Tag : FITS

teatruNoaptea Muzeelor si acreditarile la festivalurile de film, de teatru, de muzica –

Noaptea Muzeelor si acreditarile la festivalurile de film, de teatru, de muzica –

Suntem natia care nu merge tot anul la muzeu si cand da de o manifestare cu acces gratuit sta la cozi de ore pentru a vedea o expozitie permanenta. Noaptea Muzeelor.

Toti oamenii cu carte pe care-i cunosc sunt sigura ca se incrunta la situatia aceasta. Stim cu totii ca e reala, ne mahneste dar… fara sa stie multi dintre ei o incurajeaza.

Cand acrediteaza in festivaluri oameni care nu si-au platit in viata lor un bilet la teatru, la film, la un concert de muzica simfonica. Sau pe o carte, alta decat una motivationala cu citate de oftat.

Vine vremea festivalurlor de film si de teatru, o sa fie o inghesuiala mare de ”influenceri” de cultura care de la precedenta editie de festival n-au mai fost la teatru sau la film. Nu mai vorbesc de un spectacol de dans. Nu mai vorbesc sa plateasca ei biletul. Nici nu iau in calcul posibilitatea ca ei sa mearga in alte tari – sau in afara orasului lor (pe banii lor!) – pentru a vedea ceva nou, pentru a invata si experimenta ceva nou in teatru, in dans, in muzica.

Daca la acreditarea la festivaluri, cand organizatorii cheltuie bani pe tine cu cazarea si, uneori, cu mancarea si se asteapta sa scrii DESPRE FILME/SPECTACOLE (nu despre ce e pe strada), responsabilii cu acreditarile s-ar gandi sa se documenteze cam ce a vazut/ascultat cetateanul acreditat intre o editie si alta, ce a consumat cultural pe banii proprii si i-ar elimina pe ce care n-au mai ajuns printr-o sala de teatru sau un cinematograf de cand i-au invitat ei, am progresa putin cu totii.

Pentru ca am deveni fiecare dintre noi mai responsabili.

Cand am scris anul trecut despre prostiile pe care le-au povestit bloggerii care au mers la spectacolele din FITS si se laudau cu intalnirea cu Baryshnikov, mi-a sarit jumatate din internet in cap. Va rog sa-i cautati pe frumosii in cauza si sa vedeti cam despre cate spectacole de teatru sau de dans au scris de la inceputul anului si pana acum, ca sa nu zic de la editia trecuta de festival si pana astazi.

(aici textul de anul trecut: Film, teatru, oportunism si audiente online )

E doar un gand de dimineata, dupa Noaptea Muzeelor.

3410
isabelle huppertIsabelle Huppert vine la Festivalul de Teatru de la Sibiu! 4 filme pe care sa le vedeti inainte :) –

Isabelle Huppert vine la Festivalul de Teatru de la Sibiu! 4 filme pe care sa le vedeti inainte :) –

Una dintre cele mai apreciate actrite franceze – Isabelle Huppert – vine la Festivalul International de la Sibiu cu un spectacol lectura. E un bun prilej sa va reamintesc cateva dintre filmele in care a facut roluril exceptionale.

Huppert are in palmares toate premiile din industrie (in teatru si in film), inclusive un Glob de aur si o nominalizare la Oscar. E considerata una dintre cele mai stilate si mai rafinate actrite franceze, iar rafinamentul nu e doar in munca sa, ci si in hainele pe care le poarta (mai jos cateva dintre apartiile sale de pe covorul rosu).

E o doamna in cel mai profund sens al cuvantului si… e proprietara unui cinematograf de arta din Paris (pe care-l administreaza fiul ei).

Daca n-ati vazut nimic din munca ei, va recomand din inima sa vedeti filmele de mai jos, o sa va emotioneze, o s ava zguduie, o sa va puna pe ganduri

Pianista – dupa cartea lui Elfriede Jelinek (castigatoare a premiului Nobel pentru literatura), carte exceptionala care e tradusa si la noi, o gasiti la Polirom, in traducerea minunata a Norei Iuga.

Elle (pentru care a fost nominalizata la Oscar anul trecut)

Amour  

La ceremonie

 

Iata si cateva dintre aparitiile sale publice, care sunt adevarate lectii de stil.

00-Isabelle-Huppert 01-Isabelle-Huppert 02-isabelle-huppert 160912_r28675-1019x1200-1472761990 isabelle huppert 1 Front Row at Louis Vuitton Cruise 2018 Show in Kyoto, Japan isabelle huppert 3 isabelle huppert 4 isabelle huppert Isabelle

[caption id="attachment_50222" align="alignnone" width="800"]CANNES, FRANCE - MAY 21:  Isabelle Huppert attends the Women in Motion Awards Dinner at the 70th Cannes Film Festival at Place de la Castre on May 21, 2017 in Cannes, France.  (Photo by Venturelli/Getty Images for Kering) CANNES, FRANCE – MAY 21: Isabelle Huppert attends the Women in Motion Awards Dinner at the 70th Cannes Film Festival at Place de la Castre on May 21, 2017 in Cannes, France. (Photo by Venturelli/Getty Images for Kering)[/caption]

Isabelle-Huppert_-Chopard-Dinner-at-70th-Cannes-Film-Festival--10-662x966 Isabelle-Huppert_width1024 Isabelle-Huppert-en-Dior-Haute-Couture isabelle-huppert-golden-globes-2017 isabelle-huppert-red-carpet-fashion-elle-ss01

2266
bordsky-baryshnikov_adibulboaca_14iunie_web-08620Film, teatru, oportunism si audiente online

Film, teatru, oportunism si audiente online

Anul acesta participarile la TIFF, dar mai ales la FITS (festivalul de film, respectiv teatru, cele mai mari din RO) m-au facut sa ma gandesc ca oportunitatea intalnirii cu o celebritate care performeaza intr-un domeniu de nisa e o oglinda a imposturii si a ego-ului deformat dupa audienta online.

A fost foarte vizibil la FITS cand jurnalistilor si bloggerilor li s-a oferit o intalnire privata cu Mikhail Baryshnikov si o vizionare a repetitiei spectacolului sau, Brodsky/Barashnikov.

Oameni care n-au vazut in viata lor spectacole de dans cat numarul degetelor de la o mana au devenit rapid cunoscatori ai vietii si activitatii artistului. Gata sa puna intrebari, gata sa transcrie raspunsuri.

(n-au stiut nici sa aprecieze valoarea reala a intalnirii dincolo de mondenitate, n-au stiut ca Baryshnikov are de obicei intalniri cu presa doar contra cost, iar banii se duc catre centrul sau de dans, in acest caz doar charme-ul dlui Chiriac, directorul festivalului, a facut ca imposibilul sa devina posibil)

N-a fost despre a relata, despre reporting in timp real, a fost despre ”hopaaa, sunt eu aici in sala la Baryshnikov pe care l-am vazut in Sex & The City”.

A fost reversul sindromului Toma Necredinciosul (daca nu vad, nu cred), a fost ”e adevarat doar ce vad eu, asa needucat cum sunt, daca am vazut io ce am inteles dupa mintea si pregatirea mea, atunci asa este. pentru ca eu sunt un mic dumnezeu si lumea – inclusiv experienta dansului dlui Baryshnikov – a inceput odata cu mine, cu cat stiu eu despre el”.

Mi-e rusine sa dau exemple din ”cronicile” scrise de tinerele sau mai batranele sperante ale bloggingului din festival, pur si simplu, mi-e rusine. Pentru ca sunt greseli de traducere mot a mot din engleza fara cunoasterea termenilor (din dans ) in romaneste, pentru ca sunt baliverne care se cred poetice si care n-au nicio legatura cu ce a fost pe scena sau categoria ”a fost atat de tare ca n-am cuvinte sa scriu” – cand de fapt pt asta esti acolo, sa ai cuvinte sa scrii. Mi-e, deci, foarte rusine.

Cum mi-a fost rusine si cand am vazut o doamna cu ochelari de soare in sala de spectacol la baiatul din SATC… era fashion.

*

Intamplarea m-a dus insa intr-o lunga si patimasa dezbatere la un pranz cu Alex Negrea si Oana Vasiliu.

Oana era in tabara mea, simtise si ea oportunismul cu panglici frumos ambalat, Alex – mai putin patimas in cum sunt prezentate artele – spunea ca responsabilitatea nu e doar a celui care pune baliverne in spatiul public in formulari autoritare ”eu am simtit, eu am inteles, eu am vazut si eu cred ca”,  ci si a celui care citeste. Pentru ca alege sa citeasca asemenea prostii.

Ma aflu in tabara opusa lui Alex si cred ca nu trebuie ratata nicio sansa de a-i prezenta cuiva care citeste pentru doua minute un text o informatie corecta care ar avea o sansa sa-l duca intr-o sala de spectacol.

Si mai cred ca oamenii care nu au cultura necesara si nici bunul simt sa accepte ca nu stiu, nu ar trebui acreditati de niciun festival. Festivalurile ar trebui sa gireze – pe banii festivalurilor – oameni care sunt responsabili cu continutul despre produsul lor (actiunile din festival)  pe care-l pun in spatiu public. Daca nu au asemenea oameni, atunci sa dezvolte programe prin care sa-i invete sa scrie/filmeze/relateze pe cei despre care cred ca au potential in aceasta directie. Sa construiasca, spre binele lor, pe termen lung.

Iar cei care inteleg ca un festival e de un check in fashionable, ca e exclusiv despre terase si carciumi (desi nu e festivaul berii), ar trebui lasati sa vina pe banii lor, nicidecum validati de organizatori. Pentru ca, indirect, se valideaza mediocritatea si impostura.

E valabil si pentru sponsori. Altfel dati banii in hau, degeaba. Nu veti converti niciodata asocierea culturala (imi imaginez pe bani frumosi) cand ati devenit sponsori ai unui festival de teatru/ film.

 

foto cover Adi Bulboaca/ FITS 2017

4289
fits 2017#credeminteatru – Trei lucruri pe care le-am invatat de la FITS in acesti ani

#credeminteatru – Trei lucruri pe care le-am invatat de la FITS in acesti ani

Prima mea amintire despre festivalul de teatru de la Sibiu e de la 3 ani de la aparitia festivalului – pe vremea aia era local, dar tot cu domnul Chiriac la conducere.

Am amintirea exacta a domnului Chiriac aflat in biroul meu de la Europa FM incercand sa ma convinga sa ne parteneriem media cu festivalul – imi spunea ca o sa fie unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, ca o sa vina unii dintre cei mai mari actori ai lumii, ca va fi ceva cum n-am mai vazut – si eu ma gandeam: ”Doamne, cine e nebunul asta de la mine din birou?!”

Culmea e ca tot ce a spus atunci a devenit realitate, iar pentru mine domnul Chiriac este ce mai bun exemplu de nebun frumos cu o ambitie incredibila si o inteligenta uimitoare care nu se lasa pana nu face lucrurile sa se intample asa cum si le-a imaginat el.

E cel mai bun exemplu ca, daca iti doresti cu adevarat ceva si lupti in draci pentru visul tau, ti se indeplineste. (Domnia sa vorbeste de succese si se incarca din ele, dar nu mentioneaza niciodata greutatile incredibile, oboseala dincolo de limita si… alte sarificii )

*

Pe vremea aia, la inceputul anilor 2000, nu-mi placea teatrul.  Ratasem momentul Andrei Serban de la Teatrul National, deci nu apucasem sa simt teatru pe bune, asa ca toate intalnirile mele post revolutionare erau cu un amestesc de urlet experimental si text care rabdase in sertar sa iasa la vedere atat de mult incat ii simteai frustrarea printre cuvinte.

Nu-mi placea, deci, teatrul.

A fost nevoie sa-i descopar pe Radu Afrim si Andrei Serban, sa am privilegiul imens al unor lungi conversatii cu dansii, sa plang cu suspine la piesele lor, sa ma uit la bucataria din culise (la propriu, la Sibiu, la repetitiile lui Andrei Serban am mancat in bucataria teatrului) ca sa invat sa ma uit la teatru dincolo de text.

Ca sa invat sa ma uit la ce parte din sufletul actorului e oglindita de regizor prin poveste, la cum actorul lucreaza cu el ca sa –mi arate mie, spectatorul, emotia fina care pare autentica si sa ma convinga sa stau acolo, in povestea lui, mult timp si dupa ce textul s-a incheiat.

Abia apoi am inceput sa am curajul sa scriu despre teatru. M-a incurajat Andrei Serban, m-a indrumat si in ce ar fi bine sa citesc si m-a responsabilizat pentru sinceritatea mea. Ne-am certat de cateva ori bune in viata asta pe viziunile noastre diferite asupra unor lucruri, dar fara domnia sa, fara Radu Afrim – si fara Razvan Penescu (care mi-a oferit spatiul Liternet-ului) – n-as fie scris despre teatru niciodata.

Astazi ma uit la tinerii bloggeri care vin la FITS si ma gandesc ca, in lipsa unor intalniri asemeni celor pe care am avut marele privilegiu sa mi se intample, le-ar trebui un training de cateva ore odata cu primirea acreditarii. Un training despre structura unei cronici, despre cum ceea ce vezi e parte dintr-un context pe care ar fi bine sa-l cunosti (sau sa incerci sa-l descoperi prin cercetarea dincolo de wikipedia) si despre cum… parerea ta conteaza prea putin in puzzle-ul mare (adica nu esti dumnezeu, stai linistit si nu pune etichete; fii responsabil cu adjectivele pe care le insiri ca pe niste panglici in jurul unui cadou.)

*

Ieri, dupa amiaza tarziu, aproape de apusul soarelui, eram in Piata Mica si se auzea foarte tare Ludovico Einaudi – Fly (scrisa pentru coloana sonora de la minunatul film Intouchables)

Muzica era divina, vedeam oamenii cum zambesc si m-am indreptat catre locul unde era un spectacol de strada… doi acrobati cu bicicletele faceau tumbe spre amuzamentul copiilor intr-o poveste despre Rivalitatea Strazii. In public zambea de la distanta domnul Purcarete.

rivalitate_adibulboaca_15iunie_web-3862

 

(foto Adi Bulboaca)

M-am gandit ca spectacolele de strada nu sunt doar pentru cei care nu intra des in salile de teatru si spre bucuria copiilor, ci ele dau idei pentru creatorii de spectacole indoor.

Se intampla asta inca de la prima samanta de teatru, inca de la serbarile populare pe pajisti noroioase sau la balciurile din satele sarace. Intotdeauna vor fi artisti care ii vor inspira pe cei care se afla cu o treapta mai sus decat ei (ca productie, ca gand, educatie), dar pentru asta e nevoie de smerenie.

Asa ca ieri m-am gandit ca doar cei mari – cu adevarat mari in gand si spirit – au rabdarea si relaxarea sa se uite inapoi, acolo unde e sinceritate neambalata, unde e o esenta,  pentru a se inspira.

(cumva e mai usor de inteles cu ceea ce se intampla in moda – trendurile marilor branduri vin din cercetari ale strazii in zonele cele mai creative)

*

P.S. e in FITS anul acesta o expozitie cu cateva fotografii facute de regizorul Siviu Purcarete. E minunat sa-l simti dincolo de  mesajele pe care le transmite cu ajutorul unui text celebru si al unor actori care-si pun si ei personalitatea intre vorbe. Mi-e rusine sa postez aici fotografii facute la imaginile expuse pentru ca le stric atmosfera, dar pot sa va spun ca la unul dintre cadre m-am apropiat sa-l ating sa vad daca nu e colaj, atat era de surprinzatoare imaginea.

***

Ma aflu la Sibiu la invitatia speciala Raiffeissen Bank care este partener FITS de 9 ani si unul dintre cei mai generosi sponsori in a omagia si celebra personalitatile care sosesc in Sibiu si sunt premiate pe Aleea Celebritatilor.

Bazavan

1334
marian raleaL-am cunoscut pe Magicianul. Si pe Marian Ralea. #interviupesteasteptari

L-am cunoscut pe Magicianul. Si pe Marian Ralea. #interviupesteasteptari

Unul dintre interviurile din seria #pesteasteptari pe care mi le doream foarte mult sa se intample a fost cel cu domnul Marian Ralea.

Dincolo de faptul ca domnul Marian Ralea cu caciula mare si frumoasa a magicianului pe care o poarta de ani de zile reprezinta esenta ideii de familie, de distractie in familie si asta e foarte potrivit cu Flanco care a fost partener al FITS in acest an si initiatorul interviurilor #pesteAsteptari, domnul Ralea este unul dintre cei mai mari actori in viata.

Un actor special, incercat de viata, care compenseaza incercarile nu doar cu daruirea totala in meserie, ci si cu generozitatea sa. Anul acesta cand a castigat premiul UNITER pentru pentru rolul Tullius din spectacolul Marmura, regia Yuri Kordonsky, i-a invitat pe scena si pe ceilalti doi nominalizati (Florin Piersic Jr si Richard Balint), intr-un moment f f emotionant.

Interviul de mai jos se axeaza mult pe Magicianul pentru ca … si pentru mine Magicianul a insemnat mult in copilarie.
E acolo o comparatie foarte inteligenta despre cum povestile din copilaria noastra s-au transformat in jocuri pentru copiii de astazi si despre cum Magi ii conduce altfel in lumea intamplarilor din imaginatia lor.
pentru ca sunt altfel construiti.
E putin si din profesorul Marian Ralea si din motivatia domniei sale de ce s-a lipit de Sibiu si de ce, oricat ar juca la Bucuresti, tot se intoarce acolo.

La aceasta editie FITS, Flanco a fost partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #pesteasteptari. Cativa actori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.

1868
florin-piersic-jrInterviu #pesteAsteptari – Florin Piersic Jr – despre prietenii, proiecte si echilibru

Interviu #pesteAsteptari – Florin Piersic Jr – despre prietenii, proiecte si echilibru

Florin Piersic Jr este, dupa mintea mea, unul dintre cei mai integri artisti pe care-i are Romania.
Sigur, ca intr-o tara de compromisuri si de “hai mai ca merge si asa”, Florin a fost multa vreme catalogat nebun.

A plecat de la Teatru Mic, desi cu un rol de acolo – Sex, drugs, rock and roll – in 2002 a luat premiul UNITER pentru cel mai bun actor, iar cu un an inainte fusese nominalizat la premiul pentru DEBUT, tot la UNITER. Nu-i placea ce-l puneau sa joace. Punct. Si era dreptul lui sa spuna ca nu-i place.

La vremea aceea, cand teatrul independent nu exista, iar vocile actorilor erau reduse la tacere, demisia lui din teatru a fost considerata o mare aroganta.

Florin Piersic Jr si-a vazut de drumul lui, care sunt convinsa ca a fost greu, dar nu i-a pasat. A vrut sa faca lucrurile cum stie si simte el.

Acum, cand te uiti in urma, intelegi ca drumul lui Florin a fost despre credinta in a face altfel lucrurile si despre integritate, dar atunci – la momentul in care spunea NU la multe proiecte – era doar un rebel, un nebun, un om dificil de lucrat cu el.

Am un mare mare respect pentru puterea lui Florin de a ramane pe drumul lui, oricat ar fi de anevoios de parcurs.
Drumul pe care a construit piese de teatru (unele scrise chiar de el), filme, carti.

Acum ca stiti toate aceste detalii, minutele urmatoare de interviu vor avea alte semnificatii.

la sfarsitul interviului e o secventa care o sa vi se lipeasca de suflet, il intreb despre echilibru (plecand de la un context in care el m-a ajutat pe mine sa-mi gasesc echilibru, la propriu) si despre cum il gaseste in viata, iar raspunsul – simplu si sincer, foarte direct – e de o tandrete care emotioneaza.

La aceasta editie FITS, Flanco a fost partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #pesteasteptari. Cativa actori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.

4207
radu afriminterviu #pesteasteptari Radu Afrim –  spectacol cu adolescenti si muzica de la Braila

interviu #pesteasteptari Radu Afrim – spectacol cu adolescenti si muzica de la Braila

L-am reintalnit la discutii pe Radu Afrim dupa mai bine de 3 ani. M-am gandit mult la el de la festivalul de la Cannes incoace pentru ca Marele Premiu a fost castigat de un film care are la baza acelasi text din care Afrim a facut un spectacol minunat la Odeon, in urma cu 5-6 ani, E doar sfarsitul lumii.

Nu-l mai vazusem si discutasem si mai putin pentru ca ne-a luat pe fiecare viata intr-o alta directie, dar i-am vazut spectacolele noi.

Afrim e unul dintre regizorii caruia ii datorez dragostea mea pentru teatru. Si pentru ca mi-a explicat lucruri din mecanica fauririi unei piese, si pentru ca m-a luat dupa el la repetitii si am vazut ce lucreaza, iar dupa repetitii a raspuns la orice intrebare aveam, oricat de stupida ar fi fost intrebarea mea.

Afrim stire reteta magica sa faca productii care sunt mereu in actualitate. spectacole care plac tinerilor de orice varsta. Afrim e interesat foarte mult sa simta reactia publicului, nu monteaza niciodata de dragul criticilor.

in interviul care urmeaza povestesc despre grupurile de tineri care merg dupa spectacolele lui prin tara, ca groupie la starurile rock, exact asa.

si merg de ani de zile, alti tineri.

l-am intrebat cum reuseste sa faca asta si raspunsul il puteti descoperi in inregistrarea de mai jos. Tot acolo aflati detalii despre proiectul lui cel mai nou, un spectacol cu adolescenti  despre muzica din Braila.

La aceasta editie FITS, Flanco este partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #peste asteptari. Cativa actori, regizori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.

 

 

2787
ofelia popiiinterviu #pesteasteptari – Ofelia Popii – dileme de detectiv in actorie

interviu #pesteasteptari – Ofelia Popii – dileme de detectiv in actorie

E cea mai cunoscuta actrita dintre cele care nu joaca in Bucuresti, are 2 premii UNITER, un Gopo, multe premii internationale de interpretare si turnee in toata lumea cu spectacolele in care joaca.

Adica e exemplu cel mai bun ca poti sa-ti faci meseria oriunde in tara si daca o faci la cele mai inalte standarde, depasesti granitele.

In editia FITS 2016 a avut 8 reprezentatii, plus un spectacol lectura, cu mult peste orice alt actor roman sau strain. Lumea o cunoaste mai ales din Faust, dar mie imi place cel mai mult intr-un spectacol in care joaca 7 roluri singura, isi schimba atitudinea la fiecare intrare pe o alta usa si e acolo un maraton de forta care te face sa te intrebi “cum naiba face?”.

Ofelia Popii e actrita vedeta a Teatrului National Radu Stanca din Sibiu si, cum spune ea, sta in Sibiu pentru ca a gasit oamenii cu care poate sa faca proiecte speciale, in care ii sunt impinse limitele.

A crescut in Arad, cand era mica voia sa se faca designer vestimentar sau detectiv particular si spune ca “rezolva” situatiile personajelor sale ca intr-o problema de logica a unui detectiv. Poate si de asta nu i-a fost niciodata frica de vreun rol.

O puteti descoperi pe Ofelia Popii putin altfel, fara nicio trimitere la Mefisto/ Faust.

*

La aceasta editie FITS, Flanco este partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #peste asteptari. Cativa actori, regizori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.

2810
MaiaInterviu #pesteasteptari – Maia Morgenstern – sa muncesti impotriva rasului celor din jur.

Interviu #pesteasteptari – Maia Morgenstern – sa muncesti impotriva rasului celor din jur.

Cand te gandesti la Maia Morgenstern sigur iti vin in minte roluri – Patimile lui Iisus in regia lui Mel Gibson, sau Balanta in regia lui Lucian Pintilie, sau aparitiile sale in seriale foarte populare de televiziune ca Las Fierbinti.

Doamna Maia, cum ii spun colegii domniei sale, e una dintre actritele care au acceptat sa joace la cei mai mari regizori pe care i-a dat Romania, dar si la tineri regizori in teatrul independent.
In minutele urmatoare descoperiti o Maia Morgestern care e putin diferita de perspectiva publica. O Maia Morgenstern care vorbeste despre calitatea ei de manager al Teatrului Evreiesc de Stat, problemele pe care i le aduce birocratia, dar si suferinta pe care i-o provoaca fiecare actor tanar care paraseste trupa domniei sale spre un teatru mai mare.

E acolo, in marturisirea suferintei dupa actorii care pleaca, o tandrete aparte – nu e managerul, e mama care vrea sa le fie bine copiilor sai actori, dar care si-ar dori sa-I aiba cat mai mult timp aproape de ea.

Imi permit sa va mai atrag atentia asupra unui moment din interviu: cel in care Morgenstern povesteste despre munca alaturi de Andrei Serban pentru Trilogia Antica si greselile pe care le-a facut domnia sa atunci.
Aaa, si inca un moment, cel in care povesteste cum repeta, in anii 90, pentru un spectacol de teatru dans alaturi de Razvan Mazilu si multi dintre actorii Teatrului National radeau de ei pentru ca nu intelegeau ce vor sa faca. Apoi spectacolul a fost #pesteasteptari si au plecat in lume in turneu cu el.

E o lectie despre perseverenta si despre “sa crezi in visul tau” pentru ca poti reusi sa faci proiecte peste asteptarile celorlalti.

Si chiar si oameni de amploarea si talentul si pregatirea doamnei Maia Morgenstern trec prin asemenea incercari.
*

La aceasta editie FITS, Flanco este partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #peste asteptari. Cativa actori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.
*

2631
mecanica inimiiMarius Manole, un interviu #pesteasteptari la FITS2016

Marius Manole, un interviu #pesteasteptari la FITS2016

Ce te face cand ajungi la un festival de teatru sa spui ca este #pesteasteptari?

Spectacolele din program? Locul unde se desfasoara? Atmosfera si energia din jur?

Toate astea, probabil, dar cu siguranta inca ceva: oamenii.

De la cei pe care-i vezi pe scena pana la cei cu care interactionezi legat de festival(voluntarii, oficialii) sau legat de programul din afara festivalului (cei care lucreaza in cafenelele si restaurantele din jur). Oamenii fac magia, oamenii fac ca totul sa fie #peste asteptari.

Anul asta sunt 23 de ani de Festival International de Teatru de la Sibiu, sunt de 2 zile in Sibiu si am intalnit deja oameni care nici nu se nascusera cand a aparut festivalul. In anii astia Sibiul s-a schimbat radical si pentru multi dintre cei care au venit an de an, festivalul a crescut #pesteasteptari.

La aceasta editie FITS, Flanco este partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #pesteasteptari. Cativa actori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.

Asa au aparut interviurile #pesteasteptari. Sper sa va bucurati de ele pentru ca am incercat sa va aratam detalii nestiute despre personajele intervievate si speram ca si experienta vizionarii lor va fi #peste asteptari.

*

Incepem cu Marius Manole.

Marius Manole a fost numit de directorul teatrului National Bucuresti drept “singura mare vedeta pe care a dat-o teatrul post Revolutie”, dar asta nu a venit de la sine, pentru ca e el simpatic si talentat.

E si simpatic, e si talentat, dar e si incredibil de rezistent la efort si munceste ca un nebun de ani de zile. A jucat in mii de spectacole si-a facut ocolul tarii de sute de ori in calatoriile lui cu trenul.

Manole e #pesteasteptari si pentru colegi, uneori si pentru dramaturgi sau pentru regizori.

Manole e #pesteasteptari pentru public, intotdeauna. E acolo o magie care vine din timiditatea si fragilitatea trupului lui puse la un loc cu talentul si dorinta de a nu dezamagi pe nimeni, mai ales cand e vorba de spectator. Desi uraste (si spune asta si in interviu) sa interactioneze cu restul lumii dupa spectacole (pentru ca are nevoie de relaxare) accepta, cum s-a intamplat la Sibiu chiar inainte de interviul pe care-l vedeti mai jos, sa mearga el catre fanii care-l asteapta la usa ca sa le multumeasca. Spectatorii nu stiu ce efort face pe dinauntru pentru asta, pentru ca e mereu cu zambetul pe buze.

E in interviul pe care-l veti vedea imediat o marturisire pe care n-o stiam (luati in calcul ca ne stim de mai bine de 10 ani si am facut multe interviuri impreuna).

Cand era student la Iasi, trecea in fiecare seara pe langa Mitropolie pe drumul catre casa si se ruga “doamne, fa-ma un actor bun”, abia apoi “cerea” sanatate pentru el si familia lui. Astazi rugaciunea arata altfel si va las sa o descoperiti in cele 10 minute de interviu. Si veti mai descoperi in interviu ca…. va face film , in curand, foarte curand.

Pentru mine Manole e #pesteasteptari si pentru ca are blog, are o comunitate online foarte activa si e primul actor care si-a facut o aplicatie. In urma cu cativa ani, discutam sa-si faca blog. Si-a facut, a scris si scrie foarte frumos (l-a folosit de multe ori pentru a face fapte caritabile si-l iubesc pentru asta), dar, in timp, mi-a depasit cu mult asteptarile in ceea ce a insemnat dezvoltarea lui in online.

Habar nu am cum are timp sa faca si asta. Il gasiti pe fb aici.

Coverphoto, imagine din spectacolul Mecanica Inimii, cu care Marius Manole a fost prezent in prima zi a FITS 2016. credit FITS.

4856
cum sa imparti o lacrima adi bulboaca 1FITS2016 show – Cum sa imparti o lacrima

FITS2016 show – Cum sa imparti o lacrima

primul show pe care l-am vazut la aceasta editie a FITS s-a numit “cum sa imparti o lacrima”, a fost un spectacol de dans gandit si pus pe scena de doi tineri japonezi,  Naoto Katori & Ikumi Kurosu.

desi nu aveti unde sa vedeti show-ul – a fost prezent doar in festival – am vrut sa scriu despre el pentru ca poate fi punct de inspiratie pentru multa lume.

show-ul e o poveste despre evolutie – spirituala si materiala – despre cum la inceput suntem toti la fel si de-a lungul vietii acumulam lucruri si ego-uri si incepem sa ne diferentiem.

spectacolul a fost construit din trei parti.

in prima artistii in pantaloni de culoarea pielii, dar cu tatuaje albe desenate pe spate s-au folosit de fiecare musci si fiecare raza de lumina de pe scena ca sa deseneze o poveste care avea drept sonor sunete din natura. era geneza. dansatorii erau la unisom, asezati cu spatele la public, in mijlocul scenei.

putin mai tarziu inimile au inceput sa le bata la fel, iar trupurile sa li se indoaie la fel. invatasera mersul, erau la verticala.

si mai tarziu au dobandit haine, unul dintre ei a incercat sa obtina mai multe aplauze de la public, celalalt l-a certat si-au revenit apoi in dansul in sincron.

pentru ca aproape de sfarsit sa danseze diferit, pe muzici moderne, ale bucuriei, ba chiar sa se intreaca in miscari simpatice si amuzante.

apoi a intervenit cultura lor – japonia si samuraii – si unul s-a lasat ghidat de spiritele pe care le -au trimis ani peste ani stramosii.

un conflict i-a adus din nou in dans sincron, goi, un dans de o mare putere, in viteza, cu ritm alert si cu multa forta interioara.

*

a fost foarte foarte frumos dansul lor, care a durat mai putin de 40 de min, si-a fost o poveste despre simplitate, forta, origini si… cum sa desparti o lacrima. pana la urma, jumatatile iau forma pe care a avut-o lacrima.

fotografii Adi Bulboaca

cum sa imparti o lacrima adi bulboaca  2cum sa imparti o lacrima adi bulboaca 1

cum sa imparti o lacrima adi bulboaca 4cum sa imparti o lacrima adi bulboaca 3

1009
dragos asaftei 1Dragos, tanarul care e nascut odata cu FITS

Dragos, tanarul care e nascut odata cu FITS

Dragos face astazi 23 de ani. Atat cat are si Festivalul International de Teatru de la Sibiu. La ultimele 4 editii a fost prezent si a facut fotografii, unele dintre cele mai spectaculoase dintre cele care s-au transmis mai departe pentru cei care n-au ajuns, dar spera sa vina candva in festival. Iata doar doua dintre cele facute in week endul trecut.

Dragos vine din Ordorheiul Secuiesc si a calatorit cu job-ul in ultimul an aproape pe toate continentele.
Dragos are, cum ziceam, 23 de ani si a fotografiat unii dintre cei mai mari oameni ai lumii, uneori rugandu-i – fara sfiala- sa se aseze mai bine la cadru sau sa-l priveasca pentru cate o fotografie care ilustreaza istoria contemporana.

Dragos si-a cheltuit banii munciti cu greu si, impreuna cu un prieten, Alex, a creat o aplicatie ca sa le arate strainilor ca Bucurestiul e frumos, iar romanilor sa le reaminteasca de distractiile cu stil si bun simt – de la teatru pana la locurile in care se mananca bine.

Tot Dragos si-a folosit o parte din timpul sau ca ajute copiii in nevoie. E o junioara , cum le zice el copiilor, care aude si pentru ca el a facut o campanie ca sa stranga bani pentru operatia ei.

Stiu ca pare ireal de bun omul asta, sau ca pare construit pentru imagine, pentru ca face toate lucrurile cu mult bun simt si dedicatie, dar pur si simplu asa e el… il stiu de 3 ani si nu a fost niciun moment in care sa nu fi avut acest bun simt incredibil, generozitatea de a se uita mai intai la ceilalti si dorinta de a ajuta.

Dragos are o poveste de viata care sper sa fie candva intr-o carte si, de fiecare data cand ma gandesc la bunul lui simt, la modestia care nu ascunde realismul – stie unde e si ce face, stie ce a reusit si e mandru de asta, dar mai stie si responsabilitatea pe care o are -, ma gandesc cu drag la mama lui si la ce frumos l-a crescut.

In ultimii 4 ani am lucrat de multe ori cu Dragos pe diverse proiecte si n-a existat moment in care sa-l rog sa ma ajute cu ceva in care el sa nu faca tot ce e posibil ca lucrurile sa iasa bine.

Cum ziceam Dragos Asaftei e nascut odata cu Festivalul International de Teatru de la Sibiu. E nascut in aceeasi zi si cu presedintel Romaniei, Klaus Iohannis, pentru care munceste ( face fotografii), dar si cu George Zafiu, director Europa FM.

Astazi e ziua lor.
La multi ani.

dragos asaftei
(o fotografie de ieri din Festival, cu tot bagajul pe care-l cara in spate pentru ca fotografiile sa fie memorabile)

1962
fetitaTiberiu Mercurian: Despre inovatie si curajul de a fi altfel

Tiberiu Mercurian: Despre inovatie si curajul de a fi altfel

(nota mea. Opinia de mai jos ii apartine unuia dintre oamenii care au facut istorie in marketingul din Romania, in multinationale cu renume. Am privilegiul sa-l cunosc si sa se numere printre prietenii mei – sa ma mai si sfatuiasca adesea – si sa stiu pasiunea lui de a convinge oamenii de marketing sa investeasca in cultura sau sport. Ma bucur si ii multumesc mult ca a dorit sa povesteasca din culisele straduintelor lui in crearea unui drum frumos si coerent in asocierile brandurilor cu evenimente culturale.)

 

text de Tiberiu Mercurian

De mai bine de doi ani si jumatate ma incapatanez sa cred ca actul cultural poate fi o platforma de comunicare pentru branduri. Sigur ca nu pentru orice tip de brand, ci pentru acelea pentru care publicul tinta consuma cultura.

Si da-i si lupta, si lupta, si da-i.

Am propus asocieri intre cele mai puternice branduri cu cele mai interesante evenimente culturale (devenite intre timp branduri culturale).

Am convingerea ca atunci cand vorbim despre asocierea dintre doua branduri, 1+1 da intotdeauna mai mult de 2. La fel se intampla si cu asocierea unui brand cultural si un brand comercial. Suma dintre un brand cultural de genul: Festivalul International de Teatru de la Sibiu (al treilea ca importanta din Europa) sau Festivalul de Teatru Undercloud (primul festival de teatru independent din Romania) sau piese de teatru din reprtoriul companiei Daya (cel mai important brand cultural independent din domeniu) si un brand comercial (aici nu voi da nume sa nu fac reclama gratuita pe blogul Cristinei) face intotdeuna mai mult de 2.

Si din pacate aceste branduri culturale inca se mai finanteaza prin: doamna de la PR de la nu stiu ce companie are o slabiciune pentru dans si se implica, domnul de la nu stiu ce banca s-a intalnit cu presedintele festivalului si i-a placut de ochii lui si se implica, fetita doamnei de la nu stiu ce “cola” este pasionata de teatru si vrea mama sa o introduca in mediul artistic. Offf, iar exemplele pot continua.

Foarte frumos, merge si asa (ca de, suntem in Romania), dar business-ul? Business-ul unde e? Sustenabilitatea unde ramane? Domnul sau doamna de la marketing pleaca si constatam ca firma de telefonie care a finantat ani de zile nu stiu ce festival de film se retrage, pentru ca deodata are alte prioritati.

Si totul incepe cam asa: omul cu care discut, cel de pe partea cealalta a mesei imi confirma tot ce ii spun:

– brandul lui se adreseaza unor oameni care sunt din ce in ce mai greu de “atins” cu mesaje transmise prin medii “clasice”

– targetul lui: nu se mai uita la TV (din ce in ce mai multi constata inutilitatea televizorului in casa si renunta la el), nu mai citeste ziare si reviste (pentru ca se informeaza de pe net), radio mai asculta numai posturi care nu difuzeaza publicitate.

De asemenea, domnul sau domnisoara brand manager sau marketing manager este de acord ca targetul lui este mai activ (face mai mult sport), merge mai mult la terase, se duce mai mult la teatru, este atras de evenimente gen festivaluri.

Pana aici suntem pe aceeasi lungime de unda.

Apoi incepem sa vorbim de brandurile culturale amintite.

Ridica sprancenele a mirare, incepe sa dea din cap admirativ, daca cumva a fost pe la vreun spectacol de care ii pomenesc, e al meu. Discutia se termina pe un ton pozitiv. Va primi o propunere mulata pe nevoile lui asa incat transmiterea mesajului sa nu fie cazuta din luna.

Si totusi, cand e sa dea un raspuns (sunt norocos, unii mai si raspund!!!) marea majoritate zic NU. “Nu anul asta”, “nu prea am cum sa strecor in bugetul de anul asta”, iar lista poate continua.

De cele mai multe ori acest NU vine din frica de a-si asuma sa fie diferit. Daca alege varianta “clasica” nu i se poate intampla nimic. Daca face ceva out of the box poat fi penalizat/a. Paradoxul continua… Toti marketerii fac cursuri: cum sa gandeasca si sa actioneze out of the box, traininguri despre inovatie, blue ocean- TEORIE.

Pe modelul “am vazut si romani fericiti”, simt nevoia sa scot si eu pe cineva in fata careului: un brand de cafea. Am ajuns la ei evident printr-o cunostinta. Insa ceea ce i-a facut sa fie diferiti a fost curajul. Curajul si asumarea de a fi altfel decat turma. Asumarea acelui punct din valorile companiei si ale brandului: inovatia, nu numai la nivel teoretic, ci prin tot ceea ce fac. Proiectul dezvoltat impreuna a avut la baza un dialog in urma caruia propunerea customizata a dat nastere unei prezente a marcii intr-un mod firesc intr-un cadru care a surprins. In mod concret decorul a luat forma brandului care a sustinut spectacolul. Iar ecoul nu a intarziat sa apara. Bravo.

Si ca sa inchei cu un mesaj pozitiv: ne definim prin ceea ce facem, nu prin ceea ce spunem ca facem. Inovatia nu trebuie sa se opreasca la nivelul produsului ci prin toate punctele de interactiune cu beneficiarul. Aveti curaj de a fi diferiti.

PS: brandul scos in fata careului este Tassimo. Bravo pentru curajul de a fi altfel.

*Tiberiu Mercurian, pasionat de marketing

2393

fiecare spectacol e o poveste – FITS 2014 actorii din Viata fara cash

Vineri. 13 iunie.
Mai sunt citeva minute pina cind incepe “Pai…despre ce vorbim noi aici?”, prima reprezentatie din Festivalul International de teatru de la Sibiu in care Marcel Iures e Moromete, iar George Mihaita e Cocosila.
Spectacolul are loc in sala de sport a liceului Octavian Goga, pe teren au fost puse gradene, iar scena seamana cu spatiul de la Teatrul Act, unde a fost montata piesa.

In culise, imbracati in haine care amintesc de Grecia Antica, rochii lungi invalurite in cordoane grele, o fata si un baiat repeta un text. Desculti. Trebuie sa-i interpreteze pe Hemon si Antigona, intr-o sceneta care aduce publicitatea traditionala in spatiul teatral: promoveaza un nou program Raiffeisen, Viata fara cash.

Momentul lor are un minut, dar s-au pregatit doua zile pentru el, au fost verifcati de doi profesori si, desi e ora 18.00, ora la care ar trebui sa inceapa spectacolul, continua sa repete in timp ce isi trag de hainele care par ca le vin bine. Ca sa faca un gest, oricare, sa mai descarce din energie.

Stiu ca vor juca in fata lui Iures si a lui Mihaita si mai stiu ca vor juca in fata doamnei de la Raiffeisen care le-a oferit job-ul.

Pentru baiat, Iustinian Turcu, sunt primii bani pe care-i obtine ca actor, primul lui job platit in meseria in care vrea sa faca pasi mari. Banii ii va pune deoparte si, cu bursa pe care o ia la sfirsitul semestrului, o sa se duca acasa la Galati, unde locuieste mama lui. Tata a murit in urma cu citiva ani, iar sora lui mai mare munceste in Anglia si-l mai ajuta din cind in cind cu bani pentru micile lui distractii de student care sta in camin. Are in plan sa stea si citeva zile la Bucuresti unde e si nunta unui prieten. Acum munceste pentru darul de nunta.

Fata , Gabriela Parliteanu, si-a cistigat primii bani din teatru inca din clasa X-a, cind a inceput sa joace la Braila in Omul perna, in regia lui Radu Afrim.

Sunt amindoi in anul I la actorie la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu si, in citeva clipe, vor fi pe scena la FITS in fata a 400 de spectatori.
*

Gabriela Parliteanu a intrat prima la actorie in Sibiu dupa ce a fost respinsa la UNATC si-a cazut intr-o lunga depresie. A picat la Bucuresti pentru ca … avea spectacol la Braila si nu s-a putut face o ajustare de program de nicio parte. Si-a respectat contractul,a ratat admiterea , dar a dat la alta facultate ( Istoria Artei) si si-a vazut mai departe de viata si de piesele in care juca la Braila.

Avea experienta de scena, juca inca din clasa a X-a pe scena din orasul ei natal, acolo unde tinerii merg la teatru ca si cum ar merge la biserica, cu religiozitate in fiecare week end, dar s-a gindit ca daca o comisie a decis ca nu e sa fie actrita, e mai bine sa faca altceva ca sa nu piarda timpul. A primit insa un telefon de la seful catedrei de la Sibiu care a anuntat-o ca universitatea lor are si sesiune de toamna.

La aceasta editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, impreuna cu Iustinian a urcat pe scenele principale de 4 ori, ea -pentru ca are ceva special – a mai urcat inca o data: israelienii din DecaDance au ales-o din public sa danseze cu ei pe scena.

Era printre dansatori, se misca frumos in aplauzele multimii si tot ce avea in minte era “e si Lev Dodin in sala, ce ma fac?” (regizorul rus, Lev Dodin, a fost unul dintre cei mai importanti invitati ai festivalului)
*

Viata leaga lucrurile intr-un fel cum nici nu te astepti.

Gabriela si Iustinian si-au facut botezul in Festivalul International de Teatru de la Sibiu, chiar daca ei inca nu sunt constienti de exercitiul greu pe care l-au dus la capat. (sunt singurii studenti din anul 1 care au fost pe scena in aceasta editie de Festival.) Au facut-o printr-un job oferit de Raiffeisen .

Raiffeisen , care are un program foarte coerent si bine asezat in a sustine teatrul in Ro , este partener al piesei de la Act , “Pai despre ce vorbim noi aici”, a fost unul dintre partenerii principali ai aceste editii a Festivalului International de Teatru de la Sibiu si i-a oferit o stea pe Aleea Celebritatilor lui… Lev Dodin.

Gabriela ma urmareste pe facebook de mai bine de 4 ani (dupa un articol despre teatru pe care l-a gasit undeva, nu mai stie unde), dar n-as fi intinit-o si nici n-as fi stiut nimic din povestea ei, daca Elena Baidan (responsabila pentru proiecte culturale din partea Raiffeisen) nu m-ar fi sunat intr-o zi si nu mi-ar fi zis: “sa-i cauti pe copiii care joaca in scenetele noastre, nu-i cunosc, dar cred ca e o poveste acolo”.

*
La ora 18 si 12 min, vineri 13 iunie, Gabriela si Iustinian, studenti in anul I, actorie, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, au jucat in fata lui Marcel Iures si a lui George Mihaita. La propriu. Pentru ca protagonistii piesei “Pai… despre ce vorbim noi aici” au intrat dupa ei.

In sala, in rindul 1, s-a aflat Elena Baidan de la Raiffeisen, cea care le-a oferit job-urile de care isi vor aminti multa vreme.

Ii puteti vedea mai jos pe Gabriela si Iustinian in sceneta lor despre noul program “Viata fara cash” al Raiffeisen Bank Romania.

2507
PAI DESPRE CE VORBIM NOI AICI DOMNULE©Sebastian Marcovici13062014 (17)FITS: unul dintre domnii mei preferati – Sebastian Marcovici

FITS: unul dintre domnii mei preferati – Sebastian Marcovici

Sebastian Marcovici e de multi ani fotograful oficial al Festivalului International de Teatru de la Sibiu si cred ca e unul dintre cei mai buni fotografi de spectacol pe care-i are Romania.

E foarte greu sa faci fotografie de spectacol – sa poti sa surprizi viata dintr-un spectacol. Si e si mai greu sa faci fotografie de spectacol cind te uiti pentru prima data la un show si sa faci in citeva clipe trecerea de la ce simti, la ce poti sa arati celorlalti din ce ai simtit tu, folosindu-te de fotografie.

*

De doi ani de cind lucrez pentru comunicarea online a festivalului , in fiecare zi de FITS imi incep munca analizind fotografiile lui. In functie de ce imi trimite, imi fac planurile de comunicare pentru Facebook, site-uri sau bloguri. Viata m-a invatat ca fotografiile lui (pentru ca mai sunt si alti fotografi in festival) scoreaza cel mai bine la public – iau cele mai multe share-uri, like-uri etc, asa ca – intr-un mod egoist desigur – la show-urile pe care eu le iubesc ma uit prin sala sa vad daca el va face fotografiile ca sa stiu daca o sa va conving si pe voi , cei care n-ati fost acolo, ca a fost super spectacol.

*

aseara pentru prima data de cind muncim 10 zile pe an in acelasi proiect, am stat linga el la un spectacol. (“Pai… despre ce vorbim noi aici”, despre care am scris aici:) ) si pentru prima data am inteles cum lucreaza.

are obiectivele intinse linga el, urmareste actiunea si anticipeaza miscarea personajelor. apoi, pentru ca e si spectator in acelasi timp si merge cu mintea si cu sufletul cu personajele, incearca sa le transmita starea.

in spectacolul de aseara Moromete (Marce Iures) era foarte suparat pe fiii lui – pe care-i considera morti pentru ca-l parasisera. am vazut cind Sebastian a facut fotografia de mai jos. s-a uitat cum domnul Iures a facut ceva pasi in spate, a ridicat aparatul vazind ca s-a  schimbat lumina pe personaj si-a declansat. s-a uitat sa vada daca e clar chipul. apoi a respirat adinc.

stia ca are un cadru bun.

stiam si eu de aseara, pentru ca am tras cu ochiul fara sa ma vada, ca o sa primesc  una dintre cele mai puternice fotografii din tot festivalul… pentru ca dl Iures se simte in poveste, dar nu e el. ACOLO e doar MOROMETE, cu tristetea lui.

si e o imagine iconica.

 

 

ce nu stiam era ca surprinsese si momentul emotionant al imbratisarii celor doi actori, cind domnul Iures avea lacrimi in ochi. fotografia care coperta acestui articol.

puteti vedea mai multe fotografii facute de Sebastian Marcovici pe pagina de facebook a festivalului sau in centrul Sibiului pentru ca e o expozitie cu fotografii realizate de el de la editiile trecute. mi-a promis ca-si face o fotografie cu mine, linga cadrul meu preferat din expozitie asa ca o sa vi-l arat si pe el curind.

 

altfel, daca aveti nevoie de fotografii de spectacol facute de cineva care simte si intelege ce se petrece pe o scena, il gasiti aici

 

793
decadancein spatele lui ‘ce frumos a fost': Deca Dance

in spatele lui ‘ce frumos a fost': Deca Dance

ca in fiecare an la FITS imi stresez prietenii sa vada cite un anume spectacol. cel mai des de dans.

anul acesta spectacolul care a fost la obligatoriu s-a numit Deca Dance si a fost aseara.

***

aseara am avut cel mai puternic senzatia ca nu poti sa-i spui cuiva despre un spectacol “ce frumos a fost” pentru ca el, oricit de educat ar fi, oricit de empatic ar fi, n-o sa inteleaga ce e in spatele lui “ce frumos a fost”.

mai ales atunci cind e o avalansa de emotii generate de conceptul artistic, dar si o uimire foarte mare datorata aptitudinilor tehnice ale celor de pe scena.

aseara, mi-am vazut prietenii dupa spectacol, la bere: le luceau ochii, aveau zimbete timpe pe fatza si spuneau “nu am mai vazut niciodata asa ceva”

Chinezu mi-a zis “n-am inteles nimic din poveste, dar cum au fost!!!! cit de buni erau si ce au facut pe scena, n-am mai vazut asa ceva” si mi s-a parut unul dintre cele mai frumoase exemple pentru cum arta, daca ajunge la esenta, poate sa le umple sufletele tuturor – chiar daca nu inteleg rationamentul din spate.

si e un minunat exemplu despre cum fiecare umplem spatiul dintre cuvintele “ce frumos a fost” cu alte ginduri, alte vibratii si alte semnificatii, chiar daca efectul e acelasi: suntem bucurosi, fericiti.

*

ce au facut cei de la Batsheva Dance Company aseara a fost despre perfectiune si despre “pot dincolo de orice limita”, despre “feel pleasure in pain” si-au facut-o intr-un limbaj coregrafic (gaga movement) inventat de coregraful lor genial, Ohad Naharin.

la aplauze – care au durat mai bine de 5 minute si erau in urale si fluieraturi admirative – ma gindeam cit de frumos ar fi ca oamenii astia, cu show-ul lor sa poata sa faca un turneu prin mai multe orase din romania ca sa-i bucure pe tot mai multi. si de aici n-a mai fost decit un pas sa ma gindesc cum ar fi sa fie o saptamina de dans al companiilor israeliene, la bucuresti? (stiu, divin, dar cum facem sa fie?!)

erau in sala oameni care, sunt sigura, habar nu aveau care erau referintele unor secvente din show, de unde era inspiratia pentru altele, dar n-am vazut om care sa nu coboare scarile salii si sa nu aiba un zimbet super fericit pe chip.

*

cum nu cred in exprimarea “nu pot sa exprim in cuvinte ceea ce a fost” (de asta suntem jurn alisti ca sa putem pune in cuvinte emotiile pe care le traim), as putea sa va descriu show-ul si sa va fac sa simtiti putin din el.

dar ar fi versiunea mea, cu reperele mele culturale si, mai mult ca niciodata, in show-ul asta a fost despre cum poate emotia sa ajunga la toti, indiferent de educatia lor si pregatirea lor in dans. sa ajungi la ei cu un mesaj care include muzica electronica, vivaldi si piese moderne.

stiu ca nu o sa fie acelasi impact, dar va rog tare uitati-va 3 minute la acest filmulet. nu e ca sa intelegeti ce a fost in show (n-aveti cum sa simtiti dintr-o inregistrare energia, forta, relaxarea in miscarile complicate ale incredibililor dansatori), e ca sa va doriti sa va intilniti macar o data in viata cu trupa asta de dans si cu munca coregrafului Ohad Naharin.

a fost un moment in spectacol in care dansatorii au coborit in sala, au luat 10 spectatori si au dansat cu ei pe scena. un moment despre “si tu poti face asta”, orice ar fi insemind “asta”.
spectatorii ramasi in sala aplaudau incredibil de tare, bucurosi ca unii de-ai lor ajunsesera (uimitor as spune) sa faca citeva miscari care semanau profesioniste (si asta se intimplase in 3 secunde), iar dansatorii profesionisti isi continuau sincroanele perfecte in ceva ce altfel ar fi parut haos.

si ma gindeam ca geniul lui Ohad Naharin si-a spus din nou cuvintul pentru ca inca de la inceputul spectacolului daduse cheia cu un voice over…

“ignore… ignore all… ignore all possible concepts & posibilities… ignore Beethoven…ignore all possible concepts & posibilities (…) just make it , babe. JUST MAKE IT.”

***
a fost atit de frumos incit chiar daca nu as mai vedea niciun alt spectacol bun in festival (desi stiu ca mai sunt citeva geniale) as spune ca e unul dintre cele mai bune FITS la care am fost vreodata.

***
povestile mele despre FITS 2014 va sunt oferite de Raiffeinsen Bank, unul dintre sponsorii festivalului. unul dintre sponsorii generosi care au investit si in sustinerea filmului (TIFF2014), dar si in sustinerea teatrului. colegul Cristian Manafu va arata festivalul din perspectiva lui, pe blogul sau.

2615
vunk sibiuciteodata am privilegiul de a ramine fan – VUNK la FITS

citeodata am privilegiul de a ramine fan – VUNK la FITS

la ceva mai bine de o luna dupa ce am inceput sa lucram impreuna (prin martie adica), am aflat ca trupa VUNK merge la Sibiu in iunie. intr-o intilnire cu Cristi Stan si Cornel Ilie, ne confruntam programele pe termen mediu ca sa stim cum planificam proiectele si am anuntat ca intre 9 si 17 sunt la Sibiu, unde urma sa ma ocup de comunicarea online a festivalului international de teatru.

“pe 15 si noi suntem la Sibiu”, a zis Cornel.

“ce faceti acolo?”

“cintam in Piata Mare”.

“in Festival?”

“da.”

am facut ochii mari, m-am bucurat. era inca una din coincidentele simpatice care sunt in jurul colaborarii noastre. ne adunam la Sibiu, intr-un loc in care ne e drag tuturor.

***

cind mai erau citeva saptamini au inceput sa se pregateasca pentru concert. si intr-o zi a aparut filmuletul asta.

a fost ideea lui Cornel, scenariul lui si l-au produs singuri. singura mea participare a fost sa-l transform in stire (de la distanta, pentru ca eram plecata din Bucuresti) si doar pentru ca am fost  incintata de rezultat.

dar, inainte de orice, a fost un semn pentru mine ca e important pentru ei acest eveniment. era important si pentru mine – ego-ul isi spunea cuvintul, trebuie sa recunosc – pentru ca veneau in lumea mea: mai aproape de teatru si film, nu erau in lumea rockerilor, a muzicilor. dar nu le-am zis asta pentru ca nu e parte din job, iar ego-ul meu poate sa se descurce in orice conditii, a trecut prin multe.

***

iar simbata seara a fost concertul. habar nu aveam ce au pregatit si, pentru ca backstage-ul mi se pare o chestiune foarte intima si nu-mi place sa fiu acolo (daca nu e vorba de reporting pentru un articol nu gasesc nicio bucurie in a vedea emotiile oamenilor de dinainte de un spectacol, mi se pare ca pierd o parte din ceea ce inseamna magia de pe scena), mi-am gasit un loc bun in public sa ma bucur ca orice fan.

cind a inceput jocul de lasere din deschiderea concertului, o fetitza de 4 ani din fata mea a ramas cu gura cascata. ii arata tatalui ei cu degetul licuricii care ramineau pe acoperisul cladirilor din Piata Mare; locurile unde razele verzi ale laserelor  intilneau o forma plana.

cind s-a lasat noaptea, turnul din Piata Mare se vedea demential pe un cer suparat putin, iar scena luminata, plina de lasere arata foarte occidental.

mai tirziu, o doamna care isi tinea sotul de mina (undeva pe la 30 de ani si ea si sotul), l-a luat in brate si l-a sarutat. erau versurile “Stiu ca nu mai esti ‘amore mio’/ Dar mai da-mi doar o noapte de-adio”.

la “Pierderea lor” o alta fetita care statea pe umerii tatalui ei a inceput sa le faca cu mina baietilor de pe scena. erau la mare distanta de ea, era si intuneric, nu aveau cum sa o vada, dar in gestul ala cu mina ca si cum ai saluta pe cineva pe care-l stii, era mult din ceea ce eu cred ca inseamna magia spectacolului. si era real pentru ca fetita era prea mica pentru a avea orice alta reactie decit una organica, sincera.

la “Vreau o tara ca afara”, au cintat miile de oameni din piata. Cornel le spusese ca tot ceea ce a vazut legat de festival arata ca afara. si oamenii de linga mine erau fericiti ca le era validat orasul si, implicit, erau validati si valorizati si ei.

la “Pleaca”, desigur, a fost delir. sareau ca mingiile, cu mic , cu mare.

au fost peste 15.000 de oameni. super concert. super energie. super trupa. super public.

a aratat si a sunat super occidental (si am putere de comparatie pentru ca am vazut toate celelalte concerte din piata) si,  intr-un mod straniu, desi ma bucuram f mult pentru ce au facut pe scena, pentru prima data mi-a parut rau ca lucrez pentru ei, pentru ca orice as scrie/spune poate fi considerata reclama. (nu e. scriu rar despre ei si tin la etica, nu amestec lucrurile)

*

altfel, me – super happy & super proud. a fost nu doar unul dintre cele mai bune concerte ale lor la care am fost, dar a fost si unul dintre cele mai bune din Ro pe care le-am vazut. de asta am si scris. ca sa pot pune multe fotografii si sa vedeti ceea ce ati pierdut pentru ca nu ati fost in Sibiu.

P.S. in cele 10 zile de FITS, am masurat distantele in “cite Fiecare“: de unde locuiam pina la Teatru – ascultam piesa de 5 ori, iar pina in Piata Mica, unde mi-am petrecut multe dimineti – de 6 ori. desigur, am intrebat in avans daca e piesa in playlist. a fost.

1092
criniCea mai frumoasa zi la FITS: Inaltarea

Cea mai frumoasa zi la FITS: Inaltarea

ati fost vreodata in fata unui lucru atit de frumos incit sa va copleseasa, sa aveti un nod in git si sa va dea lacrimile?

(daca nu vi s-a intimplat asta inca, va doresc din tot sufletul sa o traiti)

ieri am trait emotia asta atit de intens incit, dupa lacrimile instantanee, pluteam pe strada.

s-a intimplat la un concert gospel al unei trupe britanice, un spectacol care a avut loc in Biserica Romano Catolica din Piata Mare din Sibiu.

***

nu era in programul meu din ziua de ieri concertul, dar Edi Enache (care reprezinta in festival unul dintre partenerii online, Urban.ro) mi-a zis sa mergem la acest spectacol. am ajuns cu doar citeva secunde inainte de inceperea concertului si eram , cam ca pe toata durata festivalului de pina acum, intr-o fuga interioara de maraton.

si-au inceput oamenii aia – 9 vocalisti plus un pianist – sa cinte pe limba lor, iar pe dinauntrul meu s-a facut liniste.

in biserica mirosea a crini, acustica era incredibila si sufletul mi-era in git, ba cred ca iesea putin prin lacrimile din colturile ochilor.

de dimineata am aflat ca astazi e Inaltarea. noi am trait ieri cu maxima intensitate senzatia inaltzarii.

*

(n-am mai trait o emotie de o asemenea intensitate la un concert de la Insula lui Alexander Balanescu , tot aici in FITS acum multi ani. imi aduceam aseara aminte cum dupa acel spectacol m-am dus in camera de hotel sa stau cuminte pentru ca orice altceva as fi facut nu mai conta)

**

Spectacolul de gospel e in fiecare seara pina duminica inclusiv intr-o alta biserica din Sibiu. Simbata de la ora 18.00 e din nou in minunatia de biserica Romano Catolica din Piata Mare. daca ajungeti in Sibiu, fie si pentru 15 min treceti pe la acest concert; are un efect incredibil de purificare. (si spun eu asta, care nu-s deloc o persoana religioasa)

***

credeam ca cele mai impresionante momente (pentru mine) din acest festival vor fi vineri si simbata la spectacolele de dans ale israelienilor, dar lectia de ieri a fost foarte frumoasa: emotia vine cind te astepti mai putin, trebuie doar sa gasesti secundele ca sa te linistesti pe dinauntru.

in fotografie sunt crinii care erau linga noi la concert. foto Edi Enache.

 

879
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!