pentru ca tot blogul are hainute noi, m-am gindit sa scot din arhive 3 dintre reportajele care au depasit 30.000 de vizualizari in prima saptamina. vorbim de jurnalism de forma lunga, adica texte cu care internetul nu e obisnuit in RO.
va multumesc frumos pentru ca ati sfidat statisticile romanesti 🙂
El, Mihai Bendeac, cum e?
„Aveam cam 8 ani cind am fost la Teatrul de Comedie – mama si tata m-au luat la spectacole de pe la 3 ani – si s-a intimplat sa avem bilete in primul rind. A fost un moment in care actorii se certau pentru o punga cu bani pe care au aruncat-o in sus. O moneda a cazut printre scinduri si-a inceput sa o ia la vale catre sala. Niciun spectator nu se mai uita la moneda aia, doar eu o vedeam cum vine – ca intr-un relanti. Imi tineam respiratia: se rostogolea o data si inca o data, apropiindu-se tot mai mult de marginea scenei. A cazut la picioarele mele. N-am ridicat-o, am asteptat pauza. Si cind am luat-o in mina… tin minte si acum senzatia… era ca si cum atingeam ceva magic. Era ceva ce coborise de pe scena.”
A zis „magic” in soapta, iar „scena” ca si cum era cel mai important lucru din lume. Si-a schimbat brusc discutia; „Unde la Universitate stai?”
Nadia Lacoste – PR-ul roman care a transformat-o pe Grace Kelly din actrita in printesa
Inainte de a fi PR-ul Casei Regale de Monaco, din 1945 timp de 8 ani, Nadia Marculescu a fost PR-ul reprezentantei studiourilor Metro Goldwyn Mayer in Paris. A renuntat la job in momentul in care s-a indragostit de seful ei, Robert Lacoste, pentru care timp de multi ani nu a avut mai mult de sentimente de amicitie. Nadia isi aminteste ca relatia lor a crescut de la prietenie la iubire intr-un mod organic, natural pentru ca isi petreceau foarte mult timp impreuna in birourile de la Paris.
Nadia Marculescu lucrase insa inainte de mutarea pariziana, la New York la aceleasi studiouri. Mai intii ca secretara care face programari pentru make-up vedetelor. Printre ele Greta Garbo si Grace Kelly, vedetele MGM ale epocii, pentru ca mai apoi – cind i-au fost descoperite abilitatile la limbi straine (stia franceza, engleza, spaniola si germana) sa treaca la departamentul in care citea scenariile si facea un rezumat al lor, pentru sefii studiourilor.
”E legendara insa una din zilele de inceput Radio Killer – un proiect de DJs creat de ei, aproape necunoscut in Romania, dar cu multe No 1 in tari importante -, cind Andrei a ajuns la biroul care era intr-o casa mica, dar cu o curte generoasa, si a inceput sa urle la ei de pe pajiste: “Suntem licentiati in Rusiaaa!”. Statea acolo pe pajiste, sarea in sus de bucurie si urla la cei care erau in casa, la birouri. Si si-a urlat bucuria pina au iesit toti afara.
Citeva saptamini mai tirziu toata echipa, cu mic cu mare, intr-un inceput calduros de iunie se inghesuia intr-un birou ca sa asculte cu rasuflarea taiata, cintec dupa cintec , cel mai important radio britanic care difuzeaza muzica dance, intr-o zi in care stiau ca Radio Killer urma sa aiba prima piesa romaneasca, Loney Heart, difuzata la BBC One. Era emisiunea “Ready for the weekend”, prezentata de veteranul Scott Mills.
“Auzi, dar tu ca sef cum esti? Nu cred ca oamenii isi imagineaza cum e Smiley ca sef al unei companii”, i-am spus domnului care are un act de identitate pe care scrie Andrei Tiberiu Maria .
“Ei ma stiu de la televizor, e suficient, nu trebuie sa-si imagineze cum sunt ca sef.”
Cind spune asta Andrei , adica Smiley in varianta in civilie, sta la in biroul dedicat “sedintelor” din aripa noua a studiourilor HaHaHa Production, o incapere decorata simplu, cu trei birouri bej, doua fotolii de culoare rosie si- o masuta de cafea . Singurul indiciu ca nu esti intr-un birou al unei corporatii e un tablou urias de pe peretele cel mai lung al camerei: un desen cu Smiley cintind la microfon , imbracat in haine bej de scena, desenat pe un fundal verde aprins. Un cadou de la colegi primit la o aniversare.
Ca sa salveze timp in perioadele aglomerate, toate intilnirile se tin la birourile HaHaHa, fie ca sunt de business, fie ca sunt de creatie, asa ca biroul acesta e BAZA, ca la armata. Toti se aduna aici cind trebuie sa ia decizii.
*
Ca sa ajungi la biroul lui Andrei Tiberiu Maria din HaHaHa Production trebuie sa parcurgi insa un hol lung parca scos dintr-o secventa cu Alice in Tara Minunilor.
Dusumeaua e ca o tabla de sah, iar peretii negri par un drum colorat printr-un tunel, cu picturi in rosu, galben, verde…Un pian dintr-un tablou are o prelungire a picioarelor dincolo de rama, desenate direct pe perete – o continuare a imaginatiei intr-o alta realitate. Pe peretele opus, o masa dintr-un alt tablou se continua ca un desen cu creta. Doua oglinzi mari lasate pe podea, sprijina, de o parte si de alta, holul ingust – intrari spre lumi ale egoului, caci ce ar fi arta si artistii fara egoul lor, iar intre ele – in rosu si verde- usile spre lumea magica a creatiei: studiourile in care se fac hiturile. HaHaHaLand.
Pe dreapta prima usa e studioul lui Serban Cazan, unul dintre prietenii si partenerii lui Andrei in HaHaHa Production, doua usi mai incolo ar fi trebuit sa fie studioul dedicat exclusiv lui, un fel de “acasa”pentru Smiley – Andrei in HaHaHa Production, doar ca el a decis sa-l imparta cu restul pentru ca acum compania e mai mare si au nevoie de mai mult spatiu. In Hahaha Production lucreaza 40 de oameni.
Pe holul asta s-a cristalizat ideea #maimusic, unul dintre cele mai nebunesti proiecte muzicale ale acestui inceput de an: 31 de zile, 31 de piese noi, 31 de videoclipuri.
*
La mijlocul lui aprilie, intr-o noapte petrecuta la HaHaHa, Andrei a intrat in studioul lui Serban Cazan care voia sa-i arate o piesa .
“Facuse piesa Jazzy-Jo-Amor-Amor“, isi aminteste Andrei si , in felul din care rosteste cursiv numele artistului linga piesa, cu aceeasi tonalitate ca si cum ”amor-amor” e parte dintr-o propozitie cu ”jazzy-jo” intelegi ca ei compun ca parte dintr-o identitate muzicala stabilita dinainte pentru fiecare artist HaHaHa Production.
A ascultat cintecul, au discutat detalii tehnice, apoi l-a intrebat pe Serban:
” Ce piese mai avem la Jazzy Jo?” , iar cind Serban i-a aratat 6 piese printre care una scrisa in urma cu 3 ani (Maea) a exclamat: “Dar ce faceti cu ea?! Nu o scoateti?!”
A iesit din studio si, pe holul lung coborit din Tara Minunilor, mintea a inceput sa-i lucreze in flashuri care se suprapuneau vijelios: “Ce-ar fi sa scoatem in fiecare zi din luna mai cite o piesa?” , “Stiu cit de multe piese avem in studio”, “Piesele playlistului de la radio sunt in numar finit, cite de la noi sa incapa?! Nu mai bine le scoatem noi pe net?!”, “Cite hituri or fi prin calculatoarele noastre si zac de atitia ani pentru ca noi consideram alte piese proaspete mai bune?”
Si-a dat seama ca regula pe care o respecta toti cu sfintenie “sa facem 100 de cintece ca sa avem 10 hituri, pentru ca numai din munca multa poate sa vina succesul” nu ii e aliat mereu, asa ca a intrat in biroul de la management & promovare hotarit si incintat:
Cum ar fi ca in luna mai sa scoatem cite un cintec nou in fiecare zi, cu tot cu videoclip?!
*
Andrei isi aminteste amuzat ca a vazut fetele celor care formeaza echipa de management, Ramon Laurentiu Militaru si Robert Dulica, care spuneau “frate, esti nebun la cap”, dar i-a auzit replicindu-i doar “Si cum facem? Avem atit de multa muzica?”
Citeva ore mai tirziu gasisera 8o de piese noi doar intr-un calculator, artistii prezenti in studiouri la munca incepeau sa se gindeasca la forma pe care o va lua videoclipul piesei lor sau a colegilor. Si decisesera sa numeasca proiectul #maimusic
Era intr-o noapte de la mijlocul lunii aprilie. Mai aveau doua saptamini pina la marea aventura pe care tocmai o puneau la cale, un proiect de-a dreptul nebun luind in calcul timpul de filmare, de montare, dar si celelalte proiecte in care toti erau implicati: Concertul Smiley de la Arenele Romane (cu discutii inca in desfasurare pe momentele sponsorilor, dar si chestiunile tehnice ale show-ului), filmarea videoclipului pentru “Oarecare” ( piesa care din prima zi in care a ajuns la radiouri a intrat in turatie maxima in play listuri), turul de promovare al clipului cu Smiley la radiouri si televiziuni, dar si concertele lui Smiley (unul la Londra pentru comunitatea romaneasca de acolo), precum si semifinalele live de la Romanii au talent.
Nu s-a gindit nimeni ca e inca un proiect care le complica viata, ci ca e o provocare unica in lume care pune in valoare intreaga companie, fiecare artist, fiecare compozitor. Chiar daca asta urma sa insemne o munca draconica.
“Asta ne motiveaza cel mai tare: sa te gindesti in fiecare zi la ceva nou, fara sa-ti zici: dar cit costa, sau ce rezultat o sa avem?”, spune Andrei in sala de sedinte, avindu-l pe Ramon in dreapta lui care zimbeste cu atitudinea ca intelege profund ce se afla dincolo de aceste cuvinte.
Andrei Tiberiu Maria e un lider, chiar daca lui nu ii place sa spuna asta. “Ma entuziasmez si incerc sa-i conving sa facem ceva, cred in ideea mea si la inceput trasform in avantaje contra argumentele pe care le aduc ei.” Asa isi justifica el faptul ca toti din companie il urmeaza in ceea ce par la inceput cele mai nebunesti idei.
Ramon ride cind il aude si adauga: “ii ziceam saptamina trecuta: tu ne arati un norisor asa, in zare, abia conturat si ne faci sa credem ca e real. Si tie iti place atit de mult norisorul ala pe care noi abia il zarim incit incepem si noi sa credem ca e frumos.”
Ramon – care a fost seful de proiect pentru #maimusic – recunoaste pe jumatate intelegator, pe jumatate amuzat: “Nu ai cum sa-i zici: nu cred ca putem. In a doua etapa de entuziasm iti mai da si niste hinturi… Iti arata: uite turnul ala, hai sa mergem impreuna sa ne urcam acolo si o sa vedeti norisorul”.
In ultimul stadiu al entuziasmului, Andrei devine foarte serios si analitic, si-i provoaca pe toti sa -si spuna parerea. “Nu vreau sa ma pacalesc singur, stiu ca daca ma entuziasmez ii pot lua si pe ceilalti…In capul meu eu vad ca se poate face, dar trebuie sa creada si ei, altfel sunt doar un nebun care striga in pustiu: trebuie sa facem asta”.
*
Cind au pornit Hahaha Production le-a spus ca o sa aiba piese licentiate in strainatate, ca o sa vina americani pentru care ei o sa compuna muzica, ca vor avea artisti pe care sa-i creasca dupa cum cred ei ca se formeaza un muzician, nu neaparat dupa ce cere piata intr-un anume moment. Cei citiva din gasca de la inceput au ris.
E legendara insa una din zilele de inceput Radio Killer – un proiect de DJs creat de ei, aproape necunoscut in Romania, dar cu multe No 1 in tari importante -, cind Andrei a ajuns la biroul care era intr-o casa mica, dar cu o curte generoasa, si a inceput sa urle la ei de pe pajiste: “Suntem licentiati in Rusiaaa!”. Statea acolo pe pajiste, sarea in sus de bucurie si urla la cei care erau in casa, la birouri. Si si-a urlat bucuria pina au iesit toti afara.
Citeva saptamini mai tirziu toata echipa, cu mic cu mare, intr-un inceput calduros de iunie se inghesuia intr-un birou ca sa asculte cu rasuflarea taiata, cintec dupa cintec , cel mai important radio britanic care difuzeaza muzica dance, intr-o zi in care stiau ca Radio Killer urma sa aiba prima piesa romaneasca, Loney Heart, difuzata la BBC One. Era emisiunea “Ready for the weekend”, prezentata de veteranul Scott Mills.
” Lucrurile pe care am zis ca o sa le facem le-am facut. Am plecat de la un studio de productie si am ajuns aici. Avem artistii nostri, schimbam muzica, schimbam lumea. Schimbam conceptii. Avem perspective pentru afara.”, rezuma simplu Andrei momentul la care se afla businessul lor.
*
Dar Andrei Tiberiu Maria nu vede lucrurile din meseria asta in termeni de bani sau de succes. Pentru el e bucuria, daca exista si e intensa inseamna ca isi face treaba bine. Daca nu exista…
De fapt, deocamdata nu stie cum e sa nu existe bucuria de a face muzica.
“Eu tot timpull ii incurajez pe cei de aici sa guste bucuria. Le spun mereu: nu ezitati sa va bucurati de actul creatiei, pentru ca bucuria asta nu o sa vi-o ia nimeni niciodata si nici nu costa nimic. Dupa aia, s-ar putea ca piesa scrisa sa nu aiba succes.”
Atitudinea aceasta ii da relaxarea de a nu face nicio presiune la statiile radio pentru difuzarea cintecelor lor. George Zafiu, directorul de programe Europa FM, spunea la inceputul lunii mai ca apreciaza ca Smiley nu poarta pica pieselor pe care el le credea hituri si n-au prins la public sau n-au fost difuzate de radiouri. Si ca trece imediat la o alta piesa.
Relaxarea vine, spune Andrei, si din faptul ca stie ca au alte piese in sertar. Ca pot scoate imediat alta, ca publicul e imprevizibil, dincolo de orice stiinta si analiza, si ca mereu se poate mai bine. Stie ca va analiza impreuna cu colegii ce a mers si ce nu a mers la fiecare piesa nou lansata, tot asa cum va analiza si de ce plac unele piese ale concurentei care lui nu i se par potrivite pentru moment sau piata de aici.
La fel de bine stie ca se va mai trezi in miez de noapte cu gindul ca o anume piesa putea fi facuta “putin mai bine” chiar daca a fost un super hit, sau ca va plati masterul unui cintec de 3 ori pentru ca ii va aduce noi si noi imbunatatiri. “Uneori aud si chestii care nu sunt pe piesa, iar Serban imi spune contrariat cu computerul in fata: nu vezi, mai, ca nu e nimic aici din ce zici tu?!”, ride Andrei de lupta sa interioara pe granita dintre “nimic nu e perfect” si “intotdeauna se poate mai bine”.
“Hai recunoaste, cu o asa tipologie spre perfectionism, sigur ai fost premiant la scoala”, ii zic si el incepe sa rida si mai tare: “Pai cum nu?! Cu coronita, cu 10 pina la liceu, dupa care m-am prins cum sta treaba si am inceput sa invat selectiv”.
*
“Nu sunt un sef dictator”, spune relaxat Andrei Tiberiu Maria cind vine vorba despre faptul ca, in ziua dinaintea intilnirii noastre, ratasera un clip din #maimusic. Piesa Dianei, Cadoul, a iesit pe piata doar cu o fotografie.
Ramon era profund dezamagit, i se parea ca e vina lui ca nu a anticipat unele lucruri, dar in nebunia productiei zilnice, o parte din responsabilitate a fost la fiecare artist. Andrei avea insa argumente obiective pentru decizia luata si le spunea fara nicio suparare: “fata din clip se machiase prea mult si oricit au incercat din montaj sa ajusteze impactul imaginii ei, nu s-a putut. Ea e frumoasa si copilaroasa si nu era potrivit ce aveau in clip.”
Cu diplomatia unui frate mai mare, sau a unui psiholog, ii explicase si Dianei care nu se suparase, stia ca gresise cu make-up-ul.
O parte importanta din munca lui Andrei Maria la Hahaha Production e cea de frate-mai-mare- psiholog- manager-sfatuitor pentru fiecare artist pe care-l au in grija.
“Spun mereu ca eu traiesc zilnic toate etapele vietii unui artist: de la fricile debutului, nelinistea asteptarii reactiei industriei la o piesa noua, bucuria unei piese de succes, oboseala urmata de senzatia ca nu mai poti dupa zeci de concerte, dorinta de abandon, senzatia ca lumea nu intelege creatia ta si nevoia de o motivare emotionala suplimentara. Artistii nostri ma suna pentru ca stiu ca se pot baza oricind pe mine cu un sfat sincer; stiu cum e: am fost si eu pe drumul asta.”
Cind nu e manager, psiholog pentru colegi, showman cu concerte prin tara, negociator creativ in intilnirile cu sponsorii, jurat la Vocea Romaniei, prezentator la Romanii au talent, Andrei Maria e …compozitor si producator muzical. Scrie piese nu doar pentru el ci si pentru artistii de la Hahaha Production sau pentru nume ca Loredana, Corina, Antonia, Delia sau Snoop Dog, In-grid etc.
“Nu imi place sa fac fotografii, dar intr-un fel fotografiez stari, le tin minte si le folosesc cind se cristalizeaza ideea. Cind compun plec de la o stare pastrata in minte, iar cind am piesa , ea e cu totul in cap, o aud cu toate detaliie. Mi-ar placea sa se inventeze un gadget care sa scoata muzica din cap exact asa cum o aud eu.”
Il intreb daca nu e tentat ca atunci cind se prinde ca a creat un hit sa pastreze piesa pentru el si spune scurt si repede “Nu. Niciodata nu m-am gindit la asta”, apoi dupa ce mai analizeaza putin situatia detaliaza: “Nimeni nu vrea sa cinte piesele pe care le compun pentru mine. Fie nu le simt asa cum le simt eu, fie nu le plac. ”
In faza aceasta a activitatii lui, Andrei Maria devine seful lui Smiley. Stie exact ce se potriveste pentru artistul Smiley, cum trebuie sa arate clipurile si conduce intilnirile cu detasare, ca si cum ar fi vorba nu de el, ci de oricare alt artist HaHaHa Production.
Ca atunci cind au gindit clipul pentru Acasa. Erau de citeva ore in biroul baza si discutau, clipul parea ca va fi o naratiune cu povesti care se intrepatrund. Andrei i-a intrerupt:
“Despre ce e vorba in clipul asta?”
Toata lumea a inceput sa detalieze, un copil care … un soldat care…, dar el i-a intrerupt din nou
“Puteti sa spuneti totul intr-o fraza? Daca nu puteti, inseamna ca nu e bine, e prea complicat pentru audienta.”
Si cind toata lumea se reseta ca sa inceapa cu idei noi, el le-a spus: “Despre ce e vorba in clipul asta? Despre un om care isi construieste o casa intr-un loc magic” si-asa a aparut clipul cu povestea emotionanta a casutei din padure.
*
Programul lui Andrei Maria incepe pe la 10 si se incheie la 3 dimineata, cind insa e in perioadele de promovare pentru o piesa de-a sa si trebuie sa mearga la televiziuni sau radiouri, se trezeste la 6 jumatate. Isi ia vacanta doar 2 saptamini pe an, in ianuarie cind stie ca activitatea in industria muzicala este mai relaxata.
E tot timpul conectat la activitatile companiei, chiar si cind e la filmarile pentru Vocea Romaniei sau Romanii au talent, iar pauzele publicitare din transmisiunile live ale acestor emisiuni sunt sprinturi in dialog cu cei din echipa lui pentru ca le raspunde prin sms/whats app la intrebari.
In pauzele pe care doar el le gaseste continua sa se preocupe si de o slefuire interioara: a urmat cursurile de actorie ale Ivanei Chubbuck (cea care le-a fost profesoara lui Brad Pitt, Halle Berry sau lui Beyonce) sau merge sa intilneasca mari traineri in leadership sau inovatori ai lumii (Richard Branson sau Robin Sarma).
De fapt, si la HaHaHa Production e mai preocupat de evolutia echipei decit de partea financiara si spune despre nebunia #maimusic: ”Banii astia nu ma astept sa-i scot, dar e o investitie in increderea oamenilor, in repertoriul artistilor, in talent. Am invatat multe in campania asta. Fiecare artist, fiecare compozitor va avea concluziile lui. Eu imi justific mie investitia, nu stiu cum sa vi-o justific voua.”
Si da, la anul va fi o noua editie #maimusic, pe care o vor ”complica” in desfasurare. ”E ca la un joc, trecem la nivelul urmator. E normal sa fie mai complicat. Despre asta e evolutia.”
*
Cind intilnirea noastra s-a incheiat si a iesit, politicos, sa ma conduca spre holul magic din HaHaHaLand n-a apucat sa depaseasca pragul spre iesire: colegii il pindeau cu diverse probleme – nu erau mentionati intr-un spot radio, nu aveau o situatie de la niste difuzari etc. L-am lasat acolo, zimbind , stiind ca de cel putin 3 ore, 20 de metri mai incolo, spre iesire, Silviu Pasca astepta si el, la Serban Cazan in studio, pentru ca avea o problema cu o rima.
Andrei isi schimbase deja ritmul cu care vorbea, era mai alert, gesticula mai mult si, cum vorbea doar cu baieti, frecventa de ”bai” era foarte mare printre cuvinte, dar zimbea mai mult decit in conversatia cu mine (in care mai si risese printre raspunsuri, ce-i drept).
Se simtea ca ii place ce face, ca e bucuros cu ce se intimpla chiar daca era obosit si ii incurcasem si eu programul cu o lunga conversatie. Am plecat avind in minte imaginea lui care gesticula mult pe hol si cum a descris nuantele despre bucuriile pe care le implica meseria asta.
”Sa stii ca bucuria in momentul in care creezi ceva e mai mare decit bucuria cind vezi ca ai rezultate. E total diferita. Bucuria pe care o ai cind creezi ceva este bucuria sufletului, bucuria pe care o ai cind vezi rezultatele e bucuria ego-ului.”
Poate de asta, oglinzile – semn al ego-ului – stau pe jos pe holul care are portile catre HaHaHaLand.
Daca m-ai fi intrebat in urma cu o zi ce cred despre Smiley as fi spus ca e un om foarte muncitor, ca e foarte bun profesionist (am facut cu el coperte la Tabu si a fost impecabil pe toata durata sedintelor foto), ca stiu ca lupta sa-si depaseasca limitele (ia lectii de actorie, de canto etc), dar nu as fi spus nicidecum ca sunt fanul lui.
Dar din aceasta dimineata sunt mare fan Smiley – mai exact, mare fan Andrei Maria, adica omul din spatele brandului Smiley.
povestea e asa:
mai devreme citeam scrisori catre Mos Craciun ale copiilor asociatiilor aflate in grija Fundatiei Vodafone, scrisori care au ajuns la angajatii Vodafone care au fost spiridusi ai Mosului si le-au indeplinit dorintele. Printre ele, o scrisoare a lui Alexandru care are 7 ani si isi dorea un ghiozdan cu Smiley si un trening cu Smiley, pe linga masinute bomboane si alte lucruri. Spiridusii n-au gasit partea aceasta din dar, asa ca am postat pe facebook in timp ce citeam fragmentul din scrisoarea baiatului, cu tag la Smiley si la Alexandru Macavei (fost coleg al meu, acum coleg cu Smiley).
In mai putin de 15 min si Alex si Smiley au raspuns ca facem surpriza copilului.
Recunosc ca l-am tag-uit si pe Alex bazindu-ma pe faptul ca ma stie si ca ma va ajuta, dar promptitudinea lui Smiley m-a impresionat teribil. Acum copilul va primi tricou cu chipul lui Smiley, cu autograf personalizat desigur.
Iar eu, pentru promptitudinea lui si pentru deschiderea de a face fapta buna rapid, fara prea multe dezbateri si explicatii, am devenit fan Andrei Maria.
Multumesc si aici inca o data Alexandru si Andrei pentru bucuria pe care o vom face copilului, dar si pentru bucuria mea ca am facut atit de repede – ca o magie – o fapta buna. Si ramin datoare, oricind va fi cazul, intorc din inima favoarea. Sper doar sa poata sa aiba acelasi efect magic.
Simbata Bucurestiul si inca 3 orase (Cluj, Iasi si Berlin) ne arata ce inseamna sa fii #fanmagenta si care e puterea fanilor in jocul culorilor.
Mai sunt citeva ore pina la lansarea Telekom in Ro si fanii magenta vor prelua controlul asupra celor mai tari artisti din RO: pot sa le spuna ce sa cinte, pot sa se fotografieze cu ei, pot sa le spuna prietenilor lor ce fac ei in timpul concertelor care anunta lansarea Telekom.
Simbata dupa amiaza se intimpla o premiera in Ro, cu telefonul mobil poti controla unul dintre cele mai mari spectacole din tara – Aprinde Magenta – un show care se desfasoara simultan in 3 orase; trebuie doar sa ai instalata o aplicatie care se numeste HAI si pe care o gasesti aici, prin care poti vota care e ordinea pieselor trupelor preferate, poti cistiga premii si… dupa ce tara e magenta, poti sa –ti descoperi prieteni cu aceleasi interese si acelasi program de distractie.
La Bucuresti, incepind cu ora 18.00 vor urca pe scena din Piata George Enescu Inna,Loredana, VUNK, Antonia, Alex Velea si Smiley , iar eu pentru ca am pile (si aici nu e vorba de VUNK, ci de prietenii mei de la Telekom) pot lua cu mine, ca VIP, un cititor la spectacol.
Am facut concurs saptamina trecuta, acum anuntam fericitul castigator, desemnat prin tragere la sorti dintre toti cei care au comentat. Este… Luminita Cristina. (draga mea, primesti pe mail detalii cum ne intilnim pentru concert)
Ne vedem cu totii in Piata George Enescu daca sunteti in Bucuresti, simbata de la ora 18. Daca nu, ne vedem pe ecrane sau prin aplicatia Hai, cu voi la CLUJ in Piata Unirii sau la Iasi pe Esplanada Palatului Culturii.
Cine are noroc si e la Berlin si ajunge la concert acolo (in Umspannwerk Kreuzberg) este rugat politicos (si cu invidie) sa faca niste foto si sa-mi trimita si mie.
Si pentru ca la mine in cartier e deja magenta (asa e cind stai in buricul orasului, beneficiezi de decoratiuni pe strada mereu,) va pregatesc curind o surpriza fashion… magenta. Ca sa aveti idei cum v-ati putea integra mai bine la concert simbata, iar eu sa va recunosc mai usor prin multime.
Luni 17 decembrie la Hard Rock cafe va fi un concert cu un lineup special: Lucia, Smiley si Vunk.
spectacolul incepe de la ora 20.30 si sunt sigura ca merita vazut , ca merita cu virf si indesat banii pe bilet. dar de data aceasta va fi cu invitatie contra o DONATIE catre copiii invizibili pe care UNICEF vrea sa-i scoata la lumina.
***
nu stiti cum e sa fii un copil invizibil; n-are nimic de-a face cu Harry Potter si mantia vrajita; realitatea e mai dura decit va ginditi.
acum 2 ani intr-o deplasare cu UNICEF-ul undeva in dobrogea, intr-un sat de rromi turci fetitele voiau sa -mi capteze atentia, roiau in jurul meu. am inceput sa le intreb cum le cheama si dupa citeva nume am ajuns la o fetita bruneta cu ochii verzi si migdalati care nu zicea nimic.
– si pe tine?
fetita se uita la mine si ridica din umeri.
– nu intelege romana?, am intrebat celelalte fete stiind ca erau si vorbitori de turca printre noi.
-nu, nu. ea nu are nume. ii spunem fetita., a raspuns una dintre prietenele ei.
– pai si la scoala? cum ii spuneti?
– n-are acte doamna, nu merge la scoala. au adus-o aici parintii ei si sta la o matusa. nu stie nici cind e ziua ei de nastere.
***
FETITA e unul dintre copiii invizibili; exista dar nu apare in nicio hirtie oficiala, n-are dreptul la asistenta medicala, n-are dreptul la scoala. e victima perfecta pentru sclavie sexuala pentru ca n-o poate revendica nimeni.
ca ea sunt multi alti copii in romania, pentru ei cinta Lucia, Smiley si Vunk luni la Hard Rock Cafe, iar donatia pe care o faceti la intrare poate insemna identitatea recuperata a unui copil.
desi am vazut primele 2 episoade, aseara n-am putut vedea XFactor (am prestat program obligatoriu de socializare in afara casei:) ) si, pentru ca am fost plecata mult si saptamina aceasta, n-am prins nici primul episod din Vocea Romaniei.
m-am uitat insa pe twitter la reactiile de dupa fiecare dintre show-urile din aceasta saptamina si m-am intristat.
si intr-o parte si in alta o multime de vorbe rele si grele, incarcate de ura: la adresa concurentilor, prezentatorilor, formatului, decorului, muzicii sau ce cine stie ce i-a mai atras atentia vreunui spectator suparat.
ce nu inteleg este: de unde atita ura? de ce te uiti la televizor si simti nevoia sa -i faci prosti pe cei pe care-i privesti? de ce ti se pare tie, din fotoliu, ca stii mai bine sa faci ce fac oamenii aia in show si ca, desigur, esti mult mai inteligent decit ei. si de ce, daca nu-ti place, nu inchizi frumos televizorul sau nu schimbi canalul?
*
fara exceptie, toti cei implicati in partea publica a ambelor show-uri (prezentatori si jurati) sunt oameni foarte talentati care au muncit in draci pentru ceea ce sunt acum. care-i ratiunea pentru care te simti mai smeker daca scrii un mesaj odios despre ei?
oricind si oriunde s-ar intilni Morar cu Moga, Sina cu Smiley, Loredana cu Paula sau Brenciu cu Razvan si Dani s-ar saluta si si-ar vorbi cu respect pentru munca lor. nu cred ca vreunul dintre ei ii dusmaneste pe ceilalti doar pentru ca e intr-un show concurent.
oameni buni, sunt doua show-uri de televiziune. si atit. niste oameni isi fac treaba pentru a capta atentia publicului si a le oferi divertisment. despre asta ar trebui sa fie show-urile acestea. si despre transformarea unor tineri fata in fata cu presiunea unui show -concurs.
*
in lumea mea, ideala, ar fi frumos ca dupa terminarea ambelor show-uri, sa se reuneasca cistigatorii din fiecare concurs pentru un show umanitar, pentru o cauza importanta – cum e renovarea spitalului de urgente pentru copii din Iasi (ca tot am fost acolo zilele trecute). la care sa participe si juriile, prezentatorii ambelor emisiuni.
sa privim relaxat show-urile, zic. si sa ne bucuram de victoriile unor tineri (concurentii) care-si vad visul implinit: sunt la tv, in fata publicului, facind ceea ce le place lor cel mai mult – sa cinte.
desi e veche de aproape 1 an, aceasta inregistrare face azi ocolul twitterului plecata de la diana stoleru. fara sa isi fi propus, diana face o demonstratie exemplara, din perspectiva publicului, a ceea ce povesteam aici
ador in clip, cum danseaza pe scaun instrumentistii care in conditii de muzica simfonica ar fi sobri si impunatori. sa speram ca primaria capitalei mai face si anul acesta un asemenea spectacol pentru ca si eu, ca toti cei care vad acum inregistrarea, regret ca nu am fost acolo.
