Monthly Archives : August 2022

Vancica cutare si violenta impotriva femeilor cu dubla masura la Antena 1. Mizeria emisiunii lui Nea Marin

Ieri au fost peste tot – tv, online, rradio – informatii despre domnul acela dereglat mintal, Vancica (nu are legatura cu actorul), care si-a batut iubita cu picioarele  multe minute si a pus grozavia pe net.

Ceva oribil, politia ar fi trebuit sa se autosesizeze (sa nu astepte plangere de la victima, careia ii e frica si n-a comentat nimic) pentru instigare la violenta pentru ca cetateanul a mai facut si un live (de 3 ore!!!) de scuze in care unul dintre argumente a fost – “orice barbat isi bate femeia; am fost gelos.”

Omul e mult sub orice reper de umanitate, educatie, bun simt – orice cuvinte care imi vin pentru a-l descrie tin de gradina zoologica, desi si animalele cred ca sunt mai respectuoase cu femelele lor.

Eu am vazut cazul la Observator-ul de la Antena 1 intr-o stire lunga cu psihologi, cu context national despre violenta domestica, stire facuta ca la carte.

Ce m-a scos din minti, si le-am si dat msg prietenilor mei de acolo, e faptul ca ei vorbesc despre oribilitatile generate de o tara in care “e normal sa-i dai o palma femeii, daca e nevasta – concubina ta”, si o fac corect cand e vorba de stiri, dar cand mergem un department mai incolo – la emisiune divertisment – avem mizeria de emisiune cu Nea Marin care injura si bate femeile (si barbatii) in cadrul unor proiecte care se vor distractive.

Cu Nea Marin (si cum il mai cheama pe dansul, care e trecut de 60 de ani si are nepoti acasa) la Antena 1 e normala violenta impotriva femeilor expusa in prime time la tv.

Sigur ca televiziunea are un disclaimer inainte de generic in care spune ca programul poate contine limbaj nepotrivit si violenta, iar copiii vad cu acordul parintiilor. Asta e ca sa se acopere legal.

Dar de ce ai vrea sa faci o asemenea mizerie la tv? De ce ai promova violenta ca divertisment? Culmea e ca producator e o femeie la acest program.

Sigur ca face audienta, pt ca suntem un popor in care “bataia e rupta din rai” si “femeia sigur a facut ea ceva, daca a batut-o”… Dar de ce sa vrei sa speculezi mizeria din acest popor pentru audienta?  Tu, ca femeie, care ai decizia unei emisiuni si ai produs multe lucruri minunate in televiziune, ai facut chiar istorie cu cateva productii… de ce sa mananci gunoi si sa promovezi violenta?!!!

Nu mai vorbesc de managementul institutiei care are femei in conducere. Dar si ca barbat – educat, care intelege responsabilitatea programelor prezentate – ar trebui sa spui – nu difuzam asa ceva.

Daca cineva l-ar lua la bataie pe strada pe Nea Marin si cum il mai cheama, ca nu traverseaza strada repede, ar iesi scandal national, pe buna dreptate. El face mizerii cu bataie pe post de motivatie la tv si nu-si pune nicio clipa problema ce transmite de fapt privitorilor (nu vreau sa-i caut numele complet pentru ca nu merita un asemenea efort, are caracter zero ca accepta  sa faca pt bani aceasta mizerie de emisiune).

Imi doresc mult ca acest text sa ajunga la doamna producator si la managemenul Antena 1. Cum imi mai doresc sa ma intalnesc o data fata in fata cu Nea Marin cutare – care degeaba a muncit o viata pt ca e la fel ca Vancica cutare – sa-i spun uitandu-ma in ochii lui ce cred despre caracterul sau.

1828
logo-2Gala Hop – de la necazul de a sta pe canapea cu diploma de actor alaturi si pana la a-ti implini visul profesional.

Gala Hop – de la necazul de a sta pe canapea cu diploma de actor alaturi si pana la a-ti implini visul profesional.

M-am uitat online si joi si vineri la Gala Hop – un concurs pentru absolventii de la actorie care se desfasoara de 25 de ani si e o sansa pentru tinerii actori sa fie vazuti si sa-si incerce aptitudinile in conditii de stres, emotii si competitii. Editia din acest an a fost dedicata musicalului si coordonata de Razvan Mazilu, ajutat la pregatirea muzicala de minunata Maria Alexievici.

Am vazut cativa tineri absolut minunati si le doresc mult mult succes in viitor pentru ca au o meserie grea in care succesul tine si de context si dureaza pana a doua zi.

Ca de fiecare data orice asemenea competitie intre tineri absolventi e pentru mine un prilej de a ma gandi la un context mai larg si de a ma bucura de energia si nebunia lor; energie pe care unii o vor pierde pe drum in viata pentru ca uzura va fi prea mare pentru ei. Dar mai au timp sa se preocupe de asta in 5 – 10 ani, acum e frumos sa se arunce cu capul inainte.

Aseara in timp ce ma uitam la probele impuse discutam prin mesaje cu colega Oana Vasiliu care era in sala si care va scrie zilele viitoare pe urban.ro despre acesti tineri.

  Si am realizat inca o data, dandu-i detalii despre unii dintre concurenti pe care i-am vazut la munca in ipostaze in care s-au bagat fix ca sa invete si ca sa lucreze cu oameni importanti din industria lor, ca meseria aceasta – actoria – devine si ea din ce in ce mai antreprenoriala la fel cum se intampla cu meserii din multe alte domenii.

Actorii astazi trebuie sa-si faca singuri loc in industrie, nu doar prin talentul lor, ci si prin prezenta lor.

Cu diploma nu le da nimeni si un loc de munca si e normal sa fie asa, la fel cum nu le dau locuri de munca profesorilor, medicilor, mecanicilor, inginerilor. Isi gaseste fiecare dupa calificare si dupa concursuri.

Iar concurenta e mare nu doar pentru ca scoala scoate multi actori (cum se plang zilele astea in online cativa tineri proaspat iesiti de pe bancile scolii) ci si pentru ca, in actorie a fost dintodeauna o democratizare a talentului. Multi oameni care nu au avut studii de profil au fost actori – la noi poate cee mai frumoase cazuri sunt Vasilica Tastaman si Jean Constantin (actori de comedie de mare success in anii 80); in “afara” avem multi multi actori calificati la locul muncii dupa ce au fost modele, cantareti etc.

Iar in epoca social media, influencerii vin si ei gratios catre actorie si, oricat de prost credem ca ar juca, e in puterea si e dreptul lor sa-si gaseasca o audienta.

*

Esti bun? Ai caracter antreprenorial sa-ti creezi singur context sa te remarce lumea si sa-ti platesti facturile? Esti pregatit sa muncesti in draci chiar si cand nu esti in prim plan, ci esti lebada 5 in décor, dar inveti de la ceilalti?Ai o tinta exacta cu ce vrei de la meseria asta si un plan concret, dincolo de scoala, despre cum iti cultivi aptitudinile care sa te duca din punctul A in locul unde e obiectivul tau?

Daca ai diploma de actor, deci esti mai calificat decat multi atii care vor sa faca aceeasi meserie cu tine, si n-ai inca raspunsurile la aceste intrebari (care sunt valabile pentru orice alta meserie) si te astepti sa te loveasca succesul peste fatza printr-un telefon de la o agentie de casting sau de la un mare regizor, mai gandeste-te putin la ce e bine pentru tine. Si cat de mult depinde de tine ce vei face in meserie.

*

Pentru cei care citesc pentru prima data ceva din ce scriu, un disclamer: lucrez in partea administativa a entertainmentului de mai bine de 20 de ani, am lucrat cu artisti romani si straini si am invatat din fiecare proiect. De asta am curajul sa povestesc aceste lucruri aici care ar putea inspira sau pune pe ganduri pe cineva in folosul propriei cariere.

*

Prin natura meseriei am vazut la lucru foarte multi actori. Inclusiv o parte din tinerii care sunt acum la Gala Hop.

La ora la care scriu aceste randuri nu se stiu inca cine sunt cei care au castigat, dar asta nu ma impiedica sa spun ca am un foarte mare respect pt Cristina Danu si Vlad Nicolici pe care i-am vazut muncind in corp ansamblu la We Will Rock You, doar ca sa invete de la nume mari (au avut si o profesoara de la Royal Academy of Music, sectiunea musical pentru acele repetitii); cum am un respect foarte mare pentru toti cei care s-au inscris de-a lungul anilor la Gala Hop dorind sa-si arate fortele.

Cum am un respect foarte mare pentru orice actor/ regizor care si ia talentul si curajul in maini si incearca sa faca singur ceea ce inca nu-i ofera contextul si sistemul.

I-am remarcat anul acesta pe Sidonia Doica, Maria Grosu, Alex Macavei (stiu pe cineva cu acelasi nume, dar cu totul alta meserie si v-am pus gand rau pentru un story impreuna)  si ii voi urmari cu atentie in carierele lor 🙂

*

Daca sunteti tanar actor, va rog uitati-va putin in jur – toti cei care astazi sunt in atentia publicului de la noi n-au asteptat pe canapea, cu diploma de actorie langa, sa vina succesul peste ei: de la Pavel Bartos la Mihai Bendeac, cu Marius Manole si Ilona Brezoianu langa ei; de la Emanuel Parvu la Radu Muntean, cu Cristi Puiu, Cristian Mungiu si Corneliu Porumboiu la aceeasi masa, de la Cosmin Nedelcu – Micutzu pana la Matei Dima –Bromania, alaturi de Lia Bugnar. Sunt multi multi care si-au luat destinele in propriile maini, au muncit in draci si acum au succes (vorbesc strict de cei tineri cu succes acum). Mai mentionez in lista oamenilor care nu asteapta sa le bata cineva la usa pe Vicky Raileanu, Medeea Marinescu, Mirela Oprisor, Serban Pavlu…

Intrebati-i cat de greu le-a fost si lor la inceput. Cum n-au avut ce manca, la propriu, cum au fost in depresii si in culmea disperarii dar cum pasiunea pentru meseria pe care voiau sa o faca din credinta si vocatie i-a scos din fundul Iadului.

Toti au trecut prin multe dezamagiri, dar cumva si-au gasit resursele emotionale sa-si raspunda la intrebarea: cum construiesc eu pentru mine – in aptitudini, cunostinte profesionale, dar si umane – pentru a parcurge drumul catre ceea ce viseaza ei in meseria asta.

Si asta va fi necesar sa faceti fiecare dintre dvs.

1751
Bang & Olufsen ucrainaASBIS si UNITED24 initiaza o strangere de fonduri pentru Ucraina si ofera o serie limitata de boxe Bang & Olufsen Beosound 2. UNITED24 este platforma de strangere de fonduri initiata de presedintele Volodymyr Zelensky

ASBIS si UNITED24 initiaza o strangere de fonduri pentru Ucraina si ofera o serie limitata de boxe Bang & Olufsen Beosound 2. UNITED24 este platforma de strangere de fonduri initiata de presedintele Volodymyr Zelensky

In razboi nu ai nevoie de sustinere doar la debut, ai nevoie de ajutor medical, militar si – foarte important – emotional. Astazi e Ziua Nationala a Ucrainei un bun prilej sa ne aratam sprijinul, daca simtim si credem in dorinta lor de a ramane independent.

ASBIS si UNITED24, platforma de strangere de fonduri initiata de presedintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, au inceput o strangere de fonduri pentru ajutor medical in Ucraina. 

Pentru a sustine initiativa, marca de lux Bang & Olufsen a creat o serie limitata a emblematicei sale boxe Beosound 2 – aceasta fiind realizata in culorile steagului ucrainean.

Mai multe dintre boxele in editie limitata (care in acest moment nu sunt si la vanzare, sunt doar pentru acest poiect emotionant)  vor fi expuse in magazinele oficiale Bang & Olufsen din mai multe tari pentru a le reaminti vizitatorilor ca e important sa sustina Ucraina. Chiar si magazinul official din Kiev a primi un set din aceste boxe.

Toate donatiile stranse vor fi folosite pentru achizitionarea de aparate cu raze X C-arc. Astfel de dispozitive ii ajuta pe medici sa diagnosticheze rapid fracturile, cresc semnificativ procentul de operatii reusite si salveaza multe vieti, dat fiind faptul ca ranile provocate de schije si fracturile multiple se numara printre cele mai frecvente tipuri de rani suferite de victimele razboiului din Ucraina.

La finalul campaniei de strangere de fonduri, 10 donatori selectati aleatoriu vor primi editia ucraineana a boxelor Bang & Olufsen Beosound 2.

Cum sa participati la tombola pentru a castiga o boxa

Puteti sustine Ucraina si participa la tombola accesand site-ul oficial al UNITED24.

Campania se desfasoara intre pana pe 31 august, iar castigatorii vor fi desemnati prin tragere la sorti, pe 1 septembrie. Suma minima donata pentru a participa la tombola este de 10 euro. Se poate dona din orice tara. Numarul donatiilor eligibile este nelimitat.

Numele castigatorilor vor fi publicate pe site-ul oficial al platformei de strangere de fonduri UNITED24.

Dupa cum stiti, nu scriu niciodata sa indemn la o donatie fara sa fii donat inainte. Deci da, am donat 10 euro 🙂

1708
afp-logoAgentia France Presse are un curs gratuit online pentru reporteri: Digital Investigation. Primiti diplome de absolvire la sfarsitul fiecarui modul.

Agentia France Presse are un curs gratuit online pentru reporteri: Digital Investigation. Primiti diplome de absolvire la sfarsitul fiecarui modul.

Agentia France Press (AFP), una dintre cele mai mari agentii de stiri din lume, are un curs online gratuit pentru reporteri, in colaborare cu Google: Digital Investigation.

Cursul e organizat pe trei nivele de la incepator la avansat, este atat in franceza cat si in engleza, si urmareste sa ofere participantilor urmatoarele aptitudini:

– Efectuarea de cautari online mai eficiente

– Identificarea originii unei fotografii sau a unui videoclip

– Tehnici pentru a va proteja online

– Salvati probe si gasiti arhive online

 – Cautari avansate in retelele de socializare

– Identificarea indiciilor in imagini – Geolocalizare I

– Gasiti martori la evenimente de ultima ora si verificati imagini

– Utilizați diferite instrumente de cartografiere si gasiti rezultate cu putine indicii (Geolocalizare II)

In total sunt 10 module cu teme diferite si sfaturi de la reporterii AFP. E un curs cred foarte util pentru cei din redactiile de stiri de la tv si site-uri, dar cred ca e la fel de util si pentru cei care isi produc propriul continut, indiferent de platforma pe care il expun, precum si un curs foarte util celor din PR.

E foarte usor de urmarit, il accesati oricand aveti timp si e foarte util. Il gasiti aici.

3502
tampax-campanieIeri, Scotia a devenit prima tara din lume care ofera gratuit produse pentru protectie in perioada menstruala tuturor celor care au nevoie de ele.

Ieri, Scotia a devenit prima tara din lume care ofera gratuit produse pentru protectie in perioada menstruala tuturor celor care au nevoie de ele.

 In cadrul unui sondaj realizat in Scotia, una din patru respondente a declarat ca a intampinat dificultati in a avea acces la produse precum tampoanele si absorbantele.

In 2020, guvernul scotian a adoptat in unanimitate Legea privind produsele pentru perioada menstruala. Legea pune responsabilitatea pe autoritatile locale si a educatorilor care trebuie sa ofere produse de igiena intima gratuite pentru perioada de menstruatie in toate cladirile publice, scolile si universitatile. Incepand de ieri, legea este oficial in vigoare.

Scotia e o tara mai bogata decat noi – n-am statistici exacte, dar pare si mai bogata si mai educata decat noi.

In Romania exista zone de saracie in care igiena e la nivelul evului mediu, cu toate problemele de sanatate care vin de aici.

 Stiu ca brandurile mari care au asemenea produse in Romania investesc in campanii de educare si doneaza  prin actiuni proprii in zonele vulnerabile produse de acest gen.

Eu donez periodic catre asociatia Pe stop https://pestop.org/ (v-am mai indemnat si pe facebook cateodata sa donati si dvs), asociatia care face pachete cu produse de igiena intima si le distribuie in zonele vulnerabile. Uneori face si educatie, pentru ca e nevoie si de asta…

Nu e un cont direct facut public (sau nu-l stiu eu, desi l-am cautat), donatia se face prin site-ul asociatiei via o patforma de plata. Am verificat la donatia mea de acum in speranta ca va las si un cont.

De fapt, eu am scris ca sa semnalez o decizie foarte utila si sanatoasa a guvernului scotian care a putea fi inspiratie si pentru ai nostri.

(da, stiu, suntem saraci, n-avem bani… dar ne costa mai mult apoi problemele de sanatate ale unor femei care nu au avut igiena buna… si nu e generic, ne costa, pentru ca daca fac cumva si ajung la spital – uneori n-au nici bani de bilet pentru masina care sa le duca la spital – ele trebuie ajutate si sustinute de stat in problemele de sanatate… cu sau fara asigurare medicala)

(imaginea de deschidere e dintr-o campanie tampax de educare din anii 60, in America)

1844
deepfakers-cbs-documentarSintetic media – deepfakes – filme cu tine cu lucruri pe care nu le-ai facut niciodata, dar par imagini perfect reale. Un reportaj CBS de vazut

Sintetic media – deepfakes – filme cu tine cu lucruri pe care nu le-ai facut niciodata, dar par imagini perfect reale. Un reportaj CBS de vazut

CBS a avut acum cateva zile un reportaj despre Sintetic Media, ceea ce se mai numeste si Deepfakes (utilizarea inteligentei artificiale pentru a manipula imaginea si sunetul care pot face ca intr-un film sa fie o persoana care face si spune lucruri pe care in realitate nu le-a facut niciodata).

Tehnologia a ajuns atat de avansata in aceasta directie incat te inspaimanta: se scaneaza imagini din social media si ele sunt „manipulate” astfel incat cel care apare in imagine poate sa spuna si sa faca orice lucru.

Specialistii se intreaba care vor fi consecintele in scurt timp – in conditiile in care sunt state care accepta probe in instanta filmate (iar judecatorilor le va fi greu sa spuna daca filmarea e reala sau nu) sau in conditii in care o persoana se poate razbuna pe o alta creand un film care sa o denigreze.

Acesta e efectul direct, sa spunem…

Dar privind mai larg, haosul credibilitatii e aproape de noi. Deja avem oameni care nu pot face diferenta intre o informatie falsa si un adevarata din realitatea apropiata, iar noi punem asta pe seama educatiei precare (mai degraba ca o scuza, “nu e vina noastra, sunt ei prosti”), dar cand vom ajunge – si e doar o chestiune de luni, maximum ani – sa se infirme si vorba lui Toma Necredinciosu cu „nu cred decat ceea ce vad”, tot ceea ce inseamna media si informatie va fi ca la apocalipsa.

Nu sunt atat de desteapta sa stiu ce trebuie facut pentru a nu se ajunge la aceasta apocalipsa informationala care e la cativa pasi de noi, tot ce ma duce capul e ca in dreptul meu sa fac mereu lucrurile corect: sa ma protejez de informatiile fale si sa nu dau mai departe -share – in spatiu public nimic din ce mi se pare dubios (si da stiu, ca o sa ma inghita formele de fake din cele mai multe zone, dar perseverez pe drumul meu corect).

Va rog insa sa va uitati la acest reportaj de la CBS, aici

Si sa o ascultati pe doamna Nina Schick, mai pe larg, in acest podcast in care prezinta studiul ei de multi ani despre fenomenul pe care-l numeste infocalypse. aici

2779

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!