Tag : magie

This-Photographer-Is-Spreading-Disney-Magic-With-Clever-Paper-ArtFotograful care aduce un omagiu poveștilor Disney

Fotograful care aduce un omagiu poveștilor Disney

Text de Raluca Antuca

Cred că fiecare fotograf își dorește ca oamenii să le recunoască imaginile de îndată ce le văd. Asta înseamnă ca ei să-și fi format un stil propriu, pe care lumea îl apreciază și îl asociază imediat cu numele lor.

Rich McCor este tipul de fotograf care reușește acest lucru, pentru că el dă magie imaginilor sale prin niște elemente cheie. În majoritatea seriilor fotografice, el folosește forme de hârtie pe care le amplasează inventiv în imagini.

În ultimul proiect, el face puțină magie Disney în diferite părți ale lumii, dar și în locurile în care s-au născut poveștile atât de îndrăgite. Pentru moment fotografiile aduc un tribut lui Peter Pan, Nemo, Frumoasa și Bestia, Cocoșatul de la Notre Dame, însă aștept cu nerăbdare să văd cum reinterpretează și alte povești Disney!

Aici găsiți contul lui de Instagram!

1 2 3 4 5 6 7 8

1987
board-scratch-night-view-largo-design-4Răzuiești și faci magie!

Răzuiești și faci magie!

Text de Raluca Antuca

A fi adult înseamnă să nu mai ai timp de pierdut, responsabilitățile să-ți dea bătăi de cap, iar micile bucurii ale copilăriei să dispară. Oricât de mult te relaxează sau amuză, tot ți se pare ciudat să te mai uiți la Tom și Jerry sau să colorezi în pauzele de la serviciu, ca să te detașezi de probleme.

Există totuși o soluție pentru adulții care vor să fie copii din când în când, fără să fie ridicoli. Un studio din Koreea de Sud a realizat un produs care ne permite să ne distrăm ca atunci când eram mici.

Este vorba de o planșă pe care este afișat un piesaj urban și un stilou care îți permite să luminezi detaliile clădirilor, străzile și linia orizontului. Nu este vorba de colorare, ci de răzuire, dar funcționează pe același principiu. Desenul prinde viață, pentru că porțiunile răzuite devin aurii. Sunt cadoul perfect pentru iubitorii de călătorii sau sunt suveniruri numai bune de păstrat. În locul unei fotografii, aveți acest tablou magic! Momentan sunt disponibile opt peisaje din New York, Hong Kong, Las Vegas, Budapesta, Londra, Hamburg, Paris și Florența.

O planșă costă aproximativ 32 de dolari, dar pot fi achiziționate și în dimensiuni mai mici, de forma unor cărți poștale, la prețul de 13 dolari.

board-scratch-night-view-largo-design-2 board-scratch-night-view-largo-design-10 board-scratch-night-view-largo-design-12 board-scratch-night-view-largo-design-16 board-scratch-night-view-largo-design-20

2732
surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-10FOTO- Fantezie în picturile lui Stephanie Law

FOTO- Fantezie în picturile lui Stephanie Law

Text de Raluca Antuca

Sunt convinsă că arta se poate face chiar și din cele mai nesemnificative lucuri, drept dovadă că unii artiști reușesc să facă magie cu resurse puține.

Atunci când vorbim de pictură, îți trebuie imaginație și o viziune aparte ca să reușești să te diferențiezi de ceilalți. Stephanie Law este o artistă din Oakland, care reușește acest lucru, folosindu-se de mitologie și basm.

Ea găsește magie în cadrele terestre și, cu ajutorul acurelelor, realizează picturi de fantezie. Expertă în cerneala chinezească, artista a descoperit cât de multe poate face cu acuarelele și a colaborat cu nume mari, precum Wizards of the Coast, LUNA Books, Alderac Entertainment și HarperCollins.

Desenele conțin foarte multe detalii, iar petele de culoare aurie îi dau un aer modern. Mai multe picturi puteți vedea pe contul de Etsy sau în cartea ei ilustrată de pe Amazon.

surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-1 surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-1-1 surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-2 surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-2-1 surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-4-1 surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-5 surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-5-1 surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-5-2 surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-6 surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-7 surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-9 surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-9-1 surreal-watercolor-paintings-stephanie-pui-mun-9-2

 

2401
dynamoo intilnire cu magicianul imposibilului, Dynamo

o intilnire cu magicianul imposibilului, Dynamo

Cind eram la petrecerea pe care Discovery Romania o organizase in cinstea magicianului Dynamo si ii vedeam pe oamenii care asteptau sa fie “vrajiti” de el, m-am gindeam ca trebuie sa fie greu sa intri intr-o camera si sa stii ca oamenii asteapta sa faci un “performance” cu care sa-I uimesti. Oricare ar fi camera, oricit de multi/putini oameni ar fi, indiferent daca esti in timpul unei aparitii publice sau nu.

Cam asa trebuie sa fie cu magicienii. Stii unul, stii ca o sa fie in aceeasi camera cu tine,  vrei sa vezi  o magie care sa te uluiasca, surprinda, sa fie…wooow.

*

Dynamo – magicianul imposibilului – e un tinar modest si muncitor, cu bun simt si fara vreo atitudine care sa urle: “sunt unul dintre cei mai cunoscuti magicieni din lume”.

Ne-am intilnit a doua zi dupa party, la citeva minute dupa ce se terminase conferinta de presa unde – desigur – facuse citeva magii pentru intreaga audienta, dar si pentru fiecare televiziune in parte care ii solicitase un mic interviu.

Stiam ca e obosit (nu avusese decit o jumatate de ora libera de cind se afla in Romania, si venea dupa un turneu de presa in Ungaria), dar pe chipul lui nu se vedea nimic din oboseala. Poate putin in umerii care nu mai erau atit de drepti ca inainte, cu vreo ora, cind statea in fata camerelor de filmare.

De ce ai vrut sa te faci magician?

Cind eram la scoala, eram foarte mic, slab si foarte timid. Si eram mereu tinta baietilor mai mari care ma agresau si, uneori, ma bagau intr-un cos de gunoi ca sa ma umileasca. M-a invatat bunicul o magie cum sa nu ma mai poata ridica baietii de jos ca sa nu ma mai arunce in gunoi. Asa am scapat de ei. Si-apoi, cu magia, am inceput sa le captez atentia colegilor si sa-mi gasesc un loc. Magia mi-a dat incredere in mine ca oamenii pot sa ma vada si altfel, a fost calea pe care am gasit-o ca sa ma pot exprima . Poate ca oamenii nu inteleg ce fac si cum fac, dar stiu ca acum – in sfirsit – ma inteleg pe mine ca om.

Nu pare ca esti omul care sa crezi ca e ceva imposibil.

Chiar cred ca totul e posibil. Unele lucruri au nevoie de mai mult timp ca sa fie duse la indeplinire. Si  daca te uiti la cariera mea, la inceputul meu umil – vin dintr-un orasel numit Bradford, nu aveam foarte multi bani, tata a fost in puscarie, mama era foarte tinara – nu am fost complet “echipat” ca sa fac fata acestei lumi, dar bunicii au depus efort ca sa fiu bine educat si, impotriva tuturor greutatilor, acum baiatul din Bradford e unul dintre cei mai faimosi magicieni din lume, Dynamo.

Dar ce te motiveaza mental cind nu mai poti? Sunt sigura ca sunt multe momente grele in timpul antrenamentelor cind simti ca nu mai poti.

Intotdeauna e greu drumul de la farima de magie pe care o ai in minte pina la show-ul cind e prezentata publicului. Mi-am petrecut asa de multi ani in copilarie si adolescenta imaginindu-mi lucruri care doream sa devina realitate. Pe multe dintre ele le-am transformat deja in realitate. Si numai gindul ca stiu ca POT sa ajung pina la finalitate ma face sa-mi spun “nu e imposibil, trebuie sa incerc din nou si din nou si din nou.” Determinarea e cheia. Daca-ti pui gindurile intr-o directie si faci tot ce tine de tine, muncesti dincolo de intelesul expresiei “din greu”, o sa reusesti.

Cam cite ore muncesti pe zi?

Oo, exersez tot timpul …. Gadwell zicea ca e nevoie de 10000 de ore de practica pentru ca cineva sa devina profesionist, sa faca lucrurile la un inalt nivel de performanta. Cred ca e adevarat. Dar cred ca am exersat cu cartile de 10 ori mai mult decit zice Gladwell ca e marja pentru a face performanta. (n. mea Malcolm Gladwell are aceasta teorie in cartea Outliers – The story of success)

Cu ce se hraneste un magician?

Pasiune, imaginatie si mult mult mult antrenament. Apoi, trebuie sa fii aproape de oameni. Stiu ca oamenii din industria entertainmentului se gindesc ca daca esti magician trebuie sa ramii in globul tau de sticla, dar nu… Cred ca in zilele de astazi ca sa creezi cu adevarat magie, trebuie sa fii aproape de oameni, printre ei, sa te poata atinge.

E important sa imparti momentele din viata ta cu ceilalti, asa apare magia adevarata cind omul e linga tine pentru ca el duce bucuria si uimirea mai departe. Cind nu voi mai fi in viata, sper ca oamenii cind se vor gindi la magie, sa se gindeasca si la numele Dynamo.

 

Am mai vorbit despre momentul lui preferat din noul sezon al emisiunii lui de pe Discovery ( e cu un skateboard pe care l-a vazut pe strada si-a improvizat ceva, pe loc), dar si despre cel mai periculos, cel mai dificil, moment de magie pe care -l face in sezonul nou al emisiunii (incepe pe 20 oct) – o aruncare in gol de la mare inaltime pentru care a muncit multi ani. Mi-a povestit ca a mai incercat in urma cu citiva ani sa faca magia asta cu inaltimile, nu i-a iesit si i-a fost atit de frica incit a avut nevoie de multe luni (dupa ce a trecut si pe la spital) ca sa se mai suie din nou pe o cladire. Dar ca si-a invins frica si a reusit sa faca magia.

Inainte sa se termine intilnirea noastra i-am zis gindul meu de la petrecerea din seara precedenta, despre cit de greu e sa ai meseria de magician si sa trebuiasca oriunde te duci sa faci o magie, sa-Ii uimesti cu ceva pe oameni, ca sa confirmi si sa te valideze, sa le captezi atentia.

El s-a uitat fix in ochii mei si-a zis “Dar nu facem fiecare dintre noi  asta, in fiecare zi? Nu trebuie sa confirmam cu fiecare noua intilnire?”

Cind sa plec m-a rugat sa citesc cartea lui. Si felul in care a zis “te rog sa citesti cartea mea” m-a facut sa inteleg ca nu e doar un indemn de politete, ci e “o sa intelegi mai multe despre mine si felul meu de a fi, dupa ce o sa citesti.”

***

Ieri am citit cartea “Dynamo: Nothing is Impossible – The real life adventures of a street magician” si-am descoperit ca nu si-a cunoscut tatal pentru ca acesta a stat f mult in puscarie, ca vine dintr-o familie foarte saraca si ca infatisarea lui de baiat subtire si plapind vine de la faptul ca are o boala rara a stomacului si nu poate digera multe alimente. Boala care l-a facut sa petreaca mult timp prin spitale, unde tovarase i-au fost cartile de joc cu care a tot facut jonglerii  si filmele cu supereroi (si-a imaginat ca o sa ajunga cindva ca Batman, Spiderman – de unde si magiile prin catarari pe cladiri).

E o poveste in carte despre prima petrecere de ziua lui, de la 4 ani. Erau atit de saraci ca tot ce isi permitea de ziua lui erau 6 pachete de oua kinder, dar mama ii promisese petrecerea si-si invitase toti colegii si prietenii de la gradinita. Locuia insa intr-un cartier sarac si rau famat si parintii celorlati copii au considerat ca nu e un loc potrivit unde sa-i trimita. A mincat singur jumatate din ouale kinder si s-a bagat in pat plingind. Multi ani nu si-a mai dorit o petrecere aniversara si, si acum la multi ani distanta, ii e teama ca oamenii nu vor veni la un eveniment la care e el protagonist.

Si m-am gindit ca pentru el, in mod special, nu e un chin ca trebuie sa treaca printr-o multime de oameni in fiecare zi, si la fiecare grup sa faca magii ca sa-i distreze si sa-i surprinda. Pentru ca el e una cu magiile lui, pentru ca e calea cea mai sigura prin care poate face ce-si doreste mai mult: sa fie alaturi de multi oameni.

 

Dynamo si magia imposibilului, sezonul 4, incepe la Discovery din 20 oct, in fiecare luni, de la ora 22.00.

In primul episod din noul sezon face o magie cu baietii de la Coldplay si-l lasa pe Chris Martin cu gura cascata, la propriu.

4947
Picture Shows: DynamoConcurs: Vrei sa vii cu mine sa-l intilnesti pe unul dintre cei mai tari magicieni din lume?

Concurs: Vrei sa vii cu mine sa-l intilnesti pe unul dintre cei mai tari magicieni din lume?

Stiti ca imi plac magiile mici din lumea asta mare; intimplarile acelea pe care le ai in fata si te minunezi ca sunt reale.
Prietenii mei stiu ca mi se intimpla des sa am in jurul meu genul acesta de intimplari magice – sincronicitati. Asta e magia din viata, dar imi place foarte foarte mult si magia de pe scena – cu magicieni sau nu (actori, muzicieni etc).

Cei de la Discovery Channel Romania stiu toate astea, precum si admiratia mea pentru oamenii care isi depasesc limitele ca sa faca lucruri care pentru cei mai multi pot parea imposibile si mi-au facut cadou o intilnire unica: cu magicianul Dynamo, unul dintre cei mai mari magicieni din lume in acest moment.

*

Are o dexteritate incredibila, reusind pur si simplu sa uluiasca vedete de la Hollywood cu numerele lui de magie. Miliardarul Richard Branson a facut realmente o reverenta in fata sa dupa ce i-a vazut unul dintre spectacole, iar Lindsay Lohan nu si-a mai gasit cuvintele dupa ce a fost levitata de pe un scaun. In 2011, a devenit membru al organizației The Magic Circle, iar in 2012 fost ridicat la rangul de Associate of the Inner Magic Circle, in calitate de Silver Star for Performance.

El este Dynamo si saptamina aceasta se va afla in Romania la invitatia Discovery Channel, cu ocazia lansarii celui de-al patrulea sezon al programului fenomen Dynamo si magia imposibilului.

 Noul sezon al emisiunii va avea premiera luni, 20 octombrie, de la ora 22.00.

*

Dynamo a facut in trecut o plimbare pe deasupra Tamisei. Acest numar de magie a fost atit de spectaculos, incit sunt oameni care incearca si astazi sa isi dea seama cum a reusit.  Motivul pentru care mersul pe apa se bucura de atita succes este ca jongleaza cu imposibilul si incredibilul chiar in fata propriilor nostri ochi.

Puteti vedea o parte din magiile lui incredibile in acest filmulet facut de un fan, film care are peste 2 milioane de vizualizari pe youtube:)

*
Pentru ca magia e pentru unii cu “nu crezi pina nu vezi cu ochii tai” am voie sa iau cu mine la intilnirea cu minunatul magician Dynamo pe cineva. cum alegem aceasta persoana norocoasa?

Cel mai frumos raspuns la intrebarea “care crezi ca e cea mai mare provocare pentru un magician de talia lui dynamo?” e ales cistigator. Si credeti-ma, cind e vorba de magie, stiu care sunt cele mai frumoase raspunsuri.

Miercuri, 8 octombrie, anuntam cistigatorul. Pina atunci puteti afla mai multe informatii despre Dynamo de aici.

shutterstock_128187284despre magie

despre magie

ieri seara m-am uitat la televizor. dupa o ora de vizionat stiri, am inceput sa numar de cite ori se rostea cuvintul “magie”.
pina la 12 noaptea: de 18 ori, pe doua canale tv, in 4 ore.

acum ca a trecut Craciunul, cuvintul “magie” va fi mai putin folosit, dar…

magie este cind niste oameni care nu se cunosc decid, fara sa stie si ei de ce, sa-l ajute pe un altul pe care nu l-au intilnit niciodata. e magie pentru cel ajutat (ce poate fi mai special, mai emotionant si mai frumos decit un ajutor care vine de unde nu te astepti si care face saltul de la moarte la viata), dar e magie si pentru cei care ajuta. intotdeauna.

intilnim magia asta in multele campanii umanitare din fiecare zi a anului. se face cu un sms sau un drum la banca. stiu un domn care acum e sanatos si pastreaza de ani de zile extrasurile de cont cu numele unor donatori. nu-i cunoaste, dar ii numeste ingeri.

magie este cind cineva stiut sau nestiut acopera o nevoie – emotionala, materiala, spirituala – la un moment potrivit pentru altcineva.
cum a fost un batrin din satul Pietroasele care s-a uitat cu mine, in martea de dinaintea Craciunului, la primul foc de artificii din viata lui. avea peste 70 de ani, era imbracat cu haine scrijelite de vremuri, avea o barba lunga si incurcata, mirosea a alcool si ii lipseau citiva dinti, dar se uita la luminitele pe care le instalase Coca-Cola in satul lui, la masina aia uriasa – camionul din reclame – luminata pe laturi cu sute de beculete, si la focul de artificii ca si cum ar fi avut 5 ani. cind cerul s-a umplut pentru ultima oara de stelute a zis ” ufff, s-a terminat” si-a fost multa tristete in vocea lui.

magia asta au facut-o nu doar cei de la Coca-Cola, ci si citeva mii de oameni care au donat energie cu telefoanele lor pentru luminitele din oras. iar ei nu l-au intilnit pe batrinul din pietroasele.

magie e cind ai in fata, de citeva secunde, oameni despre care stii instant ca sunt frumosi, desi chipurile lor nu sunt de reviste glossy, oameni cu care te intelegi pentru ca-i simti. si ei te simt pe tine.

magie e cind, dupa o zi grea, gasesti puterea pentru o vorba buna pe care sa o spui altora, fara sa te intereseze daca o sa primesti aceeasi vorba buna la schimb.

magie e cind iubesti.

*
cindva am vrut sa invat citeva trucuri de magie.
am acasa o trusa de magician. din aia cu care poti sa faci sa dispara lucruri prin cutii cu multe geamuri. am primit-o cadou de un Craciun, ba chiar unul dintre magicienii mari ai romaniei m-a invatat citeva smekerici.
m-am distrat cu ea o vreme, dar mi-am dat seama ca e si asta o meserie in sine si e nevoie de mult antrenament, asa ca m-am intors la scris si altele mai aproape de mine.

anul asta am citit un minunat story scris de un mare jurnalist, Chris Jones, despre un magician Teller (story-ul a aparut in esquire america in oct 2012). am ajuns la story-ul asta dupa speech-ul pe care Jones la avut in vizita lui in Romania, la invitatia lui Cristi Lupsa la seminariile Decit o revista.

in text e un sfat pe care magicianul il da jurnalistului:
“Sometimes magic is just someone spending more time on something than anyone else might reasonably expect.”

si uneori “more time” inseamna – in traducerea care n-are legatura cu limba, ci cu viata – “mai multa atentie”, “mai multa iubire”, “mai multa rabdare”, “mai multa implicare”, “mai multa bunatate”, “mai multa intelepciune”, “mai multa grija pentru celalalt”.

*
de astazi la TV nu se va mai rosti la fel de mult cuvintul “magie”, dar depinde de fiecare dintre noi ca ea sa fie prezenta in viata noastra in absolut fiecare zi a anului.

o minune e o intimplare cu un timing perfect. si daca esti atent, SIMTI cind e momentul perfect

foto: shutterstock

1727
IMG712Mos Craciun exista!

Mos Craciun exista!

Mos Craciun exista si, ca sa nu uit, primesc de la an la an cite o dovada.

acum citeva zile scriam ca eu imi doresc foarte tare printre cadourile de Sarbatori o lectie de magie. am fost la un eveniment unde Johannis a executat citeva numere de magie jucindu-se cu mintea noastra si imi doream si eu sa invat sa ma joc asa frumos. i-am scris chiar lui Mos Craciun ca asta e darul pe care-l vreau… o lectie de magie

Iar Mosul mi-a scris si mi-a explicat ca stie cum sa foloseasca magia ca de aia merge sania lui si i-a rugat pe spiridusi sa-mi dea si mie o ora de magie…

sa vedeti ce de ma mai joc astazi.

Multumesc frumos spiriduselor de la Rogalski Grigoriu si lui Mos Craciun de la Liberty Center. mi-am inceput ziua zimbind tare tare tare

2347
Santa-Claus_LetterDraga Mos Craciun…

Draga Mos Craciun…

… vreau o magie.

Draga Mos Craciun,

Eu stiu ca stii ca am fost copil bun si, ca sa fiu sigura ca primesc ce-mi doresc de Craciun, iti scriu de astazi. Sa ai timp sa te pregatesti.

Vreau o magie, dar nu ca lumea sa devina mai roz si sa curga lapte si miere pe strazi. Nici sa ajung peste noapte sa fac ocolul Pamintului; sau sa-l cunosc pe Edward Norton.

Nu; eu vreau o magie, pe bune, de magician.
Vreau sa invat sa fac si eu o magie, cit de mica, cum face Johannes.

Te rog mult sa vorbesti cu el (sau cu un alt magician) si sa-l convingi sa ma invete o magie mica mica. l-am vazut week end-ul asta la Azuga, la Philips Innovation Expedition, si mi-am dorit f f tare sa pot sa fac si eu o magie.
Nu vreau sa fac sa pluteasca mese, nici sa transform hirtiile in dolari (m-am prins cum a facut:) ), nici sa scot iepuri din palarie (desi un iepuras pufos e dragutz oricind), vreau o magie mica, pe care sa stiu sa o fac eu si sa profit de ea cind lumea e trista ca sa o fac sa zimbeasca. Si, da, sa stiu ca am puterea sa fac o magie ( e ceva orgoliu aici, recunosc)

Draga Mos Craciun,

Stii ca anul asta am facut fapte bune (nu le-am facut ca sa ma laud, dar acum e momentul sa ma vind bine si profit de ele), stii ca n-as face rau cu magia pe care as invata-o si ca as pastra secretul ei.

Te rog convinge-l pe Johannes (sau pe un alt magician) sa ma invete o magie. Mica.

Multumesc

Cristina

***

iata magia cu masa facuta de Johannes, vineri, via Bogdan Petre

P.S. Va rog dati mai departe scrisoarea mea, asa o sa ajunga sigur la destinatar si eu am sa invat o magie. multumesc.

4463

Britain’s Got Talent – Susan Boyle: efecte colaterale

mai intii a fost aparitia in emisiunea tv de la britanici, Britain’s Got Talent, (megastarul lor), apoi clipul pe youtube , link-uri pe facebook, pe twitter, endorsement din partea vedetei netului in acest moment ( ashton kutcher a comentat pe twitter punind link-ul la clip “This just made my night”) si a sotiei lui suportive (demi moore cu replica tot pe twitter: “You saw it made me teary!” ), peste 25 de milioane de vizionari pe youtube, articole in presa din toata lumea, ( the guardian preferatul meu, ca de obicei)

in 3 zile a dat 60 de interviuri, a fost invitata la CNN si la Oprah. a intrat in direct la toate emisiunile importante din anglia si statele unite.

si-acum drept efect colateral au sarit sacalii;
Max Clifford – PR-ul sacal care a reprezentat-o si pe vedeta bigbrother care si-a vindut presei ultimele zile din viata- face comentarii in presa si probabil ca o va reprezenta curind.
youtube te obliga sa mergi pe pagina lui ca sa vezi inregistrarea ca sa-si controleze bine traficul pe acest nume.
au aparut intrebari despre cine o sa-i ecranizeze povestea.
“ratzusca cea urita si matura, care are succes peste noapte si se transforma intr-o lebada”
*
femeia nu are inca antrenamentul interviurilor in presa, iar raspunsurile ei scurte si directe sunt delicioase prin inocenta lor.
“am 47 de ani si n-am fost maritata, nici macar sarutata”

*
interpretarea ei din show are o energie speciala. m-am uitat de citeva ori si de fiecare data mi-au dat lacrimile, desi din cauza entuziasmului celor din sala nu o poti auzi cum cinta foarte exact.

e ceva magic pe acolo. si din magie multi vor scoate bani.

2759

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!