Un artist nascut in Hawai pe nume Hulu s-a gindit sa infrumuseteze canalele din New York, asa ca si-a luat placa, culorile si s-a pus pe treaba.
Acum apar fete frumoase de unde te astepti mai putin.
Mai multe creatii din munca lui Hulu puteti vedea aici
asteptam cu nerabdare primele cronici ale filmului “Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)” al domnului Alejandro Gozales Inarritu care a avut premiera acum 2 zile la festivalul de film de la Venetia.
filmul este povestea unui actor care a jucat cindva roluri de super eroi si care incearac sa revina pe Broadway cu un spectacol dupa textul lui Raymond Carver “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire”.
primele cronici spun ca e un fel de “Synecdoche, NY” filmul lui Kaufman si ca schimbarea de stil e uluitoare, ca nu te-ai astepta ca domnul care a facut 21 Grams, Amores Peros, Biutiful sau Babel sa poata merge intr-o asemenea directie cinematografica.
*
cum stiu textul care e piesa cheie in scenariu (textul lui Carver) si stiu si Synecdoche NY si puterea pe care o aveau vorbele personajului principal (in filmul din film, realizat in timp real), vorbe pe care le rostea pentru ca i le sufla un scenarist in casca, cred ca noul film al lui Inarritu o sa fie o bucurie nu doar la nivel vizual ci si ca impact emotional al replicilor personajelor. imi si imaginez cum se vor suprapune replici din textul lui Carver pe sentimentul de ratare al actorului care a fost cindva super erou si pe nevoia lui de a fi iubit.
bonus track: se reintoarce prea minunatul Edward Norton la cinema, rolul principal e insa al lui Michael Keaton.
un pic din noua abordare cinematografica a lui Inarritu in trailerul filmului (pe mine m-a dus cu gindul la Into the Void al lui Gaspar Noe)
Variety a publicat un interviu cu Keaton si Inarritu, iata un fragment care arata nebunia si perfectionismul regizorului.
Still, once they were on “Birdman’s” New York set — the movie was largely shot inside Broadway’s St. James Theatre — Keaton and the rest of the cast had to adapt to Inarritu’s rigorous shooting style, which required them to perform up to 15 pages of dialogue at a time while hitting precisely choreographed marks. “It was as if he was maybe a little rusty at first,” Inarritu says. “But the rusty knife is more dangerous than a new one. Once he got it, he really fucking went for it. It was unbelievable. I think he’s the most amazing actor I have worked with.”
Keaton is duly impressed with Inarritu. “The thing about Alejandro is he’s got guts; huge, big, big balls; intelligence; unrivaled passion; and he’s enormously creative,” says Keaton, who also praises his director for not basing his casting decisions on recent box office track record. “He gave me a tremendous opportunity to do the very type of thing that is really what I got into this profession for in the first place,” Keaton adds. “You don’t often get a chance to work with someone who has all those qualities. And he’s nuts! He’s totally fucking nuts! But he’s my kind of nut.”
intregul articol aici
unul dintre cele mai cautate spectacole la New York la inceputul acestei luni a fost show-ul lui Lil Buck un performer de street dance care depaseste orice limita.
vi l-am mai aratat acum citeva luni intr-un happening la o galerie de arta cind a dansat pe lacul lebedelor hip hop si-a tinut audienta cu respiratia taiata. de atunci pus ochii pe el Madonna, a aparut la multe show-uri tv si acum are propriul spectacol.
pustiul (are 23!!! de ani) e incredibil.
daca nu l-ati vazut dansind niciodata iata -l “lebada” (neagra) acompaniat de Yo Yo Ma
astazi e una dintre acele zile in care pare ca toata cafeaua din lume nu ma scoate la lumina… si nu-mi da energie.
pentru ca planetele se aliniaza cum vor ele, cautind ceva pe net am dat peste asta.
portrete in cafea facute de un barista din NY, Mike Breach, care e faimos pentru minutiozitatea desenelor lui in cafea cu lapte.
mai multe dintre creatiile lui puteti gasi aici
Thomas Pynchon are ritmul lui de a scrie: dupa primul roman si-a luat o pauza de 17 (!) ani, dupa al doilea o pauza de 9, apoi in 7 ani a publicat 3 romane.
tocmai a anuntat ca va publica un roman, iar actiunea se petrece inainte de evenimentele de pe 9/11 din NY. cartea se numeste Bleeding Edge si urmeaza sa apara in septembrie in Statele Unite, dar publisherul englez spune ca Pynchon inca mai scrie si nu a predat manuscrisul editorului, asa ca nu poate spune despre ce e vorba in ea.
desigur, parte din misterul cu care ne-a obisnuit Pynchon, care e unul dintre cei mai mari scriitori americani.
stiu ca multi dintre cititorii blogului meu s-au bucurat de-a lungul timpului de zecile de articole laudative despre romania culturala aparute in marile publicatii americane.
e parte din satisfacerea orgoliului nostru (poate si a patriotismului) ca nu se vorbeste despre tara noastra doar din perspectiva coruptiei (ca recentul studiu de caz despre adrian nastase din nyt) sau cersetori, tigani, saracie.
a venit momentul sa ne aratam si altfel patriotismul, sa platim cit de putin pentru ca Romania sa fie prezentata si altfel in lume. si este un exercitiu bun pentru a vedea daca e doar vorba de noi, sau si facem ceva.
echipa ICRNY (Corina Suteu, Oana Radu si , consultantul pentru cinema – Mihai Chirilov) care a parasit institutia continua promovarea filmului romanesc la New York cu acelasi proiect minunat MAKING WAVES 2012: Romanian Film Festival at Lincoln Center, doar ca de data aceasta nu mai au niciun sprijin din partea autoritatilor romane.
asa ca au nevoie de sprijinul nostru.
pe scurt: doar 5000 de dolari ii mai despart de realizarea acestui proiect care va aduce in fata celor mai importanti critici americani de film productiile romanesti, dar si in fata unui public foarte cultivat.
printr-o campanie de fundraising via internet au strins pina acum 15.000 de dolari , mai au nevoie de 5000 pe care trebuie sa-i faca in 10 zile.
orice donatie conteaza. si contravaloarea unui bilet de cinematograf inseamna imens: e sprijinul nostru pentru niste oameni cu care ne-am mindrit.
stiu ca impreuna putem face ca lucrurile sa se miste – 5000 de dolari in 10 zile nu e imposibil de strins din donatii. si mai stiu ca, daca reusim, e un mesaj puternic pentru autoritatile romane ca oamenii care cred in valoare si in promovarea Romaniei culturale pentru ce are ea mai bun , oamenii acestia se aduna si muta muntii din loc.
multumesc ca veti vota si ca ii veti anunta si pe prietenii vostri despre aceasta campanie.
P.S. Am scris DUPA ce am facut o donatie:)
cea mai tare fotografie de la New York Fashion Week a fost postata de David Beckham pe twitter
“So proud of my wife taking #NYFW by the balls”
*
din categora vestilor care vor face ocolul lumii, la NYFW a murit o doamna critic de moda in primul rind in timpul unui spectacol. avea 95 de ani si a facut un atac de cord. Zelda Kaplan.
aceasta este o fotografie facuta cu citeva minute inainte de a muri.
*
ana wintour si roney mara la prezentarea calvin klein care se desfasoara chiar in momentul in care scriu
emma stone si roney mara, in primul rind, tot la calvin klein
tot CK
ralph lauren, look-ul meu preferat dintre tot ce am vazut
*
backstage-ul il realizez cu fotografii de pe twitter de la jurnalisti, modele, designeri
NY FW continua, iar primarul New York-ului a tinut sa salute ieri industria modei spunind ca prin cele 2 saptamini de NYFW au fost aduse peste 800 de mil de dolari la bugetul orasului.
si astazi va arat citeva momente inedite din culisele NYFW asa cum reies din transmisiile pe twitter ale editorilor de moda din lumea intreaga (pe care-i urmaresc); nu sunt fotografii profesioniste, sunt lucruri care ii impresioneaza pe editori, make-up artisti si tin sa le faca publice rapid.
aceasta este cea mai indragita fotografie de ieri. e Harper Beckham, fiica Victoriei si a lui David, fotografiata in bratele tatalui pe cind plecau de la un show.
Harper a dat si numele unei genti din colectia mamei ei.
la Hilfiger a fost aglomeratie mare de vedete
la michael bastian in backstage erau baieti f frumosi
la Row la intrare puteai servi micul dejun acompaniat de acorduri de pian
invitatia 3.1 Pillip Lim era 3D se desfacea in “forma” Manhattanului
prezentarea DKNY a fost despre NY si taxiurile galbene:)
cum arata colectiile veti vedea pe site-urile de specialitate, eu am vrut doar sa deschid o usita in culisele NYFW.
la New York e saptamina modei si e agitatie mare.
ieri, simbata, a fost ziua editorilor si au avut voie la show-uri si cu copiii, asa ca a fost mare veselie.
***
iar in epoca twitter backstage-ul capata noi dimensiuni; e (aproape) live…
iata o selectie de fotografii din backstage transmise via Twitter de editori acreditati, prieteni ai designerilor, modelele din show-uri sau chiar designerii.
e o selectie aleatorie , realizata in baza celor pe care-i “urmaresc” pe twitter.
***
gisele, backstage alexander wang
alexander wang
prabal gurung
tot prabal gurung
lacoste
victoria beckham backstage
si primul outfit de la victoria backham, show care se desfasoara chiar acum cind scriu:)
sotul, david, e in primul rind linga anna wintour:)
e ziua 4 la NYFW, va mai arat foto si zilele urmatoare:)
cind am fost la NY am aflat de la un minunat ghid, Allan (despre care am scris aici), o poveste despre credinta.
***
linga turnurile gemene doborite de avioane la 11 septembrie 2001 se afla o mica biserica, St Paul.
cind turnurile s-au prabusit, inexplicabil pentru toata lumea, bisericuta a ramas neclintita. nici macar un geam nu i s-a spart, desi in jur geamurile multor cladiri s-au facut praf.
Biserica St Paul s-a transformat in zilele imediat urmatoare in cartier general pentru ranitii recuperati, pentru acordarea primului ajutor. iar in saptamina urmatoare, pentru ca era un simbol al supravietuirii, mii de oameni au trimis pe adresa bisericii ajutoare, ilustrate de incurajare, mincare etc.
si astazi biserica este functionala, am vizitat-o si pastreaza urmele credintei in speranta de atunci.
la intrare in stinga e un altar cu fotografii ale celor disparuti ca sa fie vazuti de cei care vin din toate colturile lumii. si sa nu fie uitati.
in lateralul acestui altar, pe o hirtie xeroxata dintr-un ziar e un insemn cu un marker negru, care m-a emotionat foarte tare “found in 6th march 2002”. cineva a vrut sa se stie ca o ramasita a acestei persoane a fost gasita si trimisa familiei.
amestecul de lucruri aceasta capela te duc de la lacrimi la zimbete. intr-un alt colt, unde e reconstituit cum aratau paturile de campanie pe care li se acorda primul ajutor ranitilor, e o tigaie si in ea e reteta preferata a voluntarilor care au lucrat zi si noapte in saptaminile dupa atentat.
mi-am cumparat o carticica din capela aceasta cu ilustrate trimise de copii catre pompieri si am gasit acolo o marturisire care-mi place mult.
“am citit toate cartile postale trimise de copiii din toata america, ne-au ajutat enorm, ele si imbratisarile oamenilor care veneau sa ne ajute, ne-au dat o putere pe care n-am mai intilnit-o de atunci.” John, un pompier
***
Allan, ghidul nostru la World Trade Center, a insistat mult ca acestei bisericute, desi era foarte aproape de turnuri, nu i s-a clintit nici macar un cui sau un vitraliu in momentele acelea odioase.
“aveam nevoie de un semn de credinta. 9/11 ne-a socat, dar ne-a si facut mai buni”
si da, e adevarat i-a facut pe new yorkezi mai buni si mai prietenosi. mie pe strada – de doua ori in 5 zile – mi s-a intimplat sa ma vada cineva cu harta in mina, uitindu-ma dupa strazi, si sa-mi zica “unde mergi? hai ca mergem impreuna, ca e in drumul meu”
ultima fotografie a fost facuta imediat dupa atentate si e realizata de Gulnara Somoilova.
zilele trecute la NY am fost in cel mai frumos magazin din lume. magazinul care stie sa-ti exploateze dorintele tale de Peter Pan, de joaca si de relaxare, dar care – in acelasi timp – te face sa te simti cel mai important om din lume… FAO Schwarz – cel mai mare magazin de jucarii din lume.
daca esti printre primii care intri in magazin la ora 10 cind se deschide magazinul, ai parte de un ritual special: toti vinzatorii formeaza un culoar de-alungul unui covor roshu si te aplauda. tu intri ca la marile ceremonii, pe covorul roshu, si zeci de oameni te aplauda. e semnul lor de multumire ca le calci pragul.
e un raion in magazin care-ti permite sa -ti faci singur papusa pe care ti-o doresti: e un papushar care te ajuta, dupa ce tu alegi nasul, ochii, parul, hainutele, accesoriile. la sfirsit pleci acasa cu papusa ta, diferita de a oricarui altcuiva.
sunt raioane de jucarii pe trei etaje (sau doua? – nu mai stiu pentru ca era urias magazinul) , cu colturi de lectura unde vin actori care citesc pt copii, cu colturi de magie unde magicieni te invata trucuri…. in general, in orice loc din magazin ai voie sa pui mina pe orice si sa experimentezi cum e sa te joci cu orice jucarie. sunt copii (banuiesc ca si adulti) care stau cite o zi intreaga in magazin…
dar cel mai tare si mai tare mi-a placut oferta lor speciala de Craciun: cind magazinul nu s-a deschis inca, pe la 8 dimineata, poti sa iei micul dejun in raiul jucariilor (alaturi de Mos Craciun), iar soldateii de plumb – acum cu glas uman – sa te invete jocuri si sa-ti faca un tur complet al magazinului.
distractia suprema: un pian urias pe care poti cinta cu picioarele. si soldateii au facut o demonstratie de cintecel, dar si copiii din proiectul Hotpoint Family Portraits au avut concertul lor care sfida orice regula a muzicii, dar era un exemplu de limbaj al bucuriei.
in fata pianului urias, cu 11 familii din toate colturile europei alaturi mi-am dat seama ca limbajul copiiilor e acelasi oriunde ai fi. nu conteaza cum se spune “te rog” in limba in care s-a nascut, copilul de 2-3 ani va spune cu aceeasi tonalitate muzicala si va “scinci” la fel. si intr-un fel unic in lume se va intelege cu un alt copil care traieste intr-o alta tara si are o alta limba. se va intelege, imprieteni si se va juca foarte frumos.
si-am mai avut certitudinea inca o data ca nu conteaza citi ani ai: oricind faci ochii mari in fata lui Mos Craciun si vrei sa-l atingi. oricind te-ai distra cu toate jucariile pe care le descoperi.
cind am plecat de la FAO Schwarz, Liliana – fetita de 3 ani a familiei din Italia – a spus usor in soapta “Ciao Padre Natale” si-a facut cu mina catre Mos Craciun. iar mosul care zimbea si facea cu mina la revedere, i-a raspuns in limba lui “bye bye”.
***
daca aveam nevoie de o demonstratie pentru universalitatea valorilor si limbajului familiei, Indesit via proiectului sau Hotpoint Family Portraits mi-a oferit-o: sigur ca erau familii mai traditionale sau mai moderne, cu mai multi sau mai putini copii (sau fara copii – precum familia din Portugalia), ca erau pensionari (ca familia din Spania) sau activi si la inceputul carierelor (majoritatea familiilor), dar la baza, in esenta sentimentelor lor, toti erau la fel: niste copii mari cu sau fara copii mici.
mi-a placut in cel mai frumos magazin din lume.
si-a fost sedinta foto romaneasca cu Steve McCurry pentru proiectul Hotpoint Family Portraits.
pe 31 decembrie, ora 13.30, ora NY, a venit o frumoasa limuzina in fata hotelului Carlton din Manhattan cu care familia Babos a mers la locul in care urma sa-l intilneasca pe Steve McCurry.
destinatia? un loft spectaculos: prin tavanul de sticla se vedea Empire State Building!
la 10 minute de la sosire a venit si Steve McCurry impreuna cu echipa sa ( 4 barbati si o femeie). Cum veneau de la o alta sedinta foto pentru acelasi proiect, primul lucru pe care l-au facut dupa ce si-au carat bagajele a fost sa-si scoata sandwich-urile din geanta si sa manince in fata primei mese pe care au gasit-o.
intre timp Robert a adormit si, cum spaima principala a familiei Babos era ca micutul nu va zimbi, s-a luat decizia ca familia din Romania va face fotografii dupa ce se va trezi copilul; asa ca s-a schimbat planul si au inceput pregatirile cu familia din Polonia (care repeta sedinta foto pentru ca cel mai mic din cei patru copii ai lor plinsese la prima intilnire cu aparatul lui Steve McCurry).
o ora mai tirziu, Laura a intrat la make-up, in timp ce familia din Polonia era pe terasa loft-ului si zimbea frumos la fotografii.
ca la un facut, cind polonezii au terminat si Steve a revenit in loft pentru a aseza aparatele pentru noul cadru, Robert s-a trezit plin de energie si de zimbete.
s-a asezat cadrul: un amestec de magie si concentrare – McCurry s-a plimbat in jur, parind un profesor care inspecteaza dupa fituici, a spus “aici”, unul dintre baieti a adus aparatul, a tras citeva cadre ca sa stabileasca incadrarea dupa care McCurry a inceput cu solicitarile “un fotoliu aici, mutati masa, ferestrele sa fie libere, fara perdele, indepartati oglinda”
dupa alte 20 de min, in care s-au facut probe cu asistentii lui McCurry in loc de dubluri pentru Laura si Andrei, familia Babos a trecut la munca.
s-au asezat la cadru, li s-a explicat ce trebuie sa faca si toata lumea si-a concentrat privirea pe Robert care, dupa citeva minute de stat cuminte, a vrut si altceva. asa ca toti cei patru asistenti ai lui McCurry (plus subsemnata) au inceput sa faca tumbe in spatele camerei foto cu toate jucariile din dotarea familiei Babos. dar Robert nu voia sa stea atit de mult timp intr-un singur loc (dormise, avea energie).
Andrei a venit cu ideea salvatoare de a se juca de-a calutul prin loft, adica il tinea in brate si-l alerga in sarituri prin jurul locului unde faceau fotografia si cind Robert ridea mai tare, Andrei il aseza rapid in locul stabilit pentru foto. in urmatoarele fractiuni de secunda parintii se coordonau: miini, zimbete, barbie etc, iar McCurry declansa in viteza.
Cred ca Andrei a facut cel putin 10 ture cu Robert prin loft, dar ambitia lui de a avea o fotografie frumoasa l-a facut pe McCurry sa exclame “smart boy”.
la sfirsitul sedintei foto, Laura i-a facut un cadou lui McCurry, un album cu fotografii din cele mai importante momente ale familiei ei, iar Steve a fost atit de impresionat de gest, incit i-a intrebat ” nu vreti sa facem toti trei o fotografie?”
cu o seara inainte McCurry imi povestise ca nu ii place sa apara in fotografii, asa ca intrebarea lui catre familia Babos (si fotografia care a urmat) a fost un minunat cadou pentru ei, in semn de apreciere pentru efortul pe care l-au depus in timpul sedintei foto.
acea fotografia e darul pentru ei si nu va fi facuta publica, insa fotografia pe care McCurry le-a facut-o in sedinta foto va fi publica in mai putin de o luna si va fi parte dintr-o frumoasa campanie in care se vorbeste despre valorile familiei.
***
Dupa 6 zile alaturi de familii din toata Europa participante la campania Hotpoint Family Portraits stiu ca limbajul copiiilor e universal indiferent de limba pe care o vorbesc.
Am sa va povestesc miine despre asta, tot atunci si un emotionant interviu cu Steve McCurry.
***
Hotpoint este un brand Indesit Company
in seara asta in Romania e finala X factor. cam pe la mijlocul finalei eu ma urc in avion pentru un zbor de 9 ore catre Munich.
desi sunt la NY, e aproape 11 dimineata si e un soare minunat afara, mi-as dori sa pot fi in Bucuresti ca sa merg in studio la finala X Factor.
***
am mai scris ca sunt fan al acestui gen de emisiuni, ca ma fascineaza transformarile emotionale care se petrec cu concurentii si ca, prin extenso, emisiunile de genul asta, iti dau niste frumoase lectii de viata.
dar de prima editie X Factor am fost mai atasata decit de orice alta emisiune de gen; am mers la multe gale, mi-am facut prieteni in echipa de productie si de promovare; am prieteni care lucreaza la acest proiect ( Sanzi sunt tare mindra de tine!), mi-am revazut prieteni vechi ( Gabi tre sa ne vedem mai des in 2012 si vreau sa ma joc cu minunile voastre de fetite), am fost surprinsa de cum sunt in realitate unii dintre oamenii din echipa ( Adi Sina m-a impresionat foarte mult cu intelepciunea lui si cum isi urmeaza drumul, incercind sa-si faca treaba cit poate el de bine, fara sa plece capul la comentarii… si cu diplomatie; cum m-a impresionat Mihai Morar intr-o seara in culise cind l-am vazut foarte foarte emotionat pentru copiii lui -> nu ma asteptam sa se ataseze atit de mult de “gradinita lui”).
sunt multe de povestit despre prima editie X Factor si am sa scriu curind un lung articol cu culisele acestui show (pentru ca desigur, am avut un interes mereu mergind la gale, sa am acces la informatii ca sa scriu o poveste despre primul X factor romanesc)
***
in seara asta e finala. si e frumos ca e pe 1 ianuarie, dupa noaptea anului nou cind fiecare dintre noi ne-am facut promisiuni si ne-am fixat obiective pentru urmatoarele luni.
e frumos ca oricare dintre voi il poate ajuta pe unul dintre cei trei finalisti sa-si implineasca visul: cu un simplu vot. n-am nici cea mai mica indoiala ca toti trei asta si-au dorit in noaptea anului nou:)
asa ca v-as ruga sa incepeti anul cu un vot pentru unul dintre copiii din finala X Factor. oricare va place voua.
***
mi-ar placea sa-l votati pe Andrei, el e preferatul meu si, dupa ce l-am cunoscut, m-am gindit ca daca ar fi fost ca la alegeri cu campanie in tara si lumea l-ar intilni si-ar vorbi doua clipe cu el, Andrei ar cistiga fara probleme: e un exemplu de bun simt, de modestie si-are o charisma aparte. in plus, a avut cea mai spectaculoasa evolutie dintre toti finalistii, transformarea de la intrarea in concurs si pina la finala e ca in povestea cu fluturele despre care scriam pe la mijlocul competitiei
dar votati pentru cine va place voua. e frumos sa incepeti anul cu o fapta buna, sa faceti fericit un copil, cu numai un sms.
si lasati-mi si mie mesaj cu numele cistigatorului, ca sa aflu dimineata cind aterizez la Munich daca (asa cum imi doresc) Andrei e primul X Factor romanesc!
bafta!
cind era ora 12 in romania si practic incepea 2012 pentru noi, eu eram intr-un studio foto si ma uitam la unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii (Steve McCurry) cum fotografiaza o familie de romani pentru proiectul HotPoint Family Portraits. era ora 17.00 la NY.
cind a venit miezul noptii aici, in NY, eram linga Statuia Libertatii si ma uitam la focurile de artificii alaturi de citeva sute de oameni din toate colturile lumii.
***
anul asta, mai mult ca niciodata, am simtit ca simbolul Revelionului si al Noului An e doar o conventie. ca e mai important ce credem si simtim noi, indiferent de cit e ora intr-un colt al lumii. si daca e nevoie de o asemenea bariera imaginara a timpului ca sa ne facem promisiuni sub forma “rezolutiilor de an nou” sau ca sa ne “resetam” si sa o luam de la capat, atunci… fie.
dar stiti ca putem face asta in alt orice moment.
e nevoie doar de curaj, perseverenta si dorinta de a face si a-ti fi mai bine.
La multi ani! Sa aveti mai multe “revelioane” intr-un an!
la NY e putin trecut peste 6 pm, mai avem ceva vreme pina la 2012. tocmai ce s-a incheiat sedinta foto cu Steve McCurry pentru Hotpoint Family Portraits, iar familia Babos a iesit victorioasa: Steve – caruia nu-i place sa apara in fotografii – a facut o fotografie cu ei:)
***
m-am uitat la el cum muncea, mai bine de 4 ore, si mi-a venit in minte ceva ce credeam ca e o replica de film “cum recunosti ‘damaged people’? sunt cei care se arunca inainte, pentru ca stiu ca nu mai au nimic de pierdut”
un mic detaliu din mina lui dreapta, mi-a dat cheia aparentei lui nebunii de a merge in cele mai periculoase locuri si de a nu se opri din munca nici in seara de ajun de an nou, desi are 61 de ani.
cind am venit in hotel, am cautat replica pentru ca stiam din ce film ar fi trebuit sa fie: “Damaged” (in regia lui Louis Malle cu Juliette Binoche si Jeremy Irons). e putin diferita, dar ideea e la fel:
Damaged people are dangerous. They know they can survive.
Mi-a placut Steve McCurry. Mi-a adus aminte de ceva din prima lectie/ intilnire cu Florin Serban, despre acestea insa in zilele viitoare.
acum, party time… aproape de Statuia Libertatii.
Un an bun sa aveti. sa fiti fericiti si sa va faceti amintiri frumoase.
pentru Laura, Andrei si Robert Babos astazi e ziua cea mare. la ora 15 (la NY) incepe sedinta lor foto cu Steve McCurry pentru proiectul HOtpoint Family Portraits.
Au emotii, dar eu stiu ca o sa fie bine pentru ca am petrecut aseara o incintatoare ora cu Steve McCurry.
Am aflat ca celebrul fotograf a venit la Timisoara in decembrie 89 si a fotografiat Revolutia, dar mi-a promis ca mai vine si vom incerca sa-i aranjam o vizita anul care tocmai vine. cind l-am intrebat daca mai e cineva pe care si-ar dori sa-l (o) intilneasca, dar o intilnire care sa-l emotioneze, a inceput sa traga de timp. m-a pus sa repet intrebarea de citeva ori, spunind ca nu intelege, desi replicase din prima “adica cineva ca Dalai Lama?”… dupa o vreme a raspuns: cred ca Meryl Streep sau Sean Connery.
am multe povesti minunate despre el si o marturisire simpatica ” da, sunt timid”. marturisire de la cineva care a fotografiat toate marile situatii de conflict contemporane ale lumii si multe dintre cele mai mari vedete ale lumii.
in curind tot interviul. dar si detalii despre cum a fost la sedinta foto
altfel, avind in vedere ca sedinta foto este planificata sa dureze 3 ore, anul nou (dupa ora romaniei) il petrecem alaturi de Steve McCurry.
***
Hotpoint este un brand Indesit Company
“pe 11 septembrie eram liber si aveam in plan sa merg la sala de sport. imi planificasem alarma sa se deschida pe o statie radio.
cind m-am trezit, erau discutii despre un avion care lovise o cladire.
somnoros, am zis “oh, iar vorbesc astia despre un nou film cu catastrofe” si am cautat sa schimb catre o alta statie radio cu muzica pentru a ma trezi mai lent. doar ca si la urmatorul radio erau discutii despre un avion intr-unul dintre turnuri.
asa mi-am dat seama ca s-a intimplat ceva.
am dat drumul la televizor si am vazut dezastrul. as fi putut fi acolo, aveam clienti in turnul din nord, as fi putut avea o intilnire acolo”
Allan a fost ieri ghidul nostru la World Trade Center si-avea o multime de povesti emotionante, iar cind vorbea despre cladiri i se luminau ochii.
– ce ati lucrat inainte de a fi ghid?
– am fost arhitect, am avut o firma de decoratiuni interioare. cind a venit recesiunea, business-urile legate de constructii au cazut primele si a trebuit sa ma reinventez. sunt ghid de un an si jumatate; cind am inceput eram ghidul 1798, astazi sunt in primii 10, iar asta ma ajuta sa am alt fel de clienti si sa nu fiu niciodata sus pe acoperisul autobuzelor de turisti. de unde esti?
– romania.
– aaa, zburat de-asupra carpatilor, dar n-am ajuns in romania.
– dar unde ati fost in europa?
– am stat in Polonia un an, am fost profesor asociat la o facultate de arhitectura de la ei.
***
Allan si o poveste despre a o lua de la capat cu demnitate si a-ti face oriunde treaba bine.
noi achizitii pt prieteni: haine, obiective foto, computer
iar pentru mine… shoppingul la NY a insemnat
mai am ceva timp de shopping si miine:)
un pusti din texas, Ben Breedlove, cu o boala cardiaca a murit de Craciun.
a inregistrat cu o saptamina inainte un mesaj care face ocolul televiziunilor din america; foarte emotionant si motivational.
un mesaj indirect despre demnitate si optimism
la Christie’s sunt scoase la licitatie rochii si bijuterii care i-au apartinut lui Liz Taylor
***
mi-ar placea sa stiu in cite dintre pozele necunoscutilor de prin NY am aparut. e atit de aglomerat si pe toti ii apuca talentul fotografic incit toata lumea apare in fotografiile altora
rockfeller center – locul unde e cel mai inalt brad (nu l-am fotografiat ca ma enerva cumplit aglomeratia si tot ce-mi doream era sa plec cit mai rpd de acolo:) )
***
la show-ul de Craciun de la Radio City Hall – marea atractie turistica a sezonului – o reclama interesanta; un spider care proiecta numele sponsorului pe pereti, inainte de inceprea show-ului si la sfirsit cind spectatorii paraseau sala. (poate se inspira si cei din teatrele noastre)
