Tag : personal

winter journalMultumesc

Multumesc

You are glad to be in Trintignant’s company tonight, since you hold his acting in great esteem, and when you think of the films you have seen him play in ( Bertolucci’s The Conformist, Rohmer’s Ma Nuit chez Maud, Truffaut’s Confidentially Yours, Kieslowski’s Red – to cite just some of your favorites), you are hard pressed to come up with the name of another european actor whose work you admire more.

You also feel tremendous compassion for him, since you know about the brutal, highly publicized murder of his daughter some years back, and are keenly aware of terrible suffering he has lived through, continues to live through. Like many the actors you have know and worked with, Trintignant is a shy and reticent person. Not that he doesn’t exude an aura of goodwill and friendliness, but the same time he is closed in on himself, a man who finds talking to others difficult.

(…)

at one point, apropos of nothing, Trintignant turns to you and asks how old you are. Fifty seven, you say, and then, after a brief pause, you ask him how old he is. Seventy -four, he replies, and then , after another brief pause, you both go back to work.

(…)

You are sitting in a chair and not talking to anyone, just sitting in silence and looking at the people in the room, and you see Trintignant, who is about ten feet away from you, is sitting in silence as well, looking down at the floor with his chin cupped in his hand, apparently lost in thought. Eventually, he looks up, catches your eyes, and says, with unexpected earnestness and gravity:

“Paul, there ‘s just one thing I want to tell you. At fifty-seven, I felt old. Now, at seventy four, I feel much younger than I did then.”

***

acest fragment face parte din cartea autobiografica Winter Journal a lui Paul Auster. pilda din aceasta povestire este felul meu de a va multumi tuturor pentru sutele de urari de la multi ani .

1387
simpa-logoo saptamina de exceptie pe s!mpa

o saptamina de exceptie pe s!mpa

saptamina asta a fost una cu totul si cu totul speciala pentru blogul meu S!MPA.

a fost invitat de Centrofarm intr-unul dintre cele mai exclusiviste Spa-uri din lume. A fost Noemi Revnic din partea S!MPA si-a scris povesti minunate, ba a si testat produsele Claudalie pe care le folosesc o multime de vedete si care acum sunt si in farmaciile Centrofarm

a publicat un interviu minunat cu dirijorul Ion Marin – unul dintre cei mai apreciati dirijori din lume. Sorana Savu a facut interviul (si-a tradus muzica clasica si pt lumea noastra, pragmatica) si va rog sa-l (re)cititi cu atentie la energia dintre cei doi – intervievat si intervievator. simti cumva ca sunt egali in rafinament, chiar daca se exprima in domenii diferite.

a fost in locul care detine secretele absolute ale emisiunii X Factor. biroul unde sunt fisele tuturor concurentilor. eu mi-am bagat nasul printre hirtii si am relatat exclusiv de acolo.

a mers pina la Roma si-a intilnit unul dintre cei mai mari coregrafi ai lumii, Akram Khan. eu am avut privilegiul sa schimb citeva vorbe cu unul dintre artistii pe care-i urmaresc de mai bine de 4 ani. descrierea intilnirii aici

***
toate aceste articole sunt exclusive, au necesitat reporting, transcrieri ale inregistrarilor, timp si energie. n-au fost opinii din spatele tastaturii, nici copy paste din alte articole. a fost jurnalism.

intr-o lume de copy paste si de articole facute din virf de tastatura, din birou, simt nevoia sa subliniez efortul nostru din aceste zile.

***
multumesc frumos Noemi, Sorana, tuturor celorlalti care scriu pe S!MPA, dar si cititorilor minunati care ma uimesc de fiecare data (comentariile de la articolul despre AKRAM KHAN e doar un mic exemplu)

1559
ursvorbe in iubire

vorbe in iubire

am prieteni care viseaza sa-si intilneasca marea dragoste dintr-o iubire la prima vedere. sa o recunoasca in multime – si el/ea simultan sa-l /o descopere – si sa stie ca ei sunt unul pentru altul.

eu imi doream acum ceva ani sa intilnesc omul cu care sa ma inteleg fara sa fie nevoie sa vorbim, din ginduri, semne. sa -l intuiesc si sa ma intuiasca.

(in continuare una dintre placerile mele este sa nu vorbesc nimic intr-o zi, sa ma inteleg cu cei din jur fara vorbe)

***

intr-un mod ciudat tragem inapoi catre ce am fost la originile speciei umane- dorim sa dam la o parte vorbele, ca sa ne ghidam dupa instinct.

suna urit, dar nu e: animale.


1340
usaprima zi in apartIKEA

prima zi in apartIKEA

e un apartament in bucuresti care are numele meu mare scris pe usa.

e prima data in viata mea cind am numele mare scris pe o usa si mi se pare ca toti vecinii care trec se gindesc “da’ oare femeia asta de ce vrea sa stim cine e ea?”

de fapt, nu vreau – neaparat – sa stie de mine, ci sa stie ce fac acolo: ca sa am scuze pentru zgomotele pe care le vor auzi, ca sa nu se supere portarul ca e o avalansa de oameni catre apartamentul meu… si tot asa.

***
m-am mutat in apartIKEA si pina vineri incerc sa dau suflu nou unei case obisnuite, folosindu-ma de ingredientele din noul Catalog IKEA.

***

acum, ca stau in casa si vad diferenta intre ce e in foto si ce e in realitate (am tot vazut fotografii la colegii care au locuit inainte Augustin Radu si Mazilique)) , ma gindesc ca eu ar fi trebuit sa inchiriez apartamentul acesta , daca as fi fost intr-o situatie de viata reala. e un apartament standard de bloc, cu 2 camere si o bucatarie spatioasa, f bine decomandat, dar are o mare problema: nu spune nicio poveste.

asa arata dormitorul aseara

asa arata livingul

mie imi place sa locuiesc intr-o casa calda, cozy, sa simti cind intri ca locul ala are o poveste, ca peretii ascund intimplari simpatice.
asa ca vom lucra la asta:)

am 2500 RON ca sa infrumusetez casa pina vineri. mi-am impartit bugetul pe camere – living, dormitor, hol, bucatarie – si in unele cazuri incerc sa schimb o camera – sa o fac simpatica – folosindu-ma de foarte foarte putini bani. pentru ca asa e si in viata, daca o iei de la zero intr-o casa noua, n-ai intotdeauna extrem de multi bani.

dar daca iti pui creativitatea la incercare si incerci sa folosesti spatiu cit mai inteligent, poti sa creezi ceva care sa-ti aduca zimbetul pe buze cind vii acasa.

***

aseara toate conversatiile mele telefonice care contineau “ne vedem si noi saptamina asta sa discutam cutare?” primeau un raspuns standard “nu pot, sunt inchisa in apartamentul IKEA si tre sa-l fac minunat pina vineri”.
asa ca mi-am mutat intilnirile in apartIKEA. mai discutam, mai punem un tablou sau mai instalam un suport pentru lumina.

va fi f f f funny

***
am listuta cu cumparaturile pe care trebuie sa le fac astazi – in detaliu, sa ma incadrez in buget inclusiv cu becurile care o sa lumineze casa – plec in curind sa fac achizitiile. urmeaza o distractie prin magazinul IKEA, din care va arat fotografii mai pe seara. (am foto si cu intrarea mea in casa, dar le postez si pe ele tot diseara)

atit (mai) am de spus: am invatat catalogul IKEA pe dinafara.

***
daca e ceva ce vreti sa stiti din experienta asta , daca vreti sa va arat fotografii cu ceva anume, anuntati-ma…

casa va fi deschisa pentru vizitat catre sfirsitul saptaminii (ca sa si vedeti ce am creat), dar va povestesc despre asta zilele viitoare.

1993
alexander khokhlovdimineti

dimineti

sunt momente dimineata cind esti intre vis si realitate, auzi televizorul si vecinii, iar sunetele ajung parte din ceea ce visezi. uneori rizi de intimplare cind te trezesti, alteori te incrunti.

e o ceata in perioada aia de somn si nesomn, ceva dens prin care te zbati sa treci.

*
sunt dimineti in care desi n-ai niciun motiv, te trezesti zimbind pe dinauntru. si dimineti in care vezi doar perna.

*
si sunt dimineti in care, alegind dintre sortimentele de gel de dus din baie, unul mai aromat, mai onctuos, te gindesti ca sunt oameni care se vor fi spalat toata viata cu sapun. si ca n-au simtit niciodata cum e sa ti se faca pielea matasoasa doar pt ca ai un gel scump.

n-au stiut bucuria asta si-au mers mai departe.

*
cite lucruri nu stim si nici n-au ajuns vreodata in visele noastre, care ne-ar bucura daca le-ai simti/experimenta si , totusi, mergem mai departe.

foto alexander khokhlov

1486
king douglasintilniri

intilniri

sunt oameni pe care, cind ii intilnesti prima data in viata, ti se pare ca-i cunosti.

oameni cu care vorbesti orice de la prima intilnire, ti-ai putea chiar rezuma viata in 20 de minute.

oameni care , inainte sa afli de exista lor si ei de existenta ta, au facut aceleasi lucruri; au citit aceleasi carti; au ascultat aceleasi muzici; au fost in aceleasi locuri in care ai fost si tu, uneori chiar in aceeasi zi si aceeasi ora.

oameni de care te despart distante in km sau ani, experientele, sexul/genul  sau chiar orientarile sexuale.

ai putea sa spui ca nu esti deloc original, ca n-ai nimic special, ca uite sunt si altii ca tine, si cu toate astea ti se pare ca sunt prelungirea ta, sau tu  esti continuarea lor.

***

in ultimele saptamini am intilnit citiva oameni din astia.

foto King Douglas

1400
brokenfara infringere. mereu.

fara infringere. mereu.

ce-ai face daca ai sti ca incepind de astazi, orice lucru construiesti nu se darima? orice fapt pe care-l faci e sortit victoriei?

ce-ai face daca ai sti ca incepind de astazi, toata viata ta ar fi fara nicio infringere, ca vei iesi cistigator in orice ?

*
mi-ar placea sa-mi raspunzi mai jos, printr-un comentariu. multumesc.

american-sign-languageo rasplata neasteptata

o rasplata neasteptata

habar n-ai la ce iti folosesc lucrurile pe care le inveti, atunci cind le inveti.

***

putin mai devreme la iesirea de la metrou piata sudului, un copil cam de 6-7 ani urla ingrozitor spre disperarea mamei lui care trebuia sa se confrunte cu privirile dezaprobatoare ale trecatorilor.

am crezut ca e autist, pentru ca mama – aflata in genunchi, cu bagajele lasate pe jos – incerca sa aiba contact vizual cu el. m-am dus la mama si i-am zis ca o ajut eu cu bagajele, sa-l ia in brate ca sa treaca de portile cu bara de metal.

mama, recunoscatoare, mi-a zimbit si a inceput sa-i vorbeasca baiatului  in limbajul mimico gestual, asa mi-am dat seama ca de fapt grohaia cind plingea pentru ca era mut.

cind mama l-a luat in brate si copilul a fost cu fata la mine, i-am zis – si vocal si prin semne:

– vrei ciocolata? am o ciocolata.

copilul surprins ca vorbesc cu el, a incetat din plins pentru o clipa.

cind a trecut de bara metalica si eu am venit cu bagajele, i-am zis mamei lui ca acum trebuie sa-i dau ciocolata pe care o am. copilul mai miriia putin, dar a luat ciocolata.

– spune-i doamnei “multumesc”, i-a zis mama in limbajul semnelor.

cum copilul nu reactiona f tare, i-am facut eu semnul “cu placere” – se deseneaza o inima in partea stinga a pieptului.

copilul se uita tot mai curios si cu ajutorul mamei – cunostintele mele de limbaj mimico gestual sunt f limitate – am aflat ca il cheama Cristi.

– pe mine ma cheama aproape la fel, Cristina, dar nu mai stiu sa arat pe litere. ma inveti?

si cum mama i-a tradus ce spuneam, copilul m-a luat de mina, ne-am tras pe margine si mi-a aratat pe litere cum se zice numele meu.

desigur, am plecat prieteni si mi s-a parut ca momentul asta a fost ca si cum am primit cea mai mare rasplata pentru cit m-am chinuit in putinele lectii de limbaj mimico gestual pe care le-am luat acum citiva ani la British Council.

2711
cadoucadou priceless

cadou priceless

saptamina trecuta am fost in tabara pentru copii Tara lui Andrei si am avut ceva probleme.

mi s-a parut mai greu sa fac fata alimentatiei sanatoase decit galagiei generate de 125 de copii care bateau cu tacimurile in masa scandind numele instructorilor preferati.

dupa citeva zile, am postat pe facebook asta:

in ziua aia, am trisat si mi-am refacut doza de glicemie. mai grav insa a fost a doua zi cind copiii, pentru ca au dormit dupa amiaza , la ora mea de guilty pleasures erau in grup in bucatarie sa-si incarce bidonasele albastre cu ceai cald si bun. acolo era si barul de unde imi luam pepsi, deci problemaaa.

tot personalul din tabara era instruit sa nu serveasca bauturi acidulate copiilor, asa ca atunci cind fata de la bar m-a vazut, mi-a soptit discret:

“aveti bani exact?”
dupa ce am inclinat din cap la fel de discret, mi-a indicat locul unde sa ii las. a continuat sa pregateasca suporturi de hirtie pentru bidonasele copiilor (erau fierbinti de la ceaiul proaspat preparat). dupa o vreme a scos din frigider o sticla de pepsi si-a lasat-o pe bar, in partea ei, departe de mine.

eu, ca o lebada in fata barului, ma uitam cum copiii se aprovizionau cu ceai. a mai trecut o vreme si s-a auzit:

“doamna, va rog sa ma ajutati cu ceva. duceti dvs sticla aceasta afara la colegul meu, e un client din afara taberei care are nevoie de ea”

si mi-a intins pepsi-ul salvator.

in ziua aceea, pentru ca se terminase ciocolata de la receptie, am inventariat cu receptionera cine a cumparat toate bucatile de snickers (multe din ele le cumparasem eu), dar n-am convins-o sa mai aduca altele. era interdictie de la managementul taberei.

***

astazi, simpaticii de la GRAFFITI BBDO mi-au trimis un cadou.

stiam ca proiectul Tara lui Andrei e administrat de ei, stiam ca si Pepsi e la ei in administrare publicitara, dar n-am stiut ca si Snickers e tot la ei. (m-as putea inscrie la un internship, cu un job plasat linga frigider )

va multumesc frumos pentru cadoul foarte foarte simpatic, m-am distrat tare si, desigur, am degustat din plin.

1193
jurnalismneatirnarea mea de lucruri

neatirnarea mea de lucruri

Cristi Stan (vizitati-i pag de facebook, are niste minunate fotografii) mi-a semnalat ca in Flacara a aparut un interviu cu mine. Am vorbit cam acum o luna cu Radu Pocovnicu, intr-o conversatie de mai bine de doua ore care mi-a placut mult. nu parea ca facem un interviu (chiar daca asta era scopul intilnirii), ci ca discutam prieteneste.

sigur, stiu tehnicile si e interesant cind te uiti la ce te intreaba celalalt, tu stiind posibilele piste prin care te poate prompta sa ajunga unde vrea, dar chiar si-asa m-a facut sa marturisesc ceva despre care n-am scris niciodata: “neatirnarea de lucruri”.

Cristina Bazavan a donat multe cărţi pentru proiectul Lecturi urbane. „I-am anunţat, se aşteptau să vin cu un braţ de cărţi. Aşa că i-am poftit: haideţi, băieţi, veniţi să le luaţi, sunt câţiva saci. Am donat până acum vreo 2.000 de cărţi.” Simţul de proprietate îi este străin. Nu are mania colecţiilor, stă cu chirie – dar în locuri cu poveşti care o inspiră –, nici măcar hainele nu şi le păstrează. La sfârşitul anului, îşi invită prietenele să aleagă din garderobă ţinutele mai preţioase, restul le donează.

Şi o poveste exemplară. Într-o zi când s-a întors acasă – stătea în acea vreme în Dorobanţi – un nor gros de fum se ridica deasupra imobilului în care locuia. Dacă a luat foc apartamentul meu? – i-a trecut prin minte. Care sunt lucrurile pe care trebuie să le salvez? Actele, banii. Apoi a scurtat lista. Actele. Apoi şi-a zis: Ok, chiar nu contează. Ne avem pe noi înşine.

cu doua precizari:

nu donez toate hainele, la sfirsitul sezonului, cind faci schimb in sifonier intre haine groase si subtiri, ma uit la ce nu am purtat deloc. acele haine sunt pentru dat mai departe.

donez cartile pe care le primesc (iar editurile sunt darnice cu mine si-mi trimit in avans aparitiile editoriale, pt ca uneori vorbesc la lansarile lor) si multe dintre cartile pe care le cumpar, cu exceptia biografiilor si a cartilor de specialitate (cel mai adesea luate din strainatate)

intregul interviu e aici. multumesc frumos Radu ca ai scris despre mine.

2153
mama, pusha, beltzi, melinePrietene din copilarie

Prietene din copilarie

text de Noemi Revnic

Astazi mama mea implinste 66 de ani, varsta valabila doar in buletin, pentru ca inima ei este la fel de tanara ca la 25.

Mi-am programat sa scriu acest material inca de acum vreo patru luni, mai exact, cand am fost in vacanta de Pesach la ai mei, in luna aprilie. La plecare, cum era sarbatoare si trenul nu circula, parintii mei m-au condus la aeroport cu masina si in drum ne-am oprit ca sa o vizitam pe Pusha, una dintre prietenele din copilarie ale mamei. In afara de faptul ca picteaza superb si are vernisaje cel putin o data pe an, Pusha (este numele de alint, o cheama Clara) este la fel de tanara si de zambitoare ca acum 37 de ani, cand am cunoscut-o pentru prima data. Am petrecut cateva ore in compania ei si odata ajunsa la aeroport si pe tot parcursul calatoriei mele spre casa din Romania am trecut in revista “banda” mamei, cu doamne superbe si prietenia care le leaga de peste 60 de ani.

Mama, Pusha si Ricci se cunosc inca de la varsta la care mergeau de-a busilea. Mama s-a nascut in casa parintilor lui Ricci din Braila. Parintii lor erau prieteni la catarama: tatii fusesera colegi la Schuler, la Bucuresti, iar mamele jucau pietre in fiecare seara.
Pe Anabela (Belti) a cunoscut-o mama la gradinita si au fost de nedesparit pana la varsta de 16 ani, cand aceasta e emigrat in Israel si ulterior au tinut legatura prin sute de scrisori.

Atunci cand am fost in vizita in Israel in anul 1986, Ricci ne-a facut invitatie si cel mai bine m-am simtit la ea, la Pusha si la Belti. Iar atunci cand am emigrat, in anul 1989, gasca s-a reintregit ca si cand toti anii de despartire nu ar fi existat.
Cu Meliné, stabilita in California in anii ’80, mama a fost colega tot de la gradinita. Am cunoscut- in urma cu sase ani, cand am fost cu mama in vizita la ea si un an mai tarziu, cand Meli i-a intors vizita mamei, gasca cea mare s-a reintregit si au tinut-o numai in petreceri si in plimbari.

Modelul de prietenie à la gasca mamei este atat de frumos, incat nu am reusit sa il egalez vreodata. Am prieteni minunati, la care tin enorm, dar toate aceste legaturi s-au format in ultimii 17, 18 ani. Am o singura prietena din copilarie cu care mai tin legatura, din pacate destul de rar, pentru ca suntem ocupate pana peste cap. Poate ca reteta longevitatii gastii mamei mele consta in faptul ca numai vreo doua prietene au Facebook (iar mama nu se afla printre ele), asa ca vorbesc aproape zilnic la telefon, chiar daca nu sunt in acelasi oras (iar Meli e in America) si se vad cel putin o data la doua saptamani.

Astazi stiu ca mama va fi foarte ocupata ca sa raspunda la toate apelurile. Se vor povesti si ultimele barfe, condimentate de cele mai recente bancuri. Mama si prietenele ei ar putea sa joace intr-un film cu mare succes de casa. Credeti-ma ca nu exagerez nici un pic. Ma gandesc serios sa ma apuc de scris o carte de memorii si clipele cele mai chic le-am petrecut in compania acestor doamne fabuloase.

Pe curand si bucurati-va de inca doua saptamani de vara!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1782
picsay-1344334627bucuriile mele

bucuriile mele

foarte rar ma intreaba lumea care-s pasiunile mele. fie ca ne intilnim fata in fata, fie ca ma roaga sa raspund la intrebari pentru cite un articol. ma gindesc ca pasiunile mele sunt la vedere, in fiecare zi scriu despre lucrurile care-mi plac.

simona florea de la autentici.ro s-a gindit insa sa ma intrebe asta pentru un interviu si, fata in fata, cu intrebarea venita pe mail a trebuit sa ma gindesc foarte serios la un raspuns.

Pasiunile mele tin de liniste… sa citesc, sa vad filme, sa merg la teatru. Nimic special. Imi place, de exemplu, sa merg dimineata in Cismigiu, e o terasa linga debarcader, pe lac si sa stau acolo sa citesc.

In ultimii ani am devenit foarte pasionata de studierea structurilor narative, am facut chiar si un curs de scenaristica, tocmai pt a invata ce fac scenaristii in plus fata de jurnalisti, asa ca citesc multe cursuri despre scrieri:)

asta e raspunsul pe care l-am dat (toate intrebarile si raspunsurile sunt aici)

*

de dimineata – sunt la festivalul anonimul, in raiul numit Delta – ma gindeam ca lucrul care ma bucura cel mai mult e linistea.

pe la 6 si un sfert dimineata toata lumea din green village dormea , era asa de liniste incit auzeam o albina care era pe mini -lacul din fata mea, unde sunt citiva nuferi.

oamenii isi doresc intotdeauna ce nu au:) eu imi doresc sa existe zile in care sa nu aud niciun glas, sa nu vorbesc nimic, sa ne intelegem cu totii prin a simti si a intui, nu prin a vorbi.

*

sa nu ma intelegeti gresit, imi face foarte mare placere sa vorbesc cu oamenii, sa descopar povesti si locuri noi si sa le spun mai departe. dar ceea ce ma bucura cu adevarat e linistea, totala, afara si pe dinauntru.

1498
OnteachingJournalism1eu, interviuri, marketing, freelancing…

eu, interviuri, marketing, freelancing…

daca m-as uita “din afara” saptaminile astea la ce face cristina bazavan, mi-as imagina ca e intr-o campanie de imagine: prea multe interviuri pe o perioada scurta.

asa s-a nimerit; nu sunt in nicio campanie de imagine, n-am solicitat eu niciun interviu, n-am rugat pe nimeni sa scrie nimic despre mine. asa s-au legat lucrurile. si mai sunt citeva sa vina.

***

in numarul care se afla acum pe piata al revistei Biz vorbesc despre Freelancing.

trei intrebari si raspunsurile lor aici, restul in revista pe care o puteti citi online aici

Ce sfat ai da cuiva care cocheteaza cu ideea de a face freelancing dar care nu are curajul sa porneasca pe acest drum?

Sa se gindeasca la aceasta decizie cu mult inainte de a trece la fapte si sa-si construiasca un brand personal: sa poata fi identificat cu o competenta “e cel mai bun pentru cutare job”. Iar ca sa ajunga la aceasta recunoastere e nevoie de multa munca inainte de momentul T zero al “libertatii”. Ma incrunt de cite ori ma intreaba cineva care acum a terminat scoala “cum sa ma fac freelancer” pentru ca nu stiu sa raspund. Eu am ajuns la freelancing dupa 16 ani de munca, in radio si in presa scrisa, ani in care am avut proiecte (interviuri/ emisiuni/ campanii) care au purtat semnatura mea, dar am invatat si ceea ce inseamna industria media, am cunoscut oameni cu putere de decizie in publicitate, companii etc. Cind vrei o cariera ca freelancer trebuie sa stii foarte bine care-ti sunt aptitudinile si cit de mult rezisti la munca; sa nu te amagesti pentru ca te pacalesti pe tine si pentru orice nereusita e doar vina ta.

De ce anume ai nevoie ca sa faci freelancing?
De disciplina in primul rind. Oamenii se gindesc ca freelancing inseamna o vacanta perpetua, ca faci ce vrei oricind vrei, ca dispui de mult mai mult timp liber. De fapt, singura modificare este ca tu iti esti propriul administrator si trebuie sa faci totul cit mai eficient. Sefi ai mult mai multi; fiecare dintre cei care te-a subcontractat pentru un job e seful tau.
Asa ca muncesti mai mult decit atunci cind erai angajat, mai ales pentru ca rezultatul muncii te reprezinta pe tine, nu o companie. Si de asta depinde daca vei mai primi si alt contract.
Apoi, cum spuneam inainte, e nevoie de un brand personal puternic, sa-ti fie recunoscute competentele intr-un domeniu pentru ca degeaba aplici pentru diferite proiecte, daca oamenii nu stiu de tine sau nu-ti cunosc munca.

Care e pentru tine cel mai frumos cuvant din limba romana?
Simte! , imperativul verbului “a simti”.
E o replica intr-o piesa de teatru (Purificare, de Sarah Kane) care spune asa “Daca nu simti, n-are niciun rost.” E un exercitiu dificil sa te preocupe mai mult ce simti (fara sa-ti dezvolti ego-ul), decit ceea ce gindesti; esti tot timpul ca un acrobat pe sirma, intr-un echilibru precar, dar merita efortul.

***

pentru site-ul fishington post , cei de la fundatia Friends for Friends mi-au adresat 10 intrebari despre cum vad eu marketingul, cum combat imaginea pe care ei o au despre mine… intregul interviu il cititi aici, mai jos doua dintre raspunsuri

Ai facut o multime de lucruri. Ce-ti place tie mai mult: jurnalismul glossy, activismul digital, munca de radio, marketingul de presa, vorbitul la conferinte? Unde te regasesti cel mai bine?

Daca spun ca nimic din toate astea nu este acel CEVA? Cel mai mult imi place sa fac interviuri, sa scriu profile ale unor oameni in care eu am vazut altceva decit ceea ce stie lumea despre ei. Prefer scrisul pentru ca acolo am controlul, pot sta 3-4 ore pe un fragment de text pina cind ajung la o forma care sa te faca sa simti, nu doar sa intelegi ceea ce are subiectul meu de aratat.

Altfel, de exemplu, activitatea de speaker – pentru ca ma scoate din mediul meu – ma consuma teribil: slabesc 2 kg pentru 10 minute de speech. As putea zice ca o fac pentru a-mi mentine silueta :), dar de fapt perseverez ca sa-mi depasesc niste frici.

Activismul e cu dus si intors. Eu prefer sa spun ce gindesc, dar sa nu impun nimanui nimic. Sigur ca de la un moment dat, cind expunerea si credibilitatea sunt suficient de mari, chiar si asta poate fi o forma de activism. Dar daca exista si o parte de smerenie, se face diferenta.

Insa lucrurile pentru care ma mobilizez imediat sunt cele care poti salva vieti, poti schimba viata copiilor etc.

Care din personalitatile cu care ai luat contact / intervievat te-a impresionat cel mai tare si cu ce.

Pastrez in minte niste detalii care m-au emotionat. Vanessa Redgrave care mingiia un sal de casmir, cu o miscare foarte lenta si tandra, in timp ce spunea ca boala mamei ei a fost cumplita si-a transformat-o intr-un monstru; ochii inlacrimati ai lui Vlad Ivanov cind povestea despre profesorul de la Scoala Populara de Arta din Botosani, cel care i-a sadit gustul pentru actorie; unghiile foarte scurte ale Millei Jovovich, care tradau femeia practica, nicidecum diva pe care o promoveaza ca imagine publica; privirea fotografei Annie Leibovitz – mereu in lateral, niciodata catre cel cu care vorbea – semn de o mare, mare timiditate. Am o lista foarte lunga de asemenea amintiri. Acum ma gindesc ca as putea scrie un articol cu toate aceste detalii.

***

multumesc frumos ca imi cititi munca, altfel nu as fi fost interesanta pentru a acorda interviuri.:)

1671
calas vrea…

as vrea…

as vrea sa se intimple ceva magic si dintr-o data oamenii sa uite de nenorocirile politice ale ultimei luni si sa nu mai urasca.

as vrea sa vad ca fiecare se apuca in dreptul lui sa-si faca treaba cit mai aproape de perfectiune.

as vrea sa construim – business-uri, case, relatii; o tara mai buna.

as vrea sa ne respectam. intre noi, dar si pe cei care ne reprezinta. sau pe cei care cistiga medalii pentru tara.

as vrea sa ne zimbim. cu drag, nu de forma.

***

tu ce ai vrea?

***

doar de noi depinde ca aceste lucruri sa nu devina cai verzi pe pereti.

2623
old-couplebarbat despre femei

barbat despre femei

– am un prieten cu multi bani care a fost numai cu femei frumoase, dar proaste. adica frumusele, nu top model, dar prostutze

– de ce? are o strategie?

– cind ajunge acasa nu vrea sa auda problemele ei existentiale, vrea sa se simta bine.

– si tu? esti la fel?

– nu, sunt dispus sa aud si problemele ei existentiale, dar ca vreau sa simt ca ea e o femeie care  – cu toate problemele existentiale – e linistita pe dinauntru. asta ma ajuta cumva, subliminal, sa cred ca o sa fie o mama buna, ca viitorul meu copil o sa stea intr-un loc cald si bun.

***

o conversatie cu un domn cu care s-ar putea  sa fac un interviu/ un profil,  smth.

1384
IMG_8623cena di Amici

cena di Amici

la sfirsitul saptaminii trecute, s-au intilnit pentru prima data cei care – cu ingaduinta – au acceptat sa scrie pe blogul meu ca invitati speciali.

cena di Amici di Peroni- o cina italieneasca al fresco.

ce discuti cu prietenii, ramine intre prieteni, asa ca n-am sa povestesc ce s-a intimplat acolo, va las doar citeva fotografii cu protagonistii, ca sa-i stiti mai bine pe cei care scriu pe aici. (inca o data le multumesc ca scriu constiinciosi pe blogul meu, povestindu-si experientele)

adrian telespan – el nu scrie inca pe blog, dar va scrie in curind :)

Sorana Savu

Noemi Revnic

Catalin Anchidin

Diana Marasoiu

Ioana Blaj & Paul Ipate. (nici Paul nu scrie, inca, pe blogul meu, dar… nu se stie niciodata:) )

2046
palariiBloggers Inc – bagajele

Bloggers Inc – bagajele

miine plecam in aventura Bloggers Inc, 19 domni si doamne in drumetie pe linga Portile de Fier.

in mod normal, pentru orice deplasare, am nevoie intre 7 si 10 minute ca sa-mi fac bagajele. urasc sa car multe lucruri si ma organizez sa am un bagaj cit mai mic; am capatat asa o dexteritate dupa atitea deplasari incit ma uit pe program si imediat stiu care sunt tinutele cele mai potrivite (care fac si mix intre ele pt momente diferite ale zilei).

acum, in program avem navigare cu caiacul(?!), biciclit montan (!!!!), drumetii si mi-am consumat toate minutele standard pentru impachetat rizind in fata posibilelor palarii intru protectie solara pe care le-as putea lua cu mine…

numai imaginati-va cum ar fi sa ma duc eu printre golanii aia cu caiacele lor si nu mai stiu ce nebunii, cu palaria de paie care are boruri cu diametru mai mare de 60 cm :)))

***

Bloggers Inc e un team building intru descoperirea frumusetilor patriei din zona Drobeta Turnu Severin. Partenerii distractiei noastre sunt Continental Hotels, Aventuria.ro, Renault.

Doamnele care merg sunt Roxana Paun, Loredana Lungu, Adriana Cocic, Dana Ilie, Cristina Putan, Oltea Zambori, Ruxandra Predescu, iar domnii Chinezu , Marius Matache, Vlad Dulea,  Augustin Radu, Lucian Prejbeanu, Razvan Pascu, Bogdan Antohe, Andrei Zdetovetchi, Vlad Petreanu, Alex Dumbrava

***

acum ca am stat si am pus link-uri la toti participantii (iar ei vor copia de la mine, stiu eu, uf uf), iau pauza de la bagaje sa maninc inghetata. pina miine la 7 juma cind tre sa ma revendice Make, mai e timp.

2304
rasarit-de-soaredimineata de dupa

dimineata de dupa

cum va arata dimineata de 30 iulie?
luni – o zi in care unii vor merge fericiti la munca, altii plini de nervi.

dar conducatorii astia ai nostri mareti care se injura si sa porcaiesc inclusiv de la tribuna prezidentiala, care ne arata noua ca o disputa – politica, sau de alta natura – se rezolva cu jigniri grave (pentru care, pe vremea mea – o tempora – la scoala erai pedepsit grav), conducatorii astia cum se vor mai privi in fata, unii pe ceilalti, luni, 30 iulie?

viata va merge mai departe, dar cind tu – politician, care ar trebui sa fii diplomat si elegant, pentru ca politica adevarata inseamna a rezolva lucruri cu rasa si clasa – tu esti simbolul invectivelor si al jignirilor fata de adversarul tau ( e valabil pentru ambele tabere), cum ai sa-i mai poti privi in ochi a doua zi? cum veti mai face echipa sa construiti lucruri pentru tara in lunile care urmeaza?

astazi nimeni nu se gindeste la dimineata de dupa. daca lucrurile au eleganta pina acolo, dimineata aceea poate fi altfel. si viata de dupa ea.

1364
10_lei_fatace faci intr-o luna cu 10 lei?

ce faci intr-o luna cu 10 lei?

mesajul acesta nu e pentru cei care 10 lei ar insemna mincarea pentru o zi sau doua. ma gindesc ca ei nu ajung aici decit printr-o mare intimplare.

*

deci tu – cel care citesti acum aceste rinduri – ai putea sa-mi raspunzi, la comentarii, ce faci cu 10 lei intr-o luna? cu ce te rasfeti din ei? sau in ce-i investesti?

primesc raspunsuri pina la 17.00, dupa care va dau o sugestie – ce sa faceti cu 10 lei intr-un mod unic, f f special.

multumesc pentru comentariile de aici, nu de pe facebook

2331
me.intr-o dunga

intr-o dunga

uneori mintea ajunge-ntr-o dunga cit un fir de par. ca pe marginea unei prapastii.

nu ai de unde sa stii ce e in fata, dar nici nu te intereseaza ce e in spate.

stai acolo, in capul tau, uitindu-te la… nici nu sti la ce sa te uiti.

respiri lent, tot mai lent si…

ai sa sari?

1381
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!