imi place mult proiectul lui Sophie de Oliveira Barata care a creat proteze haute couture – un mesaj minunat despre a nu te mai uita in alta parte cind vezi pe cineva cu o deficienta, dar si despre viata poate merge mai departe oricind daca stii sa te uiti la partea frumoasa a lucrurilor.
uitati-va cit de elegant este tot set up-ul si ce puternic e.
alte proteze speciale din acelasi proiect puteti vedea aici.
o fotografa stabilita in afganistan, Lalage Snow, a realizat un proiect genial care se numeste We are the not dead – portrete ale soldatilor britanici realizate inainte de a pleca pe front, in timp ce erau pe front si dupa ce au ajuns acasa.
o poveste fara cuvinte despre transformarile pe care le face razboiul, nu doar pe chipul soldatilor ci si pe dinauntru.
site-ul lui lalage snow cu multe alte fotografii foarte emotionante poate fi gasit aici.
o artista din Ungaria, Flora Borsi, are un proiect super super simpatic.
cu participarea exceptionala a photoshopului se plaseaza in fotografii celebre cu personalitati iconice, ea aparind de fiecare data drept un personaj care face fotografii.
o poveste despre dorinta de a fi aproape de celebritati spusa intr-o forma amuzanta.
nimic nu e imposibil daca stii sa vezi altfel lucrurile.
un baietel din slovenia pe nume LUKA – bolnav de distrofie musculara – isi dorea foarte foarte mult sa practice sporturi ca toti ceilalti copii, doar ca singurele miscari pe care i le permite boala sa le faca sunt din virfurile degetelor.
un om absolut minunat, incredibil de frumos, a fost urmarit de dorinta lui LUKA si s-a gindit cum sa i-o indeplineasca.
a realizat o serie de fotografii in care foloseste elemente de decor si recreeaza in jurul lui LUKA ambientul sportiv la care copilul aspira, spunind o poveste despre cum a inceput sa zboare cu ajutorul unui balon si s-a ridicat din caruciorul cu rotile ca sa-si implineasca visurile.
*
iubesc proiectul asta. si pe fotograf care se numeste Matej Peljhan (pe site-ul lui gasiti multe lucrari emotionante)
Matej are 45 de ani si ca urmare a unui accident de la 10 ani, cind a calcat pe o bomba din al doilea razboi mondial, si pierdut un ochi si mina dreapta.
e multa emotie in spatele acestor fotografii si in povestea din spatele lor, cum Matej a vrut sa implineasca un vis de copil, el ducindu-si pina la capat visurile in ciuda deficientei sale. (e participant de triatlon printre altele, e un om care stie ca sky is the limit)
***
totul e in mintea noastra. si bucuria. si tristetea.
iata un proiect foarte frumos al unei fotografe americane pe nume Sara K Byrne. fotografii dublu expuse. aici puteti vedea alte fotografii ale Sarei.
frumusetea e din lumina. din cum cade lumina pe chip, dar si din lumina zimbetului. si lumina care vine dinauntru. si te atrage.
iata citeva portrete foarte emotionante ale unor persoane cu paralizie faciala, un exemplu perfect despre frumusete.
fac parte dintr-un proiect care se numeste About Face al artistei Sage Sohier pe care viata a purtat-o pentru 3 luni intr-o clinica in care erau multe persoane cu paralizii.
When looking at someone with partial facial paralysis, we are in a sense seeing two versions of the same face at once, with each side conveying different emotions. Like gazing at a cubist painting, we observe multiple facets of someone in a single instant. As a visual artist, I find myself fascinated by the intensity of glimpsing two expressions simultaneously, a literal ‘two-facedness’ that mesmerizes by its terrible beauty. Sage Sohier
site-ul ei aici
uneori imi plac unele fotografii ale prietenilor mei mai mult decit chipurile pe care le vad in fata mea.
sunt fotografi care pot sa surprinda esenta. o simti acolo in privire sau in inclestarea maxilarelor.
si-ai vrea sa o atingi. pentru ca stii, simti, ca altfel tu- de unul singur – n-ai cum sa atingi acea parte din omul din fotografie.
culmea e, ca in cele mai multe dintre cazuri, e vorba de oameni carora nu le place sa “stea la poza” si, cind ii am alaturi de mine, n-am excese din astea de tandrete – nu-mi doresc sa le mingii obrajii.
Ben Franke e un fotograf newyorkez care are un proiect cu baietii aia care sar peste cladiri din alergare, un sport care mie imi da batai de inima pentru ca de cite ori vad imagini am sentimentul ca baietii aia o sa se lipeasca de un zid si nu o sa se mai ridice de acolo.
fotografiile sunt insa minunate pentru ca par un studiu pentru imponderabilitate
site-ul lui Ben Franke e aici, unde gasiti si alte fotografii din proiectul Parkour Motion.
am zis ca nu voi scrie niciodata pe blog cu INCREDIBIL, SOCANT, EXTRAORDINAR, dar daca va uitati la fotografiile fotografiile austriacului Andreas Franke o sa folositi macar unul dintre aceste cuvinte; incredibil.
Andreas e pasionat de viata subacvatica (ar face o echipa frumoasa cu domnul James Cameron) si cea mai recenta expozitie a lui uneste lumea decadenta din perioada Marie Antoinette cu lumea din strafundurile apelor.
n-a dus oamenii in strafundurile marilor, a suprapus imaginile. are o expozitie chiar acum in Barbados. aici mai multe fotografii si detalii despre proiectul lui
gesturile simple si sincere sunt cele mai frumoase si-arata cit de usor poti sa faci un om fericit.
*
acum o saptamina cind a fost poleiul ala ingrozitor, primesc un mesaj de la Catalina Bucur , reporterul emisiunii Ca-n filme de la Digi: “vezi ca se aluneca ingrozitor afara, sa nu te incalti cu cizmele alea cu talpa de vara”.
vi se pare un mesaj obisnuit? ei bine, cu Catalina am vorbit de maximum 4 ori in ultimele 6 luni. si-atunci ghidate de vreo treaba.
*
azi noapte, cind veneam dupa 3 zile in care dormisem adunat 7 ore si eram necajita ca nu -mi ies lucrurile cum imi doresc la proiectul la care scriu, dar si f f obosita sa mai pot continua, m-am culcat pentru 3 ore. cind m-am trezit aveam pe mail un rind de fotografii din proiect de la Mihai Stetcu.
De dimineata, Mishu mi-a explicat “stiam ca o sa te bucuri cind le vezi si am zis ca asa o sa te intorci mai usor la scris”
asa a si fost pentru ca m-am uitat o jumatate de ora la ele, am vazut cit sunt de frumoase si-am zis “o sa pot si eu din cuvinte sa redau ce trebuie” si m-am intors zimbind la scris.
***
astea-s doua exemple de oameni buni cu care eu am norocul sa lucrez.
si doua exemple despre cum, cu gesturi simple, poti sa -i faci pe ceilalti fericiti.
ceea ce va doresc si voua.
Classical tragedy was the war between good and evil. We wanted evil to be defeated and good to be victorious. But the battle in modern tragedy is between good and good. And no matter which side wins, we’ll still be heartbroken.
Asghar Farhadi , domnul care a facut “A separation”
cele mai frumoase cuvinte pe care le-am citit in zilele astea de vacanta.
am fotografia aceasta pe perete, linga birou. cu autograful autorului: Steve McCurry.
ca in fiecare an blogul Muzeului Metropolitan din New York face un clasament al artistilor care au lasat lumea cu gura cascata in 2012.
iata trei dintre ei (cei care mi-au placut si mie, pentru ca nu imi plac toti din clasamentul lor)
Cristina Otero si portretele ei cu fructe
ron schmidt si fotografiile lui amuzante
si, preferatul meu absolut, pentru minimalism, nebunie si perseverenta Simon Beck (ceea ce vedeti mai jos e rezultat din pasi pe zapada si munceste cam o zi pentru fiecare fotografie)
intregul clasament aici
Cartier a iesit pentru aceasta iarna cu o reclama pe care nu o inteleg. Ei au de vindut un ceas – pentru barbati – pe numele lui Tank Anglaise, iar reclama arata un pui de tigru.
inteleg ca pe facebook, felinele domestice sau salbatice au mare succes, si ca in general orice mitza pufoasa atrage femeile, dar ceasul asta e pentru barbati…
am vazut reclama in deschiderea (e spread-ul de deschidere) revistei Monocle si m-am uitat mult la ea. pur si simplu nu inteleg de ce au pus un pui de tigru.
A car stops beside a house in the middle of a newly built road in Wenling, Zhejiang province, China, November 22, 2012. An elderly couple refused to sign an agreement to allow their house to be demolished. They say that compensation offered is not enough to cover rebuilding costs, according to local media. Their house is the only building left standing on a road which is paved through their village. REUTERS/China Daily
*
e un articol genial in New York Times despre cum HipHop-ul a influentat moda – ma refer la haine si nu la cele pe care le iei de prin mall-uri (adica hanorace si pantaloni care aduc a trening) , haine de brand facute de designeri cu carte de vizita importanta.
New York Times crede ca designerii care au acum 20 si ceva de ani, care au crescut cu muzica aceasta, vin cu propriile influente in moda si cum cei mai talentanti dintre ei sunt vinati de marile case de moda care cauta mereu ceva nou sau si-au creat propriile comunitati in online, asa ajung sa aiba putere iar hip hop-ul sa influenteze in couture (exagerez putin la asta cu couture) . puteti citi articolul integral aici
***
sunt o ignoranta in ceea ce priveste muzica hip hop.
mi s-a apris un mic felinar pe strada care lumineaza cam cit o luminare pe terminate, dupa ce am scris un text in care apreciam indemnul lui Cheloo catre niste copilasi de la X factor sa puna mina pe carte, iar o parte din fanii lui mi-au lasat indicatii ce sa ascult.
dar imi dau seama ca undeva , in ultimii ani, poate copiind de afara, poate acumulind emotii pe cont propriu, e o generatie intreaga care incepe sa se exprime in muzica aceasta mai degraba vorbita decit cintata.
si am un cintec in calculator al lui Maximilian, pe care sper sa-l cunosc cindva, cintec care m-a emotionat foarte tare cind l-am auzit prima data (nu e public inca, va fi pe noul album, de asta nu va dau detalii despre el). mi-ar placea sa-i scriu povestea lui Maximilian.
***
dupa articolul din NY Times am cautat sa vad unde se duce hip hop-ul in arta, ca forma de exprimare si m-am oprit la ceva simpatic.
fotograful american Mike Schreiber a muncit 11 ani la un proiect in care a adunat portrete ale celor mai mari performeri de hip hop. mie nu-mi spun nimic oamenii din foto, dar imi plac cadrele si, mai ales, imi place perseverenta fotografului.
gasiti o selectie frumoasa de fotografii pe blogul metropolitan museum, aici un cadru care-mi place tare pentru ca e la limita intre doua lumi: fashion si hip hop, asa ca se potriveste cu articolul din NYTimes de la care am plecat.
doamna din foto e Mia
un fotograf chinez, Huang Qingjun, a muncit 10 ani pentru un proiect in care a surprins bunurile materiale ale familiilor sarace din tara lui.
Jiadang – se numeste proiectul lui si surprinde TOATE, dar absolut toate bunurile materiale ale cite unei familii.
uitati-va la fotografii si redefiniti saracia.
e incredibil de puternic proiectul prin simplitatea executiei si puterea mesajului.
parte din proiectul apartIKEA – The Rented Apartament , am locuit o saptamina intr-o casa inchiriata pe care am redecorat-o de la IKEA intr-un buget de 2500 ron.
***
viata m-a invatat (stau de mai bine de 15 ani cu chirie) ca atunci cind inchiriezi o casa, rareori proprietarul vrea sa mute mobilierul pe care-l are in apartament, asa ca ori trebuie sa-l depozitezi, ori sa-l folosesti. de aceea, am dorit sa folosesc cit mai mult din mobilierul din dotare, sa nu investesc in mobila, ci in accesorii care sa schimbe casa si sa -i dea o poveste.
cred ca in felul acesta poti insufleti orice casa, intr-un buget accesibil; o poti face sa fie a ta, fara investitii majore.
iata apartIKEA in versiunea S!MPA 🙂
HOLUL
costul transformarii – 125 ron
detaliu camera:
costuri detaliate
BUCATARIE
cost transformare: 250 ron
detalii camera
costuri detaliate
DORMITOR
cost transformare: 392 ron
detalii camera
costuri detaliate
LIVING
cost transformare: 1615 RON
DETALII LIVING
(preturile detaliate pentru living le trimit la cerere intr-un mail, ca sa nu pun un tabel lung care ar fi greu de citit. toate produsele pot fi gasite si online, in catalogul IKEA)
sunt multe povesti de spus despre obiectele din aceste fotografii (lampile din dormitor sunt dintr-o consola si un abajur/ biblioteca a fost poreclita “uritica” pentru ca era moartea pasiunii/ lustra din living e din trei corpuri diferite etc etc etc), dar am sa o fac intr-un post separat.
acum vreau doar sa-i multumesc lui Catalin Georgescu pentru fotografii (asta cu sera, ultima, e wooowwww; din incadrare, aproape ca e mai frumos locul decit in realitate:) ), dar si tuturor prietenilor mei care m-au ajutat in acest proiect.
*
am sa scriu intr-un post separat si despre ce am invatat din acest proiect. da, poti sa schimbi o casa doar din accesorii si sa o faci sa fie acasa. ea devine insa “vie” in momentul in care e efectiv locuita. si te face sa zimbesti cind treci prin camere si unele obiecte iti aduc aminte de povesti legate de prietenii tai si de petrecerile pe care le-ati facut impreuna.
despre petrecerea de inaugurare a apartIKEA, intr-o postare viitoare cu multe multe fotografii.
****
fotografia asta mi se pare ca surprinde cel mai bine spiritul casei. si da, dormitorul a fost preferatul meu.
Photography has evolved as well in a sense that there are more photographers now than ever.
Digital has been the great leveler. Anyone can afford a relatively decent camera these days and the number of images being uploaded to Facebook, Twitter, Pinterest and Instagram per second is mind blowing. We are living in an all-exposing age. We see and have access real time to anything and everything that we all do. This is one of the most significant changes in the world of photography.
When we first started we had no idea what other photographers were doing or what their portfolios might be like. Editorial line-ups were a total secret. Now they are splashed all over the place in a sneak peek behind the scenes kind of way. We need only click to see what the world is doing in real time. I think this makes people produce work faster and in a more disposable way.
I try to stay level headed in the face of all this imagery. I try to make pictures that come from my own vision and inspiration. It is not always easy, but I believe if you stay true to yourself and do not chase others you will be happier for it. You will find that you have an endless well of inspiration that comes from within.
*
e un raspuns dintr-un interviu dat de fotografa andrea gentl, specializata in fotografii despre mincare. l-am postat aici pentru ca e inspirational, mai ales in ultima lui parte. aceea cu a incerca sa fii constant si corect cu propria viziune, fara sa alergi dupa ce fac altii.
e greu de tinut echilibrul asta. vi-l doresc, cum mi-l doresc si mie.
si inca un raspuns pentru cei pasionati de fotografie: o ocazie buna pentru a descoperi / a va reaminti niste fotografi minunati
I adore Irving Penn for his brilliant simplicity and timeless photographs. His work informs many a photographer and art director. I love Sally Mann for her dark, cerebral, intimate portraits and landscapes. I look to Emmet Gowin’s early work for emotional inspiration and to Morandi the Italian painter for composition. I look more at fine art photographers than contemporary ones these days but from my many talented peers, if I had to pick a few I admire, I would say Frederic Legrange for his gorgeous travel,Henrik Knudsen for is stark Nordic light, Ditte Isager for her unwavering style, Marcus Nilsson for his gritty and real approach to food and Anna Williams for her impeccableVoracity project.
*
pentru ca tot am asistat la lectiile despre apa in Tara lui Andrei (ascultind ce povestea Vlad Chiciudean despre tipurile de centrale construite pe apa ma gindeam ca sigur n-am fost la scoala la lectia asta), iata ceva mai aproape de zona mea de interes dar care are legatura si cu apa.
tango subacvatic, un proiect fotografic realizat de Katerina Bodrunova din Rusia.
habar n-am cum au realizat aceste posturi pentru fotografii, dar uitati-va la picioarele dansatorilor.
uitati-va de fapt la leznele si talpile lui care tin gleznele ei. nu stiu cum vi se pare voua, dar mie mi se pare ca erotismul tangoului e dublat in gestul presiunii de pe glezne.
aici site-ul Katerinei Bodrunova unde gasiti si alte proiecte frumoase.
cum inca nu m-am urnit sa scriu/vorbesc, prefer sa va arat fotografii
