wolf 4wolf 4

seman cu un om, dar el nu stie asta si se teme.

seman cu un om, dar el nu stie asta si se teme.

*
si eu si el traim in grupuri mici: pina la 8 membri ai familiei. in grupurile noastre e ales un lider si am face tot ce e posibil sa fim noi liderii. barbatii sunt liderii de cind e lumea. si natura.

*
ne impunem in familie prin sunete: el zice ca vorbeste, iar despre mine ca urlu; eu spun ca amindoi urlam – pentru suprematie.

ce n-ar recunoaste el e ca amindoi “urlam” din timiditate.

*
ii e frica de mine, desi nu-l atac. e o legenda.
da, ii maninc animalele de pe linga casa (oile, caprele, gainile, uneori si caprioarele), dar el nu face asta?!

*
a pus in “brandul meu” emotii intense. sunt pentru el simbolul salbaticiunii, spiritul liber al naturii, ultimul animal social.
tot ceea ce el ar vrea sa fie. si nu mai poate, pentru ca nu mai stie.

ar vrea sa ma “imblinzeasca”, ar fi forma lui de dominare suprema. dar eu traiesc departe, in paduri.

***

sunt lup. iti place sa crezi ca sunt ca un ciine, chiar si seman cu el, dar eu – ca sa traiesc – am nevoie sa fiu liber, libertatea aia la care rivnesti si tu, omule. in locuri necalcate de fratii tai.
in padurile virgine.

e singurul loc in care ma simt in siguranta. siguranta pe care o cauti si tu in lumea civilizata.
ti-e frica sa recunosti dar – tu, om, si eu, lup, – semanam.

ma ajuti?

***
Acesta este un exercitiu de imaginatie pentru promovarea protejarii padurilor virgine din Romania. Pentru citeva clipe, am fost in pielea unui lup.

Romania este printre putinele tari din Europa care mai detine paduri virgine; paduri cu copaci seculari pe care de obicei ii vedem la gradina botanica. Pentru protejarea lor nu trebuie decit un acord ca omul nu va interveni acolo, ci – din contra – va crea in jurul lor o zona de protectie.

Poti ajuta la protejarea padurilor virgine aplicind pentru un card emis de Garanti Bank, WWF Bonus Card (primul card de afinitate eco din Romania). In timp ce faci cumparaturile de sarbatori banca doneaza pentru tine 90 lei catre WWF Romania (World Wide Fund for Nature). Acesti bani vor fi folositi in programe de protejare a padurilor virgine ale Sincii (Brasov), astfel incat sa ne asiguram ca tara noastra va putea pastra ca mostenire cateva paduri, printre putinele de pe planeta, unde natura este intacta si isi urmeaza cursul firesc.

Garanti este partener al WWF Romania incepand din 2010, iar in acest timp a sprijinit mai multe programe derulate de catre organizatia de mediu.

Cardul WWF Bonus Card este singurul card de afinitate eco din Romania. Facand cumparaturi cu el, 0,5% din valoarea achizitiilor este redirectionat catre sprijinirea proiectelor WWF (World Wide Fund for Nature). Acest procent este suportat de catre Garanti Bank, posesorul de card nesuportand nici un cost. Bonus Card ofera toate beneficiile programului de loialitate Bonus Card (acumulare de bonus, folosirea bonusului, rate fara dobanda, perioada de gratie), oferind in plus iubitorilor naturii posibilitatea de a se implica in conservarea naturii si de a contribui in mod direct la imbunatatirea mediului in care traiesc, prin sustinerea proiectele derulate de WWF in Romania.

One Comment Published

[…] O alta veste interesanta de saptamana trecuta a fost faptul ca Garanti Bank va oferi cate 90 de lei ONG-ului WWF pentru fiecare client care solicita un card WWF la banca. Banii stransi vor merge catre proiectul de salvare a padurilor virgine din Romania. Detalii gasiti la Cabral Ibacka si Cristina Bazavan. […]

Leave a Comment


nine − 3 =


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!