Author : Cristina Bazavan

heinekenIn lumea barbatilor:)

In lumea barbatilor:)

simbata am fost intr-un club din centru vechi, special ca sa vad finala Champions League la invitatia Heineken.:)

eram maxim 10  femei – punind la socoteala si hostesele evenimentului – in rest, barbati care aveau o idee clara despre ce se petrecea acolo, cine erau echipele care jucau, aveau si preferati.

eu eram …. senina… si ma uitam la pasiunea barbatilor, la avintul lor si la… urletele care rasareau la cine stie ce ratare.

***

evenimentul se desfasura simultan in Cluj, Arad, Iasi si Bucuresti , parte din campania Heineken “Fii actor in spectacolul UEFA Champions League” si, pina nu asisti la asa ceva, nu intelegi pe deplin cum poate cineva care nu joaca direct fotbal sa fie “actor” intr-o finala.

baietii astia spectatori actoricesc asa de tare ca pleaca ragusiti.

bine, nu ei au fost cei mai si cei mai norocosi, pentru ca – parte din aceeasi campanie – 400 de suporteri au fost pe stadion la Munchen unde a avut loc finala.

***

dupa cum am scris de multe ori, mie mi-e foarte drag de brandul Heineken pentru ca este foarte creativ (m-au cucerit cind au facut stadionul din doze de bere in fata Ateneului), iar miscarile inteligente pe care le face in online in ultima vreme sustin aceasta creativitate.

pentru finala aceasta au creat o aplicatie Football Fan pentru Facebook,  care a generat peste 147.000 de interactiuni si a adus peste  90.000 de fani noi pe pagina de Facebook.

***

si o informatie pentru colectionari:

Celebrand ultimele șase finale legendare UEFA Champions League pe care a avut onoarea să le susțină, Heineken® a lansat in piata un pachet format din șase doze și șase suporți de pahar de colecție, fiecare purtând inscripția unei finale memorabile.

daca as fi domn, pasionat de meciuri, as cauta sa am in colectie aceste doze:)

1933
Basic CMYKBienala de Arta Contemporana, Noaptea Galeriilor si un butic efemer de lenjerie

Bienala de Arta Contemporana, Noaptea Galeriilor si un butic efemer de lenjerie


Se anunta o vara artistica in Bucuresti, care debuteaza cu mult asteptata Bucharest Bienale 2012, din 25 mai si pana in 22 iulie. Organizata o data la doi ani de doi amici dragi ( Eugen Radescu si Razvan Ion de la Pavilion Unicredit), Bienala Internationala de Arta Contemporana Bucuresti aduce artisti din toata lumea, care expun in spatii pe care le descoperiti cu o plimbare in prealabil pe site-ul excelent pus la punct. Nu ratati happeningurile, pentru ca o sa va intalniti cu asa ceva abia in 2014:)

*

Maine avem un alt eveniment de arta, Noaptea Alba a  Galeriilor. Ca sa ne intelegem, in noaptea de 25 spre 26 mai nu dormim, pentru ca organizatoarea, Suzana Dan, ne-a pregatit o calatorie prin galeriile de arta din Bucuresti si Cluj. O sa va simtiti ca in “Midnight in Paris”, doar ca va fi “Allnight in Bucharest”.  Aici gasiti adresele galeriilor din proiect, intr-o prezentare superbisima.

*

Tot in acest weekend, I.D. Sarrieri organizeaza cea de a treia editie a buticului efemer, in spatiul sarmant de la Gaia Boutique Club ( Strada Tarmului nr.19). De data aceasta, tema este « Croisette », inspirata de petrecerile care se tin lant la Festivalul de Film de la Cannes. Vineri, 25 si sambata, 26 mai, intre 12 :00 si 20 :00 o sa va delectati cu corsete din dantela, lenjerie din matase si costume de baie, colectii intregi Sarrieri la preturi irezistibil de mici.

*
Sa aveti un weekend incantator si nu fiti tristi ca ploua, e cald, e aproape vara.

Pe curand!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1546
125x125-sustin11Even Cluj: curaj si bucurie

11Even Cluj: curaj si bucurie

Miine sunt la cluj sa particip la 11even, o sesiune de conferinte care speram ca ii vor inspira pe participanti.

temele din acest an sunt curajul si bucuria, iar eu cred ca e o legatura intre ele.

un om curajos e mai bucuros pentru ca nu e ingradit intre propriile-i frici.

***
nu mi-am facut inca prezentarea, dar stiu ca am sa vorbesc despre oameni care m-au invatat ce e curajul. si despre forme de curaj pe care nu suntem obisnuiti sa le vedem.

sper sa-mi fac curaj sa va vorbesc despre un anume domn. singura mea teama e sa nu incep sa pling cind va spun povestea lui:)

***

mi-ar placea sa fiti acolo. de la ora 18.00 la Best Western Fusion Hotel in Cluj. veti mai asculta povesti frumoase de la Dragos Chircu, Mihaela Bilic (ca sa numesc doi dintre cei pe care chiar vreau sa-i cunosc si sa-i ascult:) )

detalii despre bilete aici

2221
on the road red carpetKristen Steward si Kristen Dunst pe covorul roshu de la Cannes

Kristen Steward si Kristen Dunst pe covorul roshu de la Cannes

in urma cu mai putin de o ora la Cannes a fost intrarea pe covorul roshu a echipei filmului On the Road (da, filmul dupa cartea celebra a lui Kerouac).

eu am urmarit-o pe telefon (sa traiasca tehnica) si am avut timp sa observ citeva lucruri care vorbesc despre caracterul actritelor implicate in film.

Kristen Dunst joaca un rol secundar in film (Carolyn Cassady, sotia lui Neal – pentru cei care au citit cartea), dar asta nu i-a impiedicat pe producatori sa o aduca la conferinta de presa si pe covorul roshu, pentru ca e un star si era “good PR”.

iar ea a stiu sa-si faca foarte bine treaba, s-a imbracat intr-o rochie roshie – atragind atentia tuturor – si a fost un fel de gazda pentru toti ( o invita pe Kristen Steward sa stea in anumite pozitii pentru fotografi, Steward avind rolul principal in film:) ).

Steward era mult mai modesta; imbracata intr-o rochie argintie, era mai preocupata de colegi, decit sa pozeze glamuros in fata zecilor de fotografi. ca sa intelegeti cit de simpatica e Steward, e bine sa stiti ca a acceptat rolul asta pentru un salariu de 200.000 euro, muuuult mai putin decit cota sa, doar pentru ca era fana cartii lui Kerouac.


**
la ora la care scriu aceste rinduri, la Cannes e premiera filmului On The road la care au rivnit multi regizori. regizorul Walter Salles a fost cel care a obtinut drepturile de ecranizare, dupa lungi dezbateri cu familia jurnalistului scriitor care a dat definitia “beat generation”.

pe covorul roshu al premierei acestui film au fost o multime de rebeli ai cinematografiei, de la Mila Jovovic pina la Ewan McGregor, cu o escala la iubitul lui Steward, Robert Pattinson (care a intrat politicos in sala , cu mult inaintea echipei filmului, ca sa le lase gloria finala a covorului roshu)

***
mai devreme, la conferinta de presa regizorul a povestit cum a muncit 6 ani pentru acest film, negasind finantare si cum, la momentul stabilirii echipei, niciunul dintre actorii din rolurile principale nu era celebru.:)

cel mai simpatic moment de la conferinta de presa a fost cel in care regizorul si-a adus aminte de cum s-au incheiat filmarile.

in ultima zi de filmare, au incheiat pe la ora 15.00, iar Viggo Mortensen care e Old Bull Lee in film, le-a zis “acum va invit la o excursie, pe un drum”. si s-au suit in masina, au plecat catre new orleans care era la mai putin de 100 de km de locul de filmare, iar Viggo Mortensen a pus un cd cu un interviu al personajului sau. timp de 45 de min n-au vorbit nimik, au ascultat interviul personajului sau.

***
cum am o instalatie speciala cu care am acces la orice conferinta de presa de la Cannes (o puteti avea si voi, e la un click distanta), revin si miine cu alte stiri simpa de la Cannes.

2476
picsay-1337769238Cannes Live by Orange

Cannes Live by Orange

Tocmai am vazut pe portalul Orange unde se transmite live 24/24 ce se intimpla la festivalul de film de la Cannes o serie de interviuri cu echipa filmului Holly Motors, pelicula aflata in competitia oficiala.

asa am descoperit ca in film joaca si Kylie Minogue care povestea acum citeva minute ca a fost ingrozita de rol si ca ceea ce a fascinat-o la regizorul Leos Carax a fost ca i-a explicat multe lucruri, vorbind foarte putin. In film – care e povestea unui fost asasin, acum in scaun cu rotile – mai joaca si Eva Mendes, dar si Denis Levant.

***
e foarte funny sa te uiti via telefon la ce se intimpla la Cannes. aplicatia Orange are avantajul ca atunci cind nu sunt transmisii live (pt ca nu sunt conferinte de presa, nu sunt interviuri – fie sunt proiectii, fie e noapte), poti vedea in reluare ce a fost peste zi: covorul roshu de la filmele din competitie, sedinte foto etc.

daca aveti abonament Orange, va puteti distra tare. informatii aici.

eu am primit un telefon de la Orange, pe durata festivalului, special sa ma uit si sa va povestesc

1645
oracolcu mine, miine…

cu mine, miine…

miine merg la o intilnire f f simpatica organizata de Lipton in care povestim despre amintirile noastre din Oracolele din liceu

daca te-ai distrat cu un oracol in adolescenta si vrei sa mai povestesti (poate chiar il pastrezi), te invit sa ma insotesti.

am voie cu doi invitati:) intilnirea e la ora 18.30 si participa niste oameni foarte foarte simpa:)

va inscrieti cu un comentariu. multumesc

2703
cannes by phonecannes 24/24 by orange

cannes 24/24 by orange

vrei sa vezi live ce se intimpla la cannes 24 de ore din 24?

***
iubesc tehnologia: Orange are o aplicatie, pentru abonatii sai, prin care urmaresti live, pe telefon, tot ce se intimpla la Cannes; pe covorul rosu, la sedintele foto pentru presa, la conferintele de presa.

in momentul in care scriu, ma uit pe telefon la intrarea pe covorul roshu a echipei filmului Killing Them Softly si Brad Pitt tocmai ce a dat un interviu:)

***
eu am aflat astazi de aceasta aplicatie via Mihai Naie, fostul meu coleg de la Radio 21, care acum lucreaza pentru Orange. cum nu sunt abonata companiei, gratie lui Mishu (multumesc, multumesc, multumesc), am primit un telefon la care ma uit de astazi pina cind se termina Cannes-ul.

pentru abonatii Orange lucrurile sunt simple; direct din portalul orange.ro urmarind stirile despre Cannes, sau descarcind o aplicatie orange pentru tv, detalii aici

sa vedeti ce de poze si povesti am de la Cannes de acum incolo:) in fiecare zi:) mai ales ca, din cite vad, sunt imagini si din locuri “interzise”, backstage-ul pina intra echipele filmelor pe covorul roshu, sau holul special unde stau pina intra in sala 🙂

me happppppppppppppppppppppppppy

2713
FlatWhite-605x494Calatorie in Londra spre lumea cafelei

Calatorie in Londra spre lumea cafelei

acest post este scris de Mihai Panfil, fondatorul blogului barstein.ro

****

Cu un stil cu totul diferit, Londra are in centrul atentiei locatii uimitoare pline de caldura, bauturi bune si ospitalitate specifica.

Inainte de a incepe incursiunea in povestile locatiilor, trebuie sa va spun ca, in categorisirea lor, am luat in considerare calitatea servicilor si a produselor oferite, uneori bunul gust, alteori originalitatea si creativitatea locului.

Daca maine as pleca la Londra, m-as duce iar si iar in aceleasi locuri, pentru ca m-au cucerit: design-ul, atmosfera, servirea, calitatea bauturilor sau chiar conceptul in sine sunt unice.

Oricine ar merge acolo cred ca simte ca lucrurile se petrec cu totul altfel, ca oamenii pun foarte multa pasiune si se implica cu adevarat in profesia lor, ca sunt mandri de ceea ce fac.

Sa incepem cu coffee shop-urile. Este greu sa pot spune care ar fi pe primul loc in preferinte, pentru ca fiecare dintre locuri are frumusetea lui.

Monmouth Coffee
Adresa: 2 Park Street,The Borough, London SE1 9AB

Cu o experienta in cafea de peste 30 de ani, Monmouth Coffee este un lider in domeniul cafelei.

Astazi, foarte multe cafenele din Londra folosesc cafelele lor, proaspat prajite, chiar si eu am folosit anul trecut cafeaua lor pentru a reprezenta Romania la Campionatul Mondial de Cafea.

Monmouth Coffee au trei locatii, insa va recomand sa mergeti in Borough Market, care este si una dintre cele mai vechi piete ale Londrei.

Pe langa preparatele pe baza de espresso, va recomand dulciurile, care sunt minunate si nu uitati sa va luati cateva sute de grame de cafea si acasa pentru a va aduce aminte cu placere de acest loc.

***
Prufrock Coffee
Adresa: 23-25 Leather Lane

Cum ar fi ca unul dintre cei mai renumiti oameni de pe planeta sa iti serveasca un espresso?

Aici il puteti gasi pe Campionul Mondial Barista Gwilym Davies.

Tot aici puteti descoperi care sunt ultimele metode de preparare a cafelei si puteti achizitiona tot felul de ustensile pentru cafea.

***
Look Mum No Hands
Adresa: 49 Old Street, London EC1V 9HX

Raiul pe pamant pentru biciclisti si bautorii de cafea, in acelasi timp.

Deschis in 2010, acest loc a devenit cunoscut datorita conceptului: cafenea – atelier de reparatii de biciclete.

Toti pasionatii de biciclete din Londra au acest loc ca si punct de intalnire.

Ultima data cand am fost, mi-a atras atentia o scena “de-a casei”: persoana care repara biciclete era o fata murdara pe faţă, ce muncea din greu la repararea unei biciclete.

***
Kaffeine
Adresa: 66 Great Tichfield Street

Cu o experienta de peste 20 de ani in domeniu, australianul Peter Dore Smith a adus pe strazile din Londra casa perfecta a cafelei. De fiecare data cand am fost, el era acolo, entuziast, povestind clientilor cu multa pasiune despre minunata lume a cafelei.

Personalul, bine pregatit, este prietenos si are grija sa iti arate imediat ca nu te afli intr-un loc oarecare.

Nu ezita sa ii intrebi orice despre cafea, cu siguranta timpul nu ar mai avea valoare si orele ar trece foarte repede la o cafea.

***
Flat White
Adresa: 17 Berwick Street, Soho

Niciun ghid de vizitare a cafenelelor nu ar fi complet daca nu am ajunge si pe strada Berwick.

Flat White este un fel de mecca pentru entuziastii cafelei.

Numele provine de la o bautura pe baza de espresso celebra in Australia, care, de cativa ani, a devenit
faimoasa si in Londra.

Flat White este asemanator cu cappuccino, dar temperatura, textura si cantitatea cremei sunt diferite. Cei mai buni barista din oras pot fi gasiti aici, iar tehnica de lucru si preparatele sunt un spectacol.

***
Indie Coffee

Prima data cand am fost la Londra pentru un pelerinaj al cafenelelor, am gasit pe internet aceasta locatie. Pentru ca era aproape de hotel, am decis sa fie prima pe care urma sa o vizitez.

Am ajuns pe strada pe care era cafeneaua si am inceput sa o caut. Aceasta strada arata zi de zi ca o piata ambulanta. Desi nu ratasem niciun coltisor din ea, nu reuseam sa gasesc cafeneaua.

La un moment dat, m-am hotarat sa intreb un baiat care vindea cafea pe strada.

Raspunsul a fost neasteptat: “-Eu sunt Indie Coffee, am cea mai buna cafea, prajituri facute de bunica si
zi de zi ma gasiti aici, pe strada. ”.

Surprins, am asteptat cateva momente, am luat o cafea, iar clientii nu au ezitat sa apara. Toti, de parca m-ar fi cunoscut, imi spuneau: “Aici gasesti cea mai buna cafea din oras!”.

Dupa doua inghitituri, am inteles ca in Londra lumea te cauta si in gaura de sarpe daca oferi calitate.

****

daca v-a placut acest articol, vizitati barstein.ro – blog-ul cel mai cool si mai profesionist despre bartening, realizat de campioni nationali in bartending, participanti de succes la campionatele mondiale de profil.

www.barstein.ro este un suport online care oferă acces rapid la noutăţile din bartending, vizând atât evenimentele şi apariţiile regionale, cât şi pe cele internaţionale, şi adresându-se în special celor care activează în această branşă, dar şi pasionaţilor care abordează domeniul ca hobby.

2315
chrisscottanonbooksculptures6sculptorul anonim pe care vrea sa-l cunoasca toata lumea

sculptorul anonim pe care vrea sa-l cunoasca toata lumea

de ceva vreme in Edinburgh un sculptor in hirtie plaseaza in marile biblioteci ale orasului creatii uimitoare.

nimeni nu stie cine este, nicio camera de luat vederi nu a surprins nicio imagine care sa ajute la identificarea autorului.

sculturile au aparut una cite una in diverse biblioteci faimoase din oras, iar la a 8-a creatie a fost lasata si o nota prin care se spunea ca vor fi 10 sculturi cu totul si numea citiva fotografi care ar fi potriviti pentru a-i imortaliza munca. nota lasa sa se inteleaga ca e vorba de o sculptorita.

dupa citeva zile au fost completate creatiile , din nou in biblioteci mari, doar ca in loc de 10, in final au fost 11, iar criticii britanici spera ca vor fi mai multe.

unul dintre fotografii care era numit drept potrivit pentru a imortaliza creatiile se numeste Chris Scott, el si-a facut chiar un blog in care urmareste indiciile pe care le lasa sculptorita , in speranta ca ii va descoperi identitatea.

iata fotografiile lui cu citeva dintre creatiile anonime.

2014
oracolOracol 2.0

Oracol 2.0

zilele trecute, mergind cu masina pe drumurile tarii noastre intr-o cursa lunga care a inclus 17 orase pe distanta a 1500 km, mi-am adus aminte de copilarie si de vacantele cu parintii.


senzatia a fost foarte speciala si stiu exact ce mi-a declansat-o: un indicator rutier pentru un drum mic, laturalnic, la fel ca drumul pe care mergeam pe la 11- 12 ani, la unchiul meu “in armata”.


“filmul” in flashback s-a petrecut doar in mintea mea si n-am povestit foarte mult despre copilarie cu colega mea de calatorie, Cristina Chipurici. dar a fost un pretext frumos sa-mi aduc aminte de o multime de lucruri.  parca eram in masina timpului.


astazi am descoperit pe facebook o aplicatie simpatica prin care , din nou, ma intorc in timp. sigur va amintiti de Oracolele din scoala, cind colegele iti completau in caietul cu intrebari, care tinea loc de facebook pentru ca aflai cine place pe cine, pe unde si-au facut vacanta prietenii, ce muzici asculta sau ce filme au mai vazut.

ei bine, Lipton a creat o aplicatie pentru Facebook, prin care poti sa retraiesti amintirile adolescentei, intr-o formula super interactiva si  foarte in pas cu vremurile, foarte 2.0.

de exemplu, eu am raspuns la intrebarea “daca viata ta ar fi un film, ce cintece ai avea in coloana sonora?” si-am putut sa atasez si muzica de pe youtube.

ce ziceti ne jucam cu Oracol 2.0? chiar daca nu mai avem anii adolescentei, dar oricind e binevenit un moment de joaca in care sa ne simtim fresh si plini de energie.

(din proprie experienta, dupa intilnirea cu Lipton Ice Tea – cind am devenit fan – stiu ca si ceaiul verde ajuta.)

2754
scoala de beauty blogging1scoala de beauty blogging by L’Oreal

scoala de beauty blogging by L’Oreal

astazi, L’Oreal Romania lanseaza un proiect unic in blogosfera feminina: un concurs care are drept finalitate un curs de beauty blogging si crearea de noi “fetze” pentru blogurile cistigatoare.

Scoala de beauty blogging by L’Oreal isi propune sa dezvolte o nisa in blogosfera romaneasca: blogurile care sa scrie despre cosmetice, parfumuri, tratamente estetice – intr-un mod profesionist.

daca ai un blog in care ai scris mai mult de 50% din postari despre beauty (iar blogul e mai “vechi” de 1 ian 2012), poti participa la o competitie care te va aduce la cursuri in care inveti strategie editoriala, cum sa scrii un articol de beauty, ce sa intrebi un specialist in beauty, dar te si poti intilni cu cel mai faimos make-up artist roman, Alexandru Abagiu (care acum este la Cannes si machiaza vedetele care pasesc in fiecare seara pe covorul rosu).

in plus, daca esti printre cistigatoare, L’Oreal iti face cadou o noua tema pentru blogul tau, ca sa poti sa treci la profesionisti cu haine noi.

***

sunt onorata sa fac parte din acest proiect care construieste si dezvolta o nisa in online-ul romanesc. Alaturi de Liliana Olescu si Dana Sota voi face parte din juriul care va selecta finalistele care merg la cursuri, ba chiar ne vom intilni la cursuri si promit sa va povestesc lucruri interesante.

perioada de inscriere este intre 21 si 31 mai, asa ca mergeti repejor la aplicatia Scoala de beauty blogging by L’Oreal  de pe Facebook si aflati cum va inscrieti.

mult mult succes,

P.S. daca ai o prietena care are blog si a scris despre beauty, anunt-o de aceste cursuri. te rog, ii vei face un mare bine.

Later edit: Inscrierile s-au prelungit pina pe  1 iunie, inclusiv.

jurnalismLehel – ce mai face un fost “subiect”

Lehel – ce mai face un fost “subiect”

Zilele trecute am anuntat ca donez premiul cistigat in competitia Live inspire Asociatiei Romane pentru Copiii Dislexici, pentru ca e unul dintre subiectele care au dus la un articol de care sunt foarte mindra ( a fost cap de campanie nationala pt OMV, iar acum se lucreaza la modificarea legii invatamintului in favoarea copiilor dislexici).

Azi mi-a scris doamna Eva Bartok, presedinta asociatiei sa-mi spuna ca banii vor fi folositi pentru cursurile logopezilor care lucreaza cu copiii dislexici

In data de 25-28 iunie 2012 organizam aici in Tg. Mures un curs national pentru logopezi, de 4 zile, cu tema:
Terapia întârzierii în dezvoltarea vorbirii şi terapia disfaziei de dezvoltare prin metoda Meixner.
Formator: Adorján Katalin, psihopedagog, psiholog la Fundaţia Meixner din Budapesta.
Cursul va fi tradus în limba română de către Hodicska Katalin, psihopedagog la Fundaţia Meixner din Budapesta.
iar la sfirsitul mesajului erau aceste rinduri:
Va mai amintiti de acel baiat dislexic, despre care ati scris in articolul aparut in Tabu? Acum termina liceul, este in clasa a XII-a, la un liceu de sport. Are o prietena draguta si a infiintat o trupa de rock din liceeni. El este managerul lor 🙂 Pentru el a fost un lucru foarte important ca a aparut atunci in aceea revista. Isi asuma faptul ca este dislexic, are o buna incredere de sine si forta de viata in ciuda greutatilor prin care a trecut si in ciuda situatiei familiale. Este bine.

V-am scris asta pentru un feed-back. M-am gandit ca este placut sa afli ce s-a mai intamplat dupa cativa ani cu personajele despre care ai scris ca jurnalist.
*

Pe Lehel de atunci – fragil, dar plin de dorinta de a-si depasi limitele, cu o minte brici, dar incurcat in propriile-i intelegeri –  il intilniti aici;  am fost foarte bucuroasa sa aflu vesti despre Lehel de astazi, curajos, absolvent de liceu si manager de trupa rock. Multumesc.

2194
ca-n filme stillAm incheiat colaborarea cu Digi24

Am incheiat colaborarea cu Digi24

de astazi nu mai colaborez cu Digi24 pentru emisiunea Ca-n filme.

cind mi-au propus acest proiect, prima si singura conditie pe care am pus-o a fost legata de libertatea mea de exprimare; de activitatea mea ca jurnalist si blogger. managementul statiei a agreat ca eu sa am libertatea de a merge ca invitat (in ipostaza mea de jurnalist si blogger) la alte televiziuni, precum si sa am proiecte online care nu implica statia, dar se pot referi (din punct de vedere jurnalistic) la alte televiziuni.

ieri am fost invitata la Antena 3 sa vorbim despre cum sunt tratati – medical, dar mai ales social – actorii in Romania (plecind de la cazurile Serban Ionescu si Iurie Darie), dar si despre prezenta Romaniei la Festivalul de la Cannes.

din februarie de cind colaboram – ca prezentator – cu Digi24, am mai fost la A3 de 2 ori, fara sa fie o problema. de data aceasta, in contextul disputei dintre cele doua institutii media, managementul Digi24 a fost deranjat de prezenta mea in emisiunea Ioanei Raduca si m-a anuntat, prin colegii mei de emisiune, ca incetam colaborarea.

***

cred, mai ales in contextul disputei dintre cele doua companii, ca prezenta mea intr-o emisiune de la A3 este un mare semn de eleganta jurnalistica, britanica daca vreti; pentru ca Antena 3 m-a invitat in calitatea mea de jurnalist de cinema, pentru expertiza mea in subiectele care urmau a fi abordate.

eu stiu ca mi-am respectat contractul si ca am fost onesta fata de statia tv cu care am colaborat, aducind continut premium, promovind-o de fiecare data (la conferintele la care am participat ca speaker, la vizionarile de filme romanesti pe care le-am organizat etc), dar mai stiu si ca atunci cind sunt foarte multi bani in joc si presiunea scaunului pe care-l ocupi te apasa tare, orgoliile sunt mari.

le multumesc colegilor mei de echipa Lucian Stan, Catalina Bucur si Tedy Necula pentru toate lucrurile invatate de la ei, cum le multumesc tuturor membrilor echipei cu care am filmat.

pentru mine Digi24 a fost o experienta foarte frumoasa, dar – cum spuneam si managementului la angajare – libertatea mea de exprimare ca jurnalist e cea mai importanta.

***

acest post este inchis reactiilor si nici nu voi mai face alte comentarii pe tema. va multumesc pentru intelegere.

1555
antreprenorte-ai gindit vreodata sa devii antreprenor?

te-ai gindit vreodata sa devii antreprenor?

stiu ca te-ai gindit de multe sa-ti iei viata in propriile miini, sa muncesti pe cont propriu.

mai ales cind ti se parea ca muncesti prea mult, ca sefii nu te inteleg sau nu-ti apreciaza munca.

dar e ceva in tine care te opreste; iti spui ca nesiguranta zilei de miine, ca poate nu faci fata, ca e o presiune foarte mare.

de fapt, noi nu am fost educati sa avem un spirit de antreprenor; sa avem initiative, sa ne gindim proiectele in termeni de eficienta (timp si bani) si mai ales nu am fost educati sa riscam.

n-avem libertatea de a incerca mai multe lucruri, cautam sprijinul unui “tatuca” – e parte din educatia noastra comunista.

***

miine de la ora 19.00, la libraria Bastilia , alaturi de Marta Usurelu si Dorin Bodea povestim despre antreprenoriat.

daca te-ai gindit vreodata sa devii antreprenor si nu esti inca din zeci de motive din capul tau, vino miine seara la Libraria Bastilia de la 19.00. te rog.

1644
sandvichce am descoperit la McDonald’s, part 2

ce am descoperit la McDonald’s, part 2

Ma intorc la programul meu zilnic si vreau sa va mai povestesc cite ceva dintre lucrurile descoperite dincolo de tejghea la McDonald’s.

Acum citeva saptamani am avut voie sa merg oriunde am vrut in culisele McDonald’s, am mai scris aici despre ce am descoperit.

***

McDonald’s e locul in care recordurile conteaza. la restaurantul de la Unirii, in camera de relaxare a angajatilor, e o placutza cu recordul absolut din Romania, 15302 sandwich-uri vindute in 24 de ore!!!!!!

e recordul din ziua deschiderii magazinului, primul restaurant McDo din Ro, cind a fost coada cu mult la iesirea din magazin, toata ziua.

fiecare store manager stie recordurile restaurantului lui, cum stie si cele mai bune vinzari pe ora/zi in toate restaurantele din tara. cind se doboara recordul, toti angajatii care au fost de serviciu primesc prima:) e un mare motiv de mindrie sa detii recordul de vinzare pe ora sau pe zi si se fac pregatiri, se anticipeaza lucruri pentru a fi doborit (de ex, cind e un concert in zona in care e restaurantul se suplimenteaza personalul, se verifica sa fie stocuri necesare).

***

McDonald’s e locul unde in fiecare zi e o inspectie:)

Mai intii e verificarea sefului de tura; cel care vine dimineata verifica daca toata aparatura este curata (este spalata de tura de noapte- tot timpul e cineva intr-un restaurant McDonald’s, chiar daca e inchis noaptea:) ) si daca fiecare coltisor din restaurant a fost spalat.

seful de tura de dimineata are viata foarte grea pentru ca trebuie sa testeze toata aparatura. in fiecare dimineata se prepara – pentru teste – cite un produs din meniu. este verificat temperatura din carne, cum a iesit produsul si o multime de detalii tehnice care par matematici superioare.

pe linga aceste verificari, mai sunt consultantii de business ( supervizeri peste mai multe restaurante) care trec aleatoriu in control.

iar cea mai tare verificare e cea care se numeste Mystery Shopper. o firma specializata isi trimite oamenii – ca simpli clienti – si care fac un raport al calitatii: in cit timp au fost serviti, cum era mincarea, cum au vorbit vinzatorii etc etc etc. daca nu iese bine la verificarea asta e cam necajeala. daca iese bine, tura care era de serviciu cind a fost controlul primeste prima.

***

dupa prima mea zi de “lucru” la McDonald’s ( impropriu spus, pt ca n-am avut curaj sa fac nici macar un sandwich pentru a nu incurca timpul de livrare si mecanismul din bucatarie), m-am gindit ca toti adolescentii ar trebui sa faca un stagiu de 6 luni in aceste restaurante.

e ca un fel de scoala a vietii. sunt momente in care e asa de mare aglomeratia si sunt atit de multe solicitari incit de la store manager si pina la ultimul angajat toata lumea munceste contracronometru.

in aceste momente iti dai seama ca tu esti o rotita intr-un mecanism – daca gresesti, ii incurci si pe altii in munca lor ( pe cel de la casa de exemplu, care are de infruntat privirea clientului care isi asteapta mincarea).

e o lectie despre stapinirea de sine, dar si despre automatism – capeti relaxare dupa ce stii foarte bine tot ce ai de facut ( niciun “ucenic” nu e lasat singur “pe zona” pina nu stie foarte bine ce are de facut si nu s-a relaxat cu indatoririle lui)

e o lectie despre disciplina. totul e contra cronometru ( de ex, e un ceas care suna la fiecare jumatate de ora si te avertizeaza sa te speli din nou pe miini), sunt zeci de proceduri care te obliga sa verifici temperatura la care e fiecare aliment sau… (de exemplu) cum asezi la copt/prajit unele lucruri ( nu mai stiu cum e cu placintele – dar unele dintre ele, mere sau visine, sunt puse la margine.)

e o lectie despre valorizarea oricarui detaliu. pentru ca McDonald’s are standardele de calitate de care povesteam data trecuta si arunca mincarea care nu a fost vinduta intr-un timp alocat fiecarui produs, angajatii sunt foarte responsabili cu fiecare dintre operatiuni.

***

cum ziceam, daca as avea un copil de 17-18 ani, l-as trimite sa munceasca 6 luni la McDonald’s. nu doua luni, nu trei – ci sase. pentru ca e si o lectie de vointa, sa faci fata zi de zi acelei presiuni de a rezista cronometrului.

(despre cel mai tinar, dar si cel mai in virsta angajat de la McDonald’s Unirii va povestesc zilele viitoare)

ioana blaj1Experience Hotel, ultima parte

Experience Hotel, ultima parte

IOANA BLAJ (25 ANI, ACTRITA) A FACUT PARTE DIN EXPERIMENTUL GROLSCH IN CARE MAI MULTI TINERI AU FOST SCOSI IN AFARA TIMPULUI. AICI SUNT POVESTILE EI DESPRE TRANSFORMARILE PE CARE LE-A SIMTIT IN CELE PATRU ZILE ALE EXPERIMENTULUI.

primul episod: CUM A LUAT DECIZIA DE A FACE PARTE DIN EXPERIMENT – poate fi citit aici

al doilea episod:CUM A FACUT CUNOSTINTA CU COLEGII EI DE EXPERIEMNT SI CE A GASIT IN CASA IN CARE A LOCUIT – poate fi citit aici

al treilea episod: CUM SI-A NEGOCIAT SPATIUL IN CASA FARA TIMP -poate fi citit aici

Din categoria povestilor cu pitici face parte si dimineata in care Bogdan a venit cu o goarna sa ne trezeasca. De doua ori. Vazand ca nu reuseste, am fost treziti  cu ajutorul melodiilor hip-hop date la maxim in living. Nu a fost cea mai placuta trezire, dar a meritat pentru ca in momentul in care am ajuns jos am intalnit-o pe Vera Ion, care e venit sa tina un workshop cu noi. Workshopul acesta s-a dovedit a fi special si el pentru ca ne-a legat destul de tare pe cei care am fost prezenti.

La un moment dat, a aparut Mugur Ciumageanu in casa si ne-a spus ca trebuie sa mergem in camere, sa ne luam ochelarii de somn si sa venim din nou in living. Va trebui sa ne punem ochelarii pe ochi si, in momentul in care ne auzim numele, vom iesi din casa insotiti de cineva.

Clar se intampla ceva! Oare s-a terminat? Nu se poate! Nu vreau sa ies din casa asta! Nu vreau sa ma intorc din nou in timp la aceleasi probleme cotidiene. Poate nu s-a terminat. Poate doar ne scot afara sa luam putin aer, sau poate ne duc in alt loc.

Cam asta era monologul din capul meu in momentul in care mi-am auzit numele si am fost scoasa afara din casa, preluata de Cristi, cu ochelarii pe ochi si am fost pusa in fata unei camere, sau al unui microfon( nu stiu sigur ce era) sa spun in ce zi suntem si ce ora este. Am spus ca e Sambata ora 16.


Dupa am plecat mai departe. La un moment dat am simtit aerul. Aer foarte foarte curat cu iz de iarba proaspat taiata. Un miros pe care nu-l intalnesti niciodata in Bucuresti ci doar undeva la munte, dimineata. Am inspirat mai puternic ca niciodata. Inaintand am simtit cum pasesc pe iarba si am inceput sa aud pasarele in jurul meu.


Am mai facut cativa pasi si am simtit razele soarelui. Dar nu stiteam o caldura pe tot corpul, ci punctual…simteam exact raza soarelui unde e.

A fost un moment fascinant.

Am cautat soarele cu mainile si l-am atins. Nu auzem nimic in jurul meu ci doar pasarelele , blituri si huruitul unui motor. Atunci m-am gandit ca in mod sigur urmeaza sa urcam in autobuz si sa plecam undeva, dar cand am ajuns langa zgomot si am trecut pe langa el mi-am dat seama ca era un generator.

Am mai mers putin si Cristi mi-a zis ca ma pot aseza. Am simtit ca ma asez pe iarba si ca ceilalti sunt in jurul meu. Am scos aparatul foto de unica folosinta si am facut o poza. Nu stiu ce am fotografiat. Dupa ce l-am bagat la loc am auzit vocea lui Mugur “Unu, doi, trei si….va puteti scoate ochelarii”.

Magie pura.

Eram pe un platou intins, inconjurat de munti…pe langa noi erau vaci si capre. In fata noastra era toata echipa din spatele camerelor si cele 5 camere de filmat. Nu am cuvinte suficiente sa explic ce am simtit in momentul ala. Pot doar sa spun ca mi-am simtit inima in gat si ochii umezi.

Mugur ne intreaba ce zi credem ca e si ce ora. Eu m-am gandit ca e duminica dimineata. Dar nu am avut inspiratia sa ma uit unde e soarele. Era sambata ora 20:00. Soarele apunea. M-am intins pe iarba cu capul spre cer si am multumit. S-a terminat. S-a terminat cea mai frumoasa experienta din viata mea de pana acum.

A urmat o sesiune de interviuri, intalniri cu oamenii din afara casei care si-au facut fani. In momentul in care am iesit am fost surprinsa cand am aflat ca un domn, pe care nu-l mai vazusem pana atunci, stia ca sunt vegetariana si ca am pofta de vin rosu. Totul era nou si noul asta ne placea, pentru ca ne surprindea asa cum poate nu am mai fost surprinsi de ani de zile.

Momentul in care am aflat ca pot renunta la salopeta si ma pot  imbraca in haine civile, l-am refuzat. Abia peste cateva ore cand mi s-a facut frig, am hotarat ca ar fi bine sa ma despart de salopeta atat de neplacuta la inceput si atat de indispensabila acum, pe final.

Cand am fost intrebata daca vreau telefoanul in acea seara, raspunsul a venit rapid : NU.
Inca nu eram pregatita sa ma bag din nou in lupta cu timpul. Vroiam sa lungesc noaptea aia magica cat mai mult. Vroiam sa ma bucur de vinul rosu pe care l-am facut rost cu usurinta intr-un final, sa ma bucur de noi in spatele camerelor, de noi in natura, de noi pe holul Orlando, de noi si cuvintele noastre cheie.

Vroiam sa  spun lucruri pe care nu am apucat sa  le spun in casa sau poate nu am fost atat de apropiata de oameni ca sa le spun. Acum ne unea ceva, mai profund decat orice joculet sau moment din casa. Acum ne unea un final care stiam ca e atat de aproape.

*

Timpul, prin absenta lui m-a invatat sa-mi ascult corpul, m-a invatat sa descopar oamenii cu reactiile lor fine, sa traiesc in prezent, sa ma bucur de aer, lumina si iarba si sa-mi descopar linistea interioara. Timpul prin prezenta lui mi-a adus din nou aceleasi probleme de zi cu zi dar pe care acum stiu cum sa nu le mai las sa ma afecteze. Am invatat sa am timp.

Acum, la cateva zile dupa ce am iesit din acest experiment am refuzat sa-mi pun ceasul la mana , am refuzat sa raspund la intrebari gen “ in cat timp ajungi” si mi-e greu sa ma apropii de telefon si sa scriu la acest laptop. Imi verific facebook-ul o data pe zi si ma bucur de fiecare melodie in parte ca si cum ar fi ultima. M-am intalnit de doua ori cu grupul meu de prieteni si mi-e dor de cel nou.

***Intregul experiment va fi subiectul unui documentar pentru Discovery.

2265
herta mullerNew York Times un super profil Herta Muller

New York Times un super profil Herta Muller

New York Times publica un amplu portret al Hertei Muller ; inca una dintre ocaziile acelea rare in care tinem o pagina intreaga din ziar cu un articol in care se vorbeste despre Romania, fara cersetori . il puteti citi integral aici

“I never wanted to be a writer,” Ms. Müller said in an interview while in New York this month for the PEN World Voices literary festival. “There were no books at home.”

But when, as a teenager, she was sent off to high school in Timisoara, the closest city, she said: “Whatever I read went under my skin, I almost devoured the literature, which became like a road to discovery. And this is how it stayed. I always wanted to know, how should one live? I write in order to bear witness to life.”

Exposure to those new ideas made her a nonconformist and ultimately a dissident, fired from her job for refusing to cooperate with state security. Her first efforts as a writer were when she was a university student, and she and a group of friends published unauthorized literary work and statements in favor of freedom of expression.

Valentina Glajar, a Romanian-born scholar who teaches at Texas State University, was a translator of “Traveling on One Leg,” an early Müller book. She has also examined some of the secret police dossiers on Ms. Müller that were declassified after the collapse of Communism in 1989, two years after Ms. Müller had immigrated to West Germany and began the uneasy process of trying to define her place in that new setting. Ms. Glajar was startled by what she found.

“What most impressed me was how many of the facts in her file she then expressed artistically in her writing,” Ms. Glajar said. “So much of it is true. And like everyone else, I was surprised by how many sources in her wider entourage had to inform on her: her neighbors, the director of a theater in Timisoara, a teacher at one of the schools where she taught kindergarten who was someone she considered a friend.”

2132
ioana blaj1experience hotel, part 3

experience hotel, part 3

IOANA BLAJ (25 ANI, ACTRITA) A FACUT PARTE DIN EXPERIMENTUL GROLSCH IN CARE MAI MULTI TINERI AU FOST SCOSI IN AFARA TIMPULUI. AICI SUNT POVESTILE EI DESPRE TRANSFORMARILE PE CARE LE-A SIMTIN IN CELE PATRU ZILE ALE EXPERIMENTULUI.

primul episod: CUM A LUAT DECIZIA DE A FACE PARTE DIN EXPERIMENT – poate fi citit aici

al doilea episod:CUM A FACUT CUNOSTINTA CU COLEGII EI DE EXPERIEMNT SI CE A GASIT IN CASA IN CARE A LOCUIT – poate fi citit aici

***

Un baiat blond, cret imbracat in haine normale a intrat pe usa si ne-a spus ca va tine un workshop de improvizatie si ca ar fi incantat sa participam. Era Bogdan Nechifor, colegul meu de facultate, prima figura cunoscuta de cand am intrat in acest spatiu fara timp. M-am bucurat mult sa-l vad si am participat cu mare drag la “joculetele” pe care noi le faceam in anul I de facultate. Mi-am dat seama ca de acum inainte o sa tot avem oaspeti, de tot felul, dar nu stiam la ce sa ma astept.


Prima noapte (pentru ca in acel moment inca stiam cu siguranta ca e noapte) a fost plina de povesti de inceput, care au pus bazele unor frumoase prietenii care vor dura mult timp de acum incolo.


Ceea ce voi povesti de acum inainte nu va mai avea o ordine cronologica, pentru ca experimentul déjà incepe sa-si puna amprenta, iar notiunea timpului incepe sa dispara.
**
Primul somn a fost plin, in sensul ca am ajuns in camera, m-am bagat in pat si lumina inca era aprinsa. Mi-am pus ochelarii si-am adormit. La un moment dat m-am tot trezit pentru ca vedeam lumina in camera. Nu stiam cat timp trecuse asa ca nu-mi ramanea decat sa fiu atenta la corpul meu daca mai are nevoie de somn sau nu. Initial l-am simtit obosit si fara chef sa se miste. Asta a fost un prim semn ca somnul trebuie continuat. Apoi am mai avut un moment in care m-am trezit, dar din nou corpul nu-mi era pregatit, iar ultima incercare de a ma trezi a fost cu succes pentru ca nu a mai fost nevoie sa-l analizez, pentru ca el déjà incepuse sa se miste.


A doua zi, adica prima dimineata (din puctul meu de vedere, pentru ca habar n-aveam daca e pranz sau seara) a inceput cu o masa destul de ciudata: spaghete. Asta a fost unul din primele semne care m-au dat peste cap. Cum sa ma trezesc sa mananc spaghete? Peste ceva timp, cam pe cand eu credeam ca e seara m-am trezit cu micul dejun :).


Oricat ma chinuisem pana atunci sa-mi dau seama de timp, acesta a fost momentul in care am inceput sa ma indoiesc de mine si logica mea.

**
Atelierele nu au incetat sa apara. Am avut un atelier de desen, care a fost un esec total pentru baiatul care a venit sa picteze peretii cu noi, pentru ca nimeni nu avea chef de pictat, insa dupa ce a plecat, Ana Botezatu si Dan Ungurean s-au pus pe treaba si au transformat un perete alb intr-o poveste. Camera incepea déjà sa prinda contur.

Creativitatea mea incepea sa se dezlantuie. La un moment dat, stateam in living si nu mai suportam lumina alba si m-am hotarat sa vopsesc neoanele cu tempera. O alta idee mi-a venit in a doua noapte, cand mi-am dat seama ca pot desfileta becurile din camera si pot face intuneric. Fumoarul a devenit si el animat, pentru ca in fiecare seara Vlad Tausance,Vlad Ursulean, Constantin Nimigean si Cristian Neagoe erau gazdele unui talk show in care se vorbea despre orice.

Tot din categoria creativitatii fac parte: masina de scris pe care Vlad Ursulean a adus-o si ne-a pus-o la dispozitie in living si fiecare scria tot ce-i vine, cand ii vine, rezultatul fiind probabil prezent in numarul viitor al revistei Tataia, aparatul Polaroid al carui posesor era tot Vlad cu care ne-am jucat si am umplut de poze continutul gol al chenarului unei sticle de Grolsch care se afla pe unul din pereti si minunatul kuter.

Kuter-ul asta a fost obiectul sfant al fetelor in momentul in care a aparut in casa, pentru ca am inceput sa ne taiem gulerele tricourilor si manecile pentru, a ne dezgoli partile feminine si a crea putin haos in randul baietilor 🙂

La un moment dat, a intrat a doua noastra gazda, care era tot un pitic imbracat in costum rosu, pe care il cheama Coco Jambo. Avea  o cutie care continea aparate de fotografiat de unica folosinta pentru fiecare din noi. Rezultatul va fi prezentat tot in numarul urmator al revistei Tataia.

Timpul nu mai exista pentru mine. Am jucat rummy, poker, ping pong unde mi-am dezlantuit competivitatea, pictam pereti, facem fitness ( la un moment dat m-am trezit singura la doi instructori), thai chi, m-am jucat cu plastilina, cu instrumente de percutie, am facut pirogravuri, dar am si creat momente (eu si ceilalti 13 cobai) pe care foarte multi dintre noi le vor avea bine intiparite intr-un coltisor pentru mult timp de acum inainte.

Unul din aceste momente a fost cand dupa o masa copioasa cu pastrav si legume la gratar, ne-am strans in living si am inceput sa cantam. Luiza Zan, care are o voce absolut spectaculoasa, a inceput sa cante, iar noi ceilalti tineam ritmul cu palmele, cu pixurile pe sticlele de bere sau eram doar spectatori. Doru Trascau a venit si el cu chitara si cu o mini statie si a inceput sa cante melodii cunoscute de toti.

Si acum am prezenta in minte vocea grupului cantand “ In hol, in hol, in hol cu capul gol”. Se crease o atmosfera emotionanta pentru noi, cei din casa. Eram dupa mult timp singuri, fara oaspeti si in sfarsit legati ca si grup. Alt grup, pe langa cel cu care eu eram obisnuita acasa.

Momentul a fost insa intererupt de Dan Petre care a intrat in casa si  m-a scos din povestea pe care o construisem. A incercat sa ne aduca cumva cu picioarele pe pamant, intrebandu-ne cat estimam cat e ora. Destul de ciudata intrebarea venita in contextual asta, pentru ca nimanui nu-i mai pasa de timp. Cu toate astea paleta a fost foarte larga pentru ca luati individual aveam notiuni foarte diferite. Unii spuneau ca e ora 23 altii ca e ora 17, 3 dimineata…deci clar timpul nu mai era concret. Ca sa ajungem la o ora a grupului, am scris toti pe o hartie timpul nostru si am facut media. Ora care a iesit a fost 21;45.

Ulterior am aflat ca noi, ca si grup cel putin de doua ori am estimat ora corect, dar individual eram pe pereti.

**

Neavand muzica, din teama organizatorilor ca nu cumva sa putem estima timpul dupa durata melodiilor, ne-am hotarat totusi sa ne incercam norocul si sa cerem un playlist cu guilty pleasures-urile noastre. Fiecare trebuia sa scrie pe o hartie doua melodii una ritmata si una mai putin ritmata. Am facut un playlist foarte dragut cu melodii de la Casablanca, Buna seara iubite, pana la Florin Salam, Roxette etc. Eu am ales Roxette cu melodia “It must to be in love” si Loredana “Buna seara iubite” :). L-am prezentat frumos spre una din camerele care ne supraveghea si am asteptat sa ni se si indeplineasca dorinta.

Am trecut ceva timp, am fost la talk showul din subsol , am mai vorbit unii cu altii, iar intr-un final ne-am hotarat sa mergem la somn.
Cind nu mai era  nimeni in living, am auzit niste batai puternice in usa. Am crezut ca e unul din colegii mei si i-am spus sa intre. Eram sub plapuma, doar cu lumina de pe hol aprinsa, in momentul in care am auzit o voce care mi-a spus : “coboara in living; se pune playlistul”.


Cand am deschis ochii piticul Bogdan era langa patul meu. Nu cred ca pot sa descriu in cuvinte spaima  pe care am trait-o si felul in care m-am manifestat.


IN EPISODUL URMATOR IOANA IESE DIN CASA SI E SUPUSA ANALIZEI PSIHOLOGULUI .

2016
Pseudometeorit, Muzeu Mineralogie UBBNoaptea muzeelor , diseara

Noaptea muzeelor , diseara

sper sa infruntati ploaia si sa mergeti diseara prin muzee. pentru a treia oara in multe orase din tara sunt deschise muzeele toata noaptea.

sfatul meu este sa vizitati si muzeele mai putin “obisnuite”, muzeul tehnic, muzeul agriculturii, muzeul militar.

veti avea niste surprize colosale. iata doua exemple.

Un obiect fals, intr-un muzeu

La 1 februarie 1956, pe cerul Rusiei în regiunea Ural a fost observat un spectaculos glob de foc. La scurt timp, a fost raportată căderea unui meteorit în apele îngheţate ale lacului de acumulare Shirokovsky, marcată de o gaură de 42 cm în diametru prin gheaţa de 80 cm grosime.
Numeroasele încercări de recuperare din partea scafandrilor au rămas fără succes. Până când, la începutul anului 2002, aproximativ 150 kg de material fieros a fost lansat pe piaţa exclusivistă a colecţionarilor de meteoriţi sub denumirea de “meteoritul Shirokovsky”. Materialul consta într- o matrice metalică opacă cu fragmente transparente verzui ale unui mineral silicatic (olivină).
Pseudometeoritul “Shirokovsky”
Produs sintetic asemănător cu un pallasit (=meteorit pietros-fieros)
Analize ştiinţifice de detaliu au pus însă în evidenţă mai multe aspecte care nu corespundeau cu caracteristicile adevăraţilor meteoriţi pietroşi-fieroşi. Ca atare, verdictul experţilor a fost: Fals! “Meteoritul” este un produs sintetic făcut de om prin utilizarea unor minerale terestre corespunzătoare compoziţiei echivalentului extraterestru.
Muzeul de Mineralogie al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca a dobândit acest specimen, deja revizuit ca şi „pseudometeorit”, în urma unei donaţii de la un colecţionar amator. Luând în serios rolul educativ al unei colecţii academice, a expus eşantionul în colecţia de meteoriţi, ca un avertisment că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi!
***

Tractorul FORDSON cu seria F-1485-C înscrisă pe şasiu este un produs al uzinelor Ford Motor Company, Detroit, Michigan, U.S.A şi provine din localitatea Veştem, jud. Sibiu, din gospodăria lui Milea Gheorghe.

Bunicul proprietarului, Barbu Marius, profesor în localitatea Deta, jud. Arad, a achiziţionat acest tractor în jurul anului 1932 şi l-a folosit intens la lucrările de transport şi arat. În anul 1956 tractorul a fost echipat cu roţi cu pneuri. În perioada colectivizării a fost bine ascuns, păstrându- se într-o stare bună de conservare. Milea Gheorghe l-a achiziţionat de la proprietar în anul 1989, deplasându-l pe roţi, în stare de funcţionare, de la gara Sibiu până în localitatea Veştem.

De atunci a fost bine păstrat, la data cumpărării de către Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia (2001) remarcându-se tot printr-o stare bună de conservare.

2547
dincolo de dealuriDincolo de dealuri, Mungiu, Cannes 2012

Dincolo de dealuri, Mungiu, Cannes 2012

ieri jurnalistii au putut vedea la Cannes filmul lui Cristian Mungiu, Dincolo de dealuri.

astazi la ora 12.30 are loc conferinta de presa, iar dupa amiaza este premiera filmului, intrarea oficiala in competitia de la Cannes.

cum banuiesc ca stiti deja, filmul pleaca de la cazul Tanacu, dar este o fictiune pentru ca regizorul – care e si scenarist – a vrut sa se departateze de verdicte, a vrut sa vorbeasca despre alegeri si libertate.

am inceput sa caut pe net reactiile celor care au vazut ieri filmul; am sa le postez pas cu pas

Gorgeously lensed, and executed with an exacting (some would argue dry) aesthetic in which there are minimal camera movements and long takes, “Beyond The Hills,” running at two and a half hours, is an endurance test. But pace yourself and lean back, because the rewards are ample. Deceivingly complex, with an emotional center that peels away like an onion the longer it unfolds, this is a powerful effort from Mungiu in which love and faith are both different kinds of poison.

Indiewire.com

Shot in fluid, unbroken handheld takes by Mungiu’s regular d.p., Oleg Mutu, the picture builds its moral crisis with an unwavering commitment to realism and methodical attention to detail. The widescreen compositions, all blues, grays, browns and blacks, convey a physical sense of the cramped, chilly quarters in which these women lead their ascetic lives, and the power dynamics are continually reinforced by the helmer’s impeccable blocking. At times, the nuns’ vampirical black robes (in contrast with their deathly pale faces) are swallowed whole by background shadows, conjuring the charged, disquieting atmosphere of a horror picture.

Variety.com

***

Le réalisateur, plaidant la force unique du cinéma qui ne saurait se résumer à “ce que l’on peut dire avec les mots”, se réjouit de la réception contrastée de son film sur la Croisette: “Je ne cherche pas le consensus, je ne souhaite pas que mon film soit aimé, je veux qu’il provoque les spectateurs, qu’il les pousse à se forger une opinion”, dit-il avec conviction.

le nouvel observateur

***

bonus track un fragment dintr-un interviu pt Hollywood Reporter cu Cristian Mungiu

THR: 4 Months, 3 Weeks and 2 Days was part of a new wave of Romanian films that were critically praised worldwide. What is the situation within the country — how difficult is it to get your movies and the movies of your contemporaries seen at home?

Mungiu: The number of multiplexes grew in the last years and also the number of admissions but at the same time with the loss of old single screen cinemas, the audience for the Romanian films disappeared almost completely. It is common for an American mainstream feature now to gather over 100 thousand admissions in Romanian theaters while most of the Romanian films gather less than 10 thousand spectators per title. Young people prefer to download films from the Internet while older spectators don’t go to the cinema any longer, preferring to watch TV. The understanding of young spectators is that film means entertainment — they never got the chance to watch anything else than American mainstream productions and therefore anything else is just weird for them. I assume the audience for art films in Romania is pretty much lost for good. Our films have way more spectators abroad then at home.

2969