Author : Cristina Bazavan

luminaCum ajunge Lumina in RO?

Cum ajunge Lumina in RO?

acum citeva saptamini, cind am fost in Israel, am aflat cum ajunge Lumina de la Ierusalim la Bucuresti.

vine cu o cursa speciala ELAL, insotita de 4 preoti. pe parcursul zborului, candela cu Lumina nu sta insa in zona destinata turistilor, ci in cabina pilotilor intr-un loc special.

pe toata durata zborului, pilotii au grija de Lumina, iar la aterizare preotii vin si o recupereaza.

***

cum nu sunt cea mai prietena cu dogmele si cu lucrurile pe care ti le impun altii, religia nu e chiar ceva de care sa ma simt apropiata.

am avut nevoie de multe saptamini de la vizita mea la Ierusalim la Mormintul Sfint ca sa diger amalgamul de emotii de acolo: pe de o parte era comercialul (ti-ar fi vindut si papiote cu chipul lui Iisus) pe de alta era energia locului si senzatiile fizice pe care le traiai. (inca mai stiu textura pietrei de pe Mormint).

abia saptamina asta, mi-am dat seama dupa regulile lumii mele ca religia e despre gindire/minte, credinta e despre simtire/suflet. si brusc s-a facut lumina.

probabil ca daca as fi citit la tema diverse lucruri sau as fi vorbit cu oameni luminati, as fi ajuns mai repede la gindul asta.

***

aseara in Curtea de la Gradina Icoanei, ascultind slujba ma uitam la preotii de acolo care aveau niste voci minunate. si ma gindeam ca e foarte posibil ca niciunul dintre cei trei sa nu fi avut privilegiul de a fi mers pina la Ierusalim, iar eu…

1719
dansLumina – beauty

Lumina – beauty

la lansarea noii campanii de imagine Dove – esti mai frumoasa decit crezi – m-au pus sa scriu ce inseamna frumusetea pt mine. am scris un singur cuvint: LUMINA.

pentru mine, personal, asta are si parti bune si parti rele.

***

in cei multi ani de lucrat la revista glossy am invatat ca lumina poate schimba totul intr-o fotografie. un fotograf care stie sa foloseasca lumina iti arata ca nu exista chip urit sau neinteresant, ci doar nepus in valoare cum trebuie.

lumina si fotografia alb negru sunt mai puternice decit orice make-up si decit orice photoshop, daca sunt minuite de un maestru.

mi se pare ca magia sta, ca si in viata, in nuantele de gri dintre extremele – alb si negru.

cred si in lumina care vine din interior si care face un chip frumos – dar pe asta o gasesti cel mai adesea la copii si la cei care au ajuns la un grad de intelepciune si de rafinare interioara. sau la oamenii indragostiti.

pentru ceilalti, lumina artificiala a fotografilor buni e o solutie 🙂

***

lumina e o problema pentru mine. lumina soarelui adica.

pentru ca am o piele foarte alba si foarte sensibila, si vara, si iarna sunt o consumatoare asidua a produselor de protectie solara. factor 50 +.

dar chiar si asa, in vacante sunt cel mai imbracat om de pe plaja (tot timpul cu o camasa cu mineca lunga; alba, subtire, dar cu mineca lunga) , oricum imi petrec putinul timp de pe plaja la umbra si… tot asa.

reversul: majoritatea produselor cosmetice – fond de ten, celebrele creme BB – care sunt pentru nuante diferite de piele sunt mult prea inchise pentru culoarea mea de baza.

pielea mea e un exemplu bun ca daca nu esti atent, lumina poate face rau:)

***

ca-n spotul de mai sus, din campania dove, frumusetea tine de lumina… adica de lumina in care (ai invatat sa) te vezi.

2109
scaune tren regalLumina Simplitate

Lumina Simplitate

acum citeva zile m-am plimbat cu Trenul Regal, ocazie cu care am remarcat ca ferestrele lui sunt mult mai mari decit ale oricarui alt tren. si ca, datorita acestui detaliu, salonul spunea o poveste frumoasa.

povestea era in scaune. lumina cadea pe scaunele asezate frumos in linie in dreptul mesei mari unde se servea cina.

scaune drepte, cu spatarul scurt. negre. din piele. fara nicio infloritura. fara nicio cusatura speciala, la vedere. pareau cele mai simple scaune din lume. pareau austere.

erau scaune din piele de Cordoba, cu puf de pinguin si n-ai fi stiut valoarea lor daca nu ti-ar fi spus cineva.

in Salonul din Trenul Regal lumina spunea o lectie frumoasa despre rafinamentul care vine prin simplitate.

*

 

am fost in trenul regal la invitatia Tchibo, furnizor al casei Regale a Romaniei, care a lansat Tchibo Privat Kaffee o colectie de 3 cafele super rafinate, cu blend unic. cafea arabica. preferata mea e African Blue:)

2235

Carey. Mulligan. Minunata. – un mic remember

cind postam despre The Great Gatsby si despre mult prea minunata Carey Mulligan (happy ca am pariat pe ea de acum multi ani), mi-am adus aminte de aceasta secventa din Shame. (daca n-ati vazut filmul, va rog va rog va rog, Michael Fassbender e absolut genial, iar micutza Mulligan e divina).

am mai scris despre Shame, dar si despre secventa asta geniala si cum a fost ea filmata manipulind actorii, aici 🙂

1410
GreatGatsbyPrada+Luhrmann=Gatsby. The Great Gatsby.

Prada+Luhrmann=Gatsby. The Great Gatsby.

text de Mihaela Simina


Mai putin matematic spus, Miuccia Prada a (re)creat, impreuna cu designer-ul de costume Catherine Martin, 40 dintre rochiile purtate in filmul The Great Gatsby (ecranizare dupa romanul cu acelasi titlu al lui F. Scott Fitzgerald), regizat de Baz Luhrmann; rochiile sunt,mai exact, adaptari ale unor creatii anterioare semnate Prada si Miu Miu.

Premiera pentru public a filmului va avea loc pe 10 mai la New York.

Premiera de gala a avut deja loc, miercuri seara, la Lincoln Center şi, fireste, a adunat un numar mare de celebritati. Imagini de la eveniment, puteti vedea aici.

Carey Mulligan a purtat o rochie rosie fara bretele, semnata Lanvin, in timp ce Leonardo DiCaprio a ales un costum Prada. Sau, mai corect spus, i-a fost ales, dupa cum declara el insusi: “I’m not a big fashionista. Somebody just handed me this suit and I put it on.”

Revenind la colaborarea Prada-Martin, avem cateva schite foarte frumoase ale rochiilor:

Avem si o expozitie a creatiilor vestimentare ale celor doua doamne (apropo, in caz ca nu stiati, doamna Martin este sotia lui Baz Luhrmann), inaugurata marti la magazinul Prada din cartierul SoHo, New York. Imagini de la inaugurare, aici.

Si mai avem si povestea rochiilor, care este despre potriviri s!mpa si despre anii ’20 (“roaring twenties” sau “les années folles”), perioada in care se desfasoara actiunea in The Great Gatsby.

Catherine Martin a folosit la o proba costumatii Prada si Miu Miu din colectiile existente fara ca macar designer-ul sa stie. Acestea au surprins atat de bine atmosfera epocii, incat i-a propus Miucciei sa colaboreze la crearea unor modele special pentru film.

Intrebata daca s-a inspirat, in mod constient, din moda anilor ’20 in creatiile sale, Prada a raspuns: “The fact is, I had not. That’s what’s interesting. The point of view can transform things so much. Yes, probably a few [dresses] had that kind of edge, but almost none were meant to be the Twenties when I did them. I was really fascinated by that.”

In ceea ce priveste rochia de petrecere purtata de personajul Daisy Buchanan (Carey Mulligan) in film si care a aparut deja in trailer-ul filmului si in afisele de promovare, Miuccia Prada zice: “It was meant to be about light. For the film, it became about money, because [Luhrmann] wanted to show her as the most beautiful and rich woman on earth.”

Catherine Martin adauga: “The reality is that from 1920, I could find a photo or a fashion illustration that would support almost any choice that we’ve made in the film. But we are not making a documentary. We are trying to express a story in a way in which Fitzgerald’s visceral modernity is able to transgress the plane of the screen.”

In Romania vom putea vedea The Great Gatsby (si, desigur, the great Prada-Martin work) incepand cu 17 mai 2013.

Baz Lurhmann si sotia sa, Chaterine Martin

****

Mihaela Simina

masterand in Relatii Internationale, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucuresti; jurnalist

4326
AdolfHitlerPortraitFemeile dictatorilor – scrisori de dragoste catre Hitler

Femeile dictatorilor – scrisori de dragoste catre Hitler

Berlin, 17 iulie 1941

Draga Adi…

Cu siguranta o sa-ti fie un pic dor de mine. Mai vreau sa-ti trimit o fotografie, ca simbol al iubirii mele. Iti pun aici, deci, una micuta, cu mine. Seman cu o Madona din ceruri. Uneori sunt foarte trista. In 23 VII, ma duc in tinutul meu natal. Tu erai deja la Karlsbad… de acolo ma gindesc la tine mai des.

Te sarut cu infrigurare, bestie mica,

Ritschi.

 

e o scrisoare din cartea Femeile dictatorilor (Diane Ducret, ed Curtea Veche), iar Adi e Adolf Hitler. Si nu, doamna Ritschi nu-l cunostea pe Adolf, numit Adi, in schimb asemeni altor citeva mii de femei il iubea proiectind pe el nevoile ei de protectie.

inca o scrisoare.

Scumpul meu Fuhrer Adolf Hitler,

O femeie din Saxa ar dori sa aiba un copil de la dumneavoastra. Este cu siguranta o dorinta foarte speciala si singurul gind care ma obsedeaza este acela ca dumneavoastra nu o sa aveti copii. Aceasta este dorinta pe care am vrut sa o exprim in scrisoarea mea.

O scrisoare este o chestiune de rabdare. O poti citi si apoi o poti pune deoparte. O poti lasa sa cinte in sufletul tau, ca un cintec frumos. Poti sa o primesti ca pe o scrisoare si sa-i dai curs.

Dorintele mi se amesteca cu temerile. Se poate ca scrisoarea sa nu va parvina. Se poate sa nu aveti timp pentru un copil. Sa va simtiti prea batrin pentru un copil si sa fi alungat de mult aceasta idee, ca imposibila. In ciuda oricarui obstacol, un copil al dumneavoastra ar trebui sa se nasca. Este dorinta mea cea mai mare pe care aspir sa mi-o indeplinesc cu toata taria sufletului  meu.

Friedel S.

***

Ce raspuns primeau toate scrisorile?

Doamna, Domnule,

Prin prezenta confirm primirea scrisorii dumneavoastra adresata Fuhrerului si va aduc la cunostinta ca acesta, din principiu, nu s eva implica in nicio poveste privata.

Primiti un salut german,

Albert Bormann.

***

cartea doamnei Ducret pleaca de la aceste scrisori care te fac sa zimbesti si sa te intrebi cum un om atit de odios ca Hitler putea genera asemenea sentimente si ajunge la reversul medaliei: femeile care au stiut sa-i conduca pe marii dictatori. femeile care au stat linga ei, in ciuda umilintelor la care au fost supuse, sau a controlului pe care dictatorii l-au avut asupra lor.

concluzia e inca din primele pagini, iar restul e doar o demonstratie aproape matematica facuta pe Hitler, Musollini, Lenin, Stalin, Mao, ba chiar si Ceausescu:

Se pare ca dobindim intreaga putere asupra celorlalti, renuntind la orice putere asupra noastra insine.

2442
porumbeiAbout love: Reinventing Romance for Our Times

About love: Reinventing Romance for Our Times

Romantic love is an emotion much celebrated, often mocked and criticized, desperately looked for and longed for and – consequently – much misunderstood. But misunderstandings in thought and expectation  breed disappointment and tragedy in practice.

We have cultivated a paradoxical view of love and, consequently, we  find lasting love elusive, difficult, even a “mystery”. But we define love in such a way that it could only be a transient experience, and  then a wonder – sometimes bitterly – why doesn’t last.

We insist that love is a “feeling” and then complain when something so effervescent bubbles away.

We say that love is a “passion” and then are disappointed when something so passive passes away.

We identify romance with novelty and then object that the new becomes old, and we  celebrate “young love” then wonder why it is that we have trouble about love later in life.

(…)

How are we to make love last? It is the thesis of this book that love is an emotional process that not only takes time but also reaches into the future and builds its own foundation. It is not a momentary feeling or passion and it the lmited terms of initial attractuon and youthful first love, nor should it be overly domesticated or idealized.

Love doesn’t last because we misunderstand it, lose interest in it, take it for granted or suffocate it with careers and routines. Love lasts when it recognizes itself as primary, when it faces up to its own difficulties, when it understands itself as a procces rather than passion.

This is a book about how love lasts, but it must be, first of all, a book on what love is.

(…)

To take a hard look at love is not thereby to become cynical and “against love”. A theory of love need not be pessimistic. It need not say or hint that love is illusory, evasive or not worth the trouble. And yet the truth is that much of what we say and believe about love is sheer garbage, not romantic garbage but the king of garbage that clogs up the emotions and renders them ridiculous. Romantic love is, in truth, quitter intelligent and insightful, even if it is sometimes misguided and made to seem stupid by the wrong kinds of theories.

Love is not just a dumb feeling, and it is not an empty abstraction.

 

About Love – reinventing romance of our time, Robert C Solomon

***

 nu m-a lovit primavara in cap. am ajuns la cartea asta cautind diferentele comportamentale in iubire/indragosteala intre inceputul secolului trecut si secolul acesta. voiam sa inteleg ceva legat de un subiect la care lucrez.

studiul lui R.C. Solomon (aparut in 1988) a revolutionat teoria emotiilor si e unul dintre cele mai citate in cartile de psihologie pentru ca a demonstrat ca indragosteala/ dragostea nu e “un sentiment”, ci o emotie precum furia sau tristetea. si-a facut asta intr-o forma analitica, aproape cinica:)

am cartea in pdf. daca o doriti, procedati ca la toate cartile pe care le trimit pe mail: lasati un comentariu si cind completati partea obligatorie pentru comentarii (care nu e la vedere) lasati-va o adresa de mail corecta.

 

sodelicateSo delicate – un loc s!mpa din mijlocul Bucurestiului

So delicate – un loc s!mpa din mijlocul Bucurestiului

Saptamina trecuta am descoperit un coafor foarte simpa in mijlocul Bucurestiului. Veneam de la o intilnire, urma sa fiu speaker la PR FORUM si seara sa inminez un premiu la Gala Bun De Tipar si incercam sa fiu cit mai eficienta: sa ma coafez repede pe drumul catre casa.

am intrat intr-un coafor de pe strada care e in prelungirea hotelului Hilton, Episcopiei, linga Ateneu, So Delicate si-am descoperit o poveste frumoasa.

***

Bianca, doamna care are coaforul, a lucrat multi ani intr-o banca si a renuntat la tot ca sa o ia pe cont propriu. toata lumea i-a spus ca e greu sa faci afaceri in zona beauty, dar ea merge pe calitate, la preturi mici, facind bani din rulaj (din traficul persoanelor in salon)

asa se face ca desi coaforul ei e in mijlocul bucurestiului , un tuns este  20 ron, iar un abonament la spalat & coafat (4 sedinte) 150 ron. si are toate minunatiile care-s acum in trenduri – manichiura semi permanenta, picturi pe unghii, un super domn kinetoterapeut la masaj.

locul e foarte simpatic si are ceva din partea de burghezie de alta data.

***

tot voiam sa scriu despre ei, mi se pare foarte frumos cum cineva a luat-o de la capat intr-o alta meserie, iesind din teroarea corporatismului, si se lupta sa faca lucrurile corect. fara adaos comercial urias, cu profesionisti. oameni buni.

m-am gindit sa scriu astazi despre ei, ca un dar de Paste. sa vizitati salonul So Delicate, gasiti pe site-ul lor toate preturile si ofertele.

 

1488
performers crewPerformers crew – preferatele mele de la Romanii au talent

Performers crew – preferatele mele de la Romanii au talent

cel mai frumos lucru pe care l-am invatat de la 5 fete cucuiete pe care le stiti din Romanii au Talent sub numele de Performers Crew e despre vointa.

“multa vreme, in sala de antrenament, am facut spagatul sau sfoara cu lacrima in coltul ochilor de durere, dar cu zimbetul pe buze. chiar daca nu ne vedea nimeni, zimbetul trebuia sa fie acolo, e parte din dans.”

***

cind ne uitam la oamenii care danseaza ni se pare ca totul e simplu si frumos, dar dicolo de zimbetele antrenate printre lacrimi, dansatorii se straduiesc sa-si controleze respiratia pina ies de pe scena chiar daca inima le iese prin ochi.

Emanuela MitreaAngie SutruIzabela Patricia si Valentina Hainarosie  fac parte din generatia care a ajuns la dans pentru ca le-au trimis parintii la o activitate extrascolara,: au facut balet clasic sau dansuri de societate si , cind a venit adolescenta peste ele, au inceput sa exprime prin miscare ceea ce mintea clocotea. asa au ajuns la street dance.

exceptia in gasca lor e  Little Aurica – abia ce a facut 18 ani si n-are studiile aprofundate ale celorlalte, dar are ambitie. si talent.

le stiu pe fetele astea frumoase dincolo de aparitiile lor in spectacole (danseaza pentru Lora, CRBL ). le stiu in varianta nemachiate, cu preocupari legate de BAC sau de examenele de la facultate si le mai stiu din povestile prietenei mele Oana Corcarta care le-a pus gratis sala ei de dans la dispozitie ca sa se antreneze.

 

***

Oana e o femeie foarte speciala. in sezonul 1 de X Factor a fost atractia absoluta cind a dansat in spatele unui paravan, pe ecran vazindu-i-se doar umbra trupului perfect. daca te-ai lua dupa trup si dupa meserie, ti-ar fi usor sa o incadrezi pe Oana intr-o zona superficiala.

Oana a facut liceul de coregrafie, iar asta inseamna ani chinuitori de balet clasic. pentru ca venea dintr-o familie care nu avea mari resurse financiare, iar costurile pentru un liceul de coregrafie (costume, accesorii etc) sunt ridicate, Oana a inceput sa munceasca din clasa IX-a. a dansat pentru Surprize Surprize sau pentru Bravo Bravissimo.

s-a lovit de prejudecatile celor de la scoala (sigur nu e fata serioasa daca s-a dus sa danseze la emisiuni), dar si de micile umilinte ale dansatoarelor mai experimentate care o asezau in formatie cit mai in spate ca sa “nu le ia fatza”. a mers mai departe, a terminat liceul de coregrafie, si-a facut scoala ei de dans, a lucrat cu unii dintre cei mai cunoscuti oameni din muzica de la noi, a dansat in doua sezoane de X factor si acum este coregrafa emisiunii Next Star de la Antena 1.

dar pentru ca stie de unde a plecat si stie cit de important e sa ai un sprijin, le ajuta pe fetele de la Performers Crew pro bono.

le-a pus la dispozitie sala ei de dans, mai trece din cind in cind si se uita la coregrafiile lor si, obligatoriu, face exercitii cu ele de balet clasic. ca sa aiba postura corecta, ca sa aiba structura corecta.

***

ultima data cind le-am vazut pe cele 5 fete cucuiete lucrau la coregrafia pentru spectacolul din seara asta. era multa geometrie in ceea ce faceau; isi desenasera pe hirtie amplasamentul fiecareia in scena, vorbeau despre dinamica grupului si despre liniile ascendente si/sau descendente din dans.

astea mici sunt pentru mine cel mai bun exemplu ca nu trebuie sa judecati dansatoarele dupa aparente: sunt incredibil de disciplinate, muncesc ca niste sportivi de performanta (si cite 8 ore in sala de antrenament), sunt niste fete simple, dar cu carte, si-au aceasta pasiune frumoasa pentru dans.

in plus, au si suflet mare: daca vor cistiga Romanii au talent vor sa investeasca banii in scoala de dans pe care o are Oana, ca sa-i invete si pe alti copii sa fie liberi.

***

in seara asta o sa le vedeti la televizor intr-un dans plin de energie si glamour, o sa vi se para ca sunt niste super staruri. pe dinauntru ele vor avea inima cit un purice, dar care va tropai ca un elefant.

si daca va plac, si stiu sigur ca o sa va placa, va rog sa le votati.

 

 

2372
Arthur Miller2 Mai

2 Mai

text de Noemi Revnic

Astazi de dimineata mi-am adus aminte ca atunci cand eram copil, 2 Mai era declarata Ziua Tineretului. (utecist, la acea vreme). Ma uitam cu admiratie la liceenii din oras, care organizau ceaiuri dansante si isi incepeau astfel vara, dupa posibilitatile de la acea vreme: plimbari pe bulevardul principal al orasului Campina, incursiuni la mare, in Vama Veche si la 2 Mai. Pentru mine, 2 Mai era sinonima cu inceperea verii si imi mirosea deja a vacanta.

Tot astazi, navigand pe Wikipedia, am aflat ca 2 mai a fost o data cu noroc pentru doi barbati faimosi: Arthur Miller a obtinut la aceasta data premiul Pulitzer pentru “Moartea unui comis voiajor” in anul 1949 iar sase ani mai tarziu, Tennessee Williams avea sa obtina acelasi premiu pentru “Pisica pe acoperisul fierbinte”.

Ce facem astazi, de 2 mai 2013? Ei bine, pentru cei care nu sunt plecati la mare sau la munte si au ales sa ramana in Bucuresti, am cateva sugestii: dejunuri si cine cu prietenii, la Rue du Pain, respectiv Grano; cumparaturi literare la Anthony Frost (tocmai au primit niste carti foarte, foarte interesante) si la Carturesti si expozitiile de la MNAR, MNAC si din galeriile despre care am tot scris.

La MTR avem o expozitie de oua incondeiate pana in 12 mai, asa ca poate va va inspira pentru ouale de Paste pe care le pregatim pentru duminica ce se apropie. Iar cu putin noroc, poate mai gasiti bilete la reprezentatia de astazi “Saraiman” de la Odeon, o premiera culturala, spectacolul de stand-up comedy, dans contemporan si muzica lautareasca (Romica Puceanu), cu Dan Badea, Razvan Mazilu, coregrafia semnata Nadar Rosano.

Pentru cei care se afla la Paris in vacanta, le recomand expozitia “No.5 Culture Chanel” de la Palais de Tokyo, care incepe in 5 mai si tine pana in 5 iunie, o incursiune olfactivo-vizuala in lumea acestui parfum atemporal si totodata o lectie de cultura generala despre relatia lui Coco Chanel si oamenii pe care i-a cunoscut, printre care Cocteau, Picasso, Apollinaire sau Igor Stravinsky.

Un 2 Mai minunat si sa fiti mereu tineri!

Sursa foto: http://rbrenglishhonors.blogspot.ro

 *

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.
1696
audrey-hepburn-rome-styleRoma lui Audrey

Roma lui Audrey

prima data cind am fost la Roma am fost pt Michelangelo.

pe vremea aia il iubeam pe Michelangelo, inca il mai iubesc si -l consider un alien (niciun om nu poate face astazi cit a facut el acum citeva sute de ani, cu o tehnica mult mai putin dezvoltata din toate punctele de vedere)

am luat pas cu pas toate cladirile in care era un semn al lui – o sculptura, o pictura sau ceva din matematica speciala a arhitecturii lui. imi amintesc ca, intr-o seara pe linga Spanish Steps, am ascultat poeziile pe care i le-a scris lui Tomasso, iubirea lui cea mare, iar ca sa-mi inving oboseala si sa merg sa vad o biserica al carei nume nu-l mai stiu, dar care s-a dovedit a fi cea mai frumoasa prin austeritatea si minimalismul ei, mi s-a spus ca sub o anume piatra linga ea Michelangelo isi lasa scrisorile de dragoste catre singura doamna din viata lui, Vittoria Colona. am prins aripi si -am primit si scrisorile lor, in italiana, cind am ajuns la fata locului:)

**

a doua oara am fost la Roma cu treaba. interviuri, n-am avut timp de multe, dar mai stiu ca intr-o noapte am luat-o aiurea pe strazi ca sa simt putin orasul.

***

a treia oara am fost pentru Fellini. s-a intimplat sa fac un interviu cu Gilbert Adair (domnul care a scris The Dreamers, dupa care a facut Bertolucci filmul) si sa fie frumoasa conversatia intre noi. cum a scris si o biografie a lui Fellini, am aflat o multime de ponturi pe unde l-as putea cauta/ simti altfel geniul lui Frederico Fellini.

aproape o saptamina am intilnit oameni care l-au cunoscut, am fost in casa in care a locuit si mi-am petrecut timp in cafenelele lui preferate.

***

am mai fost de atunci de citeva ori la Roma, m-am plimbat si m-am ratacit pe strazi si, teoretic, n-am ratat niciunul dintre obiectivele turistice importante.

cel mai recent, anul trecut am fost pentru trei zile ca sa-l vad pe Akram Khan dansind, cind am avut parte si de una dintre cele mai magice intimplari plecata de la o intrebare nevinovata de jurnalist (daca nu stiti povestea, va rog, va rog, cititi despre Ingerii lui Akram Khan)

astazi de dimineata, citind Vanity Fair care o are pe Audrey Hepburn pe coperta mi-am dat seama ca desi iubesc filmul Vacanta la Roma, la niciuna din vizitele mele acolo, n-am fost pe urmele lui Audrey.

o parte din story-ul din VF o puteti gasi aici, nu e insa si textul pe care fiul ei, Luca Dotti, l-a scris pentru aceasta editie VF.

el incepe asa

A short time ago, while letting me off by my doorstep in Rome, a taxi driver said to me “I know this place. years ago I used to bring a beautiful woman here”. That woman was my mother, Audrey Hepburn.

partea simpatica este ca din descriere si stiu unde e strada, stiu si zona unde e restaurantul care e mentionat drept preferatul ei.

de dimineata am realizat ca de cele mai multe ori am fost la Roma dupa barbati:) si-am hotarit ca ma voi reintoarce curind, pe urmele lui Audrey.

 

 

2861
philips proexperimentam curatenia de primavara… voiosie.

experimentam curatenia de primavara… voiosie.

astazi a venit doamna care ma ajuta la curatenie si m-a anuntat ca e ziua pentru curatenia de primavara. rezultatul? am plecat in parc sa scriu:). a mai zis dinsa ceva saptamina trecuta legat de curatenia de primavara, dar mintea mea a refuzat sa perceapa informatia.

***

m-am gindit de multe ori de ce sunt momente in care imi place sa fac curatenie si altele in care fug de acasa.

de exemplu, cind am de scris un text mare si important, primul lucru pe care-l fac este curatenia – mi se pare ca mi se aseaza si mintea la locul ei, in timp ce pun in ordine lucrurile care au plecat prin casa pe un traseu stiut doar de ele.

***

ceea ce ma streseaza cu adevarat la curatenie e covorul meu impletit. e vedeta din toate fotografiile din casa mea pentru ca e suportul de fotografiere ca sa arat diverse daruri pe care le primesc, fara sa se vada mult din casa 🙂

covorul asta e de fapt cosmarul meu. pentru ca intre impletiturile alea se aduna lucruri care sunt o veselie la curatenie.

***

motivul pentru care il fac iar vedeta pe covorul meu este ca sa va anunt ca Philips a lansat in aceste zile, la timp pentru curatenia de primavara, noile aspiratoare PowerPro cu putere extrema de aspirare, fara sac de praf si cu o tehnologie care suna foarte SF si performant.

Pentru început, aerul este aspirat cu o viteză mare graţie fantei de admisie drepte şi netede, apoi orificiul curbat de trecere a aerului accelerează aerul în sus în compartimentul ciclonic. Astfel, datorită mişcării circulare praful este separat de aer şi ai parte de o curăţare optimă şi rapidă a covoarelor, podelelor, dar şi a mobilei.

Această tehnologie, alături de duza AeroSeal şi motorul puternic, permite obţinerea unei performanţe  superioare de aspirare. AeroSeal creează un spaţiu etanş pentru o aspirare optimă şi desparte cu grijă fibrele covorului pentru a elimina rapid murdăria şi praful din profunzimea acestor

Sunt deja in magazine la preturi pornind de la 374 lei pina la 674 lei, deci cred ca tocmai i-am gasit un prieten covorasului meu celebru.

1536
Culori ECCO Minddespre dragostea mea pentru incaltamintea ECCO

despre dragostea mea pentru incaltamintea ECCO

mie imi place incaltamintea comoda. nu gasesc ratiunea pentru care sa ma chinui zilnic asezata in incaltaminte care sa-mi agreseze talpile, gleznele si coloana.

da, inteleg ca la unele tinute e frumos sa porti pantofi eleganti si ca ei dau o postura frumoasa a corpului, dar chiar si asa tot nu pricep ratiunea pentru care sa ma chinui pe supra tocuri, cind in 7-9 cm ar fi mult mai ok.

asta sunt. partea practica din mine e mai puternica decit cea care tine de cochetaria feminina.

de asta iubesc eu incaltamintea ECCO si o iubesc cu mult inainte de a avea privilegiul de a-i cunoaste fix pe oamenii care o fac. (asa sunt eu norocoasa, mi se intimpla des sa-i intilnesc pe cei pe care-i admir)

***

prima mea pereche de incaltaminte ecco au fost niste ghete turnate dintr-una cu talpa si restul, lungi pina la mijlocul gambei, cu siret si cu un format care arata foarte SF. de asta le si luasem, aratau diferit de orice vazusem eu si erau comode.

la citeva luni dupa ce le-am cumparat de la paris, am vazut jumatate de bucuresti cu incaltaminte similara luata de la chinezi si am stiut ca era un model de mare succes daca fusese atit de repede duplicat.

peste niste ani l-am intilnit pe cel care crease acest model de ghete, Ecco Shark se numeau. Ejnar Truelsen e creatorul si, dincolo de magia intilnirii (nu ai in fiecare zi in fata pe cel care a creat incaltamintea pe care o porti si care a revolutionat lumea sportului cu un model de pantofi de alergat) domnul acesta  mi-a schimbat brusc perspectiva de a gindi. aici detaliile primei noastre intilniri.

***

ECCO aniverseaza zilele aste 50 de ani si de-a lungul timpului am descoperit ca in spatele brandului asta e o poveste despre visuri implinite. fondatorul si-a vindut in’ 63 tot ce avea in copenhaga si s-a mutat intr-un satuc ca sa faca pantofi cum stia el ca trebuie facuti,  designerii care lucreaza acum cu ECCO sunt pe jumatate cercetatori stiintifici: Ejnar a creat tehnologia BIOM dupa cercetari cu cele mai mari universitati ale lumii  pentru comportamentul piciorului in alergare pe 30.000 de oameni, iar pantofii de alergat ECCO sunt cei mai vinduti din lume (bine, si cele mai mari branduri de echipament sportiv au venit si-au cumparat de la ECCO inventia lui Ejnar).

tot Ejnar a coordonat o cercetare pe citeva mii de femei si-a stabilit ca tocul cel mai comod este – ia te uita! – 6,5 cm pentru ca organismul sa fie confortabil cu presiunea pe care o suporta calcind doar pe virfurile picioarelor.

in februarie l-am intilnit din nou pe Ejnar si mi-a spus ca lucreaza la un model de pantofi cu toc mai mare dar care sa fie mult mai confortabili decit orice este pe piata. asa ca abia astept, il stiu cit este de pasionat de cercetare si ca nu face nimic la intimplare; s-ar putea sa revolutioneze din nou lumea incaltamintei.

***

la aniversarea de 50 de ani ECCO au fost relansati mocasinii lor faimosi, acum intr-o varianta modernizata cu niste culori super super simpatice. ECCO MIND se numesc si ii puteti gasi si in magazinele de la noi. (eu i-am scos deja la plimbare pe ai mei)

evident sunt super super comozi pentru ca oamenii astia de la ECCO au facut de la inceput un pariu cu ei: sa faca incaltaminte in care sa te simti bine. si de asta ii iubesc eu.

***

la multi ani ECCO!

mi se pare foarte simpatic ca pot sa spun la multi ani unui brand de pantofi care e in primii 3 producatori de incaltaminte din lume si sa am in minte foarte clar oamenii de acolo: de la designeri, la simpaticele de la comunicare.

cum ziceam, sunt cam norocoasa.

ii gasiti aici, daca vreti sa-i cunoasteti:)

Website si magazin online:  http://www.ecco-shoes.ro/

Pinterest: http://pinterest.com/eccoshoes/

Facebook: https://www.facebook.com/ECCORomania

Twitter: https://twitter.com/ECCOshoes

7025
kleinla multi ani, Yves Klein

la multi ani, Yves Klein

astazi e ziua domnului care a inventat un albastru.

chiar asa il si cheama albastru Klein si a fost obtinut in colaborare cu o mare companie de cercetare in chimie din frantza, pe numele ei Rhone Poulenc.

e primul artist care a avut curajul sa reduca arta la culoare, sa inlature orice alta forma de “manipulare” a emotiei. si pentru cine  a vazut fata in fata o lucrare de Klein stie intensitatea si puterea albastrului lui. sunt nuante pe care nu poate sa le redea nicio fotografie, din pacate.

***

ce se stie mai putin despre domnul Yves Klein pentru care eu am o pasiune (imi place mult culoarea albastru si daca punem alaturi interesul meu pentru exprimarea artistica minimalista intelegeti toata dragostea mea pentru el) este ca in tinerete a fost foarte pasionat de judo. a scris si o carte, The Foundations of Judo. gindul ca un mare artist care a facut istorie cu o inovatie are o pasiune pentru un sport atit de greu ma face sa zimbesc mereu.

si de ziua lui, m-am gindit sa va spun secretul lui:)

 

1497
saraiman1Saraiman – despre romanism, prin dans

Saraiman – despre romanism, prin dans

de ziua internationala a dansului, despre romanism

secventa mea preferata din cea mai noua creatie de la Teatrul Odeon semnata de Razvan Mazilu, Saraiman, e cu el dansind cu o jumatate de manechin de plastic.

aduce papusa in scena si-o tine ca pe o iubita, o aseaza ca pe o comoara, se intinde linga ea, apoi danseaza cu ea pina cind devine una cu ea – jumatatea de plastic primeste picioarele lui si merge mai departe, iar trupul dansatorului se pleaca devenid doar jumatatea de jos. e o poveste acolo despre dualitatea din noi (si femei, si barbati, indiferent de sexul pe care-l avem), despre jumatatile pe care le cautam, despre ce e fals (de plastic) in vietile noastre.

momentul asta vine dupa ce Dan Badea vorbeste pe un ton de gluma despre cum ne ghideaza societatea sa facem lucruri care sa fie “in norma” – replica lui geniala “daca toti vom fi in rindul lumii, nu inseamna ca vom fi niste oameni de rind?” m-a facut sa-mi schimb cu totul prezentarea de la PR Forum, cind am vazut repetitiile spectacolului Saraiman.

dupa dansul cu manechinul de plastic, Dan preia din nou dialogul si vorbeste despre oamenii mari din Romania care au facut lucruri importante si carora nu li s-a dat creditul pe care-l meritau. sigur, o face in felul lui, cu mult umor, relaxat, iar spectatorii rid desi au in fata situatii care vorbesc despre ratarile noastre in comunicare sau in recunoasterea valorilor.

iar cind Razvan Mazilu se intoarce la dans, citeva minute mai tirziu – dupa ce vor fi fost mistocariti toti marii inventatori romani de la Vuia la Paulescu – in locul manechinului de plastic e o valiza in care se lupta sa intre. o parte din el vrea sa iasa, alta vrea sa fie impachetata cu totul.

ca sa plece in alta tara.

cu valiza – si gindul plecarii – in cap, omul de pe scena e mai vesel si e pus pe petreceri. numai ca dansul si muzica sunt atit de greu de dus pe dinauntru si ascund atitea drame incit , pe tine spectator, te doare stomacul.

***

am vazut de 2 ori spectacolul Saraiman si de fiecare data am remarcat alte nivele ale limbajului – si-n vorba si-n dans.

mai intii iti vine sa rizi pentru ca Dan Badea are o energie pozitiva minunata si spune lucruri cu mult umor, facind misto de situatii pe care le-ai trait si tu si pe care le cunosti foarte bine: situatii care arata esenta noastra de romani… dupa care incepe sa danseze Razvan Mazilu  si simti diferit lucrurile nerostite printre cuvintele lui Dan.

iar cind pleci de la spectacol si incepi sa developezi imaginile si cuvintele, realizezi ca au plecat de la micro – de la borcanele pe care le aduna mamele noastre pt muraturi (o secventa plina de umor de la inceputul spectacolului) – si au ajuns la macro – la basmele cu care vindem niste valori care nu-s cele mai potrivite (una dintre ultimele povesti din show).

totul, in aproape o ora, cu vorbe si fara, aratindu-ti romanismul din tine si o multime de cauze pentru care ai ratat multe dintre lucrurile pe care ti le-ai propus.

si-au facut asta pe muzica interpretata de Romica Puceanu!

***

TREBUIE sa vedeti Saraiman – e dupa mine unul dintre cele mai bune spectacole pe care le-a facut Razvan Mazilu in ultimii ani si ma bucur (si ii multumesc) pentru curajul lui de a duce in acelasi show directii de exprimare atit de diferite.

nu-l vazusem pina acum pe Dan Badea in vreun spectacol, desi stiam cine e (o stiu mai bine pe sotia lui, Lora Petrescu, care e o super perfectionista in tot ceea ce face si pe care am vazut-o de citeva ori la filmarile de la Te cunosc de undeva) si probabil ca mine sunt multi altii care acum descopera talentul, farmecul si naturaletea lui Dan Badea.

sa poti sa tii ritmul vorbelor cu dansul lui Razvan Mazilu si sa-i fii egal ca energie si performanta in show, pe scena Odeonului, mi se pare minunat pentru un tinar pe care-l catalogam usor “stand up comediant”, adica unul cu glume:)

insist asupra lui Dan Badea pentru ca ma asteptam ca Razvan sa fie bun – e un show conceput de el, gindit de el (cu dramatizarea scenica a Ginei Serbanescu si cu suportul coregrafic al lui Nadar Rosano) – si, realmente, a fost o surpriza minunata sa-l descopar pe Dan.

(ma iertati ca nu am fost la spectacolele dvs, domn Badea. am sa recuperez)

urmatoarea reprezentatie cu Saraiman este pe 2 mai, la teatrul Odeon.

3425
cozunac2coZUnacii prietenei mele, Elena

coZUnacii prietenei mele, Elena

scriu rar despre prietenii mei si despre oamenii cu care lucrez. mi se pare ca nu e etic sa scriu despre ei pentru ca stiu informatii “din casa”. asta e un dezavantaj pentru ei pentru ca nu-i promovez ca pe cei cu care nu am nicio treaba, ba uneori nici nu-i implic in proiectele mele tocmai pentru ca sa nu creada lumea ca e “nepotism”.

de citeva zile tot vreau sa fac o exceptie si sa scriu despre prietena mea Elena Prodan si campaniile ei simpatice.

***

Elena este ceea ce oamenii numesc PR , doar ca ea este doctorand in Relatii Publice. a lucrat multi ani pentru trustul Intact si se afla in spatele comunicarii destepte si coerente pentru citeva vedete din Romania. are un boutique de strategie de PR (EPR) si face niste lucruri foarte simpatice si creative.

cum a fost campania de Paste pentru Chocolat, in parteneriat cu Radio ZU: o editie limitata de coZUnaci – tocmai buni pentru masa de sarbatori. o campanie care e inca in desfasurare si care are si o parte umanitara pe care nici ea, nici Tudor Constantinescu (big boss de la Chocolat) n-o scot in fata si-i iubesc pentru asta: e semn ca o fac din credinta.

coZUnacii au fost lansati in colaborare cu Mihai Morar si Daniel Buzdugan si e pentru prima data cind un cozonac – un produs suta la suta romanesc –  a fost endorsat de vedete autohtone. amindoi simpaticii de la ZU au fost alaturi si in campania umanitara de Paste de la Chocolat, in care am prestat si eu activitati de fapte bune alaturi de preferatii mei Razvan si Dani:)

ce vreau sa spun cu asta: o idee creativa – simpla si eficienta – un joc de cuvinte, a dat nastere la o campanie care s-a realizat cu resurse putine si care a avut acoperire in ziare, pe tv si la radio. pe facebook, dupa ce Mihai Morar a postat despre actiune, Alex Velea, Elena Gheorghe si Daniela Crudu au anuntat ca vor cumpara coZUnaci, ceea ce in termeni tehnici inseamna alt endorsement frumos, obtinut prin puterea ideii, nu prin negocieri de marketing.

si-a facut si o fapta buna.

coZUnacii se mai vind pina inainte de Paste deci puteti sa va cumparati din cele doua restaurante boutique Chocolat – Dorobanti si Centru Vechi.

***

stiti cind m-am hotarit sa scriu despre asta, in ciuda reticentei mele de a-mi promova prietenii? a fost o sincronicitate frumoasa in ziua lansarii coZUnacilor. Cornel Ilie a ajuns din intimplare (chiar super coincidenta, nici eu nu stiam ca era ziua lansarii) in Chocolat si-a fost primul care a cumparat un coZUnac pe care l-a donat catre centrul de batrini unde se duc o parte din incasarile din acest proiect.

cind doi prieteni de-ai mei – care nu au treaba unul cu celalalt – se intilnesc si se ajuta pentru ca asa a fost sa se intimple, e un pic de magie acolo. si mie imi plac lucrurile astea.

*

sunt foarte mindra de prietena mea Elena care face multe lucruri frumoase si imi mai cer o data scuze ca nu scriu mai des de ea.

Love u:)

 

2324
lalagesnowwearethenotdead14inainte, in timpul si dupa razboi

inainte, in timpul si dupa razboi

o fotografa stabilita in afganistan, Lalage Snow, a realizat un proiect genial care se numeste We are the not dead – portrete ale soldatilor britanici realizate inainte de a pleca pe front, in timp ce erau pe front si dupa ce au ajuns acasa.

o poveste fara cuvinte despre transformarile pe care le face razboiul, nu doar pe chipul soldatilor ci si pe dinauntru.

 

site-ul lui lalage snow cu multe alte fotografii foarte emotionante poate fi gasit aici.

2322
floraborsitimetravel2femeia care calatoreste in timp

femeia care calatoreste in timp

o artista din Ungaria, Flora Borsi, are un proiect super super simpatic.

cu participarea exceptionala a photoshopului se plaseaza in fotografii celebre cu personalitati iconice, ea aparind de fiecare data drept un personaj care face fotografii.

o poveste despre dorinta de a fi aproape de celebritati spusa intr-o forma amuzanta.

aici pagina de FB a proiectului

1618
angela gheorghiuUn recital extraordinar… extraordinar

Un recital extraordinar… extraordinar

text de Sorana Savu

“Cu biletul in mana si oamenii tot nu credeau ca vor intra in teatrul de vara din Bacau si o vor asculta pe Angela Gheorghiu live” spunea, azi dimineata, unul dintre organizatorii Galei bacauane “One Man Show”. Vineri seara, chiar venit direct de pe drum din Bucuresti si complet necunoscator intr-ale tainelor urbei, puteai sa gasesti Teatrul de Vara urmarind sirurile de oameni imbracati elegant, care iesisera parca la promenada.

Fotoliilor teatrului de vara li se adaugasera prompt mai multe siruri de scaune ca sa se gaseasca loc pentru toti cei care doreau sa vada minunea: Angela Gheorghiu, poate cea mai cunoscuta si mai apreciata soprana din lume, venea pentru prima oara in concert in tara, altundeva decat in Bucuresti. Aproape de casa, de fapt, pentru ca Bacaul e la numai 50 de kilometri distanta de Adjud, unde Gheorghiu s-a nascut.

A fost – poate in principal din acest motiv – un recital extraordinar extraordinar, in care emotiile s-au amestecat cu un sentiment pronuntat de familiaritate si pe scena, si in sala. Revenita acasa dupa 20 de ani, aproape ca intr-o telenovela neverosimila, Angela a oscilat toata seara intre postura de gazda si de oaspete exceptional, flirtand cu umor si dezinvoltura si cu publicul si cu liedurile, si cu prelucrarile folclorice si cu maestrul care a acompaniat-o la pian.

Stralucitoare, intr-o forma excelenta si cu o energie buna imperturbabila, mi-a adus lacrimile in ochi cu timbrul ei fabulos, cu tehnica asumata déjà de atata vreme, care ii permite sa emita niste sunete ireale si ravasitoare, aproape fara sa deschida gura. Eleganta si provocatoare, emotionata si emotionanta, urcand si coborand piedestalul de diva dupa bunul plac, Angela Gheorghiu s-a jucat cu o sala pe care o cucerise de la prima nota.

Fiecare piesa a recitalului a fost o mica lectie de muzica, dar si un fragment de memorii – de la amintirea Miei Barbu, la cea a mamei, la cea a romantelor comuniste (pe care oricine o cunoaste cat de cat pe Angela stie cat de mult le dispretuia), la cea a primei piese cantate impreuna cu Dan Grigore. Rachmaninov, Chopin, Brediceanu, Stefanescu, Poulenc, Puccini – rusa, franceza, romana, dar si italiana si engleza in final, la bisuri. Esperanto-ul in care Angela Gheorghiu este vorbitor fluent.

Intregul repertoriu al concertului, incluzand mai mult de jumatate piese romanesti, a fost o avanpremiera la concertul din octombrie, pe care Angela Gheorghiu l-a programat la Scala din Milano – una dintre cele mai prestigioase, dar si cele mai pretentioase (ca sa nu zic de-a dreptul crude) scene de opera din lume. Ce pentru noi si sala din Bacau suna familiar si cald, pentru Milano va fi exotic: o intalnire obligatorie cu muzica romaneasca pe care Angela Gheorghiu o duce, cu indrazneala si perseverenta, pretutindeni pe unde ajunge.

Familiaritatea a fost nota de baza a serii – si nu a fost una cabotina, ci una cat se poate de simtita, cata vreme familia Angelei era in primul rand – cele doua Ioane, mama si nepoata. Impreuna cu ea, erau trei generatii pe care scena nu le mai despartea, ci dimpotriva, le aducea pentru prima data foarte foarte aproape. Iar noi, ceilalti, eram invitati increduli intr-un moment de-a dreptul intim. Seara de vineri s-a terminat in zori de sambata, atata adrenalina aveam de consumat, atata muzica imi suna in urechi, atatea emotii imi dereglasera complet ritmul cardiac.

Evident ca as mai putea sa mai scriu o multime, dar nu m-ati crede, si nici nu v-as lua-o in nume de rau pentru ca experienta cu vocea Angelei Gheorghiu live e, pentru mine, viscerala si indescriptibila.

 *
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication
2283