Author : Cristina Bazavan

downshiftRemedii pentru oboseala
diverse
12 years ago

Remedii pentru oboseala

text de Noemi Revnic

Imi programasem sa scriu astazi despre o multime de evenimente citadine. Dar cum acestea vor fi aici si peste o saptamana, si peste o luna, m-am hotarat brusc, sub impulsul unei stari de oboseala inexplicabile, sa scriu despre ce mi-as dori sa mi se intample in urmatoarele zile.

In primul rand mi-ar placea sa castig la Loto. Apoi mi-ar lua vreo trei luni ca sa impart o parte din bani (am o lunga lista de prieteni, mama, normal, adaposturi de animale, camine de batrani, copii bolnavi). Apoi as investi in cateva proprietati care sa imi aduca o renta lunara si linistita si mi-as lua o lunga vacanta. De vreun an. Un an in care sa calatoresc si sa ma bucur de viata asa cum am facut-o de putine ori pana acum.

Dar cum premiul cel mare la loterie este o fantezie copilareasca, voi aplica Planul B: deschid agenda si vad ca in saptamana cu 1 Mai-7 mai este liniste. Si ma grabesc sa-mi programez un masaj si un tratament cosmetic, cafele cu prieteni cu care ma vad in ultima vreme doar de “tzoc-tzoc” pe la evenimente si nu este normal, o sa dorm foarte mult, voi citi mai mult de 10 pagini pe seara (ca imi pica pletele de oboseala, nu altceva) si voi avea grija sa folosesc telefonul mobil la minimum de capacitate.

O sa-mi plimb cainii mai mult si voi incepe sa scriu o carte despre familia mea.

Viata e frumoasa atunci cand suntem odihniti.

Va doresc o vacanta pascala plina de bucurii si ne revedem aici, peste o saptamana, cu idei de petrecere a timpului liber la inceput de mai.

Pa, pa, pa!

 *
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.
0
1334
louis-vuitton-ads-2o1Louis Vuitton, putina istorie
moda
12 years ago

Louis Vuitton, putina istorie

V-ati facut bagajele? Louis Vuitton – „Securely packs the most fragile objects”

Citatul reprezinta cuvintele care puteau fi citite pe sigla primului magazin Louis Vuitton din Paris. In 1854.

Moda si istoria au defilat mereu in sincron. Sincronizarea s-a ivit, adesea, intre oamenii care au facut istorie si cei care au facut istoria modei. Pe langa oameni, au existat, desigur, contexte, momente si locuri potrivite.

Sa privim, de aceasta data, exemplul casei de moda Louis Vuitton (asta si pentru ca, printr-un concurs nefericit de circumstante, ca si in cazul altor brand-uri, uneori, beneficiaza, pe nedrept, si de conotatii semi-peiorative). LV este unul dintre brand-urile cu poveste si istorie, care depasesc neindoielnic frontierele modei.

Ca orice poveste de succes, povestea LV a inceput cu mult curaj si cu o doza de nebunie. Si, in acest caz, cu o calatorie. A lui Louis Vuitton, la varsta de 13 ani, din satucul natal Anchay spre Paris, pe jos (distanta de aproximativ 370 km), intr-o zi din primavara anului 1835.

Dupa doi ani de hoinarit, slujbe de tot felul si nopti dormite pe oriunde putea si apuca, tanarul Louis  s-a stabilit in Paris. Aici, Monsieur Marechal l-a luat ca ucenic la atelierul sau unde facea cutii personalizate pentru impachetat. De mentionat ca in secolul al XIX-lea, aceasta era o meserie foarte respectata si cautata. Nu a trecut mult pana cand Louis Vuitton s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni meseriasi in domeniu.

Avea, insa, nevoie de mai mult de atat. Si a primit. Povestea si-a continuat drumul de mana cu istoria. Si ce mana! Mana Imparatului Napolen al III-lea. Mai exact, a sotiei acestuia, contesa spaniola Eugenie de Montijo, care l-a angajat pe Louis Vuitton ca „personal box-maker and packer”. Pe fisa postului noului angajat scria cam asa: „packing the most beautiful things in an exquisite way”. Poarta spre cea mai rafinata clientela din societatea franceza era deschisa.

In 1854, istoria a scris doua capitole frumoase in povestea lui Louis: s-a casatorit cu tanara Clemence-Emilie Parriaux si si-a deschis primul atelier in Paris. Cel care „Securely packs the most fragile objects”, mentionat in titlu.

Peste 4 ani a venit randul lui LV sa scrie un capitol in istoria modei (si in propria poveste). A gandit si confectionat un nou tip de „packing-box”. A folosit, in loc de piele, un tip special de panza, impermeabila, rezistenta in timp, de diferite culori -in special o nuanta pala de gri, numita gri Trianon. Mai mult decat atat (si mai important), forma noilor creatii era dreptunghiulara pentru a se adapta la noile mijloace de transport, cu trenul si cu vaporul cu abur. Acest episod este considerat de multi -in mod legitim, zic- nasterea bagajului modern.

Evolutia valizelor LV de-a lungul timpului aici .

Firul povestii a continuat cu perioade de succes enorm, dar si cu momente mai putin fericite ca in anul 1870, cand Louis Vuitton a fost nevoit sa-si inchida afacerea pentru ca izbucnise razboiul franco-prusac. De data  aceasta, moda s-a impiedicat putin de istorie.

Razboiul s-a incheiat in 1871, povestea LV, evident, nu. Louis Vuitton si-a deschis un nou magazin in Paris, la o noua adresa, 1 Rue Scribe, de unde a (re)pornit la drum, cu aceeasi ambitie si imaginatie a pustiului de 13 ani care a mers pe jos aproape 400 de kilometri. Destinatia: topul celor mai valoroase branduri de lux din lume.

In bagajul oricarei povesti frumoase este impachetata si niste ironie. In valiza LV e celebra monograma a brand-ului, care a fost creata de George Vuitton, fiul lui Louis, tocmai pentru a evita falsificarea produselor create. (astazi LV este unul dintre cele mai contrafacute branduri din lume, iar bugetul companiei rezervat pentru a contracara falsificarea reprezinta jumatate din bugetul pentru comunicare).

„Specializing in packing fashions” -continua mesajul de pe primul magazin LV „…and fashion history”, am putea adauga noi azi.

P.S.: „daca nu stim de unde venim, nici nu stim unde ne indreptam”, zice Ovidiu Buta intr-un interviu care mi-a atras atentia in timp ce scriam acest text.

I couldn’t agree more.

*

Mihaela Simina, masterand in Relatii Internationale, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucuresti; jurnalist

 

0
4395
faceBEAUTY: protectia solara bio
beauty
12 years ago

BEAUTY: protectia solara bio

Text de Mihaela Dumitrescu

Pentru ca nu sunt singura care iubeste bronzul….

Ma intreba recent o prietena ce as putea sa-i recomand ca si crema bio de zi care sa includa si partea de protectie solara naturala. Raspunsul a fost – orice crema care sa fie pe baza de unt de shea organic –  dar ma gandeam ca noi, sau o parte din noi, folosim doar vara creme de fata care sa contina si filtre de protectie solara … Ca si recomandare pentru un ten sanatos si care sa nu arate imbatranit prematur  este bine ca tot timpul  tenul sa fie protejat prin folosirea unei creme de zi cu filtre de protectie solara. Si nu doar vara…

Pentru ca ne sta gandul doar la vacante, soare …sa nu uitati sa aveti in kitul vostru de cosmetice si o crema de protectie solara pentru ten cat si pentru corp. Pentru voi dar mai ales pentru cei mici.

Ca si noutate in domeniul bio exista creme de protectie solara pe baza de filtre minerale/pigmenti minerali & ingrediente naturale (unt de shea, ulei de morcov, etc) vs. filtrele sintetice, cu potential alergen, din cosmeticele conventionale.  E interesant modul in care aceastea actioneaza si factul ca sunt eficiente in lupta cu radiatiile solare.

De ce bio?

  • Cremele de plaja cu filtre minerale au actiune completa impotriva razelor UVA,UVB, UVC.

  • Pe langa filtre minerale ele contin si extractele de rodie, catina si uleiul de masline si untul de shea care asigira si o hidratare optima si nutrientii esentiali pe timp de vara.

  • Sunt produse recomandate pentru cei mici precum si pentru persoanele cu tenul alergic.

  • Este bine de stiut ca in cazul filtrelor sintetice acestea transforma razele UV in raze inofensive abia dupa ce acestea au patruns in piele, la nivelul epidermei – eliberand in cadrul procesului radicali liberi periculosi. Adesea, ele absorb doar radiatiile UVB, lasand radiatiile UVA sa penetreze pielea – razele UVA sunt cele mai periculoase, fiind responsabile de imbatranirea celulara si de cancerul de piele. Plus faptul ca au potential alergen.

  • Filtrele minerale sunt saruri minerale de origine 100% naturala care reflecta razele ultraviolete, actionand ca o oglinda. In acest mod, razele soarelui nu penetreaza pielea deloc, asa cum se intampla in cazul filtrelor chimice.

  • Sunt fotostabile si raman la suprafata pielii, actionand fara a-si modifica structura si fara a elibera radicali liberi in organism.

  • Au eficacitate si stabilitate imediat dupa aplicarea cremei.

In concluzie alege ce e mai bun si mai sanatos pentru pielea ta.

…si Sarbatori fericite sa aveti cu mult soare!

 *
Mihaela Dumitrescu este creatoarea shop-ului on line Seebio, cu cea mai mare diversitate de produse cosmetice bio dintre shop-urile romanesti, toate certificate international
1
2706
geam5 reguli ca sa nu-ti ratezi brandul personal
diverse
12 years ago

5 reguli ca sa nu-ti ratezi brandul personal

aceasta este o adaptare (putin scurtata) a prezentarii mele de la PR FORUM unde am vorbit despre Brandingul personal pentru manageri. cum a fost ultima data cind am mai vorbit public despre strategia in brandingul meu personal, m-am gindit sa fac publice si aici regulile de baza. sper sa va ajute si pe voi, pentru ca pe mine m-au ajutat foarte mult. succes.

*

e un moment din spectacolul Saraiman (cu Razvan Mazilu si stand up comediantul Dan Badea) in care Dan povesteste despre lucrurile pe care trebuie sa le faci ca sa fii in rindul lumii. sa te casatoresti, sa faci copii, sa-ti iei casa si masina, sa ai un job care cu care sa te lauzi.

si zice “toti ne spun sa intram in rindul lumii. asa, si dupa aia?!”

dupa regulile societatii eu sunt o ratare: nu am un job stabil, nu am casa mea, nu sunt inca maritata, nici copil nu am facut. am o masina dar nu e a mea – e un audi a 3 sportback parte dintr-un proiect pe care-l fac pentru un an de zile in care spun povesti de pe scaunul din stinga. nu am voie nici ciine sa-mi iau pentru ca plec foarte mult de acasa si ar trebui sa aiba altii grija de el.

Dan Badea in piesa spune: “daca ne asezam toti in rindul lumii, aliniati sa nu fim nici mai in fata, nici mai in spate, n-o sa ajungem niste oameni de rind?”

prima regula pentru un brand personal care sa te ajute sa ai oricind job, indiferent de pozitia pe care ai ocupat-o intr-o companie, este ca la orice produs:

Diferentiaza-te in categoria ta.

e greu sa faci asta pentru propria persoana. eu am inceput sa lucrez la brandul personal in 2000 la sugestia francezului care era consultant pentru lansarea Europa FM (Frank Lanoux) si care m-a pus sa iau o foaie de hirtie si sa -mi imaginez ca sunt angajata cristinei bazavan si ca trebuie sa-i fac comunicarea publica. stiam sa fac asta, faceam pentru orice DJ pe care-l aveam in radio. a fost brusc foarte simplu: ii cresteam notorietatea si ii gaseam o nisa in care sa se exprime ca specialist. (la vremea aia eram brand manager al statiei)

fiecare dintre voi daca face acest exercitiu si se gindeste ce ar comunica daca ar fi angajatul propriei persoane ar avea brusc luminat drumul pe strada.

ce am invatat insa de-a lungul timpului este

Nu comunica functii, ci aptitudini.

functiile vin si pleaca, aptitudinile tale ramin. si ceea ce ai invatat va fi cu tine mereu.

oamenii nu te angajeaza pentru ca ai fost sef la o companie, ci pentru ceea ce ai facut in interiorul acelui proiect. asa ca e mai util in loc sa comunici o insiruire de functii, sa ai grija ca lumea sa stie rezultatele muncii tale si mai ales cum ai ajuns la ele.

partea asta cu aptitudinile e greu de dus daca nu ai exercitiu. in iarna am facut o prezentare despre brandul personal, cu explicatii ample despre strategia mea de 12 ani in brandingul personal si la sfirsit mai multi manageri – middle si top – m-au rugat sa discutam in particular sa-i ajut sa-si seteze drumul/ pozitionarea / cararea pe care sa mearga in brandul personal.

cu o singura exceptie, n-au stiut sa spuna din prima aptitudinile lor: doamnele si domnisoarele spuneau “sunt un om bun, sensibil, imi plac oamenii frumosi si sa ajut lumea” si stiu ca am intrebat-o pe una dintre ele, avind avantajul ca suntem si prietene: daca vrea branding personal ca sa se marite sau sa o ajute in cariera. domnii vorbeau de rezistenta la stress, spiritul de echipa.

desi nu pare, e greu sa-ti setezi aptitudinile, dar tehnica prin care poti sa le arati lumii vine din jurnalismul narativ (sau din cinematografie) si spune “show , don’t tell”: nu-mi spune ca esti inteligent, arata-mi o actiune prin care ai luat decizii corecte si cu rezultate bune si o sa inteleg singura ca esti inteligent.

 cea de-a treia regula care te ajuta sa nu -ti ratezi brandul personal oricit de manager ai fi este

3. iesi din zona de confort.

vorbeam mai devreme de statul in rind cu restul lumii si ca asta nu aduce progres, pentru ca daca nu iese nimeni din rind, nu o ia in fata, e stagnare. e la fel si cu propria persoana: daca ramii tot timpul in linia lucrurilor cu care te simti confortabil, nu progresezi.

de exemplu: mie nu-mi plac aparitiile publice. de niciun fel. nu ma simt confortabil cind ma aflu in fata multor oameni pe care nu-i cunosc si cu toate astea, ceea ce cititi vine dintr-o prezentare publica in fata a citorva zeci de oameni. in ziua respectiva, dupa aceasta prezentare , a trebuit sa merg la biblioteca nationala sa inminez un premiu la gala bun de tipar- gala care desemneaza cele mai bune carti ale anului, eu am facut parte din juriul care a desemnat cartile anului 2012.

pentru mine ziua aceea a fost un efort emotional imens (am slabit aproape 2 kg in acea zi) si singurul lucru care m-a motivat dimineata sa o iau la galop a fost faptul ca o sa treaca tot ceea ce aveam de facut si, a doua zi, urma sa imi petrec timpul la arenele progresul uitindu-ma la turneul de tenis brd nastase tiriac.

cum fac eu ca sa -mi depasesc limita de confort? ma intorc la exercitiul francezului consultant pentru europa fm, si ma gindesc ca angajat al cristinei bazavan “e bine pentru brandul ei sa fie acolo? are competente si o ajuta in business?” daca raspunsul la toate aceste intrebari e da, orice alta motivatie personala – de teama, oboseala, stress – intra in categoria mofturi. si merg mai departe stringind din pumni sau dinti:)

4. regula celor 2 aparitii publice

o parte din brandul personal e notorietatea si pe asta nu poti sa o obtii fara networking. fara sa iesi in lume.

eu de 12 ani functionez dupa regula celor 2 aparitii publice pe saptamina. 2 evenimente la care ies sau situatii (aparitii la tv sau in presa) prin care sa cunosc lumea si oamenii sa ma intilneasca. regula are si o anexa: evenimentele nu se reporteaza pentru saptamina urmatoare, adica daca ai marcat 3 evenimente publice intr-o saptamina nu inseamna ca in saptamina urmatoare poti sa mergi doar la unul.

nu vorbesc de evenimente mondene, nu merg deloc la asemenea evenimente; aparitii publice pot fi aparitii la tv, in presa, conferinte. sigur ca pe astea nu le obtineti din prima saptamina si ca inceputul e in hard way: imbracati frumos si iesit la evenimente la care sa cunosti lume din industria ta sa faci networking.

5. fii un role model.

ultima regula mi-e cea mai draga pentru ca e cea mai grea: nu pentru ca trebuie sa faci lucruri bune pe care trebuie sa le urmeze altii.nu e vorba despre asta.

cei mai multi dintre noi cred ca a fi un role model inseamna sa arati perfectiunea, reusitele, doar ca oamenii nu empatiteaza cu perfectiunea pentru ca ei stiu ca nu sunt perfecti.

perfectiunea e rece. imperfectiunile sunt calde si motivationale.

pentru mine, un manager care e role model stie sa lase garda jos sa spuna lucruri despre cind i-a fost greu ca sa-i motiveze pe ceilalti. sa-i faca pe ceilalti sa simta ca nu exista curaj, daca nu e insotit de frica, altfel ar fi o stare obisnuita de fapte. ca nu exista reusita, fara sa fi fost si un esec inainte.

tehnica de aici e ceea ce eu numesc “geamul” si este exact ce ati intilnit in minutele in care ati citit aceste rinduri: v-am spus din viata mea lucruri care au “dat din casa” lasind orgoliul la o parte, doar ca, desi vi se pare ca ati privit pe geam in casa mea, din ce va apropiati nu vedeti mai bine inauntru, ci propria reflexie pe “sticla”.

pentru ca am ales acele intimplari in care sa va recunoasteti cit mai multi.

bonus track

mai vreau sa va spun ceva pe care l-am invatat in 11 ani de manager pentru diferite companii: cind esti manager (esti liderul unui grup) oamenii pe care-i ai in grija se asteapta ca in situatii de criza, super solicitante emotional, sa gaseasca in tine un sprijin; sa fii acolo sa-i mingii pe cap si sa le dai aripi sa mearga mai departe.

doar ca in situatia aceea de criza si tu esti tot om, cu aceleasi nevoi de motivare externa ca sa poti sa mergi mai departe si e posibil ca pe scara ierarhica sa nu mai fie nimeni mai sus care sa-ti dea un imbold.

ca top manageri trebuie sa va asumati ca in situatii de criza puteti fi singuri emotional. (nu vorbesc de sprijinul familiei, ci de cel de la companie), ca middle management ar trebui sa va aduceti aminte de superior ca si el e om si ca are si el nevoie de incurajari. si-atunci, la brandul dvs personal o sa fie adaugat prin fapte, nu prin vorbe, spiritul de echipa, pe principiul show, don’t tell.

***

“daca o sa fim toti in rindul lumii, nu o sa ajungem niste oameni de rind?” . sa vedeti spectacolul de la Odeon. dupa mine, e o prostie sa vrei sa fii in rindul lumii, nu ajuta la nimic.

9
6576
george fluieranNea Gicu Fluieran – unul dintre cei doi mecanici de locomotive cu aburi din RO
diverse
12 years ago

Nea Gicu Fluieran – unul dintre cei doi mecanici de locomotive cu aburi din RO

Nea Gicu are regulile lui despre respect. Cind “face teren” -adica e pe peron intimpinind calatorii – poarta haina bleumarin cu epoleti arginii si chipiu. Cind sta in cabina,  isi schimba uniforma.

E al doilea om care mai are brevet sa conduca locomotivele cu aburi in Romania. Desi are 58 de ani si este de 6 ani la pensie, face naveta de la Rosiori de Vede pina la Bucuresti ca sa fie sef de locomotiva de fiecare data cind e nevoie.

De fiecare data cind Trenul Regal este scos in public.

***

Cind era mic George Fluieran voia sa se faca aviator.  I-au placut motoarele, dar nu i-a placut cartea. “Am baut calimara cu cerneala”, ride din cabina lui din Trenul Regal.

Cabina e chiar linga locomotiva, arata ca un mic living – cu mocheta rosie si o masa mare patrata in miloc. Doar ferestrele, largi, cu minere duble, care se vad printre draperiile din catifea rosie, iti dau indiciul ca ai fi intr-un tren.Uniforma cu epoletii arginitii e agatata de unul dintre minerele geamului si pluteste deasupra mesei.

Cit trenul e in statie, Nea Gicu fumeaza pe o canapea impreuna cu prietenul si colegul lui, Adrian Ciobanescu, celalalt roman care stie sa conduca o locomotiva cu aburi si care e in activitate.

Asezati unul linga altul par un fel de personaje de comedie: nea Gicu e subtire ca un fir si foarte agil, cu mustata rasfrinta ca-n filmele cu jandarmii lui Funes;  Adrian, desi mult mai tinar, e solid si greoi. De asta si cind pregatesc locomotiva Nea Gicu face unele dintre lucrurile pe care ar fi trebuit sa le faca Adrian.

Intra prin patratul cu laturile de 30 cm ca sa verifice pina sus daca totul e bine in cuva in care vor pune carbunii. E o tehnica pe care si-a rafinat-o de-a lungul anilor: “intri cu picioarele in fata, te prinzi cu mina stinga de partea de sus, te ridici si verifici peste tot”

Vrea sa-l lase pe Adrian in locul lui cind n-o sa mai munceasca pe locomotiva, asa ca l-a trimis la scoala de mecanici. In trei luni va deveni egalul lui.

***

George Fluieran a ajuns vedeta ca mecanic pe locomotiva Trenului Regal: a parut in aproape 20 de filme, are un autograf de la Francis Ford Coppola si e la curent cu muzica rock – trenul lui a aparut in multe dintre videoclipurile rockerilor din tarile vecine.

La prima filmare (era un film italian pe care l-a vazut apoi pe Youtube) a fost surprins cit de mult stau actorii pe o secventa, dar l-a fascinat si ca filmarea nu era cronologica. Acum e obisnuit cu munca de actor si stie inclusiv termenii tehnici: “figuratia speciala” inseamna bani in plus pentru el pentru ca nu doar conduce locomotiva, ci si apare in film.

I-a cunoscut pe Principesa Margareta si pe Principele Radu si-a fost impresionat de naturaletea lor “Ne-au invitat in living, ne-au servit cu un paharel de vin si niste gustari: pe noi, oamenii de la locomotiva si ne-au multumit ca i-am dus la Alba Iulia, la o aniversare”. N-a avut emotii “ce nu sunt si ei oameni, chiar daca sunt Regi?”

Cum l-a cunoscut si pe nepotul industriasului resitean Max Auschnit, cel care a fost actionarul fabricii de locomotive de la Resita in perioada interbelica. Fiul, Steven Auschnit, are 92 de ani si-a fost anul trecut la Resita la aniversarea a 140 de ani de la deschiderea fabricii. Steven n-a vrut sa stea cu oficialii, nu l-a interesat nici presa, nici deputatii. A venit la ei in locomotiva, a cerut voie sa bage carbuni, sa traga semnalul de pornire si, dupa ce toata ceremonia s-a incheiat, n-a plecat cu restul lumii. “A venit sa-si ia la revedere de la baietii lui, cum ne-a zis. Ne-a respectat, iar la citeva luni ne-a trimis din America fotografiile pe care le-a facut cu noi.”

Fiecare a avut fotografia lui, in plicul lui si un mesaj pe spatele ei “O calatorie indepartata care a meritat fiecare secunda”.

***

Sa fii mecanic pe locomotiva trenului cu aburi e o treaba foarte barbateasca. Pentru un drum bagi la lopata si 7 tone de carbuni, n-ai timp sa te odihnesti sau sa respiri. Dar chiar si-asa, in locomotiva lucrurile se intimpla ca intr-o familie: specialitatea casei e friptura la lopata.

“Se spala lopata de praful de carbune, se baga in foc sa se dezinfecteze. Se mai spala o data, se baga din nou in foc. Se pune bucata de carne pe ea, se baga in foc, se perpeleste si se maninca cu pofta.” Sau ouale coapte pe corpul central al locomotivei.

Mecanicii locomotivelor cu aburi participa la concursuri internationale de abilitati. Nea Gicu si Adrian au iesit anul trecut pe locul 2 la un concurs la Budapesta. Printre probe: cum sa mergi cu o cutie de bere asezata pe osia din spatele trenului fara sa o versi pe o distanta de 500 de metri.

“Le-am facut asta si granicerilor cind ne-am intors in tara si au uitat sa ne mai ceara pasapoartele”, ride Nea Gicu.

Pastreaza multe momente in minte din cei 40 de ani de CFR . Ca acela cind o doamna a inchiriat Trenul Regal ca sa-i faca o surpriza sotului ei colectionar de mini locomotive cu aburi. “L-a adus pina in gara Baneasa, i-a zis surprinsa’vai e Trenul Regal aici, hai sa intram sa ne uitam si noi’ si cind a intrat in salon erau toti prietenii lui: la muuuulti ani!. foarte frumos a fost.”

Sau ca in situatiile in care s-au sinucis in fata lui oamenii pe sina de cale ferata. Are 3 asemenea experiente in 40 de ani de mecanic de locomotiva.

“Dupa prima n-am putut sa dorm doua nopti. O si cunosteam pe femeia care se aruncase in fata trenului, ma lua tremuratul numai cind treceam pe linga locul ei de munca”

Apoi a invatat sa-si spuna ca sina de cale ferata nu e un drum, oamenii nu ajung acolo din greseala. A gasit explicatii tehnice pentru fiecare dintre situatii, explicatii care arata ca el nu putea face mai mult. “Un marfar se opreste la 900 de metri dupa ce ai pus frina, un tren de persoane la 800 de metri. Daca e la 2 metri in fata mea sau daca e la 100 de metri, eu nu mai am ce sa fac. Nu mai am.”

Ca mecanic de locomotiva, lucrurile cu care ramii dupa anii de munca sint cele pe care la cauta toti. Respectul. Validarea. Intimplarile care arata iubirea. Si cele in care, asa ca Nea Gicu, te intilnesti cu moartea.

 

3
5173
calatordragoste de tata
diverse
12 years ago

dragoste de tata

aseara, dupa calatoria cu Trenul Regal pina la Sinaia si retur

 

m-am suit in taxiul lui in Piata Victoriei. i-am zis adresa si nici n-a ridicat ochii din aparatul pe care-l tinea in stinga sus, agatzat de coltul capotei. pentru o fractiune de secunda am crezut ca acolo e GPS-ul si m-am incruntat in gind “alt taximetrist care nu stie drumul de la victoriei pina la universitate?”, dupa care am auzit zgomotul pe care-l facea aparatul.

piuitul unui joc. aparatul era un telefon si pe ecranul lui era un maimutzoi care piuia cind primea niste bilutze rosii drept hrana.

soferul avea peste 30 de ani, era imbracat intr-un tricou verde, uni, si jeans. in masina nu era nicio jucarie de plus, nicio cruciulitza. totul era curat si decent.

– va jucati?, am intrebat cind inca mai stateam in statie si nu plecasem, desi eram in masina de citeva secunde bune.

– da, ca plinge asta micu. moare daca nu-l hranesc.

– moare? e un joc din ala in care cresteti un animal virtual?

– da, si-am avut treaba toata ziua, el a mai piuit si n-am avut timp sa-i acord atentie. acum imi arata ca are si temperatura, uite aici termometru, si trebuie sa-i dau o solutie sa se faca bine.

a pornit masina si, la fiecare stop, a continuat sa ii acorde atentie maimutzoiului care arata ca o gilma cu fes, portocalie cu niste ochi mari si rotunzi, negri, in timp ce-mi explica:

– e jocul fiului meu. cum ajung acasa imi ia telefonul si se duce in camera sa aiba grija de el. daca sunt plecat de dimineata cu masina, am nevoie de telefon ca primesc comenzi printr-o aplicatie, dar e si PUK care vrea ceva.

– si-l are de multa vreme?

– de 6 luni. in joc are deja 55 de ani.

– si-l hraniti in fiecare zi?

– da, si de 2-3 ori pe zi. mai trebuie sa te si joci cu el ca uneori ii stingi lumina si nu vrea sa se culce. ce sa fac, e jocul copilului. ar suferi daca ar pati ceva PUK.

***

un tata care invata iubirea virtuala pentru ca-si iubeste mult fiul.

 

1
2097
logo campanieIn lumea adevaratilor invingatori
diverse
12 years ago

In lumea adevaratilor invingatori

ne luam energia din validarile celorlalti: un bravo spus de la un superior ierarhic sau de la un prieten in care avem incredere, o imbratisare in familie, un premiu pentru efortul care e deja cu impact public.

victoriile noastre personale sunt ca la un concurs cu jaloane: daca te incadrezi in standardele de timp si miscare (trebuie sa ai casa, masina , copil, familie in timing corect) si exersam partile tehnice cu religiozitate ca sa terminam competitia decent.

***

mie nu-mi plac invingatorii astia. nu sunt nici buni, nici rai. le respect efortul, dar nu-mi plac. nu (mai) vreau sa fac parte din echipa lor, cu orice risc.

pentru mine, adevaratii invingatori sunt cei care se lupta sa cistige razboaiele cu mintea si trupul lor, oamenii care nu se lasa.

oamenii care traiesc intr-o lume a victoriilor precum Guliver in tara uriasilor. tot ceea ce pare minuscul pentru ceilalti e urias pentru ei, si stiu sa se bucure de ce li se intimpla.

***

imi pare rau sa va anunt dar, chiar daca vi se pare ca va recunoasteti in textul asta, nu e despre voi. foarte putini dintre cei care cititi aceste rinduri stiti cu adevarat ce inseamna bucuria de a da la cos, intr-un meci de baschet, asezat intr-un scaun cu rotile. sau – cum am vazut anul trecut la Jocurile Paralimpice si mi s-a parut cel mai emotionant, suprauman si puternic lucru pe care l-am trait vreodata –  sa bati recorduri de inot viteza cind n-ai nici miini si nici picioare.

(va rog tare sa cititi aici despre cum s-au vazut Paralimpicele , de la fata locului, de la Londra)

unii dintre cei mai adevarati invingatori  sunt copiii aceia minunati care se inscriu in competitiile paralimpice. care merg la concurs stiind ca vor fi validati nu doar in interiorul gastii/ familiei lor ci pentru ca au facut ceva special, in conditiile in care ei simt ca nu pot face lucruri ca toti ceilalti. (da, stiu, “adevarat” n-are grad de comparatie, dar vreau eu sa aiba acum)

***

sunt onorata sa va anunt ca Comitetul National Paralimpic  si Olympus, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata romaneasca de lactate, lanseaza campania naționala “Sustinem adevaratii invingatori”, prin care sportivii cu dizabilitati sunt sprijiniti activ si pe termen lung in lupta pentru victorii, pe drumul lor către Rio de Janeiro, unde vor avea loc Jocurile Paralimpice din 2016.

am fost acolo de la primul moment al colaborarii Olympus cu paralimpicii si sunt foarte bucuroasa ca vor sa-i ajute pe in continuare.

saptamina trecuta au fost  Cupa Danubius  dedicata sportivilor cu dizabilitati locomotorii si Campionatul National de Powerlifting ( la Galati, 18-20 aprilie) dar si Campionatul National de Popice pentru Nevazatori ( la Cinciș, Hunedoara,  20-21 aprilie)

am sa va arat curind fotografii de acolo si am sa va fac cunostinta cu cistigatorii.

si am sa va anunt care sunt competitiile viitoare ca sa mergeti sa-i aplaudati pe copii. sa nu ziceti ca mergeti pentru ei, o sa mergeti de fapt pt voi: pentru ca dupa ce ii vedeti pe copiii aceia cum se bucura de micile lor victorii, dar si ce eforturi uriase fac pentru actiuni pe care voi le considerati naturale, o sa va reasezati scala victoriilor.

si s-ar putea sa nu va mai pese foarte tare de concursul cu jaloane.

0
1688
lara_fabian_nue_gala_referenceLara Fabian – foto nud pentru promovarea noului album
muzici simpa
12 years ago

Lara Fabian – foto nud pentru promovarea noului album

Ok, chiar si cind te cheama Lara Fabian si esti una dintre vedetele frantei, vinzi greu muzici astazi.

doamna fabian a lansat un nou album dupa 8 ani de pauza si ca sa-si convinga fanii sa cumpere albumul s-a gindit sa le ofere ceva inedit: s-a dezbracat.

la 43 de ani, fotografii nud. artistice desigur, ushor photoshopate, desigur.
good PR, desigur.

 

nici macar nu stiu sa spun daca e bine sau rau ca a facut asta. inteleg ratiunile de marketing (s-a dus pe teritoriul tinerelor cu armele ei) si sunt curioasa daca o sa vinda mai multe unitati din noul album care se numeste Le secret.

4
8472
culturale
12 years ago

La multi ani domnului Shakespeare

Cred ca trebuie sa fie dificil ca pe parcursul vietii sa nu fi foarte apreciat, dar la sute de ani distanta de la moartea ta lumea sa-ti mai aminteasca numele, iar munca ta sa fie o miza importanta in carierele multor oameni.

eroii adevarati, in orice domeniu ar fi ei, nu stiu pe parcursul vietii ca-s eroi. isi traiesc viata asa cum vine fara ginduri mari de nemurire si, banuiesc, in cazul artistilor, cu mari probleme de adaptare: pentru ca nu ai cum sa scrii/faci ceva care va avea impact si peste 200 de ani daca nu esti diferit de cei printre care traiesti.

oamenii normali fac lucruri normale. oamenii diferiti schimba lumea.

***
Imi place Shakespeare pentru ca scrierile lui sunt pe atit de multe niveluri incit regizorii si actorii isi pun mize serioase de a arata un nou chip pentru un text spus de zeci de ori.

e o legenda urbana in india care spune ca oamenii traiesc in lumea dintre viata si moarte atita timp cit in lumea asta rudele prietenii sau admiratorii isi amintesc de ei si le pomenesc numele.

Shakespeare e unul dintre aceia care ne priveste de linga umar

uitati-va la filmulet si daca n-ati vazut filmul lui Baz Lurhmann cautati-l:)

1
1501
Lil-BuckLil Buck – lebada in bascheti
culturale
12 years ago

Lil Buck – lebada in bascheti

unul dintre cele mai cautate spectacole la New York la inceputul acestei luni a fost show-ul lui Lil Buck un performer de street dance care depaseste orice limita.

vi l-am mai aratat acum citeva luni intr-un happening la o galerie de arta cind a dansat pe lacul lebedelor hip hop si-a tinut audienta cu respiratia taiata.  de atunci pus ochii pe el Madonna, a aparut la multe show-uri tv si acum are propriul spectacol.

pustiul (are 23!!! de ani) e incredibil.

daca nu l-ati vazut dansind niciodata iata -l “lebada” (neagra) acompaniat de Yo Yo Ma

4
2624
generation gap2PROIECT FOTO: generation gap
culturale
12 years ago

PROIECT FOTO: generation gap

sunt rare momentele in care mi-e dor sa mai fac proiecte speciale ca la revista si niciodata n-au legatura cu scrisul. orice nevoie de a scrie mi-o pot indeplini, insa partea de proiecte foto cu “real people” -adica oameni care nu sunt obisnuiti sa apara in reviste – imi lipseste cind vad proiecte ca acesta.

drept si pentru care o sa ma si gindesc sa dezvolt din cind in cind asemenea proiecte.

uite un exemplu care seamana cu ceva ce am facut la revista acum ceva ani. puterea imaginilor e atit de mare incit nu ai nevoie sa explici foarte multe cititorului. e despre evolutie, despre asemanari, despre distantele si apropierile dintre rudele de gradul 1.

se numeste Gap Generation si pune alaturi parinti si copii, cu singura conditie ca si “copiii” sa fie adulti. ii apartine unei fotografe din Germania, Frauke Theilking, mai jos citeva dintre fotografii, pe site-ul ei mai multe dar si alte proiecte pe care le-a facut.

 

 

0
1552
jurnalismpentru jurnalisti si nu numai – un articol genial din newsweek
jurnalism
12 years ago

pentru jurnalisti si nu numai – un articol genial din newsweek

e un articol in newsweek editia din 8 aprilie, cea cu 125 women of impact pe coperta, care ar trebui citit de toti cei care fac meseria care se numeste jurnalism. sau care viseaza sa se faca jurnalisti.

e vorba despre tinara care a  murit dupa ce a fost violata in India la inceputul acestui an, incident care a fost debutul unei miscari nationale de lupta pentru o viata mai buna pentru indience.

textul este scris impecabil si are o structura ca un pod: pleaca din casa familiei victimei (din camera celor doi frati ai ei, mai mici – le spune aspiratiile – unul vrea sa se faca astronaut) ajunge la situatia tinerilor din india in general pentru care fata care e victima (Nirbhaya, 23 de ani) a devenit un simbol. descrie apoi viata lui Nirbhaya si intelegi ca unii oameni stiu cumva ca nu vor trai mult asa ca fac tot ceea ce e posibil sa traiasca in viteza.

apoi descrie ziua fatidica. si de aici merge intr-o poveste de prietenie intre doua clase sociale – in ziua in care Nirbhaya a fost violata era impreuna cu fiul unui avocat bogat, din cu totul alta lume decit cea in care provenea ea.

ajunge la agresori, le spune numele (desi politia a refuzat initial sa le spuna numele de teama unui val de violente asupra familiilor lor) si cind crezi ca totul s-a terminat, se uita cu atentie in dreptul fiecarei familii a agresorilor. asupra saraciei lor, asupra dramelor lor.

si te lasa sa gindesti tu. pentru ca nu pune niciun verdict. iti arata faptele cu demnitate si respect pentru fiecare dintre cei implicati – chiar daca e vorba de unul dintre cele mai violente violuri din India ultimilor ani.

e o bijuterie de text. e lung, e mult si greu de citit, dar merita fiecare rind. e scris de o doamna jurnalista din News Delhi, SHOMA CHAUDHURY, careia tocmai i-am trimis un mesaj de felicitare. n-o cunosc, nici nu e important asta, dar a facut o munca minunata.

luati-va o jumatate de ora si cititi acest text. din fericire se afla integral pe site-ul lor.

2
2569
scena marede ce imi place Mangalia
personal
12 years ago

de ce imi place Mangalia

in fiecare an merg in extrasezon la Mangalia, in primavara sau tirziu in toamna, si nu prea mai stiu cum e orasul asta in agitatia verii de pe vremea cind prestam pentru Europa FM la festivalul de la Callatis o seara speciala cu un concert cu multe vedete.

 atunci, via Gabi Cotabita, am descoperit si cazemata lui Puiu – un loc unde se maninca cea mai buna supa de midii, iar mujdeiul de usturoi sau sosul marinaresc au un gust incredibil. pe vremea aia arata ca o circiuma in ramasitele unui far, era rustic si in bataia brizei, acum cazemata si-a acoperit ferestrele, scaunele de fier au fost inlocuite cu unele de lemn cu piele, iar locul s-a englezit se numeste Puiu’s. se maninca in continuare foarte bine acolo. si e unul dintre motivele pentru care mi se face dor sa ma sui in masina si sa plec la drum in cite o dimineata de week end.

***

mangalia e insa un loc special si dincolo de cazemata lui Puiu.

e orasul in care oamenii se tin de mina. fie ca au 13-14 ani si isi traiesc iubirea adolescentina (pustii nu ies “in oras” ca in alte locuri, ci merg pe dig, la far), fie ca au mult peste 50 si au venit la sanatoriu pentru tratament de batrinete. plimbarea pe faleza cere de la sine mina ceiluilalt si sincronizarea pasilor si a gindurilor.

e orasul in care – pe dig – tatii si fiii pescuiesc la undita simbata dimineata. rareori prind ceva, dar conversatia intre barbati si clipele petrecute acolo au aroma lor. chiar si cind fiul are 4 ani.

e orasul in care se face sport. dimineata pe malul marii oamenii alearga corect: cu spatele drept, calcind corect cu talpa piciorului, tinind ritmul. dupa amiaza, copiii cu bucati de izopren sub brat se aseaza pe plaja si fac exercitii de karate cu cite un profesor care mai crede in mentorat. cind pleaca de la antrenament, pustii graviteaza in jurul lui ca dupa soare si stii ca victoriile lor viitoare – in sport si nu numai – i se vor datora si mentorului.

e orasul in care copiii se mai joaca singuri in fata blocului. si adolescentii isi zimbesc si se curteaza asezati pe treptele de la scara blocului. ii recunosti dupa chip si atitudine care dintre ei vor ramine aici si care, cum vor fi terminat scoala, vor fugi catre Constanta sau Bucuresti.

e orasul care are far si-o casuta in care locuieste cineva linga far (as da orice sa pot dormi o noapte in casuta aia), e orasul care are piscine. si la doar citiva km distanta, herghelie. ( acolo il gasiti pe Nea Nicu care sigur are o poveste pentru voi)

e orasul care are lebede. in urma cu 3 ani erau 11, astazi sunt peste 40. au invatat ca oamenii le dau de mincare si cum ajung in raza lor vizuala se indreapta voios catre ei  dind din cap.

e orasul in care moartea e anuntata cu sunet de claxoane si cu opriri la fiecare intersectie pentru ca masina mortuara sa fie vazuta de toata lumea. oamenii ies la balcoane, vinzatoarele de la magazine ies in strada si nimanui nu i se pare straniu ca plecarea cuiva e violent de zgomotoasa.

e orasul in care pare ca nimic nu se schimba. coaforul in care m-am spalat pe cap la toate cele 5 gale EFM de la Callatis e in acelasi loc de mai bine de 10 ani, ba chiar si una dintre coafeze e acolo.

***

Mangalia imi incarca bateriile de fiecare data si, de multi ani, cind plec de acolo ma gindesc ca desi iubesc locul asta n-as putea locui mai mult de maxim doua saptamini pe an in el.

unele locuri sunt ca unii oameni – ca sa eviti plictiseala e mai bine sa ti se faca dor pina la urmatoarea intilnire.

 

3
5450
lime cafealime & coffee – aromele mele fetish
diverse
12 years ago

lime & coffee – aromele mele fetish

imi place foarte mult parfumul fructului de lime, cum imi place si mirosul cafelei.

am invatat chiar sa le combin – in directia cafea si citrice , cu anumite cafele: ethiopia sidamo (pe care o gaseati la starbucks, nu se mai fabrica) in combinatie cu portocala sau mandarina e la un pas de raiul aromelor si gusturilor

daca as fi in stare, as face un parfum din lime si cafea, o anume aroma de cafea.

mai trisez primavara si vara cu picaturi de lime plasate strategic in locul parfumului, dar n-am gasit inca un parfum care sa le combine pe amindoua.

(stiu hermes a scos orange verte un parfum unisex, il am si pe ala, dar …. nu e chiar pe gustul meu)

*

parfumul meu – histoires de parfum 1969 – e si el un amestec de cafea cu fructe (piersica) dar si cu ciocolata si mosc. e un parfum gurmand si foarte senzual. (zic de el pentru ca nu-l gasiti in magazinele obisnuite si nici nu e foarte ieftin, deci n-o sa fie foarte multa lume care sa si-l cumpere:) )

***

zilele astea am descoperit o aroma de cafea care ma bintuie. de asta si scriu acum despre aceste arome. (cind sunt departe de casa si la hotel e o cafea nashpa)

la  aniversarea de 75 de ani a Nescafe (tocmai s-a implinit), compania a lansat un pachet cu cana roshie emblema si un extract de cafea pura. ei bine, aceasta cafea – robusta, foarte bine prajita – miroase dumnezeieste.

nu stiu daca e in magazine acest pachet special – eu l-am primit cadou – dar daca il gasiti, va rog va rog va rog luati-l. miroase cafeaua aia incredibil.

atit de frumos miroase incit pentru prima data m-am gindit sa n-o mai beau, ci sa o folosesc strategic facindu-mi scrub cu ea pe piele, poate ramine pe corpul meu.

***

altfel, pentru ca am fost unul dintre norocosii care au ajuns in viata asta fix in cuibul Nestle, stiu cum a aparut Nescafe-ul: cafeaua instant a fost facuta pe acelasi principiu ca laptele praf si a fost o rugaminte expresa pentru a ajuta cu depozite de cafea – intr-o forma usor de transportat si care sa poata fi depozitata cit mai mult – pentru soldatii americani in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

 

2
2951
canutesuper s!mpa: hainute pentru canute
diverse
12 years ago

super s!mpa: hainute pentru canute

mai simpatic de atit nu se poate
ca sa nu va deranjeze cana fierbinte de ceai, ii faceti o hainutza tricotata.

iata pas cu pas cum se face.
(imi si imaginez canutele din dimineata Craciunului cu hainute alb cu roshu si nasturasi verzi:) )

ideea e de aici.

1
1741
cismigiuStudiu: nu stii ce sa scrii? fa o plimbare!
jurnalism
12 years ago

Studiu: nu stii ce sa scrii? fa o plimbare!

gata, e demonstrat stiintific ca lungile mele plimbari prin Cismigiu sunt normale.

*

un studiu publicat in British Journal of Sports Medicine arata ca ceea ce se numeste “oboseala creierului” din cauza stresului urban atrage folosirea unei  resurse unice numita “atentia directa” , in timp ce o plimbare prin parc duce creierul intr-o stare de fascinatie usoara ajutat de mediul din jur.

chiar si simpla prezenta intr-un spatiu verde face ca aceasta “atentie directa” sa fie capabila sa se revigoreze singura. iar asta conduce la odihnirea creierului, stare care faciliteaza creativitatea.

e un articol mare in nytimes pe tema asta 

***

si tot din directia despre scris, dintr-o lectura de saptamina asta ceva s!mpa 🙂

In the beginning, when you first start out trying to write fiction, the whole endeavor’s about fun. You don’t expect anybody else to read it. You’re writing almost wholly to get yourself off. To enable your own fantasies and deviant logics and to escape or transform parts of yourself you don’t like. And it works – and it’s terrific fun.

Then, if you have good luck and people seem to like what you do, and you actually start to get paid for it, and get to see your stuff professionally typeset and bound and blurbed and reviewed and even (once) being read on the a.m. subway by a pretty girl you don’t even know it seems to make it even more fun. For a while.

Then things start to get complicated and confusing, not to mention scary. Now you feel like you’re writing for other people, or at least you hope so. You’re no longer writing just to get yourself off, which — since any kind of masturbation is lonely and hollow — is probably good.

But what replaces the onanistic motive? You’ve found you very much enjoy having your writing liked by people, and you find you’re extremely keen to have people like the new stuff you’re doing. The motive of pure personal starts to get supplanted by the motive of being liked, of having pretty people you don’t know like you and admire you and think you’re a good writer. Onanism gives way to attempted seduction, as a motive. Now, attempted seduction is hard work, and its fun is offset by a terrible fear of rejection.

Whatever “ego” means, your ego has now gotten into the game. Or maybe “vanity” is a better word. Because you notice that a good deal of your writing has now become basically showing off, trying to get people to think you’re good. This is understandable. You have a great deal of yourself on the line, writing — your vanity is at stake. You discover a tricky thing about fiction writing; a certain amount of vanity is necessary to be able to do it all, but any vanity above that certain amount is lethal. David Foster Wallace

0
1721
culturale
12 years ago

Vortice Dance Company – putina magie

trupa asta, Vortice Dance Company vine la toamna in Festivalul Enescu. daca v-ati luat bilete sunteti norocosi, daca nu, luati-va o pauza de 7 min pentru filmul de mai jos, ca sa vi se taie respiratia.

dar ca sa incepeti bine si sa fiti in mood, uitati-va la trailer si la cit de puternic visual este totul, ce forta de sugestie are rochia aceea roshie.

o minunatie de spectacol o sa fie, sunt sigura sigura. o sa fie magie, cum spune sloganul festivalului de anul asta.

0
1295
menage-a-troismenage a trois: Bonnie & Clyde de Mangalia
diverse
12 years ago

menage a trois: Bonnie & Clyde de Mangalia

aseara, intr-o circiuma din Mangalia

de cind au intrat am stiut ca e ceva gresit cu ei.

ea, inalta, subtire, imbracata cu jeans albastru inchis si o bluza de trening mov cu dungi negre pe brate si-o inscriptie ADIDAS, cu o fata rotunda care o facea sa para plinuta in ciuda trupului filiform, cu ochii mici si rotunzi, cu ploapele asa de apropiate ca abia se vedeau ochii albastri. nu parea sa aiba mai mult de 18-19 ani.

il tinea de mina pe unul dintre barbati. cit ea de inalt, slab, cu ochelari ingusti si lentile groase, cu un pulovar maro, cu fermoar, tricotat cu modele care aminteau de ski. roshu la fata, alb la par, cam la 40 de ani.

trupul ei spunea ca nu barbatul acesta o intereseaza, ci celalat. la 20 si putin de ani, si el cu o bluza de trening verde, dar jeans roshu si incaltaminte Puma – cu plasa deasupra labei piciorului, unde se leaga sireturile.

s-au asezat la o masa si-au facut semn chelneritei ca vor meniurile. fata a continuat sa-l tina de mina pe barbatul mai in virsta, dar – pe sub masa – piciorul ei sting s-a lipit de cel al tinarului.
prin semne – cu gesturi ample si miriit in loc de orice cuvint- i-a explicat barbatului in virsta ca vrea ceva din geanta lui. el a zimbit si a scos tableta cu o singura mina (cealalta avea degetele impletite cu ale ei), iar fata s-a desprins si-a inceput sa se joace ceva.

“o sa mergem la mama ei, are nevoie de semnatura”, a spus tinarul.
“merg si eu?”, a intrebat celalalt
“sigur, daca vrei poti sa mergi si tu. apoi vizitam imprejurimile. mergem si la constanta.”

vorbeau in engleza – cel batrin cu un accent impecabil britanic, tinarul intr-o engleza aproximativa cu accent rusesc. din cind in cind virstnicul se uita la ce face fata in jocul de pe tableta – “mmmmm”, zicea cu autoritate si dadea din cap a negatie cind ea gresea tactica.

au mai facut o data semn chelneritei ca vor meniurile si cum aceasta nu parea interesata, desi in circiuma nu era prea multa lume, virstnicul s-a ridicat de la masa. cind a iesit din camera mare, pe holul dinspre toaleta, la masa cei doi s-au imbratisat si au inceput sa se sarute. cald, asezat, asumat, cu placere. ca doi oameni care se stiu de multa vreme si se bucura de ei.

i-a intrerupt un sunet de telefon – o manea stridenta – si fata a scos din rucsacul ei un iPhone.

“da, mama, vin la tine, mai am putin si ajung. … da, ma ia matusa Elena in spatiu, dar am nevoie de semnatura ta ca sa pot sa-mi fac buletin de Bucuresti.”

in partea cealalta a telefonului era o serie de ingrijorari din partea mamei, asa ca fata a dat aparatul de-o parte si l-a certat pe baiat care se juca cu tableta

“lasa-mi tableta in pace”
“nu e a ta”
“e ca si cum ar fi a mea”, a ris ea complice… si-a continuat in telefon “da mama, ajungem intr-o ora la tine, mincam ceva si venim.”

englezul s-a intors de la baie, i-a prins din nou degetele in causul palmei, iar ea a continuat sa vorbeasca la telefon, uitindu-se la mina care parea ca nu-i mai apartine.
“mama stii ce ceas frumos am?”

de la incheietura miini drepte se zarea un ceas barbatesc, mecanic, cu curea de piele.

apoi a venit chelnerita, englezului i-au comandat o saramura de peste, ea si-a luat un tiramisu si-o Coca Cola, iar tinarul o Timisoreana.

***
Bonnie & Clyde de Mangalia. raufacatori din dragoste.

5
2779
prince-1PHOTO: Un baietel cu distrofie musculara isi implineste visul
culturale
12 years ago

PHOTO: Un baietel cu distrofie musculara isi implineste visul

nimic nu e imposibil daca stii sa vezi altfel lucrurile.

un baietel din slovenia pe nume LUKA – bolnav de distrofie musculara – isi dorea foarte foarte mult sa practice sporturi ca toti ceilalti copii, doar ca singurele miscari pe care i le permite boala sa le faca sunt din virfurile degetelor.

un om absolut minunat, incredibil de frumos, a fost urmarit de dorinta lui LUKA si s-a gindit cum sa i-o indeplineasca.

a realizat o serie de fotografii in care foloseste elemente de decor si recreeaza in jurul lui LUKA ambientul sportiv la care copilul aspira, spunind o poveste despre cum a inceput sa zboare cu ajutorul unui balon si s-a ridicat din caruciorul cu rotile ca sa-si implineasca visurile.

*

iubesc proiectul asta. si pe fotograf care se numeste Matej Peljhan (pe site-ul lui gasiti multe lucrari emotionante)

Matej are 45 de ani si ca urmare a unui accident de la 10 ani, cind a calcat pe o bomba din al doilea razboi mondial, si pierdut un ochi si mina dreapta.

 

e multa emotie in spatele acestor fotografii si in povestea din spatele lor, cum Matej a vrut sa implineasca un vis de copil, el ducindu-si pina la capat visurile in ciuda deficientei sale. (e participant de triatlon printre altele, e un om care stie ca sky is the limit)

***

totul e in mintea noastra. si bucuria. si tristetea.

 

 

 

 

 

 

2
1989