Text de Raluca Antuca
Dacă ajungi prin Georgia și te plimbi pe străzile orașului Columbus, e posibil să vezi în dreptul unei clădiri abandonate niște cuvinte colorate prinse de o sfoară. Îți par a fi vesele și te apropii curios să vezi ce mesaj vor să transmită. Doar că descoperi scris cel mai intim gând pe care l-ai notat în jurnal cu o seară înainte.
Peyton Fulford este fotografa care și-a imaginat seria intitulată ABANDONED LOVE, bazată pe cele mai ascunse gânduri din suflet, care își găsesc ecou peste tot în lume. Aceste citate intime au fost culese din comunitatea Tumblr, unde oamenii (mai ales adolescenții) fac confesiuni și se exprimă liber cu privire la emoțiile și stările care îi copleșesc.
Peyton reușește să rupă bariera dintre lumea digitală și cea reală, folosind citate postate anonim pe internet. Tema sugerează abandonul exprimat prin cuvinte, dar și prin clădirile vechi și părăsite. Mi se pare interesant contrastul de esență și aparență, pentru că, deși sunt foarte colorate și plăcute estetic, vorbele sunt deprimante și sigur îți aduc aminte de vreo experiență mai veche sau mai nouă.