Anul trecut cind m-am mutat din casa in care am locuit 10 ani am constatat ca adunasem o multime de lucruri cu valoare emotionala care nu-mi mai erau utile, dar de care nu ma puteam desparti.
De la casete cu primele mele emisiuni la radio, mai tirziu mini discuri si CD-uri, pina la articolele si editorialele pe care le-am scris pentru presa de specialitate – de aici sau de afara – sau… revistele Tabu.
Am depozitat toate acestea intr-un loc foarte special si cochet, euro mini storage, intr-o boxa atit de curata ca as fi putut dormi acolo, asta dupa ce un domn simpatic de la euro mini storage a venit acasa si mi-a adus cutii de impachetat.
Luna asta euro ministorage face un an de cind e pe piata din Romania si, pentru ca imi gazduiesc cu grija lucrurile, m-am gindit sa le dedic un serial special pe blogul meu.
Amintirile mele din Euro Mini Storage va fi un serial care va pleca de la lucrurile pe care le am depozitate acolo, pentru a spune o poveste despre prietenii mei, munca mea, lucrurile care m-au format.
Episodul 1 – revista Time.
In depozitul de la euromini storage se afla 3 cutii mari cu colectia mea de reviste TIME. Nu as arunca-o pentru nimik in lume, chiar daca astazi pot sa o accesez pe net.
Prima mea intilnire profunda cu revista Time s- a intimplat intr-un tren care plecase de la Viena si mergea catre Salzburg. Era in iarna lui 2001, cind Austria trecea la euro si eu imi faceam sarbatorile in mare parte la viena, dar si prin imprejurimi.
Din gara din Viena am cumparat Time-ul cu Rudy Giuliani pe coperta (il desemnasera omul anului, dupa evenimentele de la 11 septembrie), iar in tren m-am apucat sa citesc.
Timp de 2 ore n-am miscat in front, din cind in cind, imi mai stergeam lacrimile pentru ca ma impresiona foarte tare ceea ce citeam – sau mai spuneam cu voce tare ce citeam ca sa impart cu prietenii mei.
Cind m-am dat jos din tren o doamna la 60 si ceva de ani, care statuse in lateral, dincolo de culoar, m-a intrebat ce citisem. i-am spus ca Time si ca au o poveste minunata despre Rudi Giuliani. Mi-a spus ca o sa se duca si ea sa o caute.
Pina in decembrie 2001 citisem aleatoriu Time, dar de atunci in fiecare saptamina mi-am cumparat revista.
Abia mai tirziu mi-am dat seama ca intimplarea asta vorbeste despre fidelizarea cititorilor si mi-a servit o lectie in care cred in continuare cu tarie: fa cit mai aproape de perfectiune orice lucru, scrie orice articol ca si cum ar fi ultimul pe care ai dreptul sa-l mai scrii in toata viata (cu pasiune, rigoare, good reporting) pentru ca nu ai cum sa stii daca tocmai acel articol nu va fi cel care va fideliza pe viata un cititor.
*
cind rudy giuliani a venit in romania, m-am dat peste cap sa avem la Tabu un interviu cu el. 10 minute a durat intilnirea anei onisei cu giuliani, dar bucuria mea de a-l avea in revista a fost nepretuita. ca si bucuria ei de a scrie acest portret rezultat din marturisirile unuia dintre oamenii care au fost pe coperta TIME.