Tag : tudor chirila

amfiteatru1-1000x600De ce artistii sunt astazi considerati nefolositori –
culturale
5 years ago

De ce artistii sunt astazi considerati nefolositori –

Vremurile acestea in care toate lucrurile se reaseaza pe baze noi, de la alimentatie pana la transport sau micile business-uri  sunt ca o linie de finish intr-o cursa in care ne-am antrenat toti pentru ce va sa fie.

Astazi tragem linie si ne uitam la ce baze morale am fundamentat, la cum ne-am dezvoltat agricultura ca sa avem ce sa mancam pe viitor, la cum ne-am pastrat in tara capacitati de productie pentru bunuri vitale.

Si incercam sa ne adaptam la piata si viata.

La fel, exact aceleasi mecanisme si procese,  se intampla acum in zona entertainment-ului – cu teatru, film, concerte si alte spectacole alternative. Iar consecintele aici sunt mai mult decat dramatice pentru ca au radacini foarte adanci ale unor constructii pe baze gresite.

Am promovat de 30 de ani incoace cel mai adesea “chiloti” – stiri despre ce si-au mai cumparat, ce vacante au facut, cat au cheltuit pe casele lor cei care activeaza in muzica, film, teatru.

Sigur ca e o combinatie de cerere versus oferta pentru ca mereu se spune ca genul acesta de stiri fac audienta; dar de ani de zile actorii romani curati – care nu stau in chiloti in poze, care muncesc in draci si la noi si in strainatate – spun unde pot ei ca oamenii nu stiu ca le place ceva pana cand nu vad acel ceva. Si daca munca lor nu e promovata altfel, adica pe continutul propriu zis, nu prin vacante sau “ o intamplare amuzanta de la repetitii/filmari”, oamenii vor pierde contactul cu realitatea si valoarea efortului lor.

Ani de zile, oameni de televiziune si politicieni au minimalizat efortul si impactul muncii artistilor de orice fel din aceasta tara. Pana la Klaus Iohannis nu stiu un presedinte care sa fi chemat artistii la dialog ca parte a vocii societatii civile, care sa-i premieze in ceremonii publice la Cotroceni (regulat, in afara campaniilor electorale).

Dupa un model comunist adanc infipt in mintea noastra, artistii sunt “elitele fitoase care traiesc pe picior mare si, daca se poate, ar fi bine sa dispara”.

Anul trecut, scriam ceva pe facebook despre prezenta in Romania a Angelei Gheorghiu care lansa un album cu Alexandra Dariescu, o pianista tanara foarte talentata. Cineva a comentat “ ia mai lasati-ne si cu elitele astea care nu sunt bune de nimic”.

Vorbeam de cel mai cunoscut artist roman in lume in acest moment, si probabil unul dintre cei mai patrioti, oricat de desuet ar fi termenul. Pentru ca Angela Gheorghiu isi incepe orice interviu din lumea asta spunand ca e din Romania.

Dar daca cetateanul de rand aude zilnic la tv sau in presa ca artistii sunt prosti sau au o viata nu foarte morala, iar el n-a fost niciodata in sala de spectacol ca sa experimenteze o asemenea emotie, cum credeti ca ar putea gandi altfel?!

Un exemplu similar a fost saptamana aceasta cand Oana Pellea a scris o scrisoare presedintelui pentru a atrage atentia asupra  situatiei artistilor romani in acest moment. A fost urmata in zile consecutive de un grup de regizori si producatori de film, iar ieri si de Tudor Chirila.

Cum a reactionat lumea la scrisoara Oanei? “Nu mai cereti de pomana”.

Scopul tuturor scrisorilor era, desigur, sa puna in spatiu public si pe agenda publica o discutie care pare ca nu are la fel de mare importanta ca altele, desi in aceasta industrie sunt zeci de mii de romani implicati.

De la muzicienii de la filarmonica (fix cei care au studiat ani multi sa cante la instrumente) pana la balerinele de la Opera care au facut sacrificii imense pentru performantele lor artistice. Cei mai multi dintre ei, indiferent de orasul in care activeaza, sunt acum in somaj tehnic. Si au familii si copii acasa, au investit in educatia lor, i-au crescut cu spirit civic; exact genul de copii cu care ne tot laudam.

Revenind la Oana Pellea, daca presa ar fi fost mai atenta in prezentarea ei de-a lungul timpului– daca ar fi inclus de exemplu participarea sa in filmul lui Alfonso Cuaron, Children of men (unde a jucat alaturi de Clive Owen, Michael Caine, Julianne Moore), mai des decat ar fi mentionat pareri subiective despre chipul sau, poate ca astazi lumea nu si-ar mai fi pus problema “cine esti tu sa iei atitudine”.

*

In toata perioada de izolare am scris pe urban.ro (un site pe care l-am preluat anul trecut si pe care l-am transformat in site cultural, accesibil pentru toata lumea, fara sa contina insa nimic din viata privata a artistilor) am scris, deci, despre muzee, filme, i-am invitat pe actori sa va ofere muzica lor preferata ca sa va prezinte o parte din ceea ce-i motiveaza si pe ei in aceste vremuri si multe alte stiri culturale si de lifestyle.

N-a fost nicio barfa, n-a fost nicio vedeta “in chiloti”. Iata primele cinci articole si audienta lor in aceste 2 luni.

vizualizari top 5 urban 17 mai

*

Cred ca in zilele astea, cand tragem linie si incercam – ca la orice restart – sa construim pe baze mai corecte si mai bune, ar trebui sa constientizam cateva lucruri:

Si noi (cei care scriem in orice canal media – de la un status pe facebook pana la o stire tv sau la ziar) am contribuit la imaginea de “nefolositori” a artistilor, cum a contribuit fiecare om de comunicare din echipele lor care i-a sfatuit sa aleaga calea scurta pentru o aparitie in presa fara sa aiba un continut relevant pentru meseria lor.

Astazi cand ne e dor de un concert sau un spectacol de teatru, ar trebui sa ne aducem aminte ca nicio entitate privata – ong, asociatie – nu s-a gandit sa creeze pentru artisti un cadru de spectacole – o sala in aer liber sau un cadru legislativ mai corect adaptat la international. (Stiu avem multe alte probleme, dar la restart de undeva trebuie inceput si in acest domeniu).

De astazi, cand mai apare impulsul sa promovati o stire triviala sau sa dati like la o poza “in chiloti” a unui pseudo artist, mai ganditi-va o runda.

Cand auziti politicieni sau prezentatori tv care jignesc artisti care au facut ceva pe lumea asta – in tara si-n strainatate – sanctionati-i public. Vocea fiecaruia conteaza, si a ta.

Daca astazi artistii din Romania sunt considerati nefolositori, e vina fiecaruia dintre noi – public, presa, echipele artistilor si, pe alocuri, chiar artistii care au cautat calea scurta in loc sa munceasca sustinut ca un sportiv de performanta care vrea sa ia medalie la olimpiada.

Fiecare dintre noi putem ajuta la schimbare. Si cifrele de mai sus, de pe urban.ro, ne arata ca in momente grele emotional ne cautam un prijin si o evadare in arta (sau stirile despre arta).

4
5811
tudor giurgiuImpreuna la film cu Tudor Giurgiu – 3 povesti simpatice din 15 ani de TIFF
diverse
9 years ago

Impreuna la film cu Tudor Giurgiu – 3 povesti simpatice din 15 ani de TIFF

La 15 ani de TIFF nu e doar moment aniversar, ci si o ocazie pentru amintiri simpatice.

Ieri la TIFF, directorul festivalului Tudor Giurgiu a povestit cateva dintre intamplarile emotionante sau amuzante care s-au petrecut in acesti ani in care festivalul a reusit sa schimbe fata orasului ( Giurgiu n-a spus, dar sunt sigura ca, pe perioada festivalului, proprietarii hotelurilor, teraselor si magazinelor se simt foarte bine iar incasarile cresc simtitor)

Annie-Girardot

  1. Pentru directorul festivalului, unul dintre cele mai emotionante momente de la Tiff din acesti ani, a fost vizita doamnei Annie Giradot ca invitat special. La momentul vizitei, doamna Girardot – a povestit Giurgiu – se lupta cu debutul unui Alzheimer si pentru toata echipa a fost foarte emotionanta efortul actritei de a continua o viata cat mai normala, in ciuda unor usoare stangacii datorate bolii.

Actrita franceza cu trei premii Cesar si cu filme realizate in compania unor actori ca Jean Marais sau Alain Delon a incetat din viata in 2011 la 79 de ani.

In toti acesti ani la TIFF, pe langa doamna Girardot au fost invitati si celebrati foarte multi actori si regizori – Nastassja Kinski, Jiří Menzel, Debra Winger, Claude Lelouch, Geraldine Chaplin, Wim Wenders, Marin Karmitz, Jacqueline Bisset, Michael York, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Udo Kier, Vanessa Redgrave, Nicolas Roeg sau Franco Nero.

(si pentru ca tot suntem la invitati, printre personalitatile care au fost la un pas sa ajunga anul acesta la Cluj, dar cine stie – poate va veni in anii viitori – se afla Monica Belucci.)

youth ghenea

  1. Anul acesta in partea de invitati pe care presa mondena ii indrageste foarte tare se afla si Madalina Ghenea.

Tudor Giurgiu a povestit care a fost momentul incipent al colaborarii ei cu Paul Sorentino pentru filmul Youth (care are si o proiectie speciala in festival). In urma cu doi ani, Giurgiu i-a invitat la o discutie pe Madalina Ghenea si Tudor Chirila pentru un proiect pe care-l avea in plan. Ghenea tocmai primise invitatie la casting la Sorentino si le-a spus ca nu s-a dus, iar Tudor Chirila a indemnat-o sa nu rateze ocazia explicandu-i ca este un regizor foarte mare si foarte important.

cristian-mungiu-slice-01

  1. Una dintre cele mai amuzante intamplari din acest 15 ani de TIFF a fost in 2007 cand Mungiu a castigat premiul cel mare la Cannes cu 4, 3,2… Intr-un din zile o spectatoare l-a abordat foarte entuziasta pe directorul festivalului confundandu-l cu Mungiu. L-a felicitat, i-a laudat filmul si, cu o curiozitate politicoasa dar etuziasta a vrut sa stie … cum a fost cand Jane Fonda l-a sarutat pe obraz cand i-a inmanat premiul la Cannes. Giurgiu isi aminteste si acum entuziasmul femeii si cum n-a vrut sa o dezamageasca, asa ca si-a jucat rolul de ”Mungiu”, i-a multumit pentru cuvintele frumoase si i-a spus ca Jane Fonda este o doamna foarte politicoasa si eleganta.

Dincolo de aceste intamplari simpatice, 15 ani de TIFF au inseamnat niste caramizi solide in constructia care ar trebui sa fie industria filmului romanesc, o piesa importanta in lantul care inseamna business-ul in cinema, prezenta unor mari critici de film de la cele mai prestigioase reviste de profil din lume (care au facut cunostinta cu producatorii, actorii si regizorii romani), dar si proiecte conexe care au dezvoltat comunitatile locale si au facut – la propriu – educatie cinematografica pentru copii.

Unul dintre programele mele preferate din festival este EducaTIFF unde copiii invata sa scrie cronici de film, sa faca filme, animatii si ii au profesori pe unii dintre oamenii importanti din industrie. Dintre participantii editiilor trecute de EducaTIFF acum sunt tineri care au facut deja filme de scurt metraj prezente in diferite concursuri nationale sau internationale.

De 3 ani, Raiffeisen este sponsorul principal pentru sectiunea Zilele Filmului Romanesc – o sectiune care promoveaza nu doar filmele de lung metraj premiate in marile festivaluri, ci si filmele de scurt metraj ale celor care isi rafineaza mijloacele tehnice pe drumul catre un lung metraj. In sectiunea aceasta se mai afla o actiune care construieste frumos in industrie – 10 pentru film – 10 noi actori din toata tara sunt adusi in TIFF si li se acorda o atentie speciala (intalniri cu producatori, regizori, workshopuri cu directori de casting) tocmai in dorinta de a profesionaliza si mai mult industria cinematografica romaneasca. Multi dintre cei care au fost in aceasta sectiune – 10 pentru film – in anii trecuti au obtinut deja roluri principale in seriale de televiziune sau in filme de lung metraj. Unii chiar in filme care au fost lucrate peste granita.

 

Zilele viitoare va povestesc cateva dintre momentele care mi-au ramas mie atasate de inima in acesti 15 ani de TIFF.

 

0
3330
scoala flanco tudor chirila tiberiu albuTudor Chirila la #ScoalaFlanco: Trebuie sa poti sa-i spui unui om in fata acelasi lucruri pe care si vrei sa le scrii.
diverse
9 years ago

Tudor Chirila la #ScoalaFlanco: Trebuie sa poti sa-i spui unui om in fata acelasi lucruri pe care si vrei sa le scrii.

Sambata trecuta s-a incheiat sesiunea de primavara 2016 a proiectului care se numeste #ScoalaFlanco cu un masterclass in care  trei personalitati din industria divertismentului au aratat din propria viata cum aplica in online lucrurile despre care au vorbit toti  ceilalti ”profesori” din seminariile editiei.

Invitatii au fost Carina Sava, managerul trupei Vama, Tudor Chirila si Tiberiu Albu.

Cursantii au putut intelege mult mai aplicat cum se administreaza social media cand esti la inceputul unei cariere care solicita expunere publica, dar si care sunt nuantele fine din interiorul expresiei ”prea mult nu e bun” cand esti o vedeta consacrata.

Mai jos veti gasi cateva dintre cele mai importante lucruri spuse de Tudor Chirila, o sansa nu doar de a invata despre social media de la cineva care reuseste sa ramana actual pentru mai multe generatii, ci si sa vedeti o alta fata a lui Tudor, a preocuparilor sale.

Inainte de asta as mai adauga ceva ce Tiberiu Albu a spus in aceeasi intalnire. Oamenii pun foarte multa presiune in online pe tinerele vedete si un tanar aflat la inceput de drum poate fi afectat mai mult de orice fel de vorba decat unul care e deja antrenat cu ce inseamna aceasta industrie. E un gand la care ar trebui sa reflectam inainte de a face comentarii pe paginile artistilor.

*

As vrea sa multumesc frumos celor de la Flanco si intiatorilro acestui proiect, chiar a fost o placere pentru mine, cum a fost o placere si o onoare sa vad ca in public la ambele mele intalniri cu scoala flanco din acest sezon s-au aflat artisti, oameni din industria muzicala, oameni de PR, designeri, copywriteri.

Va multumesc tuturor.

*

Atentie!!!  Mai ales pentru jurnalistii care se vor grabi sa-si faca stiri din declaratiile lui Tudor transcrise mai jos. CITATI SURSA! ”declaratiile au fost facute in cadrul Masterclass-ului de la Scoala Flanco”. Multumesc frumos.

*

Tudor Chirila la MasterclassPesteAsteptari – Scoala Flanco 2016 

Trebuie sa fiu sincer pentru ca asta conteaza cel mai mult: nu sunt un individ foarte sociabil. Chestia asta a devenit si mai nasol in momentul in care am devenit cunoscut pentru ca am pierdut niste lucruri care s-au dovedit ireversibile. Adica mi-e dor de momentele in care puteam efectiv sa intru – pe vremea aia era Laptarie – in Laptarie si nu toata lumea sa se uite la tine. Sau intr-un club in care sa stai jos fara ca cineva sa vina si sa faca o poza si daca-l refuzi sa se supere, complet jignit.

Si mi se intampla de foarte multe ori chestia asta, oamenii vin sa faca poze, a devenit un automatism, este foarte ok sa-ti pui o poza pe facebook cu cineva cunoscut, iti mai face trafic.

Oamenii vin cu copiii si-acum, avand un copil, imi dau seama ca acel copil poate sa sufere pentru ca el intelege ca tatal lui n-a putut sa obtina ceva si tatal lui, care ar trebui sa fie un model, sufera cumva o mica umilinta daca eu il refuz, si asa mai departe…

Pe de alta parte exista un spatiu intim la care toti avem dreptul si nu sunt de acord cu cei care spun ”da, dar te-am pus eu sa te faci vedeta?!”

Eu nu am vrut sa ma fac vedeta, am vrut sa fac muzica si s-a intamplat ca muzica aceasta sa fie apreciata de foarte multa lume, am vrut sa fiu actor si s-a intamplat sa vina f multa lume la teatru.

Nu cred ca cineva care isi propune sa fie vedeta ajunge sa faca un continut sau sa vina cu o substanta relevanta si sa spuna ceva… altceva ne propunem.

Ne propunem sa comunicam muzica si arta noastra la cat mai multi oameni, la un moment dat, da, pot sa ajungi vedeta.

Deci sunt un individ care nu mai are nevoie de inca niste add on-uri care sa exacerbeze aceste skills sociale la care, poate ca ma pricep, dar nu-mi vin tot timpul la indemana. Astfel ca, in afara de faptul ca imi era frica ca Vama va fi afectata de cresterea traficului si ca imi doresc ca brandul Vama sa fie mai cunoscut decat brandul Tudor Chirila – pentru ca noi suntem o echipa si eu cred foarte mult in echipa si cred ca oamenii ar trebui sa aprecieze si sa se indragosteasca de chitarist in aceeasi masura in care il apreciaza pe vocalist (bine sunt niste lucruri ideale dar imposibile), nu imi mai doream la momentul ala inca un add-on.

L-am facut pentru ca imi dadeam seama de importanta lui, nu regret niciun moment ca am facut pagina de facebook.

Facebook se transforma, a devenit o chestie foarte corporate, mai ales acum de cand Curtea Constitutionala a declarat facebook spatiu public, responsabilitatea e foarte mare in ceea ce pui acolo.

Am fost refractar 2 ani sa imi fac pagina de facebook pentru ca eu credeam foarte mult ca Vama o sa continue sa urce, dar continutul pe o pagina a unui om – ca e el artist sau ce este – e mult mai personal decat pe o pagina a unei formatii. Si oamenii vin acolo unde lucrurile sunt combinate intr-un mix din asta foarte bun de emotie, onestitate si chestii profesionale care pot sa intereseze.

 *

Despre cum sa-ti gestionezi imaginea publica si despre a invata sa ai relaxarea sa te retraggi din spatiul public cate putin ca apoi sa revii.

Cred ca pentru viitorii artisti, cei care ajung artisti expusi si sunt in atentia publica, e foarte important cand te retragi. Era un mare dandy, de fapt primul dandy – catalogat asa – al umanitatii, George Brummell, care spunea o chestie foarte interesanta: in societate cand ai facut impresie, pleaca.
Acest “pleaca” raspunde la ideea ca e mai important ca lumea sa ramana cu o imagine sus despre tine, decat sa stai acolo si sa arzi, si sa arzi, si sa te consume si abia apoi sa iesi.
Sigur ca e greu sa iesi din scena jocului cand jocul e mai aprins, dar e o tehnica.
Si e important sa-ti gestionezi aceste aparitii ca sa nu ajungi sa devii o anecdota.
(…) cred ca e foarte important ca lumea sa-si ia “pauze de la tine” in spatiul public. Nu sa i se faca dor, ci mai degraba sa nu devii tu suparator.”
*

De ce “vremea intimitatii ar trebui sa inceapa” pentru artisti si nu numai.

“Nu am nicio poza cu copilul meu pe facebook si nici nu voi avea foarte curand. Nu cred ca este important cat de simpatic este copilul meu. El nu este un statut al meu ca parinte; eu incerc sa-l definesc pe el, nu el sa ma defineasca pe mine sau sa-mi aduca un credit: “vai ce dragut e!”. Nu inteleg de foarte multe ori apetenta pentru a exhiba totul care ni se si vinde. Ba aproape este considerata normalitate. Sa aduci totul din viata ta si sa pui acolo pe facebook. Si sigur ca lumea este interesata de chestia asta, dar foarte putin. O consuma, e maculatura, e pulp fiction. Si oamenii vor din ce in ce mai mult. Devine ca un drog.
Dupa orice consum… e ca un orgasm, vine o cadere. Si-atunci vrei sa umpli acel gol cu ceva. Si-l mai umpli cu o poza si te mai exhibi o data, si inca o data. Si inca o data… Pana unde?! Pana la momentul in care realizezi ca, de fapt, tu nu mai traiesti pentru tine, traiesti pentru altii. Si traiesti pentru a-i alimenta pe altii.”

Despre hateri

Am o strategie pe blog: scriu despre un om exact ceea ce i-as putea spune in fata. Sa poti sa scrii si sa-ti asumi, ca sa nu devii schizofrenic. Trebuie sa poti sa-i spui unui om in fata aceleasi lucruri pe care si vrei sa le scrii. Altfel, de fapt, nu mai esti un om, ajungi o marioneta.

Si da, e adevarat, ma consum, dar nu pentru orice hater. Pe de așta parte am renuntat de mult la ideea ca ar trebui sa nu am hateri, mi se pare ca pana la urma si chesti asta e foarte buna. Stranesti ceva intr-un om, nu l-ai lasat indiferent. Inseamna ca, de fapt, contez pentru el.

Plus ca nimeni nu se gandeste ca un hater poate sa aduca inca un fan.

(sau sa-i fidelizeze pe cei actuali) Ceea ce e un lucru foarte bun, in termeni de marketing.

 

0
2501
tiberiu tudor#MasterclassPesteAsteptari cu Tudor Chirila, Tiberiu Albu si Carina Sava la #ScoalaFlanco
diverse
9 years ago

#MasterclassPesteAsteptari cu Tudor Chirila, Tiberiu Albu si Carina Sava la #ScoalaFlanco

Editia de anul acesta a Scolii Flanco se incheie cu un masterclass la care, daca n-as fi moderator, as fi vrut sa fiu in sala.
Chiar este un #MasterclassPesteAsteptari, pentru ca unul dintre invitati iese foarte rar in spatiul public pentru asemenea evenimente, fiind foarte foarte ocupat.

#Masterclass-ulPesteAsteptari ii are drept protagonsti pe Tudor Chirila, Tiberiu Albu si Carina Sava, un trio magic care au facut istorie la Vocea Romaniei.

Cu ei vom vorbi despre social media si despre cum sunt utilizate canalele online de Tudor si Tiberiu, in functie de obiectivele lor de comunicare si de business. Carina, care e managerul trupei Vama, si-a fost creierul strategiei de comunicare in social media si pe perioada care l-a adus pe Tibi in atentia lumii intregi, va povesti din obiectivele, dar si tacticile pe care le-a avut si implementat.

Pentru mine va fi o editie eveniment, il stiu pe Tudor de mai bine de 10 ani, l-am vazut pe scena, in film, la repetitii de teatru, la repetitii pt concerte, ba chiar si in momente in care compunea cantece pentru un album Vama.
Promit sa pun intrebari care sa duca la raspunsuri transformate in povesti frumoase din viata lor. Cum promit ca intalnirea nu va fi una despre can can-uri, ci despre tehnici de social media.
De ce trebuie sa veniti la #ScoalaFlanco #MasterClassPesteAsteptari?

Veti invata cum se face direct de la cei care utilizeaza la cote inalte social media.

Veti afla ce greseli au facut si ei.

Veti putea face comparatii intre utilizarea Social Media pentru un artist ca Tiberiu Albu, aflat la inceput de drum, fata de modul in care e utilizata Social Media pentru un artist ca Tudor Chirila, care este multibrand extension (teatru, film, muzica, televiziune, carte).

Daca sunteti artisti la inceput de drum, acest masterclass e mai ales pentru voi

Daca sunteti tineri care vreti sa va inscrieti la concursurile tv de talente, acest masterclass e mai ales pentru voi.
*
Masterclass-ul are loc pe 16 aprilie, de la ora 11 intr-unul dintre cele mai moderne showroom-uri Flanco, la Baneasa Shopping City.

Va puteti inscrie GRATUIT, cu un mesaj prin care explicati la ce va ajuta acest masterclass, la adresa de mail [email protected] . Vor fi luate in calcul mesajele primite pana pe 12 aprilie, la ora 24.00.

Atentie! Nu va inscrieti daca programul nu va permite sa fiti prezenti sambata 16 aprilie la ora 11, pentru 2 ore, la masterclass. Sunt doar 50 de locuri la acest masterclass, sa le folosim intelept:)

vizual calendar

1
7998
600x600_cristina_bazavan#ScoalaFlanco: Vrei sa vii la un curs despre storytelling, care e, de fapt, un curs despre viata? –
diverse
9 years ago

#ScoalaFlanco: Vrei sa vii la un curs despre storytelling, care e, de fapt, un curs despre viata? –

Sunt bucuroasa ca anul acesta fac parte din echipa de indrumatori de la #ScoalaFlanco, academia de cursuri gratuite pentru tinerii care isi doresc sa invete cat mai multe despre subiectele care le plac cu adevarat.

Sunt bucuroasa pentru ca stiu cat de frumoase sunt intalnirile acestea la care oamenii vin cu inima deschisa, pregatiti sa afle lucruri noi. E un schimb de energie minunat si promit sa ma pregatesc serios pentru intalnirea informala din dreptul meu. Si am vazut cat de frumoasa a fost experienta celor care au participat anul trecut la prima editie.

“Departamentul” ales pentru mine anul acesta este despre storytelling si mi-am propus sa fac exercitii care sa creeze o experienta astfel incat sa ne apara mai des in minte ca “fiecare om are o poveste, trebuie doar sa stii sa o asculti ca sa o poti spune”.
*
As mai vrea sa fac exercitii despre… toleranta.
Stiti ca daca ne uitam toti la un singur lucru, acelasi lucru, scriem povesti foarte diferite despre ceea ce vedem?

O sa vorbim si despre structuri narative care pot sa te ajute sa-ti spui povestea mai bine, dar si despre mici trucuri care te ajuta sa creezi o atmosfera potrivita ca subiectul din fata ta sa-si spuna povestea.

Mi-ar placea mult ca dupa intalnirea noastra, cei care vin la curs sa priveasca la ce e in jurul lor cu o curiozitate activa si sa stie sa puna in balanta aspectele negative, dar si cele pozitive ale povestii ca sa o relateze echilibrat.

Pare un curs despre scris, dar cred – cu participarea onesta a celor din sala – ca va fi un curs despre viata.

*
Intalnirea cu mine la “storytellingpesteasteptari” are loc pe 18 martie si tine 3 ore. Facem exercitii, spunem povesti, invatam despre structuri narative si ne deschidem mintile si inimile ca sa stim sa-i ascultam pe ceilalti sa le putem spune povestile.
Daca vreti sa participati, trimiteti un mail de inscriere la [email protected] pana luni, 14 martie, si spuneti de ce ati vrea sa invatati despre “storytelling”.

Avem 40 de locuri , participarea e gratuita, singurul lucru pe care trebuie sa-l faceti e sa ma convingeti pe mine ca sunteti interesati in mod real de acest subiect . Asa ca scrieti-mi de ce vreti sa stiti despre storytelling.
Cursurile se desfasoara in cea mai tehnologizata “sala de curs”, intr-un cadru informal si prietenos, showroom-ul Flanco din Baneasa Shopping City, incepand cu ora 10:30.
*
#ScoalaFlanco include in total 5 cursuri si un masterclass, pe diferite teme, la care inscrierile sunt gratuite. Daca va uitati cu atentie la programul de mai jos, veti vedea ca ne vom mai intalni la un masterclass cu oameni pentru care eu am un respect foarte mare: Carina Sava si Tudor Chirila, plus Tiberiu Albu, castigatorul de la Vocea Romaniei din 2014. Detalii insa la inceputul lui aprilie.

vizual calendar

2
6854
andrei leonte2 prieteni din finala X Factor de anul trecut
muzici simpa
12 years ago

2 prieteni din finala X Factor de anul trecut

cum mai sunt doar citeva zile pina la finala X Factor si tot vad promo-uri cu ce va fi in show-ul care inchide sezonul 2, mi-am amintit de secventa asta.

2 prieteni in finala X Factor (prieteni de-ai mei, ei abia atunci s-au cunoscut; eu ii stiam separat dinainte si mi s-a parut minunat ca tocmai asa a fost imparteala duetelor in show) si un moment de maxima generozitate artistica din partea lui Tudor.

eram la New York anul trecut cind a fost finala X Factor si, dupa ce a fost cintecul asta in show, am primit zeci de mesaje de la prieteni: Leonte o sa cistige.

apoi, gasca de fete care a avut grija sa-i faca o campanie ca la carte pe net, m-a anuntat ca e cistigatorul.

nu stiu daca anul asta vor fi artisti care vor cinta cu finalistii, dar daca da, mi-ar placea sa aiba generozitatea lui Tudor Chirila – sa se gindeasca cum sa-l puna in valoare pe concurent.

stiu insa ca niciunul dintre concurentii de anul acesta nu are sustinerea lui Andrei Leonte – care a iesit din concurs cu aproape 30.000 de fani pe pagina lui de FB facuta in timpul show-ului. dar despre strategiile lor ( de anul trecut si de anul acesta) am sa scriu dupa show.

p.s. cu Andrei Leonte ma (re)vad duminica pentru ca-mi petrec toata ziua la Castel Films unde va fi finala XFactor Sezon 2, iar el va cinta in gala. am vazut si gala 2 (cred) impreuna, din gradene, cind mi-a povestit ceva care m-a surprins. “aplauzele ritmate ale spectatorilor din timpul cintecului, te incurca mult pe scena, pentru ca , cel mai adesea, nu sunt pe ritm”

4
2649
Vama 2012VAMA 2012
muzici simpa
13 years ago

VAMA 2012

textul de mai jos este scris de Simona Pop, cistigatoare a concursului care o ducea la o auditie privata a noului album Vama 2012. Albumul poate fi cumparat miine impreuna cu Gazeta Sporturilor

Vama 2021

De fiecare dată când scriu câte un text, trec, invariabil, prin aceleaşi etape. O idee, care se cuibăreşte undeva în mine şi nu îmi dă pace. Urmează o perioadă mai lungă sau mai scurtă până când găsesc forma cea mai potrivită să pun în cuvinte ideea cu pricina şi apoi un timp – fără prea multe amintiri – în care efectiv mă eliberez de ideea respectivă. Nu ştiu cum se face, dar parcă întotdeauna timpul acesta se raportează la noapte şi la un somn incredibil de odihnitor.

Este un sentiment copleşitor, greu de dozat în cuvinte. Este un soi de euforie combinată cu satisfacţia că ai dat tot ce a fost mai valoros în tine şi că ai făcut o treabă al dracului de bună. Urmează apoi o oboseală plăcută, care îţi învăluie creierul proaspăt eliberat de idee. Eşti frânt şi vrei să dormi, dar în acelaşi timp eşti atât de entuziasmat de produsul finit, încât regreţi că toată lumea doarme şi nu ai nici un om treaz în preajmă căruia să îi citeşti textul.

Încerci să dormi, dar nu reuşeşti decât să te gândeşti la acel text. Oare ai spus tot ce era de spus? A mai rămas ceva? Am ales drept varianta definitivă pe cea mai bună? Oare se înţelege ce vroiam să transmit prin simbolul x? Dar titlul? E sugestiv? Mii de întrebări plutesc în jurul tău şi ştii sigur că răspunsurile vor veni doar din confruntarea cu celălalt. Un celălat la care te raportezi în permanenţă. Adormi într-un final, iar dimineaţa, conştientizezi brusc că sentimentul de satisfacţie s-a transformat în îndoială.

Vine un moment de ezitare, în care simţi că textul tău poate fi o prostie, că nu este atât de genial cum credeai.  Ţi-e parcă teamă să îl citeşti cuiva. Dar dacă nu o să îi placă? Sau nu o să înţeleagă ce vroiam să spun? Sau va găsi poate puerilă metafora din titlu? Sau poate mă fac de ruşine? Te simţi cumva expus. Gol.

Câtă vreme textul era ştiut doar de tine, îţi aparţinea în exclusivitate. O dată ce îl faci public, el se înstrăinează de tine, se adaptează fiecărui cititor, trezeşte în el sentimente şi idei pe care tu nu le mai poţi controla. Ţi-e teamă de asta. De judecata celuilalt şi de modul în care el îţi va lua textul şi îl va transforma.

Dar în acelaşi timp textul ăsta blestemat este un secret pe care nu mai poţi să îl ţii doar pentru tine. Trebuie să îl citeşti cuiva. Fie ce o fi! Speri doar că totul va fi bine, că celalalt va empatiza cu textul tău. În fond tu eşti mulţumit de ceea ce ai făcut, ai dat tot ceea ce a fost mai bun în tine în momentul respectiv şi atâta timp cât tu ai conştiinţa că ai făcut ceea ce trebuia, nimic altceva nu mai contează.

Şi citeşti textul. Minutele acelea în care priveşti cu aviditate reacţiile celuilalt, sunt indefinit de lungi şi de copleşitoare. Toate întrebările dinainte se amestecă în capul tău şi aştepţi cu nerăbdare verdictul. Deşi cunoşti tu însuţi valoarea textului tău, ai nevoie de părea celuilalt. Fără el, textul tău nu poate prinde viaţă.

Am retrăit de curând întreaga gamă de sentimente (dar cu precadere ultimele) la audiţia pe care trupa Vama a realizat-o în garajul Europa FM. Şi a fost un sentiment reconfortant să ştii că şi alţii trec prin aceleaşi etape ca tine, că şi alţii au aceleaşi căutări şi experimente, că şi alţii îşi ridică aceleaşi semne de întrebare, că şi alţii trăiesc la fel de intens momentul în care se confruntă cu publicul.

Deşi încercam să joc rolul „celuilalt”, stând liniştită pe scaunul din public de pe care mi se permitea să (de)VALORIZEZ ceea ce ascultam, nu ştiu cum se face, dar mă simţeam parcă mai mult în postura lor.

Or fi de vină poate poveştile spuse de Tudor Chirilă, poveşti care recompuneau întreg traseul parcurs de acest disc.

Ori poate emoţia şi trăirile autentice ale fiecărui membru al trupei Vama. Erau prezenţi toţi în faţa noastră, ascultând pentru prima oară albumul cap-coadă. Album fusese terminat de mixat abia în noaptea dinainte, iar ei urmăreau pe de o parte reacţiile noastre,  dar şi propriile lor reacţii şi, pe de altă parte, felul în care suna munca lor definitivată. Aprobau entuziaşti din cap, sau ridicau din umeri, sau schimbau replici în şoaptă.

Era poate sentimentul acela că participi la un eveniment inedit, că eşti printre puţinii care au privilegiul să asculte în premieră ceva atât de nou şi nemaiauzit de nimeni.

Sau poate pur şi simplu, mi se părea totul atât de cunoscut din postările de pe blogul lor încât deja îmi însuşisem experienţele lor ca fiind ale mele.

Mă gândeam ce înseamnă să fii dedicat unei munci pe care o faci din plăcere. Să rămâi constant cu tine însuţi şi perseverent în ceea ce îţi propui. Să ai curajul să ieşi din sfera de confort şi să te aventurezi pe teritorii necunoscute pentru a te re-inventa şi re-descoperi. Să incerci. Să îţi asumi riscuri. Să accepţi critici. Să te deschizi în faţa celuilalt şi să accepţi  şi o altă viziune decât propria ta viziune.

Îi urmăream pe băieţii de la Vama cât de detaşat vorbeau despre un album la care au muncit 3 ani. Un album a cărui perfecţiune o aveau conturată încă de la început, dar au avut nevoie de timp să o definească în cele mai subtile nuanţe ale sale. O perfecţiune care avea nevoie de confirmări. Nu doar ale lor sau ale mediului muzical românesc, ci o confirmare la standarde occidentale.

Poveasteau amuzaţi cum l-au concediat pe primul străin care le-a ascultat albumul şi care i-a desfinţat. Şi totuşi, orgoliul nu i-a împiedecat să renunţe la piesele „proaste”, să le păstreze doar pe cele două bune şi să reia totul de la zero. Nici să încerce să mixeze în Canada pentru că acolo standardele de calitate se potriveau cu ceea ce căutau ei. Vorbeau cu nonşalanţă despre cum au petrecut 3 ani muncind la acest album. 3 ani de căutări şi confruntări pe multiple planuri.

Pe de o parte o căutare a propriei identităţi: doi membri veneau dintr-o trupă de succes care îşi conturase deja un stil al ei şi un public al ei. Alţi membri noi, care la rândul lor avea ceva important de comunicat prin arta lor, trebuiau să se integreze în noul grup. Nu este uşoară ruperea de trecut. Chiar dacă trupa Vama susţine că nu mai este nimic din trupa Vama Veche, mentalitatea publicului nu se poate schimba peste noapte. Poate componenţii trupei au ars anumite etape, au consumat anumite experienţe, dar publicul nu a trecut prin toate astea şi simte nevoia de a-şi aminti, de a găsi repere. Ori Tudor şi Vama Veche sunt repere greu de demitizat.

Mă întrebam dacă vor păstra în noul album ceva din specificul Vama Veche. Prima afirmaţie făcută de Tudor a fost aceea că nu vom regăsi nimic din trecut pe noul album. Între cer şi trecut îmi amintea parcă de Copilul şi durerea, dar poate numai prin forţa imaginilor vizuale pe care versurile şi muzica (filmică parcă) mi le induceau în imaginaţie. La fel şi tematica abordată, mereu prezentul cântec de impact social (Declar pierdută ţară), precum şi frumuseţea plastică a unor imagini create prin versurile lui Tudor mă trimiteau cu gândul la Vama Veche, dar era normal să fie aşa. Anumite constanţe şi afinităţi e firesc să fie păstrate, dar unghiul de abordare este complet diferit.

Vorbeam de o căutare de identitate. Cred că înainte de toate, marele merit al acestui album constă în faptul că a consolidat o trupă în adevăratul sens al cuvântului. Adică oameni cu aceleaşi principii estetice, cu aceleaşi standarde, şi, cel mai important, cu aceeaşi viziune. În 3 ani de experimente şi căutări, o trupă nou formată ajunge să se cunoască, să se testeze, să îşi depăşească graniţele şi orgoliile individuale, să înveţe să funcţioneze ca un întreg. Oameni diferiţi, fiecare cu contribuţia lui specifică, cu părerea lui diferită, ajung să se armonizeze, să îşi contopească diferenţele într-un tot unitar. Asta se întâmplă doar atunci când ai o viziune comună şi faci totul necondiţionat pentru că crezi în această viziune. Doar atunci când eşti focusat pe întreg găseşti cele mai ingenioase metode de a-ţi aduce o contribuţie personală care să se contopească cu a celuilalt şi să susţină întregul. Cel mai grăitor exemplu mi se pare modul în care povesteau cum au lucrat ca o echipă: pornind fi de la o linie melodică să ajungă la un text potrivit (Fata în boxeri şi tricoul alb), fie de la versuri la sunetul care să le confere forţa necesara (Între cer şi trecut).

Un al doilea plan al căutărilor este constituit de configurarea unei imagini reprezentative pentru trupă. Întrebări legate de ce stil trebuie să abordeze, dacă să fie comerciali sau nu, dacă să îşi creeze un brand şi o semnătură sonoră, dacă să îşi construiască un album tematic unitar sau nu etc. La toate aceste întrebări găsim răspunsuri doar ascultând albumul. Şi acest răspuns este categoric nu. A compune din suflet şi cu iubire nu merge cu niciunul dintre aceste concepte.

Cântece cu tematici variate, inspirate din experienţe personale sau imaginate, cântece cu linii melodice complet antitetice, cântece muncite din greu sau din contră create aproape instant, cântece cu mesaje sociale sau personale… găseşti pe acest album câte puţin din toate. Departe de a fi deranjant, acest lucru întăreşte convingerea că trupa Vama este o trupă matură, care ştie ce anume caută. A face muzică pentru ei este un joc nou în permanenţă. Şi atâta vreme cât au încă energia să se joace, rezultatele vor fi mereu noi şi surprinzătoare. Mai mult decât să rămână captivi într-un stil al lor propriu, creativitatea aceasta inepuizabilă, le va oferi cu siguranţă originalitatea.

Am văzut din întâmplare coperta noului album. Simplu şi transparent. Un fluture surprins în mişcare. Nimic altceva nu putea fi mai elocvent decât acest simbol. El sintetizează cel mai bine mesajul acestui album: metamorfoză, maturitate, frumuseţe, inocenţă, simplitate, transparenţă. Mă gândeam că efemeritatea asociată fluturelui poate fi de rău augur. Dar citind titlul albumului: VAMA 2012, mi-am dat de fapt seama că nu este deloc aşa. Într-adevăr, acest album sintetizează cel mai bine ceea ce înseamnă această trupă în acest moment clar definit în timp.

Cine ştie cum va fi fluturele ăsta în viitor? Cum va evolua, cum se va maturiza, cum va privi viaţa peste câţiva ani? Zbaterile astea de aripi din 2012, mă fac să cred că atâta vreme cât timpul, pasiunea şi viziunea comună nu vor dispărea din această trupă, vom avea parte de mulţi alţi fluturi şi în viitor. Mi-aş dori să cred că într-o lume haotică, energia şi forţa lor creativă ar putea fi contagioase şi ne-am trezi brusc prizonieri ai unei epidemii de iubire şi frumuseţe 🙂

1
2055
Vama 2012Albumul VAMA – 2012 – ca o intalnire cu-n prieten bun
muzici simpa
13 years ago

Albumul VAMA – 2012 – ca o intalnire cu-n prieten bun

Textul de mai jos este scris de Camelia Capitanu, invitata mea la auditia noului album Vama – 2012 – care se va lansa miercuri cu Gazeta Sporturilor

*
Albumul VAMA “2012” – ca o întâlnire cu-n prieten bun

Iar prietenul acela bun, îţi poţi fi chiar tu, ţie. Pentru că dincolo de muzică, e vorba de regăsirea lucrurilor care te ajută să fii tu, cel adevărat, şi nu cel pe care alţii l-ar vrea neapărat.

E despre pasiuni care trebuie să treacă prin realitatea fiecăruia dintre noi. Despre ambiţie şi încredere în propriile vise. Despre un fel de a simţi viaţa în cel mai autentic mod cu putiinţă, pentru ca atunci când tragem aer în piept, să simţim că trăim cu adevărat. Iar pentru toate acestea (nu, nu există MasterCard) există un singur drum. Dacă în călătoria asta, prin care trecem cu toţii, vezi lucruri în care nu te regăseşti şi ajungi să te simţi străin de ei, dacă nu chiar de tine, stai pe loc câteva momente. Priveşte. Schimbă traiectoria, întoarce-te la tine, iar apoi vei ajunge exact acolo unde îţi e locul. Aşa-i că au încercat să te facă să uiţi cine eşti, şi pentru ce trăieşti? Acum e rândul tău să demostrezi că nimic nu-ţi poate lua ce ai tu mai de preţ. Totul e să te transformi din spectator, în actor.

Cam asta se întâmplă atunci când muzica vorbeşte pe-nţelesul sufletelor. Devine mai mult decât un ritm şi-un vers, îţi creează propriul univers. Mai rămâne doar să ai răbdare să asculţi şi să înţelegi. Şi ar fi păcat să nu faci asta.

Când am auzit pentru prima dată cântecele de pe albumul “2012”, s-au întâmplat câteva lucruri care sunt sigură că-şi vor avea ecoul în altele şi mai bune. Pentru că te surprinde, te emoţionează, te face să-ţi aminteşti şi îţi arată altceva – cine ştie, poate chiar acel “ceva” de care ai tu nevoie.

M-am bucurat să văd o trupă VAMA entuziasmată de acest nou început, în care oferă atât de mult publicului. Aşa că, luaţi fără reţinere! Efectele, destul de puternice. Dar benefice.

Să căutaţi mai ales “Regatul meu pe un vis”, “Epidemie de iubire”, “Rolul Soarelui”, “Să dansăm” şi.. să ascultăm mai bine albumul.

“Pe orice drum spre succes
Îţi dau ei GPS
Te uiţi atent pe hartă
Visele tale nu-s”

(“Regatul meu pe un vis”)

<iframe width=”420″ height=”315″ src=”http://www.youtube.com/embed/9DXTmw5kSrs” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

0
2791
tudor chirila by alexandra sanduConcurs cu Tudor Chirila:)
muzici simpa
13 years ago

Concurs cu Tudor Chirila:)

in viata mea de jurnalist am scris de citeva ori despre Tudor Chirila. de fiecare data stia ca voi scrie despre el, fie pentru ca facusem interviu (ca atunci cind a jucat in “O lume pe dos” – aici un fragment pe care nu l-am pus in revista), fie pentru ca imi daduse acces la informatii oarecum private (ca vizita in studioul lui).

de data asta nu stie ca scriu si incalc o regula a prieteniei noastre: dau “din casa”. dar am un motiv, il scot pe Chirila la concurs:)

***
Cea mai indepartata amintire a mea cu Tudor e de pe vremea cind lucram la Radio 21.

Organizam o petrecere a radioului intr-o discoteca de pe linga Unirii care astazi nu mai exista, Why Not. In desfasuratorul concertului aniversar, Vama Veche era ultima, iar Tudor din prima clipa in care sosise isi aratase nemultumirea pt dotarea salii, pt cum se auzisera trupele de dinainte. Chiar si publicul parea suparat pentru ca nu participase la muzicile pe care le auzise pina atunci.

Nici la primul cintec de la Vama n-au reactionat spectatorii foarte bine si, din culise, il vedeam pe Chirila cum stringe din falci. Cind a terminat de cintat prima piesa s-a intors catre noi, cei din spate, a cerut o bere si -a facut semn trupei sa nu inceapa sa cinte. Am alegat pina la frigider mai tare decit campionii la 100m si, desi erau 3 – 4 m pina la el, mi s-a parut ca au trecut ore pina cind i-am dat cutia de bere. Imi amintesc ca era o cutie verde si, chiar si acum, mai stiu zgomotul urias al capsei care a deschis-o, in vizoleala publicului care probabil gindea ca si mine: “nebunul asta n-o sa mai vrea sa cinte”.

Tudor statea pe un scaun de bar, avea microfonul pe un stativ in fata si bea din bere. Dupa citeva secunde s-a intors catre colegii lui, le-a spus ceva ce nu auzeam, dar ii vedeam in continuare falcile incordate si ma rugam sa nu le fi zis “hai sa plecam”. Apoi a luat microfonul si-a inceput sa cinte “Knocking on the heaven’s door”. Era in lumea lui, cu ochii inchisi, cinta pentru el, nu pentru oamenii din sala. Dar in primul rind citeva fete au inceput sa plinga. A fost cu urale la sfirsit si -au stat mult in scena pentru ca i-au bisat.

Nici acum nu stiu daca atunci si-a pus ambitia sa urneasca publicul sau daca s-a aparat, cintind doar pentru el, rezultind magia aia. Trebuie sa fi fost prin 1998 – 1999.

***

Cea mai simpatica amintire cu el e dintr-un hotel bucurestean unde – in cel mai pur stil occidental – isi promova piesa “O lume pe dos” cu o sesiune de interviuri “one to one” cu diversi jurnalisti. Ma inscrisesem si eu pe lista, asa ca m-am asezat la masa interviurilor unde o avea alaturi pe mama sa, Iarina Demian, care nu era doar regizoarea acestui spectacol , ci si parte din distributie (se reintorcea la actorie cu acest text.)

Vorbeam despre cit de mult a ”chinuit-o” Tudor pe doamna Demian la repetitii, despre cum se aseza in sala ca spectator si se uita la dinsa cum joaca si protesta, o obliga sa o ia de la capat, impingindu-i limitele, pentru ca apoi sa se intoarca pe scena ca actor si sa se lupte cu rolul lui pentru care a muncit mult ( in prima parte e un dirijor si-a cercetat “coregrafia” celor mai mari dirijori ai lumii, a studiat partiturile lui Wagner ca sa uneasca pe scena corporalitatea specifica acestei meserii cu mintea personajului.).

Doamna Demian povestea ca se certau foarte mult la repetitii si-a zis: ”Ceea ce e foarte frumos aici, si eu am inteles foarte bine, e ca Tudor a suferit in momentele alea ca totul să iasa perfect. Dar era atât de dur! Ma gândeam: Doamne Dumnezeule, daca el ar repeta cu actorii n-ar putea sa duca piesa la capat niciodata. De fapt, intre doi oameni care au si relație de sânge, dar si profesionala, pot fi N situații limita, dar nu exista tradare”.

Tudor era intr-un fotoliu in stinga mea si s-a facut mic in scaun. Pur si simplu s-a lasat in jos intre pernele fotoliului si-a inceput sa rasuceasca intre degete un pliculet gol de ceai. A fost o tacere minunata de citeva secunde, in care era ca un copil de gradinita care tocmai a spus cit de mult o iubeste pe mama. Dupa citeva clipe a redevenit Chirila pe care-l stiti si-a explicat rational ce vedea pe scena, de ce protesta etc etc .

Asta era in 2010 si gasiti aici interviul publicat atunci.

***

Anul trecut prin primavara eram amindoi in Starbucks la Victoriei. In sfirsit se hotarise sa-mi arate scenariul pe care-l scrisese (ma rugasem de el ceva vreme in acest sens) si aveam in fata dosarul care tinea munca lui de citeva luni bune. Pe linga noi treceau fete care chicoteau cind il vedeau la masa lunga cu lampi, unde stau de obicei studentii pentru ca isi pot incarca laptopurile. El era pur si simplu “ecranat”, parea ca nu vede nimic din foiala pe care o produce in jur.

A pus presiune pe mine in primul minut “vezi ca l-au mai citit doar doua persoane pina acum”, apoi mi-a pus foile in brate si s-a bagat cu capul intr-o carte mai groasa decit Biblia.

Mi se parea ca-mi urmareste fiecare pauza, fiecare gest sau respiratie si ca, atunci cind dau pagina, stie care sunt replicile pe care urmeaza sa le citesc. Ca ma monitorizeaza mai ceva ca Tim Roth in Lie to me. El era cu capul in cartea lui si nu a rostit nicio vorba pina cind n-am spus: “gata, am terminat de citit”.

Conversatia din minutele urmatoare, tehnica – pe replici, pe structura scenariului, pe ideea de la care a pornit povestea -,  e cea mai personala/ intima discutie pe care am avut-o vreodata cu Tudor Chirila. Cea mai cu garda jos. Si e cea mai pretioasa amintire a mea legata de el. Si de perfectionismul lui.

Pe moment mi-am dorit foarte tare sa reuseasca sa-si faca filmul (si-acum imi mai doresc asta, pentru ca e o idee frumoasa si o poveste foarte emotionanta), dar pina sa ajung acasa aveam o alta idee in cap: ca Tudor ar trebui sa apara mai mult in public, in afara momentelor in care cinta, ca sa-l vada lumea cum e el de fapt.

***

De asta m-am bucurat tare ca la festivalul de teatru de la Sibiu de anul trecut a petrecut ceva vreme cu bloggerii acreditati (locuiam in acelasi hotel, a fost usor sa vina cu noi la cafea pe terasa), de asta m-am bucurat ca anul asta a mers sa vorbeasca la Women on Web, de asta ma bucur ca acum organizeaza un eveniment privat special la care doi dintre voi pot avea acces.

Marti, 8 mai, de la ora 19.00 in Garajul Europa FM e o auditie in premiera a noului album Vama si am voie sa invit doi cititori ai blogului. Nu doar ca vom putea asculta noul album “2012” in super premiera, dar Tudor si baietii vor povesti putin din istoria cintecelor si , sunt sigura, va fi inca o ocazie pentru cei care-l stiu pe Tudor doar de la tv sa fie surprinsi de cum e el, vazut de aproape.

Iata explicatia pentru care il scot pe Tudor Chirila la concurs:)

Spuneti-mi o amintire legata cumva de Tudor Chirila si Vama. Semnatarii celor mai simpatice povesti merg marti in Garajul Europa FM.

Concursul se incheie miine, luni, la ora 12.:)

P.S. Chirila nu ma omori. Promit sa nu mai scriu despre tine cel putin un an de acum incolo:) (dupa ce scriu despre cintecelul Rolul soarelui la nasterea caruia am asistat. apropo, e misto!)

P.P.S fotografia pe care am ales-o sa ilustreze acest text e realizata de una dintre prietenele lui Tudor, Alexandra Sandu, si face parte din proiectul DayDreamers

andrei-leonte-finala-xfactorandrei leonte si vama
diverse
13 years ago

andrei leonte si vama

are sens sa va mai spun cit sunt de bucuroasa ca a cistigat Andrei prima editie de la X factor Romania?!

acum am vzt via youtube interpretarile lui, pentru ca site-ul xfactor nu merge din afara tarii si mi-a placut mult mult combinatia Vama & Leonte.

si generozitatea lui Tudor Chirila care i-a creat un moment special lui Andrei, din piesa lui

I think this is the beginning of a beautiful friendship:)

3
2646
300955_2602696585504_1197524472_3024728_230181267_nCopilul … Vama
muzici simpa
13 years ago

Copilul … Vama

imi place f f mult noul clip Vama, Copilul care alearga catre mare

m-am cam emotionat…

si ma bucur f f f f f mult ca Tudor l-a ales pe dl Rebengiuc pentru acest clip si ca Dl Rebengiuc a acceptat…

de dimineata baietii de la guerrilla spuneau ca aceasta melodie e despre cum imbatrinim si ca e teama lui Tudor de imbatrinire; poate ca e despre imbatrinire (nu stiu insa daca Tudor se teme de ea), dar pentru ca se intimpla sa stiu si cine e copilul din clip si sa fac un racord cu ce e in imagini vs ce a fost/ este in viata reala, cred ca e si o melodie despre “tata”/ “a fi tata” si despre mostenirile emotionale pe care le caram dupa noi…

si sunt f curioasa cum va fi perceput cintecul care e foarte conceptual si filosofic in versuri, pe mai multe straturi… adica un pic greutz pentru publicul Vama… dar sunt copiii destepti si vor intelege, iar daca nu inteleg totul, muzica o sa-si faca treaba si o sa-i impresioneze…

anyway, bravo tudor, am cam plins in dimineata asta

2
2025
sibiu_foto_afisFITS 2011 – oameni si faze
teatru
14 years ago

FITS 2011 – oameni si faze

claudia – E cea mai cautata persoana din festival. peste citeva zile isi va da doctoratul in teatrologie, dar acum – in saptamina festivalului – n-are timp sa invete. in fiecare seara, inarmata cu zimbete, raspunde amabil tuturor solicitarilor “n-ai un bilet si pentru mine in seara asta?” (are locuri la spectacole pentru actori, producatori, jurnalisti)

Zoltan Balazs – regizorul ungur spectacolului Leone si Lena care a fo in deschiderea festivalului; o montare care a incercat sa aduca in scena cel mai important atribut al acestor vremuri: interactivitatea. fiecare act al piesei are 25 de versiuni, actorii nu stiu ce versiune urmeaza sa joace, regizorul le spune in timpul piesei, iar spectatorii stabilesc finalul. Zoltan vine in 2012 la Sibiu sa monteze o piesa de la care sunt mari asteptari. partea frumoasa e ca textul propus de teatrul din Sibiu e unul pe care Zoltan in are in minte de multa vreme – de unde se vede treaba ca spiritele se intilnesc undeva pe deasupra granitelor.

*
– se mai bucura de aplauze si performeri de nivelul astora?, am intrebat-o pe doamna Rodica Mandache la sfirsitul spectacolului Rushes Plus, al trupei de dans Inbal Pinto & Ashvalom Pollak.
– sigur ca da. nu esti niciodata suficient de mare ca sa nu te bucuri de aplauze. ba din contra, te bucuri mai tare.

*
– Miine joc doua spectacole, unul de la 5 altul de la 8, mi-a zis ieri Tudor Chirila.
– si nu ti-e greu?
– ba da.
– ai emotii? mari. si de rezistenta, si tehnice, dar si sa stiu sa-mi dozez vocea sa ma tina si pentru spectacolul doi.

….
de unde se vede treaba ca si ai mari si faimosi si cu succes la public is umani. si au temeri.
* O lume pe dos ( cu Tudor Chirila si Iarina Demian ) se joaca la Sala Studio a Casei de Cultura a Sindicatelor, vineri 3 iunie

0
1685
chirila o-lume-pe-dosTudor Chirila fata in fata cu Iarina Demian
teatru
14 years ago

Tudor Chirila fata in fata cu Iarina Demian

text aparut in Tabu, martie 2010.

Prolog.
În care se explică de ce se înțeleg atât de bine pe scenă (și în afara ei) Tudor Chirilă și Iarina Demian.

Iarina Demian: Între doi oameni care au și relație de sânge, dar și profesională, pot fi N situații limită, dar nu există trădare. Si în profesia asta a noastra, în special, sunt foarte mulți trădători. Ai nevoie să știi că cineva lângă tine trage alături de tine chiar dacă te cerți la disperare. Oamenii inteligenți ajung la concluzia că un lucru e mai bun decât altul și disputa se încheie, dar nu se trădează. Între noi nu mai e vorba de mamă, tată, fiu, văr. E vorba de o echipă care are o bază ca asta.

Actul 1
În care Tudor Chirilă își construiește rolul dirijorului din “Preludiu și Liebestod”, prima din cele 3 piese. Pe muzica lui Wagner pentru Tristan și Isolda.

Tudor Chirilă: Foarte mult m-am chinuit cu rolul ăsta. În primul rând emoțional, pentru că am simțit niște lucruri în comun din viata mea cu personajul ăsta. Åži te sperie când e vorba să te joci pe tine.
Apoi tehnic. E vorba de un dirijor. N-am putut să mă urc pe scenă și să fac pantomimă. Am studiat un dirijor care mi-a placut foarte mult, Mariss Jansons, care a venit in festivalul Enescu chiar cu Wagner – Tristan și Isolda.
A fost un semn. Bun. Noi repetam, eram la lectura textului în care se vorbea de Wagner și în festival a venit exact asta.

Iarina: Am avut niște emoții imense când am mers la concert.

Tudor: Am luat înregistrarea de la TVR de la camera care a stat chiar pe dirijor. L-am studiat seri la rind. Calculatorul meu e plin de însemnări despre gestică (“desface brațele”, “arcuiește mâna”), dar și de metafore care să dea substanță gesturilor (“învăluiește o femeie pe după gât”). O parte din ele se află și în caietul program. Åži când l-am învățat destul de bine, am putut să aduc gesturi din mine sau din personaj. Nu mai era o corporalitate mimetică, era una filtrată. Dar a fost foarte greu să ajung la asta. La un moment dat nu mă mai ocupam decât de “dirijat”.

Iarina: Aici a fost conflictul dintre noi.

Tudor: Un conflict mare. Da.

Iarina: Făcea prea mult. Mult prea mult.

Tudor: Dar eu știam asta. Åži explicam: “Fac mult acum ca să am de unde topi mai târziu.” Cu rolul eram destul de înainte la un moment dat, după aia am rămas în urmă și am devenit “dirijor”. Au fost două chestii până s-au unit: dirijorul ca și corporalitate, și dirijorul ca și minte. Åži a mai fost ceva foarte greu: să nu cânți vorbele când vorbești pe muzică.
Cu asta s-a luptat foarte mult regizorul din mama: “Tu trebuie să te lupti cu Wagner. Să fii un contrapunct la muzica lui.” S-a luptat cu toată lumea pe chestia asta.

Iarina: La un moment dat nici nu mai juca. Dar eu am înțeles foarte bine că întâi trebuie să învețe să dirijeze ca să se liniștească. Pe de altă parte, trecea timpul și era tot cu gestica amplă de dirijor. Åži treceam prin toate stările posibile. Dar până la urma totul a fost foarte bine.

Tudor: Rolul s-a salvat în ultimele 5 -6 repetiții.

Iarina: A fost un moment foarte greu pentru mine, nu ți l-am spus niciodată. Totul a ieșit foarte bine până la secvența în care rememorează dirijorul o partidă de sex, la Milano.

Tudor: Da, îmi tot venea să cânt vorbele.

Iarina: Era ceva în-gro-zi-tor. Åži mă gândeam “Doamne, ce să fac?”

Tudor: Mi-a ieșit într-un final, dar cred că am mai lucrat pe rol și după primele spectacole, după ce am văzut și reacția publicului.

Iarina: Tudor e încăpăținat, dar are inteligența scenică de a pricepe că e mai bine ceva decât altceva. După o dispută, vorbește inteligența scenică din el. Nu mă întâlnesc foarte des cu actori inteligenți pe scenă.

Tudor: Zic NU din prima, după care e un proces foarte lung până la DA, desi știu că e posibil să fie bine, că nimeni nu-ți vrea răul. Nici mama ta, nici un regizor. Dar, la mine, NU vine și din faptul că merg foarte mult pe instinct, în prima fază a formării unui rol. Åžtiu că instinctul nu e tot timpul corect, dar tind să-l cred. Iar acasă mă mai gândesc “Hmm…Bine, hai”. Dar acum sunt un instrument mult mai bun decât în urmă cu câțiva ani. N-am mai negat chiar așa de mult. Cred că vine odată cu vârsta.

Actul 2
În care Iarina Demian se reîntoarce la actorie, ca o datorie de onoare față de sine. Si în care fiul, Tudor Chirilă, e oglinda în care își construiește rolul.

Iarina: Foarte greu am luat decizia de a mă întoarce ca actriță. Mereu îmi spuneam “O să joc eu sau cine va fi. Sau poate o să găsim o dublură”. Mă ascundeam. E foarte greu pentru că, dacă tu montezi un spectacol, trebuie să ai o oglindă și ca să joci. Dar, am reusit.

Tudor: E greu să te regizezi pe tine.

Iarina: Da. Nu te poți vedea. Am mai avut experiența asta cu prima mea piesă din 2000. Un Kopit. Îi mai trimiteam în sală, pe Dorina Chiriac, pe Tudor, care jucau. A fost greu, dar până la urmă criticii au spus că e incredibil ce a ieșit.
Aici nu am foarte mult text, sunt doar în ultima piesă, dar și-așa mi-e foarte greu pentru că nu pot să îmi mai văd spectacolul. Stau în spate acolo și tremur, ascultându-i .

Tudor: Pot să vorbesc eu mai mult despre lucrul ei cu sine, pentru personaj.

Iarina: Tudor a trecut printr-o experiență foarte ciudată și drăguță în același timp, alături de mine, cu piesa asta. El juca, dar nu mai putea să fie atent la avea de făcut. Era atât de speriat că eu sunt acolo și că trebuie să revin la teatru. Åži ce-o să fac eu.

Tudor: Eram spectator. Mă uitam la rolul ei.

Iarina: Da, era Tudor Chirilă, nu un personaj îmbrăcat în travesti. E într-un moment al celei de-a treia piese, când poartă hainele soției lui. Din când în când oprea repetiția și zicea: “Haide domnule, mai fă o dată.” Se ducea în sală și se uita. A stat acolo și a făcut pe regizorul o vreme. Si ne certam.
“Tudor, eu nu pot să fiu așa vulgară cum crezi tu că trebuie să fie personajul. Vulgaritatea mea ține de altă zonă.”
“Da, poate că ai dreptate, dar aici ți-am spus să faci așa”, zicea încăpățânat și eu îl lăsam până se liniștea.

Tudor: Orice rol când se naște are niște momente când actorul merge bine în direcțiile alea. Momentele respective sunt fixate ca la alpinism; sunt piloane care te ajută să urci mai departe. Si nu toate nuanțele sunt fixate bine într-un rol de la început. Iar ea ce prindea, nu mai făcea câteodată și eu mă enervam. “Dar ai făcut bine aici, fă așa și fă așa.”
Era o diferență de viziune. Eu o vedeam pe babă –personajul ei – puțin mai mitocancă. Iar ea a adus mult mai multe nuanțe. Ce e mișto acum la personaj e că nu mai ai unde să-l încadrezi. E un amestec între Vivienne Westwood cu o instalatoare, sunt mai mulți nebuni într-unul singur.

Iarina: Ceea ce e foarte frumos aici, și eu am înțeles foarte bine, e că Tudor a suferit în momentele alea ca totul să iasă perfect. Dar era atât de dur! Åži eu mă gândeam “Doamne Dumnezeule, dacă el ar repeta cu actorii n-ar putea să ducă piesa la capăt niciodată”.

Tudor: Eu încercam să ajut…Mă simțeam cumva vinovat pentru că am insistat destul de mult să se întoarcă pe scenă și nu cred că ea regretă acum. Cred că îmi mulțumește. A spus cândva un lucru foarte frumos care e o sinteză a meseriei noastre: “Actorul este iubit, regizorul este respectat.”

Iarina: Pentru că am simțit asta pe pielea mea. În momentul în care ai terminat spectacolul ca regizor, nu mai ai nicio participare. Eu în mod special, Tudor e martor aici, am fost la toate reprezentațiile spectacolelor pe care le-am montat.

Tudor: Nu uiți la Avatar cu gândul că l-a facut James Cameron. Åži nici după ce se termină filmul nu te gândești foarte mult la meritul lui, cât te gândești la meritul echipei. Dar până la urmă e meritul omului care adună toată lumea. Asta se neagă regizorilor cumva.

Iarina: E mai mult de atât. Regizorul a jucat pentru toată lumea, a gândit pentru toată lumea, a construit pentru toată lumea. El creează personaje. El vede persoajele înainte să le vadă actorul și începe să-i dea, să-i dăruiască de toate.

Tudor: Inspiră pe toată lumea. Dar, vorba dirijorului din piesă, “Acolo sus ești foarte singur”. Regizorul e foarte singur, nu e atât de iubit.

Epilog
În care se explică o altă față a succesului lor.

Iarina: Eu am mai spus-o: de când sunt liberă, sunt fericită. Am pus spectacole la Teatrul de comedie, dar și cu fundația mea și-am pus ce am vrut. Åži pentru asta mă simt liberă. chiar dacă ne-am chinuit groaznic.

Spectacolul “O lume pe dos” se joacă la Teatrul de Comedie din București

1
2641
oameni din "aluatul bun"
15 years ago

prietenie

am gasit la tudor chirila pe blog ceva absolut minunat.
am citit asta si lacrimile au luat-o singurele, pe obraji, la vale

Putin inainte de moartea sa, pictorul Luchian era foarte bolnav. Boala sa grava era insotita de un tremur al mainilor. Luchian a luptat din rasputeri sa picteze pana la sfarsitul zilelor sale, efort care s-a sfarsit cu procese intentate de dealerii de arta care nu-i mai recunosteau tusele tremurande si il acuzau ca-si pune semnatura pe falsuri ca sa castige mai mult. Intr-una din diminetile acelor ultime zile, Arghezi l-a sunat pe Luchian care plangea. Arghezi a intrebat de ce. Luchian i-a spus ca doar cu o seara inainte George Enescu a venit la el in timp ce zacea in pat si, fara sa aprinda lumina, fara sa spuna vreun cuvant, a scos vioara si i-a cantat lui timp de doua ore, fara oprire.

3
2019
personal
15 years ago

ce n-am scris despre Tudor Chirila in Tabu, martie 2010

in tabu martie 2010 e un articol despre cea mai recenta piesa in care joaca Tudor Chirila, O lume pe dos in regia doamnei Iarina Demian (care se reintoarce pe scena ca actrita cu aceasta piesa!)

mi-a placut intilnirea cu ei, mai ales ca pe doamna Demian nu o stiam personal si m-a fermecat cu totul. dar inainte de orice, mi-a placut ca si-au promovat piesa asta la nivel occidental; cu sesiune de interviuri intr-o zi pentru toti jurnalistii, intr-o sala de conferinte dintr-un hotel. exact ca pentru promovarea filmelor mari de afara.

e un fragment din conversatia noastra pe care nu l-am pus in revista din motive tehnice, desi mi-a placut f f mult.

(am optat ca pentru revista sa fac o structura ca un text de piesa de teatru, cu dialoguri intre tudor si iarina, dialoguri cu garda jos despre cum si-au construit rolurile, despre cit de greu le-a fost sa ajunga la o anume stare, despre momentele dificile ale colaborarii lor etc.
monologul care nu se regaseste in revista e a lui tudor si imi era adresat mie, nu era o discutie cu doamna demian. se ridicase in picioare cind spunea ceea ce veti citi mai jos, era super patimas, ridicase tonul.)

totul a plecat de la remarca mea despre standardul profesional occidental la care avea loc intilnirea noastra si de la faptul ca, prin acest gen de intilnire, e o lupta cu sistemul.

*
monologul lui tudor chirila (pe voci diferite, in functie de intrebare/raspuns)

Bey nu ma lupt cu sistemul, mie mi se pare normal ca acum daca avem internet, ca tot se vorbeste atit de mult de internet, problemele sunt simple. Nu mai exista diferenta intre America si Romania decit de limba.
Avem toti acces la aceleasi instrumente?
Avem!
Avem acces la mai putini bani.
E adevarat, dar si in America exista chestia asta cu accesul la mai putini bani. Ca blair witch project a costat 23.000 de dolari.
Deci toti avem acces la aceleasi texte, la tot.
Hai sa zicem ca sunt inca diferente.
Intr-un studio ai acces la aceleasi scule, deci omul trebuie sa faca diferenta. De asta noi in tara asta ar trebui sa investim foarte mult in educatie, daca vrem sa ne salvam. Pentru ca noi toti o sa avem programe si bani sa ne cumparam calculatoare de la Steve Jobs, dar nu o sa avem niciodata oamenii pregatiti daca nu investim in educatia lor. Si aici e o problema de mentalitate.
La ce te raportezi?
Daca ma raportez la teatrul romanesc ar trebui sa inchid sandramaua de mult. Ca am facut spectacole f bune.
Dar oare raportat la londra si la ce se intimpla acolo, am facut eu spectacole destul de bune?
Si raspunsul probabil este nu.
Si decit sa stau cu explicatii si raspunsuri cu “de ce nu le-am facut pentru ca n-am avt bani”…
Pai…
… dar eu stiu, daca aveam banii de productia aia, daca stiam ce sa fac cu ei?!

*
sa cititi interviul din revista, dialogul mama fiu (iarina & tudor) e mi-nu-nat.
aici un alt monolog al lui tudor chirila despre piesa o lume pe dos

O lume pe dos se joaca la Teatrul de comedie.

2
2005
personal
15 years ago

Chirila, Cruciada Culturii & “nimik”

il stiu de mult, a participat la evenimentele statiilor radio pentru care am lucrat, ne-am lovit de-a lungul timpului unul de celalalt cu o multime de lucruri.

l-am vazut in anii astia pe scena crescind pe dinauntru, alimentindu-se cu energie aparent din nimik, si facind jam session-uri uimitoare. Am inca in cap un concert unplugged de acum 7-8 ani pentru europa fm.

l-am vazut infuriindu-se aparent tot din nimik si renuntind la proiecte pe loc.

“Nimic”-ul asta – nu stiu sa-l numesc inca – m-a facut sa fiu convinsa ca vama veche nu va mai fi vama veche fara el. Ceea ce s-a si dovedit pentru ca acum Vama e mai aproape de ceea ce stie publicul despre spiritul vama veche, decit este cealalta trupa care s-a format prin despartire.

*
So, vorbesc despre Chirila pentru ca tocmai ce am citit manifestul miscarii initiate de el, Cruciada Culturii, o idée demna de Don Quixote care sper sa miste mai mult decit morile de vint. O idée aparuta tot din “nimik”-ul despre care spuneam mai devreme: un amestec de bucurie si furie, de placere si sila…

Frumosul şlefuieşte elitele, iar elitele şlefuiesc poporul. Pentru asta e nevoie ca elitele să-şi recapete conştienţa şi conştiinţa de sine, astfel încât, cei care aspiră la statutul de oameni de cultură, să poată privi către un tărâm bine conturat şi nu către un arhipelag de insule aruncate la întâmplare.

Prin oameni de cultură nu înţelegem doar scriitori, muzicieni, artişti plastici, fotografi, actori, regizori, critici sau istorici de artă, ci şi consumatorii, spectatorii, cei care îşi doresc să se cultive, să evolueze prin cunoaştere şi prin consumul de artă autentică.

Cruciada Culturii îşi propune să devină o umbrelă la adăpostul căreia oamenii de cultură să poată să-şi urmărească viziunile şi credinţele într-un cerc cât mai larg

Manifest Cruciada Culturii

Primul eveniment din miscarea care lupta impotriva uritului, a mimetismului si vulgaritatii: Sarah Chang la Ateneul Roman. 14 februarie, ora 19:00Vor mai fi si altele pe parcursul acestui an.

In contextul asta, daca va luati un bilet (de aici, de exemplu) , faceti si voi parte din lupta impotriva prostului gust. Zic sa ne vedem la concert.

Cu Tudor Chirila va veti reintilni in Tabu curind

4
10828

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!