Monthly Archives : October 2011

regele dragosteculise la un discurs istoric

culise la un discurs istoric

aseara la 10, Regele Mihai a vizitat Parlamentul. n-a stat mai mult de 10 minute, dar a vrut sa stie amanuntele din sala, pe unde intra, cum sunt scarile etc.

micile detalii ale unui perfectionist.

*

dintre fotografiile publicate astazi imi plac doua foarte mult, ambele ii apartin lui Cristian Sutu si ambele au in comun cuvintul “iubire”

uitati-va la privirea Regelui catre Principesa.

*

uitati-va la privirea Regelui catre sala, a Principesei catre Rege si a Principelui catre Principesa.

*

a fost o zi frumoasa astazi in Parlament.

2551
King_Michael_I_of_Romania_by_Emanuel_StoicaIi spunem cu totii “La Multi Ani” Majestatii Sale Regele Mihai al Romaniei?

Ii spunem cu totii “La Multi Ani” Majestatii Sale Regele Mihai al Romaniei?

multi zic despre noi ca nu mai avem respect pentru istorie.

zic ca ne intereseaza doar stirile tabloide si habar nu avem de adevaratele valori.

zic ca n-avem implicare sociala pentru ca nu ne pasa…

dar nu ne observa pentru ca nu reactionam cu totii, simultan.

*

Ii spunem cu totii “La Multi Ani” Majestatii Sale Regele Mihai al Romaniei?

simplu: miine, 25 octombrie, cind Regele implineste 90 de ani, pe Facebook sau twitter sau blog. cu o singura fotografie si un “La Multi Ani, Majestate”, fara nimic altceva.

o urare care prin simplitatea ei, dar si prin puterea data de numarul mare de mesaje, le va arata celor din jur ca generatiei noastre ii pasa. si-si stie istoria. si o respecta.

multumesc.

crizantemeScrisoare de la Cluj

Scrisoare de la Cluj

Ruxandra Predescu a fost unul dintre bloggerii oficiali, membru intr-un juriu special, la Festivalul  International al Filmului de Comedie de la Cluj care s-a incheiat simbata seara.

Ar fi trebuit sa fiu si eu acolo, dar am ramas in Bucuresti cu alte proiecte. Ruxa care e tres tres s!mpa s-a gindit sa imparta cu miine din povestile ei de la Cluj si mi-a scris o scrisoare, pe care o gasiti mai jos:)

**

Dragă Cristina,

Îţi scriu rândurile asta în avionul ce mă aduce acasă de la Cluj (deci sunt în aer!), răgaz şi prilej pentru a-ţi povesti cum a fost, fiindcă ştiu că ar fi trebuit să fii şi tu la Festivalul Internaţional al Filmului de Comedie.

În primul rând, ţi-ar fi plăcut Clujul, fiindcă e un oraş mai aerisit decât Capitala noastră, cu multe clădiri vechi pe care transilvănenii au ştiu să le pună în valoare. Drept e, cele trei cinematografe în care a avut loc Festivalul erau toate în centru, şi tot aşa şi cafeneaua oficială, Klausenburger. Ţi-ar fi plăcut teribil muzica şi atmosfera de acolo fiindcă era… ei bine, în lipsa altui cuvânt mai bun, boemă.

Apoi ţi-ar mai fi plăcut Camino, restaurantul în care îl găseşti pe Hădean. Adi Hădean, şi unde, dincolo de „salăţi”, ai fi adorat humusul cu seminţe de pin (ştiu că eşti fan!) dar şi bruschetele sau muşchiul fraged de porc, tavalit prin tot soiul de mirodenii înainte şi în tipul coacerii.

Desigur, nu pot să nu-ţi spun de degustarea de deserturi, taman ţie, o împătimită a ciocolatei! Ciocolata n-am putut aduce, dar am pentru tine nişte crizanteme vesele. Vezi poza 🙂

Dincolo de toate aceste alinturi, au fost filmele din cadrul Festivlului care, apropo, a avut ca temă, anul acesta, comedy-drama, un amestec de râsu’-plânsu’ cum place la români. Ţi-ar fi plăcut teribil Gobbel, scurt metrajul pe care noi, juriul, l-am declarat câştigător la unison, şi tinerii regizori prezenţi acolo, ba chiar ai fi putut să-l revezi şi pe Manole în Grand Hotel Italia, film pe care eu nu apucasem să-l văd la Anonimul, astă vară. Săracul Manole cu păturica trasă până sub bărbie! M-a amuzat tare!

Totuşi, cel mai mult, la acest Festival, m-a bucurat şi îmbogăţit prezenţa doamnei Draga Olteanu Matei, despre care sigur nu ştiai că a scris scenariul de la Cucoana Chiriţa, nu? Şi că nu e doar o fabuloasă actriţă dar e şi un om foarte frumos – îţi mai povestesc eu când vin acasă, fiindcă acum (deja!) ne pregătim de aterizare. Vezi, e scurt drumul de la Cluj la Bucureşti, ar trebui să mergem mai des acolo!

Cu drag,

Ruxandra

PS Pentru că ştiu că ai o afinitate cu MasterCard, îţi trimit alăturat o fotografie făcută chiar acum, în avion. Mi-a plăcut la nebunie ideea!

*

comentariul meu:  Draga Ruxa, stii ca te invidiez pentru ciocolata pe care ai mincat-o de la Hadean si pentru intilnirea cu doamna Draga Olteanu Matei. Dar iti multumesc tare pentru rinduri si ii urez cu tot dragul La Multi Ani, doamnei Draga Olteanu Matei; urare pe care stiu ca ai rostit-o si tu astazi cu toate gindurile bune catre dinsa.

3476
timetintinTintin pe coperta Time

Tintin pe coperta Time

cind Spielberg a facut Minority Report, revista Time a facut o coperta cu el si un reportaj despre inovatiile pe care le arata in film si care ar putea fi peste 25 de ani de actualitate. au trecut mai putin de 10 ani si aproape toate tehnologiile de acolo ne sunt la indemina.

editia din aceasta saptamina a revistei Time il are pe coperta pe Tintin, pentru ca Spieleberg l-a adus pe marele ecran in 3D. povestea imprietenirii dintre regizor si jurnalistul cu parul roscat din benzile desenate e delicioasa.
*

The Boy from Brussels Tintin didn’t start out as pan-European, let alone global. He started out as Belgian. Hergé was the pen name of one Georges Remi, who was born in 1907, the son of a worker in a candy factory in Brussels. He grew up a Catholic and an ardent Boy Scout.

He began publishing Tintin’s adventures in a Brussels newspaper, and they were an instant hit: at the end of Tintin’s first adventure, a trip to the Soviet Union, the newspaper threw a welcome-back party at the train station. Thousands of fans showed up and mobbed the hapless Tintin stand-in, a local Boy Scout with his hair gelled up into Tintin’s trademark ginger quiff. It rapidly became clear that Tintin was destined to escape from his humble beginnings as easily as he shed handcuffs in the comic books.

Tintin’s story would eventually be translated into 60 languages (he is Dingding in Chinese and Tincjo in Esperanto). He has been adapted for the radio, the stage, TV and the movies, though never on a grand scale. There are Tintin stamps and a 10-euro Tintin coin. The first comic strip to enter the modern-art collection at the Centre Pompidou in Paris was Tintin. A bronze statue of Tintin and Snowy stands in a square in Brussels.

*

restul povestii, despre cum s-a imprietenit Speilberg cu Tintin in coverstory-ul Time.

Tintin-ul lui Speilberg  intra pe ecrane in Romania de vineri:)

1587
immunity-1paradox

paradox

cei mai frumosi oameni se trezesc dimineata, se uita in oglinda, isi vad cearcanele si zic ca sunt uriti.

cei mai destepti oameni incearca sa rezolve probleme importante, uneori nu gasesc rezolvarea si spun ca sunt prosti.

cei mai prosti oameni habar nu au ca sunt prosti.

1846
back-to-schoolseminar content Blogoree

seminar content Blogoree

la invitatia lui Bobby Voicu am fost astazi la primul seminar Blogoree pentru 2011, legat de continul pe care-l producem pe blogurile noastre.

participantii la seminar erau proprietari de bloguri (sau autori) de maximum un an vechime in online si miza pe care mi-am propus-o pentru seminarul acesta a fost ca toti sa constientizeze ce scriu, pentru cine scriu si cum pot sa-si faca informatia personalizata pentru formatul blogului lor.

fiind seminar, mi-am dorit ca fiecare dintre participanti sa plece de acolo cu citeva raspunsuri personalizate pentru blogul lui.

***

n-am voie sa va povestesc foarte mult din ce am facut (trebuie sa participati la seminariile Blogoree, sa fiti inscrisi in forumul Blogoree, ca sa aveti acces la toata informatia; asta e regula celor care organizeaza aceste seminarii), dar in mare lucrurile au stat cam asa.

fiecare participant si-a definit publicul tinta, cititorii lui, ce vrea sa transmita cu blogul lui (l-am mai ajutat eu sa-si puna diagnosticul cind avea probleme)

apoi a inceput sa se gindeasca la subiecte noi pentru blogul lui, in descrierea agreata, dar si colegii de seminar au facut propuneri.

terenul fiind pregatit, am executat un exercitiu foarte dragutz: le-am dat ca tema “Ceremonia Oscarurilor” si i-am rugat sa faca propuneri de subiecte pentru blogurile lor.

***

– pentru un blog de travel, titulara a propus : locatii din filme, ce iti trebuie pentru o excursie la LA pentru ceremonia Oscarurilor, turul caselor actorilor nominalizati (si a mai avut subiecte)
– pentru un blog de public speaking – cele mai tari discursuri de la oscaruri de-a lungul timpului; cine scrie speech-urile cistigatorilor
– pentru un blog de gadget-uri – aplicatii si site-uri care au info speciale legate de oscaruri, ce gadget-uri au actorii nominalizati, ce gadgeturi apar in filmele nominalizate (si-a fost o lista foarte lunga pentru ca proprietara blog-ului era f creativa)
– pentru un blog de lifestyle – oaza de liniste si bucurie, cum le denumisem noi (aveam 3 bloguri in categoria asta) – un interviu cu un sofer de limuzina, dintre cei de la oscar (sau un story despre cum sunt alesi soferii de limuzina)

*

absolut toti participantii au avut cel putin un exemplu f f bun, f specializat pentru blogul lor. ceea ce m-a ajutat in sustinerea teoriei “nu avem nicio scuza sa spunem: nu am ce sa scriu”, e nevoie insa de reporting, research, sa-ti cunosti bine definitia blogului tau si ce vrei sa le comunici oamenilor care te citesc, ca sa poti sa livrezi un continut unic/diferit de al celorlalti.

*

am mai vorbit despre sezonalitatea informatiilor, despre informatiile de actualitate, despre cum poti sa-ti planifici in avans niste subiecte pentru ca ele tin de un calendar (Craciun, Paste, valentine’s…) si cu cit te gindesti in avans la ele, ai mai multe sanse sa scrii ceva diferit, sa descoperi un unghi inedit.

*
mi-am dorit mult de la seminarul acesta ca participantii sa inteleaga ca exista un mecanism al pregatirii pentru o stire pe care o pui pe blog si sa-si doreasca sa aiba lucruri diferite, noi, daca se poate unice…


si sa inceapa sa aiba curaj sa produca singuri content cautind surse, dind telefoane, iesind in strada etc

*

le-am dat o tema pentru acasa, care are drept premiu o carte pentru cel care scrie cel mai bun articol.

aaa, si-am mai dat un premiu, o ciocolata, celui mai votat (de ei) text despre Telefonul Copilului – tema cu care se inscrisesera in concurs; a fost felul meu de a le atrage atentia ca “scriem pentru audienta si ne place aprecierea publica, oricit ne-am ascunde de asta. daca am vrea sa scriem doar pt noi, am scrie pe o hirtie si-am citi-o in baie.

ce am uitat sa le spun, dar o citeasca si ei aici, sunt sigura, e ca “cititorul o sa -ti acorde atentie dupa ce a vazut ca primeste multa atentie din partea ta”. asta e traseul corect: mai intii dai si dupa aia primesti. sau ceri.

*
dupa ce isi fac lectiile, pun link-uri la articolele lor, dar trebuie sa munceasca putin pentru asta:)

ioanaMonoloage interioare

Monoloage interioare

Exista momente in viata in care nu stii pe ce drum sa o apuci si, practic, nu-ti ramane decat sa stai tu cu tine.

De cateva zile imi dau intalnire cu mine sa vad ce mai fac si cum ma descurc, imi povestesc lucruri si caut un raspuns la intrebarile mele. Cel mai tare e ca descopar aceleasi povesti si m-am cam saturat.

Acum am inceput sa caut o solutie pentru a ma tolera. In prima faza am inceput sa ma plang(din nou), m-am ascultat, mi-am plans de mila.. si de cateva zile imi vine sa ma iau la misto…si mi se pare fascinant ce senzatie pot sa am si cat de mult ma ajuta sa fac asta, cel putin acum.

Imi dau seama de foarte multe lucruri si de faptul ca pot sa imi infrunt pornirile rautacioase la adresa mea si ca astfel ma motivez sa-mi plac.

Astept cu nerabdare ziua in care sa ma pot uita in oglinda si sa-mi spun cu tot sufletul ca m-am indragostit de mine, insa pana atunci, cred ca trebuie sa ma opresc sa ma raportez la altii, sa ma expun exact asa cum sunt si sa ma accept cu tot ceea ce fac pentru mine, bun sau rau…

Si cel mai important, sa invat ca in viata nu exista probleme ci doar solutii si decizii.. Insa pana atunci va trebui sa-mi mai suport monoloagele interioare…

*
Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC

1989
principesain spatele interviului cu ASR, Principesa Margareta

in spatele interviului cu ASR, Principesa Margareta

Inainte de ultimul draft pe care l-am editat pentru interviul cu Alteta Sa Regala Principesa Margareta voiam sa las lucrurile sa curga altfel.

***
„Nu vreau sa tin discursuri, să dau lectii nimanui. Numai prin exemplul personal putem sa mergem inainte. Si oamenii vor intelege.“, spusese spre finalul interviului Alteta Sa Reagala.
Mi-as fi dorit ca fraza asta sa fie chiar finalul textului din ziar. Ultimele cuvinte pe care le puteai citi. Pentru ca in ele se ascundea cheia unei marturisiri grele, sincere si, de aceea, frumoase pe care Alteta Sa Regala Principesa Margareta si-o asumase.
Mi-am dat seama apoi ca vorbele aveau mai multa valoare la locul lor, acolo unde erau si in timp real (in timpul interviului).
Ca un contrapunct nobil, nu ca un aratator infipt in ochiul publicului.

***

Cind am intrebat-o pe Alteta Sa Regala Principesa Margareta: Care e un mesaj pe care tineti sa-l transmiteti mereu? , a existat un moment de liniste. Simteam ca am provocat.
Era o intrebare al carei raspuns putea genera o reactie de aparare. Traim in vremuri in care atacurile catre Rege si Casa Regala si paranoia sociala sunt o presiune in plus pentru membrii Casei Regale.
In schimb, a urmat asta: „Nu vreau sa tin discursuri, să dau lectii nimanui. Numai prin exemplul personal putem sa mergem inainte. Si oamenii vor intelege.“
Ca un contrapunct nobil, nu ca un aratator infipt in ochiul publicului.

Si, judecind dupa reactiile de pe Facebook ale celor care au citit interviul, a fost un puternic exemplu.


foto Petrica Tanase
*
Ana Maria Onisei este jurnalist, scrie pentru Adevarul, Dilema veche

2062
AdventuresofTintinconcurs: vrei sa-l intilnesti pe Tintin?

concurs: vrei sa-l intilnesti pe Tintin?

unul dintre cele mai populare personaje de benzi desenate ale secolului trecut, TIN TIN, vine pe ecrane intr-un film 3D.

s-ar putea ca personajul TinTin sa nu va spuna mare lucru daca aveti putin peste 20 de ani, dar el este un tinar reporter (cu o freza ciudata si-un prieten catel) care are foarte mult curaj… e un personaj din acela cu care te identifici si daca ai 10 ani si daca ai 30.

tocmai de aceea, sunt bucuroasa sa fac un concurs cu premiu 2 bilete pentru vineri 28 octombrie la premiera Aventurile lui Tintin (in regia lui Speilberg!!), in 3D!

spuneti-mi ce l-ati intreba pe Tintin daca l-ati intilni astazi. aleg cea mai simpa intrebare si o premiez cu biletele… la o proiectie in format IMAX, la Cinema City, care va avea loc in 26 octombrie, la ora 18.45:)

succes! puteti raspunde pina diseara la ora 24.00

harvey-keitel-939847lHarvey Keitel pentru spitalul de copii din Iasi

Harvey Keitel pentru spitalul de copii din Iasi

Harvey Keitel (Pulp Fiction, The Piano, Reservoir Dogs, Taxi Driver) a fost aseara unul dintre invitatii speciali ai Galei de strigere de fonduri a Fundatiei Scheherazade pentru renovarea spitalului de copii “Sfanta Maria” din Iasi.

Keitel care filmeaza la Bucuresti cu Gerard Depardieu in Ipu – Convicted to live pina martea viitoare, dar si-a facut timp sa raspunda invitatiei ambasadorului Statelor Unite la Bucuresti, la resedinta caruia a avut loc evenimentul.

pentru mine, vestea asta e un pretext sa va mai spun o data ca daca dati un sms la 879, donati 2 euro pentru renovarea singurul spital de urgente copii din Moldova, Sfinta Maria din Iasi.

1683
2cum sa spunem La multi ani Majestate!

cum sa spunem La multi ani Majestate!

ma gindesc de citeva zile ce sa facem (ma bazez intotdeauna si pe voi) de ziua Majestatii Sale, Regele Mihai.
cum sa-i spunem “La multi ani, Majestate!” intr-o forma care sa marcheze respectul nostru, dar si intelegerea personalitatii Majestatii Sale.

in seara asta mi-am dat seama care ar putea fi o cale… sa vizitam o expozitie care e publica de miine la Pelisor (sinaia), o expozitie cu fotografii inedite cu Majestatea sa, unele niciodata facute publice pina acum.

stiti de ce? raspunsul o sa-l aflati pe larg miine de la Alteta sa Regala, Principesa Margareta, intr-un interviu pe care l-a acordat Anei Maria Onisei pentru Adevarul de week end. (e un interviu minunat si cu niste fotografii speciale si-l promovez in avans ca sa va cumparati ziarul, pentru ca trebuie pastrat in varianta tiparita).

dar un pic din raspuns il pun aici, in avanpremiera:

Care e un mesaj pe care ţineţi să-l transmiteţi mereu?

Cum trăim, cum suntem. Cred că asta e cel mai important. Nu vreau să ţin discursuri, să dau lecţii nimănui. Numai prin exemplul personal putem să mergem înainte. Şi oamenii vor înţelege.

de asta cred ca trebuie sa vedeti expozitia de la Pelisor, pentru ca e un exemplu personal.
si-ati putea lasa un mesaj in cartea de onoare a Pelisorului catre Majestatea Sa. sub forma de “la multi ani”

iata citeva fotografii de la vernisajul de astazi, in prezenta Altetei Sale Regale, Principele Nicolae

expozitia este deschisa de miine pina la sfirsitul lui ianuarie 2012. dar ca sa va conving sa mergeti cit mai curind, mai adaug o fotografie cu Sinaia, de astazi.

multumiri speciale pentru Ioana Enache de la Asociatia Redescopera Sinaia pentru fotografii si accesul privat la acest eveniment.

2055
andreea roscaTarom, British Airways ajutam o campioana? multumesc

Tarom, British Airways ajutam o campioana? multumesc

Draga Tarom, Draga British Airways…v-am cunoscut oamenii din echipe, stiu ca sunteti simpatici si puteti ajuta.

sunt sigura ca daca ii dati biletele Andreei vor fi multi bloggeri care vor scrie despre voi, ba chiar isi vor pune si un banner cu insemnele voastre.

va rog ajutati-o pe Andreea, e f f putin pentru voi, dar pentru copilul acesta (si parintii lui care cred ca au scris minunat scrisoarea de mai jos) poate insemna foarte mult.

si pe linga normalitatea gestului de a merge la competitia la care si-a cistigat dreptul de participare cu performantele ei, ar fi si un minunat mesaj ca atunci cind e vorba de valoare ne putem unii fortele ca sa sprijinim victoriile.

va multumesc frumos.

cb

P.S. dragi bloggeri, v-as fi recunoscatoare daca ati comenta in cazul in care doriti sa o sprijiniti pe Andreea cu un banner pt sponsor. multumesc.

“Rusinea de a fi Campion European

E ora 7:00 dimineata. Ma trezesc mananc si plec la gradinita sau scoala dupa caz. Particip la lectii, raspund, iau note. Mari, de obicei, 9 sau 10. Se face ora 1. Imi iau ghiozdanul si ma indrept catre club. Mananc, iar apoi, incep antrenamentul. Urmatoarele 5 ore voi incerca sa imi ating barierele si chiar sa le depasesc. La ora sapte seara vine tati, ma ia cu masina si ma aduce acasa. Imi fac un dus, mananc, si ma apuc de teme. As vrea sa vad un desen dar nu mai am timp. Sunt obosita. Poate maine . Un maine care vine rar. Cateodata poate chiar prea rar.

Secventa de mai sus se intampla in fiecare zi de aproape 8 ani. Si se va mai intampla daca voi fi sanatoasa pentru inca multi ani. Nu conteaza. Imi doresc sa fiu cunoscuta in lume. Iar atunci cand castig vreau ca lumea sa auda o data in plus si de tara mea. De Romania . Sa vorbeasca de noi romanii cu admiratie si sa inteleaga ca nu mancam sobolani, caini sau lebede. Sa inteleaga ca noi suntem cel putin la fel de buni ca ei.

Anul asta am avut noroc. Dupa ce am castigat 5 turnee internationale consecutive, invingand pe parcurs fete clasate pe locul 1 in tari precum Rusia , Serbia si Ungaria, am reusit sa conduc echipa Romaniei pe podiumul European. Mai précis pe locul intai. Am fost foarte mandre atat noi fetele cat si antrenorul nostru. Am fost mandre atunci cand steagul nostru a fost cel mai sus, am fost mandre atunci cand ne-a fost cantat (corect) imnul, am fost mandre atunci cand reprezentantii unor tari cu renume precum Franta, Anglia sau Cehia ne-au felicitat cu admiratie si cu invidie. Am fost mandre pentru ca, am inteles din privirile si gesturile lor, atunci si acolo au acceptat ca noi suntem cei mai buni.

Mandria mi s-a diminuat un pic la revenirea in tara . In afara de parinti nu ne-a intampinat nimeni. In afara de un anunt stingher pe un colt de site nu s-a scris multa vreme nimic despre performanta noastra. Dar nu ne-am suparat. Nu. Ne-am gandit ca, poate, castigarea unui titlu European e ceva comun la noi. Se intampla probabil prea frecvent pentru a fi luat in seama. Sau pentru a fi dat ca exemplu. Sau poate ca Bianca ori Tonciu facusera vreun gest extraordinar in perioada aceea ca de exemplu sa se intalneasca cu vreun fotbalist, si asta a tinut toata suflarea cu sufletul la gura.

Acum insa mi-e rusine. Mi-e rusine ca am castigat Europenele. Mi-e rusine ca sunt probabil singura fata neinvinsa in acest an in Europa la categoria mea de varsta. Motivul: au aflat americanii de performantele mele si m-au invitat, pe cheltuiala lor, la unul din cele mai mari turnee internationale ce se desfasoara la ei in tara . Mi-e rusine sa ii refuz pentru ca peste treizeci de tari se lupta timp de un an de zile sa prinda un loc la acest turneu. Iar eu am avut norocul sa fiu invitata pe cheltuiala organizatorului. Asta inseamna ca americanii ma apreciaza si se gandesc ca participarea mea poate ridica valoarea turneului. Din pacate, tati spune ca nu mai avem bani pentru biletele de avion. Asa ca trebuie sa refuz invitatia.

Ma numesc Rosca Andreea, am 12 ani, practic tenisul de performanta, sunt dubla campioana nationala, campioana Europeana si neinvinsa in acest an atat in tara cat si in turneele desfasurate sub egida Tennis Europe la categoria mea de varsta. Si nu CERSESC. Dar ma gandesc ca, daca se va gasi un sponsor care sa ma ajute sa particip la acest turneu, poate voi ajuta si eu ca Romania sa fie vazuta un pic mai bine. S-ar putea sa nu castig turneul dar voi lupta pana la ultima minge ca sa o fac. Oricum, indiferent de ca va fi, sunt mandra ca sunt Romanca indiferent de ce ar face unii dintre colegii mei de tara.

MULTUMESC”

moschinocoperti desenate de designeri

coperti desenate de designeri

pentru aniversarea de 15 ani a revistei Harper’s Bazaar Rusia, 15 designeri au creat cite o schita pentru coperta.

revista iese pe piata cu toate copertile si, da, este un obiect de colectie.

(asta e singura sansa pe care o au revistele in concurenta cu internetul, sa devina un obiect de colectie- sa-ti doresti sa le cumperi pentru valoarea lor artistica… )

iata citeva dintre coperti:

2003
KD transporterHeads, not hats

Heads, not hats

Heads, not hats este conceptul noii campanii de comunicare a designerului Kristina Dragomir

sub deviza asta, Kristina a prezentat la Iqonique zilele trecute 12 piese din colectia ei de toamna.
preferata mea este:

dar toate-s frumoase si speciale, iata inca 3 exemple

:

Kristina e o femeie foarte speciala si face lucruri care, de cele mai multe ori, sunt inaintea vremurilor (le vezi peste ceva vreme si prin revistele de afara si te bucuri), dar eu cred ca parte din succesul ei este ca are o filosofie in spatele muncii, content/concept/idee, care se regaseste in tot ce a creat. ca acum : heads, not hats.

am mai scris despre cum Kristina Dragomir a fost inaintea altora (din strainatate) aici

5878
katherine-hamnett-isback-01O plimbare prin oras, cateva peiorative in cifre, locul in care ma simt in Europa si ultima colectie de palarii Kristina Dragomir

O plimbare prin oras, cateva peiorative in cifre, locul in care ma simt in Europa si ultima colectie de palarii Kristina Dragomir

O plimbare prin oras, cateva peiorative in cifre, locul in care ma simt in Europa si ultima colectie de palarii Kristina Dragomir

Intr-o saptamana se intampla multe lucruri. Iar eu va voi prezenta pe scurt cum a fost saptamana mea prin Bucuresti.

*

De luni, 17 octombrie si pana astazi am numarat cu rabdare de cate ori am auzit acele cuvinte care ne deranjeaza si despre care se vorbeste mult in campanii care mai de care mai convingatoare: de 8 ori ,,tigan’’, de 6 ori ,,jidan’’, de vreo 2 ori ,,cioara’’ si de vreo 15 ori ,,poponar’’. De cele mai multe ori s-a intamplat in taxi sau pe strada, in zonele centrale.

Aseara ma intorceam de la un frumos event Beautik organizat de prietenii de la www.fashionandbeauty.ro si am venit pe jos spre casa. Traseul? Piata Charles de Gaulle – Calea Dorobantilor. Intuneric, un grup de pusti de 18-19 ani care m-au urmarit pana aproape de televiziune, purtand o discutie pe care nu are rost sa o reproduc aici, dar va asigur ca nu vorbeau despre ultimul film al lui Almodovar. De altfel numai ei au mentionat de 5 ori cuvantul ,,poponar’’. Cred ca mi s-au parut cele mai lungi minute din viata mea, iar abia cand am ajuns in fata buticului Moschino, cu vitrinele luminate, m-am simtit in siguranta.

Mi-am amintit ca un bun prieten mi-a povestit odata ca o doamna simpatica si-a invins teama ( de condus) purtand o palarie si m-am gandit ca daca as fi purtat una dintre palariile Kristinei Dragomir ( ultima colectie este absolut fermecatoare, pe www.kristinadragomir.com ) m-as fi simtit mai confortabil in galopul meu de seara.

Si iata-ma acasa, recitind materialul primit de la agentia Draft FCB despre campania foarte desteapta ( si care imi place mult) a lui JTI pentru scaderea contrabandei. Am primit de la prietenii din agentie, pe langa cartile postale cu locuri si evenimente din Romania in care ma pot simti in Europa,  si un sticker, pe care sa il lipesc in locul preferat. Ei bine, stickerul se odihneste acum pe laptopul meu. Aici ma simt cu adevarat in Europa, atunci cand pot descoperi ( google-ind) numai stiri si informatii care imi fac bine, care ma ajuta sa ies din nou pe strada maine si sa incep o noua zi fara frustrarea ca nu pot sa fac o minune ca toata lumea sa fie mai buna, mai vesela, mai putin incrancenata si deloc rasista. O sa fie bine. De fapt, deja e mai bine. Si maine cred ca imi cumpar si o palarie de la KristinaJ

Pe curand si mergeti la MNAC si la Craiova, la expozitiile / filmele despre care v-am spus, o sa va simtiti in Europa acolo.

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania

Papapapapapapapa!

1735
xI Was No Longer Afraid to Die.

I Was No Longer Afraid to Die.

“I Was No Longer Afraid to Die. I Was Now Afraid Not to Die.”

Joan Didion (doamna care a scris minunata The Year of Magical Thinking) isi va publica memoriile,Blue Nights, la inceputul lunii viitoare . de data aceasta cartea se axeaza foarte mult pe relatia cu fiica sa care a murit cu 6 saptamini inainte de publicarea cartii The year… (in care descria doliul de dupa moartea sotului).

stiu ca suna macabru, dar Didion scrie despre moarte cu gratie si emotie, fara niciun patetism… si cartile ei sunt lectii despre viata nu despre moarte

When I began writing these pages I believed their subject to be children, the ones we have and the ones we wish we had, the ways in which we depend on our children to depend on us, the ways in which we encourage them to remain children, the ways in which they remain more unknown to us than they do to their most casual acquaintances; the ways in which we remain equally opaque to them. The ways in which our investments in each other remain too freighted ever to see the other clear. The ways in which neither we nor they can bear to contemplate the death or the illness or even the aging of the other. As the pages progressed it occurred to me that their actual subject was not children after all, at least not children per se, at least not children qua children: their actual subject was this refusal even to engage in such contemplation, this failure to confront the certainties of aging, illness, death. This fear. Only as the pages progressed further did I understand that the two subjects were the same. When we talk about mortality we are talking about our children. Once she was born I was never not afraid. I was afraid of swimming pools, high-tension wires, lye under the sink, aspirin in the medicine cabinet, The Broken Man himself. I was afraid of rattlesnakes, riptides, landslides, strangers who appeared at the door, unexplained fevers, elevators without operators and empty hotel corridors. The source of the fear was obvious: it was the harm that could come to her. A question: if we and our children could in fact see the other clear would the fear go away? Would the fear go away for both of us, or would the fear go away only for me?


Reprinted from Blue Nights, by Joan Didion.

“Writers are always selling somebody out” spunea in urma cu niste ani, iar ea nu s-a sfiit niciodata sa vinda “din casa”…

e in new york times un profil de-al ei genial, il puteti citi aici

1927
298904_2421354823541_1541550455_32475792_1586575434_nprintre rotile avioanelor

printre rotile avioanelor

nu ajungi in fiecare zi sa privesti un avion de sub burta lui si nici sa-i atingi fuselajul.
in principiu, daca esti un simplu calator cu avionul (si nu te-ai dus pe la muzeele de profil) e bine sa nici nu ajungi vreodata sa-l atingi “sub burta”…

mie mi s-a intimplat gratie unei vizite la hangarele Tarom, unde am facut cunostinta cu managementul companiei, am aflat mecanismele din spatele stabilirii programului pentru o destinatie si trainingul pe care-l fac pilotii, dar si tehnicii.

e aglomeratie mare in cer

or fi si ceva ingerasi pe acolo, dar pe linga ei e aglomeratie mare de avioane care sunt bine mercic si-si plimba pasagerii in siguranta… am vazut harti ale culoarelor de zbor si arata cam ca si cum tocmai ce ai rasturnat pe dusumea un pachet plin de spaghette.

in aeroportul Otopeni, Tarom are birouri administrative unde 24/7 exista echipe pregatite sa ofere informatii pentru piloti legate de orice ruta din lume… mi-a placut asta, ca un fel de call center special pentru piloti, care poate fi contactat inclusiv din cursa, din aer.

terapie linga avion

fata in fata cu avionul te simti ciudat. adica te simti mic. si curios. si-ti ies la iveala toate fricile.

vizita la Tarom a fost echivalentul unei sedinte de terapie contra fricilor fata de zbor. am auzit intrebari care mai de care mai “catre psiholog” desi erau adresate pilotilor sau insotitorilor de bord.
“dar dvs stiti sa pilotati, daca pilotii nu mai pot?”, “dar stiti dinainte cind e o turbulenta serioasa?”, “dar avionul e flexibil? pentru ca i se misca aripile in zbor”

cele mai simpatice raspunsuri, adica cele la care nici nu m-am gindit, au fost: “turbulentele cu adevarat serioase nici nu le stiti in calitate de calatori, pentru ca le evitam”; ” avionul e flexibil, e bine sa se miste pentru ca miscarea ii favorizeaza zborul”

e ff tare sa vezi roata avionului la 2 pasi de tine si sa-ti explice cineva care e mecanismul prin care se “pliaza” in burta avionului. te gindesti ca si mastodontul asta care te face sa te simti o furnica, desi orice cintar decent iti arata contrariul, e ca o jucarie; functioneaza dupa aceleasi principii mecanice…

stapinirea de sine n-are legatura cu virsta


unul dintre colegii mei de vizita, Adi Ciubotaru l-a intrebat pe comandantul unei aeronave “citi ani aveti?”, domnul s-a incruntat si-a replicat “de ce? am 30 de ani.”
pilota avioane de 7 ani si arata ca si cum ar fi implinit recent 25 de ani, iar noi nu ne puteam concentra la ce ne explica pentru ca – pina sa-i stim virsta – calculam “cum naiba a ajuns sa piloteze avioane in liceu?”

mai tirziu, l-am intrebat:
“dar nu au fost niciodata momente in care sa va fie frica?

era in cabina de pilotaj, pe locul pilotului, intre sutele de butoane (“nu le-am numarat, nu stiu cite sunt, dar stiu ce fac toate”, risese mai devreme), s-a uitat in stinga lui la niste butoane negre, apoi a raspuns:

“nu. pentru ca nu ai timp sa-ti fie frica; ai de indeplinit niste proceduri, stii ce trebuie sa faci si executi la secunda”

stiam ca in stinga sunt cele mai multe dintre butoanele de avarie (imi plac avioanele si zborul in general si, gratie echipelor British Airways cu care, calatorind mult, am povestit si mai multe, am invatat citeva lucruri) si-am insistat.

“bine, dar cind ati ajuns acasa si va ginditi la ce a fost, si stiti ce situatii ati avut in ziua respectiva… pentru ca vremea e imprevizibila, lucrurile se pot schimba oricind”

“nu. nu te gindesti asa. stii ca ti-ai facut treaba, ai respectat procedurile.”

m-am uitat incruntata, desi intelegeam ca e important sa gindesti ca ai de indeplinit proceduri si sa stii ca pentru orice situatie e o procedura pe care ai invatat-o. si in timp ce ma incruntam, domnul comandant din fata mea a raspuns:

“poate doar la inceput cind aveam 5 ore de zbor, inainte sa merg in cursa, ma gindeam ceva mai mult la ce va fi”, si-a rosit putin, cam ca atunci cind il intrebase Adi citi ani are, o intrebare care paruse ca-l deranjase pentru ca ar fi putut ascunde indoiala noastra ca stie sa-si faca bine treaba. (dar noi eram uimiti de siguranta lui si-avea deja cistigat respectul nostru)

mai tirziu, pe drumul catre casa mi-am dat seama ca Alexandru Ciopraga (el era comandantul in cauza) are de platit un pret mare pentru ca a fost cindva cel mai tinar pilot din Tarom. probabil ca e unul dintre cei mai talentati si mai inteligenti dintre piloti (daca la 24 de ani deja pilota), dar se lupta cu neincrederea oamenilor care-i vad chipul:)

cind zbori vrei sa te simti in siguranta

si-acolo, pe pamint, linga avionul urias (despre care am invatat o multime de lucruri – cum se verifica daca e apt de zbor, unde se repara, cum e cu softurile din el ), ne puneam problemele sigurantei si stabilitatii.
si-mi venea sa rid pentru ca stiu, din experienta mea bogata de zbor (pe bune, e chiar bogata), ca pilotii romani sunt unii dintre cei mai buni, iar noi ii chinuiam cu spaimele noastre minuscule; aceleasi ca ale altor milioane de oameni care zboara.

***

dupa cum stiti, imi place sa zbor. imi place senzatia de libertate amestecata cu vulnerabilitatea de a fi departe de pamint. am sarit cu parasuta si m-am plimbat cu balonul, iar lectiile pe care mi le-au dat aerul si cerul au fost intotdeauna minunate. detalii aici(parashuta) si aici (balonul).

***

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. Compania TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010, oferind astfel pasagerilor săi acces la mai multe destinaţii şi conexiuni. TAROM este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993 şi a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA) din 2000. TAROM a transportat 2.200.000 de pasageri în anul 2010 şi operează către 54 de destinaţii în sezonul de iarnă 2011-2012.

3231
ckCK – marturisiri inedite

CK – marturisiri inedite

am gasit un interviu foarte frumos cu Calvin Klein care e o buna lectie despre a-ti urma visul si a face ceea ce-ti spune instinctul.
stiu ca astazi CK e un brand “delicat” pentru ca a fost de prea multe ori copiat si s-a devalorizat putin, dar Calvin Klein a fost printre revolutionarii pietei de publicitate (cu reclamele pe care si le-a gindit singur), dar si in industria modei – a intuit f f repede ca exista nisa UNISEX care poate fi exploatata mult.

asta e una dintre reclamele mele preferate de la CK Jeans si e din anii 90

mai jos citeva fragmente din interviu, restul aici

I always thought, “How could they possibly communicate what I have to say better than me?” So I always got involved in areas that American or even European designers hadn’t been concerned with.

My second wife Kelly worked with me in the design studio for a long period of time and she was greatly responsible for us doing underwear.…I still wear it. And I wear other people’s underwear, too, because I want to check out the competition.

One thing I did say is if we really want to reach a lot of people in the jeans world, I think we should be on TV. I said print is one thing and television is another. I said it’s going to cost a lot of money. He said, all right, whatever. I did a lot of work with Dick Avedon and I did a lot of work right from the very beginning with Bruce Weber. I went to Dick and told him what I wanted to do and he introduced me to June Arbus, who is Diane Arbus’ daughter and is brilliant and a great writer. The three of us would do a lot of drinking and staying up very late and deciding who the cinematographer should be. I worked with all the photographers and directors pretty much the same way. I had to do it. I just felt this passion. I knew what I wanted to say. I had to find the right people to help me to convey that message.

1984
music_is_the_drugXfactor, Vocea Romaniei si partea mea de poveste

Xfactor, Vocea Romaniei si partea mea de poveste

ma uit la Xfactor si la Vocea Romaniei cu aceeasi placere cu care m-am uitat la Megastar, dar si la (pe vremuri) Le Nouvelle Star (de la francezi). pentru mine, show-urile astea sunt despre niste oameni care isi testeaza abilitatile in conditii de maxima presiune psihica, sunt realityshow-uri despre evolutia unor oameni care sunt trainuiti intens intr-un timp scurt, dar si niste show-uri despre niste “sufletzele” puse pe tava (pentru ca oamenii aia care participa in concurs – fiind vorba despre despre ceva care tine de arta – isi pun sufletul pe tava ca sa exprime tot ce pot).

si ma uit cu multa atentie la ce fac juratii, cum ii protejeaza si-i motiveaza pe concurenti mai ales atunci cind gresesc. (pentru ca modul asta de critica poate sa fie o forma de educatie pentru romani; noi – ca natie- nu prea stim sa criticam constructiv)

pentru asta, ii iubesc pe Paula Seling si pe Horia Brenciu. ei fac cam acelasi lucru in emisiunile lor, chiar daca in modalitati diferite.

*
Brenciu face glume, tumbe, aparent duce infringerea intr-o zona frivola sau muta atentia asupra lui, dar tot ceea ce face acolo e sa-l protejeze pe cel care a fost invins. si e amuzant, dar si frumos, sa poti sa te vezi dincolo de masca pe care si-a pus-o Brenciu de smeker-care-face-tumbe.

m-am uitat aseara la Vocea Romaniei si mi-am adus aminte de o conversatie pe care am avut-o cind am scris un profil despre el; Brenciu nu asculta muzica pe CD, ci la radio “ca sa fiu surprins de ce urmeaza”. iar starea de surpriza, in formele ei foarte fine, e ceea ce-l defineste si-n show-ul asta. o sa fie un profesor f f fain la Vocea Romaniei, pentru ca – poate n-o sa o arate, desi mi-ar placea sa o faca – o sa se ataseze mult de echipa lui ( o sa-i si chinuie, pentru ca e tare perfectionist si nu are niciodata infringerea in minte) si o sa sufere tare cind o sa-i fie eliminati concurentii. cum sufera foarte mult si cind ii pleaca oameni din echipa lui de business sau din orchestra.

*
in Xfactor aceeasi atentie pentru protejarea concurentului o are Paula Seling. am vorbit cu ea dupa auditii si stiu cit de mult s-a consumat pentru fiecare NU pe care l-a spus, cum se ducea acasa si analiza “dar oare i-am spus intr-o forma care sa-l(o) motiveze? oare va continua sa faca ceea ce crede ca-l(o) face fericit?”. Ca si Brenciu, Paula este foarte foarte perfectionista (presiunea aceasta pe perfectiune o pune si pe ea, nu doar pe ceilalti) si de ficare data cind zice NU e o lupta intre “ce e corect” si “ce e bine pentru sufletul celui din fata”.
abia astept sa o vad in Judge’s House pentru ca si ea se va atasa de concurenti si va suferi cind va trebui sa elimine o parte din ei.

*
pentru mine, show-urile astea sunt – dupa cum vedeti – mai degraba despre schimbare, motivare si educatie , fie si printr-un concurs de muzica, iar puterea vocilor din fiecare emisiune e auxiliara.
pentru ca e mai importanta schimbarea care se petrece in fiecare dintre concurenti (si exemplu care vine odata cu prezentarea schimbarii lui), decit victoria unuia singur.

*
altfel, da, dintre toti – din ambele emisiuni – am un preferat pe care mi-l mentin de la primele auditii de la Xfactor: Andrei Leonte.

barnesJulian Barnes si Booker Prize

Julian Barnes si Booker Prize

aseara s-au decernat premiile Booker, unele dintre cele mai prestigioase premii literare (au si un premiu material 50.000 lire sterline), iar cistigatorul este Julian Barnes.

era favorit, dar toata lumea se intreba ce va face daca va cistiga pentru ca pina acum a mai fost nominalizat de 3 ori si , dupa ce a pierdut, n-a fost foarte simpatic in declaratiile fata de criticii care desemneaza cistigatorul. anul acesta nici criticii n-au fost foarte prietenosi si au comentat ca nominalizarile vizeaza “populismul, nu calitatea”.

dar Barnes a cistigat si-a spus ceva foarte frumos in discursul de multumire:

“Those of you who have seen my book, whatever you think of its contents, will probably agree it is a beautiful object. And if the physical book, as we’ve come to call it, is to resist the challenge of the ebook, it has to look like something worth buying, worth keeping.”

cartea pentru care a cistigat este The Sense of an Ending (n-a fost tradusa inca la noi, dar cred ca va fi foarte curind pentru ca premiile Booker sunt peste tot in lume un impuls la vinzare)
*
altfel, daca n-ati citit niciodata o carte de Julian Barnes, le gasiti fie la RAO, fie la Nemira. va recomand Tristeti de lamiie, Iubire etc, sau Trei. cea mai recenta traducere in romaneste este Privind in soare (la Nemira), n-am citit-o inca, e pe noptiera si e in plan pentru saptamina asta.

*

am avut o perioada in viata (acum vreo 4 ani) cind imi placea foarte foarte mult Barnes, atit de mult incit le dadeam si colegilor/ prietenilor sa citeasca si ma cam suparam cind aflam ca nu citisera:)
imi pare rau ca a fost subiectul unei asemenea dispute legate de Booker Prize pentru ca eu nu cred in “populism” cind e vorba de carti.

cititul implica o disciplina si o liniste interioara, trebuie sa stai si sa parcuri cu privirea ceva care apoi trebuie interiorizat, si daca un scriitor reuseste sa faca asta cu o persoana are tot respectul meu. de asta nu cred ca autori precum Paul Coelho sau Mihaela Radulescu sunt “rai”. probabil ca nu vor cistiga Nobelul pentru literatura, dar daca ei reusesc sa vinda mii de exemplare (zeci de mii) din cartile lor inseamna ca niste persoane le citesc; si-nseamna ca ei au gasit limbajul prin care pot sa faca o disciplina si o liniste interioara necesara cititului in mintea unor zeci de mii de oameni. iar pentru asta au respectul meu.

restul, ce citim, cit de popular-populist-artistic-valoros este -> e doar o discutie de gusturi si de treapta pe care te afli.

2560

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!