Tag : politica

comeySeful FBI, mafiotii si domnul dragnea – sau ce intelegi dupa ce citesti cartea lui James Comey – A Higher Loyalty: Truth, Lies and Lidership. –

Seful FBI, mafiotii si domnul dragnea – sau ce intelegi dupa ce citesti cartea lui James Comey – A Higher Loyalty: Truth, Lies and Lidership. –

Zilele astea citesc (de fapt, ascult) cartea fostului sef FBI, James Comey – A Higher Loyalty: Truth, Lies and Lidership.

(Daca nici domnul sef de la FBI – oricum s-ar numi, in orice epoca ar fi – nu stie cum e cu adevarul si minciuna si cu manipularea, atunci nu mai stie nimeni.)

Cartea e un pretext ca sa arate din toate partile defectele presedintelui Trump, dar dincolo de asta, sunt o multime de povesti din care avem si noi de invatat. Noi, romanii.

Domnul Comey povesteste prin primele capitole despre ce a invatat din experienta lucrului impotriva Mafiei, uneori chiar alaturi de membri Cosa Nostra care erau colaboratori FBI.

Comey spune ca in mafia functioneaza cercul tacut al consensului total, care are urmatorii pasi.

  1. Seful detine controlul absolut.
  2. Loialitatea e sub juramant, neconditionata.
  3. Suntem noi impotriva restului lumii.
  4. Mintim despre tot si orice ca sa salvam organizatia, noi suntem mai presus de orice moralitate si adevar.

Poate ca sunt marcata de intamplarile din Romania ultimilor 30 de ani, dar totul mi-a sunat foarte familiar si mi se parea ca vorbeste despre domnul dragnea.

Dar sa va arat mai pe larg cum explica.

The comparison to the leadership of a Cosa Nostra family, a Mafia family, actually started to hit me right away. … Not in the sense that I think Donald Trump is out breaking legs or shaking down shopkeepers or sticking up a union, but in the sense that the leadership culture is very similar. It’s all focused on the boss. What is done in this family must serve the boss.”

Mafia se bazeaza pe un grup de facilitatori – care au semnat codul tacerii si stiu ca vor fi omorati daca dezvaluie ceea ce sunt pusi sa faca– ca sa detina controlul absolut pe orase si regiuni.

Incep prin taxele de protectie pe care le impun pentru micile magazine, ajung pana la mita sau la a ameninta oficialitati. Adesea, mafia – zice domnul Comey – ofera “cadouri” ca reduceri de taxe de protectie, cadouri in bunuri (care au fost confiscate de la altii) pentru cei in nevoie pe care trebuie sa-i tina aproape, nu doar prin amenintari.

  “The boss in complete control” In tari ca Italia, Cosa Nostra are “the boss of all bosses”, dar in alte tari unde functioneaza clanuri mafiote, reteaua de infractori isi seteaza singura liderii, intr-o forma piramidala, pentru fiecare zona de influenta. Mereu cu un sef de-asupra tuturor, “daddy”, “godfather”, pe care-l asculta toti.

Dar domnul Comey zice un lucru care ne da o speranta – mica, dar ea exista “Ceea ce stim din anii in care am incercat sa contracaram actiunile mafiote – si ceea ce e inevitabil sa i se intample si lui Trump – este aparitia tradarii din partea oamenilor care ies din organizatie. Mai ales cand politia incepe sa puna presiune pe ei, oamenii care au iesit din organizatie incep sa livreze informatii.”

 Membrii grupului mafiot mint despre orice, un lucru mic sau unul important, pentru ca in mintea lor si in felul in care cresc in organizatie totul trebuie protejat, loialitatea inseamna sa fii mai presus de ce e moral si ce e legal sau adevarat.

 De cele mai multe ori mint nu doar in afara organizatiei, ci si in interiorul ei pentru a “nu-l supara” pe sef.

Sigur pentru un cititor novice in politici si in chestiuni administrative legate de structurile unor grupuri infractionale organizate, un cititor ca mine, care mai are si sansa sa traiasca in Romania anului 2018 in care dragnea s-a autodenumit daddy, psdistii mint uitandu-se senin in ochii oricarui om; in care ameninta si pedepsesc orice cetatean care spune lucruri negative despre ei (mai ales daca a facut/ face parte parte din organizatia lor), pentru un astfel de cititor asemanarile sunt socante.

Stiam ca nu e nimic nou sub soare, ca acest sistem de influenta si coruptie piramidala functioneaza de 30 de ani la noi, iar in restul lumii in multe state la vedere, in altele mai ascuns. Dar sa vezi o analiza despre comportamentul mafiotilor italieni, declinata pe echipa lui trump si sa intelegi ca e sursa de inspiratie in cele mai mici detalii pentru cei care te conduc,  e socant si inspaimantator.

Insa, daca tot ati ajuns pana aici cu lectura, ca sa termin intr-o nota pozitiva, iata cateva citate despre lidership care pot fi sursa de inspiratie pentru mai bine, pentru autoeducatie, citate din cartea lui James B Comey – A Higher Loyalty: Truth, Lies and Lidership. Cartea e mai mult decat aceasta analiza, e chiar mai mult decat povestirile suculente despre cat de prost e trump (bine, nu o iarta nici pe doamna clinton si o face ipocrita), si sper sa o cautati sa o cititi. O puteti gasi aici

  • “I know I can be wrong, even when I am certain I am right. Listening to others who disagree with me and are willing to criticize me is essential to piercing the seduction of certainty.”

 

  • “Ethical leaders do not run from criticism, especially self-criticism, and they don’t hide from uncomfortable questions. They welcome them.”

 

  • “Whenever I speak to young people, I suggest they do something that might seem a little odd: Close your eyes, I say. Sit there, and imagine you are at the end of your life. From that vantage point, the smoke of striving for recognition and wealth is cleared. Houses, cars, awards on the wall? Who cares? You are about to die. Who do you want to have been? I tell them that I hope some of them decide to have been people who used their abilities to help those who needed it—the weak, the struggling, the frightened, the bullied. Standing for something. Making a difference. That is true wealth.”

 

  • “Doubt, I’ve learned, is wisdom. And the older I get, the less I know for certain. Those leaders who never think they are wrong, who never question their judgments or perspectives, are a danger to the organizations and people they lead. In some cases, they are a danger to the nation and the world.”

 

  • “Speaking uphill takes courage. It takes overcoming a universal human affliction—the impostor complex. All of us labor, to one degree or another, under the belief that if other people really knew us, if they knew us the way we know ourselves, they would think less of us. That’s the impostor complex—the fear that by showing ourselves we will be exposed as the flawed person we are. If you don’t have this, in some measure, you are an incredible jerk and should stop reading immediately.”

 

  • Effective leaders almost never need to yell. The leader will have created an environment where disappointing him causes his people to be disappointed in themselves. Guilt and affection are far more powerful motivators than fear. The great coaches of team sports are almost always people who simply need to say, in a quiet voice, “That wasn’t our best, now was it?” and his players melt. They love this man, know he loves them, and will work tirelessly not to disappoint him. People are drawn to this kind of leader, as I was drawn all those years ago to Harry Howell, the grocer. A leader who screams at his employees or belittles them will not attract and retain great talent over the long term.” 

 

 

 

963
the residence(am citit) The Residence: Inside the Private World of the White House –

(am citit) The Residence: Inside the Private World of the White House –

Am citit zilele acestea o carte care m-a facut sa ma gandesc la lipsa noastra de modele si cum nu stim sa le cultivam pe modele pe care le-am putea pastra pentru generatii.

Cartea se numeste “The Residence: Inside the Private World of the White House, este scrisa de o doamna jurnalista Kate Andersen Brower si in ciuda titlului nu e despre scandaluri, barfe si cancanuri.

Oricare dintre informatii – chiar si cand ele sunt la limita – n-au character de canc can. Doamna Brower a intervievat zeci d eoameni care au lucrat sau mai lucreaza la Casa Alba, de la electricieni, menajere, floristi, majordomo, dar si cateva dintre primele doamne ca sa adune informatii despre viata civila a locatarilor – familia presedintelui – si cum au incercat acestia sa-si pastreze partea civila intr-o perioada a vietii lor in care capul familiei decidea soarta lumii.

Sunt fragmente care vorbesc despre cat de greu le-a fost copiilor presedintilor, mai ales cand erau adolescenti. Toti voiau sa faca petreceri sau sa mearga la petrecerile colegilor de scoala – ceea ce e normal pentru un tanar de 17 ani de exemplu – doar ca primele doamne fara exceptie preferau ca petrecerile copiilor sa fie in resedinta lor private pentru a fi in siguranta, de parte de ochii lumii.

Unul dintre majordomi povesteste cum fetele Bush au obtinut la sfarsitul unui an scolar terminat cu note foarte bune, dreptul de a face o petrecere. Presedintele si sotia au plecat la Camp David, o sala din resedinta privata a fost modificata, eliminindu-i-se mobila, cei de la bucatarie au pregatit gustari, iar fetele s-au ocupat de restul petrecerii.

Familia Bush a cerut ca usile dormitoarelor sa ramana inchise, au pregatit doua dintre camerele de oaspeti si copiii au putut ramane acolo peste noapte, iar dimineata au  avut un brunch pregatit de staff-ul Casei Albe.

*

Una dintre ingrijitoare povesteste care sunt regulile job-ului ei: daca face curat in resedinta si vin presedintele si prima doamna ii intreaba daca poate continua, daca primeste acordul isi continua munca fara sa asculte conversatiile lor. I s-a intamplat insa sa faca curatenie in baie, sa intre prima doamna Reagan in resedinta, pentru o disputa casnica cu presedintele Reagan si sa inchida usa la baie ca sa-si continue disputa in privat. Ingrijitoarea a stat in baie pana cand au plecat atat domnul, cat si doamna Reagan.

*

Tot doamna Nancy Reagan povesteste despre prietenia sotului sau, presedintele Regan cu majordomul. Amandoi aveau o pasiune comuna – pescuitul, iar cand Presedintele Reagan pleca la resedinta sa private, il invita mereu si pe majordom ca sa pescuiasca impreuna.

*

Cartea incepe un momentul emotionant si socant al asasinarii lui Kennedy si cum staff-ul incerca sa o sustina si sa o sprijine  pe Jackie Kennedy.  In ziua inmormantarii, cand Jackie a decis ca va merge pe jos prin multime pe bulevard in spatele sicriului, ea l-a chemat pe majordomul care avea grija de bagajele presedintelui, care ii pregatea intotdeauna lucrurile pentru orice deplasare si i-a daruit una dintre cele doua cravate pe care le avusese in bagaj in ultima lui deplasare.

Si tot la categoria gesturilor discrete, dar emotionante, in perioada scandalului Monica Lewinsky, bucatarul ii lasa discret pe masa doamnei Hillary Clinton prajitura cu ciocolata pe care o iubea cel mai mult, in semn de atentie speciala pentru o perioada grea.

*

the residence  Ce face cartea aceasta?

Umanizeaza presedintii americani, ii arata – fara sa-i barfeaca sau sa-i judece – in momente intime, vulnerabile, frumoase. Ii arata si in certuri domestice, dar si in perioade tensionante la nivel social sau politic.

E o carte prin care iti creste respectul si pentru cei care lucreaza la Casa Alba, dar si pentru cei care au locuit acolo. Vorbeste despre dedicatie, discretie, devotament si, uneori, indeplinirea unor sarcini care pareau imposibile.

E o carte scrisa foarte fin, foarte obiectiv, ca si cum ar fi o conversatie diplomatica si, desi ai acces la informatii intime, nimic nu pare a barfa.

Mi-ar placea foarte mult sa existe asemenea model de jurnalism si la noi. Sa existe o carte despre oamenii si povestile emotionante ale personalului administrativ de la Cotroceni. Am invata multe despre istoria noastra.

Cartea nu este tradusa la noi, a aparut in 2015 si poate fi cumparata de pe Amazon.

773
crisis tale(de deschis ochii la manipulari si nu numai) Reguli de aministrare a marilor crize in politica, business sau viata – scrise de un expert de la Casa Alba si cum se aplica ele in lumea mioritica.

(de deschis ochii la manipulari si nu numai) Reguli de aministrare a marilor crize in politica, business sau viata – scrise de un expert de la Casa Alba si cum se aplica ele in lumea mioritica.

Pentru toti cei care lucreaza in comunicare, care fac PR, pentru cei are vor sa inteleaga scena politica, pentru cei care vor sa se implice in politica (sau lucreaza deja in acest domeniu), as vrea sa va recomand o carte scrisa de expertul in administrarea situatiilor de criza la Casa Alba in administratia Clinton. Crisis Tales: Five Rules for Coping with Crises in Business, Politics, and Life – Lanny J Davis.

E o carte care o sa va dea mult context pentru cum se plimba informatiile in aceasta epoca si o sa va ajute sa mai cerneti putin neghina de ce e bun in ceea ce se comunica in Romania despre politica acestor zile.

Pentru cei care nu vor ajunge sa citeasca aceasta carte, las mai jos regulile de rezolvare a unei crize, asa cum le vede Lanny J Davis care a lucrat la administrarea si diminuarea unora dintre cele mai mari scandaluri din America- cazul Monica Lewinski si cazul Martha Stewart sunt doar doua dintre cele mai celebre.

Mai jos sunt si exemple despre executiile tehnice, solutiile de comunicare. Unele sunt din carte, altul – cazul Harvey Weinstein (da, domnul Davis a facut strategia cu care incepe acum sa se recupereze cel mai mare violator de la Hollywood – am incercat sa explic putin pentru ca fiind atat de nou nu se afla in nicio carte (cartea e scrisa in 2014), dar si trimiteri la situatii din Romania in care au fost aplicate regulile lui Lanny J Davis.

 Iata regulile de administrare a unei crize, asa cum le vede Lanny J Davis.

 Regula nr 1: Pune toate faptele pe tava in fata opiniei publice.

Ma rog, pune-le intr-un context care sa-ti aduca favorabilitate, as adauga eu pentru ca de fiecare data in crizele pe care le-a administrat ce a facut Lanny in aceasta etapa a fost sa tina macar pe neutru informatiile, daca nu se le dea un context pozitiv.

S-a ajutat de jurnalisti care erau favorabili subiectului, fara sa-i influenteze, dar i-a ales pe ei drept cei carora le-a dat acces maxim la informatii ca sa-si scrie materialele.

Regula nr 2: Pune faptele intr-un mesaj simplu – din maximum 2 propozitii

THE CORE MESSAGE—FINDING THE SOUND BITE

Unul dintre exemplele pe care le da Lenny Davis este o criza de la Royal Caribbean, companie care face croaziere si care s-a aflat in situatia in care unul dintre pasagerii sai  a disparut cu totul in timpul unei croaziere. Disparutul (s-a banuit ca bause si a cazut peste bord, dra era posibila si o crima) se afla in luna de miere cu o domnisoara tanara si frumoasa. Amandoi bogati, nu celebri, dar suficient de bogati ca sa fie super interesant subiectul pentru presa. In cateva zile, stirea s-a rostogolit si compania care organiza croaziera a fost zdrobita in presa. Atunci a aparut echipa lui Lanny, formata din avocati si oameni de PR.

Dupa ce au analizat faptele si-au dat seama ca informatiile care fac diferenta sunt in detalii, iar ele sunt atat de multe incat nu pot intra intr-o nota informativa pentru presa. Asa ca au trimis 3 avocati specializati in anchete e vas, au intervievat toti oamenii implicati si au pus pe un site special cronologia intamplarilor asa cum si le amintea fiecare.

Apoi au ajuns la … ce vorbeste cel care va transmite mesajele companiei.   The core message – acele cateva cuvinte pe care le vor repeta la nesfarsit in toate articolele, in toate aparitiile, mesajul care sa shimbe perceptia publica asupra companiei.

Dupa dezbateri au ajuns la We’re a cruise ship—not CSI. Si iata cum descrie Lanny Davis brainstormingul care a generat acest core message.

 

The cruise ship had been accused falsely of a lot of bad things, but the worst was that it had been involved in a cover-up—by actions such as hosing down the blood on the canopy, or allowing housekeepers and its own security people to search the room before law enforcement officials had access to it. That charge was false and unfair. We needed to sum up the response in a few simple words or sentences.

Our first thought was a simple sentence: Royal Caribbean did its best under difficult circumstances. But “we did our best” wasn’t exactly a bell-ringer of a message. Then we sorted out all the criticisms, especially the one about treating Mrs. Smith insensitively, which we knew was false, and we came up with the notion that “Royal Caribbean cares. . . . ”

But that, too, didn’t exactly connect with the specific situation at hand and was pretty trite. Finally, someone—I recall it was one of the attorneys in charge of the litigation—complained that the nightly cable critics who criticized the captain for his decision to wash off the blood from the lifeboat canopy were watching too many TV police-detective programs. After all, “We’re a cruise ship,” she said.

“Wait a minute,” I immediately jumped in. “That’s it. ‘We’re a cruise ship—not the FBI.’ ” “No,” someone else said, “let’s stick in the name from the TV series—‘We’re a cruise ship—not CSI.’ ” I knew we almost had it. I suggested, “Let’s add a second sentence: ‘We did our best.’ ” “Best at what?” someone asked. “Cooperating with police authorities,” I answered. We were close.

“We’re a cruise ship—not CSI. We did our best. We cooperated with police authorities.” Almost there. “Doing your best” showed there were limitations we couldn’t do anything about—a cruise ship in a foreign port, with no direct evidence of what exactly happened to George Smith. The phrase also contradicted the accusation of negligence, which we knew the attorneys for Mr. Smith’s parents and for Jennifer Smith were alleging as a basis for a possible “wrongful death” suit seeking damages from Royal Caribbean. We also needed to convey that from the beginning the cruise ship cooperated with law enforcement authorities—I liked the phrase “law enforcement” better than “police.” And that cooperation was “continuing,” since we knew there was a continuing criminal investigation by the Connecticut U.S. attorney and the FBI. Okay, I said, I think we’re there.

“We’re a cruise ship—not CSI. “We did our best under the circumstances. We immediately cooperated with all law enforcement authorities, and continue to do so.” Done. We all liked it. And that became the core message—to be repeated over and over again: on the record.

And that became the core message—to be repeated over and over again: on the record. This message was the truth in the fewest words possible, based on the provable facts: It stated that Royal Caribbean acted responsibly, did its best under difficult circumstances, with one good punch line that we believed would be the linchpin message: “We’re a cruise ship—not CSI.

LESSONS LEARNED: FACTS + MESSAGE SIMPLICITY + HUMAN DIMENSION = SUCCESS

Regula nr 3: Anticipeaza cum va merge povestea mai departe

Lanny vorbeste despre cum trebuie sa stii “ce picioare va avea intamplarea” si despre cum trebuie sa-ti urmaresti obiectivele pe termen lung.

Am sa dau un exemplu care nu e in cartea lui pentru ca e foarte actual, dar e relevant tocmai pentru ca e foarte actual. Harvey Weinstein, domnul predator care prin avalansa de agresiuni sexuale asupra actritelor de la Hollywood a generat mari proteste si le-a unit pe femei in miscarile sociale #metoo si #Whatsup.

Lenny Davis a facut parte din echipa care i-a facut strategia de comunicare acum pentru debutul perioadei de recuperare a imaginii.

(in urmatoarele luni, acum cand furia a mai scazut si victimele s-au orientat catre ceva pozitiv – miscarile de suport -, va incepe campania de recuperare a imaginii lui Weinstein cu scopul de a primi o condamnare cat mai mica. Amintiti-va de cazul OJ SIMPSON si cum l-au scos nevinovat desi isi omorase nevasta si pe amantul acesteia)

Ce face echipa de PR war a lui Weinstein acum?

E in faza in care “pune toate informatiile pe masa”- aparent, desigur. In fapt, il ajuta sa distruga dintre probele acuzarii.

E un articol in Vanity Fair care a aparut zilele acestea (aceeasi publicatie a fost folosita  de Lanny Davis in scandalul Martha Stewart, dar si pentru criza descrisa mai sus cu Royal Caribbean) in care reporterului i s-a dat acces sa vorbeasca cu cat mai multi dintre oamenii din echipa lui Weinstein.

Cititi-l acum si apoi intorceti-va la ce scriu mai jos pentru ca urmeaza un spoiler! Il gasiti aici

In articol se rezolva patru lucruri.

Se aseaza core message “I didn’t do anything wrong. I mean, I might have done some things that are immoral. But I didn’t do anything that was illegal” e citat Weinstein cu aceasta replica.

Apoi sunt curatati membrii echipei – ei nu au stiut nimic- si, cel mai simpatic, e rezolvata una dintre dovezi. O lista cu femei sortate pe orasele in care locuiesc. O sursa interna precizeaza ca e o lista pe care o foloseau pentru petrecerile de lansari locale ale filmelor companiei.

Lista se afla insa intre probele acuzarii pentru ca erau acolo femeile target pentru Weinstein.

Dar ceea ce face cel  mai important textul din Vanity Fair pentru Weinstein este sa lase in mintea publicului ideea ca i-a fost aranjata toata aceasta nenorocire, ca i-a planuit-o cineva, ca indirect el e o victima.

Unde vor ajunge cu “spalatul” e un drum lung care se va intinde pe multi ani.

Regula nr 4: Lupta pentru adevar folosind legea, media si politica

Lanny povesteste in carte despre echipele mari care lucreaza pentru aceste crize. Intotdeauna sunt avocati multi, unii dintre ei si cu studii in comunicare, dar si experti politici care sa-i ajute la strategiile ca jocul pe table de sah.

Regula nr 5: Nu te reprezenta singur niciodata intr-o criza.

Ultimul capitol al cartii e cu un scandal in care a fost implicat chiar marele strategy – Lanny Davis, omul care stie cum sa manipuleze atentia publica, cum sa-si contruiasca mesajele cele mai puternice si care a rezolvat mari crize politice si de stat – Cazul Monica Lewnski e amplu dezvoltat in carte in prima sa carte Truth To Tell: Tell It Early, Tell It All, Tell It Yourself: Notes from My White House Education pe care o gasiti aici.  – a crezut ca poate sa-si rezolve singur disputa cu un trust media care ii reinterpreta declaratiile pentru a-l distruge profesional.

S-a afundat in greseli si pana nu a ajuns sa angajeze o firma – dintre prietenii lui – nu s-a putut obiectiza, nu a putut juca dupa regulile corecte ca sa-i poata strange cu usa si sa-si rezolve problemele de imagine. Bine, si cartile pe care le-a scris apoi sunt parte din recuperarea imaginii:)

***

Acum uitandu-ne putin in curtea noastra, am sa va reamintesc de cazul cu micii de la Kaufland. A aparut un domn care avea un filmulet in care arata cum o doamna nu—i vindea mici pentru ca nu i se adresa in ungureste.

O inflamare generala in online.

Ce-a facut echipa care s-a ocupat de rezolvarea crizei de comunicare de la Kaufland in prima faza? (habar nu am cine e, dar bravo lor pentru tot ce au facut)

A pus toate faptele pe tava. A scos de pe camerele de supraveghere imagini cu domnul in cauza care s-a dus la standul de mici de cateva ori in dimineata respectiva, mereu inainte de deschiderea magazinului, a agasat-o pe femeia care isi pregatea gratarul si tot ce avea pe masa pentru a incepe vanzarea.

Si a comunicat ca domnul respectiv a facut asta in afara orelor de vanzare, ca femeia nu putea vinde atunci pentru ca nu era inca program, lasand publicul sa traga singur concluziile.

In faza 2 (ca regula nr 3 de la Lanny Davis) a scos in spatiu public alte situatii in care respectivul domn incerca sa instige diversi prestatori de servicii publice de origine maghiara pentru a arata ca nu-l ajuta din cauza faptului ca e roman.

In cele din urma autorul filmului si-a scos productia de pe internet.

(bine, peste cateva saptamani s-a trezit Mihai Gadea sa mai foloseasca o ramasita din acele imagini ca sa minta si sa se intoarca din nou la un posibil scandal in secuime, cand avea nevoie sa distraga atentia populatiei de la faptul ca domnul Dragnea tocmai ce mai avea un dosar de coruptie – frauda instrumentat de un important for european).

Am sa revin zilele viitoare cu alte aplicatii ale regulilor lui Lanny Davis, cum par ele a fi fost folosite de politicienii romani aflati in deranj cu legea. Si au fost folosite, pentru ca – de exemplu – domnul Dragnea are o echipa de comunicare din Israel care apare in multe cazuri controversate din lume.

Mai las o data link-ul la cartea lui Lanny J Davis – Crisis Tales  poate vreti sa o cititi.

2260
feminism definition4 dintre cele mai remarcabile romance din istorie si 3 femei care ar fi putut fi ASTAZI un excelent premier –

4 dintre cele mai remarcabile romance din istorie si 3 femei care ar fi putut fi ASTAZI un excelent premier –

Zilele acestea cand se scrie istoria feminismului in Romania, dar cand suntem pe cale sa avem prima femeie premier, bucuria noastra e taiata din multe motive.

Stim ca profesional viitoarea doamna premier e o loaza, ca n-a facut nimic important – n-a lasat nicio urma marcanta in bine – in niciunul dintre proiectele in care a fost implicata.

(In Parlamentul European in 9 ani a fost raportor doar intr-un proiect, pentru ca nimeni n-a vrut sa-i lase pe mana ceva stiindu-i pregatirea)

Momentul acesta istoric transmite atat de multe mesaje gresite despre cum poti sa urci pe scara sociala, despre cum intelegem noi romanii meritocratia incat e inspaimantator.

Pentru o copila saraca din… sa zicem Videle, dar alegeti orice localitate saraca din Romania … care viseaza astazi sa-si depaseasca conditia, povestea doamnei premier Viorica Dancila nu este despre munca, despre a aduce o contributie intectuala si umanitara la evolutia tarii, ci este despre a face bani si a-ti plati un loc intr-un partid, a fi servil pana la depersonalizare si a promova prin aroganta (sa nu ai bunul simt sa inveti in 9 ani de reprezentare in afara tarii limba engleza, asta spune foarte multe despre suficienta doamnei in cauza).

Pentru balansul lectiilor pe care ar trebui sa le dam fetelor mici care vor sa faca ceva important in viata, am sa pun aici cateva dintre femeile cu adevarat remarcabile din istoria romaniei. Femei extraordinari de inteligente, cu caracter, cu unicitate si cu disciplina si determinare in a face bine lumii din jurul lor. Dar si femei care ASTAZI ar fi un prim ministru exceptional.


ana-aslan11-670x1024Ana Aslan (1897 – 1988), femeia care a vazut medicina si ideea de a imbatrani ca o provocare din care poate face ca lumea sa fie mai buna, oamenii sa se simta mai bine cu propriile persoane. A fost membru al Academiei Romane din 1974 si director al Institutului National de Geriatrie si Gerontologie (1958 – 1988), a inventat Gerovital (in 1952), produsul anti ageing despre care se vorbeste si acum la 55 de ani distanta  si ale carui principii de actiune sunt in continuare aplicate in cosmetica moderna. E cunoscuta in lumea intreaga pentru viziunea sa asupra ideii de imbatranire.

 

eliza zamfirescu Eliza Leonida Zamfirescu (1887- 1973)  a fost una dintre primele femei inginer din lume. A condus Institutul Geologic Roman. In Romania n-a fost acceptata la scoala la care se studiau stiintele pentru ca era… femeie. Dar a absolvut cu magna cum laude Royal Academy of Technology Berlin, devenind in 1912 a doua femeie inginer din lume, prima a fost o belgianca in 1906. Eliza era din Braila, tatal ei era ofiter iar mama fiica unui inginer de origine franceza. Atat ea, cat si fratele ei au fost ingineri si inventatori.

sofia-ionescu-ogrezeanu_13726700 Sofia Ionescu-Ogrezeanu (1920 – 2008) a fost prima femeie neurochirurg din lume. Alaturi de Prof. Dr. Dimitrie Bagdasar, cel care a pus bazele neurochirurgiei romanesti, si doctorii Constantin Arseni si Ionel Ionescu a facut parte din echipa de aur a neuro chirurgiei romanesti. Exista o poveste despre cum in anii 70 cea mai indragita dintre sotiile unui seic a fost grav bolnava si cum in harem nu avea voie sa intre niciun barbat, Sofia a fost adusa de la Bucuresti, a locuit o vreme in casa seicului si i-a salvat sotia.

 

[caption id="attachment_49025" align="alignnone" width="336"]* *[/caption]

Sarmiza Bilcescu (1867 – 1935) este prima femeie din Europa care a obținut licenta în drept la Universitatea din Paris si prima femeie din lume cu un doctorat in drept. N-a profesat foarte mult – licenta sa era cu tema Conditia juridica a mamei – pentru ca s-a casatorit cu un inginer celebru al vremii si a avut copii, dedicandu-se lor. A creat insa Societatea Domnisoarelor Romane care isi propunea sa lupte pentru cresterea gradului de educatie in randul femeilor.

 

Doamnele acestea s-au remarcat in lume in vremuri in care femeile nici nu erau bagate in seama cand venea vorba despre decizii sau capacitatea lor de a gandi stiintific. Dar si astazi, cand vremurile sunt mai relaxate din acest punct de vedere, avem femei remarcabile in pozitii de conducere in structuri ale lumii sau femei care a caror inteligenta si contributie la educatie si stiinta au fost recunoscute la nivel mondial.

Primul exemplu care imi vine in minte e Simona Miculescu, una dintre femeile diplomat de rang inalt din Romania a carei activitate si eruditie sunt recunoscute peste tot in lume.

Simona_Miculescu Simona Miculescu a deținut pozitiile de vicepreședinte al Consiliului Executiv al UNICEF, vicepreședinte al Adunarii Statelor Parți la Curtea Penala Internationala, membru al Biroului Francofoniei si președinte al Comisiei Speciale pentru Politica si Decolonizare a Adunarii Generale a ONU, in cea de a 66-a sesiune a acesteia. Ambasadorul Miculescu a fost aleasa vicepresedinte al Adunarii Generale ONU pentru cea de-a 68-a sesiune a acesteia.

 

am-mihaescu1 Apoi ma gandesc la Ana Maria Mihaescu, unul dintre cei mai experimentati finantisti romani – sef al biroului pentru Romania, Moldova Bulgara, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia si Tarile Baltice al International Finance Corporation, divizia de investitii a Bancii Mondiale. O persoana cu pregatirea financiara a doamnei Mihaescu ar fi fost de maxim ajutor pentru Romania in perioada grea care se anunta,

 

mariana  gheorgheUn alt nume care imi vine in minte este doamna Mariana Gheorghe care a condus timp de 10 ani OMV Petrom, primul executiv din Europa de Sud-Est inclus pe lista celor mai puternice femei din business din lume, realizat de revista Fortune. O femeie a carei pregatire in management si in finante rivalizeaza cu oricare mare finantist al lumii.

 

E evident ca nu s-a vrut cu adevarat promovarea femeii ca mesaj pentru pozitia de premier. Ci ca s-a vrut sa fie pusa o femeie acolo pentru ca se opune mai putin decat un barbat, pentru ca e mai supusa si asculta mai mult de seful ei de la partid, Domnul Dragnea.

E atat de trist ca au pangarit pana si acest concept, aceasta oportunitate de a  da un exemplu tinerelor generatii.

Dar eu tot mai sper ca nu vor rezista ei mult in aceasta ipostaza… pentru ca noi vom #insist (a)

10492
shutterstock_gunoaieRomania, tara unde bunul simt e plictisitor

Romania, tara unde bunul simt e plictisitor

Zilele astea prietenii mei sunt incintati ca – IN SFIRSIT – Klaus Iohannis a inceput sa riposteze catre contra candidatul lui.

Ieri, “intr-un discurs fara precedent” (ca sa citez televiziunile), Iohannis i-a pus citeva “etichete” lui Ponta: i-a spus ca e “fraier” pentru ca n-a stiut sa cheltuiasca eficient banii destinati investitiilor, i-a mai spus ca afirmatiile cum ca el intentioneaza sa dezbine Ardealul sunt niste “cretinisme”.

Oamenii care il sustin s-au bucurat: “in sfirsit ia atitudine, ii spune nesimtitului ala ceea ce merita”, a spus un prieten de-al meu, profesor.

Daca insa ne dam un pas in spate si ne uitam la noi si la nevoile noastre legate de acesti candidati, s-ar putea sa ne schimbam parerea despre… noi.

*

In ultimii ani discursul politic a fost pe contre, pe etichete care de care mai colorate, mai ironice, mai nepoliticoase: Traian Basescu l-a numit pe premierul Ponta “pisicut”, “mitoman” (2012), premierul a fost si el generos cu etichetele a spus ca Tariceanu nu poate veni in fata Parlamentului “sa i se numere ouale pentru ca nu are ce sa i se numere din pacate”  (2006), la televizor oamenii au putut vedea cum prezentatorii se adreseaza unor autoritati cu “nesimtitule” sau “dobitocule” (Mihai Gadea catre Lucian Duta, seful CNAS), Rares Bogdan aseara catre Bogdan Stanoievici, Ministrul delegat al romanilor de pretudindeni).

Oamenii au invatat ca e ok sa ripostezi cu invective, ca e ok sa folosesti cuvinte dure in locul argumentelor si ca, la sfirsitul unui dialog, trebuie sa ai cuvintul cel mai tare, cel mai dur, altfel – cum s-a intimplat recent la tv – esti eliminat din conversatie.

*

Sa facem un exercitiu si sa mutam genul acesta de conversatie in interiorul unei familii, al unui cuplu.

Ea e suparata ca el n-a dus gunoiul si rabufneste folosind invective. El ii raspunde la fel ca sa nu ramina mai prejos, sa aiba ultimul cuvint, ba aduce si citeva exemple de la vecini “da’ nici Gigel nu face asta, doar tu ma tii sub papuc”.

E un model pe care-l invatam zilnic de la politicieni: cind li se spune ca au un lider care e anchetat pentru ceva, raspund repede fericiti “dar si la voi sunt oameni sub ancheta”, mutind discutia ca un ping pong cu gunoaie, fara sa isi asume cineva sa faca, de fapt, curatenie.

*

Mintea noastra s-a pervertit, intre multele invective folosite drept argument intr-o conversatie (nu mai vorbesc de emisiunile tabloid unde iti doresti sa nu asculte vreodata copiii de teama ca te-ar intreba ce inseamna ce spun oamenii aia si de ce spun asta), am ajuns la un stadiu de uzura incit nu ne mai capteaza atentia decit ceva SI MAI DUR. SI MAI OBRAZNIC. O eticheta SI MAI MIZERABILA.

Iar cind intilnim un om care vorbeste elegant, duce o conversatie in termeni nu doar diplomatici, ci si foarte argumentativ inteligent, ni se pare ca e plictisitor. Ca n-are zvic. Noi vrem singe pe pereti, cuvinte urite si mizerii.

Chiar daca acum, cind cititi aceste rinduri faceti un pas in spate si spuneti ca nu sunteti asa, mai ginditi-va putin la reactiile voastre din ultimele saptamini. Ginditi-va cu sinceritate.

O sa avem nevoie de 10-20 de ani sa recuperam mental ce am stricat in ultimii ani, la nivelul discursului si la nivelul competitivitatii (prin campania asta electorala tocmai ce le-am spus copiilor ca e cistigator nu cel care e cel mai bun, ci cel care a pus mai multe etichete rele asupra competitorilor, cel care a declinat in cit mai multe forme expresia vulgar populara “ba pe a ma-tii”).

Traim in tara in care am ajuns sa ne placa sa ne jucam  cu mizerii, dar nimeni nu aduna gunoiul si nu-l duce la groapa.

In tara in care bunul simt e plictisitor.

Doar ca, pe termen lung, o sa ne imbolnavim si mai tare daca nu invatam sa facem curatenie.
In dreptul nostru mai intii. In curtea si in mintea noastra. In asteptarile noastre.
cover foto : shutterstock 
1273

un film de 8 min cu transformarile lui Victor Ponta – M I N U N A T

despre cum uita unii ce-au spus in urma cu citeva luni, sau despre cum se schimba omul de la o zi la alta, de la un salariu la altul sau de la o treapta sociala la alta.

e lung filmul (pentru uzajul internetului), 8 minute, si e greu de dus. dar uitati-va pentru ca, in goana dupa problemele zilnice, uitam detaliile caracterelor oamenilor astora.

scriu rar despre politica, dar mi se pare potrivit sa ramina aici pe blog acest film ca sa ne reintoarcem la el din cind in cind.

si, nu, postarea nu e deschisa comentariilor.

911

Mircea Diaconu, politica si teatru

“Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i…”

***

cineva mi-a zis astazi ca de cite ori l-a vazut pe domnul Mircea Diaconu la televizor, post alegerile europarlamentare, si-a adus aminte de “mina-ntinsa care nu spune o poveste…” si de atitudinea pe care domnul Diaconu a exersat-o in filmul lui Nae Caranfil, Filantropica.

mie, prezenta dumnealui din ultimele luni imi aduce aminte de montarea domnului Liviu Ciulei a piesei O scrisoare pierduta.

dl Diaconu era acolo Brinzovenescu.

*

citeodata, si sa vezi prea mult teatru, sau prea multe filme, nu e bine.

puteti vedea mai sus, 5 minute din acea montare.

975
Noua Constitu?ie: Stema ??rii va ap?rea pe TricolorRespectati-va ca sa ne respectati!

Respectati-va ca sa ne respectati!

Imaginati-va o tara indepartata, foarte indepartata. Sa zicem Papua Noua Guinee unde administratia este pe provincii si unde sunt multe triburi care traiesc cam ca oamenii din preistorie. Frust, fara educatie. Pe viata si pe moarte. Pe vinat si vinatoare.

Imaginati-va ca declaratiile de mai jos sunt din aceasta tara indepartata:

 

” … suntem la banca nationala pentru ca acolo unde a scuipat boierul, noi sa sarutam” Premierul despre presedintele tarii

„Dupa ce ii faci dosar penal unuia dintre cei mai buni medici mai ai si nesimtirea sa il suni la telefon sa il rogi sa mearga in Turcia.  A propos de ticalosie si tupeu”. Premierul despre presedintele tarii

“… nu eu am fost la Barroso sa imi dea lista de comenzi, ca la chelneri” Seful Senatului despre premierul tarii

Domnul X este un om inteligent, extrem de inteligent, curajos, puternic, tenace, inventiv, are o groaza de calitati. In acelasi timp, este profund necinstit, foarte mincinos, cum spuneam, vulgar, si cu foarte mult tupeu de proasta calitate.  Seful Senatului despre presedintele tarii

“Y este o gâză pentru Z, atâta timp cât moralitatea lui Y este ‘mă fac partener cu unul care si-a turnat colegii, si-a turnat rudele’. Va dati seama ce jeg moral? Unul care si-a turnat rudele, dar Y este cel care depinde de el. Eu cind am ințeles lucrul acesta, nu am mai vrut sa aud de Z” Presedintele despre premierul tarii


”…cind vine la mine, e ca un pisic, ca un pisic, <da, domnule presedinte, da domnu’ presedinte> si dupa ce iese si ajunge la guvern sau ajunge … se vede cu un microfon in fata vorbeste cum vedeti. De aceea il fac mincinos, de aceea il fac mincinos si pentru declaratiile pe care le da pentru presa straina, pentru ca are nevoie de imaginea mea externa si spune <coabitez, am invatat din lectia verii, nu ştiu ce…>, iar acasa face ce face. El e mitoman, e bolnav din punctul asta de vedere, cum e W bolnav de somn, omul asta e bolnav de minciuna. E mitoman” Presedintele despre premierul tarii.

 

Daca ati auzi declaratiile astea venind de la, sa-l numim, “managementul unui trib” din Papua Noua Guinee ati zimbi si ati spune: asta e … sunt niste persoane needucate. cum se spune in popor, “proaspat date jos din copac”.

Numai ca ele sunt rostite de managementul tribului care se numeste Romania si noi, papuasii de rind, ne uitam la ei zimbind si avind satisfactii pe principiul orgoliului: “ba pe a ma-tii”.

In urma cu 10 ani aveam un asemenea limbaj doar la extremisti ca domnul Vadim Tudor si recunosteam toti ca e un limbaj nepotrivit (ne-am dus sa-l votam pe Ion Iliescu ca sa nu care cumva sa ne alegem cu un presedinte cu care ne-ar fi fost nu doar rusine, ci si groaza sa coabitam). Astazi vedem in fiecare zi aceste declaratii in spatiul public si nu ne gindim ca ele ne califica si pe noi, nu doar pe cei care le rostesc, atita timp cind ei sunt cei care ne reprezinta.

Mi se pare rusinos pentru noi ca, dupa ce vedem agenda si stirile zilei, anticipam o cafteala politica si stam si ne uitam la televizor cu aceeasi satisfactie cu care ne uitam la show-urile cu tot felul de panarame care-si povestesc aventurile sexuale, gindindu-ne “cam pina unde o sa mearga?!”

Cred ca a venit momentul sa luam atitudine si sa spunem:

Respectati-va ca sa ne respectati!

Intorceti-va la un limbaj decent pentru ca ne faceti cu totii de ris peste tot in lume. Si ne e rusine cu voi, de oricare parte politica v-ati afla.

Sigur ca e mai greu sa atrageti atentia daca sunteti eleganti; sigur ca e mai greu sa ajungeti la masa poporului needucat daca nu folositi invective; sigur ca nu mai e “show” daca nu va transformati in clowni. Dar ne e foarte, foarte rusine cu fiecare dintre dumneavoastra.

 Pentru asta ar trebui sa iesim in strada. Pentru asta ar trebui sa facem petitii.

Pentru ca doar noi, astia mai multi si – poate – mai inteligenti si mai cu bun simt decit ei, ii putem aduce inapoi in ring sa joace dupa niste reguli decente, cu fair play si intr-un limbaj care sa nu se prelungeasca in spatiul public, in emisiuni tv sau in ziare, cu alte si alte invective din partea moderatorilor, comentatorilor, jurnalistilor.

 

 

863
house-of-cards-season-2-gets-two-new-faces-mad-men-and-deadwood-alums-join-castde ce astept 14 februarie

de ce astept 14 februarie

stiu e valentine’s day, dar nu de asta astept 14 februarie.

pe 14 februarie, Netflix incepe difuzarea sezonului doi al seriei House of cards.

cu Kevin Spacey pe post de senator care aspira la a fi presedinte sau la a avea o functie cit mai aproape de presedintele SUA, cu Robin Wright pe post de sotie de politician – rece si calculata, dar iubitoare si un drive pt sot, cu jocurile de culise din politica si din comunicarea politica. cu intelegerile si micile (sau mai marile) stringeri cu usa in presa.

daca n-ati vazut seria 1 , va rog tare sa o cautati.

pina atunci delectati-va cu promo-urile seriei 2, extrem de inteligent facute.

779
rasarit-de-soaredimineata de dupa

dimineata de dupa

cum va arata dimineata de 30 iulie?
luni – o zi in care unii vor merge fericiti la munca, altii plini de nervi.

dar conducatorii astia ai nostri mareti care se injura si sa porcaiesc inclusiv de la tribuna prezidentiala, care ne arata noua ca o disputa – politica, sau de alta natura – se rezolva cu jigniri grave (pentru care, pe vremea mea – o tempora – la scoala erai pedepsit grav), conducatorii astia cum se vor mai privi in fata, unii pe ceilalti, luni, 30 iulie?

viata va merge mai departe, dar cind tu – politician, care ar trebui sa fii diplomat si elegant, pentru ca politica adevarata inseamna a rezolva lucruri cu rasa si clasa – tu esti simbolul invectivelor si al jignirilor fata de adversarul tau ( e valabil pentru ambele tabere), cum ai sa-i mai poti privi in ochi a doua zi? cum veti mai face echipa sa construiti lucruri pentru tara in lunile care urmeaza?

astazi nimeni nu se gindeste la dimineata de dupa. daca lucrurile au eleganta pina acolo, dimineata aceea poate fi altfel. si viata de dupa ea.

863
steagul-romaniei_180cind am sa stiu ca noua putere e buna…

cind am sa stiu ca noua putere e buna…

m-am gindit mult zilele astea: cind am sa am certitudinea ca noua putere e buna? cind am sa stiu ca USL nu e PSD-ul dlui Iliescu cu o palarie mai moderna?

USL a cistigat localele si, daca nu si-o ia in cap si joaca hora victoriei vreo 3 luni, va cistiga si parlamentarele, apoi prezidentialele vor fi mai accesibile.

in ultimii doi ani au fost nenumarate momente in care mi-a fost foarte rusine ca ma reprezinta un presedinte ca Dl Basescu. ca atunci cind l-a jignit pe Majestatea Sa, Regele Mihai, sau atunci cind se plimba singurel pe linga lac admirind ratele pentru ca niciun alt presedinte de stat european nu dialoga cu dinsul. sau ca ieri, cind a facut din nou o gafa grobiana dovedind incultura in fata Printului Charles, confundind Jubileul de Diamant cu o aniversare matrimoniala.

(nu va faceti iluzii ca Printul Charles n-a inteles ce spunea presedintele nostru – mariaj e cuvint international, numele tatalui sau era acolo in propozitia pe care n-a mai tradus-o translatorul oficial -, e insa un diplomat educat si rafinat , asa ca nu va comenta niciodata gafa celui care reprezinta Romania)

nu mai vorbesc de gafele incredibile si de nesimtirea/ tupeul subalternilor guvernamentali ai domnului Basescu.

*

imi doresc deci, foarte mult, sa se schimbe puterea. sa ne reprezinte cineva care sa nu ne faca de ris. sa nu parem maimute in slapi la plaja si nici unii care folosesc risul in combinatie cu rigiiala pentru pauzele in care n-au ce zice.

dar o sa stiu ca USL e o alegere buna cind nu vor schimba de dragul schimbarii. cind vor pastra la conducerea institutiilor care au performat pe oamenii pe care ei nu-i plac.

mi-am fixat un target: ICR si Horia Roman Patapievici. cu focus pe ICR NY, chiar si ICR Londra (care face niste lucruri minunate acum la Olimpiada).

oamenii astia au facut pentru imaginea Romaniei cit trei campanii ale Elenei Udrea cu frunze, flori, gradini.

cei de la ICR NY au promovat Romania prin cultura in toate marile ziare americane, dar nu in stilul romanesc “sa va dau o spaga ca sa scrieti ceva”.

au construit prin multa munca conexiuni pe termen lung intre presa culturala americana si oamenii care au avut ceva de spus in cultura romaneasca din ultimii ani: de la artisti plastici pina la muzicieni, de la autori de benzi desenate pina la regizori de teatru sau film.

iar legaturile astea vor continua sa functioneze daca sunt intretinute cu bune rezultate profesionale.

**
astept sa vad cit de nonpolitici vor fi cei din USL in fata rezultatelor adevarate in domeniul pe care eu il inteleg. asa am sa stiu daca noua putere e mai buna. asa isi vor cistiga votul meu pentru prezindentiale. cit va fi contat votul meu.

1395
210px-King_Michael_I_of_RomaniaMajestate, imi cer scuze pentru dl presedinte

Majestate, imi cer scuze pentru dl presedinte

Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei

Sire,

Imi cer scuze pentru ceea ce a spus presedintele tarii in care traim. Nu l-am votat (nu mai votez de foarte multi ani), dar daca e presedintele tarii in care locuiesc, inseamna ca e si presedintele meu.

Si mi-e rusine pentru dinsul. Tare rusine.

Nu stiu istoria decit din carti, nu va stiu viata decit din biografii, dar le-am citit pe toate cu bucuria de a descoperi un om de o mare modestie si un caracter minunat. Stiu cum v-ati crescut fetele in exil, stiu cit de mult ati muncit si cu Majestatea Voastra, dar si pentru cei din jur. Stiu cit de mult ati ajutat statul roman in Campania pentru NATO.

In urma cu citeva saptamini, comentam la tv despre semnificatia gestului Majestatii Voastre de a merge la nunta regala britanica purtind o haina pe care o aveti de o jumatate de secol. Spuneam atunci ca gestul asta arata nu doar modestia, ci si cit de mult pretuiti ce aveti in preajma.

Nu sunt monarhista, dar nu trebuie sa am o anume “culoare” politica pentru a-mi respecta istoria si a recunoaste calitatea si caracterul unor oameni.

S-a intimplat sa fiu pentru o zi in casa Majestatii Voastre, la Palatul Elisabeta, ca oaspete al Principesei Margareta si al Principelui Radu. Faceam un interviu pentru revista la care lucram si au fost niste gazde minunate. Una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele e brunch-ul luat in curtea palatului. Dupa ce am terminat interviul si sedinta foto, Alteta Sa Regala, Principesa Margareta ne-a spus:

“Ati venit de dimineata aici, e aproape prinzul, nimeni n-a avut timp de masa, haideti sa mincam ceva.”

Nu era nimic pregatit inainte, bucatareasa a venit si ne-a propus omleta, salata si clatite. Apoi Principele, impreuna cu unul dintre colegii mei, a mutat niste bancute din curtea palatului ca sa ne asezam la masa la umbra, cu totii. Noi eram incurcati pentru ca in fata noastra era o Principesa, Alteta Sa era insa ca o mama grijulie “avem si un sirop de artar facut la Savirsin, trebuie sa-l gustati”.
Ma gindeam cit de frumos ati crescut-o si educat-o pe Principesa. Cum a preluat din modestia Majestatii Voastre.

Tot in ziua aceea, intr-una din camerele de primire am vazut o coperta Time cu chipul Majestatii Voastre. Principele Radu mi-a povestit despre masinuta care era linga – o macheta pe care o realizaserati in urma cu multi ani -, iar alaturarea lor mi-a dat un semn ca sunteti impacat cu amintirile vietii pe care ati trait-o. Sentimentul pe care l-am trait atunci a fost unul de “zimbet-pe-dinauntru”.

In seara asta mi-e rusine. Presedintele tarii mele V-a jignit, iar eu simt – si cred – ca Majestatea Voastra e printre putinele exemple de caracter pe care le mai are Romania astazi.

Imi cer scuze. Din inima.

P.S. Pot sa inteleg ca dl presedinte avea de fluturat un stegulet (oricare ar fi fost el) ca sa ne mute atentia de la restructurarea judetelor, dar tot mi-e rusine. Si cred ca asemeni mie, multora din generatia mea, le e foarte rusine. Va vor spune si ei asta, sunt sigura.

3415

The other side of VIP Internet – Cristi Sutu

Pentru ca Tabu are numar special Facebook, timp de o luna, povestesc intimplari mai putin stiute despre cite o persoana pe care am cunoscut-o via Facebook, Blog or Twitter. Un fel de The other side of “VIP” Internet.

astazi: Cristi Sutu

“Cum poate un om asa misto ca tine sa scrie la o sectie, intr-un domeniu atit de nashpa?”

Asta a fost una dintre primele intrebari pe care i le-am pus lui Cristi Sutu.

Ii citeam blogul si ma bucuram foarte tare de fotografiile pe care le posta. Cum ma bucuram si de observatiile fine despre oameni. Era acolo o tandrete speciala, uneori si amaraciune, dar si un fel linistit si asezat de a vedea ce e in jur.

Stiam ca e coleg cu mine – mi s-a explicat ca e chiar sef la Cotidianul – dar habar nu aveam daca ne-am intersectat pe holuri.

Pina intr-o zi in care a postat o fotografie cu luna plina, surprinsa de la el de pe balcon. Am furat-o de pe blogul lui si-am pus-o la mine. Dupa care am intrat in vorba si, stiu singur ca in doar citeva minute, l-am intrebat:

“cum poate un om asa misto ca tine sa scrie despre niste oameni asa de uriti ca politicienii?”

Peste vreo luna mi-a devenit si mai drag. Avea doua bilete la nu stiu ce concert si a anuntat ca le lasa sub o bancuta in Muzeul Satului si cine ajunge primul le obtine.
Mi s-a parut super frumos gestul, cu o nota de ludic, dar si o mare generozitate, si m-am gindit ca va trebui si el rasplatit cu ceva.
Peste citeva zile si-a dorit sa mearga la un alt concert, asa ca i-am dat eu doua bilete.

L-am intilnit pentru prima data cind a venit sa ia biletele. Redactia Cotidianul nu mai era in acelasi corp de cladire cu noi, asa ca nu mai existau sanse sa ne lovim pe holuri. Stiu sigur ca si atunci l-am intrebat …

“cum poate un om asa misto ca tine…?”

N-am vorbit de foarte multe ori si nu pot sa zic ca-l cunosc f bine, dar mi-e tare tare drag pentru ca-l simt din fotografiile lui. Am vazut sudul Italiei prin ochii lui si o multime de alte lucruri/evenimente politice surprinse cu tandrete si amuzament de aparatul lui. Daca nu ma insel, am vazut si aparatul ala. Nu e unul foarte spectaculos, dar fotografiile care ies din el au viata.

A doua oara l-am intilnit din intimplare, intr-o cafenea. Aveam fiecare intilniri de business acolo si ne-am conversat putin. Si-atunci as fi vrut sa-l intreb ce dracu cauta sa scrie despre politica si politicieni, dar a inceput sa-mi povesteasca despre cum – cu foarte putini oameni (4 sau 5) – a facut 4 pagini de ziar de politica, mai tari ca informatii decit oricare alt ziar. Si-i luceau ochii, si era foarte mindru si bucuros.

Asa m-am prins ca trebuie sa fie si oameni ca el care sa scrie despre politici, cu pasiune. Poate iesim dracului la liman odata.

*
Miine descriu un alt VIP Internet.

1303

vot cu sila…

ma pune cristi sutu sa gasesc un motiv pentru care as vota candidatii la prezidentiale, desi stie ca nu-mi place politica si stie ca n-am mers la vot in anii trecuti.

nu o sa votez nici de data asta, dar uite ma distrez o tura pe limba mea, nu aia a politicii…

***

i-as vota pe domnii astia inchipuiti si cu lacrimile invatate la aceeasi comanda ca si cuvintele populiste, daca – printr-o minune divina- li s-a intimpla sa se transforme pentru o zi drept oamenii din filmele de mai jos, cu viata din filmele astea, cu trairile personajelor astea.

au voie sa se intoarca dupa aia la viata lor, cum sunt sigura ca ar invata ceva din viata aia traita in 24 de ore, as lua in calcul sa-i votez:)

Antonescu – hell or nothing

Basescu – say it: i’m a homosexual

Geoana: fuck you, too

Oprescu as the world forgets you

domnu sutu te rog sa nu te superi ca nu mai chinui pe nimeni cu leapsa asta. promit sa te chinui pe tine cu o leapsa pe care o voi gindi special ca sa-ti dea batai de cap 😛

442

Elena Udrea are un grup pe Facebook – e-n chiloti:)

ca elena udrea are un grup de sustinere pe facebook nu-i nimik spectaculos.
s-au prins oamenii ca aia e o buna platforma de promovare de orice fel, doar ca initiatorul/administratorul grupului – care semneaza Ady Morosan – a ales sa ilustreze activitatea doamnei udrea cu aceasta fotografie:

later edit: via facebook am primit de la ady morosan urmatoarele:

Buna ziua! Am vazut pe blogul dvs ca ati scris ca eu ca administrator am pus poza aceea cu un rechin la Fan Clubul d-nei Elena Udrea.
Nu este adevarat deoarece eu am dat drepturi de a pune poze tuturor membrilor grupului.
Va multumesc si astept modificarea de pe blog. Nu vreau sa ma trezesc cu vreun proces pe cap mai ales ca nu sunt vinovat cu nimic.

864

political language

televizorul merge in timp ce citesc lucruri pe net.
i-am auzit pe adrian nastase si pe elena udrea vorbind vorbe cu domn gidea la antena 3.

am intins mina dupa telecomanda sa-i aduc la tacere pina-ncepe Badea si-am vzt ca linga calculator e o carte pe a carei coperta scrie:
“political language is designed to make lies sound truthful and murder respectable, and to give an appearance of solidity to pure wind”

textul asta e scris in 1946. de domn orwell

*
revin curind cu bilantul proiectului dar pentru andrei si cu chestii mai relaxate, nu politice or culturale, pentru ca asa ii sta bine unei dudui care lucreaza la revista de femei:)

568

too much Obama – time.com

Should Barack Obama have to give up his BlackBerry when he becomes President?
*

intrebare de sondaj pe time.com.
asa tare imi vine sa cred ca e reclama mascata la Blackberry:))

*

30% Yes
70% No
Total: 6302 votes

* partea serioasa, aia cu securitatea nationala bla bla, dar si cu campania lui f smart pe networking via internet aici
via mr P, ca el e citit la politici

*
sunt gata sa pun pariu ca omul anului la Time, in numarul d sf d an, va fi Obama.:)

662

too much obama. part 1 sau cum stiu romanii sa sara calu’

oare nu i s-o fi parut nimanui o dubiosenie formularea asta din titlul comunicatului de mai jos?
sper ca domnul obama e happy ca-l saluta dakino si ca i-a isterizat pina si pe organizatorii de festivaluri de film din romania
*

Festivalul DaKINO îl salută pe Barack Obama

PRESS RELEASE NOIEMBRIE 2008

Victoria lui Barack Obama în cursa pentru prezidenţialele americane e un eveniment care nu putea fi omis din programul Festivalului Internaţional de Film al Bucureştilor DaKINO, care din acest an îşi consacră secţiunile paralele filmelor politice. Astfel, între 25 şi 29 noiembrie, DaKINO va prezenta o selecţie de filme despre comunitatea afro-americană din Statele Unite. Programul „Black Community in Documentaries” cuprinde filme de referinţă, mai vechi sau foarte noi, câteva prezentate şi premiate la ultima ediţie a The Hollywood Black Film Festival. Filmele şi invitaţii americani vor aduce la Bucureşti euforia comunităţii de culoare americane care, pentru prima oară în istorie, dă Statelor Unite un preşedinte.

829
pictorial_12_43Elena Udrea – Femeia

Elena Udrea – Femeia

Eşti obişnuită să îi găseşti numele în comentarii răutăcioase cu tentă sexuală sau în analize complicate despre culisele politice. E printre puţinele femei care pot atinge această performanţă: să se afle în arii de interes diametral opuse. Dar în goana aceasta după senzaţionalul asocierii cu lumea care face regulile ţării, nu mai ai timp să te uiţi la ea ca la o femeie. În exclusivitate pentru Tabu, Elena Udrea vorbeşte despre perioada în care se contura ca femeie.
februarie, 2008

tabu: Există o declaraţie a dvs., pe blog, în care faceţi referire la copilărie: „Când văd copii, mă gândesc la copilăria mea şi la şansa de a trăi într-o familie unită, chiar dacă modestă social, dar şi la câte mi-aş fi dorit şi mi-au lipsit şi aş vrea ca niciun copil să nu rămână cu vreo dorinţă neîmplinită.“ Cum a fost copilăria dvs.? Ce v-aţi dorit şi nu aţi avut?
Elena Udrea: Am avut o copilărie foarte frumoasă, cu jocuri în faţa blocului; o copilărie fericită pentru că părinţii ne-ar fi dat tot ce ne doream.

tabu: Mai aveţi fraţi?
E.U.: Da, mai am un frate mai mare cu doi ani şi jumătate. Eram foarte mulţi copii în cartierul în care locuiam, ne jucam în faţa blocului, până noaptea târziu în vacanţe, nu exista internetul care să ne preocupe ca acum. Era frumos şi nu pot să spun că atunci am simţit lipsurile.

Dar acum, privind în urmă, îmi dau seama că ne lipseau lucruri. Eu n-am văzut Pepsi Cola până la 14 ani. Nici nu ştiam că există.


tabu: Dar există lucruri pe care vi le doreaţi, de exemplu de Crăciun, şi nu le-aţi primit?
E.U.: Nu. Am vrut o dată o păpuşă care spunea „mama“. Costa 260 de lei pe vremea aceea, iar păpuşile mai mici erau 180. Eu am primit-o pe cea mică, dar nu e ceva care să fi fost o dramă. Iar mai târziu, părinţii încercau să-mi asigure ceea ce mi-aş fi dorit ca adolescentă: să am pantofi noi la începutul anului şcolar, de exemplu. Dar astea sunt lucruri care acum par din altă lume.

tabu: Ştiu ce însemna grija de a avea pantofii noi la începutul anului şcolar.
E.U.: Da. Chiar vorbeam cu o prietenă despre câţi pantofi avem acum şi cum ni-i cumpărăm, nu că ne trebuie, ci pentru că ne plac, lucru care era de neimaginat pe vremea aceea. Pe vremea copilăriei şi a adolescenţei mele, aveai o pereche nouă de pantofi la începutul anului şcolar, una de cizme de care trebuia să ai grijă să nu se dezlipească pentru că trebuia să te ţină două-trei ierni. Şi îmi amintesc cum mă bucuram când îmi mai creştea puţin piciorul pentru că erau obligaţi să-mi cumpere o altă pereche de pantofi chiar dacă pe cealaltă n-o stricasem.

tabu: Eraţi ambiţioasă la şcoală, în grupul de colegi?
E.U.: Da, am fost un copil foarte ambiţios. Am luat premiul întâi din clasa I şi până într-a VIII-a. La liceu am trecut prin acea perioadă tumultuoasă a adolescenţei, pe care eu am simţit-o acut, punându-mi întrebările pe care şi le-a pus toată lumea, doar că mi se părea că eu sunt prima. Apoi am devenit pragmatică şi am început să învăţ doar la materiile care mă interesau. N-am mai fost premiantă, dar am rămas un elev bun.

tabu: Dar eraţi un lider informal?
E.U.: Nu ştiu, cred că ar trebui întrebaţi foştii colegi, ei ar şti să răspundă cel mai bine. Eram lider şi prin faptul că eram comandant, mai întâi de detaşament, apoi locţiitor de unitate. Îmi amintesc că am fost prima elevă care a fost făcută pionier. Era o formă de recunoaştere importantă pentru acea perioadă şi-mi aduc aminte că am fost aşa de mândră când m-au făcut comandant de detaşament, că mi-am pus şnurul şi la şorţuleţ. Mi-a spus învăţătoarea că trebuie să-l port doar când mă îmbrac în costumul de pionier.

tabu: Părinţii ce ziceau?
E.U.: Au fost întotdeauna mândri de mine, sunt şi acum. Dar am fost un copil foarte ascultător. Erau cozile acelea celebre. Se aduceau ouă, se striga în tot cartierul. Se aducea detergent, stăteai la coadă. Eu am crescut copiii din bloc, am făcut cumpărăturile vecinilor, le-am spălat covoarele sau maşinile. Dacă era vorba despre o treabă casnică, eram şi eu la ajutat vecinii. Nu refuzam pe nimeni, până s-a supărat mama pentru că acasă nu mă punea să fac nimic şi eu făceam treaba prin vecini.

tabu: Cu cine vă înţelegeaţi mai bine, cu tata sau cu mama?
E.U.: Cu mama. Părinţii ne-au crescut într-un spirit foarte conservator. Tata era mai indulgent pentru că aşa sunt taţii, ei oricum stau mai puţin lângă copii. Mama a încercat să ne crească într-un fel foarte rigid, dar eram mai apropiată de ea. Acasă eram extrem de protejaţi faţă de tot ceea ce se întâmpla în societate la vremea respectivă.

Singura pretenţie pe care o aveau era să venim cu note bune, gândindu-se că asta e şansa noastră să facem mai mult decât au făcut ei.

tabu: Vă aduceţi aminte de momentele în care discuţiile cu părinţii au devenit „seri­oase“, când au început să vă considere un adult?
E.U.: Foarte târziu, plecasem de mult de acasă. Mama şi acum are pretenţia să-mi spună cum să fac şi ce să fac. N-am avut acel gen de relaţie în care să discuţi, cum cred că se întâmplă astăzi pentru că acum copiii sunt educaţi altfel. Noi ştiam că sunt lucruri pentru oameni mari care nu se discută cu părinţii, şi nu discutam. Multe lucruri fireşti nu le-am discutat cu mama decât foarte târziu când plecasem de mult de acasă. După ce terminasem facultatea, eram pe picioarele mele. Dar şi atunci cu atenţie şi reticenţă.

tabu: Eraţi printre fetele populare din şcoală, cele pe care le plăceau cei mai mulţi băieţi? 
E.U.: Am avut o adolescenţă foarte ciudată. Poate din cauza educaţiei şi a mediului în care am trăit, nu prea existau fete în cercul nostru de copii care să aibă prieten în şcoală sau în liceu. Nu se permitea aşa ceva. Eram în clasa XII-a şi ieşeam în oraş, iar mama trebuia să ştie dacă plecam cu colega de bancă, să mă plimb, să beau un suc. Duminica sau sâmbăta când ieşeam, trebuia să ştie foarte clar că mă întorc la ora 7 sau la 8, după cum se întuneca şi dacă nu se întâmpla aşa, scandalul era cât casa.
Într-un interviu pe care l-au dat vecinii fără ca eu să ştiu, au şi recunoscut cu sinceritate că „noi n-am văzut-o niciodată pe Găbiţa – aşa mi se spunea pentru că mă mai cheamă şi Gabriela – cu vreun băiat când a stat în Buzău“. Iar dacă stau şi mă uit în urmă, cred că eram o adolescentă obişnuită. Nu cred că aveam sex-appeal. Umblam în nişte rochii până la pământ. Cred că aveam cea mai lungă uniformă din liceu şi nu puteam niciodată să calc din acest motiv. Tot timpul se rupea pe lateral şi mama trebuia să o coasă.

tabu: Dar care a fost momentul în care aţi început să aveţi încredere în dvs.?
E.U.: O, foarte târziu. Să vă dau un alt exemplu. În facultate, erau petreceri cu colegii de an. Eu n-am fost la nicio petrecere. Nu ieşeam cu colegii pentru că aveam complexul studentului venit din provincie. Am trăit cu complexul ăsta foarte mulţi ani, terminasem fa­cultatea când am ieşit prima oară cu soţul meu într-un loc în care veneau multe personalităţi publice. Nu ştiu dacă vreodată am avut încredere în mine ca femeie. Plus că nu m-am bazat pe asta. Întotdeauna mi s-a părut că sunt alţii care aveau mai multe calităţi decât mine.

tabu: Dar cum v-aţi defini ca femeie?
E.U.: Sunt un partener foarte loial într-o relaţie. Am o relaţie de 11 ani cu soţul meu. Sunt o persoană foarte consecventă, mie mi se întâmplă rareori să consider că lucrurile au ajuns la o limită. Întotdeauna mai găsesc resurse pentru a trece peste probleme. În rest, sunt o femeie puternică dacă reuşesc să trec peste ceea ce mi se întâmplă în viaţa publică. Mai puţin mă gândesc la mine ca femeie, mai mult mă gândesc la mine ca persoană, ca om. Niciodată n-am avut pretenţia despre mine că aş fi un om modest, nici acum nu sunt prin ceea ce urmează să spun: chiar mă bucur de mine însămi.

Sigur că mai sunt lucruri pe care le fac şi n-aş vrea să le fac. Poate mi-e jenă uneori că fac lucruri care nu sunt conform cu principiile mele, dar trebuie să le fac. De exemplu, trebuie să comentez activitatea unei femei politician. N-aş vrea să fac asta, dar n-o comentez ca femeie, ci ca politician, pentru că altfel ar fi discriminare pozitivă. Dar chestiunile astea nu le fac cu dragă inimă. În rest, sunt foarte bucuroasă că am reuşit să nu mă schimb nici datorită faptului că sunt o persoană publică, nici pentru că, în timp, am avut norocul de a accede social.

tabu: Când v-aţi îndrăgostit, cum eraţi?
E.U.: Pe cât sunt de cerebrală, pe atât sunt de romantică într-o relaţie. Deşi, dacă stau să mă gândesc bine, toată viaţa am făcut ce a trebuit. E adevărat că am făcut o alegere, dar am ales ce trebuie. Într-o relaţie, nu ştiu cât pun suflet şi cât pun raţiune, dar cred că pun mai mult suflet. Cred că în momentul în care m-am îndrăgostit de soţul meu, am fost… o femeie în deplinătatea sensului cuvântului.

tabu: Ce zic părinţii despre succesul pe care-l aveţi acum?
E.U.: Mama mă sună tot timpul şi de multe ori e nervoasă pentru lucrurile neadevărate care se spun despre mine. Nu o să uit niciodată că am sunat-o când m-am hotărât să-mi dau demisia de la Preşedinţie. Era o perioadă în care auzea multe lucruri urâte despre mine, dar nu mi-a spus niciodată nimic. Atunci a fost prima dată când a plâns şi a spus: „Foarte bine, lasă-i în pace. Nu ai nevoie de toate astea, n-a ajuns copilul meu să se vorbească aşa despre el.“ Ea era obişnuită cu mine cu o altă ima­gine, întotdeaua foarte bună în cercul de cunoscuţi. Asta a fost singura dată când ea s-a exteriorizat. Şi m-a impresionat. Era o descărcare nervoasă după tot ce strânsese într-un an de zile.

tabu: Prima şedinţă politică vă mai amintiţi care a fost?
E.U.: Pot să vă spun cum ne-am întâlnit prima oară cu preşedintele Traian Băsescu care câştigase postul de primar al Capitalei. Şi a cerut să se întâlnească cu consilierii Alianţei. Vai, ce a putut să ne facă! A măturat cu noi. Pentru că noi, care tocmai câştigaserăm alegerile, dar nu aveam niciun merit – cel puţin cei ca mine care atunci intraseră în politică – ne-am permis să spunem tot felul de prostii. Ne credeam atât de importanţi, că mai aveam puţin şi-i fixam şi agenda primarului, dar noi nici nu călcaserăm în Primărie. La un moment dat, ne-a spus testul stâlpului. „Voi veţi fi politicieni când se va opri lumea pe stradă şi vă va recunoaşte. Dacă vă puneţi la un colţ în intersecţie şi trec oamenii pe lângă voi fără să ştie cine sunteţi, nu sunteţi politicieni.“ Şi îmi amintesc că în toată şedinţa n-a mai scos nimeni un cuvânt. Atunci am început lecţia de politică.

tabu: Deci a fost greu începutul.
E.U.: Da, a fost foarte greu. Dar şi acum este greu pentru mine, pentru felul în care am ales să fac politică. Mai sunt şi alte femei care fac politică şi nu se aud atâtea scandaluri despre ele. Nu le neagă nimeni nici competenţa, nici moralitatea. Deci cred că ceea ce mi se întâmplă mie nu vine de la faptul că sunt femeie, ci de la felul în care am ales să intru în bătălie: total, fără rezerve, mereu în prima linie.

tabu: Dar dacă aţi fi avut mai mult cu 20 de ani, să zicem, credeţi că aţi mai fi avut aceste probleme?
E.U.: Cred că aş fi fost scutită de comentariile care se fac la adresa femeii Elena Udrea, nu la mine ca politician.

Dar această parte mondenă nu o neg foarte mult, deşi mi-am promis că dacă se va mai sări foarte tare peste regulile de bun-simţ, am să-i dau în judecată, pentru că m-a şi ajutat. Dar dacă ar fi trebuit să încerc să obţin această notorietate, trebuia să fac un efort uriaş – şi financiar, şi logistic – şi tot nu reuşeam. De exemplu, în urmă cu mulţi ani, am încercat să fac o afacere cu o prietenă; un restaurant. N-am reuşit pentru că nu ne-am priceput la afaceri. Încercam atunci tot ce se putea ca să avem un minim de mediatizare. Nu ne mediatiza nimeni, deşi tot eu, Elena Udrea, eram, ba chiar ceva mai tânără.

tabu: Dacă mâine aţi renunţa la viaţa publică, ce-aţi face?
E.U.: Nu vreau să renunţ la politică, e viaţa mea, fac ce mi-am dorit şi îmi place foarte mult. Dar m-am gândit ce s-ar întâmpla dacă n-aş mai face asta. Cred că aş fi exact ce am fost înainte, avocat.

tabu: Aţi tânji după celebritatea aceasta?
E.U.: Fiind lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult în viaţă, sigur aş suferi dacă n-aş mai face politică. Dar celebritatea îmi foloseşte ca politician dacă îmi aduce încrederea oamenilor; altfel mi-a adus numai neplăceri. Pentru mine, un pas în plus către celebritate înseamnă o mulţime de lucruri negative care se întâmplă în spate. Nu pot spune că celebritatea mă face fericită pentru că ea s-a construit pe un context negativ în ceea ce mă priveşte. Dar politician fiind, dacă mă gândesc la celebritate ca la forma prin care poţi să obţii încre­derea oamenilor, am nevoie de ea.

tabu: În cariera dvs. politică au fost două momente delicate, mai întâi interviul lui Eugen Istodor care a făcut tri­mitere la decolteul dvs., apoi interviul lui Robert Turcescu cu întrebarea despre Norvegia. V-aţi gândit vreo clipă în acele momente să renunţaţi la cariera politică?
E.U.: Momentul interviului cu Eugen Istodor a fost foarte sincer. E adevărat că m-am comportat ca o persoană care venea dintr-un spaţiu privat, cineva care nu ştia cum se răspunde la interviuri. Nu ştiam că niciodată nu spui tot ce-ţi trece prin cap ca şi cum ai vorbi cu un prieten. Mai ales că nu mă intervieva o persoană care să mă protejeze cumva pentru că eram începătoare. Asta este, trebuia să ştiu. Iar la emisiunea respectivă, mi-a părut foarte rău de întâmplare, dar aş fi depăşit momentul în secunda următoare dacă nu începea tot tam-tamul. Mi-a părut rău că am dezamăgit nişte oameni care mă creditaseră şi care probabil că şi-ar fi dorit să nu fiu în situaţia aceasta, dar nu m-am gândit nicio secundă să plec din cauza asta. Nici vorbă, nu dintr-atât.

tabu: Când aţi plâns ultima oară?
E.U.: Am plâns la un film, în iarna asta, în vacanţă. „Sweet November“ („Idilă la New York“). Bine că nu am timp să văd mai multe filme, că aş plânge mai mult. În rest, pentru lucrurile care se întâmplă, nu plâng. Mă enervez când citesc lucruri urâte despre mine, dar ştiu că sunt oameni care cunosc adevărul şi cu toate astea scriu ce scriu ca parte a jocului politic. Şi raţiunea câştigă, reuşesc să trec peste astea.

759
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!