Author : Cristina Bazavan

arta pentru viatafoloseste-ti arta pentru o fapta buna. poti sa fii ajutat financiar pentru asta.

foloseste-ti arta pentru o fapta buna. poti sa fii ajutat financiar pentru asta.

va mai aminti de proiectul Arta pentru viata de anul trecut?

in esenta era vorba de granturi pentru proiecte culturale care sa se desfasoare in spitale si care sa aduca, fie si pentru o clipa, o bucurie celor care se lupta cu trupurile si mintile lor ca sa invinga boli cumplite.

au fost 5 proiecte cistigatoare si, desi toate sunt minunate si au fost eficiente, mie cel mai mult imi place proiectul care arata cit de mult face risul intr-o terapie. cit de important e sa poti sa faci pe cineva sa rida intr-un moment in care e in cumpana.

revin la proiectul acesta pentru ca se fac din nou inscrieri pentru finantari de fapte bune.

asa ca, daca aveti activitati artistice cu care ati putea bucura copii sau adulti in spitale, aplicati.

pentru mine proiectul asta nu e despre boala sau arta, e despre cum sa faci bine prin ce stii tu mai bine sa faci – un act artistic. si care e menirea cea mai frumoasa a artei alta decit a face bine celor care beneficiaza de ea?!

proiectul e sustinut de grupul farmaceutic francez Servier si e in parteneriat cu 3 spitale mari din tara.

 grant-urile sunt de 3000 de euro per proiect, inscrierile sunt pina la 8 august. detalii aici.

stiu ca aveti proiecte frumoase, stiu ca vreti sa bucurati oamenii cu ele, iata o cale simpla si cu efecte mult mai mari decit ati planificat cind v-ati facut proiectul. aplicati pentru o fapta buna.

multumesc ca o sa faceti fapta buna.

iata imagini de anul trecut

de la cluj

si de la Craiova

2459
ovidiu basteadespre niste cicatrici care n-ar fi trebuit sa se vindece :)

despre niste cicatrici care n-ar fi trebuit sa se vindece :)

un medic se uita la ceva ce ar putea fi o radiografie pe film, dar e o analiza complicata a unui RMN sofisticat. se incrunta. cere CD-ul pe care e, la rezolutie si mai mare, imaginea pe care o are in fata.

o analizeaza mult incruntindu-se. compara cu o alta radiografie. da telefoane si cheama alti medici.

asteptare.

ceilalti medici vin, se uita, se incrunta. incep intrebarile pe un ton inchizitor: “ce-ai facut? ce-ai mincat? ce ai luat?”

raspunsurile sunt simple “nimic. ca de obicei. nimic”

cel mai batrin dintre ei intreaba, cu acelasi ton grav: “ai fost la biserica?”

***

intr-un mod straniu, unele cicatrici din interiorul corpului uman (nu e vorba de o metafora) se vindeca singure, desi in teorie lucrurile astea par imposibile. si chiar si cei mai mari medici in fata unor asemenea evidente se intorc la credinta.

***

“ai fost la biserica?”

“”nu chiar. ca turist, da. doar ca mi-am schimbat viata si fac doar ce-mi place. cu oamenii care-mi plac.”

 

Foto Ovidiu Bastea.

1714
ioana nemesVineri, sambata, duminica

Vineri, sambata, duminica

text de Noemi Revnic

Dragii mei care raman in Bucuresti, iata ce avem in acest weekend.

“Poiana urbana”, un nou proiect The Institute, cu o serie de concerte la Piata Universitatii si cu un program pe care il puteti urmari aici

O expozitie de neratat, pana in 4 august, “Ioana Nemes: Sometimes we shouldn’t pretend everything is OK”. La doi ani de la disparitia artistei, o retrospectiva din seria Monthly Evaluations (2003-2011). La Salonul de proiecte

Camera de oaspeti de la MNAC din cadrul expozitiei Mircea Cantor ne asteapta cu o selectie de lucrari ale artistului Ion Grigorescu, pana in luna august.

Iar prietenele mele minunate si altruiste de la Asociatia Red Panda ii asteapta pe toti posesorii de catei la HamFest, sambata si duminica, 20, 21 iulie, incepand cu ora 16:00. Unde? In spatial imens de la Planeta HamHam din Bulevardul Barbu Vacarescu 162-164. Spatii de joaca, cursuri si ateliere creative pentru copii si adulti, consultatii veterinare gratuite si spectacolul de teatru “Pet Conference” al companiei Replika. Intrarea este libera si ne vom vedea acolo, cu siguranta. Aici gasiti toate detaliile

Un weekend frumos va doresc si nu uitati sa va hidratati si sa nu abuzati de soare prea mult!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1816
pui renati vazut vreodata un pui de ren?

ati vazut vreodata un pui de ren?

daca ati trecut pe la Universitate in decembrie sigur i-ati intilnit pe renii lui Mos Craciun, Toto si Luna.

Toto cel cuminte si semet si Luna cea timida, rusinoasa.

Ei bine Luna a nascut azi noapte un pui de ren, iar doamna care e matusa lor, ca nu pot zice mama lor:), care e ruda cu Mos Craciun si are grija de ei, Adela Ivanescu mi-a trimis fotografii cu noul membru al familiei.

O sa fie veselie mare la Universitate de Craciun.

***

Renii sunt intr-o ferma din sectorul 2, impreuna cu multe alte animale, foarte bine ingrijite. Am sa revin cu detalii daca se poate vizita copilul renitzei Luna.

 

 

In dimineata asta a fost un mic Craciun pt mine. nu primesti in fiecare zi pe mail fotografii cu un puiutz de ren nascut in noaptea precedenta. Multumesc ca v-ati gindit si la mine sa ma bucurati cu aceste fotografii.

2864
toma coconeaToma Coconea mai are 159 km sa termine X Alps

Toma Coconea mai are 159 km sa termine X Alps

n-a avut noroc anul asta. l-a incurcat vremea si-a fost ceva acolo dincolo de puterea lui care l-a impiedicat sa urce in clasament

Muller n-a parut uman ( a terminat cursa Salzburg Monaco in 7 zile jumate), Iar Toma Coconea – care in ultimele 2 editii ale cursei zeilor RedBull X Alps a terminat pe locul 2 de fiecare data – e inca in cursa, pe locul 10.

mai are 159 de km la momentul la care scriu si sunt inaintea lui inca 4 persoane in cursa, iar alti 5 au terminat-o deja.

in acest moment nu mai e despre premiu, e despre caracter. nu mai e despre a cistiga in fata celorlalti si despre a cistiga in fata ta.

daca aveti timp sa va uitati la cursa in live tracking.  e ultima zi. si Toma Coconea dupa 10 zile prin munti, dupa ce a parcurs peste 1000 de km in zbor sau in alergare/catarare, alearga. are un ritm de 7 km la ora. si n-o sa se opreasca pina la ultima secunda din competitie.

indiferent de locul pe care-l ocupa in clasament.

***

mi-ar placea sa am puterea lui de a lupta pina in ultima secunda. stiu ca daca el poate, oricare dintre noi putem.

de asta ma uit cu drag la el si sper sa-mi gasesc puterea si curajul sa-i seman; nu in sport, in mental.

2345
aventura heinekenun blogger cistigator la Legendary Travelers Wanted

un blogger cistigator la Legendary Travelers Wanted

cind Heineken a anuntat competitia Legendary Travelers Wanted a fost o avalansa de inscrieri de oameni din toate colturile tarii. toate profesiile, toate categoriile de virsta.

dintre toti a cistigat un blogger, Bogdan Dascalescu, ceea ce mi se pare foarte dragutz. ma rog el n-a fost ales pentru ca e blogger, asta e bonus track, el a trebuit sa treaca prin niste probe care i-au testat pasiunea pentru calatorii, adaptabilitatea, spiritul umorului, ba pe alocuri si caracterul. aici povestea selectiei vazuta din perspectiva lui.

o sa plece intr-o calatorie ca acelea din seriile Dropped (un baiat din madrid a fost lasat in… alaska:)) ) si sunt f f f invidioasa pentru aventura lui.

ce mi se pare cu adevarat simpatic este ca in competitia asta, acum o sa cistige numai bloggeri:)

stiti ca mai e o competitie pentru un space training – m-am interesat, e in afara tarii, intr-un super loc, dar n-am voie sa va spun inca – care e destinata exclusiv bloggerilor.

am scris aici cum puteti participa la concurs, eu m-as cam grabi sa ma inscriu daca as fi in locul vostru.

1706
fericitaspinzuratoarea

spinzuratoarea

ne petrecem mult timp visind spre fericire. chiar si cind nu dormim, sau mai ales atunci.

unii dintre noi isi cauta fericirea in interiorul unui sistem (cu toate regulile devenite standarde de viata), altii cred ca ar fi fericiti tocmai daca n-ar face parte din niciun sistem. iar unii incearca sa impace calea de mijloc – subordonati sistemului si regulilor lui sperind ca o sa le incalce de cite ori vor dori.

in oricare dintre situatii, 3 litere fac diferenta actiunilor si a drumului pe care-l vom urma: E, I, T.  si nici macar nu formeaza singure un cuvint.

dar atunci cind dispar formeaza o balanta care masoara tristetea.

ati jucat vreodata spinzuratoarea?

later edit: asezate altfel literele eliminate pot forma un cuvint: “TIE”. poate e despre a da. celuilalt, in discurs direct, adica TIE.

 

3388
eu philipso frumusica speciala pentru rochiile noastre sofisticate

o frumusica speciala pentru rochiile noastre sofisticate

acum ceva vreme am testat, intr-un proiect in care se promovau tendintele viitorului in domeniu, o statie de calcat de la Philips care mi se parea SF: practic tu nu faceai decit sa plimbi fierul de calcat pe material, nu mai verificai etichetele ca sa schimbi temperatura de la un material la altul, nu te mai interesa la cite grade ar trebui calcat, si… daca uitai fierul de calcat pe masa nu se intimpla nimic.

astazi am aflat ca statia aceea de calcat a fost imbunatatita, ca a aparut o noua versiune mai desteapta, mai frumoasa.

PerfectCare Silence este dotată cu talpă SteamGlide, talpa premium din gama Philips care a fost proiectată cu un înveliş de ceramică de calitate superioară pentru alunecare facilă pe materiale.
Astfel, poţi termina extrem de repede de călcat. Cu o putere de 2400 W şi o presiune a aburului de până la 6,5 bari, staţia de călcat te ajută să netezeşti orice fel de cute. Rezervorul de apă are 1,5 l, iar timpul de încălzire este de două minute. În plus, aburul sub presiune pătrunde adânc în materiale astfel încât călcatul este rapid şi uşor chiar şi pe materialele dificile.

si-atunci si acum mi se pare foarte tare sa ai un aparat de calcat care nu necesita setari de temperatura si sa poti calca si bumbac si matase la rind, fara griji, si fara batai de cap.

stiti ca de obicei la spalarea/calcarea acasa a hainelor de matase acestea isi pierd luciul, nu mai par ca noi si, orice femeie care a dat citeva sute de euro pe o rochie de matase stie exact ce spun, tot ce ai de facut este sa duci haina la curatatorie pentru ca ai sentimentul acut ca acasa o sa o strici.

ei bine, statia asta de calcat rezolva problema si matasea isi pastreaza luciul.

nu credeam ca va veni si la noi pentru ca mi se pare tehnologie SF, cum spuneam, dar sora mai desteapta si mai frumoasa a statiei de calcat pe care am testat-o eu, pe nume Philips PerfectCare Silence GC9550 e si in magazinele noastre. costa 1634 lei si credeti-ma ca isi merita orice leutz.

o sa economisiti imens din banii pentru curatatorii si nici nu o sa va ocupe mult timp calcatul pentru ca e foarte silentioasa si puteti face orice altceva in acelasi timp (sa va uitati la film de exemplu), mai ales ca nu e nevoie sa setati temperaturile pentru calcare in functie de materiale. practic rezulta ca o sa calcati de doua ori mai rapid decat cu un fier de calcat obisnuit si o sa si fie fun.

sa-mi spuneti daca va intilniti cu frumusica asta, sunt curioasa daca o sa va placa la fel de mult ca si mie.”

1468
impresii de aiurea phillipe starckcu lanterna prin mintea unui om care a schimbat lumea

cu lanterna prin mintea unui om care a schimbat lumea

Conceptia mea despre viata poate fi ilustrata prin imaginea unui om cu o lanterna care paseste in noapte prin bezna totala. Nu exista decit ceea ce e luminat de lanterna. O multime de lucruri ajung in bataia luminii, dar, de indata ce nu mai sunt luminate, inceteaza sa mai existe. Exact asta este si viata mea.

Acesta este unul dintre motivele pentru care muncesc exagerat de mult. Caci muncesc prea mult, produc prea mult, si asta cu pretul vietii. Voi muri fara sa fi avut o viata, deoarece imi voi fi petrecut-o incercind cu disperare sa dovedesc ca traiesc. Exista marele risc sa nu reusesc.

Ar trebui, poate, sa iau o pauza? N-am nici dispozitia, nici curajul pentru asta. Uneori, mi se parea ca daca m-as fi oprit din munca, as putea, cine stie, sa supravietuiesc. E o intrebare deschisa.
Mi-as asuma oare acest risc?

Philippe Stark , Impresii de aiurea, o carte aparuta la Editura Publica.

o carte care e ca si cum ai aprinde lanterna de care spune Stark si ai lumina cotloanele din mintea lui. ar putea fi interesant sa vezi ce e acolo – unde nu e mereu lumina si nici voiosie – pentru ca e unul dintre oamenii care au schimbat lumea. a creat obiecte ale caror forme au reinventat functionalitatea si minimalismul. uneori si ideea de frumusete.

2683
levantica1“portile bisericilor ar trebui sa ramina mereu deschise”

“portile bisericilor ar trebui sa ramina mereu deschise”

“portile bisericilor ar trebui sa ramina mereu deschise”, mi-a zis in urma cu citeva minute o batrina linga Coltea.

ma uitam la cum au renovat curtea si incercam sa vad daca peretii bisericii au beneficiat si ei de imbunatatiri. n-am inteles din prima ce a zis.

“poftim?”, am crezut ca-mi cere bani sau ca vrea sa-mi vinda ceva pentru ca avea levantica in mina.

“portile bisericilor ar trebui sa ramina mereu deschise”, a zis din nou si mi-a zimbit.

“da, e adevarat. dar tot oamenii le inchid.”

si in timp ce ridicam din umeri pentru ca ma gindeam care ar putea fi explicatia de ce bisericile isi incuie portile cind ele ar trebui sa fie, pentru unii, casa in orice moment si vizualizam zecile de cersetori din zona care, probabil, ar dormi noaptea la adapostul icoanelor, batrina mi-a intins buchetul cu levantica.

“saru mina, cit costa?”

“nimic.”

si oricit am incercat sa o conving sa-i dau bani, nu a vrut.

***
levantica miroase incredibil si arata ireal. e cea din fotografie.

1446
carte samprasPete Sampras – in mintea unui campion – sau cum o carte despre performanta te poate face sa plingi

Pete Sampras – in mintea unui campion – sau cum o carte despre performanta te poate face sa plingi

am citit ieri cartea Pete Sampras, in mintea unui campion. la fragmentele de mai jos am plins.

 

Tim (Gullikson, primul antrenor important al lui Sampras ) a murit pe 3 martie 1996. Pentru prima data in viata mea, pierdeam pe cineva care era ca un membru al familiei; nici macar nu mai fusesem la o inmormintare pina atunci. Tom Gullikson (nota mea, fratele lui Tim, amindoi fosti jucatori de tenis, Tom antrenor nejucator al achipei de Cupa Davis) m-a rugat sa spun citeva cuvinte la slujba, dar l-am refuzat. I-am spus lui Tom:

– Nu stiu cum ma voi simti la inmormintare. Nu vreau sa-mi cedeze din nou nervii in public si nu vreau ca aceasta sluba sa graviteze in jurul meu, asa ca, momentan nu.

Dar am participat la inmormintare, inconjurat de atitia oameni comuni si dragi si am stiut ca trebuie sa spun ceva. Asa era firesc.

Am spus o poveste despre cit de departe mergea Tim atunci cind era vorba despre pasiunile si lucrurile care-l interesau. Citea mereu carti care aveau un substrat spiritual si autodidact; citea despre post, Tao, Zen si altele asemenea…

(… povestea e in carte. si e f emotionanta, dar si amuzanta.)

***

cu citeva pagini inainte cind povesteste despre semifinala de Cupa Davis din acelasi an (cu Suedia, desfasurata la Las Vegas, adica acasa… acasa la Agassi , chiar) mai e un fragment altfel despre Tim. la ultimul meci din semifinala, cind nu mai conta rezultatul pentru ca SUA avea deja trei victorii, Tom Gullikson , antrenorul americii, i-a rugat pe suedezi sa-i dea voie si fratelui lui, Tim, sa stea in teren pe locul antrenorului. Pete Sampras isi aminteste insa ceva de dupa finala.

Dupa runda, camera echipei americane era intesata cu amestecul obisnuit de prieteni, membri ai familiei, oficial USTA si ITF, precum si diversi gura casca. La un moment dat m-am uitat spre celalalt capat al camerei si am privit ochii lui Tim. Deja fata lui incepuse sa se goleasca de expresie, iar ochii – cindva de un albastru intens – practic ardeau. Pentru o clipa, ne-am privit reciproc si fiecare a stiut ce gindeste celalalt: acesta ar trebui sa fie momentul nostru. Toti ceilalti sunt in exterior. Este vorba aici despre noi doi si nimic nu poate lua ce am realizat sau increderea pe care o avem unul in altul. N-am uitat niciodata acea clipa sau acea privire. Sunt si astazi cu mine, amintirea mea permanenta despre Tim.


si despre ce a insemnat antrenorul in viata lui

Pina sa se prabuseasca Tim, relatia noastra nu mai avea de-a face cu modul de a para o minge pe iarba sau cum sa treci cu capul sus printr-o finala de Mare Slem. Dar nu m-am gindit cu adevarat la asta decit dupa ce s-a imbolnavit. Treptat, Tim devenise factorul stabil din viata mea – omul cu care vorbeam (in masura in care reuseam sa vorbesc) si caruia ma confesam, asa, in felul meu limitat.

***

Stia sa citeasca bine caracterul oamenilor si temperamentul cuiva si stia ce doream sa aud sau cum sa o spuna. Iar asta reprezinta o parte enorma – repet, enorma – a statutului de antrenor la nivel inalt. Trebuie sa-l intelegi pe jucator, sa te plasezi in zona lui de confort si sa eviti tentatia de a incerca sa-l schimbi sau sa-l faci sa se muleze dorintelor tale – chiar si atunci cind stii ca acele schimbari i-ar fi benefice.

 

e in carte descris momentul in care Sampras afla ca antrenorul lui are cancer la creier, in timpul Australian Open in 1995 si povesteste in detaliu ce e in spatele acestei secvente cu lacrimi care, la vremea respectiva, a facut ocolul lumii: in mijlocul unui set a inceput sa plinga in hohote si-a plins pret de doua ghemuri, in timp ce-si juca punctele.

***
e minunata cartea, Sampras e cu garda jos, dar nu in felul ostentativ amuzant al lui Agassi in biografia lui, ci intr-o forma analitica, asezata, autoironica. si foarte foarte tehnica. descrie loviturile incit poti sa faci schite cu miscarea corpului, centrul de greutate etc.

“Pete Sampras, in mintea unui campion” a aparut in aceasta luna la Editura Publica.

3172
mecanism ceasfor ever?

for ever?

ne petrecem mult timp pentru a obtine lucruri care sa dureze pentru totdeauna. iubiri, prietenii, averi. singuranta. fericire.

de fapt, cind o sa intelegem ca, in economia existentei, singurul lucru care este pentru totdeauna in viata noastra – de la inceputul si pina la sfirsitul ei – e propria noastra persoana, o sa ne relaxam si o sa invatam sa apreciem oamenii/ lucrurile pe care le avem in jurul nostru.

o sa ne bucuram de fiecare secunda alaturi de ei/ele pentru ca, mai devreme sau mai tirziu, trec. si n-o sa mai punem presiune sa fie ale noastre pentru totdeauna, pentru ca – asta e – nu exista totdeauna.

***

am vazut mai devreme Before the midnight si e acolo o replica (Like sunlight, sunset, we appear, we disappear. We are so important to some, but we are just passing through) care m-a facut sa ma gindesc la cele de mai sus.

si de aici – pentru ca filmul e unul de dragoste, usurel si simpatic – n-a mai fost decit un pas catre un alt gind.

***

acum 100 de ani ceasurile erau cu mecanismele la vedere. mecanice. le intorceai manual si daca nu aveai grija de ele zilnic, se opreau. astazi tot mai putini oameni poarta ceasuri la mina si cele mai multe sunt cu mecanism electric, cu baterie. oricum majoritatea afla cit e ora de la ceasul telefonului.

cam la fel e si cu relatiile (de orice fel) intre oamenii de astazi si de demult. desigur, si atunci, si acum, gindul era si este “pentru totdeauna”, doar ca pe vremuri oamenii erau cu mecanismele la vedere. si erau obisnuiti sa le intretina zilnic, ca sa nu se opreasca.

am zimbit cind m-am gindit apoi la mica mea colectie de ceasuri pandantiv (3 la numar, unul de la 1882) cu mecanismele la vedere.

***

dupa cum se vede, filmul a fost putin cam lung pentru gustul meu. dar e simpatic

 

 

 

2081
murmurOpera, fotografie si alte bunatati culturale

Opera, fotografie si alte bunatati culturale

text de Noemi Revnic

 

Am adunat cateva evenimente si piese vestimentare care se potrivesc perfect acestor ocazii culturale si abia astept sa le impartasesc cu voi.

Mai intai avem Institutul Francez din Bucuresti, cu prima editie a Festivalului International de Arta Lirica de la Aix-en-Provence, cu sprijinul canalului Arte. Institutul Francez din Bucuresti retransmite operele Rigoletto si Elektra la sala mea preferata de cinema, Elvira Popesco, in 13 iulie, respective 20 iulie, incepand cu ora 21:00. Operele vor fi subtitrate in franceza si in engleza si aici aveti si programele 

Intrarea este libera, in limita locurilor din sala si aici gasiti si evenimentul creat pe pagina de Facebook a Institutului Francez. 


Fundatia Calea Victoriei a pregatit niste cursuri interesante de vara, in perioada 15 iulie-2 august. Iar mai jos sunt si link-urile pe care gasiti toate detaliile.

Scoala de vara: Imagine personala si stil vestimentar cu Irina Markovits.

Marti, 16 iulie, de la ora 21:00, Noul Cinematograf al Regizorului Roman de la MTR va difuza filmul “Zero” a l lui Pawel Borowski, sub auspiciile Festivalului Anonimul. Filmul a fost votat de publicul de la Sfantu Gheorghe castigator al Trofeului Anonimul in anul 2010.

Iar daca ajungeti cumva la Paris pana in data de 15 iulie, va recomand expozitia de fotografie Dana & Stephane Maitec. Aici gasiti toate detaliile.

Am gasit pe site-ul MURMUR al designerului roman Andreea Badala cateva piese care se potrivesc in orice moment al zilei

 Iar Andreea Raicu a mai lansat o colectie, “Moments”, in colaborare cu PNK Casual. Este vorba despre piese asortate cu diferite momente importante din viata noastra: pentru balul de absolvire, un interviu de job, club, prima intalnire, nunta. Aici puteti admira si cumpara toate piesele Moments.  shop.andreearaicu.ro.

Si mai am pentru voi un site foarte bine pus la punct si foarte activ in retelele de socializare: http://societecerebrossa.com, cu bratari adorabile.

 

Un weekend minunat va doresc si pe curand!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1876
catscel mai greu obstacol pentru a face performanta:increderea in fortele proprii

cel mai greu obstacol pentru a face performanta:increderea in fortele proprii

Astazi vreau sa fac fac cunostinta cu o campioana de la care aveti mult de invatat. O cheama Gabriela Constantin, are 32 de ani si joaca tenis de masa cum niciunul dintre noi n-ar putea. Povestea ei, dupa cele citeva intrebari la care a raspuns mai jos.

Câte antrenamente faci într-o săptămână?

14 ore de antrenament. 6 zile pe saptamana; 2 ore in timpul saptamanii si in week-end cate 3 ore.

 Cum se desfășoară o zi de antrenament?

O zi de antrenament se desfasoara facand exercitii pentru mobilitate, forta, antrenamente si dupa antrenamente fac meciuri punand in aplicare ceea ce am facut la antrenamente,

 Care sunt pasiunile tale?

Pasiunile mele sunt: sportul: tenis de masa; sa ma plimb, sa ascult muzica, sa lucrez pe calculator si sa ajut pe cei din juru meu…

Care crezi ca este cel mai greu obstacol pe care trebuie sa îl treacă un sportiv ca să poată face performanță?

Sa aiba incredere in fortele proprii.

Care este cea mai frumoasă amintire a ta din cariera de sportiv?

Cand am devenit campioana nationala.

De ce ai ales sportul pe care îl practici? Când te-ai apucat de acest sport?

In primul rand acest sport l-am ales pentru ca am vazut la o fata tot cu probleme la maini care juca tenis de masa, m-a incurajat si pe mine sa incerc a face acest sport.  Am incercat si am reusit, dar mi-a placut de la inceput de cand am vazut-o pe Maria ca joaca. Maria este o sportiva din Iasi cu probleme la maini, ea mi-a pus paleta in mana si ii multumesc.  In al doilea rand am ales acest sport pentru ca mi se potriveste si ma ajuta foarte mult, imi da incredere in mine,  ma ajuta atat fizic cat si psihic.

De acest sport m-am apucat acum 14 ani.

Care este cel mai mare vis al tău, ca și sportiv? De ce?

       Cel mai mare vis al meu este sa particip la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro pentru a obtine o medalie.

 

Cine te-a susținut cel mai mult în cariera ta de sportiv și te-a motivat să mergi mai departe?

M-au sustinut: D.na Sally (Presedinta Comitetului National Paralimpic), dl. Florin Milciu (Secretar General al CNP), d.na Olimpia Purendrea, d.na Otilia Badescu, d.na Adita…

Motivatia: Pasiunea fata de acest sport, ambitia si sustinerea celor din jur.

 

Care este sportivul pe care îl admiri?

Natalia Partyka din Polonia.

 

 Ce sfaturi le-ai da sportivilor cu dizabilități care se află la început de drum?

Sa aiba incredere in ei ca vor reusi, vointa si rabdare.

*

Gabita , cum i se spune Gabrielei Constantin are o malformatie din nastere, are palmele  direct din umeri, nu are bratze aproape deloc. cel mai des motin al aparitiei acestei malformatii este un medicament pe care femeile gravide il primeau in anii 60-70, si mii de copii din lumea intreaga au aceasta problema.

Interviu – intilnirea cu ea – are un scop. Sper sa fie o motivatie pentru parintii copiilor cu dizabilitati sa-i duca la un sport. sunt sigura ca le vor schimba viata in bine; in orice om se afla un spirit de competitie si faptul ca vezi ca iti poti depasi propriile limite iti da aripi oricine ai fi, orice problema ai avea, oricum ar fi trupul sau mintea ta.

Dar nu e doar pentru parintii cu copii cu dizabilitati: e si pentru fiecare dintre noi – care in standardele medicale nu avem dizabilitati – si care ne gasim zilnic o multime de obstacole ca sa nu mergem – cu forta si entuziasm maxime – mai departe prin viata.

Gabita se pregateste pentru Jocurile Paralimpice de la Rio si sper din suflet ca va ajunge acolo. Spre deosebire de anii precedenti, de la olimpiada de la Londra, Comitetul National Paralimpic  este sprijinit de Olympus – da, brandul care are iaurturi si brinzeturi minunate – prin campania Sustinem adevaratii invingatori, care ajuta si financiar, dar si la nivelul informatiei pentru ca promoveaza mult competitiile paralimpice locale, sportivii cu dizabilitatie.

stiu ca v-am mai spus, dar e bine sa repet pentru ca fiecare om care afla si-i este de ajutor, inseamna un om ceva mai fericit. tot compania Olympus are ambalaje in alfabetul Braille pentru laptele de consum OLY, iar persoanele cu deficiente de vedere pot avea acees usor la alimentele de baza ceea ce le da foarte multa incredere si independenta.

un detaliu mic care face diferenta.

2344
Kim CatrralPortret al artistului. Nu la tinerete…Kim Catrall in teatru la Londra

Portret al artistului. Nu la tinerete…Kim Catrall in teatru la Londra

text de Sorana Savu

Kim Cattrall e invitata verii la Old Vic, unde Kevin Spacey si-a propus sa cucereasca publicul si criticii in fiecare an, cu metoda, cu instinct artistic si fler extraordinar pentru marketing cultural. Abstinenta canadiana joaca o alcoolica sudista atit de convingator incat un comentator londonez, familiar cu stupoarea post-betie si amneziile mahmurelii o aplauda in The Telegraph. Toata lumea o aplauda, de fapt, pentru un motiv sau altul.
 Piesa lui Tennesee Williams e grea si pentru interpreti si pentru spectatori – e intensa si miloasa, reuseste sa-ti trezeasca amintiri in cheie catastrofica pentru orice esec ai fi avut de-a lungul vietii si fiori de usurare ca l-ai scuturat, ca l-ai lasat in urma, ca ai invatat ceva din el si ai putut, in final, sa-l uiti.
Cattrall o joaca detasat pe Alessandra del Lago – si aici pe de o parte simti nevoia sa multumesti universului ca traiesti azi si nu cu cateva decenii in urma; iar pe de alta parte simti nevoia sa multumesti si unor persoane cum e Kim, capabile sa demonstreze si in afara scenei ca tineretea e o faza si nu un dat, de care trebuie sa te agati ca o disperata si fara de care viata se incheie.
Culmea, desi e o meditatie foarte cruda asupra timpului, “Dulcea pasare a tineretii” e si un interogatoriu brutal asupra modului in care fiecare dintre noi alege sa-si foloseasca timpul. Il folosesti, te ajuta in cele din urma. Il irosesti, te macina pe dinauntru si e capabil sa te omoare inainte sa fi implinit 30 de ani si sa-ti fi dat ultima suflare.
Femeia in varsta, folosita de playboy-ul tanar, cu mintea intunecata de bautura si de mania grandorii, zdrobita de iluzia esecului e fragila, patetica, derizorie aproape pe intreaga durata a piesei. Alessandra e stridenta si ridicola de asa maniera incat isi demoleaza rapid si eficient propria legenda in micul oras sudist unde descinde. E pe punctul sa primeasca lovitura finala de la agentul ei, prin telefon si o asteptam sa cada, invinsa si golita de orice urma de demnitate cand descopera ca, de fapt, drama ei a avut succes, iar penibilul revenirii a fost, de fapt, pe placul publicului. Avem atunci, pentru cateva clipe  imaginea divei mature, care si-a regasit brusc forta si care transforma fara sa clipeasca suspinele in suieraturi veninoase.
Daca ar fi un rol masculin, rolul Alessandrei del Lago ar fi unul dintre acele roluri perfecte pentru Kevin Spacey – nu departe de cel din The Usual Suspects sau de American Beauty. Asa, e o ocazie excelenta pentru Kim Cattrall sa arate ca in biografia ei artistica nu e totul numai despre sex.
Puteti sa o vedeti pe Kim Cattrall la Old Vic pana la sfarsitul lui august sau, in toamna, pe Vanessa Redgrave si James Earl Jones in “Mult zgomot pentru nimic”. Biletele le gasiti online la ambassadortickets.co.uk
 *

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication
1907
amalia miniun picnic cu MINI – sau cum masina iti arata caracterul :)

un picnic cu MINI – sau cum masina iti arata caracterul :)

saptamina trecuta am fost la un picnic tres simpa cu un MINI. n-am condus eu, MINI-ul era acolo, erau de fapt mai multe.

era un eveniment prin care se anunta public ca Amalia Nastase, Stephan Pelger si Virgil Stanescu sunt ambasadori MINI Cooper. asta e partea oficiala a lucrurilor, acum putin din culise.

***
Se intimpla sa o stiu pe Amalia de niste multi ani. Asa a fost viata si ne-a adus in proiecte similare de citeva ori. Cei mai multi o stiu pe Amalia Nastase din fotografiile din reviste de pe la evenimentele mondene sau din rarele aparitii la tv. Eu o stiu … din culise, sa zicem asa.

Amalia e genul de persoana care face lucrurile in felul ei – cu principii si onoare, corect, dar in felul ei. Pe drumul ei. Si cind crede cu adevarat in ceva e ca un buldozer – munceste mult ca sa sfarame si cea mai dura piatra si sa razbata.

Putin din caracterul ei il vedeti, daca va uitati cu atentie, si la MINI-ul pe care-l conduce. E unul cu patru usi, incap fetitele, catelul si Razvan, prietenul ei. E practic si util, nu e ostentativ, daaaaar… si l-a facut pe personalitatea ei. L-a decorat british.

Mi se pare foarte foarte dragutz detaliul asta care arata multe si despre masina – pentru ca ii e ca un partener -, dar arata si cum e Amalia.

***
 pe Virgil l-am intilnit prima data la acest eveniment si ce mi s-a parut dragutz la el este ca…

e presedintele Steaua Baschet, iar MINI-ul lui e in culorile traditionale alb roshu ca la Dinamo. nu vrea sa o redecoreze desi Amalia s-a oferit sa-l ajute:) in plus, are 2 m si 8 cm si… incape in masina cu tot cu familie (adica sotie si doi copii)

mi se pare o idee foarte desteapta de a dobori un mit despre o masina mica. iei un om cu mult inalt peste medie si ii dai masina sa se plimbe cu ea. imi si imaginez ce ochi va face lumea prin parcari cind se da jos Virgil din Mini.

***
despre Stephan nu mai zic nimic. Masina asta e so fashion, incit e facuta pentru el.

***
anyway, daca vedeti masinile astea simpatice pe strada, acum stiti si cine sunt cei de la volan si puteti sa-i salutati, la stop. pun pariu ca o sa va si raspunda.

2026
milesInterviu Miles Aldridge: De ce nu zimbesc femeile in fotografiile tale?

Interviu Miles Aldridge: De ce nu zimbesc femeile in fotografiile tale?

e unul dintre cei mai mari fotografi de moda ai acestui secol. le-a fotografiat pe toate numele importante din moda si a lucrat pentru unele dintre cele mai celebre campanii publicitare din lume. are niste ochi albastri gri si-i asorteaza mereu cu camasi in aceeasi culoare.

e un interviu facut la roma in 2009, la lansarea calendarului Lavazza 2010.

***

 

Fotografiile din calendarul Lavazza îi aduc un omagiu discret lui Fellini. L-ai ținut aproape cât timp ai lucrat la calendar? Te-ai reîntors să vizionezi filmele lui?
Am avut cu mine, în camera de hotel, toate filmele lui Fellini. De fiecare dată când mă întorceam în cameră după lucru, mă uitam la filme, iar pe drumul către studio priveam lumea de pe stradă, cum era îmbrăcată, ce gesturi făcea. Mă gândeam „uite, femeia asta ar putea fi personaj, gestul ăsta ar putea arăta bucuria“. Așa am ajuns și la un personaj din calendar care abia se zărește, dar are o istorie amuzantă.

Ce personaj?
În cadrul inspirat de cântecul Bacciami Picina, vroiam să prezentăm o femeie care are o clipă de relaxare în compania unei cafele. Era momentul ei de răsfăț și de iubire, o iubire adulterină dacă vrei. Dar ca să fie adulterină, trebuia să apară și soțul undeva. Așa că e o fotografie în decor cu soțul. Pe care ne-a luat ceva timp să-l găsim. Vroiam un italian clasic, un Marcelo Mastroiani, și tot ce îmi trimiteau de la casting erau ca niște gigolo. Într-o zi bijuteriile scumpe pe care le foloseam într-un cadru au fost aduse de un domn cu mustață, italian ca-n filme. L-am întrebat cum îl cheamă, mi-a spus că Marcelo. Era clar un semn, așa că i-am propus să-i fac o fotografie să o înrămez și să fie el soțul din decor. A râs, iar acum e în calendarul Lavazza 2010.

Ai lucrat la câțiva metri de studioul 15, unde Fellini și-a făcut filmele.
Da, chiar lângă studioul acela. De fapt, luam masa, exact lângă studio. Se mai păstrează bucăți de decor din filmele lui și a fost foarte emoționant pentru mine să le văd de aproape. Dar cel mai emoționant a fost că, pentru câteva dintre decorurile din calendar, am lucrat cu unul dintre cei care i-a făcut decorurile lui Fellini. Ne-am împrietenit. Mi-a arătat schițe de la decorurile filmelor lui Fellini de la 8 și jumătate încoace. Incredibile momente.

Cum ai ajuns să colaborezi cu Lavazza?
Am primit un telefon de la agenția care se ocupa de calendarul Lavazza, mi-au spus că tema de anul acesta este muzica și mi-au propus să mă gândesc la ceva. Mi-au dat cântecele care erau temele de inspirație. Au fost 8, am rămas cu 6. Pe unele le-am ascultat pe youtube pentru că nu le știam, am făcut niște schițe, le-am trimis și așa a început totul. M-am întâlnit cu Francesca Lavazza, am discutat despre decoruri și câteva luni mai târziu când am ajuns la cinecitta, a fost o senzație incredibilă. Pentru că tot ce desenasem eu pe hârtie era acum decor făcut. Am fotografiat timp de 8 zile, câte un cadru pe zi. Seara, după ce terminam cadrul, pregăteam set-ul pentru ziua următoare.

Anthony de la Anthony & the Johnson a ajuns să cânte piesa-temă a calendarului, „Nesum Dorma“, grație ție. E pentru prima dată când calendarul Lavazza e însoțit și de un cântec, cum i-ai convins?
Mie îmi place foarte mult Anthony & the Johnson și i-am propus Francescăi ca piesa cea mai faimoasă dintre cele alese, „Nesum Dorma“, să fie cântată de el. Francesca e o persoană foarte cool și a acceptat din prima clipă. Nu-l mai întâlnisem pe Anthony niciodată până să vină la Roma să înregistreze cântecul. Åžtiam însă că e foarte timid, foarte retras și foarte special, așa că mi-am dedicat lui câteva zile. Am stat cu el în studio cât a înregistrat și a fost uluitor. Iar ca să-l fotografiez, pentru că e foarte timid, am petrecut amândoi două zile pline de discuții despre viață, în camera de hotel. A fost ca o lună de miere la Roma.

Tatăl tău e un art director faimos la Londra. Cum i se pare ceea ce faci tu?
Tata e mult mai retras și e obișnuit cu munca mai intimă. A fost cândva pe platouri când fotografiam și mi-a spus că nu înțelege cum pot să mă sincronizez și să mă înțeleg cu atâta lume. Cum pot să mă înțeleg cu cineva care e la 100 de metri de mine și eu îi spun doar prin semne „mută aia 20 cm mai la dreapta“. E diferit ceea ce fac eu de ce făcea el, dar asta nu-l face să nu fie mândru de munca mea.

Pentru fotografiile tale apelezi mult la prelucrarea pe computer. Cum vezi amestecul digitalului în fotografie?
Eu sunt foarte fericit cu direcția în care merge fotografia acum, cu ajutorul digital pe care-l avem. Așa cum lucrez eu mă simt ca și cum aș face un film. Eu trag mereu pe film; ai un mai mare respect pentru actul fotografic când tragi pe film. Dar știu ce poate un anume tip de film sau o anume hârtie. Așa că dacă vreau să obțin o anumită culoare a pielii, trag pe un gen de film. Dacă vreau ca un obiect din decor să aibă un colorit specific, trag pe filmul cu care pot obține asta. La sfârșit mă aflu ca în camera de montaj din cinematografie. După ce developez, decupez ceea ce îmi place din fiecare „dublă“, le montez pe calculator și ajustez coloritul ca să fie în armonie. Dar fotografia e făcută cu decorurile 1/1, cu tot ceea ce vezi, nu este un montaj de elemente fotografiate separat.

Lucrezi mai mult pentru Vogue Italia decât pentru Vogue UK, deși ești britanic.
Asta pentru că cei de la Vogue Italia sunt mai liberali. La Londra sunt mai rigizi, iar mie mi-e mai ușor să lucrez cu italienii. Ei reacționează foarte repede când le dau un telefon și le zic „mi-ar plăcea un pictorial de modă într-o librărie veche“. Se gândesc, vin cu propuneri de haine, după ce le desenez cam cum văd locul. Si așa se construiește pictorialul.

De ce nu zâmbesc femeile în fotografiile tale?
E adevărat că în fotografiile mele femeile zâmbesc foarte rar, dar eu cred că așa sunt femeile reale. Tata, generația lui, ar prezenta femeile hollywoodiene, cu zâmbete largi și glamouroase. Dar dacă îi spui cuiva asta astăzi despre femei, îți spune că e o prostie. Pentru că toți mergem pe stradă și vedem femeile.
Mie îmi place să mă uit la femeile care stau în autobuz sau în metrou. Au câteodată o expresie non-expresie, deși în spatele chipului lor sunt probabil gânduri despre iubit, despre copilul care s-a întors de la școală, despre cina care trebuie pregătită, despre soț sau muncă. Asta încerc să surprind și când femeia e îmbrăcată couture.

decembrie 2009

2692
cafea 1am gradinarit… cafea

am gradinarit… cafea

in cescuta asta e cafea. stiu ca nu arata exact cum va ginditi cind auziti prima data cuvintul cafea, dar… chiar e cafea. e o planta de cafea care o sa faca flori albe, apoi niste fructe ca niste cirese.

asa arata de fapt cafeaua. boabele pe care noi le stim sunt simburele fructului de cafea si pentru transformarea lor in ceea ce stim noi trec printr-un proces de spalare, uscare, prajire.

am primit planta asta acum citeva zile la un eveniment care rezolva niste mituri despre cafeaua solubila. incerca sa distruga citeva dintre prejudecatile oamenilor (cum ar fi ca ceea ce noi numim ness – cafeaua solubila – e obtinuta tot din boabe naturale, nu e cine stie ce treaba sintetica dupa cum isi imagineaza lumea dupa niste multi ani de comunism).

am plantat-o ieri cind ma luptam cu mintea mea, incercind – prin activitate fizica – sa o domolesc in diverse chestiuni personale.

***
pentru mine seminarul tinut de Nescafe despre cum se obtine cafeaua solubila n-a fost o noutate. acum citiva ani am fost in elvetia la fabrica si am vazut clar care e procesul – unul asemanator cu prepararea laptelui praf (de acolo a si venit ideea, in vremea razboiului – ca sa poata fi transportata mai usor o cantitate mai mare de cafea pentru soldati)

in explicatia stiintifica suna asa

Singura diferenta fata de cafeaua macinata consta in extractia apei: componenta solubila a cafelei macinate este trecuta printr-un jet de aer cald, astfel incat se concentreaza, obtinandu-se cafea solubila cu granule fine. Granulele de dimensiuni mai mari se obtin printr-o etapa diferita de concentrare, respectiv componenta solubila a cafelei macinate este trecuta printr-un jet de aer rece/inghetat. Rezultatul este cafeaua 100% naturala, fara niciun alt ingredient suplimentar, doar apa si boabe de cafea.

ce mi-a placut insa a fost recomandarea nutritionistului,Serban Damian, despre consumul adecvat si echilibrat:
“Majoritatea cercetarilor au demonstrat ca un consum recomandat de cafea nu creste riscul aparitiei hipertensiunii si nu determina palpitatii, in cazul persoanelor cu o stare buna de sanatate. Despre legatura dintre consumul de cafea si somn, putem spune ca o cafea bauta dimineata sau dupa-amiaza nu influenteaza odihna din timpul noptii. ”

ca sa fie clar consumul echilibrat de cafea presupune o preparare in conformitate cu recomandarea producatorului; specialistii spun ca intr-o cana de cafea de 150 ml sunt aproximativ 80mg de cafeina in cana de cafea macinata si doar 60 mg cafeina in cana de cafea solubila.

***

pasiunea mea pentru cafea e deja celebra pe acest blog, asa ca nu mai dezvolt:) sunt happy ca am o planta de cafea in casa (am mutat-o pe Hope – levantzica – intr-o casa/ghiveci mai mare pentru asta) si, desi nu asta era scopul ei, cind o sa ma uit la ea, am sa-mi aduc aminte de anume prejudecati cu care ma lupt.

1868
brandy laubadeMasterCard Elite – experienta gustului – cum alegi o bautura pentru o cina

MasterCard Elite – experienta gustului – cum alegi o bautura pentru o cina

ati intrat vreodata intr-un magazin de bauturi, ati spus ce vreti sa pregatiti la o cina si l-ati rugat pe domnul din magazin sa aleaga o bautura pentru voi?

am facut asta saptamina trecuta la Comtesse du Barry.

veneam dupa niste zile in care o parte din timp o petrecusem la Spa sau in saloane de frumusete si m-am gindit ca ar fi frumos sa echilibrez investitiile in mine cu o cina dragutza si pentru restul familiei.

am intrat la Comtesse du Barry de pe Episcopiei, am povestit cam ce vreau sa gatesc (nu pot sa va spun inca pentru ca din motive de deplasari, cina n-a avut loc inca) si un domn simpatic a inceput sa-mi recomande bauturi.

dupa 3 incercari – descria gustul, calitatile podgoriei din care era produs etc – am ajus la un brandy dintr-o podgorie al carei nume mi-a adus aminte de un celebru brand de lengerie intima:) Chateau Laubade, productie 1978.

dintre toate bauturile, brandy-ul si cognac-ul mi se pare a fi unele speciale, mai ales ca pot fi folosite foarte smart la deserturi (sa incercati pepene galben cu cognac sau brandy), asa ca am facut achizitia.

e o bautura rafinata, o editie veche de 35 de ani, probabil va ginditi ca e evaluata astronomic. ei bine, nu. pretul ei e undeva pina in 300 de ron.

si pentru ca am platit cu MasterCard Gold, iar Comtesse du Barry e in programul MasterCard Elite am primit si o simpatica reducere de 5%.

***

ce vreau sa spun cu aceasta poveste? de multe ori, rafinamentul si luxul e la un pret accesibil daca ai consilierii potriviti si daca indraznesti sa intrebi. sunt locuri in Bucuresti in care a cumpara ceva poate deveni o experienta in favoarea ta, poti experimenta lucruri care altfel ti se par a fi inabordabile.

puteti vedea toate locatiile din proiectul MasterCard Elite aici. in toate locurile astea, daca spuneti franc ce va trebuie, va fi cineva care va face tot ce e posibil ca achizitia voastra sa fie cea mai potrivita, banii cel mai eficient folositi, iar experienta shoppingului sa fie plina de lucruri noi descoperite. si veti avea si discounturi simpatice.

1870
radu beligannenorocirile vs bucuriile altora (Radu Beligan)

nenorocirile vs bucuriile altora (Radu Beligan)

…avem cu totii destula putere pentru a suporta nenorocirile altora, dar ne lipseste forta de a suporta bucuriile lor…

… omul de teatru traieste pentru a fi vazut, pentru a fi aplaudat, pentru a se recunoaste ca – pe scena – el e cel dintii si cel mai bun.

…Eugen Ionesco stia sa-si ascunda printre ceilalti oameni adinca si iremediabila anxietate, furtunile care, undeva in adinc il cutremurau, lasind sa apara la suprafata numai accesele de veselie, de bucurie neastimparata, de investitie jucausa. (…) Spontan, mobil, neprevazut, se afla intr-o continua febra intelectuala, oscilind intre un umor care isi cauta si isi gasea pretutindeni obiectul si o tristete care urca in valuri bruste, din cele mai tainice zone ale fiintei sale.
(…)
Mi-a povestit de pilda, ca atunci cind si-a facut armata in Romania a fost trimis intr-o misiune in alt oras, o data ajuns in respectiva urbe, la gara, primul lucru pe care l-a facut, a fost sa-si depuna la bagajele de mina…pusca!

A imbatrini inseamna a arunca peste bord toate ideile preconcepute, inseamna a deveni mai usor, mai liber.
Intr-un animit sens, esti mai batrin cind esti tinar si mai tinar cind esti batrin.Viata se scurge ca o permanenta si progresiva delestare de prejudecati si de constringeri.
Avea dreptate Picasso cind spunea ca iti trebuie mult timp ca sa devii tinar.

***

sunt citeva fragmente din cartea “intre acte” a lui Radu Beligan, un jurnal peste timp cu secvente despre oameni si artisti legenda pe care dl Beligan i-a intilnit de-a lungul timpului.

e frumoasa cartea, dar – cu tot respectul – autorul n-a aruncat peste bord toate prejudecatile. ii simti vanitatea in alegerea unora dintre intimplarile pe care le povesteste, in ordinea pentru care a optat sa le expuna publicului.
dar asa cum zice intr-unul din primele citate pe care le-am ales “omul de teatru traieste pentru a fi cel dintii si cel mai bun”.

sa o cititi, e o lectura placuta care pastreaza ceva din ritmul dlui Beligan si din sobrietatea lui. e inca una dintre cartile care va permite sa vedeti orgoliile si vanitatile artistilor, si va invata in acelasi timp sa-i pretuiti.

***
as vrea sa-l contrazic pe Dl Beligan, ma iertati…

… artistii adevarati – ca si oamenii adevarati – sunt cei care descopera placerea de a suporta bucuriile celorlalti.

2558