Monthly Archives : March 2012

arcubUn secret prea bine pastrat

Un secret prea bine pastrat

Am ajuns la teatru la Sala ArCub de vreo patru ori in ultima vreme, si de fiecare data am ramas cu parere de rau pentru locurile goale pe care le-am vazut in jurul meu si pentru toti prietenii si toate cunostintele pe care n-am putut sa le aduc in
timp util sa le umple.

“Am crezut ca e doar un proiect de teatru” – mi-au spus unii. Nu, nu e un simplu proiect, e o stagiune intreaga, echilibrata, agreabila, cu actori buni, care joaca cu placere si inspiratie. “Da’ sala e praf” – mi-au spus altii. Sala nu e praf, dimpotriva, e recent renovata, fara fasoane stangaci incropite, functionala, confortabila, cu acustica si vedere bune inclusiv din ultimul rand de la balcon. “Dar n-am gasit bilete pe net” – ba da, rezervarile se fac chiar la ei pe site, biletele se iau de la fata locului, nu e nimic mai simplu. “Dar nu stiu ce joaca” – afli, din nou, de pe site-ul lor, si despre piesele proprii, si despre cele pe care le gazduiesc, cum e cazul spectacolului cu “O noapte furtunoasa”.

Daca invocam logistica, n-avem nici o scuza sa nu ajungem acolo de cate ori se intampla un spectacol de teatru ca un mic miracol. Biletele costa cat cele de la Multiplex si da, exista micul inconvenient ca la teatru chiar trebuie sa ajungi la timp si chiar trebuie sa tii telefonul inchis sau pe silent pe toata durata spectacolului. Dar cu asta ne-am obisnuit deja.

Stagiunea, cum spuneam (pentru ca nu te duci la o sala de teatru doar fiindca ajungi usor acolo) e bogata si pe toate gusturile – de la dramatizari sau piese clasice, la partituri moderne, toate sustinute de o echipa de actori din randul carora poti avea, seara de seara revelatii. Ale mele au fost Cerasela Iosifescu, in “Doua povesti de amor” si “Cina cu prieteni”, trei (sunt trei de fapt) roluri in care puteti sa-i apreciati range-ul greu de ghicit; Vlad Zamfirescu in “Cina cu prieteni “ si “O noapte furtunoasa” (personajul lui a fost declicul care pentru mine a schimbat o abordare clasica a piesei pe care oricum o stiu pe de rost intr- un dialog furtunos cu sala); Silviu Biris in “Doua povesti de amor” si in fracul lui Rica Venturiano.

Tot la ArCub i-am revazut pe scena cu mare bucurie pe Florin Busuioc (care nu este angajat INMH si nu s-a nascut prezentator meteo, ci actor ) si pe Ion Arcudeanu, savuros in textele cehoviene.

Ar fi ceva de spus si despre scenografie – care, desi apartine, evident, mai multor persoane – e cumva unitara: eleganta, sugestiva, economica, asa cum trebuie sa fie.

*

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

1491
tania popace am mai vazut…

ce am mai vazut…

saptamina trecuta am fost la repetitia finala a unui nou spectacol de la TNB: Fata din Curcubeu.

***
piesa asta n-are nimik din lucrurile cu care sunteti obisnuiti la TNB (ma bucur tare ca sefii TNB au acceptat sa se joace in sala 99 a “marii scene bla bla”). piesa asta e moderna. si fara decoruri complicate. ar putea foarte bine sa se joace la Godot.

desi e mai bine ca nu se joaca la Godot, pentru ca v-ati fi baut vinul in sughituri de plins.

***
am vazut piesa cu 10 spectatori in sala, majoritatea oameni de teatru – adica actori – si, desi in teorie sunt antrenati sa se apere de ce vad de pe scena, toti spectatorii, dar absolut toti, au plins din greu.
si-au ris zgomotos.

eu ma chinuiam sa nu sughit cind pling, macar sa pling in tacere ca sa nu deranjez – pentru ca sala e mica si se aude orice rasuflare.

***

Fata din curcubeu e o piesa scrisa si regizata de Lia Bugnar, cu Tania Popa in rolul principal (si singurul din piesa). e povestea unei femei spusa din scurte momente separate de cintecele emotionante (tot Tania cinta sustinuta la pian de Marian Hincu); fiecare moment incepe cu risete si sfirseste cu lacrimi (alte tale, spectatorule).

Fata – eroina – se dezbraca pas cu pas, si la propriu, dar si din povesti si descoperi de ce e astazi homeless si ce inseamna pentru ea iubirea si dorul. si e atita inocenta in ea, desi e curva in cinematograful Curcubeu, incit iti vine sa o iei acasa. sau macar sa o imbratisezi.

***

cel mai tare am plins la o secventa in care Fata nu rostea nimic. isi aseza mincarea – un cartof fiert – intr-o farfurie, isi pregatea tacimurile si-si punea un servet de pinza drept babetzica. ea, o fata homeless.

si-am mai plins mult la sfirsit, dupa aplauzele finale; fusese un moment lung in care lumina era oprita, cind s-a aprins din nou, Tania era pe scena cu miinile la ochi si plingea in hohote. nu se putea opri, desi piesa se terminase de citeva minute.

***

va rog tare sa va duceti sa vedeti Fata din Curcubeu la TNB. o sa vedeti ce inseamna teatru cind o actrita – singura, singura pe scena (fara trape care sa se ridice, fara rochii sclipitoare si coafuri sofisticate, fara “cioace” actoricesti) – tine publicul cu atentia la maximum aprinsa; si-l face sa rida si sa plinga.

minunat spectacol.

P.S. sa aveti bacnote de un leu cu voi. va rog.

3847
bestromanianactorsbest romanian actors

best romanian actors

in seara asta Dragos Bucur si Andrei Mateiu au lansat agentia de impresariat Best Romanian Actors.

70 de actori mari (printre ei, Maia Morgenstern, Cosmin Selesi, Clara Voda, Rodica Lazar, Gabriel Spahiu ) au acum o grija mai putin: aceea a reprezentarii in contractele pentru cinematografie sau reclame.

nu mai negociaza ei pentru bani (uneori situatiile acestea sunt umilitoare si actorul ar trebui sa fie departe de orice asemenea intimplare); in plus, au – ca afara – un reel de prezentare, un book cu fotografii -> foarte util epentru castinguri.

ca sa nu mai spun ca site-ul agentiei e extrem de util si pentru jurnalisti:)

***
la Ca-n filme, duminica de la 20.20 va aratam cum a fost si avem ceva interviuri f f simpa. (asta a fost momentul de publicitate:) )

***

eu am profitat de lansare la care era prezenta si Dana Nalbaru, in calitate de gazda pentru ca era in “casa ei” – Cafeneaua UNA, ca sa ascult cea mai recenta creatie a sa – o minune de cintec care va fi public in citeva saptamini. dar o sa va placa tare tare tare.

2350
floareFlori si iubiri

Flori si iubiri

acum vreun an scriam ca “florile-s ca iubirile: investesti ce investesti si, daca doamne fereste obosesti si o lasi mai moale cu ingrijitul, gata – s-au dus. mor.”

de vreo 2 saptamini, m-am razgindit. florile sunt mai tari decit iubirile.

ea e violeta – cind e simpatica infloreste cu flori mici, violete – si mi-a demonstrat contrariul.

cind m-am mutat in casa noua, violetei nu i-a priit locul. oricita grija am avut de ea, a inceput sa se usuce. de la o zi la alta se mai usca un buchet de radacini. in cele din urma a ramas o singura radacina cu 2 frunzulite verzi.

am continuat sa o ud zi de zi, sa-i zimbesc si sa o rasucesc dupa soare. cit a fost frig am tinut-o linga calorifer si, usor, usor, cele doua frunzulite au facut copii, acum au si nepoti. ba chiar inca o familie vecina de radacini.

restul ghiveciului e gol. pastreaza aminitirea pentru partea care a murit.

deocamdata.

****

si-acum ma gindesc ca florile-s mai tari decit iubirile.
pentru ca o iubire cind moare, se duce pentru totdeauna. si chiar daca mai ramine o mica radacina in viata, uneori e mai bine sa o uzi cu amintiri ca sa ramii cu un gust frumos.

pe cind florile, cu vorbe bune si caldura & apa, renasc.

2702
Hurts’-Sunday-by-W.I.Z.-the-directors-cutHurts – cu scenografia unei romance

Hurts – cu scenografia unei romance

Cel mai bun videoclip la NME Award!
Band:Hurts
Film: “Sunday”
Regia: W.I.Z.
D.O.P: David Johnson
Scenografia: Mihaela Ularu

***
dada, Mihaela Ularu este mama Anei Ularu. cum ii spuneam si Anei, mistoaca mama are. asa mama, asa fiica.

Mihaela Ularu, profesor la UNATC, a semnat, printre altele, scenografia de la Buna, ce faci?

2229
Cehov-O-mica-glumaCe am mai citit…

Ce am mai citit…

din cauza (sau datorita, mai bine) de proiectul Ca-n filme de la Digi 24, am fost aglomerat-stresata saptaminile astea si n-am mai apucat sa va povestesc ce am mai citit. (aglomerare, aglomerare, dar lecturile ramin obligatorii:) )

de Dragobete, Editura All a lansat o colectie de povestiri de alta data, minunate povesti de dragoste. am fost la lansare sa povestesc despre carti si, pentru asta, evident, le-am citit.

Cehov – o mica gluma.

proza scurta, povestioare despre laturile iubirii, vazute cu raceala de medic a lui cehov, dar si cu umor. daca mai punem si profunzimea nostalgica ruseasca, rezulta o combinatie minunata.

un fragment simpatic din povestirea Iubirea

***

Acum sunt însurat. Acum e seară. Stau în cabinetul meu şi citesc. În spatele meu, pe sofa, stă Saşa şi ronţăie ceva cu zgomot. Vreau să beau nişte bere.

― Ia caută, Saşa, tirbuşonul… zic. E pe undeva pe aici.

Saşa sare în picioare, scormoneşte fără milă în două, trei teancuri de hârtii, dă jos chibriturile şi, fără să găsească tirbuşonul, se aşază în tăcere… Trec vreo cinci minute… zece… Începe să mă roadă un viermişor – mi‑e şi sete, şi necaz…

― Saşa, dar caută tirbuşonul ăla! zic.

Saşa sare din nou în picioare şi scormoneşte în hârtii lângă mine. Mestecatul ei şi foşnetul hârtiilor acţionează asupra mea ca zgomotul a două cuţite frecate unul de celălalt… Mă ridic şi încep chiar eu să caut tirbuşonul. În cele din urmă e găsit şi berea e desfăcută. Saşa rămâne lângă birou şi începe să‑mi povestească cu detalii despre nu ştiu ce…

― Mai bine ai citi ceva, Saşa, îi zic.

Ea ia cartea, se aşază în faţa mea şi începe să‑şi mişte buzele… Îi privesc fruntea micuţă, buzele ce se mişcă, şi cad pe gânduri.

„Are douăzeci de ani…“ îmi zic. „Dacă ai lua un băiat inteligent de aceeaşi vârstă şi i‑ai compara, ce diferenţă ar fi! Băiatul are şi cunoştinţe, şi convingeri, şi niţică minte.“

Dar eu iert această diferenţă, aşa cum iert şi fruntea cea mică şi îngustă, şi buzele care se mişcă… Uneori, îmi
21 aduc aminte, pe vremea când o făceam pe craiul, părăseam o femeie din cauza unei pete pe ciorap, din cauza unui cuvând stupid, din cauza unor dinţi nespălaţi, şi acum iert orice : mestecatul, agitaţia cu tirbuşonul, lipsa de îngrijire, discuţiile lungi despre oul pe care l‑a mâncat. Şi eu iert astea aproape inconştient, fără a‑mi silui voinţa, de parcă greşelile Saşei sunt ale mele, iar multe dintre cele care odinioară mă chinuiau, mă fac acum să mă înduioşez sau să cad în extaz. Motivele acestei iertări complete se află în iubirea mea pentru Saşa, dar unde sunt motivele iubirii înseşi, asta nu mai ştiu.

***

tot in colectia Povestiri de alta data de la Editura All mai sunt povestiri de dragoste scrise de Edmondo de Amicis ( dada, domnul cu Cuore, inima de copil ), de Alphonse Daudet si de Machado De Assis. dar va arat fragmente din ele, zilele viitoare.

***

sunt foarte foarte simpatice cartile si daca vreti sa va relaxati cu o lectura de calitate, in parc, acum ca a venit primavara, asta e o optiune buna.

o primavara de indragosteala sa aveti!

1739
ca-n filme stillCa-n filme… la Digi24

Ca-n filme… la Digi24

ati vazut vreodata saritorii in inaltime care sunt intr-o competitie importanta si au cerut ca bara sa fie ridicata la nivelul recordului mondial?! stau acolo, in fata startului si se pregatesc sa sara. tu, spectator, habar nu ai daca ei au mai depasit vreodata bara la inaltimea aia (macar la antrenamente) sau daca tocmai ce simt ca au o zi buna si vor sa-si depaseasca limitele.

si ei isi iau avint si … sar.

***
in fata unei bare asezate la nivel de record mondial ne simtim si noi, echipa care, din duminica aceasta, va prezinta emisiunea Ca-n filme la Digi 24.

ne-am setat recordul: Lucian Stan si Tedy Necula, ambii studenti in ultimul an la regie, au creat formatul emisiunii – un mix de teorie si istorie cinematografica si de topuri amuzante, istorii nestiute despre oamenii de cinema.
[caption id="attachment_15715" align="alignnone" width="300" caption="lucian stan si toni dohotariu"] [/caption]
[caption id="attachment_15716" align="alignnone" width="300" caption="Tedy Necula"][/caption]

ne-am antrenat: baietii au invitat-o sa se alature echipei pe Catalina Bucur, multi ani reporter la Happy Hour, cu o experienta uriasa in intervievat OAMENI MARI, care a inceput sa faca materiale pentru emisiune. cam din octombrie- noiembrie.
pe la inceputul anului, m-a intrebat pe mine doua vorbe desper Peter Greenaway si apoi, m-am alaturat echipei: “nu vrei sa prezinti tu emisiunea?” (la capitolul antrenament, eu m-as mai fi antrenat luni … dar perseverez)

[caption id="attachment_15714" align="alignnone" width="300" caption="Catalina Bucur si Toni Dohotariu"][/caption]

am ridicat stacheta cit am putut noi de sus: am invitat 5 dintre actorii care au facut lucruri minunate anul trecut sa faca un exercitiu de improvizatie pe un cuvint care sa descrie emisiunea noastra. am transformat exercitiile in filme de foarte scurt metraj si-am avut curajul (inconstienta? 🙂 ) sa le punem pe ecranul unui cinematograf in fata unor regizori, oameni de imagine, actori, critici de film. (le gasiti pe pagina de facebook a emisiunii)

si-acum ne pregatim sarim. in seara asta de la ora 20.20.

in sufletul nostru e un amestec de adrenalina cu curiozitate, de teama cu bucurie, de neincredere cu forta. si da, ceva oboseala (ca sa intelegeti cit de multa pasiune e in ceea ce se pune in emisiunea Ca-n filme, va spun doar ca Lucian si Catalina au montat prima editie 16 ore consecutive, la ora 7 dimineata Catalina a plecat acasa, dupa 24 de ore de alte munci, iar Lucian a continuat pina la ora 4 dupa amiaza, pina a dat cea mai buna forma pentru tot ce avea inregistrat; 33 de ore de munca non stop)

acum tot ce vrem e sa va uitati la noi si sa ne spuneti cum va place… ca sa facem si mai bine data viitoare.

***

experienta ultimelor doua luni de contact direct cu televiziunea mi-a schimbat putin perspectiva asupra lucrurilor; nu eram chiar novice (m-au mai invitat la emisiuni, credeam ca stiu cum e la un live), dar lucrind in detaliu la o emisiune am realizat ca, spre deosebire de presa scrisa (chiar si radio) unde esti cel care centreaza si da gol (ai controlul reportingului, al formei informatiei) si esti singurul responsabil pentru greseli, in televiziune e o munca de mare echipa.

si cred ca e tare nedrept ca doar cei care au ipostaza de prezentatori iau aprecierile publice cind alti multi multi oameni au muncit pentru produsul respectiv. si daca ei nu si-ar fi facut bine treaba (de la o lumina care nu era bine asezata sau un sunet care n-a fost captat bine, pina la o camera miscata), totul s-ar fi naruit. asa ca vreau sa scriu aici numele celor care au lucrat alaturi Catalina, Tedy si Lucian pentru productia filmelor de foarte scurt metraj si a materialelor din emisiune.

vali vlad – coordonator departament promo
sebastian nesu – producator promo
florin apostol – director de imagine
dorel penelea – asistent camera
catalin isopescu – director de imagine
paul bragadireanu – asistent

machiaj: ruxandra gheorghita
par: georgiana moisa

producator general: toni dohotariu

***

stiti? oricit ne-am indoi am avea emotii astazi, la prima noastra participare la “o competitie sportiva”, stim ca putem sa sarim peste bara aia asezata la recordul mondial…

ana onisei amos ozFata in fata cu Amos Oz

Fata in fata cu Amos Oz

“Vreti o cafea?”, au fost primele cuvinte ale lui Amos Oz inainte de interviul pe care urma sa-l facem, putin dupa ora 12, in bistroul de la etajul 21 al Hotelului Intercontinental.

Eram amindoi in picioare, ii fusesem prezentata la scurt timp dupa ce aparuse imbracat intr-un costum gri deschis. Atunci a intrebat si-a asteptat sa ma asez pe unul dintre fotolii si abia apoi s-a asezat si el, ca intr-un mic ritual.

Venea dupa o zi in care avusese o conferinta de presa, citeva intilniri si un dialog cu Gabriel Liiceanu, pe scena Ateneului Roman. De dimineata fusese la Universitatea Bucuresti, unde i se decernase titlul de Doctor Honoris Causa. Iar dupa interviuri – doua in ziua aceea – se pregatea de o sedinta de autografe, la Libraria Humanitas Kretzulescu.

***

Oz nu lasa sa se vada oboseala. Il tradau gurile dese de cafea – mina tinea, insa, ferm ceasca – si privirea. Fara sa faca pauze lungi intre raspunsuri, Amos Oz isi decupa cite o felie milimetrica de destasare, de visare si ochii lui albastri sorbeau din imaginea blocurilor cenusii ale Bucurestiului vazut de la inaltime, luminate de soare.

Calm – de o liniste adinca, rascolitoare –, s-a intors cu rabadare in timp, pentru a nu stiu cita oara, intr-un trecut marcat de Holocaustul anilor ’40 si de sinuciderea mamei sale, cind avea doar 12 ani:

Dacă mama dumneavoastră n-ar fi murit, în ce moment al vieţii v-aţi fi dorit foarte mult s-o aveţi aproape?

Nu mă pot gândi la un singur moment. Mi-aş dori să fi fost lângă mine oricând. Pur şi simplu mi-aş dori să fie în viaţă. Să împărtăşesc cu ea tot ce trăiesc, să-mi cunoscă copiii şi nepoţii – asta ne-ar fi făcut mult bine, şi ei, şi mie.

Aţi plâns când a murit?

Nu, aproape deloc. Eram mai degrabă furios. Furios pe ea, pe tatăl meu şi pe mine. N-am plâns nici mai târziu. În acele vremuri, nu credeam în lacrimi. Lacrimile nu erau pentru bărbaţi, nici măcar pentru cei mai tineri. Etosul societăţii era puternic masculin, iar lacrimile erau o treabă femeiască.

***

In urma cu doi ani, am facut un interviu prin telefon cu Amos Oz. Am scris atunci despre vocea lui, care cucerea totul in cale.

Acum, fata in fata, Amos Oz avea aceeasi voce, insa, fiindca nu mai era distanta, devenise uman. A si glumit la un moment dat, cu trimitere la anduranta casniciei lui, de aproape 50 de ani: “Oi fi eu celebru şi plin de expunere, dar spăl bine vasele!”

P.S. Un citat frumos din conferinta de la Ateneu, pentru Cristina: “Când scriu, uneori, mi-e milă de mine. Stau câte două ore ca să găsesc locul potrivit într-o frază pentru un cuvânt, dar nimeni nu observă că e pus unde trebuie. Observă doar
dacă e plasat greşit. Aşa că muncesc pentru a trece neobservat.”

***
Ana Maria Onisei este jurnalist, scrie pentru Adevarul, Dilema Veche.

Foto Lucian Muntean/ Adevarul.

2543
G Iancu 2 - foto TVRspectacol eveniment: fotograme in miscare

spectacol eveniment: fotograme in miscare

TVR Cultural difuzeaza in aceasta seara un program eveniment: Fotograme in miscare – care, la prima vedere, e un spectacol de balet. De fapt, e un spectacol de(spre) iubire.

Un barbat sta intr-un genunchi cu mina intinsa catre o doamna care e in fata lui pe o canapea. El poarta o palarie neagra cu boruri largi, ea are o eleganta esarfa Fendi. Zimbesc si isi vorbesc in soapta ca si cum s-ar rosti o intima cerere in casatorie. De fapt, sunt in contradictie pe titlul unei secvente care urmeaza a fi proiectata pe ecranul din spatele lor. Vorbesc despre ritm, despre cintec, despre reintoarcere la viata – simboluri ale spectacolului pe care tocmai urmeaza sa-l filmeze. Sunt in  studioul 3 al Televiziunii Romane, operatorii incep sa-si aseze cele 6 camere de filmat, masinistii testeaza luminile si ei dezbat. El e Andrei Magalie, regizorul artistic al spectacolului, ea e Miriam Raducanu, cea mai celebra coregrafa pe care a dat-o Romania in ultimul secol, si sunt aproape gata sa mai scrie o pagina de istorie. Refac impreuna cu balerinul Gheorghe Iancu un spectacol de dans din anii 90, pe care tot ei (Miriam si Gheorghe) l-au facut la Piccolo Teatro din Milano.

Acum Gheorghe Iancu, unul dintre cei mai mari balerini ai lumii, e intr-o cabina a televiziunii, pregatindu-se pentru inregistrare. Are si el o multime de cuvinte pe care si le spune in soapta, in minte. N-a mai dansat de 5 ani, are 54 de ani si, in spectacolul pe care urmeaza sa-l inregistreze va fi fata in fata cu imaginea (si performanta artistica) de acum 20 de ani.

Au repetat doua luni, zi de zi, au reasezat dansurile pentru alura de acum a lui Gheorghe, au invitat-o partenera pe Corina Dumitrescu (prim balerina a Operei Romane). Au trecut si prin iad (cind virsta si oboseala isi spuneau cuvintul), dar si prin rai (cind mintea si intentia emotiei au fost mai puternice si-au sfidat gravitatia).  Dar in minutele urmatoare munca lor din ultimele luni va lua o forma definitiva, va ramine pe banda pentru totdeauna. Ar putea fi cea mai buna reprezentatie sau nu…. De aici incolo totul tine de puterea de concentrare a fiecaruia, de clipa de inspiratie a unui operator sau a unui regizor sau a unui editor sau a unui sunetist…. Si de ingerasul pazitor

***
– Cum e Iancu?, intreaba Miriam in timp ce sotul ei, Corneliu Raducanu, aflat in dreapta, intr-un fotoliu de linga canapea zimbeste si-i sopteste “mai lasa-l, mai da-i citeva minute.”
– E in cabina, se desfasoara, are o cabina mare si-a intins totul. Il chemam imediat ce suntem gata, ride Andrei.
– Si Corina?
– Se incalzeste, a venit si ea, totul e bine.

Cind a aflat ca Iancu a intrat in depresie odata cu despartirea de balet, Miriam s-a gindit cum sa-i readuca zimbetul. Si viata. Stia ca nu mingiierile si nici consolarile sunt solutia. Are 87 de ani si continua sa faca in fiecare dimineata doua ore de balet, pentru ca a descoperit ca trupul de balerin fara antrenament zilnic e ca o masina fara combustibil; rugineste. La fel si sufletul unui artist: are nevoie de adrenalina spectacolului; de aplauzele si de confirmarile spectatorilor. Miriam Raducanu  a mai dansat dupa ce s-a retras pentru spectacole- emisiuni- eveniment ( unul alaturi de Gigi Caciuleanu, si el ca si Iancu, fost elev), dar pentru ea adrenalina vine la pachet cu bucuria de a-si vedea elevii performind pe momentele pe care le coregrafiaza. Asa ca ajutindu-l pe Iancu sa se intoarca pe scena, in spectacolul pe care tocmai il vor inregistra, Miriam si-a luat o parte de energie si pentru ea. Ca atunci cind iubesti: dai, dar te incarci, in acelasi timp, din bucuria celuilalt.
“Artistii se nasc batrini si mor copii. Uitati-va la noi cum ne bucuram ca ne jucam aici”, ride Miriam in timp ce Iancu intra in hala plina de reflectoare  a studioului 3.

***
Gheorghe Iancu e imbracat cu o salopeta tricotata si geaca de fis, rosteste cu o melodicitate italieneasca un “Buna dimineata, Papa” si zimbeste stregareste ca un pusti de 19 ani. Foarte posibil ca asa ii zimbea si pe vremea cind el era elev la liceul de coregrafie, iar ea – Papa, cum i se spune in lumea dansului – ii era profesoara.
Are trupul unui barbat de maxim 40 de ani, cu niste pulpe din care pare ca fibra musculara vorbeste, dar care-l si tradeaza. Picioarele incordate sunt in totala contradictie cu linistea de pe chipul lui, bronzat, cu o aroma glamour de insula Capri. Are in mina un saculet de nisip, cit o minge, pe care-l va rostogoli cu talpile in fiecare pauza ca sa mai elimine tensiunea din picioare.

De la plecarea din Romania, in anii 80, Gheorghe Iancu a dansat pe toate marile scene ale lumii. Si nu, nu e un sablon: chiar pe toate marile scene – de la Balshoi la Covent Garden, de la Scala din Milano la Teatrul Mariinski. A avut cele mai importante partituri din baletul clasic si-a fost aclamat de cei mai mari critici.

– Iancutu’, facem te rog o repetitie, doar ca sa punctam deplasarile? Fara efort, doar pentru lumini si camere.

Andrei Magalie isi intra in rolul de regizor artistic si-si pune in miscare echipa. Ca sa arate bine pe ecran, dar sa si transmita emotia pe care o simti la contactul direct cu scena, un spectacol de dans e dificil de filmat. Dar Andrei a fost la multe dintre repetitii, stie miscarile in detaliu si, cumva, iubirea lui pentru dans a fost insuflata si membrilor echipei. Barbatul care are in grija luminile din studio a fost si el la repetitii si, dupa ce Andrei i-a spus ce vrea sa obtina pe ecran, si-a transcris pe 3 coli A4 fiecare miscare din dans: “el face cinci pasi la stinga, apoi merge inainte cu saritura, apoi se rasuceste catre dreapta. ea e in spatele lui…”
Miriam Raducanu a zimbit cind a vazut foile inginerului de lumini, dar limbajul lui geometric frust i-a dat linistea ca are alaturi profesionisti.

***

– Gata. Filmam. Toata lumea e pregatita? Avem nevoie de liniste deplina pentru momentul urmator, pentru ca sunt momente cind se danseaza fara muzica., se aude din difuzoare vocea lui Andrei.

Iancu e cu Corina in patratul negru care e covorul magic de dans, operatorii sunt la camere. Se filmeaza secventa “Clipa Regasirii”. Cind incepe muzica, li se schimba expresiile chipului; ea e suparata, el e strengar; se imbratiseaza si se imping, se iau in brate si se resping. Se cearta din gesturi, se mingiie din priviri. Si-apoi muzica se opreste si ei continua sa danseze, in  ritmul stiut doar de gindurile aflate in sincron. Li se aud talpile pe covor, li se simte respiratia. Ea vrea sa-l ocoleasca pe el care e jos, pe covor, el o opreste cu mina. Ea se desprinde violent de mina lui, ca si cum s-ar rupe, el o urmeaza. Muzica porneste din nou, sunt parte din acelasi ritm si, cind dansul se termina, din hala mare se aud oftaturile masinistilor  care au trait, involuntar, povestea regasirii.

In spectacolul asta e vorba de multe regasiri: cea a lui Gheorghe Iancu (aparent, cu propriul trup de acum 20 de ani asezat in fata celui de acum, de fapt cu propria-i vointa si emotie), a lui Miriam Raducanu cu elevul ei, dar si cu publicul care ii vede rar lucrarile, a regizorului Andrei Magalie cu energia si adrenalina unui spectacol care va ramine in arhiva pentru elevii si profesorii scolilor de coregrafie sau spectatorii pasionati de balet.  Doar ca in spectacolul acesta mai e vorba de o regasire: sunt trei generatii de balerini ( Corina are 41 de ani, Iancu 54, Miriam 87), o regasire care e ca momentul de dans fara muzica – sincron in intentiile emotiilor.

Si, de dragul efortului lor imens si al perfectionismului cu care au lucrat pentru acest spectacol, sper sa fie vorba si despre regasirea telespectatorilor.

***
Fotograme in miscare, un spectacol de Miriam Raducanu, cu Gheorghe Iancu si Corina Dumitrescu, in regia artistica a lui Andrei Magalie va fi difuzat de la ora 21.45 la TVR Cultural. Multumesc frumos Catalin Sava pentru invitatia de a participa la filmarile acestui spectacol.

2641
placeri logoPlacerile lui Noe

Placerile lui Noe

Noemi, draga de Noemi care scrie pe s!mpa  in fiecare joi despre expozitii rafinate, tocmai si-a facut blog: Placerile lui Noe.

e un blog cald si rafinat, cum e si ea. e un blog in care veti gasi mereu repere de calitate din vremuri glamouroase. e un blog de life style si cultura – eclectic(a). nu m-am decis daca blogul e eclectic sau directia culturala pe care o reflecta Noemi pe blog. de fapt, cred ca e valabil pentru amindoua.

*

Noemi e persoana pe care o sun prima data cind am nevoie de un contact: stie pe toata lumea si toata lumea o stie pe ea; e motiv pentru care o sa savurati rubrica ei de pe blog “cum i-am cunoscut pe…” – printre cei pe care i-a cunoscut: Shimon Peres 🙂

*

va invit cu mare  drag sa cititi blogul ei; va fi o oaza minunata de relaxare si de acces la o lume pozitiva si plina de oameni frumosi.

1739
jaquelline bisset marcel iuresJacqueline Bisset linga Marcel Iures

Jacqueline Bisset linga Marcel Iures

aseara la premiera filmului lui Lucian Georgescu, Tatal Fantoma, Marcel Iures ( care detine rolul principal) a fost umbrit de o aparitie neasteptata. ma rog, mai de graba a fost scoasa si mai tare la lumina; premiera, despre ea vorbim.

Jacqueline Bisset a venit la premiera, l-a sustinut pe Iures si, spre surprinderea invitatilor, a mers si la party de dupa film, la cafepedia.

Jacqueline pe care ati vazut-o in Dangerous Beauty sau, mai recent, in serialul Nip/Tuc, vine des in ultima vreme in Romania. De la editia de anul trecut de la TIFF, cind a fost invitata speciala, a prins drag de Romania. si de un domn care are o emisiune culturala la Radio Romania Actualitati. (nu-i scriu numele pentru ca nu stiu cit isi doresc publicitate in aceasta directie). ceea ce inseamna ca aveti toate sansele sa o vedeti pe strada pe doamna Bisset pentru ca vine des la Bucuresti.

si face vilva la evenimentele noastre culturale, dindu-le o aura hollywoodiana.

***

Tatal fantoma intra de astazi in cinematografe. in curind, va voi prezenta si perspectiva mea asupra acestui film, cu ceva exclusivitati (sper) s!mpa.

4941
amos oz 1Conferinta lui Amos Oz la TVR Cultural

Conferinta lui Amos Oz la TVR Cultural

daca sunteti asemeni mie, printre cei care au suferit ca nu au putut ajunge sa -l vada live pe Amos Oz in conferinta de la Ateneul roman, de luni seara, ei bine, aveti un motiv de bucurie.

miine de la ora 17.15 TVR Cultural transmite integral conferinta lui Amos Oz in dialog cu Gabriel Liiceanu.

***

am citit in avanpremiera interviul pe care Amos Oz l-a acordat Anei Maria Onisei si trebuie sa va spun ca miine e obligatoriu sa cititi Adevarul; Oz vorbeste despre erotismul de la 70 de ani, despre momentele in care a avut sentimente extremiste si despre mama sa care a incetat din viata pe cind era adolescent.

in plus e o declaratie simpatica “oricit as fi de celebru, spal vase”. in adevarul, miine (macar pe site sa va uitati)

1458
afis_Chopin indragostit(1)Muzeele lui martie

Muzeele lui martie

Luna martie isi face intrarea in Bucuresti cu o expozitie la Muzeul Taranului Roman, care a devenit unul dintre cele mai ,,intelectual hype’’ locuri din Bucuresti.

Chopin indragostit prezinta legaturile dintre muzica traditionala si muzica marelui compozitor si cuprinde lucrari ale artistilor din diferite parti ale lumii si traditii care l-au inspirat pe acesta. Ideea expozitiei ii aparttine lui Adam Czyżewski, care a colaborat cu specialisti de la Institutul de Arta din cadrul Academiei Poloneze de Stiinta. Expozitia a fost realizata cu sprijinul Institutului Cultural Polonez din
Bucuresti. Aici gasiti mai multe detalii

Fluxus se desparte greu de salile de la MNAC, asa ca cine nu a vazut inca expozitia ,,must’’, o poate face pana in 31 martie.
Tot la MNAC se anunta trei expozitii de neratat: Mischa Kuball – Platon’s Mirror – din 7 si pana in 25 martie. Kuball este unul dintre putinii artisti care a inteles si a folosit lumina in lucrarile sale si dimensiunile socio-politice ale acesteia. detalii aici

Re:Made, 15.03.2012 – 19.05.2012 constituie o adevarata media art exhibition realizata de reteaua internationala Rencontres Internationales Paris/Madrid/ Berlin- dezvoltata cu mare succes in ultimii ani cu un program amplu de film si arta contemporana (film, video, multimedia, nouveau cinema etc.). Re:MADE a fost prezentata la Centre Pompidou din Paris in 2010 si consta in instalatii video
sau multimedia ale unor artisti contemporani.

Hans Op de Beeck – Sea of Tranquillity, 29.03.2012 – 20.05.2012 este lucrarea artistului belgian Hans Op de Beeck care infatiseaza o locatie inexistenta, dar identificabila, desprinsa parca din viata cotidiana, cu scopul de a captura in imaginile sale absurditatea tragi-comica a existentei noastre postmoderne.
Detalii aici

Surse: Muzeul Taranului Roman, Muzeul National de Arta Contemporana

Pe curand, sa aveti un weekend senzational !

*
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania

1417

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!