1 alina tolontan1 alina tolontan

6 întrebări esențiale. Alina Tolontan, producător Pro TV | 16/100

Ne-am cunoscut prin natura meseriei, pe vremea când aveam în grijă artiști și producții cinematografice. Mi-a plăcut de la prima întâlnire profesională, mai ales pentru că era un om care nu făcea concesii de dragul aparențelor. Eu îi propuneam subiecte, iar ea îmi spunea, cu onestitate, dacă aveau sau nu loc în emisiunea de care se ocupa, La Măruță. Chiar și atunci când răspunsul era un refuz, exista întotdeauna o explicație sinceră, limpede și logică. Așa se face că n-am plecat niciodată dintr-o asemenea conversație cu vreun resentiment, ci, dimpotrivă, cu și mai mult respect pentru ea.

Alina este unul dintre acei oameni care au crescut profesional odată cu Pro TV. A început ca reporter, iar 29 de ani mai târziu este unul dintre cei mai importanți producători de televiziune. O invidiez puțin pentru că a lucrat la Omul care aduce cartea și a avut privilegiul de a-l cunoaște pe Dan C. Mihăilescu. Și o admir mult pentru calmul, diplomația și discreția cu care își face meseria.

Știu de la Cătălin Măruță despre talentul ei aproape magic de a ține o echipă unită, de a construi încredere între oameni și de a transforma colegii într-o familie profesională în care respectul nu este doar un cuvânt frumos, ci un mod de a lucra împreună.

Alina nu caută lumina reflectoarelor. Preferă să rămână în spatele camerelor de filmat, acolo unde se construiesc, cu răbdare și inteligență, lucrurile pe care noi le vedem apoi pe ecran. Și cred că e o formă aparte de eleganță să ai atâta influență asupra unui proiect fără să simți nevoia să fii în centrul atenției.

Îi mulțumesc foarte mult că a acceptat să facă parte din acest proiect. Pentru mine este un compliment și o mare onoare, mai ales că știu cât de discretă este și cât de rar acceptă să vorbească public despre sine.

Iar pentru voi, răspunsurile ei sunt o invitație la câteva minute de liniște și frumusețe. O mică insulă de bine, în care puteți descoperi un om care a ales să construiască pentru ceilalți, fără să ceară aplauze pentru sine.

Pe Alina Tolontan o descoperiți în răspunsurile de mai jos.

Alina Tolontan — 16/100

1.     Ce înseamnă speranța pentru tine?

 Oamenii de lângă mine, când știu că există un “sunt aici, oricând”.  Comunitățile, oricât de mici sunt, cred că ne dau speranță tuturor.

Îmi place mult piesa Circle of Life din filmul de animație Lion King, încă mă emoționează, pentru mine e o piesă despre speranță. It is the circle of life/And it moves us all/Through despair and hope/Through faith and love/Till we find our place/On the path unwinding/In the circle of life (E cercul vieții care ne poartă pe toți/ Prin deznădejde și speranță/Prin credință și iubire/ Până ne găsim locul pe drumul care merge înainte, prin cercul vieții). Așa e, acest drum înainte te face să speri.

Și umorul e speranță pentru mine.

2.     Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

În meseria mea numeri fiecare secundă, la propriu. La câte secunde am numărat în atâtea transmisii live, în toți cei 29 de ani de televiziune, ar fi trebuit să am sentimentul că am avut foarte mult timp, dar nu simt asta. Timp cu ai mei am sacrificat, ăsta este răspunsul.

Dar trebuie să recunosc că pasiunea a acoperit de multe ori acest gând.

3.     Ce ai fi dispusă să sacrifici pentru a deveni ceă mai bună din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Ah, grea întrebare. Spun doar că îmi doresc să fac parte din echipe bune, foarte bune, care să reușească să facă lucruri relevante, cu responsabilitate față de oameni.

4.     Ce înseamnă puterea pentru tine?

Să ai voce în ceea ce faci, asta e putere.

Și mai cred că puterea este și fiecare pas mic pe care îl faci înainte, constant. Dacă m-ai fi întrebat asta acum câțiva ani, aș fi răspuns că puterea e să poți “dărâma munții”. Acum cred că e mai puternic să știi să construiești😊   

5.     Pentru ce îți ești tie recunoscătoare, o trăsătură de caracter/ o aptitudine care te-a ajutat?

Abilitatea de a lucra cu oameni foarte diverși, fiecare cu valorile lui profesionale si personale, cu perspectiva lui asupra lumii, cu viziuni la poli opusi. Am avut privilegiul de a învăța și a lucra în echipe creative, efervescente, cu oameni extrem de talentați, într-o diversitate nebună. Dar diversitatea e, de cele mai multe ori, foarte dificil de gestionat.

6.     Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

Am lucrat în multe echipe cu foarte mulți oameni. Sunt sigură că față de unii dintre ei am fost, uneori, nedreaptă, am greșit. Celor care au simțit asta le spun că îmi pare rău.

Leave a Comment


7 − = zero


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!