Tag : Razvan Simion

tudor-turcu-x factorultimele 15 ore cu finalistii X Factor

ultimele 15 ore cu finalistii X Factor

duminica 23 decembrie, trei tineri s-au trezit cu gindul ca asta e cea mai importanta zi din viata lor. la miezul noptii unul dintre ei va cistiga mai multi bani decit cistiga unii intr-o viata.

e 10 dimineata si in casa in care au locuit concurentii X Factor Romania sezonul 2 e agitatie. Toti concurentii care au intrat in galele live au momentul lor in ultimul show si sunt prezenti la convocarea pentru repetitia zilei ca-n prima zi, ca si cum n-ar fi fost nicio eliminare.

Ioana Anuta (18 ani) sta in living alaturi de Natalia Salagean (25 de ani); prima o are alaturi pe Flavia (NordX), cea de-a doua pe Tudor Todut. Si Flavia si Tudor au parasit galele in urma cu citeva saptamini, asa ca momentele de asteptare de pe canapea au incarcaturi diferite: fetele finaliste cauta o alinare care sa le distraga atentia de la ce va urma, iar Flavia si Tudor vor sa se reimpregneze de energia casei care le-a lipsit cit au fost “afara”.

Celalalt finalist, Tudor Turcu (30 ani) e pe terasa, fumeaza alaturi de fetele de la RED.
Vine dupa o noapte in care a avut de infruntat o defectiune de la instalatia de caldura din camera lui si-a luat radiatoarele din sala de repetitii, dar e mai sanatos si mai sigur pe el ca inaintea oricarei alte gale (cind, fata in fata cu asteptarea verdictului, spunea ca ii este rau).

In microbuzul care-i duce la Castel Films unde urmeaza repetitia generala, cei trei se aseaza separat: Natalia cu Todut, in fata, pe scaunele din spatele soferului; Turcu la mijloc, linga Raduly, iar Ioana pe utimul rind, avind-o alaturi pe Flavia.

Le leaga multe: sunt in clasa a XII-a si se vor lupta in saptaminile urmatoare sa recupereze ce-au pierdut la scoala, amindoua vor sa faca actorie si vor veni la Bucuresti (Ioana de la Slatina, Flavia de la Satu Mare). Acum povestesc despre majorate aminate, despre lectii si, daca n-ai remarca imbracamintea Ioanei (pantofi cu toc, colanti cu tinte, bluza fara mineci, dar cu decolteu generos, plus geaca de piele cu tinte) in contrast cu zapada de afara, ai spune ca sunt doua liceence obisnuite. Ioana vrea insa ca pentru ultimele repetitii sa fie o aparitie sexy, asa ca s-a imbracat cum a crezut ea ca e mai bine. Seara, in gala, va fi imbracata de stilisti (echipa lui Catalin Enache).

Pe drum, Tudor Turcu vorbeste la telefon cu prietenii si rudele care vor fi acasa la el, la Medias, pentru transmisii live in timpul galei. Pe unii ii invita in clubul unde urmeaza sa cinte de Revelion, altora le da indicatii despre cum va fi show-ul.
“Nu, mai, acum mi-e bine, suntem pe drum catre studio. Atunci inainte ma apuca”, ii spune unui var care-l intreba daca ii mai e rau. Si cum varul intelege repede ca e in masina si cu alti concurenti, ii transmite salutari lui Todut cu care ar vrea sa bea o bere in Cluj.

Se fac aranjamentele viitoarei intilniri, in timp ce Todut ii imortalizeaza pe fiecare intr-un film realizat cu telefonul, intrebindu-i “ o sa va fie dor de mine?”

Natalia, linga el, e cea mai tacuta.

***

La 13.00 au terminat deja incalzirea vocala cu Crina Mardare; a fost special pentru cei trei finalisti, dar au stat si ceilalti in cabina concurentilor – unii au cintat, incalzindu-si vocea, altii nu. Un semn al disciplinei viitorilor artisti.

In studio au inceput sa vina juratii si prezentatorii. Ca de obicei, Cheloo e primul. Imbracat cu pantaloni lungi de culoare deschisa peste care are niste pantaloni negri trei sferturi, un tricoul negru cu trei capete de mort si o inscriptie cu alb – “Mortii ma-tii” -, plus o geaca neagra, groasa de iarna, are un look muult mai cool decit costumul negru pe care l-au obligat producatorii sa-l poarte in seara galei.

Razvan Simion e urmatorul. Poarta un fes cu un ciucure urias si pare ca e scos dintr-unul din rolurile pe care le interpreteaza de Craciun in Neata. Urmeaza Delia care are de cintat in show (va face un duet cu Tudor Turcu si-au repetat separat inainte), imbracata in negru si ea cu un fes de piticot in cap. Doar Bittman e in haine cu care ar merge pe strada fara sa fie remarcat; vine zimbitor, se saluta cu toti tehnicienii si se aseaza la masa juratilor pentru repetitia generala. Ultimul ajunge Dani Otil, dar asta nu e o problema pentru ca Razvan poate incepe repetitia fara el.

In gradene, cei trei finalisti s-au impartit in tabere: Natalia si Ioana stau una linga alta in primul rind, iar Ioana se sprijina, la propriu, din cind in cind, pe umarul Nataliei; Tudor Turcu e trei rinduri mai sus, singur, ascultind la casti muzica rock, cu volumul la maximum.

Elena Gheorghe (care va cinta cu Natalia) si Andrei Leonte, cistigatorul primului sezon X Factor (care va cinta cu Ioana) au venit si ei si stau cuminti in gradene.

– Baaai, ca n-ai dat si tu o bere pina acum, ride Razvan cind il vede pe Andrei Leonte.

– Pai daca nu-mi raspunzi la telefon?, se apara Andrei.

– Bine, nu mi-am luat nici banii pe pariul de anul trecut cind am zis ca o sa cistigi tu. Dar lasa ca l-am pierdut pe asta de anul asta, continua rizind Razvan.

– Si cine ai zis ca o sa cistige anul asta?, intervine ironic Nadir.

– Oooo, desigur, dumneavoastra, nimeni altul decit Nadir, vine replica prompta a lui Razvan.

***

E ora 16.00 si concurentii se impart intre a merge la cantina pentru prinz sau a se machia, coafa si pregati pentru gala.

Programul Ioanei, Nataliei si al lui Tudor e diferit de al celorlalti: au de facut un live pentru Observator, au de schimbat mai multe coafuri si costume. Merg mai intii la fitting (probeaza costumele din spectacol, se fac ultimele retusuri), apoi la masa. Toata echipa tehnica stie ca ei trebuie sa fie gata cu mai bine de o ora inainte de spectacol.

Dupa masa, in cabina concurentilor, Natalia repeta pentru ultima oara un colind din spectacol, avind-o pe Crina Mardare alaturi care-i ajusteaza modulatiile. Desi nu vorbeste despre asta, toata atitudinea Nataliei iti arata determinarea cu care-si joaca orice sansa pe care o mai are in concurs. Vine dupa o editie in care a fost la duel si, teoretic, nu e printre favoritii finalei mari: pentru locul 1 si 2.

Ioana face galagie pe holuri si spune ca tot ce vrea de la acest ultim show e sa se distreze; si-a atins obiectivul, a fost prezenta in fata telespectatorilor timp de 7 saptamini, in fiecare dintre galele live, a cistigat notorietatea pe care si-o dorea.

Tudor e zimbitor-increzator la coafor.

***

La 20.25 cind incepe show-ul nu mai au timp sa se gindesca la nimic altceva decit cintat, imbracat, refacut machiaj, schimbat coafura. Sunt intr-o alergare continua pentru ca in aparitiile lor sta intregul spectacol. In rarele momente de pauza (in momentele in care pe scena se afla invitatii speciali), fiecare sta cu sustinatorii lui: Tudor alaturi de baietii de la Station 4, Ioana cu Flavia si gasca NordX, Natalia cu Todut, Ioan Man si sora lui.

Putin dupa ora 22.30 primul vis se spulbera: Natalia iese din concurs si stie ca cei 200.000 de euro nu vor fi ai ei. Ramin Ioana si Turcu. Fiecare cinta o noua colinda si-l priveste pe celalalt de la marginea scenei in timp ce e in concurs. Apoi zimbitori – si cu juratii alaturi – isi asteapta verdictul.

La 0.20 numele cistigatorului X factor sezonul 2 e anuntat: Tudor Turcu.
Tudor pleaca in dreapta scenei, in partea opusa mentorului lui, se apleaca in genunchi si isi prinde capul ii miini. Vin ceilalti concurenti din culise care-l felicita si-l imbratiseaza.

In stinga scenei, Cheloo e felicitat de Bittman, Delia si o parte din concurenti. Turcu continua sa se bucure la mare distanta de el. Primeste cecul cu cei 200.000 de euro si, la mai bine de 10 minute de la anuntarea victoriei sale, isi aduce aminte sa-i stringa mina si sa-i multumeasca celui despre care spunea in declaratii ca ii e ca un frate sau ca tatal pe care nu l-a avut.
Cheloo ii stringe mina barbateste, il felicita si-l incurajeaza inca o data.

Cistigatorul X factor Sezonul 2 incheie show-ul cintind pentru ultima oara, concurentii fac o hora in jurul lui, printre confetii si stropi de sampanie.

In lateralul scenei, departe de camerele de luat vederi, Cheloo ii imbratiseaza pe Razvan si Dani si le multumeste pentru colaborare. Mai devreme trecuse pe la membrii tehnici al echipei si le daruise cite un CD cu albumul de care se simte atit de apropiat incit si-a cumparat tot returul de la GSP, publicatia cu care l-a lansat: CELCAREURASTE.

***

Aproape de ora 1.00, la mai bine de un sfert de ora de la iesirea din direct, cistigatorul Tudor Turcu inca acorda interviuri, da autografe. Ioana si Natalia sunt felicitate de sustinatorii lor din sala, baietii de la Station 4 sunt vinati de pustoaice, Raduly e mai vesel si mai sociabil ca niciodata (are deja concerte la Sfintu Gheorghe), la fel si Tudor Todut (care in ultima saptamina din an cinta in fiecare seara in alt club), Laurentiu din trupa 2B e nostalgic, fetele de la RED sunt – ca de obicei – galagioase, Iulia e discreta printre ei, Man si Udila beau sampanie.

Acestea sunt ultimele lor momente pe scena X factor; citeva zile vor mai trai cu amintirea adrenalinei pe care le-a adus-o un show live saptaminal, apoi vor realiza ca, de fapt, cistigator a 200.000 de euro sau nu, nu s-a schimbat nimic pe “dinauntrul” lor si in viata lor. In esenta ei.

Vor realiza ca nu-i mai recunoaste nimeni pe strada,vor trece prin depresii, vor da vina pentru nereusitele lor pe sistem, pe tara, pe soarta, pe orice altceva decit pe ei.

Si abia atunci, daca vor dori sa faca pe bune cariera in muzica, vor trebui sa-si aduca aminte lucrurile pe care le-au vazut la mentorii lor: disciplina/militaria si determinarea lui Cheloo (care l-au adus unde este fara sa aiba niciun sprijin in industrie), deschiderea, volubilitatea si curiozitatea activa a Deliei (care o fac sa incerce sa invete ceva nou tot timpul – de la dansurile baletului pina la limbajul rapperilor), eleganta si diplomatia lui Bittman (care poate spune cele mai dure lucruri, zimbindu-ti politicos).

Deocamdata concurentii X Factor simt inca adrenalina prin vene.

P.S. Sunt gata sa pun pariu ca dintre toti cei care au fost in acest sezon de X factor, doar despre maxim doua nume vom mai auzi peste citiva ani; si printre ele nu e numele cistigatorului.
N-are legatura cu talentul, ci cu aluatul din care sunt facuti.

2828
x factor grupdespre ego si caracter la X Factor

despre ego si caracter la X Factor

inca un pic despre X Factor.

daca-mi place ceva la X Factor, indiferent de cine e in sezonul respectiv, e ideea de a te uita la caracterul/personalitatea unui om pe parcursul unei transformari: niste oameni care n-au treaba cu camerele de luat vederi ajung sa fie vedete daca au talent la muzici, doar ca pe drumul asta – pentru ca stau mai tot timpul sub camerele de luat vederi si in stres – le vezi caracterul.

in Vocea Romaniei concurentii sunt “pervertiti” deja: stiu cum e cu camera de luat vederi, stiu sa se controleze, pentru ca, multi dintre ei, cinta de multa vreme in Ro.

*

de exemplu, de dimineata, la Neata cu Razvan si Dani a fost un moment in care ati putut sa vedeti ego-ul concurentilor.

l-au adus in casa X factor pe Giga Hagi care a vorbit, pe limba lui, simplu si direct, despre succes “fara munca, ambitie si sacrificiu nu se poate. mai intii faceti bine si dupa aia vin si banii”. minunat Hagi care, comentind infringerea Stelei de aseara, a mai spus ceva foarte frumos care poate fi translatat si pentru competitia lor “cind cineva e mai bun decit tine, ii stringi mina si ii recunosti victoria”

(mi-ar placea sa vad asta , din inima, si la eliminarile concurentilor, tot asa cum sper ca au tinut minte partea cu “se uita infringerea asta, dupa o analiza serioasa ca sa vezi de ce ai fost infrint, o iei de la capat” caci si asta se potriveste si pentru ei.)

 

dar ceea ce e cu adevarat simpatic si vorbeste despre CARACTER si EGO e ceea ce nu s-a rostit in filmarea respectiva. pe toata durata interviului Hagi nu s-a uitat in monitorul de control sau in televizorul care era in camera; a fost prezent in poveste, in locul de acolo, curat si sincer.

la fel si citiva, foarte putini, concurenti; ceilalti au tras cu ochiul sa vada cind sunt filmati ca sa zimbeasca si sa dea bine in camera.

pentru privitorii votanti a fost un exercitiu bun ca sa stie care concurent e sincer si n-are ego, care concurent s-a bucurat de intilnirea propriu zisa – cu un super sportiv si un super caracter (chiar si Razvan era usor emotionat la inceputul intilnirii, ceea ce arata ca oricit de vedeta esti, daca ai aluat bun, stii sa apreciezi o intilnire de asemenea valoare.) dar a fost si o ocazie sa-i vada pe cei care se iubesc mai tare pe ei decit intilnirile si amintirile care li se ofera in aceasta scoala misto care e X Factor.

vedeti inregistrarea momentului aici.

 

 

1462
x factor g1- mihai stetcuX factor Gala 1, culise :)

X factor Gala 1, culise :)

am fost alergata zilele astea si n-am apucat sa scriu lucrurile pe care le-am vazut prin culisele X factor la prima gala live. sa zicem ca am o scuza frumoasa, luni si ieri am ajutat la a face viata mai frumoasa pentru 5 tineri care, timp de 3 sau 4 ani (in functie de citi ani de facultate au de facut), vor avea o bursa de excelenta.

*

mie imi plac live-urile pentru ca inseamna “conditii extreme” si pe muchie de cutit vezi usor caracterul oamenilor.

de la  gala 1 X factor, sezonul 2,  pastrez niste imagini in minte pe care nu aveati cum sa le vedeti la televizor.

– bataile din picior, sub masa juriului, ale lui Cheloo pina la prima pauza publicitara. semn ca era si el emotionat. dintre toti (membrii juriului  si prezentatori) el mi se pare cel mai determinat si cel mai centrat pe ce are de facut; s-a tinut cel mai mult de desfasurator, ceea ce i-a facut viata usoara producatorului Sorin Popa.

– de la Delia pastrez doua imagini.

cu citeva secunde inainte de sfirsitul primei pauze publicitare, Delia era intoarsa catre public si cauta in sala un loc liber. linga ea era o minunatie de fata blonda. “e sora mea”, a zis Delia cind a vazut ca nu-i gaseste loc repede, sperind sa o preia cineva pentru ca se intra in live.

si o imagine cu ea desculta, in ciorapi, plimbindu-se pe scena la copiii din “clasa ei”, inainte de intrarea la duel. pantofii cu toc de 15 cm erau lasati in dreptul scaunului. i-a luat repede cind au anuntat ca se intra in live. a fost de altfel si singurul moment in care a renuntat la pantofii aceia care erau frumosi foc, dar pareau tortura talpilor.

– de la Dan Bittman pastrez relaxarea din primele momente dinainte de inceputul emisiunii. pur si simplu simteai ca e cel mai obisnuit cu  live-uri.

– de la Razvan si Dani pastrez in minte o imagine in care s-au intors la sincron de la o camera din spatele scenei catre una din fatza, in timpul uneia dintre interventiile din deschidere. ca la dans, desi nu repetasera. e inca o dovada cit de bine se simt si se cunosc unul pe celalalt.

m-am distrat la glumele cu “e un loc liber in Holograf” sau “e o fotografie cu Cheloo in costum, la intrare in studio”. gluma cu Cheloo a fost interna, in pauza publicitara, n-ati vazut-o la tv, cum n-ati putut auzi nici replica prompta a lui Cheloo: “inseamna ca sunt mort”.

***

am insa o amintire care e posibil sa ma coste ca o expun public si daca nu mai scriu saptamina viitoare despre X factor e pentru ca nu am mai avut voie sa intru la Gale. (poate pun la intrare fotografia mea sub care scrie “NU”) 🙂

amintirea este cu producatorul show-ului, Sorin Popa, plimbindu-se ca un leu in cusca cu 10 minute inainte de a incepe emisia live.

domn Popa este tatal si mama X Factor, sezonul 2 , in Romania. are experienta multa in cinematografie, a lucrat – de exemplu – cu Franco Zefirelli la Calas Forever, dar si pentru Cold Mountain al lui Anthony Minghella.

“primul lucru cind am intrat in proiect a fost sa citesc licenta cu maxima atentie. doua saptamini m-am inchis in birou, am mincat numai covrigi si am citit licenta ca pe un scenariu de film”, mi-a spus cu citeva zile inainte de gala 1. (cred se simte diferenta de abordare nu doar in eficienta audientelor, ci si in selectia candidatilor – mult mai bine diferentiati ca personaje.)

Sorin Popa are un talent aparte de a-i tine in priza pe concurenti , pare ca  ii mingiie cu o mina, iar cu cealalta ii struneste.

l-am vazut urmarind totul ca  un animal de prada cind, in casa X factor, au facut filmari pentru Observator (a verificat cadrele sa fie cele mai bune pentru “copiii lui”, a ascultat de la distanta ce au declarat etc), cum l-am vazut punind si foarte multa presiune pe ei : “ce aveti de cintat in gala 2? hai sa va aud!” , i-a testat cu mult inainte de a fi inceput prima gala, iar concurentii  – asezati in cerc – s-au conformat, fara acompaniament, a capella, sub privirea lui cercetatoare.

***

cu riscul de a supara pe multa lume, eu sunt dintre cei care se bucura ca a iesit din show Iulia Glavan: cinta bine, dar avea o atitudine de festivalul de la Mamaia 1990. iar cind ai trecut de 30 de ani e destul de greu sa mai scapi de atitudinea festivaliera si sa capeti carisma si o atitudine cool.

baietii aia, Station 4, nu sunt ei super straluciti, dar sunt o trupa proaspat formata, au baza pe ce sa creasca si pot face show pentru ca, fiind mai tineri, se vor “arunca in cap” mai usor.

X Factor este despre ansamblu – despre voce, atitudine, show – si cred ca alegerea lui Bitman a fost corecta.

vorbesc aici -cu exemplu Iuliei – si despre cit de multi pereti punem in jurul nostru in timp ce adunam ani, pereti care ne impiedica sa ne mai schimbam atitudinea, sa coborim garda.

din acelasi motiv apreciez ca publicul roman i-a eliminat acum pe cei din R Family.

***

din imaginile din Gala 1 am mai pastrat -o pe cea a operatorilor care n-au invatat inca toti concurentii si ii aveau printati – in ordinea intrarii – pe o foaie lipita de camere.

fotografie de Mihai Stetcu

3471
xfactoranduranta celui care are succes prin munca

anduranta celui care are succes prin munca

am fost astazi dimineata la auditiile de la X factor, sezonul 2.

pe la 11.30 era agitatie mare in fata Palatului Copiilor: doua mii de oameni stateau in soare, separati de garduri metalice. chiar linga ei, in fata monumentului Eroilor, doi soldati in uniforma completa pentru onoruri militare, cu jacheta, camasa si pantaloni lungi, ba chiar si ceva pe cap, stateau de planton facind chinul copiilor si insotitorilor lor un rasfat de plaja: macar erau in maieuri si pantaloni scurti.

au inceput sa intre la auditii pe la 12; intre timp Razvan si Dani filmau momente cu publicul, research-erii mai aflau una alta de la concurenti, iar purtatorii de bratara galbena (insotitorii) nu mai stiau cum sa-i rasfete pe purtatorii de bratara rosie (concurentii)

***

Maria, care a facut parte din echipa X factor si la prima editie, mi-a povestit ca in multime era un pusti care fusese si anul trecut.

” de data asta sunt odihnit”, i-a zis Mariei cind s-au revazut. anul trecut dormise o noapte in gara pentru ca venea din provincie si nu a avut unde sa stea pina a intrat la auditii.

“nu ma intereseaza sa cistig, dar vreau sa trec de proba asta. sa ma vada si pe mine cineva de meserie si sa-mi zica daca e am mai progresat sau nu”.

m-a emotionat determinarea lui si mi-a fost mila de toti cei care stateau in soare – si urmau sa mai stea citeva ore pina le venea rindul.

***

am vorbit apoi cu Razvan Simion – jumatatea bruneta de la Neata cu Razvan si Dani 🙂 – si m-a socat inca o data cu programul lui infernal.

in aceasta dimineata filma pentru X Factor, urma sa se suie in masina sa ajunga la Mamaia pentru ca miine dimineata emisiunea lor se desfasoara la mare, apoi se va sui in masina va veni in Bucuresti pentru o filmare, dupa care -> inapoi la mare.

asta dupa ce saptamina care se incheie astazi s-a trezit in fiecare zi la 6 dimineata si a prestat emisiune live, a fost miercuri la Iasi pentru auditii X Factor, in aceeasi zi- cind s-a intors in Bucuresti- a participat la un eveniment caritabil sa stringa bani pt copii, iar a doua zi a fost gazda lansarii unui restaurant. (acestea sunt evenimentele pe care le stiu eu, e posibil sa mai fi avut si altele). plus, desigur, si-a petrecut ceva timp si cu sotia si cei doi copii din dotare.

dupa aceasta scurta conversatie, statul in soare al copiilor care aspira la premiul XFactor mi s-a parut o proba din concurs: anduranta celui care are succes prin munca.
daca mai poti sa-ti faci treaba bine dupa ce ai stat in picioare 4-5 ore, ai stofa de campion. o sa rezisti la programul infernal al celor cu care vrei sa semeni.

***
eu am plecat dupa doua ore de stat la umbra. Razvan si Dani inca mai filmau in soare.

(asta e o fotografie de miercuri, de la Iasi)

2020
simionGESTUL SCANDALOS DE LA X FACTOR

GESTUL SCANDALOS DE LA X FACTOR

La gala nr 2 X Factor, Razvan Simion a facut o gluma cu unul dintre concurenti: partea masculina a trupei T&L, un tinar domn de culoare, nu vorbeste romaneste, iar la finalul prestatiei trupei, Razvan a luat o cutie cu crema alba si l-a mazgalit pe fatza spunindu-i “acum o sa poti sa cinti romaneste”.

toata lumea s-a inflamat ca a fost un gest rasist; au sarit comentariile in aer, in pauza publicitara.

la intoarcerea din pauza, dupa 5 minute, Razvan – care si-a dat seama ca a gresit – si-a cerut scuze mazgalindu-se profund cu maglavaizul ala alb…

*
stiti despre ce voiam eu sa scriu de la Gala nr 2 inainte de gestul asta care a suparat pe toata lumea?
despre ceva ce n-ati vazut la televizor, dar s-a intimplat cu citeva clipe inainte de a intra in scena trupa T&L…

Razvan si Dani vorbeau din sala, de linga gradena concurentilor, au facut un mic interviu cu Cristian Parmac eliminatul de la prima editie, au anuntat trupa care urma si camerele de luat vederi au plecat de pe ei. Dani s-a dus in stinga scenei, in lateral, la baza ei, acolo unde au ei “tabara” intre interventii, Razvan a mai ramas citeva clipe in gradena.

I-a intins mina lui Cristian, l-a felicitat, i-a multumit pentru interventie si i-a urat bafta.

Mi-a placut mult gestul asta care n-a fost pentru tv, ci doar intre el si Cristian, si, inca de acolo, mi-am facut calcule ca (si) despre asta am sa scriu.

*
De asta cred ca intimplarea de aseara cu maglavaizul alb a fost doar o gluma neinspirata; sub presiunea live-ului si agitatia momentului… Mai ales ca, am verificat, nu fusese nimic planificat inainte…

Asta e viata; uneori faci gesturi minunate in culise, dar o dai in bara in public si ti-o furi…
Si o iei de la capat, cu toate. N-ai incotro.

*
aaa, stiti, preferatul meu in acest concurs e Andrei Leonte, il puteti vota la 1313: Andrei:)

xfactor-logo-010411X Factor – prima eliminare

X Factor – prima eliminare

daca mi-ar fi spus cineva ca dupa prima eliminare X Factor am sa ma cert crunt cu prietenii cu care merg la show, as fi ris foarte tare “hai, sa fim seriosi, doar avem aceleasi gusturi si un preferat unic, de ce sa ne certam?!”

ei bine, 30 de minute de la terminarea show-ului care a marcat prima eliminare X Factor, 4 oameni in toata firea – implicati in industria divertismentului intr-o forma sau alta, deci cunoscatori ai argumentelor care ar duce la alegeri intr-un asemenea show – am disputat aproape tipind unii la altii eliminarea, desi cind mergeam catre show nu ne pasa f tare de niciunul dintre concurentii care urmau sa fie la duel…

de fapt lucrurile au inceput asa…

Gasca noastra de vizionat X Factor de la fatza locului s-a largit pentru a doua noastra seara ( eu si Ioana Blaj) la Kentaurus: ni s-au alaturat Paul Ipate si Alexandru Macavei.

in masina pe drumul catre emisiune a fost veselie mare; nu-l mai vazusem de ceva vreme pe Alexandru (care e director la Radio 21 si cu care ma stiu de ….15 ani) si nici pe Paul (care, cu o seara inainte, filmase la noua pelicula a lui Nae Caranfil) asa ca voiam sa stiu multe lucruri de la amindoi… plus eram mesagerul unei propuneri pentru Ioana (sa pozeze pentru o campanie umanitara); pe scurt… voiosie.

cind am ajuns la Kentaurus, pina sa intram in sala, Ioana ne-a mobilizat sa mai dam cel putin un sms pentru preferatul nostru, Andrei Leonte, si am ascultat-o cuminti…

in sala, ne-am largit rindurile si cu Arhi & Vlad, fratele lui, si cu Elena (bloggerul oficial Orange, de la care tot aflam detalii din culise… )

*

primele discutii au fost pasnice: ne placea cum erau imbracati Razvan si Dani si urmeaza sa aflam numele stilistei lor; ne placea ca tot ei, adica Razvan si Dani, ii provocau pe jurati cu replici simpatice, dar acide, chiar si cind la tv erau filmuletzele din editia trecuta (asta imprima o stare si o energie intre jurati, plus era semn ca baietii lasasera deoparte emotiile inceputului), ne-au placut si concurentii cum aratau pe prima si singura lor melodie din show…

“distractia” a inceput, evident, la duel… noi, toti, inclusiv Arhi (nu stiu daca si Elena), credeam ca o sa fie la duel Duo Voce (carora noi le spunem dupa numele unor personaje de desene animate: ) ), asa ca am fost foarte surprinsi ca au trecut.

***
desi avem cunostinte in echipa de productie, NU AM AFLAT NIMIK INAINTE.
(ne-am fi dorit, am facut sapaturi, am dat din gene… fara succes)
***

cu exceptia lui Alexandru, toti am tinut cu Cristian – ne emotionase cum cintase, iar despre Mowgly nu aveam (nici acum nu avem) o parere cum stie sa cinte, transmitind emotii. Cind Paula l-a ales pe Mowgly, Alexandru a inceput sa ne explice, rational, ca alesul are potential mai mare de lucru pe termen lung, ca poate dezvolta o baza de fani, ca e mai comercial etc.

pe mine si pe Paul ne-a convins in vreo 10 minute, pe Ioana nici dupa o jumatate de ora. eu trecusem in tabara lui Alexandru si, in disputa noastra, ajunsesem sa-i explic Ioanei deciziile comerciale pe care le-am luat de fiecare data cind alegeam o vedeta care urma sa fie pe coperta Tabu, Alexandru ii dadea exemple prin comparatie cu preferatul nostru… Ioana nu si nu, ea voia sa fi mers mai departe Cristian si, daca o intrebati si acum (desi va sfatuiesc sa nu, spre binele vostru), tot asta crede…

*
dar disputa asta lunga (pe alocuri enervanta pentru mine, pt ca mi se parea absurd sa ne certam pentru niste oameni pentru care, aparent, nu avem niciun atasament emotional) mi-a dat lectia serii:

de fapt, aici e puterea genului asta de show-uri: controversa… si dragul pentru niste oameni pe care nu-i cunosti si, probabil, nu-i vei cunoaste niciodata. dar ii aperi pentru ca in 5 minute, dupa un cintec sau doua, ai o parere despre ei, despre caracterul lor…si tii la ea. cu dintii.

P.S. Elena, Ioana nu s-a prins inca de faptul ca tu ajungi in culise in timpul show-ului, io zic sa te feresti simbata viitoare ca o sa vrea sa trimita depese:)

P.P.S desi sunt foarte matinala ca stil de viata, tot mi se pare ingrozitor de greu pentru Razvan, Dani si Mihai ca luni trebuie sa se trezeasca la 6 dimineata ca sa mearga la emisiunile lor matinale. asta dupa ce pleaca dupa miezul noptii din Stefanesti, unde sunt studiourile Kentauros….

Si, da, toti se ataseaza de concurenti, i-am vazut aseara cum erau necajiti… o sa va mai povestesc despre asta…

***
Mi-a placut f f mult ca nici Adi, nici Mihai, n-au incercat sa o influenteze pe Paula in pauza de publicitate cind trebuia sa ia o decizie… noi ne certam cine ar merita sa treaca, ei erau onesti si nu vorbeau cu ea…

Sper ca la emisiunea de simbata viitoare sa va arate un cadru/detaliu cu picioarele lui Adi Sina in timp ce era anuntat cel care era salvat. Daca nu va fi in emisiune, va povestesc eu:)

2887
xfactor-logo-010411X Factor Gala 1- family feelings

X Factor Gala 1- family feelings

aseara am fost la studiourile de la kentaurus unde Antena 1 filmeaza galele live Xfactor.

a fost gala nr 1, iar pentru mine aseara a fost un “family event”;

am fost cu Ioana Blaj (care e parte din familia mea urbana) si-am invatat o multime de lucruri faine, fara ca ea sa se prinda ca ma invata lucruri:)

am fost cu Arhi si fratele lui (de fiecare data cind ma intilnesc cu Arhi ma emotioneaza cu cite o poveste si-mi devine din ce in ce mai drag. si-aseara pe drumul catre casa, ne-a povestit lucruri f emotionante. altfel, eu sunt nesimtita si dau vina pe faptul ca sunt ocupata si nu reusesc sa ne vedem mai des, daaaaaaaaaaaaaar – recuperez, promit)

m-am reintilnit cu Gabi, sotia lui Mihai Morar, cu care am fost colega la radio si care e o minunata… mi-a placut ca Gabi a venit nu doar sa-l sustina pe Mihai, dar era cu tot sufletul alaturi de concurentii din echipa sotului ei. si nu se manifesta pentru camerele de luat vederi, pentru ca publicul nici nu stia ca e in sala (statea pe o scara, linga macaraua cu camera mobila, si le tinea pumnii strinsi concurentilor ei preferati).

mi-au placut parintii concurentilor; erau in sala peste tot ( publicul era format doar din rude si prieteni ai celor de pe scena) si ii auzeai cum ofteaza, ii vedeai cum pling de bucurie… erau si copii mici care ar fi vrut sa mearga pe scena sa se vada cu neamurile lor. tres tres simpa.

mi-a placut ca si juriul si prezentatorii aveau emotii chiar daca au experienta unor super show-uri si live-uri in direct, se simtea (mai ales inainte de inceperea emisiunii cind au facut citeva probe) ca au emotii: e un semn de respect si pentru munca lor, dar si pentru a echipei/concurentilor. si apoi, in fiecare dintre pauzele publicitare, aveau o vorba buna pentru public (Razvan Simion anunta politicos care sunt pasii urmatori – cite minute de reclama, ce se mai intimpla etc; Dani Otil facea glume ca sa spuna lucruri delicate pentru un public nescolit in ale transmisiilor in direct – “nu mincati in timpul emisiunii”; Paula intreba daca se simte lumea bine… etc)
iar la sfirsit au fost asaltati de rudele concurentilor si au stat minute in sir sa faca fotografii. cind 2 fetite au venit linga scena si i-au spus Paulei ca o plac f f tare, ea s-a rusinat vizibil si spunea “dar va multumesc frumos”, cu o modestie minunata. I Love Paula. e juratul meu preferat din concurs:)

(si astept sa-l vad pe domn Sina mai rau, ca stiu ca poate fi “ucigator” si pe buna dreptate pentru ca in materie de productie muzicala cred ca e unul dintre cei mai buni profesionisti din Romania – ginditi-va la succesul Akcent peste hotare…)

*
altfel, e f tare sa urmaresti un show live linga un actor, pentru ca stie sa se uite altfel la ce e pe scena.

noi vedeam in sala ce fac concurentii cit erau filmuletele lor de prezentare; intrau in scena si unii dintre ei se uitau dupa prieteni, altii se miscau si se agitau (din cauza tensiunii si emotiei); foarte putini – mai ales cei mai mari in virsta si mai experimentati- ramineau focusati pe ce aveau de facut si nu bagau pe nimeni in seama. Ioana care era linga mine a exclamat “uite cum isi consuma energia, uite cum nu sta concentrata!”, cind cea mai tinara dintre concurente (16 ani) a intrat in sala si se uita dupa prieteni. “mi-ar placea sa ma filmez si eu inainte de orice prestatie artistica, asa as invata ce gresesc”, a continuat Ioana.

*

dupa gala concurentii au iesit sa se intilneasca cu prietenii lor.
Ioana care e prietena cu Andrei Leonte (preferatul meu de la Gala) astepta cu nerabdare acest moment. am facut si eu cunostinta cu Andrei, i-am spus ca a fost minunat si m-am retras sa-i vad pe toti, prietenii, de la distanta.

dupa ce le-a povestit cum ii e in casa si-a cerut din priviri parerea lor despre ce facuse pe scena in seara respectiva, Andrei a inceput sa-i intrebe ce mai fac ei, prietenii lui. una dintre colegele lui avea licenta, alta ceva probleme cu un administrator din cladirea in care locuia, o alta avusese un spectacol simbata trecuta…
“nici nu m-ai intrebat cum a fost”, a zis fata alintindu-se…
“hai ca atunci mai aveam telefon (n mea. de cind au intrat in cantonament, concurentii nu mai au acces la telefon, nici la internet) si te-am si sunat, ti-am zis bafta, stiam ca o sa fie bine”, a luat-o Andrei in brate si, pentru ca ii ajungea pina la umar, a sarutat-o parinteste pe crestet.

cum spuneam “family feelings” aseara, dincolo de ecran la x factor.

o sa-i vedem pe copiii astia timp de 10 saptamini de acum incolo, o sa fim uimiti de cum se vor schimba unii dintre ei sub presiunea live-ului, a disciplinei repetitiilor zilnice si a mizei concursului (200.000 de euro), dar o sa fie frumos si emotionant pentru ca, oricine ar cistiga, la momentul anuntarii victoriei noi o sa-i stim atit de bine din ce am vazut la tv, incit vom avea desigur un sentiment de familie…

mai mergem si astazi la gala X Factor, incepe la 21.45 si cinta Oceana, plus se anunta primul eliminat.

*
altfel, uitati-va aici sa vedeti ce minunat a fost preferatul nostru Andrei Leonte cintind Dream Girl…

aaa, si lui Arhi i-a placut Diana Hetea. (m-am gindit ca daca scriu de preferata lui, scrie si el de preferatul nostru:D)

3743
xfactor-logo-010411Am fost in casa Paulei Seling la XFactor

Am fost in casa Paulei Seling la XFactor

Acum ca a trecut episodul in cauza, pot spune ca am fost acolo cind se filma Judge House la Paula Seling. De fapt, puteam spune de atunci pentru ca, juram cu mina pe inima, habar nu aveam cine erau cei selectati. Alesesem sa plec inainte tocmai pentru a putea raspunde senina la avalansele de intrebari “cine a trecut?” – NU STIU.

Sunt insa citeva secvente pe care vreau sa le povestesc si pe care nu le-ati vazut la TV.

*

Inainte de a-i asculta pe concurenti Paula era trista. Se intimpla sa stiu si varianta ei happy si plina de umor, dar acum nu era asa;

–          Esti obosita?, am intrebat-o dupa ce l-am ciufulit pe Sami, catelul ei pufos pe care l-ati vazut si in emisiune.

–          Nu, dar e o zi grea. Unii dintre ei vor trebui sa plece acasa…

Asa am pornit discutia despre care am scris cu citeva zile in urma, despre responsabilitatea cu care a spus DA sau NU fiecarui concurent si grijile pe care si le-a facut de fiecare data “l-am demoralizat?/ cum va fi cind va ajunge acasa?

Sami ne-a scos din tristete pentru ca a venit si-a facut tumbe cu un bat si-a fost un bun prilej pentru Paula sa-mi povesteasca ca iese in fiecare dimineata cu el citeva ore bune in parc si alearga amindoi.

Catelul Sami a fost insa si protagonistul unei intimplari care mi-a fost foarte foarte draga.

*

Razvan si Dani aveau de introdus concurentii catre juriu pentru ca, dupa ce acestia isi faceau treaba, sa ii mai ia o tura la intrebari. Sami facea tumbe prin curte, in timp ce Paula ii asculta pe concurenti alaturi de invitatul ei special, un frumusel care a cistigat Eurovisionul, Alexander Rybak, si care arata cam de 18-19 ani, desi dupa cum mi-a aratat pe tableta lui, Sergio Lazarov, era ceva mai maricel (25 ani).

Dupa ce au introdus catre juriu 6 din cele 8 grupuri, Razvan a venit in viteza catre Sergio si i-a povestit ceva… Aproape la fiecare intrare a unui grup inventasera ceva funny , ca atunci cind se descaltasera pentru ca domnisoarele din Xtreme aveau tocuri de 12 cm:), si mi-am dat seama ca e ceva legat de o noua intrare.

Sergio a ris, cum risesera toti membrii echipei la secventa cu descaltatul (“Ce naiba fac? Cum au ajuns desculti?”) si Razvan a plecat amuzat catre Radu, sotul Paulei.

In citeva clipe Razvan avea o discutie foarte serioasa cu Sami, de la egal la egal, sub privirile lui tehnicus de la sonorizare.

(fotografia am facut-o cu telefonul, clandestin:) )

Dupa care lui Sami i s-a pus lesa si Razvan l-a luat sa-l dea urmatorului grup sa-l introduca in scena.

Concurentii au fost putin surprinsi de noul task pe care-l aveau, dar secventa a fost f funny si ati vazut-o in emisiune.

*

Mie mi-a placut mult toata intimplarea din spate pentru ca arata cit de spontani si de creativi erau Razvan si Dani si cum, in citeva secunde, le veneau noi idei folosindu-se de tot ce era in jur.

*

Si mi-a mai placut un moment legat de Razvan si Dani care nu are “racord” in emisiunea trecuta, dar va poate da un indiciu despre cum sa va uitati si la alte lucruri la ei in emisiunile live ( cu asta stiu ca mi-o fur tare, dar ma bazez ca uita ei pina cind ma vor mai intilni sau ca nu mai tin minte cum arat:) )

Intr-una din pauzele de filmare am purtat o conversatie pe tema emotiilor pe care le transmit concurentii…

“Te-ai cam emotionat la unii concurenti din auditii”, i-am spus lui Dani in timp ce el se uita incruntat la mine pentru ca nu stia unde vreau sa ajung…

“M-am amuzat ca purtai ochelari de soare in citeva cadre, desi erai in sala”, am continuat alunecind pe un teritoriu periculos.

“Da si ce e de amuzat in asta?!”, mi-a replicat scurt Razvan, aparindu-si colegul, ca un frate.

“Pai era un semn pentru mine ca, atunci cind erau ochelarii de soare la ochi, ascundeai ceva emotii care nu se doreau a fi vazute.”

Razvan a zimbit impaciutor, nu mai intentiona sa ma “atace”, Dani a pufait si-a trecut mai departe, catre Sergio Lazarov.

Dar in mai putin de un minut, cit a durat conversatia asta, am avut confirmarea ca oricit ar fi ei de (auto)ironici, se emotioneaza pe bune la unele faze, chiar daca vor sa arate sau nu. Si cum sunt plasa de siguranta unul pentru celalalt, din instinct, nu pentru ca ar solicita celalalt.

*

Asa ca de simbata de cind incep Galele live X Factor, fiti cu ochii pe Razvan si Dani. Incep sa aiba un rol mai mare in emisiune, asta inseamna ca vor face multe jumbuslucuri simpatice, dar – pentru ca e live – o sa-i vedem si cum se emotioneaza, pe bune.

Pentru Galele live ma aflu intr-o mare dilema: juratul meu preferat nu detine in echipa lui pe concurentul meu preferat. Dar despre asta mai povestesc:)

*

aaa, si pentru ca vorbeam intr-una din povestirile de la auditii de spiritul de echipa si de atmosfera din spate , ei bine si de data asta am vazut ceva foarte simpatic. Adi Sina nu avea de filmat in ziua respectiva dar a trecut sa salute echipa, sa-i ureze succes Paulei si sa faca cunostinta cu invitatul ei, Alexander Rybak.

2995

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!