de masea i-a schimbat planurile. Ca sa fie tratat de un stomatolog britanic avea nevoie de o confirmare de la banca si procedura dura pina la doua saptamini, asa ca atunci cind n-a mai facut fata durerii, s-a dus la reprezentanta Tarom.

“Mi-am luat bilet pentru a doua zi si apoi direct cu biletul m-am oprit intr-o sectie de politie. Am intrat cu scandal: ‘ce se intimpla in tara asta, sunt roman vreau acasa, mi-au furat actele’. In 40 de minute aveam pasaport.”

Aventura londoneza durase un an si jumatate si ii adusese 20.000 de dolari cu care urma sa-si ia casa, o casa numai a lui.

Doar ca, la doua saptamini de la sosirea in tara, i s-a schimbat radical viata: a inceput sa traiasca simptomele unei boli rare, ale carei cauze nu au fost diagnosticate de medici: i-a cazut parul – cap, sprincene, barba.

Arata ca un spin, dar n-a renuntat la visul lui: sa dea la actorie.

*

A intrat la Hyperion si-a inceput joace in filme inca din primul an; vorbea bine engleza si- a cistigat multe castinguri pentru productiile straine care s-au filmat la noi. Primul rol? Un mort.

“Un manechin de latex costa 800 de dolari. Un student era 25 de dolari pe zi. Am stat ingropat in noroi, inghetat, 4 zile in frig, dar am fost mindru ca am cistigat cei 100 de dolari.”

Vorbeste putin despre perioada in care a invatat sa fie actor, dar atunci traia un paradox: deslusea tainele unei meserii care lucra cu sinele si cu exploatarea infatisarii, iar el se confrunta cu o maladie necunoscuta care-i schimbase radical chipul si care-l chinuia emotional. Nu putea lucra cu sine “pe curat” pentru ca nu era “curat” pe dinauntru. Ambitia si perseverenta l-au ajutat insa sa mearga mai departe, iar increderea in sine a mai crescut odata cu banii cistigati cu roluri de monstri si criminali, obtinute cu chipul pe care nu si-l recunostea in oglinda.

Dupa un an a dat examen de transfer la UNATC; a fost printre cei trei alesi, dar singurul pe care Gelu Colceag l-a creditat cu aprobare de transfer in acelasi an universitar. Ca mentor si indrumator, tot Gelu Colceag l-a sustinut si incurajat, cind, in doar citeva luni, a inceput sa lucreze cu unul dintre cei mai mari regizori pe care i-a avut Romania vreodata, Liviu Ciulei, ca urmare a unui concurs pe care l-a cistigat la Teatrul Bulandra.

“Refuz sa cred ca eu eram cel mai bun; dar ceva a vazut el la mine; poate pentru ca eram fara par, aratam straniu. Eram cel mai mic din toata distributia si domnul Ciulei cumulase trei roluri, asa ca aveam ceva replici de spus. A fost o emotie speciala. Imi era frica sa nu dau gres, primul pas pe scena in piesa il faceam eu; aveam replici cu Ion Caramitru, cu Dan Astileanu. Ma plimbam prin sala, in actul 2 eram cu domnul Rebengiuc.”

In aprilie 2005 a avut loc premiera de la “Sase personaje in cautarea unui autor” si, peste citeva saptamini, Liviu Ciulei l-a invitat acasa pentru o conversatie privata. A fost o intilnire de 10-15 minute, dar intensa si foarte emotionanta in care l-a intrebat cum se descurca la scoala, daca are timp sa mai joace intr-o alta piesa. Asa a ajuns sa mai lucreze sapte luni cu Ciulei pentru Henric IV-lea, cu Marcel Iures in rolul principal.

“Cel mai frumos era cind nu repetam eu; stateam in sala cu un rind in spatele domnului Ciulei si ma uitam. Eu eram armasar tinar, imi punea o zabala, ma tragea si mergeam; dar era frumos sa vad cum il duce pe Rebengiuc care era cal batrin, cum ii pune lui Iures zabala si il plimba pe unde vrea el.”

Nu se gindea insa ca tocmai ce i se sadeau in minte semintele care aveau sa-l transforme in regizor.

*

La terminarea facultatii cind a vazut ca e greu sa obtina lucrurile pe care si le dorea – roluri principale, replici multe in care sa arate ce poate sa faca – a reactionat la fel ca in adolescenta: s-a hotarit sa-si faca o casa a lui in meserie. A scris o piesa – Sector S – si a montat-o la Green Hours.

“Cu vreo citeva zile inainte de premiera, l-am sunat pe profesorul meu, – G. Colceag- si l-am chemat la Green. Era acolo un fum de puteai sa-l tai cu cutitul. Stiam ca Gelu nu fumeaza, ca il enerveaza fumul. A venit, pe la 12 noaptea, si a stat nemiscat sa-mi vada propunerea de piesa. Dupa discutia cu el, am reglat suruburile care mai erau de strins” – ride Parvu, povestind cum ditamai profesorul statea ghemuit pe scaunele incomode de la Green sa-i vada lui piesa. “Asa m-a iubit pe mine Gelu.”

In februarie 2006 era nominalizat la premiile UNITER pentru Debut cu piesa pe care o scrisese si o regizase, citeva luni mai tirziu monta aceeasi piesa la Teatrul Sica Alexandrescu din Brasov, apoi a fost invitat sa monteze la Teatru Foarte Mic si iata-l dramaturg -actor- regizor.

Apoi a inceput sa lucreze cu Mihai Bendeac – care-i fusese coleg – ca scenarist la “Mondenii”, iar cind Bendeac a plecat de la Prima Tv, din prietenie si solidaritate, Parvu a mers cu el mai departe. A fost pentru un sezon scenarist la “In puii mei” si din sezonul 2 a facut si regia.

A continuat insa sa faca teatru, sa scrie si sa regizeze piese si s-a mutat usor si catre cinematografia noastra, nu doar cea in care Van Damme sau Steven Segall erau eroi. A jucat intr-unul din episoadele omnibusului lui Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de aur, l-ati putut vedea in Portretul luptatorului la tinerete (r. Constantin Popescu), in Eminescu vs Eminem si Fix alert (r. Florin Piersic jr) sau in serialul de la TVR – La urgenta.

A regizat scurt metrajele “O familie” cu care a luat premiul juriului de la Bucuresti in festivalul international Betting on Short (in 2009), “Pui, cartofi prajiti si-o Cola” cu care a luat premiul pentru cel mai bun scurt metraj de fictiune la festivalul de film Anonimul in 2012, “Retur” – parte din Omnibusul Anonimul 10, actori in spatele camerei, 2013, dar si un film experiment “Doi”, realizat dintr-un singur cadru, lucrat in regim de teatru.

Ca regizor a avut “in grija” actori mari – Dorina Lazar, Constantin Cojocaru, Andi Vasluianu, Anca Sigartau, Medeea Marinescu, Cosmina Stratan, Ana Ciontea, Dan Condurache, dar si pe profesorii lui de la facultate: Tania Filip si Florin Zamfirescu.

Intre timp a facut un master in pedagogie si a terminat doctoratul, devenind professor la UNATC.
“Mi-am dorit sa fiu profesor. Imi place sa lucrez cu ceva nou si maleabil, iar studentii sunt foarte cruzi. Cu ei trebuie sa ai metode clare si fixe, apoi lucrezi pe fiecare structura umana in parte. Sunt oameni care merg de la forma la fond – adica fac mai intii gesturi exagerate: acum ma supar, acum merg – si sunt oameni care nu pot sa faca rolul, daca nu-si descopera mai intii adevarul inauntru. Ca profesor trebuie sa-i ajuti pe ei sa descopere, pentru ca nu au inca mijloace. Nu poti sa vii sa-i spui “asa e teatrul!” pentru ca i-ai nenorocit.”

*

E mijlocul lui ianuarie 2014 si suntem la aproape 15 ani de la momentul in care Emanuel Parvu a renuntat la facultatea de imagine ca sa-si croiasca un drum asa cum simtea el ca-l reprezinta. Stam in bucataria casei in care locuieste impreuna cu prietena lui, Miruna Berescu, si fetita acesteia, Ingrid. Pe masa sunt laptopul, o scrumiera si doua cani pe care le realimenteaza cu ceai la intervale regulate. Una a mea, cealalta a lui.

Vine dupa premiera de la teatru Metropolis “Doi pe o banca” pentru care a semnat regia, cu actorii Tania Filip si Florin Zamfirescu in rolurile principale, dupa un text al rusului Alexander Ghelman, un text cu care a facut un experiment unic in Romania. L-a montat mai intii cu actori tineri (Mihai Bendeac si Adela Popescu), l-a transformat intr-un scurt metraj filmat dintr-un singur cadru (filmul DOI, cu Ana Ciontea si Mircea Rusu), pentru ca acum sa-l monteze cu actori maturi, fostii lui profesori de la scoala. Un experiment despre creativitate si reinventarea limbajului intr-un spatiu restrins: acelasi text.

In laptop e scenariul primului lung metraj pe care-l va filma in aceasta vara, o reinterpretare a nuvelei lui Max Blecher, Inimi Cicatrizate, povestea unor bolnavi imobilizati in corsete de gips.
“Cred ca povestea asta corespunde unei perioade anume a vietii mele. O poveste cu oprelisti fizice intr-o lume frumoasa moral. Sa vezi cit de frumos sunt mobilati interior oamenii impotenti fizic.”

Nu spune mai mult, dar e usor sa te gindesti ca e o lume pe care o cunoaste dinauntru din vremea in care acea boala nediagnosticata l-a facut sa-si piarda parul in totalitate. Atunci, dupa 4 ani de intilniri cu cei mai mari medici romani si suferinte emotionale despre care nu vrea sa vorbeasca, l-a intilnit la o filmare pe Florin Piersic care, cind a auzit ca inca nu a ajuns si la doctorul Nicolae Maier de la Cluj, i-a spus:

– A fost colegul meu de clasa. Ma, sa-mi spui cind vii la Cluj, ca eu te fac bine.

Cind povesteste asta, Parvu e in picioare, linga aragaz, pregatind inca un ceai. Intr-o secunda si-a adus putin umerii in fata, a ridicat din barbie si din sprincene, i-a aparut un zimbet in coltul gurii si s-a auzit vocea guturala, inconfundabila a lui Piersic: “ma, ai sa vezi ca eu te fac bine”.

Florin Piersic s-a tinut de cuvint si l-a dus la clinica doctorului Maier. Citeva intrebari stranii (pe ce parte dormi, cum maninci cartofii prajiti ) si, 15 minute mai tirziu, Parvu avea un tratament de urmat, iar curind a inceput sa-i creasca din nou parul.

Acum perioada aceea e o lectie de viata pe care spectatorii viitorului lui film o sa o simta cel mai probabil printre vorbele personajelor. Aceeasi spectatori care-l stiu drept “Margica”, prietenul lui Bendeac care juca roluri comice in “In puii mei” si care, chiar si la doi ani distanta de cind nu mai exista emisiunea, il mai opresc pe strada sa-si faca poze cu el.

Parvu e punctual, organizat si meticulos, iar intilnirea noastra are ca limita ora 13 cind trebuie sa plece la facultate, la cursuri cu studentii. E imbracat intr-o camasa bleu, cu minecile usor suflecate si poarta pantaloni de stofa, dar sunt citeva detalii care-l scot din tiparul profesorului clasic.

– Mai am o singura intrebare si gata, promit. Ce reprezinta tatuajele de pe brate?

De sub minecile camasii se vad doua tatuaje: pe bratul sting o cruce mare lata cu inscrisuri pe ea, pe dreaptul un sir subtiri de litere. Se uita serios la bratul sting, apoi la mine si raspunde cu aceeasi voce calma, joasa cu care l-am auzit explicindu-i lui Florin Zamfirescu de ce sa schimbe un gest in timpul repetitiilor de la “Doi pe o banca” sau adresindu-se tehnicienilor de la Antena 1 cu care a filmat seria de comedii bulevardiere sub genericul Teatru TV. O voce diferita de cea in care “este actor” care are un alt fel de energie de parca si soapta ar ajunge in capatul salii.

– Aici e un text din Noul Testament, Matei 1 cu 23, “Si Fecioara va naste un fiu si-l va numi Emanuel care inseamna Dumnezeu este cu mine”, iar aici – se uita la bratul drept – este un papirus pe care scrie “unul este Dumnezeu”

Tatuajele si le-a facut dupa ce a avut un incident in primul an de motociclism. Era tinar, teribilist si a intrat in pasajul de la Piata Muncii cu 200km/h. Intr-o secunda si-a dat seama ca se afla la un pas de o catastrofa.
“Cind esti in fata unui accident, timpul pare ca se dilata. M-am uitat in oglinda si mi-am zis: ‘Daca merg drept o sa ma opresc in parapet. Sau mai bine merg usor in lateral si intru in bordura. Am sa cad pe iarba din refugiu si conteaza ce o sa vina din sensul celalalt, pentru ca sigur ma rostogolesc pe contrasens’. Oricare dintre scenarii era grav, eram ingrozit si iesirea din pasaj era tot mai aproape, asa ca am zis din tot sufletul:

‘Doamne, te rog, scapa-ma.’

Si cum am terminat de zis, mi-a pocnit un piston. Am ajuns la 60 km/h in citeva secunde. Numai EL m-a putut scapa asa. N-am atins nimic. M-am rugat din toata puterea mea disperata, a unui tinar dement, spunind ca n-o sa mai fac niciodata.”

Il aud cum spune povestea care i-a lasat urme pe trup si ma gindesc ca destinul e pazit de Doamne Doamne, dar si-l face omul. Iar el e un exemplu foarte bun.

A renuntat la ceva sigur si comod de mai multe ori in viata cind n-a mai crezut in proiect (facultatea de imagine, emisiunea “In puii mei”), a muncit din greu in slujbe de salahor, a devenit antreprenor al vietii sale de actor scriindu-si si regizindu-si piesele; iar acum si-a inscris filmul in concursul de la CNC si e hotarit sa mearga pina in pinzele albe ca sa-l faca exact asa cum il vede in fiecare seara, inainte de culcare, in mintea lui.

E foarte posibil sa ia din nou premii si cu lungmetrajul – cum a luat in fiecare dintre situatiile in care a facut totul dupa regulile si mintea lui – si, chiar daca se va gindi ca are un ingeras pazitor care-l ghideaza, o sa stie chiar si el ca succesul vine de la ambitia, perseverenta, rigoarea si curajul pe care le pune in munca.

Doar ca n-o sa se laude niciodata cu asta.

7206
eternal-sunshine-of-the-spotless-mindEternal Sunshine of the Spotless Mind: s-a inventat drogul care sterge amintirile traumatizante

Eternal Sunshine of the Spotless Mind: s-a inventat drogul care sterge amintirile traumatizante

va mai amintiti minunatia de film Eternal Sunshine of the Spotless Mind in care personajele principale interpretate de Jim Carrey si Kate Winslet decid sa mearga la o companie care sa le stearga din minte amintirile legate de relatia lor?

atunci parea ceva SF (era in 2004), scenariul e scris de regizor Michel Gondry si de Clarlie Kaufman, intre timp e realitate.
cercetatorii de la MIT au descoperit un drog care poate sterge din memorie amintirile traumatizante

The drug, a histone deacetylase inhibitor (HDACi), interferes with one of the ways that brain cells record memories, by precisely placing proteins called histones on certain segments of DNA, affecting which genes are expressed. The hope is that, using this principle, doctors could someday prescribe drugs that aid in the treatment of post-traumatic stress disorder (PTSD).

Right now, those seeking relief from PTSD typically use exposure therapy, in which a patient mentally revisits a traumatic memory in hopes of overcoming the anxiety associated with it. But “the options for treatment of PTSD are very limited. There’s really no good medication, and exposure-based psychotherapy is often ineffective for older memories,” says Li-Huei Tsai, the lead author of a new study documenting the research

in acest moment se fac teste pe soareci, dar cercetatorii spun ca rezultatele sunt imbucuratoare. ce nu poate face acest drog insa este sa inlature frica.

mai avem o speranta ca vor mai ramine si niste oameni pe planeta asta. cu bune si rele.

1142
the dyingPaul Schrader (Taxi Driver) & Nicolas Cage filmeaza la Bucuresti

Paul Schrader (Taxi Driver) & Nicolas Cage filmeaza la Bucuresti

Astazi au inceput filmarile de la The Dying of the Light un film scris si regizat de Paul Schrader, domnul care a scris scenariul de la Taxi Driver.

Partea simpatica este ca filmeaza la Bucuresti la Castel Films.

in rolul principal il are pe domnul Nicolas Cage care a mai filmat pe la noi poveste cu vampiri in flacari. de data asta e un agent CIA care orbeste in timpul ultimei sale misiuni.

mai sunt la bucuresti, frumuseii Anton Yelchin si David Lipper, dar si minunata Irene Jacob (vedeta in RED0ul lui Kieslowski)

cu foto la frumusei ca sa stiti sa-i recunoasteti pe strada daca aveti noroc sa-i intilniti

Anton

David

foto de cover e de astazi de la filmare si e de pe pagina de facebook a regizorului.
 

1358

Loving Vincent – un proiect care schimba lumea filmului si a artei

o echipa de animatori detinatori de premii Oscar au pornit unul dintre cele mai inovatoare proiecte in industria de animatie.

un film despre viata lui Vincent Van Gogh realizat din picturile lui animate.

pentru proiect vor face o selectie mondiala de pictori dintre care vor alege 4 care vor face picturile necesare filmului, in stilul lui Van Gogh desigur.

au nevoie de multi bani ca sa faca asta asa ca, desi sunt cistigatori de Oscar deci le-ar fi mai usor cu gasitul finantarii, au facut si pe o platforma o stringere publica de fonduri. pina la momentul la care scriu au 12.500 de lire sterline. aici este link-ul unde puteti face o donatie cit de mica. sau macar il puteti da mai departe ca sa stie cit mai multa lume de proiect,

e un proiect foarte foarte frumos si pentru cine e familiar cu viata lui Van Gogh e probabil cea mai buna idee de a face un film despre el. pentru cine nu e familiar exista in romania Draga Theo, corespondenta dintre Vincent Van Gogh si fratele lui Theo. am scris despre carte aici, cu doua fragmente din scrisori

*

e un trend cu picturile animate, am mai scris zilele trecute despre initiativa unui regizor italian, doar ca acolo ideea mi se parea grotesca si vulgara, departe de ceea ce inseamna momentul surprins printr-o pictura. aici e vorba de altceva.

1390
de niroLa Sundance, un film despre tatal gay al lui Robert de Niro

La Sundance, un film despre tatal gay al lui Robert de Niro

La festivalul de film de la Sundance, Robert de Niro a prezentat un film documentar despre tatal sau, Robert de Niro Senior, un faimos pictor abstract expresionist de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Filmul care prezinta activitatea seniorului, nu ocoleste nici subiectul homosexualitatii sale si actorul povesteste cum tatal sau a parasit-o pe mama lui in momentul in care si-a dat seama ca este gay.

Initial filmul a fost realizat de De Niro Jr (actorul) pentru ca fii lui – nepotii pictorului – sa-si cunoasca bunicul chiar daca nu l-au intilnit niciodata, dar producatorii i-au explicat ca e relevant pentru un public mult mai larg intrucit vorbeste despre o perioada a picturii contemporane, nu doar despre viata tatalui lui.

Filmul se numeste Remembering the Artist Robert De Niro Sr si va avea premiera la HBO – in america, dar poate si la noi – in iunie.

*

N-are sens sa va atrag atentia asupra asumarii si relaxarii lui De Niro Jr asupra homsexualitatii tatalui lui. In Ro nu cred ca ar fi facut cineva asta. Bine, nici nu avem un De Niro.

1304

VIDEO: Film pentru prieteni – Radu Jude

Film pentru prieteni este o poveste grea despre singuratate . E un mediu metraj regizat si scris de Radu Jude in care Gabriel Spahiu arata ce stie in actorie. (si stie).

e un film facut cu zero buget, cu participarea prietenilor si a circulat in festivaluri.

acum este public, integral pe you tube. si-l puteti vedea aici.

probabil ca filmul asta nu va ajunge niciodata la tv-uri, nici nu e un film pentru tv-uri, dar e un film de vazut.
imi aduc aminte ca l-am vazut acum 2 ani (poate 3?) in studio la domn Cristutiu (care face montajul acestui film), in prezenta regizorului si ca am plecat de acolo cu stomacul in pioneze.
ca m-am plimbat pe strazi o vreme ca sa-mi reintru in ritm.

1283

Bellezza

am o noua teorie: spune daca ti-a placut La Grande Bellezza si o sa stiu daca ai vazut vreun film de Fellini sau Antonioni. daca mai si stii de unde a copiat Sorrentino, am putea deveni prieteni.

1089

1 minut de poezie vizuala

e o reclama pentru condimente dar vinde de fapt o atmosfera si un fel de poezie care pune la un loc gindul aromei cu muzica si cu efectul visual.

1 minut. atit tine. dar e minunat.

sounds of taste se numeste si ii apartine unui artist pe nume Chris Cairn care a lucrat cu DJ-ul MJ Cole si cu und omn specialist in efecte pirotehnice pe nume Paul Man

aici puteti vedea si un filmulet de making of

1323
nyphomaniacNymphomaniac – cite ceva despre penisul lui Shia LaBeouf

Nymphomaniac – cite ceva despre penisul lui Shia LaBeouf

cum mai sunt citeva zile pina la premiera filmului Nymphomaniac, au inceput sa apara stirile picante care sa ajute si mai mult la promovare.

Shia LaBeouf a anuntat ca in toate secventele “cu penetrare” au fost folosite dubluri, dar chiar si asa, inainte de a incepe filmarile a trimis producatorilor o fotografie cu partile sale genitale.

Acesta a fost testul pe care l-au facut producatorii pentru a vedea cit de motivat este. La momentul respectiv nici agentul lui si nimeni din echipa nu stiau care este subiectul filmului, cunosteau doar ca e un film pe care-l face Lars Von Trier. I-au cerut o fotografie a organelor sale genitale pe care a livrat-o intr-un plic echipei regizorului si pe care acesta nici macar nu a vazut-o vreodata.

Abia dupa ce a trecut acest test au inceput sa vorbeasca despre rol, despre bani si toate anexele legate de expunerea sa in acest film cu sexualitate explicita.

LaBeouf mai zice ca s-a inspirat pentru rolul din Nymphomaniac din ce a facut Christian Bale in American Psycho. Saptamina viitoare vad filmul in avanpremiera, asa ca revin curind cu detalii:)

986
Her-with-Theodore-Twombly-on-red-movie-poster-wideHER – un film manipulativ si foarte foarte destept

HER – un film manipulativ si foarte foarte destept

“The past is just a story we tell ourselves.” HER

e o secventa in filmul lui Spike Jonze, HER, in care la usa personajului principal (interpretat de Joaquin Pheonix) vine o domnisoara – o iubita surogat – angajata de inteligenta artificiala cu care are o relatie. fata e un intermediar al emotiilor virtuale pe care Samantha, intelingenta artificiala, nu le poate transpune in realitate pentru ca nu-l poate atinge, nu-l poate saruta, nu poate face dragoste cu EL.

fata care suna la usa e interpretata de Portia Doubleday, o actrita de care nu ati auzit, doar ca atunci cind veti vedea filmul uitati-va cu atentie la ea. pentru citeva secunde, acolo, cind e in usa si nu rosteste niciun cuvint, dar zimbeste timid seamana teribil de tare cu Sofia Coppola.

fosta sotie a lui Jonze.

*
mi-a placut mult trimiterea aceasta subtila la viata lui, poate inconstienta, poate foarte constienta, dar vizibila pentru un spectator ca mine. cind e sa ia “chip” iubirea virtuala, atunci acesta e unul familiar celui care a scris si regizat povestea.

:)
*
HER e unul dintre cele mai manipulative, inteligente, intime filme pe care le-am vazut in ultima vreme. se joaca in fiecare moment cu nevoia de atentie a spectatorului, iti spune o poveste despre a avea pe cineva alaturi – chiar daca nu in forma fizica -, despre nevoia de a fi atasat emotional de cineva.

cineva care sa-ti urmareasca gindurile/ faptele si care sa descopere lumea prin ochii tai. cineva care nu aduce niciun fel de bagaj in relatie, care n-are nicio prejudecata, care e deschis(a) la minte si care-ti da un confort special pentru ca are o forma de puritate: nu poate face comparatii pentru ca n-a “trait” nimic similar pina la INTILNIRE.

cineva care n-are chip si poate fi proiectia a orice ti-ai putea imagina.

cineva care te asculta si rasfata mereu – sau aproape mereu (caci spre final incepe sa aiba mici “nevoi”) – fara sa ceara nimic in schimb.

ce nu face, si abia aici e manipularea, e sa aseze corect in “lantul trofic” relatia.

pentru ca daca toti spectatorii barbati isi vor dori sa fie ca Pheonix, cu siguranta multe dintre femei vor vrea sa-l ia acasa, uitind ca niciodata nu vor putea fi atit de altruiste.
:)

*
altfel, dupa ce veti vedea acest film si va veti gindi, fie si pentru citeva secunde doar, ca lumea chiar s-ar putea sa ajunga asa (sa-si comunice integral emotiile prin device-uri) o sa va ingroziti putin. astazi avem aproape toate device-urile care au aparut in Minority Report, de exemplu:)

*
pentru mine, HER e ultimul film dintr-o trilogie pe care trebuie sa o vedeti la acest inceput de an;

intr-o ordine pe care am sa o explic curind – Saving Mr Banks, The Secret Life of Walter Mitty si, desigur, HER.
regizori diferiti, subiecte diferite, dar cu o frumoasa legatura intre ele, redusa la o simpla fraza a lui Anatole France: “TO KNOW IS NOTHING AT ALL… TO IMAGINE IS EVERYTHING”

P.S. eu as vrea sa-l iau acasa nu pe Pheonix, ci pe Spike Jonze:)

1615
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!