Tag : personal

aleedoua lucruri magice din ziua de ieri

doua lucruri magice din ziua de ieri

saptamina asta a fost una complicata. am avut timp (n-am putut sa dorm) sa fac curat in mintea mea si facind curatenie am tot gasit lucruri care intrau la categoria “de aruncat”.

ieri, dupa indelungi sesiuni de curatenie interioara, n-am avut cea mai vesela si mai buna zi.

doar ca, in programul meu, au aparut doua evenimente foarte speciale.

primul a venit dupa vizionarea filmului August: Osage Country – care e un film greu de purtat la vizionare, am scris despre el aici.

la iesirea de la AFI m-am suit intr-un taxi si, ca de obicei, mi-am deschis telefonul ca sa raspund la mailuri si sa rezolv lucruri. dupa 5 min, cind mi-am ridicat privirea din ecran, am constatat ca mergeam intr-o directie putin gresita. i-am spus taximetristului fara vreun repros ca a ocolit (n-aveam energie sa am vreun repros, veneam dupa un film care vorbea fix despre reprosurile facute aiurea, asa ca am fost clean, fara nimic special in voce) ca ii era mai simplu pe un alt traseu.
el s-a fisticit, m-a intrebat de citeva ori pe unde sa o luam, iar cind am ajuns la destinatie si a inteles care ar fi trebuit de fapt sa fie traseul, nu a vrut sa-mi ia banii pe care-i afisase aparatul + bacsisul lui: 15 ron.
“E prea mult doamna, v-am ocolit si v-am ocupat si timpul” si-a oprit doar 10 ron.

al doilea eveniment a fost intilnirea cu o tinara doamna despre care multi spuneau in urma cu ceva ani – pe cind ea lucra la MTV, iar eu la EFM – ca semanam. ne confundau chiar si ne ziceau pe numele celeilalte :)
ei bine, aceasta tinara doamna mi-a spus in 10 min o poveste despre credinta, despre lupta si vointa care mi-a adus de citeva ori lacrimile. o poveste despre lupta pentru supravietuirea fiului ei cel mic. o poveste despre cum sa crezi in intuitie ca sa alegi cel mai bun tratament – care poate nu e cel mai stiintific, despre cum sa te duci literalmente la capatul lumii ca sa-i fie mai bine celui pe care-l iubesti. si despre cum o piedica mare din viata iti poate arata vocatia ta.

seara cind am ajuns acasa m-am gindit ca si in cele mai grele zile ale noastre sunt in jur oameni si intimplari frumoase. trebuie doar sa le vedem.

si , poate ca e doar o coincidenta, dar pentru prima data in saptamina asta am dormit. mult.

later edit: acest text a fost scris dimineata, la 6, cind m-am trezit. intre timp (e ora 15 cind devine public) am realizat ca nici mult somn nu e bun. pina acum o jumatate de ora am crezut ca e joi, nu vineri:)

1174
OnteachingJournalism1despre sex, moarte, libertate – cel mai personal interviu la care am raspuns vreodata

despre sex, moarte, libertate – cel mai personal interviu la care am raspuns vreodata

nimeni, pina joia trecuta, nu m-a intrebat intr-un interviu despre sex sau despre moarte. nimeni nu m-a intrebat despre iubire.

de asta cind i-am vazut intrebarile lui Alex Gavriliu, pe care nu-l cunosc, nu l-am intilnit niciodata, am acceptat pe loc sa raspund.

si cum stiu ca nu ma voi mai intoarce curind la asemenea subiecte, m-am aseazat la scris si am raspuns sincer, riguros, cu garda jos.

va invit sa cititi 3 dintre poate cele mai intime raspunsuri pe care le-am dat vreodata in spatiul public.

7. Care este părerea ta față de moarte și cum te raportezi la acest fenomen ?

M-am intilnit direct, frontal, cu ideea de moarte. Acum ceva ani mi s-a spus “intr-un an ai sa mori”. Eu insistasem cu multa forta si putere de convingere sa mi se spuna care-s pasii urmatori si medicul se conformase. Stiu ca am inspirat adinc si ca primul gind pe care l-am avut, si pe care l-am rostit cu cea mai clara si mai rece dintre vocile pe care mi l-am auzit vreodata, a fost “ok, si cum facem ca anul acesta sa fie frumos?!”.

Urmatorul gind a fost sa fac “curat” in viata mea ca sa fie suferinta mai usoara pentru ceilalti, daca e sa nu mai fiu. Astazi stiu ca asta e o prostie, pentru ca vor fi intotdeauna oameni care vor suferi daca pleci, oricare ar fi plecarea. Uneori vor suferi si se vor chinui mai mult decit tine, tocmai pentru ca te iubesc.

Nu stii cum te raportezi la moarte pina nu esti fata in fata cu ea. Nu stiu cum m-as raporta miine pentru ca miine o sa fiu diferita de cea care eram acum citiva ani. Ma preocupa mai mult prezentul si experienta pe care o am pe drum catre destinatia aceea, care s-ar putea sa nici nu fie finala. Stiu insa ca nu ma sperie, deloc. E parte din ceea ce suntem.

Cred insa ca ne consuma mai mult suferinta si moartea celor dragi noua si asta mi se pare frumos si altruist – pentru ca le dorim sa nu sufere. Ne sperie ceea ce nu tine de noi, mai ales cind repercursiunile sunt asupra celor pe care-i iubim si nu cind suferinta e in dreptul nostru. E frumos ca am ajuns la forma asta de, sa o numim, umanitate.

***

11. Intimitate, sex, amor, dragoste – o arie care intereseaza dar si sperie uneori pe multi oameni. Cat de important este pentru tine acest aspect si cum crezi ca ar trebui abordat, manifestat in general?

E una dintre formele prin care vorbesti cu cel/cea pe care-l(o) iubesti (sau nu… dar sa raminem la iubire :) ) intr-un context care implica placere imediata. E cu efect instant si asta e extrem atractiv si de tentant si poate da o oarecare dependenta de celalalt.

Dar pentru ca e o forma de comunicare –uneori mai sincera decit orice cuvint – e util sa fii atent la celalalt, sa-l asculti si sa te asculti, sa-l simti si sa te simti, sa fii preocupat de placerea si confortul celuilalt si sa ai libertatea sa experimentezi. E frumos sa poti sa comunici cu celalalt fara cuvinte. Imi place sa comunic cu celalalt fara cuvinte, sexual sau nu.

Sub influenta culturii pop (filme muzici carti) oamenii pun tot mai multa presiune pe ei insisi cind e vorba de relatii si de “performanta sexuala”, cred ca de aici vine “speriatul” de care vorbesti. Dar sintagma “performanta sexuala” are in conceptul ei, la capatul liniei, o evaluare care inseamna o validare. Si daca te sperie validarea respectiva inseamna ca ti-a fost activata o frica. Daca partenerul stie sa te incurajeze si nu mai simti nevoia acestei validari continue, e perfect. E valabil nu doar sexual, ci pentru intregul context al unei relatii.

Magia e cind se intimpla in dublu sens, adica validarea vine din partea ambilor parteneri, unul catre celalalt. Unul e sprijin si-i da aripi celuilalt, dar si viceversa. Si stiu ca exista magia asta pentru ca mi s-a intimplat. Si sper sa mi se mai intimple. :)

Daca nu se intimpla, desi stii ca tu ai fost acolo, onest(a), atent(a), daruind constant si strunindu-ti ego-ul, e usor sa-ti pui intrebarea “as vrea sa fiu alaturi de cineva care-mi activeaza fricile, in loc sa ma ajute sa le depasesc?!” Mai greu e sa gasesti forta sa actionezi dupa ce ti-ai raspuns. :)

***

13. Spune-mi primele 3 ingredinte pentru o viata bogata, linistita si implinita.

Iubire, putere de a darui, intelepciune. Mai adaug rabdare, smerenie si exercitiul continuu de a invata sa fii liber, sa faci fata libertatii.

Cind un om incepe/incearca sa fie liber – in sensul definitiei lui Noica “neatirnarea de oameni si lucruri” – i se activeaza spaime si nesigurante.

Incercati sa oferiti libertate iubitilor, iubitelor voastre; daca nu se sperie ca nu-i sunati sa-i verificati ( gelozia e o forma de confirmare a iubirii pentru foarte multi), daca nu intra in panica pentru ca nu depindeti de ei, si daca si reversul in dreptul vostru e valabil (nu va geloziti, va simtiti in siguranta in relatie cind celalalt nu depinde de voi) inseamna ca iubiti pentru cum ESTE celalalt, nu pentru ceea ce ofera (emotional sau material).

Cu genul asta de relatie-legatura-conexiune cred ca poti sa construiesti pe termen lung pentru o viata bogata, linistita si implinita.

Pentru ca viata asta, cum o descrii tu, la capatul liniei nu poate fi decit in doi – sau in mai multi membri ai familiei (copii, nepoti).

 

***

mai spun in raspunsurile pentri Alex ca nu stim sa recunoastem fericirea desi ea e prezenta non stop, povestesc despre cum e sa te lupti cu mintea si trupul tau ca sa-ti depasesti niste limite si multe altele legate de linistea pe care poti sa ti-o gasesti pe dinauntru. Cum ziceam, nu cred ca ma voi mai intoarce vreodata la subiectele astea, dar mi-ar placea sa cititi si sa va ginditi o clipa la ce am scris, la ce cred.

cu siguranta nu sunt cea mai desteapta, cea mai inteleapta, cea mai cu experienta in/de viata, dar pentru mine lucrurile astea functioneaza si e o sansa (oricit ar fi de mica) sa va spuna si voua ceva.

il puteti citi aici.

multumesc

2263
vintdespre o nevoie de singuratate

despre o nevoie de singuratate

prin 2007-2008, am avut la revista pe care o conduceam un dosar despre singuratati de multe feluri. povestile unor oameni care resimteau singuratatea ca pe o povara si care ascundeau mici drame.

in timpul sedintei de redactie cind fiecare a prezentat subiectul pe care-l gasise, am anuntat echipa ca vreau sa scriu si eu o poveste, personala, despre nevoia de a fi singur. reversul de la ce aveam in majoritatea povestilor.

n-a protestat nimeni, le eram sefa, ma lasau oricum sa fac ce vreau.

doar ca atunci cind am scris textul, dintr-una, organic (ceva f nespecific mie pt ca in general cind ma asez la scris stiu structura, stiu ce directie are textul si unde ajung cu concluzia, plus ca editez de multe ori)  si l-am dat secretarului de redactie, Ana Oprea care era psiholog de meserie, Ana a zis “nu poti sa publici textul asta, hai sa-l mai editam”. A scos multe dintre lucrurile care ar fi parut grele pentru oameni, m-a rugat sa adaug si partea mea sociala, activa, ca sa nu inteleaga lumea ca-s prea stranie:)

nu mi-am imaginat ca textul ala va avea impact, nici nu ma interesase ce impact urma sa aiba, voiam doar sa arat printr-o poveste reala ca sunt oameni care au nevoie, din cind in cind, de o forma de singuratate ca sa se regaseasca pe ei si sa se aseze ei in ei; numai ca dupa ce a aparut revista am inceput sa primesc mailuri de la regizori, actori, de la oameni pe care nu-i intilnisem niciodata. toti ziceau “si eu sunt asa”

nu mai am textul, iar revistele vechi se afla intr-un depozit departe de mine, dar in esenta vorbeam despre cit de mult timp aveam nevoie sa asez in minte informatiile si emotiile multe pe care le primeam zilnic, cum imi luam cel putin o zi pe saptamina doar pentru mine, in care nu vorbeam, nu socializam si cum imi afecta viata personala aceasta nevoie a mea de o anume singuratate.

astazi am primit un mail cu subiectul “ca tine” si era un link la un text.

The other day I heard a fun-loving morning show radio host say she needs to be in the house alone often in order to be civil.  Having someone in another room of the same house isn’t good enough.  She can feel them there.  I loved that she said that because I am the same way.  Also, she’s a highly visible and outgoing personality, yet she still requires time to herself (completely) in order to carry on as a decent human being. Introverts are not all recluses hanging out in dusty homes with cats and classic books (not that there’s anything wrong with cats and classic books;). We get out and rock it, but then we need to withdraw from that buzz because if we don’t we will feel like an overdone steak, no life, no juice.

(…)

That hurt is there in adults’ eyes too. They don’t understand how one day we can spend every waking moment with them working, conversing, giggling, creating, smooching, etc. and the next we want to watch Downton Abbey by ourselves. They want more of the high-energy or deep listening us, but unfortunately that fun dear girl or guy can grow fangs or grow weepy if pushed to be out-going and devoted for too long.

Our brains process everything so deeply it’s tiring. We need time to live in our inner world. We need to recoup bubbly energy by visiting our thoughts, creativity and feelings. We need to go internal in order to express ourselves generously externally.  Solitude expands us (and everyone really). It makes space within us so that we can take in more from the outside.

 *

astazi nu mai sunt chiar asa cum scriam in textul din revista, adica m-am mai educat sau au avut rabdare altii cu mine si m-au imblinzit. compensez nevoia de a fi singura din cind in cind cu lungi plimbari prin parc, aproape zilnice, ca sa-mi asez gindurile, dar in continuare una dintre cele mai mari placeri ale mele (pe care mi-o duc la capat din ce in ce mai rar, din pacate) e sa stau cite o zi fara sa vorbesc, fara sa socializez cu nimeni.

si sunt sigura ca sunt multi ca mine, tocmai de asta am scris din nou despre acest subiect. poate va regasiti.

intregul text primit pe mail e aici

1960
secret_life_of_walter_mitty_ver6think big, dream bigger – walter mitty

think big, dream bigger – walter mitty

citeodata cind ne e greu, ne imaginam lucruri care ne-ar putea scoate din necaz si din care noi iesim, intotdeauna, victoriosi.
e o forma de aparare a sinelui nostru, dar si o forma de progres pentru ca poate fi motivational; psihologii au explicatii complicate care tin de repersiune, timiditate, infatilism emotional, narcisism, dar si directii pentru definitia creativitatii pentru ca day dreaming-ul a fost recunoscut de mari scriitori, compozitori sau matematicieni ca o practica “din instinct”

citeodata cind ne e greu, ne agatam de parerea cuiva sau de un cintec, sau de un zimbet ca sa invingem limitele pe care ni le punem singuri
odata validati de cei in care credem, odata gasit un punct de sprijin… chiar si rasturnarea pamintului e posibila.

citeodata avem curaj doar in mintea noastra, sau intre peretii casei noastre.
apoi descoperim ca nu am fi putut constientiza curajul daca nu ar fi existat si frica.

citeodata ne loveste in stomac cite un film sau o carte sau o melodie sau un om fara sa ne fi atins.

*
pentru un “citeodata” sa mergeti sa vedeti The Secret Life of Walter Mitty.

*
“Beautiful things don’t ask for attention”, zice un domn fotograf in film cind nu vrea sa imortalizeze un cadru pentru care altii ar fi facut orice. ba chiar si el a facut un drum lung.

citeodata, mai ales in epoca selfie-urilor, e frumos sa facem efortul sa tinem minte lucrurile, nu sa le colectionam pe hirtii/ telefoane/ camere video. e un antrenament bun nu doar pentru minte, ci si pentru suflet.

P.S.exista pasarile pe care le vedeti in trailer (si in film) ca deseneaza forme ciudate in aer. am avut privilegiul sa asist la un asemenea spectacol, acum 3 ani, in danemarca. fenomenul se numeste Blacksun si se petrece cind pasarile se pregatesc de culcare… de visare.
tot atunci l-am cunoscut si pe cel care e supranumit de national geographic omul pasare – Iver Gram, cel care intelege dialectul pasarilor, cu care am si facut un mic interviu.

1335
shutterstock_161103986to do list

to do list

m-am intors la munca si, evident, am inceput cu un “to do list”, unele lucruri de facut pe termen scurt, altele pe termen mediu si unele de urmarit pina catre sfirsitul anului.

nu e vorba de rezolutii – nu cred in rezolutiile de inceput de an, ci in rezolutiile din zilele in care te prinzi ca poti sa faci mai mult, pt tine sau pt altii; de data asta, e vorba de planning de business ca sa pot sa fac lucruri coerent.

in timp ce imi faceam planningul, suna o prietena,ma intreaba ce fac, ii explic ca imi asez lucrurile in ordine pe termen mediu acum cit am mintea libera pentru ca de miine muncesc, o sa ma ia valul lucrurilor de rezolvat si e bine pentru mine sa ma mai intorc din cind in cind la lucrurile pe care eu le doresc pentru mine, nu ce ma pun/ roaga altii sa fac.

contractele/ propunerile de business pe care le primim sunt rezultatul perceptiei oamenilor despre munca noastra declinata in nevoile lor. daca am face doar ceea ce ne solicita altii, ne-am departa incet incet de la ceea ce suntem noi.

de asta, eu am o regula nescrisa, dar respectata, ca la fiecare 3-4 luni sa creez un proiect care sa ma defineasca pe mine, sa-mi apartina integral si sa consolideze ceea ce vreau eu sa fiu/invat/fac.

dupa ce incheiem conversatia, imi trimite acesta fotografie cu mesajul “tu, la 70 de ani”

da, probabil ca si la 70 de ani voi face to do list cu lucruri, dar unde gasesc eu un domn care la anii aia sa mai citeasca ziarele?!

foto de cover “to do list via shutterstock

 

 

1335
mihaela marin2014, bine ai venit. astept 2015:)

2014, bine ai venit. astept 2015:)

in delta, cind barcile/salupele se intilnesc pe canale isi reduc viteza. unda de energie pe care o transmite apa, valul care se face de la viteza cu care trece o barca, poate rasturna cealalta barca, asa ca incetinirea e un semn de protectie si de respect. si pentru ca incetinesc, oamenii din barci au timp sa se salute. mai ales ca se vad rar.

*
2013 e primul an in care nu am facut un bilant detaliat, pe luni, cu amanunte de culise, pe blog de la ce a fost.

a fost un an bun.
am luat premii pentru munca mea, am facut parte din juriile unora dintre cele mai importante competitii din tara si-am schimbat putin (in bine, sper) viata unor scriitori, actori, studenti, jurnalisti cu deciziile privind premiantii.
am fost implicata in organizarea (in partea de comunicare) a unora dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului (fest international de teatru de la sibiu, fest anonimul, campania UNITER artisti pentru artisti), am trainuit – la TIFF- actori cum sa comunice mai bine.
una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele din 2013 e faptul ca, impreuna cu Tiberiu Mercurian, am schimbat ceva in Sibiu pentru totdeauna. si-mi place mult pentru ca iubesc Sibiul, dar si pentru ca oamenii nu vor afla cum de s-a schimbat un anume loc care o sa-i bucure multi ani de acum incolo.:)
am lucrat pentru si cu VUNK in proiecte minunate si gasca de nebuni simpatici de la Sublime (compania care manageriaza trupa VUNK) m-a facut de multe ori sa fiu foarte mindra ca-i cunosc si lucrez pentru ei.
am vorbit in conferinte si-am incercat sa spun, pe limba mea, despre lucrurile in care cred, sperind ca asta ii va ajuta si pe altii sa mearga pe drumul lor cu hotarire si rabdare.

doar ca in reportofon sunt interviurile de la cel putin 8 povesti care asteapta sa fie transcrise de luni de zile. in draft sunt alte citeva articole neterminate. iar pe drum sunt niste prieteni cu care n-am vorbit la fel de des ca in anii trecuti si niste lucruri-situatii-intimplari -povesti-amintiri aminate sau abandonate.

iar 2014 va fi probabil unul dintre cei mai aglomerati ani cu care m-am confruntat pina acum.
stiu ca o sa fac proiecte frumoase care o sa ma bucure si de care o sa fiu mindra, ca o sa-mi implinesc cel putin unul dintre visurile mele mari.
dar la fel de bine stiu ca o sa traiesc in viteza, cu disciplina si cu un timing perfect calculat al fiecarei zile pentru ca altfel n-am sa pot sa duc la bun sfirsit multele puncte de pe to do list.

astazi vreau doar sa le multumesc celor care au incetinit barca lor ca sa ma lase (si) pe mine sa trec. pentru ca reducindu-si viteza cu care au mers pe linga mine, am avut timp sa-i salut si sa-i mai vad din cind in cind. si pentru ca, incetinind, nu ne-am scufundat.

sa va fie bine si sa ne auzim fericiti si linistiti pe 1 ianuarie 2015

*
fotografie de Mihaela Marin (poate cel mai linistitor si mai emotionant loc din Delta, acolo unde Dunarea se varsa in Marea Neagra)

1634
shutterstock_128187284despre magie

despre magie

ieri seara m-am uitat la televizor. dupa o ora de vizionat stiri, am inceput sa numar de cite ori se rostea cuvintul “magie”.
pina la 12 noaptea: de 18 ori, pe doua canale tv, in 4 ore.

acum ca a trecut Craciunul, cuvintul “magie” va fi mai putin folosit, dar…

magie este cind niste oameni care nu se cunosc decid, fara sa stie si ei de ce, sa-l ajute pe un altul pe care nu l-au intilnit niciodata. e magie pentru cel ajutat (ce poate fi mai special, mai emotionant si mai frumos decit un ajutor care vine de unde nu te astepti si care face saltul de la moarte la viata), dar e magie si pentru cei care ajuta. intotdeauna.

intilnim magia asta in multele campanii umanitare din fiecare zi a anului. se face cu un sms sau un drum la banca. stiu un domn care acum e sanatos si pastreaza de ani de zile extrasurile de cont cu numele unor donatori. nu-i cunoaste, dar ii numeste ingeri.

magie este cind cineva stiut sau nestiut acopera o nevoie – emotionala, materiala, spirituala – la un moment potrivit pentru altcineva.
cum a fost un batrin din satul Pietroasele care s-a uitat cu mine, in martea de dinaintea Craciunului, la primul foc de artificii din viata lui. avea peste 70 de ani, era imbracat cu haine scrijelite de vremuri, avea o barba lunga si incurcata, mirosea a alcool si ii lipseau citiva dinti, dar se uita la luminitele pe care le instalase Coca-Cola in satul lui, la masina aia uriasa – camionul din reclame – luminata pe laturi cu sute de beculete, si la focul de artificii ca si cum ar fi avut 5 ani. cind cerul s-a umplut pentru ultima oara de stelute a zis ” ufff, s-a terminat” si-a fost multa tristete in vocea lui.

magia asta au facut-o nu doar cei de la Coca-Cola, ci si citeva mii de oameni care au donat energie cu telefoanele lor pentru luminitele din oras. iar ei nu l-au intilnit pe batrinul din pietroasele.

magie e cind ai in fata, de citeva secunde, oameni despre care stii instant ca sunt frumosi, desi chipurile lor nu sunt de reviste glossy, oameni cu care te intelegi pentru ca-i simti. si ei te simt pe tine.

magie e cind, dupa o zi grea, gasesti puterea pentru o vorba buna pe care sa o spui altora, fara sa te intereseze daca o sa primesti aceeasi vorba buna la schimb.

magie e cind iubesti.

*
cindva am vrut sa invat citeva trucuri de magie.
am acasa o trusa de magician. din aia cu care poti sa faci sa dispara lucruri prin cutii cu multe geamuri. am primit-o cadou de un Craciun, ba chiar unul dintre magicienii mari ai romaniei m-a invatat citeva smekerici.
m-am distrat cu ea o vreme, dar mi-am dat seama ca e si asta o meserie in sine si e nevoie de mult antrenament, asa ca m-am intors la scris si altele mai aproape de mine.

anul asta am citit un minunat story scris de un mare jurnalist, Chris Jones, despre un magician Teller (story-ul a aparut in esquire america in oct 2012). am ajuns la story-ul asta dupa speech-ul pe care Jones la avut in vizita lui in Romania, la invitatia lui Cristi Lupsa la seminariile Decit o revista.

in text e un sfat pe care magicianul il da jurnalistului:
“Sometimes magic is just someone spending more time on something than anyone else might reasonably expect.”

si uneori “more time” inseamna – in traducerea care n-are legatura cu limba, ci cu viata – “mai multa atentie”, “mai multa iubire”, “mai multa rabdare”, “mai multa implicare”, “mai multa bunatate”, “mai multa intelepciune”, “mai multa grija pentru celalalt”.

*
de astazi la TV nu se va mai rosti la fel de mult cuvintul “magie”, dar depinde de fiecare dintre noi ca ea sa fie prezenta in viata noastra in absolut fiecare zi a anului.

o minune e o intimplare cu un timing perfect. si daca esti atent, SIMTI cind e momentul perfect

foto: shutterstock

1195
beauty 8frumusetea (a mea. a ta.)

frumusetea (a mea. a ta.)

acum citeva zile o prietena m-a sunat si cu voce trista m-a intrebat “auzi, tu crezi ca sunt frumoasa?” stiu intrebarea asta, stiu tonul, stiu backgroundul din care rasare, asa ca am luat-o cu frumuselul ca sa vad ce problema are cu iubitul ei.

*

tin minte foarte exact cind am rostit eu intrebarea asta ultima data, uitindu-ma la o alta prietena cu o privire speriata. eram in masina, mergeam catre un concert unde urma sa o intilnesc pe o artista pe care o admiram de multi ani. si in loc sa ma bucur de intilnirea aia, toata ziua avusesem alte ginduri: daca sunt suficient de frumoasa pentru barbatul de care ma indragostisem.

am lucrat multi ani in industria care vinde perfectiunea – revistele glossy. mi-am creat reflexul de a ma uita la o fotografie cautind ce poate fi retusat pentru ca proportiile chipului sau ale corpului sa fie armonioase, sa dea bine. cind e vorba de meserie vad frumusetea ca pe o ecuatie a echilibrului, cind e vorba de viata – oamenii care-mi plac – nu-mi mai pun deloc problema frumusetii chipului. ma intereseaza mai degraba mintea lor.

am intilnit unele dintre cele mai frumoase femei ale romaniei, ba chiar si unele dintre cele mai frumoase femei ale lumii, si n-a fost una care sa-mi spuna ca se crede frumoasa. fiecare isi vedea niste defecte si niste probleme.

si cu toate astea, stiind toate aceste lucruri si avind explicatii rationale pentru reactii, si eu m-am mai uitat din cind in cind in ochii prietenelor mele si-am intrebat “crezi ca sunt urita/frumoasa?”

de ceva vreme nu ma mai intreb. nu pentru ca ma vad mai frumoasa, ci pentru ca am realizat ceva care cred ca e mai important.

ma trezesc, ca in fiecare dimineata in ultimii 20 de ani, si la prima privire in oglinda din baie ma gindesc “iar am fatza asta de soricel” si merg mai departe. uneori ma machiez, alteori nu. oricum si-atunci cind ma machiez o fac discret, prin elemente de baza, fond de ten, rimel, ruj.

stiu ca tot ceea ce am de facut in ziua respectiva tine de mintea mea, nu de chipul meu. si-acolo stiu sa duc lucrurile cu bune si rele.

dar mai stiu ca intrebarea “sunt frumoasa?” – adresata nu ca un alint pentru validarea intr-o rochie noua, ci spusa cu temere in fata unei prietene care sa te evalueze corect – vine dintr-o nesiguranta care apare cind in cuplu ceva nu e ok. si stiu ca nu-mi mai doresc sa am linga mine pe cineva care-mi activeaza nesigurantele, care nu ma pune in valoare – cu o simpla privire sau o vorba buna.

stiu ca nu ma pot schimba fizic (sigur, m-ar putea ajuta chirurgia estetica sa iau aproape orice chip mi-as dori, dar nu e vorba despre asta), stiu ca ceea ce e in ADN-ul meu ramine acolo si nu pot face nimic pentru asta. ca trebuie sa traiesc cu mine asa cum sunt, si cum voi deveni cu anii, ingrijindu-ma cu atentie si drag.

stiu ca daca  sunt in pace cu mine si cu cei din jur, intrebarea “sunt suficient de frumoasa?” vine pentru ca cel pentru care vreau sa fiu frumoasa nu ma vede asa. si asta inseamna ca nu e oglinda in care se reflecta ce am eu mai bun.

si-am invatat sa imi asum asta si sa merg mai departe, oricit ar fi de greu drumul pe care-l am de parcurs. pentru confortul si pentru respectul pe care mi le acord mie.

*

acum 3 saptamini, prin amabilitatea L’Oreal Paris, am facut un text ADN pentru a vedea originile mele si pentru a vedea influentele altor popoare pe chipul meu. mai jos e rezultatul. fondul de ten pe care mi l-au recomadat in functie de acest test – Accord Parfait D3 Beige Dore are exact nuanta pielii mele. iar eu sufar mereu ca nu gasesc fonduri de ten suficient de deschise la culoare, intrucit am o piele foarte alba.

experimentul face parte dintr-o campanie isi propune sa demonstreze diversitatatea frumusetii romancelor si adaptabilitatea fondului de ten Accord Parfait la orice tip de frumusete, fie ea cu influente nord europene, asiatice sau balcanice. au mai facut acelasi test Dana Rogoz, Roxana Voloseniuc, Veronica Pascu, Camelia Sucu, Diana Enciu, Alina Tanasa,  Alice Bursuc, Anda Brandusa, Bianca Nutu si sunt absolut sigura ca fondul de ten recomandat pentru ele li s-a potrivit perfect culorii tenului lor.

in luna decembrie, 8 consumatoare din Romania vor avea sansa de a cistiga acelasi test ADN gratuit, in cadrul promotiei organizate de L’Oreal Paris Romania. Testele vor putea fi cistigate prin tragere la sorti in urma achizitionarii oricarui fond de ten Accord Parfait. detalii pe pagina de Facebook L’Oreal Paris: www.facebook.com/loreal.paris.romania

*

voiam de ceva vreme sa scriu despre “dar tu crezi ca sunt frumoasa?!” si am facut-o astazi pentru ca atunci cind mi-am dat seama ca nu am ce sa caut intr-un context in care sa mi se activeze aceste nesigurante, mi-am spus cam ca in sloganul L’Oreal – pentru ca merit… mult mai mult.

de cite ori va vine intrebarea asta in minte, si vreti sa o adresati unei prietene de la care vreti o validare sincera, ginditi-va ca ceea ce e in ADN-ul vostru nu se schimba, ca frumusetea e pe o plaja extrem de diversa si ca, daca va puneti aceasta intrebare, e posibil sa nu fiti apreciate si iubite cum meritati.

pentru fiecare om exista persoane “oglinda” in care isi poate reflecta ce are mai bun si mai frumos.

 

 

 

 

 

 

 

 

1458
shutterstock_bakingsa coacem idei

sa coacem idei

m-am trezit de dimineata cu gindul ca trebuie sa se simta in casa atmosfera de sarbatori de iarna.

asta pentru ca locuiesc in orasul lui Mos Craciun: pe fereastra aud colinde de la tirgul de Craciun de la Universitate, daca ies din bloc in fata e avalansa de luminite colorate.

pe la prinz m-am apucat sa coc fursecuri – din alea cu unt, ca-n copilarie.

suna un prieten.

– ce faci?

– coc prajituri. m-am trezit de dimineata cu dorinta sa miroasa a prajituri in casa.

– si la ce te gindesti?

– la lucrurile pe care le am de facut pina la sfirsitul anului si in prima parte a anului viitor. de ce?

– vrei sa faci o schimbare?

– de ce intrebi?

– pentru ca incerci sa recreezi atmosfera din copilarie, confortul de atunci.

***

si uite cum o actiune simpla si dragalasa de week end a fost transformata intr-o analiza psihologica.

si de la a coace fursecuri am ajuns la a coace idei

 

1029
shutterstock_lavandaserendipity – again

serendipity – again

serendipity – intimplarile cu un timing perfect si pe alocuri magic  sunt parte din lumea mea.

cea mai recenta intimplare:)

ma trezesc dimineata pe la 5 dintr-un vis care stiam ca vine din concentrarea pe o tema in ziua de ieri. mai ales ca eu visez f rar pt ca dorm f putin.

nu mai pot adormi, asa ca iau Scientific American sa citesc in liniste si primul lucru pe care-l descopar este despre “answers while you sleep” si despre un matematician faimos, Don Newman, care a rezolvat o problema foarte complicata avind solutia in somn. Zimbesc cu gindul la cite probleme de matematica am rezolvat in somn cind eram la scoala, spre disperarea surorii mele care se enerva ca ma trezeam la ore mici ale diminetii, aprindeam lumina si transcriam solutii ale problemelor cu care ma confruntam in intrecerea mea cu proful de mate.

***

the act of dreaming is simply thinking about our usual concerns in a different state of consciousness.

dreams can be especially helpful for problems that require creativity or visualization to solve

by thinking about specific dilemmas before bed, we can increase our chances that we will dream a solution.

(astea sunt fast facts din textul cu visele)

***

cind am inchis revista s-a indoit o pagina asa ca am redeschis-o ca sa o asez frumos.

in coltul din stinga sus scria “Cognitive disinhibition, higher intelligence and greater working memory may constitute the basis for serendipity.”

 

 

1020
shutterstock_old handcum mi-am inceput saptamina cu lacrimi, de drag.

cum mi-am inceput saptamina cu lacrimi, de drag.

putin mai devreme a sunat la usa vecina de pe palier.

are aproape 80 de ani  si e foarte simpatica ( e cea care, dupa ce m-a auzit cintind, mi-a zis “mama, e bine ca tu scrii” ); o vad rar, cind ii mai sun la usa ca sa-i las cite ceva bun de mincare, dar de cite ori o vad ma cearta ca “nu te asezi si tu la casa ta, sa faci un copil”:)

de data asta avea in mina un pachet pe care un curier il lasase la ea, pentru ca n-am fost acasa in week end, si-un bol cu gris cu lapte, cald.

mi le-a dat si mi-a zis

” toata lumea te iubeste. uite ai primit o agenda pe care e scris chiar numele tau. si noi te iubim”

i-am multumit frumos si-am ripostat:

“ei, doamna, nu e chiar asa. de ce sa ma iubeasca?!”

“te-am vazut la televizor saptamina trecuta si m-am gindit ca trebuie sa te iubeasca lumea pentru ca si mie mi-ai fost draga”

pe dinauntrul meu s-a facut mai cald si mai moale decit grisul cu lapte din bol si mi-au dat lacrimile.

am realizat ca ieri va provocam sa faceti o fapta buna, sa treceti de la vorbe la fapte caci doar asa se poate schimba lumea din jurul nostru – nu cu vorbe patriotarde rostite o data pe an -, iar astazi mi s-a intimplat tocmai mie fapta buna.

si ziua a devenit mult mai frumoasa.

 

 

1605
shutterstock_flowersConcurs: Transforma-ti ziua, de tine depinde sa te simti bine

Concurs: Transforma-ti ziua, de tine depinde sa te simti bine

stiu ca astazi cind v-ati trezit v-ati gindit la lucrurile complicate pe care le aveti astazi de rezolvat la munca, v-ati incruntat ca e frig afara si ziua vi s-a parut mai grea.
ati plecat la birou pe acelasi drum ca in fiecare zi si pentru ca pasii sau masina par cca va duc singuri, mintea s-a dus pe alte drumuri. nici macar nu v-ati mai uitat la cladirile pe linga care ati trecut. sunt acolo de atita vreme, ce schimbare poate sa fie.

dar oare la cer v-ati uitat?
*
stiu ca mintea omnului e cel mai complex mecanism si ca avem nevoie de putin ca sa trecem de la marea bucurie la o tristete profunda sau viceversa.
obisnuiesc sa spun ca cele mai mari razboaie sunt in mintea noastra nu in afara ei.

si tocmai de aceea cred ca depinde foarte mult, cel mai mult, de noi ca zilele sa ne fie senine si frumoase.
ca orice ar fi greu/rau/trist din jur ne afecteaza in masura in care lasam sa ne afecteze.

*
sunt multe exemple despre cum nu ne mai bucuram de lucrurile din jur si nu ne facem viata mai frumoasa si m-am gindit sa va provoc: transformati-va ziua, astazi, miine sau poimiine.

faceti ceva ce n-ati facut niciodata sau n-ati mai facut de multa vreme

mergeti la birou pe un alt drum, plimbati-va prin parc, colorati-va casa si biroul cu flori de toamna, lasati un biletel simpatic pentru un coleg/colega (daca-i transformati ziua si a voastra va fi mai frumoasa pentru ca bucuria se reflecta).

transformati-va ziua in altceva decit a fost pina acum. din mici detalii, ca accesoriile pe o rochie.

si trimiteti-mi fotografii cu micile voastre gesturi care v-au bucurat sau i-au bucurat pe altii. pe mail la (cristina.bazavan la gmail.com)

daca adun intr-o saptamina minim 50 de marturii, le punem intr-un ebook ca sa se inspire si altii. semnatarii a 10 dintre cele mai frumoase marturii merg impreuna cu mine la concertul lui Woodkid din 5 decembrie, Transformation Event by Absolut.

(trebuie sa aveti peste 18 ani ca sa puteti intra la eveniment)

*
Incepe de astazi sa-ti transformi zilele ca sa te bucuri, ca sa iesi din rind si sa fii altfel, si sa traiesti din plin. E mesajul din noua campanie Absolut Transform Today in care 4 artisti va arata cum si-au transformat viata crezind in ideile lor. detalii aici

foto via shutterstock

1275
bazavan tedx clujTEDx Cluj 2013: Intre matematica si dans

TEDx Cluj 2013: Intre matematica si dans

as fi putut fi profesoara de matematica, sunt jurnalist si mi-as dori sa fac dans.

cind eram copil, eram foarte buna la matematica, olimpic, am mers in galop prin manualele scolare cu mult inaintea colegilor, am intrat usor la facultatea de matematica si-as fi putut fi o profa de mate, sper, simpatica.

in anul II de facultate, pentru ca aveam nevoie de bani ca sa ma intretin, am inceput sa muncesc pentru unul dintre radiourile bucurestene, Radio 21, in anul III terminam scoala BBC de radio si televiziune si ajungeam redactor sef la stirile Radio 21, iar un an mai tirziu incepeam sa construiesc impreuna cu niste oameni minunati, Europa FM.  dupa ce Europa FM era deja un radio de milioane de romani, am schimbat directia catre presa scrisa si am fost redactor sef al revistei Tabu.

astazi sunt jurnalist freelancer, produc continut pentru diverse companii si am un blog care a fost premiat la inceputul acestui an, drept cel mai bun blog al unei femei din Ro.

de fapt, sunt unul dintre acei copii care s-a prins foarte repede ca e ceva mai destept decit majoritatea, fara sa fie nicio aroganta in asta.

social, nu mi-a folosit foarte mult in copilarie acest lucru, pentru ca am fost genul de copil care e mai preocupat sa cerceteze, sa descopere singur lucrurile, mi-am pus multe intrebari si am cautat raspunsurile in carti…n-am fost foarte sociabila si nu am legat foarte multe prietenii in copilarie.

*

vin dintr-o familie saracuta din Alexandria si, pentru ca stiam ca pot duce mult cu mintea mea, am inteles repede ca invatatul e singura cale sa pot sa-mi depasesc conditia. asa ca am devenit din ce in ce mai competitiva si mai determinata sa progresez eu cu mine. si nu mi-am dat alta sansa decit sa fiu printre cei mai buni.

ca sa intelegeti cum functiona mintea mea: la scoala BBC am obtinut 98 de puncte din 100 si, desi mi se spusese ca am avut cea mai mare medie din istoria scolii, prima mea reactie a fost “unde am pierdut cele 2 puncte?!”.

din totdeauna, mintea mea a fost aliata mea. am citit mult despre cum functioneaza si ma mai intreb si astazi cum de nu m-am gindit sa dau la medicina, sau psihologie tocmai pentru a intelege lucrurile care ma preocupau. cred ca mi se parea mai atractiv faptul ca incepusem sa lucrez la radio si era dragutz, era… cu staruri rock:)

*

ca in orice relatie insa, si intre mine si mintea mea –  la un moment dat, au aparut si ceva probleme.

acum citiva ani am avut o problema delicata de sanatate in care mi s-a parut ca marele meu aliat, creierul, m-a tradat. vocea aceea cu care ne zicem lucruri si de bine si de rau in capul nostru ii spunea corpului meu sa faca mici lucruri, iar el nu le mai executa.

a fost momentul in care mi s-a parut ca e un hau urias intre ce gindim si ceea ce putem pune in practica si ca suntem norocosi cind putem face cu usurita saltul, intr-o secunda, intre gind si fapt.

pe perioada recuperarii  am inceput sa inteleg ca nu perfectiunea, nota maxima, e ceea ce conteaza, ci progresul zilnic. sa faci astazi mai mult decit ai facut ieri. sa intelegi care sunt pirghiile pe care sa apesi ca sa mentii ceea ce ai astazi pentru a imbunatati miine.

sa te preocupe detaliul progresului in mic, sustinut, cu gindul la victoria finala. si sa-ti doresti sa-ti depasesti limitele.

*

la putin timp am fost invitata sa particip la un proiect in care a trebuit sa invat timp de 7 saptamini 7 stiluri diferite de dans,  parte dintr-o campanie publicitara.

si iata-ma in sala la prima lectie: valsul.

(acesta e valsul pe care s-au intimplat cele descrise mai jos :09 – Track 9

Asculta mai multe audio instrumentala )

cred ca e cel mai simplu dans valsul, 1 – 2,3, 1 – 2,3. am invatat pasul de baza, executat pe loc, doar cu picioarele. ma descurcam pina am inceput sa facem niste piruete, cu o pozitie sofisticata a partii superioare a corpului.

pentru ca oboseam in postura regulamentara – cu coatele in dreptul umerilor, spatele si gitul drepte  – pentru ca erau mult prea multe informatii in acelasi timp care necesitau coordonare intre partea inferioara a corpului si cea superioara, s-a bulibasit totul in mintea mea.

stiam despre mine ca nu stau cel mai bine la coordonare. in plus veneam dupa aceasta problema de sanatate care se jucase putin cu corpul meu. asa ca a aparut panica.

in mijlocul ringului de dans, n-am putut executa pirueta tinind o pozitie corecta a corpului, pastrind ritmul cu muzica, in timp ce picioarele sa execute frumos 1 – 2,3. 1- 2,3.

m-am oprit ca venita din alta lume. m-am uitat la colegele mele cum continuau sa tina ritmul cu numaratoarea celui care ne antrena. imi simteam oboseala si neputinta. si panica.  era ciudat insa ca nu ma enervam pe neputinta mea.

timp de mai multe minute am reincercat sa intru in ritm, in rind cu miscarile lor. am facut opriri si reintrari in dans de citeva ori pina cind, calmindu-ma, am reusit sa fiu in sincron cu toata lumea  o secventa lunga de pasi.

banuiesc ca pentru doamna Simona Noja aceasta e o senzatie pe care a incercat-o pe la 5-6 ani la inceputul lectiilor de balet, cum stiu sigur ca Florin Piersic jr sau Cristina Flutur au experimentat genul asta de panica de multe ori in timpul spectacolelor, deci cu o presiune si mai mare.  dar eu nu eram obisnuita cu asa ceva.

*

pe drumul catre casa m-am gindit la lectia aceea de dans si la cit mi-a luat sa intru in ritm cu toti si mi-am spus ca e o lectie pe care  o pot translata si in viata: daca stii pasii de baza, daca inveti sa stai drept si sa fii elegant (indiferent de ce greutati ti se pun pe umeri), daca simti ritmul muzicii din jurul tau, poti sa dansezi frumos.

si nu conteaza daca te impiedici, te opresti, te mai odihnesti; poti continua frumos dansul daca (re)intri corect pe ritmul muzicii. dar pentru asta trebuie sa fii linistit pe dinauntru. si sa stii pasii de baza.

daca mi s-ar fi intimplat asta la 25 de ani probabil ca as fi fost foarte necajita, pentru ca  mi-as fi spus ca am gresit pentru ca nu m-am concentrat, am fost lenesa sau nu muncisem suficient de mult.

aproape 10 ani mai tirziu, intimplarea nu m-a mai deranjat la fel de tare pentru ca in anii astia am acceptat ca pot fi buna la unele lucruri si mai putin buna la altele;

la scoala cind te pregatesti sa fii profesor, la pedagogie nu te invata nimeni – sau cel putin pe mine nu m-a invatat – ca provocarea nu e sa scoti olimpici, sa lucrezi cu copiii dotati peste medie, ci sa-i faci pe cei care nu exceleaza in ceva sa progreseze dincolo de limitele pe care si le-au setat singuri.

suntem obisnuiti sa-i rasplatim/validam social pe cei care au notele maxime la examene, care ating limita superioara a baremurilor, dar nu asta e cheia in a invata, ci progresul fiecarei persoane pe scara propriilor limite.

astazi, cu experienta unui om care n-a acceptat niciodata o nota mai mica de cea maxima, stiu ca nu nota conteaza. ci cit ai invatat. si ce ai invatat. si daca ti-ai descoperit bucuria de a invata.

intre mine – cea de la 25 de ani si cea de acum e o diferenta enorma: da, perseverez sa cer de la mine sa fiu cit mai aproape de ceea ce stiu eu ca inseamna perfectiunea, iubesc sa invat lucruri noi si am o curiozitate care ma tine in priza mereu… dar nu mai pun presiune pe mine.

astazi cred ca as fi o profesoara mai buna decit la 25 de ani, desi nu mai stiu aproape nimic din analiza matematica. pentru ca astazi, eu cea careia nu-i placea sa se imprieteneasca cu ceilalti, as sti cum sa vorbesc cu cei mai multi dintre copii.

*

partea frumoasa, dar complicata, este ca, in viata, mai devreme sau mai tirziu, suntem un fel de profesori pentru cineva din apropierea noastra – copilul, sotul, sotia, prietenii. si nu exista cursuri de pedagogie pentru asta. si daca sper sa ramineti cu ceva din experienta mea povestita astazi aceasta se reduce la o simpla propozitie:

TRANSFORMAREA IA TIMP.

am invatat asta pe parcursul a aproape 10 ani.

asa ca dati-va si dati-le timp celor pentru care sunteti profesori de ocazie.  o sa merite dansul. pentru ca daca aveti rabdare si incredere vor invata macar 2 pasi in plus fata de pasii de baza.

eu perseverez sa invat sa devin o dansatoare mai buna.

multumesc.

*

Cluj, 2 noiembrie, 2013

shutterstock_circleo zi buna

o zi buna

citeodata, nici nu incepe ziua bine si stii ca va fi buna.

ca astazi.

*

ma trezesc dimineata si vorbesc despre job-ul meu ca despre iubire, din mijlocul patului cu o cafea aburinda alaturi. suna la usa cineva, ies in pijamale cu picioarele goale si un curier imi intinde un pachet. inauntru o scrisoare.

 Cercul este considerat cea mai stabila forma, uneori aproape magica. Realizat dintr-un strop de argint, acesta exprima continuitate, echilibru, feminitate si, de ce nu, tinerete.

(…) Special conceput pentru tine, cadoul face parte dintr-o colectie unicat, fiind lucrat manual in intregime. Fiecare dimensiune, cerc imprimat, fiecare imbinare si taietura au fost realizate cu pricepere, migala si, implicit, rabdare.

Cercul va sta cel mai probabil la gitul tau. Adica acolo unde se afla chakra cu numarul 5, reprezetind culoarea albastru, anume cea a snurului. Mica pata de culoare, pozitionata aici, are rolul de a te proteja, de a te echilibra si de a te ajuta sa-ti exprimi emotiile.

(…)

***

scrisoarea e pe hirtie lucrata manual la moara de hirtie si e parte din promovarea noilor cosmetice Elmiplant – Genovate, pe baza de celule stem din plante.

felicitari celor care au avut ideea acestei ambalari de PR. foarte fina si foarte speciala. (mi-am pus la git micul cerc de argint. o sa stea o vreme sub haine, departe de ochii lumii.)

foto via shutterstock

 

1556
cadoucind ai rabdare, cadourile sunt mai frumoase

cind ai rabdare, cadourile sunt mai frumoase

am primit zilele trecute un cadou de la Kinga Varga, impachetat frumos si diafan, cu o funda roz transparenta. arata ca accesoriul pentru o rochita de balerina sau de printesa si mi-am zis ca-l mai pastrez putin asa, ca-l deschid intr-o alta zi.

era un exercitiu de rabdare: sa ma gindesc frumos la un cadou care sta pe biroul meu si sa rezist tentatiei de a vedea ce e in el.

astazi l-am deschis: o canuta cu urmatorul mesaj

“Pune in cana ta o bautura fierbinte si vei vedea miracolul care apare! Fierbinte, aburi aromati, reverie, in dimineti pline de iubire sau in dupa amiezi indragostite.

Pentru momente de liniste si de magie…

Cu drag, Kinga.”

si cind canuta a primit cafea fierbinte, au aparut de sub culoarea ei inchisa doua aripi de inger si numele meu.

*

E Ziua Sf Mihail si Gavril si , desi ma cheama si Mihaela, nu m-am  simtit niciodata ca si cum ar trebui sa aniversez ziua asta. Pina astazi.

Multumesc frumos KINGA.

 

 

 

 

1250
beauty 8lumea de dinauntru: a inghiti in sec

lumea de dinauntru: a inghiti in sec

mincare. rumenita, parfumata. onctuoasa.aburinda. a inghiti in sec, de pofta.

intuneric. padure. fosnete stranii. prezenta unor animale. a inghiti in sec, de frica.

vorbe pe care nu vrei sa le mai auzi. reprosuri pe care le stii deja pe de rost. tensiune de dincolo de cuvinte. a inghiti in sec, de resemnare. ca sa nu iasa alte cuvinte.

inghitim in sec cind suntem furiosi, cind ne inghitim nodul care s-a asezat in git de la prea multa emotie (bucurie sau tristete), inghitim in sec cind suntem excitati, stresati, deprimati.

e o actiune pe care o recunoaste toata lumea -a inghiti in sec (e posibil sa si fi facut actiunea asta in timp ce citeati) – , sta bine linga o multime de situatii cu multime versiuni emotionale si poate fi descrisa prin cuvinte si prin gesturi, dar e o actiune pe care n-o veti gasi niciodata intr-o piesa de teatru (desi e posibil ca ea sa existe undeva, departe de ochii spectatorului) si rareori o veti putea vedea (la gros plan) in film.

a inghiti in sec e din “lumea de dinauntru”. e un detaliu care poate spune multe, dar care nu poate fi vazut de multi.

 

1084
cristian_deliu_fostul_hotel_continental_al_vechiului_bucurestisa poti sa traiesti ca in vremea interbelica

sa poti sa traiesti ca in vremea interbelica

probabil ca voi supara pe multi cu ceea ce urmeaza sa scriu, imi cer scuze in avans, nu vreau sa jignesc pe nimeni. e doar o constatare.

*

de cind am putut sa aleg unde sa locuiesc in bucuresti, am evitat cartierele. insiruirea de blocuri cu scari multe, culoare lungi si multi vecini.

oameni care-si cara grijile cu ei de dimineata pina seara in plasele de plastic in care au si pachetul de mincare pentru ziua de munca. oameni care se imbraca in gri si negru, nu pentru ca e la moda, ci pentru ca e cel mai ieftin – rezista la tavaleala. printre ei sunt oameni care vorbesc urit, in sensul de agresiv meschin, cu rudele sau prietenii lor; printre ei sunt oameni care miros urit si care – pentru ca nu au bani – nu-si mai pun de multa vreme problema esteticii hainelor, a chipului, a vietii in general.

e o lume in cartier pe care eu o vad rar si de cite ori o vad, ma face sa ma doara stomacul gindindu-ma cita tristete ascunde.

de asta locuiesc in mijlocul capitalei pentru ca, mental, emotional, sa ma simt zilnic ca in vacanta. ca si cind as fi intr-un loc magic.

in centrul capitalei pare ca lumina e alta, cladirile spun povesti din vremea interbelica si uneori mi se pare ca traiesc atunci. ma rog, intr-o varianta putin actualizata la imbracaminte pentru ca femeile care stau la terase – burghez, alaturi de domni care citesc ziarul sau de prietene cu care-si impart povestile –  nu mai au intotdeauna eleganta de atunci.

desi mai vad, din cind in cind, palarii cu boruri frumoase si, destul de des, camasi de matase cu fuste cambrate care marcheaza perfect jumatatea genunchiului.

stiu ca ma protejez ca intr-un glob de sticla traind in “centrul vechi”, dar de fiecare data cind merg intr-un cartier al capitalei ma incarc cu energia trista si cenusiul locului. mi s-a intimplat astazi si, pe drum cind plecam de acolo, mi-am dorit ca fiecare dintre copiii care locuiau pe strada unde am fost eu sa-si permita cindva in viata asta sa locuiasca intr-un centru vechi: al Bucurestiului sau al oricarei alte capitale europene.

ceea ce va doresc si voua, macar pentru o luna, daca nu locuiti intr-o cladire care spune o poveste si in care soarele intra frumos pe geamul mai mare decit standard-ul blocurilor comuniste.

1677

lumea femeilor vs lumea barbatilor: salata cu andive

un castron mare cu salata – andive, nuci, telina, morcov, stafide, bucatele mici mici de gutuie si ghimbir, sos din mustar cu busuioc, lapte si miere. divin.

suna un prieten in timp ce mincam, vorbim ce vorbim, ii zic ca maninc, intreaba ce, ii descriu:

auzi,  cine mai maninca prostii din astea ca tine?!

ii zic ca in calorii e cam cit o friptura si ca e mult mai sanatos, ca e o bomba de energie, ca ghimbirul si telina sunt afrodisiace si  ca, daca vrea, ii gatesc si lui aceasta salata.

se arata oripilat total, de parca ar fi fost vorba de otrava.

***

sunt curioasa insa cite femei, citind din ce e facuta salata, nu s-au gindit ca si-ar prepara si ele asa ceva (pe bune ca e f bun)

:)

 

desert“amintiri” despre moarte

“amintiri” despre moarte

tot ceea ce vorbim despre moarte (ca act, fapt sau intimplare ) e de fapt despre viata. pentru ca ceea ce stim, noi cei care vorbim, tine cel mai adesea de amintirea celor care nu mai sunt.

cu vremea amintirile isi pierd din dimensiuni. dispare amintirea mirosului celui care nu mai e,  a timbrului vocii,  a texturii mingiierii. nu pentru ca am suferi de vreo boala ci pentru ca, pur si simplu, ele se reduc la un spatiu plan, sunt asezate pe o bucata de hirtie sub forma de fotografie sau text. sau, si mai abstract, intr-un “cloud” in spatiul virtual, o amintire digitala.

*

moartea inseamna sa nu mai ai niciun fel de gind sau cuvint prin care sa exprimi ceva. si cum sa ne imaginam noi ca nu mai avem cuvinte cind insasi exercitiul acesta de imaginatie se face prin cuvinte, atita timp cit suntem in viata?!

cind vorbim despre moarte, vorbim deci despre viata.

*

sunt intr-o perioada de search pentru un proiect, de aici asocierile si gindurile din ultimele zile de pe blog pe teme de viata – boala – moarte.  sunt bine:)

 

 

 

1207
shutterstock_the endsmerenia de a trai cit “este”

smerenia de a trai cit “este”

ne dorim sa traim cit mai mult, visam la tinerete fara batrinete.

nu suntem influentati de basme, ci de societatea de consum (care promoveaza produse anti ageing). aceeasi societate de consum ne-a ajutat sa ne crestem respectul de sine si sa ne imaginam ca ni se cuvin multe lucruri. inclusiv o viata mai lunga.

n-are legatura cu dezvoltarea stiintei, ci cu cit am pierdut noi din smerenie: bunicii nostri traiau cu gindul ca asta le-a fost scris, asa a fost sa fie. noi luptam cu mintea ca sa ne fortam trupul sa -si depaseasca limita intru supravietuire in conditii in care acum citiva ani nu se gindea nimeni ca se mai poate trai.

si din aroganta ajungem la extreme.

un medic american a ajutat la nasterea unor copii modificati genetic (acum, cind a facut publica cercetarea, copiii au 3-5 ani ) si spune – cu relaxarea, aroganta si ambitia cercetatorului pasionat –  ca  “ceea ce a realizat e tema de dupa amiaza pentru asistentii lui si ca a refuzat citeva cereri de clonare”, dar ca cercetarea lui va ajuta la transplantul de organe in bolile grave. va imbunatati specia.

foto via Shutterstock

1337
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!